Codul Lui Oreste - Oreste Teodorescu e4460

Există o unitate transcendentă a ştiinţelor fizice, morale, intelectuale şi divine. Viitorul se alimentează din trecut. Operatorul Luminii Sfinte este deopotrivă pontif şi savant, credincios şi cercetător, episcop al gnozei şi rector al ştiinţebr exacte. El se numeşte Hierofant. Ştiinţa înaltă se bazează pe contemplaţie şi rugăciune. Religia consacră învăţăturile gnozei; gnoza verifică dogmele religioase. Ţinta este ieşirea din dualitate prin armonizarea contrariilor. Fuziune între ştiinţa fiinţei şi religia lui Dumnezeu. Integralism în locul separatismului. Nu există Inteligenţă fără Justiţie. Există un singur popor numit Umanitate. Părinţii omului sunt Cerul şi Pământul, iar mântuitorul lui Adam este Isus, fiul deopotrivă al Omului si al Domnului. Cercetarea are ca scop cucerirea lumilor exterioare, dar şi cunoaşterea lumibr interioare. Legea Divină guvernează Universul. Omul este un microcosmos analogic macrocosmosului. Trăim într-un imperiu al cuvintelor vii. Gândul, Vorba şi Fapta sunt cele trei dimensiuni ale Logosului. Unitate în diversitate! întunericul este lipsa Luminii, Răul, absenţa Binelui, întreaga Creaţie se supune Legilor, Principiilor şi Logicii Divine. Libertatea naşte Destinul.

Dumnezeu este Marele Integralist. Diavolul este separatorul. biblioteca rao ORESTE TEODORESCU

CODUL LUI ORESTE Lumea este oglinda în care te priveşti f?S editura rao Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României TEODORESCU, ORESTE Codul lui Oreste / Oreste Teodorescu. - Bucureşti: Editura RAO, 2010 ISBN 978-606-8255-19-4 1 Editura RAO Grupul Editorial RAO Str. Turda, nr. 117-119, Bucureşti, România www.raobooks.com www.rao.ro ORESTE TEODORESCU Codul lui Oreste © Editura RAO, 2010 Toate drepturile rezervate Ediţie îngrijită de VLAD T. POPESCU 2010

ISBN 978-606-8255-19-4

IDEI ESENŢIALE ÎN ESOTERISM

La început nu exista timpul. Orice om de bun-simţ înţelege că timpul este o convenţie care măsoară schimbările de poziţie ale obiectelor în spaţiu şi evoluţia fiinţelor de la naştere spre moarte. Insă pentru esoterism este limpede că la începuturi nu existau obiecte în spaţiu şi nici fiinţe în evoluţie. La început a fost nimicul pe care 1-a modelat prin mintea şi acţiunile sale Marele Creator. O spune şi Biblia... Soarele şi Luna apar după crearea luminătorilor. Deci, pentru cei care apucă drumul vertical al gnozei, universul primordial este cel mental, din care se precipită dimensiunile materiale. Pentru înţelepţii Kabbalei, cu mult înaintea naşterii Timpului, Dumnezeu a reflectat asupra sa, şi-a imaginat fiinţe asemănătoare cu El, libere, creatoare, iubitoare, înţelepte şi dinamice, demne să devină şi să realizeze alături de el Marea Operă de a modela nimicul şi de-al transforma în Tot. Apoi El a realizat că trebuie să existe un timp care să permită aceasta evoluţie fantastică de la gând la materie. Pentru iniţiaţii tuturor timpurilor, universul este integralist şi aflat în permanentă dinamică. Mineralul tinde către vegetal, vegetalul către animal, animalul către uman, umanul către divin, iar divinul către Sursă. In ciuda ştiinţelor materialiste, căutătorul sensurilor profunde ale existenţei înţelege că Sursa a înzestrat Creaţia cu conştiinţă, voinţă şi libertate, astfel încât ce creează mintea să devină materie, sau altfel spus: mai întâi exista planul, apoi construcţia! Platon spunea despre idei că sunt esenţa lucrurilor, iar Mintea Marelui Creator a însămânţat întreaga sa Operă cu idei generatoare de realităţi pe diferite planuri. Pânza pe care Dumnezeu îşi pictează Creaţia este Energia Primordială, pe care minţile celor creaţi după „Chipul şi Asemănarea Sa" o modelează în funcţie de vibraţiile la care au ajuns în căutarea Sursei. Astfel, Arhanghelii lucrează în Lumina Pură, îngerii cu energie fină, zeii cu energie spirituală, iar omul cu energie densă. întreaga Antichitate se

supunea percepţiei lumii în cheia minte-înaintea-materiei. Astfel, când ei priveau o masă cu delicatese, nu percepeau direct imaginea lor, ci înţelegeau principiile care s-au angrenat de la bobul de grâu, care se naşte în miezul pământului, ca să irumpă când soarele şi-a încheiat lucrarea asupra sa în spicul galben, pe care mâna gazdei 1-a tăiat transformăndu-1 în pâinea care va hrăni omul, care are nevoie de energie densă, căci doar zeii se pot hrăni din idei, pe când cei aflaţi în dimensiunea materială sunt damnaţi să transforme energiile subtile în realităţi ale materiei în care spiritele lor sunt încarcerate, prin pierderea calităţii divine! Doar un exemplu de percepţie, atât de drag esoteriştilor! Pentru a ne lămuri şi mai bine, iată cum raportau anticii microcosmosul (omul) la macrocosmos (universul): „Tot ce este în cer este şi în afara lui, ca şi tot ce este pe pământ este echivalent cu ce se află în afara sa, precum corpul este format din organe aşa şi universul este zămislit din planete..." (bucată de text găsită pe plăcuţe de lut în Memphis). Şi tot aşa: râmele aveau forma intestinelor, plămânii aveau formă de pasăre, cu alte cuvinte, absolut totul în legătură cu interiorul nostru avea un corespondent în afară. Pentru ei, Soarele era Principiul activ, dinamic, iar Luna, luminătorul nopţii, era responsabilă cu starea pasivă, vegetativă, potenţială. Astăzi, ştim că omul respiră de 25 920 de ori într-o zi, ceea ce corespunde anului Platonician, exact cât îi trebuie soarelui să guverneze toate casele astrologice, iar media de vârstă a persoanei de 72 de ani are exact acelaşi număr de zile. Pare surprinzător, nu? Aşadar, în esoterism lumea spiritelor şi cea materială se află într-o permanentă corespondenţă şi în raporturi dictate de vibraţia personală. Lumea pe care o trăim este cea pe care o gâ ndim, iar lumea de apoi este exact cea pe care o creăm în planul terestru, prin acţiunile, faptele, visurile, speranţele şi cunoaşterea noastră. Dar să vedem, mai departe, cum percep iniţiaţii „aventura" punctului care devine întreg, a gândului care devine Univers şi a visului care se transformă în realitate. Pentru ei, Big Bangul se desfăşoară cam aşa: din neant s-a precipitat o energie foarte fină, mult mai subtilă decât lumina,

urmată de un gaz diafan care conţine în el potenţialul tuturor lucrurilor şi fiinţelor. Aici cele două testamente care compun Biblia converg către aceeaşi idee primordială: „La început Dumnezeu a lăcut cerurile şi pământul. Pământul era pustiu şi gol, peste faţa adâncului de ape era întuneric şi Duhul lui Dumnezeu se mişca deasupra apelor. Dumnezeu a zis: să fie lumină. Şi a fost lumină." (Facerea, 1-3). Dar şi: „La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu şi Cuvântul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu. Toate lucrurile au fost făcute prin El, şi nimic din ce a fost făcut n-a fost făcut fără El. In El era viaţa şi viaţa era lumina oamenilor" (Evanghelia după Ioan, 1-4). Vedem încă o dată câtă importanţă acordau anticii ideii că iniţial totul a pornit din Mintea lui Dumnezeu, iar gândurile sale s-au materializat odată cu apariţia Timpului ca unitate de măsură a Creaţiei. Ei, odată cu apariţia Timpului se naşte şi ideea morţii, iar înţelepţii primelor veacuri identificau limita, moartea, despărţirea de scânteia creatoare cu Saturn. Graţie lui, un obiect poate ocupa un anumit spaţiu, unic, fără ca nimeni să nu-i poată lua locul până la despărţirea de învelişul care găzduieşte ideea-spirit. Tot Saturn este cel care a ajutat creaţia să se individualizeze, a permis conştiinţei să iasă din întreg şi să cunoască căderea în materia solitară. De aceea, în esoterism, Saturn devine sinonim cu Satan sau cu întunericul: „Dumnezeu a văzut că Lumina era Bună şi Dumnezeu a despărţit lumina de întuneric" (Facerea, 4) şi: „Lumina luminează în întuneric şi întunericul n-a biruit-o" (Evanghelia după Ioan, 5). Putem lesne să observăm că la început s-a purtat o luptă titanică între Forţa Creatoare a lui Dumnezeu, care supunea nimicul, transformandu-1 în permanenţă, şi opoziţia acestuia, tendinţa de a usca şi omorî, încă din faşă, germenii creaţiei. Pentru astrologie, Saturn reprezintă devoratorul, pedepsitorul, cel care face viaţa grea oamenilor, cel care a germinat lumea cu însăşi dispariţia ei! Insă el are un rival pe măsură. Salvatorul întregii Creaţii care este Soarele Lumilor, Lumina Primordială, Tatăl întregii Creaţii. El poate regenera totul insuflându-i viaţa. Astfel, când Isus a pogorât în creaţia materială pentru a regenera întregul, iniţiaţii au ştiut că Soarele a coborât în tenebre

pentru a lăsa şi acolo sămânţa luminii, adică a vieţii! In diversele culturi ale lumii, Soarele are numele de Krishna, în India, de Apollo în Grecia, de Ra în Egipt şamd. Intr-o altă ordine de idei, esoteriştii cred că, la început, universul a fost mineral, dar prin influenţa Soarelui el trece la o octavă superioară a conştiinţei sinelui divin, adică la dimensiunea vegetală. Şi aici nu întâmplător găsim în Biblie referirea la Grădina Edenului şi la pomii cu viaţă veşnică, sau la cel care conţine în sămânţa lui cunoaşterea binelui şi a răului. Noua structură a Universului se compune şi trăieşte creând noi spaţii. Găsim în Vechiul Testament exact această ordine primordială în etapele creaţiei: „Apoi Dumnezeu a zis să dea pământul verdeaţă, iarbă cu sămânţă, pomi roditori, care să facă rod după soiul lor şi care să aibă în ei sămânţa lor pe pământ. Şi aşa a fost!" (Facerea, 11). Observăm, oarecum contrariaţi, că Soarele, luna şi stelele apar ulterior. Aşadar, noua fiinţă vegetală care se situa în inima universului capătă numele de Adam, iar întinderea „vegetală" devine Paradisul. Dar să nu-1 uităm pe Saturn, sau esenţa întunericului, care vine să-i scoată pe Adam şi pe reflexia lui în lumea sa, Eva, din starea de beatitudine a „eternei primăveri". Păcălindu-1 cu dobândirea adevăratei libertăţi prin individualizare, Saturn reuşeşte să-1 facă pe Om să piardă starea de integrare în Dumnezeu şi să parcurgă întregul drum înapoi spre Sursă cunoscând Binele şi Răul doar prin propria opţiune. Revenind la starea vegetală, ar trebui să ne lămurim văzând cât de asemănător este sistemul nostru nervos simpatic cu structura unui arbore. In această dimensiune a energiei în proces de condensare, apar la om chakrele, meridianele prin care circulă energiile, ca seva prin rădăcini. Inutil să mai vorbim de interacţiunea între om şi plante în procesul de vindecare şi regenerare... Adam se reproducea, la începuturile existenţei sale, prin sine însuşi, căci era făcut după Chipul şi Asemănarea Elohimilor, iar în spirit nu exista sexualitate. De aceea Eva este plăsmuită din coasta sa şi nu este o creaţie independentă! Referitor la dimensiunea vegetală, să mai pomenim totuşi de teribila asemănare dintre

rădăcina de mătrăgună şi trupul omenesc, cât şi despre utilizarea ei în magie. Deşi descoperită abia în 1866, epifiza sau glanda pineală, de mărimea unei migdale, este situată în profunzimea creierului, la joncţiunea cu măduva spinării, încă din perioada vegetală, tocmai pentru a-1 ajuta pe om să-şi amintească lumea pe care a părăsit-o fiind păcălit de întuneric. Pentru iluştrii noştri înaintaşi această glandă, numită de egipteni şarpele ureus, de indieni ochiul lui Shiva, de chinezi al treilea ochi, reprezenta organul de percepţie al sferelor înalte, o fereastră deschisă către ierarhiile spirituale, şi se antrena prin meditaţie şi diferite tehnici de alterare a conştiinţei. începe istoria iniţierilor, prin care cei animaţi de „dorul de acasă" îşi aminteau lumea din care căză. Astfel ei înţelegeau că la început pământul şi soarele erau unite, ca întreaga creaţie din Dumnezeu, dar, picând într-o materie care îl separa pe Adam de Lumea Lui, omul se vedea izolat şi însingurat. Conştientizând despărţirea, omul începe să înţeleagă că soarele nu-1 mai luminează din interior, ci că, după separarea pământului de El, poate fi umbrit de o siluetă cu adevărat înfricoşătoare. Este şarpele diabolic, Saturn cu pofta lui de a chinui şi devasta care îi face omului cel mai teribil dar: Teama! Acest episod coincide cu trecerea de la stadiul vegetal la cel animal. Căci şarpele este primul animal din Grădina Edenului. Odată cu începerea noii dimensiuni, apar dorinţele, poftele şi setea de sânge. Când apare foamea, apare şi moartea, căci omul căzut în materie nu se poate hrăni şi nu poate trăi decât ucigând alte forme de viaţă. începe experimentarea răului şi a binelui prin propria conştiinţă. Iată ce scrie în Geneza despre aceasta: „Iar femeii i-a zis: Voi înmulţi mereu necazurile tale, mai ales în vremea sarcinii tale, în dureri vei naşte copii... iar lui Adam i-a zis: blestemat va fi pământul pentru tine! Cu osteneală să te hrăneşti din el în toate zilele vieţii tale!" înmulţirea speciei, odată cu noua dimensiune animală, se produce prin dualizare. Apar masculinul şi femininul ca energii complementare. Observăm că apare pentru prima oara şi conceptul de rău necesar. Astfel esoteriştii nu-1

confundă pe Saturn-Satan, zeul dimensiunii materiale, cu Lucifer, steaua dimineţii, alias Venus. Pentru antici, Venus are un caracter dual. Apare ca o zeiţă de o frumuseţe magică, dar şi ca oribila femeie-şarpe. In Biblie referirile sunt cvasiidentice, Lucifer fiind un înger de o lumină nemaiîntâlnită, căzut în mrejele întunericului. Poate că tocmai Lucifer îi face pe Adam şi Eva să conştientizeze că „sunt goi". Astfel, conştiinţa umană trebuie să cunoască răul şi să-1 învingă prin libertatea de a se asocia cu Binele! Prin această cădere teribilă, lui Lucifer îi cade din frunte un smarald imens ca semn că cel de-al treilea ochi se va atrofia şi celor care l-au urmat. „... Sfântul Mihai văzu mânia lui Dumnezeu... A luat coroana lui Lucifer de pe capul lui. Aşa încât piatra a sărit de pe ea. Şi a devenit pe pământ, piatra lui Parsifal" {Parzifal, Wolfram von Eschenbach). Intr-o analiză ceva mai complicată, am putea spune că, din cauza lui Satan, viaţa este grea, dar din cauza lui Lucifer, ea devine greu de înţeles, căci el aduce iluzia ca formă înşelătoare de adevăr. Saturn este eminamente rău, dar Venus .iduce un caracter dubios omului. II învaţă dobândirea lucrurilor prin escrocherie, dar îl şi păcăleşte în căutarea adevăratului drum către Casă. Lucifer este iluzionistul care poate lua chiar înfăţişarea Luminii înalte, doar pentru a-1 confuza pe cel care a început să înţeleagă Adevărul. El creează dorinţele şi trimite impulsurile care-1 fac pe Sfântul Pavel să scrie în Epistola către Romani, 7-19: „... nu fac binele pe care îl voiesc, ci răul pe care nu-1 voiesc, pe acela îl săvârşesc". Chiar dacă epoca modernă îl defineşte pe Iehova ca fiind unicul Dumnezeu, traducerea corectă a ebraicului Elohim se articulează la plural. Pentru adepţii esoterismului, cele două denumiri se referă la Entităţi diferite. Elohim sunt şapte Spirite înalte care acţionează împreună ca un singur Zeu şi lucrează în Energia Solară, (am scris cu majuscule căci mă refer la soarele din toate sistemele planetare, nu doar în cel al galaxiei noastre), iar Iehova este cel care porneşte în combaterea lui Lucifer, adică a zeiţei Venus. Pentru iniţiaţii din vechime, Iehova este Spiritul înalt al Lunii. El este creatorul reflecţiei şi al gândirii. El ne învaţă să luptăm cu impulsurile

şi dorinţele bestiale prin analiză şi reflecţie. Dacă Soarele este viaţa, Luna ne învaţă moralitatea pentru a dobândi Viaţa. într-un fel greu de înţeles pentru materialişti sau pentru cei care gândesc doar exoteric, luna guvernează glanda pituitară, sau hipofiza. Pentru iudei, Iehova, şi pentru arabi, Allah este Demiurgul care ne învaţă cum să luptăm cu Lucifer dându-ne setul de reguli pe care, respectându-1, putem să accesăm nivelurile superioare ale conştiinţei, care ne uneşte cu Sursa. Aşa cum Elohimii l-au înlănţuit pe Satan, sau cum Soarele 1-a învins pe Saturn, tot aşa Iehova sau Allah îl învinge pe Lucifer. Ecourile acestei titanice încleştări îl regăsim în toate culturile lumii: bătălia lui Krisna cu demonul-şarpe Kaliya, a lui Apollo cu şarpele monstruos Python, sau lupta lui Perseu cu şarpele înaripat care o ameninţa pe Andromeda. Iată ce citim în Apocalipsa (6) de- < mmenii apare o specie nouă: titanii. „Iar după ce au început a se spre cele şapte duhuri denumite Elohim: „şi la mijloc între scaunul înmulţi oamenii pe pământ li s-au născut fiice, fiii lui Dumnezeu, de domnie şi cele patru făpturi vii, şi între bătrâni, am văzut stând văzând că fiicele oamenilor sunt frumoase, şi-au ales dintre ele în picioare un Miel. Părea junghiat şi avea şapte coarne şi şapte soţii, care pe cine a voit. în vremea acea s-au ivit pe pământ ochi, care sunt cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu trimise în tot uriaşi, mai cu seamă de când fiii lui Dumnezeu începă a intra pământul". Tot în Apocalipsa lui Ioan (12: 7-8) găsim o intere- la fiicele oamenilor şi acestea începă a le naşte fii." (Facerea sântă referire a luptei din cer cu Balaurul sau cu şarpele: „şi în cer 6: 1-4). în teologie, o asemenea faptă este privită ca o decădere a s-a făcut un război. Şi Mihail şi îngerii lui s-au luptat cu balaurul. îngerilor din planul spiritual în cel material, şi se pare că^acest Şi balaurul şi îngerii lui s-au luptat şi ei, dar n-au putut birui şi locul •> mestec de planuri le-a plăcut atât de mult fiilor Cerului încât: lor nu li s-a mai găsit în cer!" Zeul lunii, Iehova, a repurtat o mare „Văzând însă Domnul Dumnezeu că răutatea oamenilor s-a mărit victorie împotriva lui Lucifer la fel cum Elohimi l-au înlănţuit pe pe pământ şi că toate cugetele şi dorinţele inimilor lor sunt înSatan. Ne reamintim zilnic aceste lucruri dacă ne întrebăm de unde

dreptate spre rău în toate zilele, I-a părut rău şi s-a căit Dumnezeu vine denumirea zilelor săptămânii: în tradiţia iudaică, sabatul pica că a făcut pe om pe pământ." (Facerea, 6: 5). sâmbăta: iată cum pronunţă englezii: Saturday (saturn day - adică Aici intervine pentru lămuriri Cartea lui Enoh. Găsim in trecerea de la mineral la vegetal), duminica (Sunday-sun day - ziua capitolul 6, paragrafele 1-4: „şi s-a întâmplat că numărul^ oamesoarelui) şi Monday (moon day) ziua lunii. în româneşte, sună nilor a crescut, şi oamenii au avut fete foarte frumoase, şi îngerii, parcă şi mai bine: Luni - Luna; marţi - Marte; miercuri - Mercur; I ii ai cerului, le-au văzut, s-au îndrăgostit de ele şi şi-au spus unu joi - Jupiter; vineri - Venus! altora: şi toţi ceilalţi împreună cu ei şi-au luat soţii, fiecare şi-a ales una şi au început să intre la ele şi să se înjosească cu ele şi Un punct de reper în interpretarea lumii aflate într-o perma- le-au învăţat farmece şi magie... Şi ele au rămas însărcinate". nentă evoluţie a conştiinţei este concepţia istoricului Berosus, Apoi urmează chiar un reproş al Celui Prea înalt, care deplânge contemporan cu Alexandru cel Mare, care scrie că în vremuri căderea în materie a celor care nu mor, pentru a se amesteca în imemoriale, pământul era populat de o rasă primitivă, aflată destinul chinuitor al celor veniţi să cunoască binele şi răul, viaţa într-o stare eminamente concretă şi materială, incapabilă să şi moartea. Nimeni, care are o inimă curată, nu poate ignora înţeleagă raporturile subtile din Univers. într-o zi, din adânsimilitudinea dintre aceşti îngeri căzuţi şi zeii din Olimp. curile mării a sosit pe ţărm Oannes, un monstru cu corp de După ce, iniţial, rolurile principale în evoluţia conştiinţei peşte, picioare de om şi cap de om, care vorbea articulat şi care universale, au fost ocupate de către Saturn, Terra, Soarele, Venus a început să-i înveţe pe băştinaşi ştiinţele, alfabetul, legile şi prin- şi Luna, iar că în epoca următoare, intră în scenă zeii sistemului cipiile geometrice, i-a învăţat categorisirile speciilor şi regnurilor, solar: Jupiter, alias Zeus, Marte şi Mercur. Copil, Jupiter este asşi puterea creativă a minţilor lor. cuns de către Geea (Mama Pământească) într-o grotă din Creta,

Tradiţia indiană spune o legendă asemănătoare, cea a lui de teama tatălui său Saturn şi a fraţilor săi mai mari, titanii, care Matsya, fenicienii îl au pe zeul-peşte Dragon, apoi îl avem pe îi doresc moartea. Jupiter anunţa, prin naşterea sa din Lumina fratele lui Zeus, Poseidon, la greci. Din împreunarea zeilor cu Sursei, o nouă eră a vieţii în dinamică, iar vechea orânduire a lui Saturn, Zeul Morţii, se afla spre finalul gloriei sale. Lupta finală produce înlănţuirea titanilor sub pământ, iar Jupiter ocupă tronul Olimpului. Intr-un sens esoteric, forţele materialismului, ilustrate de armata lui Saturn, au fost împinse în structurile profunde ale pământului. începe marea aventură a umplerii pământului cu forme diverse de viaţă, născute, de multe ori din împreunarea sexuală dintre zei şi oameni, cum am văzut, mai devreme. Pentru antici, zeii olimpieni, Jupiter, Marte, Appolo, Mercur, Atena, Diana, animaţi de dorinţa extinderii propriilor conştiinţe, se revoltă împotriva limitărilor impuse de Saturn. Comportamentul zeilor nu este întocmai moral, într-un sens pe care îl dă, să zicem, creştinismul, dar activităţile lor influenţează apariţia şi diversitatea formelor de viaţă de pe Terra. Astfel, forţele naturii devin lente iarna şi extrem de dinamice primăvara. Pentru astrologii vremurilor, soarele rămâne aproximativ 2 160 de ani în aceeaşi constelaţie, după care trece la următoarea. De atunci putem vorbi de era Peştilor, sau era Vărsătorului, de exemplu. Miturile străvechi spun, în mare, aceeaşi poveste a dezvoltării conştiinţei umane de la mineral la uman, trecând prin toate celelalte regnuri şi specii. începuturile vieţii marine au fost generate de influenţa lui Jupiter. Aşadar, când soarele a început să răsară în constelaţia Peştilor, apele Pământului au început să conţină embrionii unei noi forme de conştiinţă a materiei. Poate că Darwin avea dreptate, într-un fel, apropo de evoluţia speciilor, însă i-a scăpat caracterul sacral şi spiritual al acestei aventuri. Materia nu poate fi ruptă de esenţa sa spirituală, căci ce este până la urmă concretul dacă nu o formă grosieră a principiului.

Pentru egipteni, începutul vieţii animale este legat de naşterea zeului Horus, care apărea, ca şi Jupiter, pe jumătate om, pe jumătate peşte. In prima eră a Vărsătorului, apar amfibienii care aveau înfăţişarea mixtă de om şi de delfin, prezentând o excrescenţă în frunte. Aceasta este glanda pineală, care face legătura dintre dimensiunea vizibilă şi cea invizibilă, şi care, la egipteni, este cunoscută drept lanterna lui Osiris. Pe pământ ipare un nou animal simbolic, care pune în valoare această „lanternă". Este vorba despre unicorn sau inorog, toate pove-( irile Evului Mediu făcând referire la acest ciudat animal, ca simbol al purităţii. La muzeul Cluny, din Paris, se poate vedea o superbă tapiţerie cu inorogul odihnindu-şi capul în poala unei lecioare care este însăşi Natura. In era Capricornului, suprafaţa mlăştinoasă a Pământului începe să se solidifice, iar fiinţelor care găzduiau conştiinţa încep să le apară membre. Intervine acum influenţa zeului Marte, care aduce căldura în sânge şi îi dă culoarea roşie. Aici apar, pentru întâia oară, instinctele de supravieţuire, dar şi egoismul. Fiinţele, din ce în ce mai dense şi mai depărtate de esenţa lor subtilă, încep să-şi construiască fericirea pe exploatarea semenilor mai slabi, mai nevoiaşi şi mai nepregătiţi să înfrunte noile realităţi ale unui Pământ dens şi din ce în ce mai uscat. Insă acum este rândul lui Mercur să ajute noile fiinţe de uscat, care nu mai pot respira amfibian, ci doar terestru, şi care au nevoie să comunice între ele pentru a se înţelege. Mercur ajută dezvoltarea cutiei toracice, scrie legile cerului şi ale pământului şi îi învaţă pe oameni căile armoniei şi ale dialogului. Egiptenii l-au numit Thoth, iar grecii Hermes. Astfel spus, putem să aducem în discuţie credinţa esoteriştilor din totdeauna: „Istoria lumii este scrisă în stele". De aici şi importanţa astrologiei, pe care toţi iniţiaţii au iubit-o şi au respectat-o ca pe ştiinţa lui Dumnezeu pentru creaţia sa! Conform doctrinelor secrete, unele specii s-au născut sub influenţele malefice ale unor corpuri cereşti. Şerpii, păianjenii, gândacii erau pentru antici forme de viaţă influenţate de latura malignă şi întunecată a Lunii. Legendele şi miturile vorbesc

despre apariţii umanoide monstruoase: oameni liliac, oameni lup, giganţi, pitici, fauni, oameni păsări etc. Toate basmele popoarelor fac trimitere la lumi misterioase, magice, populate de fiinţe supranaturale: nimfe, zâne, zmei, dragoni. Ceea ce presupune că universul a fost dintotdeauna împărţit în mai multe dimensiuni care convieţuiesc simultan şi uneori chiar se întrepătrund. Pentru esoterişti, omul nu se trage din maimuţă, dar antropoidele ca Omul de Neanderthal sau Cromagnon sunt unele spirite care s-au grăbit să se materializeze înainte ca toate condiţiile Naturii pentru Hommo Erectus să fie definitivate. Aşadar, a existat o vreme când zeii şi oamenii trăiau laolaltă. Poate cea mai importantă legendă a esoterismului este cea a lui Osiris, marele zeu-om vânător, apărător al Pământului împotriva fiarelor sălbatice şi a monştrilor, care nu este răpus într-o luptă făţişă, ci cade victima propriului frate, Seth. Dacă Osiris este emanaţia Luminii Tatălui, Seth, aşa cum i-o arată şi numele, este expresia lui Satan. Păcălit să intre într-un cufăr, la o petrecere, Osiris este acoperit cu plumb topit, un metal impur şi diabolic, şi lăsat să curgă pe Nil. Seth spera că în acest mod va scăpa de rivalul său şi va putea să-şi impună propriul Mare Zeu oamenilor. Insă Osiris va fi găsit de soţia sa Isis, care prin puterea magiei 1-a salvat din captivitate. Lupta cu răul reprezentat de Seth continuă, iar Osiris este tăiat în paisprezece bucăţi. Ajutată de Nepthys, Isis, învăluită cu şapte voaluri, pentru a nu fi recunoscută de acoliţii lui Seth, reuşeşte să-1 reînchege pe Osiris şi să se împreuneze cu el născându-1 pe Horus. Acesta din urmă îl va surpa pe Seth şi va deveni noul rege al Lumii. Dăruirea şi iubirea lui Isis pentru soţul ei Osiris pun bazele noului legământ al zeilor cu oamenii. Totul în natură capătă acelaşi sens al sacrificiului: iarna Osiris pare că moare îngropat în pământ, dar el renaşte primăvara reînsufleţind natura şi fertilizând-o. „Eu sunt planta vieţii", spune Osiris la intrarea în piramide. Acelaşi parcurs îl are şi Dionisos la greci, sau mai târziu Isus Hristos care, coborând în infern, îl surpă pe diavol şi îi ia cheile

mormintelor retrezindu-i pe cei drepţi la viaţa veşnică. Cam în .iceastă perioadă apare şi creierul tocmai în sensul învăţăturilor secrete: „Dumnezeu a permis cosmosului să zămislească creierul mnan pentru a se putea gândi la sine însuşi". Căci, repet, pe vremea aceea nimeni nu se îndoia că mintea a precedat materia! Intr-un sens ocult, tot atunci Lanterna lui Osiris începe să se ictragă de la nivelul frunţii, apărând în trup o nouă formă de multiplicare şi fecundare: penisul. Dacă, până atunci, oamenii puteau să-şi materializeze gândurile, începând cu apariţia falusului, naşterea vieţii nu putea să se împlinească decât prin reuniunea contrariilor: principiul masculin şi cel feminin îl creează pe cel neutru care devine ulterior ori masculin ori feminin în • .Uitarea partenerului. începe epoca marilor paradoxuri. Naştei e.i conţine în ea germenul morţii, oasele se sedimentează, calota i raniană devine dură, iar gândurile oamenilor se separă de I umea Mare a Ideilor. Odată cu gândirea apar şi dimensiunile • ri ebrale: conştient, subconştient şi inconştient. Astfel apar generaţiile, căci pe pământ nu mai este loc, deci bunicul trebuie să moară ca să facă loc nepotului, iar când părintele moare, copilul i ie că are un loc pentru un nou suflet care alege încarnarea. Cel Ic al treilea ochi, glanda pineală, încă îşi păstrează capacitatea de i înregistra informaţii din planurile nonmateriale. Pentru antici, moartea şi sexualitatea devin portalurile care fac posibilă trecerile spiritelor de la o dimensiune mentală la alta materială. Impulsurile şi dorinţele de natură sexuală nu deveniseră animalice, în sensul instinctului de conservare a speciei, ci reprezentau pentru omul acelor vremuri ritualuri sacre de materializare a ideilor-fond. Se mai ştia bine că, dacă un obiect are o formă în lumea matei ială, asta înseamnă că, de mult, în planul lumilor superioare, •.chema acelui obiect fusese deja gândită. Poate de aceea francmasonii îl numesc pe Dumnezeu Marele Arhitect, căci el desenează în plan toată construcţia ulterioară. Alegând cunoaşterea Innelui şi a răului, omul va fi obligat prin propria libertate de a alege să se hotărască pe care îl păstrează. Spune Isus: „Nu poţi sluji la doi stăpâni odată!"

Pe măsură ce pământul devine şi mai dens, zeii încep să nu mai poată apărea în forme perceptibile de ochiul uman. Este momentul să numim primele generaţii de zei creatori care au influenţat devenirea Terrei. Prima care aduce dimensiunea minerală: Saturn, Reea, Uranus; a doua: Zeus, copiii şi fraţii lui, Apollo, Atena, şi, în cele din urmă, a treia compusă din semizei şi eroi mitici. Observăm aşadar o diluare a esenţelor de lumină generate de gândurile lui Dumnezeu despre Lume. începând cu anul 13 000 î.Hr., zeii mari nu-şi mai fac apariţia pe Terra decât în momente de criză. Locul lor este luat de semizei şi de eroi. Creaturile înlănţuite în meandrele pământului, armatele lui Saturn, încep să-şi facă loc din nou către suprafaţă, atacând omul şi creaţia lui. Animalele încep să resimtă influenţa spiritelor întunecate şi atacă pentru a îşi satisface pofta de sânge, dar şi pentru a supravieţui. Plantele încep să devină toxice, sau să-şi dezvolte spini pentru a îngreuna culegerea fructelor. Mitologia vorbeşte despre teribilele lupte dintre centauri şi oameni, dintre femei (amazoane) şi bărbaţi (vânători). Oamenii nu mai au capacitatea de a recunoaşte că toţi aparţin unei singure familii, Umanitatea, ci încep să se recunoască între ei doar cei de acelaşi neam, gintă, trib, naţie, popor etc. încep războaiele pentru dominare. Saturn îşi trimite dorinţa de nimicire creaţiei izolate de principiile înalte ale Zeilor, îngerilor şi Arhanghelilor generaţi în zorii creaţiei de către Dumnezeu. Cain îl ucide pe Abel rostind cumplita întrebare: „Sunt eu păzitorul fratelui meu?" Lumea devine un loc sumbru, rece, în care moartea devine cult. încep sacrificii ritualice, sângele este vărsat fără menajamente, iar spiritele întunericului se hrănesc cu poftele şi instinctele criminale ale oamenilor. Nici regatul zeilor nu este ferit de pericole, căci aşa cu a spus însuşi Mercur întrupat în Hermes Trismegistul: „Ce este sus este la fel cu ce este jos şi ce este jos este asemenea cu ce este sus pentru a împlini miracolul unui singur lucru". I'iogenitura lui Saturn, Tifon începe un atac dezlănţui asupra i »limpului, rupându-i tendoanele lui Zeus, lăsându-1 astfel neputincios. Aici intervin eroii mitologici. Apolo şi Pan îl roagă pe Cos, vânătorul de monştri, să pornească în căutarea lui

l'ilon. Cu naiul şi lira primite de la zei, eroul îl vrăjeşte pe teriIuntul Tifon cu o muzică celestă şi obţine tendoanele lui Zeus în schimbul coardelor lirei. Din acest moment, înşişi zeii recunosc că au nevoie de oameni. Cus, Hercule, Iason, Tezeu, I ' noh, Krisna, Enkidu, iată doar câţiva semizei sau eroi care pornesc chiar în apărarea lumilor superioare. Iason şi Lâna de Aur nn sugerează altceva decât lupta eroică a luminii exprimate prin • omenii dorinţelor de a recupera terenul pierdut în urma păcălelii lui Saturn şi Lucifer. Materia devine şi mai densă, iar spiritele intermediare pre' mu gnomii, elfii, salamandrele şi ondinele devin din ce în ce mai greu de perceput de către oameni. Inconştientul pierde din • i în ce mai mult teren în favoarea conştientului, iar individul \ .1 începe să creadă că ceea ce nu se vede nu are cum să existe. \ i matele întunericului găsesc noi modalităţi de a-i păcăli pe oameni să le devină aliaţi. începe era magiei negre. Egoul uman se M >lidifică, iar „miracolul" obţinut fără morală şi etică prin impunerea voinţei asupra naturii sfârşesc prin a transforma umani ui ea într-un loc al pustiirii şi al morţii. Este timpul ca Orfeu '..i mtre în scenă şi să le amintească oamenilor că frumosul şi pui u.itea sunt singurele capabile să le aducă fericirea. Atunci apar mele şi şcolile misteriilor. La evrei, Iov spune povestea revoltei • unului împotriva nedreptăţii. Neînţelegând de ce asupra creaţiei i abătut blestemul, Iov află de la Dumnezeu că propria alegere .i lor de a sluji răul a condus umanitatea la acest dezastru. Limbând se articulează, apar muzica, matematica, astronomia ca discipline şi arte demne să-i reamintească omului calea spre Divin. Ideea de spaţiu şi timp devine mai clară, iar omul acelor epoci înţelege că are un timp limitat pentru a-şi exprima opţiunea, va alege să slujească Lumina sau se va lăsa păcălit de deşertăciunea întunericului. Sfinxul de la Giseh conţine cifrate în el constelaţiile Leului, Taurului, Scorpionului şi Vărsătorului, adică exact al celor patru elemente care aveau să definitiveze procesul de condensare a materiei. Atunci conştiinţa a fost prinsă în „închisoarea trupului". Faptul că Oedip îl învinge pe Sfinx răspunzând corect la

întrebarea: „Ce merge mai întâi în patru picioare, apoi pe două şi în final în trei picioare" ne arată că din acel moment în om se află deja conştiinţa întregii naturi. De atunci, porţile Raiului sunt închise, iar omul nu va mai putea ajunge ACASĂ decât prin propria conştiinţă, fără a mai beneficia de ajutorul direct al lumilor superioare. Intre idei şi materializarea lor începe să se producă o prăpastie care va culmina mult mai târziu cu apariţia doctrinelor materialiste. Atlantida ocupa un loc de suflet în doctrinele esoterice. Fondată de fratele geamăn al lui Zeus, Poseidon. Căsătorit cu muritoarea Cleito, acest minunat zeu-peşte generează populaţia a ceea ce va deveni un imperiu sofisticat, care va cunoaşte o dezvoltare fără precedent. Sunt zece insule conduse de către un împărat, iar Platon, poate cel mai notoriu povestitor al acestui mit, descrie o atmosfera idilică în care progresul tehnologic era dictat de către claritatea conştiinţelor, cu alte cuvinte, egregorul atlant funcţiona la unison pentru emanciparea unei societăţi perfecte. Insă, morbul corupţiei şi al decadenţei îşi va face loc printre locuitori atrăgând blestemul lui Zeus, care trimite cutremure şi potop. Intr-o zi şi o noapte totul dispare înghiţit de ape. Aztecii îşi amintesc de trecutul lor, spunând că îşi au originea în Aztlan, regatul din mijlocul mării, al cărui prim rege a fost însuşi zeul apelor. Este evident că omenirea începe să intre în cu amintirea potopului care a curăţat pământul de „necredinţă şi răutate". A/tecii spun că datorită unui preot şi soţiei sale care au construit un vas dintr-un buştean gol, în care au pus seminţe şi animale, viaţa, aşa cum o cunoaştem astăzi, a putut fi salvată. Sumerienii ¡1 numesc pe acest preot Zisudra, în povestirile mesopotaniene ipare cu numele de Atrahasis, iar babilonenii îl ştiau drept IJpnapistim. Insă cea mai cunoscută relatare a potopului atlant este descrisă, vag, ce-i drept, în Vechiul Testament, iar eroul providenţial care salvează speciile este Noe. Omenirea, după ce Noe iese din arcă şi pune piciorul pe uscatul rămas în urma marii catastrofe, va cunoaşte o nouă formă de dezvoltare, şi anume cea agrară. După unii exegeţi ai grupelor sanguine, atunci apare ^rupa A II. Tot în această perioadă, poate neoliticul, omul ia

cu virtuţile secrete ale plantelor. Apare şamanismul, iar paragraful în care Noe bea vin şi se îmbată sugerează că aventura extinderii conştiinţei ajunge la diferenţierea dintre luciditate şi conştiinţa alterată. In mitologia persană, Yima îi învaţă pe oameni să lucreze pământul în armonie şi să nu uite că dragostea lor pentru natură va fertiliza câmpurile şi lanurile. Amintindu-şi de motivul distrugerii Atlantidei, primii oameni ai civilizaţiei umane, aşa cum o ilustrează istoria, simt o mare nelinişte faţă de tot ceea ce este rău şi vătămător. Urmaşii atlanţilor vor aduce civilizaţia şi valorile morale şi etice, peste tot pe unde vor migra. In Ramayana, eroul Rama îi va învaţă pe aborigeni să renunţe la canibalism şi la sacrificii sângeroase, se luptă cu preoţii care divinizau animale monstruoase. Precum marii civilizatori de mai târziu, ca Alexandru cel Mare, Rama va cuceri lumea luptându-se cu răul, intoleranţa şi corupţia. El îl învinge pe vrăjitorul Ravana abătând focul asupra lui. Fără a fi un despot, respectând legile liberului arbitru, Rama îi lasă pe supuşii săi să aleagă între valorile înalte şi „poftele pierzaniei". Pentru esoterişti, acest prototip al conducătorului luminat va purta numele Regelui Secret, sau al Filosofului Necunoscut, care influenţează în bine omenirea, nu ORESTE TEODORESCU de pe tronul puterii, ci incognito, din mijlocul oamenilor. A venit timpul ca zeii şi semizeii să nu mai ocupe vârful piramidei, în carne şi oase. Ideile lor însă vor influenţa de atunci minţile regilor sau ale împăraţilor. La sfârşitul epopeii sale, Rama şi ai săi fondează o citadelă spirituală, menită să prezerve toată doctrina unei vieţi luminoase, în munţii Tibetului, pe care o denumesc Shambala. Prin 7227 î.Hr., când soarele răsărea în constelaţia Racului, apare primul mare imperiu de după potop. Hinduşii aveau să rămână de atunci poporul care pune cel mai mic preţ pe viaţa materială şi trecătoare, considerând-o maya (iluzie). Pentru India de mai târziu, adevărul este înscris de către „Spiritul Domnului pe pânza Naturii". Apar yoghinii, sau rishi, adepţi ai Spiritului

care Domină Materia, care se hrănesc vegetarian şi respectă toate formele de viaţă, pe care le înţeleg ca fiind în evoluţie. Odată cu apariţia Vedelor, umanitatea va face cunoştinţă cu un set de reguli pentru extinderea conştiinţei şi aprofundarea dimensiunii spirituale a universului. Prin meditaţie şi exerciţii în care mentalul modifică materia, asumându-şi realitatea energetică a vieţii, yoghinii vor influenţa profund cursul generaţiilor viitoare, având rădăcini în mai toate doctrinele ulterioare. Din Sutrele yoga ale lui Pantanjali, reţinem că prin concentrare şi detaşare, prin uniunea cu lumile spiritului, dar şi cu geniile elementelor materiale, adeptul îşi poate cunoaşte natura superioară, îşi poate afla vieţile trecute şi poate modela natura în spiritul şi armonia Marelui întreg. In anul 5067 î.Hr., soarele răsare în constelaţia Gemenilor, iar influenţa doctrinelor atlante, care până atunci se răspândiseră spre Orient, prin India, iată că ajung mai aproape de Vest, poposind pentru a-şi atinge apogeul în noua realitatea a lumii, în Persia, unde prorocii vestiseră naşterea unui mare conducător, capabil să-şi conducă poporul spre Lumină. Aşa apare Zarathustra. Speriat de puterea acestui băiat de a tulbura construcţiile întunericului în Codul lui Oreste această lume, sistemul de atunci, prin mintea împăratului şi prin vocile vrăjitorilor de la Curte, îl condamnă la moarte. Insă, protejat fiind de Lumina Tatălui Ceresc, Zarathustra scapă şi declanşează marele război împotriva lui Satan, cunoscut de iranieni ca Ahriman. In această epocă, întregul univers era invadat de hoarde demonice, iar pământenii începeau să-şi uite dimensiunea Spirituală şi se afundau tot mai dens în materialism. în urma iniţierii sale, chiar de către „O Imensă Fiinţă de Lumină în care vorbeau Duhurile Sfinte din Soare", Zarathustra află marile taine ale omenirii şi ceea ce trebuie făcut ca lumea să se reîntoarcă în I .umină, izbăvindu-se de legăturile blestemate cu Ahriman şi armatele sale. Filosofía pe care Zarathustra a lăsat-o moştenire posterităţii este: „Cui îi este frică de moarte este deja mort!" Pentru noua re-

ligie ce se năştea în inima Persiei, Zoroastrismul, ideea centrală care susţinea dogma era că în viaţă omul trebuie să se lupte pentru ideile sale, să-şi sacrifice confortul şi bunăstarea de pe pământ, ca să îşi câştige, pe merit, locul între ierarhiile cereşti. Putem spune că aici apare prototipul magului. Zarathustra purta o pălărie înaltă şi o mantie înstelată, ca simbol al cunoştinţelor şi al puterilor sale superioare, pe care le transmitea adepţilor săi, prin iniţiere. începe ridicarea marilor construcţii megalitice, menite să poată observa şi monitoriza mişcarea astrelor pe firmament, căci anticii ştiau că planetele influenţează viaţa oamenilor până în cele mai profunde detalii. Credinţa zoroastriană plasează în interiorul fiecărui templu o flacără aprinsă care reprezintă Lumina lui Dumnezeu, pe care doar ignoranţa şi răutatea oamenilor o pot stinge. Zarathustra a avut toată viaţa sa duşmani de temut, care l-au şi asasinat pe propriul altar. însă moartea lui avea să anunţe naşterea unui alt mare spirit de lumină, Krisna, din pântecele maicii sale, fecioara Devaki. Ca întotdeauna, când un mare conducător al umanităţii vine din Lumina Domnului, forţele întunecate îşi încep prigoana. Un ORESTE TEODORESCU înger o avertizează pe Devaki, că fratele ei, Kansa, unelteşte să-1 ucidă pe pruncul Krisna. Un şarpe uriaş cu creastă roşie este trimis să curme viaţa micuţului, dar îşi găseşte el însuşi sfârşitul sub călcâiul lui Krisna, apoi prostituata Putana, cu sânii plini de venin, îi iese micuţului în cale, dar acesta îi suge tot veninul lăsând-o pe loc, moartă. Kanasa avea să-şi hăituiască nepotul, mai ales că nu putea înţelege nimic din învăţăturile lui către umanitate. Iată ce sminteală pentru toţi cei îndrăgostiţi de bunăstarea materială: „Răspundeţi cu bine la rău, renunţaţi la roadele voastre, fie ca munca însăşi să vă fie răsplată, uitaţi de chinul vostru în faţa suferinţei celuilalt!" După ani de urmăriri şi prigoniri, Krisna hotărăşte să-1 înfrunte pe Kansa. învins, unchiul malefic îi cere nepotului să-1 ucidă, dar Krisna refuză şi pleacă. Eliberat, Kansa reuşeşte să-1 prindă şi

să-1 lege pe „Pastorul", sau „Domnul Lăptăreselor", de un cedru, iar arcaşii săi l-au martirizat pe cel care spunea că: „Bunătatea nu atrage pe nimeni, dar este atât de puternică, încât în faţa ei nici un zeu nu poate lupta". Odată cu moartea lui Krisna, în 3102 î.Hr., începe Kali Yuga, sau Epoca întunecată. Un nou ciclu existenţial marchează umanitatea. Aparent de nicăieri şi de niciunde, apar marile civilizaţii, neegalate până astăzi în performanţe tehnice şi artistice. Simbolul totemic, marcant pentru marile culturi ale lumii, devine taurul. La sumerieni, eroul dominant este Ghilgameş, jumătate om, jumătate taur, egiptenii au ca obiect de cult boul lui Osiris, cretanii la fel. Nu este o întâmplare, nici un paradox. Iniţiaţii ştiau că soarele răsărise în era Taurului. O altă trăsătură a acestei perioade este traiul în comun. Apar marile oraşe. Un episod tenebros al istoriei plasează în China mileniului al treilea î.Hr. încarnarea lui Lucifer. După unele manuscrise, dar mai ales conform scrierilor lui Rudolf Steiner, apariţia acestui spirit încarnat aduce omenirii Codul lui Oreste „raţionalitatea desacralizată". Dacă esoteriştii cred că Orfeu a inventat numerele, Lucifer le dă conotaţia materialistă, aşadar de atunci încoace se poate măsura, se pot face calcule, însă fără esenţă simbolică. Gândirea raţionalist-materialistă, „matemat ica, fără lumină", străbate planeta, găsindu-şi un loc remarcabil în Kgiptul arhitectului Imhotep, unde esenţa gândirii filosofico-sociale era supunerea materiei şi modelarea ei în funcţie de năzuinţele spiritului. Energii uriaşe sunt descoperite în potenţialul uman şi astfel, într-un timp bizar de scurt, apare înfloritoarea civilizaţie urbană, se dezvoltă ştiinţele exacte şi mai ales noţiunile inginereşti. Aici se pun bazele doctrinelor ce aveau să influenţeze iremediabil întreg esoterismul occidental. Apar curentele spiritualist-materialiste pe care le revendică astăzi Francmasoneria. Apare conceptul de iniţiere ritualică, căci, sub influenţa lui I .ucifer, omul capătă un nou tip de conştiinţă, el realizând că trăieşte într-un univers dual.

Se iveşte dihotomia persoană-fiinţă, spirit-materie, iar marii iniţiaţi ai vremii spun lecţia înfrângerii stării de Lumină. Pentru a-şi aminti de originile cereşti, adeptul trebuie să traverseze trepte iniţiatice prin care află ce se întâmplă după descarnare, de ce trebuie să se folosească în viaţă pentru a atinge perfecţiunea, şi apoi cum să înveţe să moară ca persoană, pentru a învia ca Fiinţă. In culturile sumeriene, zeii au caracteristici destul de umane, mănâncă, dansează, beau, se îndrăgostesc. Ideea ocultă a acestor practici era că omul avea nevoie de spiritele superioare, pe care le ispiteşte să vină în dimensiunea materială. Lucifer lucrează chiar în dimensiunea fizică, atrăgând alte spirite din înalt către pământ. Aşa se explică evoluţia tehnologică fără precedent pe care umanitatea o va cunoaşte simultan în jurul anilor 3250 î.Hr. Pentru oamenii acelor vremuri, gândurile nu proveneau dintr-o stare mentală, interioară, ci erau impulsuri dictate de spiritele ORESTE TEODORESCU descărnate, zei şamd. Insă amăgirea va ieşi la iveală. Atrase către materie, spiritele din văzduh, ispitite de plăceri imposibile în dimensiunea energiilor subtile, oamenii şi zeii minori se împreunează şi îşi creează o doctrine a fericirii fără nici o regulă etică şi morală. Cam în această perioadă apare şi Turnul Babei. Din Planul Divin, din ierarhiile Dumnezeieşti, Spiritele de Lumină realizează pericolul ca omul fără o conştiinţă fixă, urcând cu ajutorul zeilor minori spre cer şi vorbind aceeaşi limbă, să nu profaneze dimensiunile perfecţiunii. Oamenii deveniseră superstiţioşi şi la cheremul spiritelor şi ele confuze, uitând de Marea Minte Universală, de Hiperconştiinţa sau Sursa care creează fiecăruia un sens, indiferent de locaţie, cultură, religie. Construit de Nimrod, „cel dintâi viteaz de pe pământ", care a căutat puterea de dragul puterii, aducând umanităţii cruzimea, lăcomia şi setea neostoită după privilegii. In această perioadă, oamenii sunt învăţaţi că sunt ca nişte zei, dacă deţin puterea, iar restul îi venerează şi se supun. însă din înalt, Marile Spirite ale Soarelui şi ale Lunii pregătesc un nou

program prin care adeptul să afle calea corectă către Sursă. Prin 2000 î.Hr. Avraam pleacă din „megalopolisul" Uruk căutându-şi şinele în deşertul neatins de mâna omului. Ajungând în Egipt, Avraam ia cu iniţierile egiptene. Din acest trunchi nou de conştiinţă apar, prin Sarai şi Agar, părinţii celor două popoare ale Legii, evreii şi arabii, dar totodată şi minunatele căi către Dumnezeu: kabbalah şi sufismul. însuşi marele preot al Dumnezeului celui Preaînalt, Melhisedec, îl binecuvântează pe Avraam şi găsim aceste referi în Facerea, 14:18-20: „Iar Melhisedec, regele Salemului, i-a adus pâine şi vin", precum şi în Epistola lui Pavel către evrei, 6:60-7:17: „Unde Isus a intrat pentru noi, ca înainte mergător, fiind făcut Arhiereu în veac, după rânduiala lui Melhisedec..." Pentru kabbalişti, Melhisedec este Noe, marele Atlant, care nu a murit, ci s-a mutat într-o altă Codul lui Oreste dimensiune de unde veghează şi inspiră omenirea pentru a atinge starea de „ÎNDUMNEZEIRE". Dacă ne gândim la episodul asaltului Troiei şi la apariţia i aiului ca dar de la zei, putem să credem că aceste spirite minore itrase în mrejele luciferiene i-au învăţat pe oameni înşelătoria. De atunci încolo va funcţiona o lege umană, bine conchisă de Machiavelli: „scopul scuză mijloacele". Marea civilizaţie a Egiptului, poate cea mai longevivă din istoi ia planetei, întinsă pe o perioadă de trei mii de ani, influenţează hotărâtor atât doctrinele religioase, cât şi ritualica şi simbolistica societăţilor iniţiatice. Fiind un prinţ egiptean, Moise fusese iniţiat în marile mistere, după cum confirmă şi apostolul Ştefan, în I''aptele apostolilor, 7:22: „şi a fost învăţat Moise în toată înţelepciunea egiptenilor". Traseul parcurs de către sufletul descarnat în Lumea de Apoi, aşa cum apare în Cartea Morţilor îşi va pune amprenta asupra I .cgilor lui Moise. Acesta se inspiră din pasajul cărţii egiptene i â nd, la judecata morţilor, Osiris cere socoteală pentru viaţa consumată, iar cei patruzeci şi doi de judecători ai morţilor îi vor deide soarta. După plecarea în deşert, Moise va cunoaşte a doua

iniţiere, graţie preotului etiopian Ietro. Moise se căsătoreşte cu liica acestuia şi pătrunde într-un nou nivel de conştiinţă extinsă, i calizând că spiritul este nemuritor, neputând fi distrus de focul purificator de dincolo de mormânt. Simţindu-se inspirat de Planul Superior, Moise va porni în marea misiune de a învaţă căile morale, etice şi spirituale prin i are se pot salva de la nimicire. Pentru a-i întări cugetul, Dumnezeu îi spune: „Toiagul acesta, care a fost prefăcut în şarpe, ia-1 în mâna ta, căci cu el ai să faci minuni". Cele zece plăgi abătute asupra Egiptului, menite să-1 scoată din „îngheţare pe Faraon" sunt întrucâtva pedepsele pe care le vor a cei care nu respectă cele zece porunci date de YHVH prin tăbliţele lui Moise. ORESTE TEODORESCU Din punct de vedere esoteric, primele două porunci, care interzic folosirea imaginilor concrete în practicile religioase, întăresc legătura dintre materie şi spirit în cheia universului primordial mental. Când ne gândim la Planul Superior, nu avem nevoie de imagologia trecătoare. Ideile nu se văd, dar ele transformă concretul. Dacă vechile religii, diluate şi profanate, făceau apel la efecte teribile, căci îşi pierdă esenţa de Lumină, Moise vrea să instaureze o nouă cale de percepere a Adevărului, prin voinţă şi conştiinţă. Refuzând chiar tiranic şi extrem de dur „chipurile cioplite", părintele iudaismului face posibilă apariţia în rândul maselor a gândirii abstracte. Dacă cele zece porunci se adresează poporului, fiind aşadar exoterice, Moise păstrează o doctrină secretă doar pentru iniţiaţi. Aşa ia naştere kabbalah, la fel de cuprinzătoare ca orice altă mare religie, însă pentru cel care o înţelege şi o pune în practică, toate marile mistere ale cosmosului se reduc la cele zece forme de exprimare ale lui En Sof, Sursa, sau Marele Anonim din filosofía lui Lucian Blaga prin cele zece sephiroturi. TAINA FERICIRII

1. 2. 3.

Nucleul locuieşte în atom. Atomul, în moleculă. Molecula, în organism.

4. Organismul aparţine unei specii. 5. Dacă specia este omul, atunci el locuieşte într-o ţară. 6. Ţara se află pe un continent. 7. Continentul este pe planetă. 8. Planeta face parte dintr-un sistem solar. 9. Sistemul solar se află în Univers. Codul lui Oreste 10. Totul se desfăşoară aşadar într-un întreg. Viaţă-iubiremoarte-viaţă... Dacă înţelegi decalogul, devii înţelept. Adică Fericit! SIC COGITO - AVENTURA IUBIRII CARE ÎNVINGE MOARTEA

Misteriosul, dar totodată atât de generosul secol al XlX-lea, care a găzduit Big Bangul mişcărilor iluministe şi spiritualiste, a lăsat urme vii, pline de sevă şi în cultura românească. Neţărmurita iubire dintre Bogdan Petriceicu Hasdeu şi geniala sa fiică Iulia, prematur plecată dincolo de porţi, înnobilează gândirea filosofică şi mistică, oferind peste timp dovada că spiritul transcende materia şi că nu există moarte acolo unde străluceşte scânteia divină. Templul de la Câmpina, ridicat de îndureratul tată pentru a înlesni comunicarea spiritistă cu adorata sa copilă este şi astăzi o mărturie a puterii minţii aflate într-o permanentă conexiune cu lumea esenţială din care venim şi în care ne reintegrăm, după perioada de staţionare efemeră în trup şi în concret. Iată, pe scurt, o poveste fascinantă, fără sfârşit, care ne pune şi astăzi întrebări fundamentale, la al căror răspuns suntem chemaţi în linişte şi meditaţie. Totul se află în lucrarea savantului român Sic Cogito - Ce e Viaţa? - Ce e Moartea? Ce e Omul? precum şi în cele cinci volume de Arhivă Spiritistă, publicate de doamna Jenica Tabacu, la editura Vestala, Bucureşti. Iulia Hasdeu, un copil precoce atins de geniul etern, scrie, începând cu vârsta de 11 ani, poeme în limba ză, pictează, compune, concepe sisteme de gândire. La 18 ani, terminase deja

ORESTE TEODORESCU două facultăţi şi era invitată în toată Europa la cele mai prestigioase întâlniri culturale. O tuberculoză necruţătoare îi întrerupe şederea printre cei vii. La şase luni după plecarea în „Marea Nebuloasă", aflat la biroul său, în faţa câtorva hârtii albe, ilustrul său tată, Bogdan Petriceicu Hasdeu, simte cum o forţă căreia nu i se putea opune îi conduce condeiul preţ de câteva secunde. Oprindu-se din scris, constată că pe foaia virgină apără câteva rânduri, care aveau să-i schimbe fundamental cursul vieţii, dar şi întreaga optică în faţa întrebărilor fundamentale ale omenirii, încă din cele mai vechi timpuri: „Cine suntem? De unde venim? încotro ne ducem?" Je suis heureuse;je t' aime: nous reverrons; cela doit te suffire. Julie Hasdeu Din acel moment, marele scriitor şi savant începe să gândească, aflat într-o corespondenţă neîntreruptă cu fiica sa, construcţia templului de la Câmpina ca loc de comunicare între cei aflaţi în materie şi cei aflaţi în cealaltă stare a vieţii, numită conceptual moarte. Acest mare dosar spiritist nu are secrete încifrate, ci se lasă descoperit în faţa tuturor celor care vizitează şi astăzi muzeul dedicat Iuliei Hasdeu. Toate detaliile sunt gândite precis pentru a facilita apariţia şi exprimarea spiritului descarnat. Este un traseu unidirecţional, pentru că doar cei plecaţi din trup se pot reîntoarce în paradigma concretului, pe când cei vii nu se pot manifesta acolo unde nu mai există spaţiu şi timp, ci doar Lumina Divină. Demersurile sale, depăşind cu mult optica generală a epocii, sunt luate în derizoriu de către intelectualii prea raţionalişti, însă opera sa rezistă în timp, devenind astăzi, alături de marile lucrări ale altor spiritualişti precum Allan Kardec sau Scarlat Demetrescu, bijuterii de gândire şi trăire ale curentului Creaţionist care Codul lui Oreste

postulează: „Spiritul domină Materia, precum voinţa celelalte instincte şi sentimente omeneşti. Cele patru elemente constitutive ale Universului, dar şi ale omului, care este un micro-cosmos, pământul, aerul, apa şi focul sunt guvernate de Lumina Primordială, sau Verbul în dinamică!" In Sic Cogito, Hasdeu începe descifrarea ştiinţei Sufletului în şase capitole: I. Dumnezeu, nemurirea şi destăinuirea. II. Somnul şi sufletul III. Telegrafia Iubirii IV. Hipnotismul în spiritism V. Materialismul în spiritism VI. Excelsior Ampla sa lucrare dictată aproape în întregime de către spiritul Iuliei, în perioada 1891-1892, se afla în perfectă armonie cu învăţăturile marilor maeştri spirituali ai omenirii, lucrări ca ale lui Hermes Trismegistos, Cornelius Agrippa sau Paracelsus, minţi universale care ne-au învăţat de-a lungul secolelor că nu suntem doar ceea ce vedem, ci mai degrabă devenim ceea ce gândim, vorbim sau întrepridem! în templul de la Câmpina sunt gravate, la cererea Iuliei Idasdeu, legile fundamentale şi eterne pe care Demiurgul ni le-a lăsat ca să putem vieţui în armonie şi pace, respectând Creaţia şi iubind Fiinţa. Legea Religioasă: Crede... Crede în Dumnezeu Crede în nemurirea sufletului Crede în darul comunicării cu cei duşi! ORESTE TEODORESCU Legea Morală: Iubeşte şi ajută... Iubeşte şi ajută neamul

Iubeşte şi ajută pe cei ce te ajută şi te iubesc Iubeşte şi ajută fără a precugeta la folosul tău! Legea socială: Nu necinsti... Nu necinsti pe tine însuţi, ca să te cinstească alţii. Nu necinsti pe alţii, ca să te cinsteşti pe tine însuţi. Nu necinsti munca, căci munca e viaţa! Legea filosofică: Când-atunci... Când faptul ştii, atunci adevărul scrii Când nu vrei să crezi, atunci nu poţi să vezi. Când cauţi dovada, atunci găseşti tăgada! Desigur, vizitatorul templului trebuie să aibă răbdare şi bunăvoinţă pentru a înţelege importanţa fiecărui obiect, de la camera de spiritism, până la camera de rugăciune în faţa uriaşei statui a Mântuitorului Isus Hristos. Trecând zilele trecute prin Câmpina, am revăzut construcţia şi m-am bucurat nespus ascultând poveştile spuse cu farmec de curatorul muzeului, am putut cumpăra volumele pe care le aminteam la început, fapt pentru care vă recomand cu căldură o excursie până acolo, drum ce poate deveni iniţiatic şi schimbător de vieţi! Pun punct cu un citat din remarcabilul Sic Cogito: „Şi după ce am scris, mai întreb acuma: oare eu sunt autorul?" Codul lui Oreste ÎNTRE

A ŞI MOR SE AFLĂ

MAREA TAINĂ A UNIVERSULUI

... Primăvara predispune la iubire şi renaştere A

• A Intr-o zi cu soare şi copaci înfloriţi, în anul de graţie 1274, la Florenţa, un tânăr plimbându-se amuzat pe străzile prăfuite,

lăsate în vacarm şi dăngănit de clopot, vede la un moment dat o siluetă care îi aprinde toate simţurile într-un extaz nemaîntâlnit până atunci. El era Dante Alighieri, iar ea preafrumoasa Beatrice. De atunci, în literatura lumii se vorbeşte pentru prima oară despre dragostea la prima vedere. Divina Commedia, suma tuturor adevărurilor esoterice de până atunci, îmbogăţeşte vocabularul şi enciclopedia sentimentală a omenirii cu sensuri noi, care vor schimba faţa destul de întunecată a lumii, aducând zâmbetul tainic al îndrăgostiţilor. Dacă până atunci căsătoriile şi relaţiile între sexe se consumau prin acorduri foarte serioase între familii aparţinând aceleiaşi clase sociale, religii sau seminţie, zorii Renaşterii reamintesc tuturor bărbaţilor şi femeilor că suntem născuţi din dragoste şi nu din interes! Istoria acestui cuplu devine o pildă peste timp. Dante şi Beatrice se căsătoresc cu altcineva după ce şi-au consumat iubirea ferindu-se de lume. Ea moare prematur, iar el, cuprins de o jale terifiantă, ar răscoli tenebrele pentru a-i mai sorbi, măcar o dată, lumina din privire. Sfârşitul secolului al XlII-lea anunţa aşadar romantismul! Desigur, trebuie precizată marea influenţă a sufismului, acest curent născut din islam, dar răspândit în toate marile culturi şi religii ale lumii, care prin Ibn Arabi înnobilează dragostea sexuală în termenii iubirii divine. După aproape o mie de ani în care sexualitatea a fost considerată impură, diabolică şi „generatoare de mari năpaste", aşa cum credeau până şi gnosticii cathari, iată că ORESTE TEODORESCU sub influenţa maură şi graţie marelui Dante, romantismul devine motorul prin care armele încep să ruginească în lumina frumuseţii iubirii. O palidă scânteie atrage sufletele rătăcite în bezna Inchiziţiei, iar asprimea cugetării cărturarilor din chiliile austere se transformă în nectarul schimbării fluidelor dintre bărbat şi femeie. Semnalul, odată dat, deschide drumul trubadurilor, aceşti poeţi veşnic îndrăgostiţi care cântă despre visul cavalerului întors

din cruciade de a-şi întâlni prinţesa inimii. Iute, acordurile suave încep să plutească deasupra curţilor nobiliare şi se împrăştie în toate clasele sociale, schimbând pentru prima oară în Europa medievală rolul de femeie supusă bărbatului. In cântecele lor, menestreii dragostei spun, de această dată, povestea bărbatului care devine robul iubirii pentru „aleasa inimii". In această nouă poveste de dragoste, cei doi cunosc o stare alterată de conştiinţă prin care înţeleg că ei au devenit expresia sacrului masculin şi a sacrului feminin, din uniunea cărora se naşte perpetuu VIAŢA. Iată ce scrie marele trubadur Guillome de Poitiers: „Vreau să rămân cu doamna mea, pentru a-mi înviora atât de bine inima, încât să nu mai pot îmbătrâni!" Pentru Jonathan Black, autorul minunatei culegeri despre esoterism Istoria secretă a lumii, însăşi Renaşterea are la bază un impuls de natură sexuală: „întreaga conştiinţă umană a fost transformată şi a trecut la alt nivel de evoluţie, deoarece câţiva oameni au ales un nou mod de a face sex. Oamenii de atunci au început să facă dragoste!" Am văzut, iată, cât de frumos începe în istoria noastră romantismul şi marea lui încărcătură senzorială. Insă să nu uităm ce le scrie Sfântul apostol Pavel corintenilor: „Femeia nu este stăpână pe trupul său, ci bărbatul; asemenea, nici bărbatul nu este stăpân pe trupul său, ci femeia"! Ceea ce înseamnă că nu putem fi pe deplin întregi decât împreună. Codul lui Oreste Am folosit acest mic pretext pentru a întări ideea unei poezii care pe mine m-a tulburat, alchimizându-mă: O, dragul meu Pan, şi voi divinităţi ale acestor locuri, dăruiţi-mi frumuseţea interioară şi faceţi ca întreaga înfăţişare a mea să fie în armonie cu ceea ce port în suflet. Platon, Sfârşitul lui Fedon

MIC ESEU DESPRE PUTEREA CUVÂNTULUI

Există o ştiinţă a cuvintelor... Suntem şi devenim ceea ce gândim, rostim şi acţionăm... In spatele sunetelor, vibraţiilor, energiilor vitale care formează un cuvânt se află voinţa. Fie ca voinţa acestui popor să ne dicteze destinul colectiv: pace, prosperitate, lumină, armonie, înţelegere, cunoaştere, generozitate... Dacă am şti ce putere fantastică se ascunde într-un singur cuvânt, poate atunci am tăcea trei ani, ca în şcolile pitagoreice, înainte de a ne adresa semenilor noştri! A In minunata sa carte O istorie a râului, Michel Faucheux găseşte patru tipologii distincte ale răului în lume: în numele Domnului, în numele Diavolului, în numele istoriei şi în numele omului. Pornind de la înţelesul tainic al Scripturii: „La început a fost Cuvântul, şi Cuvântul era la Dumnezeu", autorul intuieşte şi demonstrează că, în esenţă, răul este o pervertire, o virusare a cuvântului, şi astfel, nenorocirile încep să se abată asupra creaţiei umane. Dacă Isus Hristos este cuvântul Iubirii, cuvântul creator, eliberator, născător, verbul diavolului este pur ORESTE TEODORESCU şi simplu negarea scânteii divine în om. De la cuvântările papei Urban al II-lea, care au alimentat cruciadele pline de sânge, la discursurile pline de zel ale papei Inocenţiu al III-lea care au generat cea mai tenebroasă activitate umană - inchiziţia, la cuvântările furibunde ale lui Hitler, capabile să pună în mişcare odioasa maşinărie a crimei în lagărele de concentrare, până la îndemnurile fundamentaliştilor islamici care aduc teroarea prin fum, foc şi dărâmături, omul a pus uneori cuvântul în slujba haosului şi a pierzaniei. Sigur, istoria se leagănă, când într-o parte, când în cealaltă, individul găsind în el şi capacitatea de a construi o viaţă şi o lume, mai bune prin puterea aceluiaşi cuvânt. Să ne amintim că marile realizări ale umanităţii se sprijină pe ideile

liderilor spirituali ai fiecăreia dintre generaţii. Un exemplu minunat este dialogul născător al unei Europe unite dintre Mitterand şi Kohl. A

îmi propun in aceste rânduri să vorbesc, sau să tac, după caz, despre cuvântul care răneşte iremediabil pe aproapele nostru. Aducem, desigur, din neştiinţă în vocabularul uzual cuvinte atât de grele, încât urmele pe care le lasă în sufletele celor care le primesc se termină, de cele mai multe ori, tragic. Câţi copii nu s-au sinucis după ce unul din părinţi 1-a ocărât atât de tare, încât le-a anulat orice urmă de demnitate, câte soţii nu şi-au părăsit partenerul de viaţă după ce au auzit orori de nedescris? Chiar şi în traficul acesta infernal, câţi şoferi nu au ajuns în spital după o partidă vâscoasă de înjurături. Să nu uităm de experimentul doctorului Masaru Emoto, care a supus apa unor influenţe vibratorii ale cuvintelor. Astfel, sub puterea lui: „te iubesc", „eşti frumoasă", apa s-a cristalizat minunat, iar aflată sub potopul unor vorbe grele ca „te urăsc", „proasto", „eşti un nimic", a căpătat o imagine neconturată, haotică. Dacă mai adăugăm aici şi forţa concretă a blestemului, putem avea o imagine destul de completă asupra importanţei, semnificaţiei şi misticii cuvântului. îmi amintesc cu plăcere, Codul lui Oreste definiţia pe care gnosticii i-o dădeau creatorului: „Verbul Vieţii!" Prin analogie, atunci, diavolul nu poate fi decât verbul pieirii! In înţelepciunea lui, tânărul român a găsit proverbul nimerit: „blestemul de mumă e ca gheara de ciumă, blestemul de tată, e ca stana de piatră". Aşadar, am putut lesne observa, chiar în jurul nostru, forţa devastatoare a cuvântului care desparte, usucă, pustieşte familii, neamuri, popoare dar şi puterea binecuvântătoare a cuvintelor: pace, dragoste, iertare, integrare, înţelegere, toleranţă... semnificaţii care ne învaţă unitatea umanităţii sub acelaşi cer, pe acelaşi pământ. Suntem chemaţi în fiecare generaţie să ne alegem cu grijă vocabularul vieţii. De

noi şi de cuvintele noastre depinde dacă trăim în linişte sau în război. Mă gândesc, uneori cu sinceră tristeţe, urmărind mesajele politicienilor, că omul când nu are nimic în cap şi în inimă dezgoleşte cuvântul de orice mister, de orice lumină, transformându-1 în găunoasa limbă de lemn! Şi atunci, cum să nu apreciezi vorba de duh: „dacă tăceai, filosof rămâneai!" şi, ca nu cumva să puteţi spune şi despre mine acestea, plictisindu-vă prea mult cu mica mea cuvântare, am să închei cu un text drag mie şi care îi aparţine lui Maurice Blanchot: „Ei bine, acum înţelegem acest cuvânt rezervat altcuiva, inexprimabil, neaşteptat, în acelaşi timp neîntrerupt, afirmând silenţios că acolo unde orice raport lipseşte, subzistă încă, începe chiar relaţia umană în preeminenţa ei supremă, este acel cuvânt cu adevărat infinit, care, revenit în lume, toţi cei ce înduraseră acea experienţă imposibilă de a fi un pentru sine însuşi s-au simţit chemaţi să ne reprezinte vorbind, pentru prima oara, fără sfârşit, fără oprire". Cuvântul poate crea o lume, sau o poate distruge... aşa că ar trebui să învăţăm să alegem între verbele răului şi cele ale binelui, între blestem şi binecuvântare. ORESTE TEODORESCU ÎNTRE IAD ŞI RAI

...Când cuvintele noastre rănesc, într-o comunicare oarecare, poate că este bine să recurgem la poveşti. Iată o pildă îmbrăcată într-un limbaj simplu, al cărei tâlc poate că se adresează fiecăruia dintre noi... sau poate doar unora. „Un om curat şi zâmbitor, după ce i-a întors Tatălui răsuflarea de viaţă, a fost condus de către îngerul său păzitor în Regatul Adevărului, unde însuşi Fiul a venit să-1 întâmpine ca pe un sfânt. - Bine ai venit, înainte să te odihneşti puţin, ai dori ceva anume? - Da, mi-ar plăcea să vizitez Iadul şi Raiul, ca să pot discerne definitiv între iluzie şi adevăr...

Şi Domnul 1-a condus pe om, mai întâi în iad, unde era o masă mare în mijlocul căreia se afla o oală cu mâncare foarte bună. Era un cadru neutru, nici bine, nici rău, ci doar nişte oameni foarte trişti şi foarte slabi, având de mâini legate nişte linguri foarte lungi... atât de lungi, încât nu puteau ajunge să înghită niciodată. Mirarea omului simplu şi zâmbitor a fost când a văzut Raiul, unde scena era asemănătoare, cu excepţia unui singur lucru: la masă, oamenii, cu lingurile lungi legate de mâini, erau foarte fericiţi şi împliniţi. - Isuse Hristoase, nu înţeleg ceva, de ce oamenii din Rai sunt fericiţi, iar cei din iad, atât de abătuţi şi de flămânzi, dacă şi unii şi alţii au linguri atât de lungi, încât nu le pot duce la gură? Şi Domnul zâmbind blând a spus: diferenţa între unii şi alţii este atât de evidentă, încât şi pentru noi este o enigmă de ce Iadul încă mai are clienţi. Ai văzut că în Rai oamenii se hrănesc între ei, iar în întunericul de jos ei nici măcar nu se gândesc la asta!" Eşti oare, cu adevărat fericit? Codul lui Oreste ROMÂNIA, ESTE ÎNTR-UN SENS,

„THE LAND OF CHOICE"... Am primit zilele trecute confirmarea teoriei că România îşi va juca rolul său istoric pe scena lumii. Un prieten s-a străduit câţiva ani să primească viza de Statele Unite, iar când a plecat, a privit lung în jur, şoptindu-şi în bărbie că nu se va mai întoarce niciodată. Un fost coleg de facultate a plecat anul trecut în Irlanda, unde s-a angajat pe bani mulţi în industria software, iar fratele meu de cruce din liceu a plecat, hotărât să-şi schimbe definitiv destinul, în Australia. Astăzi, cei trei amici, care nu s-au cunoscut până acum, au ceva straniu în comun. S-au întors de ceva timp în ţară, eliberaţi de „complexul românesc", mărturisindu-mi, fiecare în felul său, că au simţit cu putere, că locul lor nu va fi niciodată departe de energiile de acasă. Perfecţiunea, eleganţa, decenţa, demnitatea pe care o căutau în exil sunt de aproape, nişte cuvinte şi imagini pe care sistemul

le mimează ritualic, atâta timp cât respecţi cutumele. Ce le-a lipsit totuşi de s-au întors maturizaţi şi reîndrăgostiţi de România? Prietenia, solidaritatea, spiritualitatea, ideea apartenenţei, familia, prietenii şi partitura unui rol important. Dacă viaţa poate fi comparată cu o piesă de teatru regizată de Destin, atunci un român simplu la Paris, Londra, Whashington, Sidney sau Dublin nu poate fi decât un figurant. Şi iată cum telepatía dorului de ţară, care este sinonimă cu dobândirea identităţii şi a utilităţii individuale, i-a făcut pe cei trei exilanţi să-şi analizeze profund decizia şi să renunţe la tot ceea ce au reuşit să construiască afară, unde locuiau, câştigau şi trăiau social mai bine decât aici. Dar, în sfârşit, realizăm din ce în ce mai mulţi că nu sunt suficiente doar lucrurile materiale şi că viaţa este compusă într-o proporţie uriaşă şi de schimbul energiilor între nativ şi pământul natal, între ţară şi copiii ei! ORESTE TEODORESCU Fără nici o excepţie, fiecare dintre ei a afirmat că abia de foarte departe au fost capabili să înţeleagă că tot ceea ce i-a animat să plece se afla deja ascuns, ce-i drept, în taina destinului colectiv. Ţările civilizate sunt compuse din oameni civilizaţi, aşadar, dacă vrem ca şi România să strălucească, trebuie să ne desăvârşim întâi pe noi, iar când ne vom fi încheiat misiunea elevatoare, atunci vom merita şi nişte conducători capabili. Am recitit profeţiile lui Sundar Sing despre România, mi-am amintit de vorbele papei Ioan Paul al II-lea cu privire la Grădina Maicii Domnului şi îmi pare atât de bine că sunt român! P.S.: Când vrem să găsim paiul din ochiul celuilalt, ar fi bine să ne reamintim taina echilibrului: minusul meu; plusul vostru! P.S. 2: Este valabilă şi viceversa! 2012 - SFÂRŞIT SAU ÎNCEPUT? Scriu aceste rânduri din Bistriţa, unde a avut loc o conferinţă pe tema „Summitul Terra 3, oraşul şi satul ecologic". Este un proiect coordonat de ONU, unul dintre semnatari este Mihail Gorbaciov, fostul preşedinte al Uniunii Sovietice.

Tematica ar trebui să ne preocupe pe toţi, căci are în vedere criza economică, criza resurselor, criza socială şi, nu în cele din urmă, criza de identitate planetară. Suntem cu toţii membri ai aceluiaşi popor numit umanitate, avem aşadar o singură ţară, care este planeta. Dacă toate religiile şi învăţăturile spirituale vorbesc de cuplul Tatăl Ceresc şi Mama Pământească, iată că şi la nivel geopolitic, prin Carta Naţiunilor Unite, se vorbeşte despre drepturile şi obligaţiile fundamentale ale omului în raport cu mediul înconjurător. Din păcate, această înţelegere a naţiunilor este încălcată în mod flagrant de oligarhii financiare sau politice, şi iată un exemplu terifiant: anumite multinaţionale au Codul lui Oreste impus ONU ca apa potabilă să nu mai fie considerată un drept absolut al fiecărei fiinţe, ci doar o necesitate. Şi această mârşăvie nu este cea mai gravă. In faţa defrişărilor necontrolate care afectează plămânii Terrei, de la dezmăţul din Amazon, până la debandada din România, aceleaşi grupuri de interese transIrontaliere au găsit o soluţie... achitarea unei sume de 50 de euro pe cap de locuitor în schimbul încetării devalizărilor forestiere. Dacă ne amintim o veche profeţie Maya care spune că atunci când omul alb va fi pustiit planeta de resurse va realiza că banii nu sunt de mâncare, am putea înţelege că traversăm un moment crucial în istoria civilizaţiei noastre. Asociaţia Exploratorii Nagual, reprezentată în România de către Ovidiu Victor Coşbuc, coordonator summit ONU, Patricia Negrea şi Gloria Tălmaciu, propun un referendum planetar, în care popoarele să decidă soarta lor şi a planetei, şi nu grupurile de interese politice şi financiare, şi pregătesc desfăşurarea Summitului Terra 3 în România, invocând atât capacitatea acestui popor de a face sinteza dintre Occident şi Orient, dar şi poziţionarea ei geostrategică între Europa, Federaţia Rusă şi Orientul Apropiat. Punctul de referinţă a tot ceea ce urmează să se întâmple pe scena lumii este anul 2012, iar predicatul devine: sfârşit sau început? întrebarea nerostită încă public, dar cunoscută de clasele conducătoare din întreaga lume, este cine va reprezenta umani-

tatea într-o configurare galactică, atâta timp cât Vaticanul recunoaşte, prin directorul observatorului astronomic, că putem afirma că există viaţă inteligentă şi organizată în afara planetei noastre, că atât NASA, cât şi Pentagonul au desecretizat o parte din arhivele UFO, că membrii ONU au declarat că au cunoştinţă de e cu reprezentanţii altor civilizaţii galactice. Trecerea pragului anului 2012 ne poate plasa într-o dimensiune universală sau va însemna sfârşitul timpului nostru. ORESTE TEODORESCU NIMIC NU ESTE IMPOSIBIL DACĂ DORINŢA ESTE CURATĂ

- Cugetările unui român din pământ şi cer Pentru a înţelege cu adevărat că locul şi rostul nostru aici nu sunt deloc întâmplătoare, ci suntem chemaţi în fiecare generaţie să ne desăvârşim sufletul până va fi capabil să înţeleagă pe deplin Pacea, Lumina şi Iubirea Tatălui nostru, să reflectăm asupra unui fragment din Evanghelia eseniană: „După cum fiul moşteneşte pământul de la tatăl său, tot aşa noi am moştenit Pământul Sfânt de la părinţii noştri. Acest tărâm nu este un câmp de lucrat, ci un loc în sufletul nostru, unde noi putem construi Templul nostru Sfânt. Dar chiar şi un templu trebuie construit piatră cu piatră, tot aşa vă voi da pietrele necesare, pentru a ridica acest Templu Sfânt pe care noi l-am moştenit de la Părinţii noştri şi de la Părinţii Părinţilor noştri." Aşadar, suntem chemaţi, prin dragostea noastră mare faţă de oameni şi de Dumnezeu, să împlinim lucrarea Domnului cu pietrele durabile ale iubirii, răbdării, înţelepciunii, generozităţii. Ştim că, dintotdeauna, două motoare au pus în mişcare destinele umanităţii: Iubirea şi Ura. Ambele la fel de puternice. In funcţie de alegerile pe care le-am făcut de-a lungul timpului, lumea a fost un loc al Luminii sau al întunericului. A existat un secol al lui Pericle, dar şi Inchiziţia, oamenii au trăit în pace,

dar măcinaţi de ură au construit şi lagărele de concentrare şi exterminare. Astăzi, ca ieri, şi în mod sigur ca şi mâine, vom fi chemaţi să reclădim Templul Sfânt, sau să-1 ardem din temelii. Avem Puterea, Libertatea şi Armele pentru a ne duce la sfârşit lucrarea, care poate fi una a Armoniei şi a Frăţietăţii sau a Haosului şi a Sclaviei. Poate că înainte să purcedem în marea aventură a căutării sinelui Codul lui Oreste şi a binelui naţiunilor, gândul nostru să fie la fel de curat ca acela al cavaleriilor Graalului, pentru care sângele Domnului se amestecă atât de divin şi de uman cu al nostru, devenind cu toţii fraţi şi fii ai Bunului Părinte. Să ne amintim din Cartea înţelepciunii lui Solomon: „Religia adevărată duce la nemurire binecuvântată: necredinţa şi apostazia la nimicire. Căutaţi cunoaşterea lui Dumnezeu prin neprihănirea vieţii: o asemenea cunoaştere (înţelepciune) nu poate fi atinsă de robii păcatului!" Astfel înţelegem că Lumea este compusă din suma tuturor indivizilor din ea, iar destinul planetar se află în balanţa sufletelor. Istoria ne-a arătat că putem atinge perfecţiunea Renaşterii sau abominabilul sistemelor totalitare. întotdeauna a depins şi va depinde din noi. Soarta lucrează prin oameni şi uneori chiar prin popoare! România poate fi un loc al speranţei şi al Luminii, dacă ne amintim vorbele strămoşilor noştri: HONOR ET PATRIAE. NIHIL SINE DEO! CU TOŢII SUNTEM UNU

Noi toţi suntem voci de egală importanţă într-un unic cerc. In faţa curcubeului, fiecare din noi este unicat, dar toţi suntem egali. Fiecare persoană are o relaţie unică cu Divinitatea. Toţi suntem copiii acestei planete, şi împărţim aceeaşi biosferă în care trăim cu toţii. Respirăm acelaşi aer, folosim aceeaşi apa şi acelaşi pământ, ne încălzim cu acelaşi sacru foc; de aceea trebuie să trăim în pace, armonie şi iubire ca fii ai aceluiaşi popor numit Umanitate!

ORESTE TEODORESCU LEGEA UNITĂŢII

Universul este un organism viu şi inteligent ce evoluează asemenea unui organism uman. La toate nivelurile există viaţă şi totul are un sens constructiv. Tendinţa fiecărui nivel, cât şi a întregului este aceea de a crea complexitate şi armonie. Universul evoluează ca urmare a unei voinţe inteligente ce emană mai întâi o idee, apoi exercită un act de voinţă, un impuls luminos şi, în sfârşit, energia transformă ideea inteligentă în materie. Fiinţa umană este o entitate inteligentă transpersonală, încarnată, ce evoluează din viaţă în viaţă, din formă în formă şi progresează evoluând în forme tot mai subtile de energie şi conştiinţă. In mod progresiv, fiinţa umană înţelege şi realizează că dincolo de formă el este de aceeaşi natură cu inteligenţa Universului; atunci el poate transforma energia în materie, iar materia în energie. Cred că a venit vremea să înţelegem cât mai mulţi că nimic nu este întâmplător şi mai ales că Viaţa noastră are un sens mult mai profund decât acela de doar a supravieţui! SECRETUL DE LA FATIMA. A TREIA PROFEŢIE

1917. Lumea se află în pragul unei crize majore. începuse Primul Război Mondial, bolşevicii instalau un regim totalitar în Rusia. Pe fondul acesta angoasant, la Fatima, în Portugalia, trei copii au viziunea comună a apariţiei Maicii Domnului, care face trei profeţii pentru umanitate. Două dintre ele sunt împărtăşite publicului, prin acceptul autorităţilor ecleziastice. Unul dintre copii, o fetiţă, devine călugăriţă într-un ordin catolic şi se va numi, până la trecerea dincolo de Porţi, maica Codul lui Oreste Lucia. Ceilalţi doi, Jacinta şi sco, vor duce teribilul secret cu ei prin labirintul mormântului. După întâlniri benigne cu diverşi oameni interesaţi de viziunea celor trei copii, au urmat însă interogatoriile canonice între

anii 1922 şi 1930, adevărate torturi psihice demne de Inchiziţia catolică, cărora unica supravieţuitoare, Lucia, le-a rezistat cu un irabil curaj. La data de 9 ianuarie 1944, ea s-a hotărât să consemneze al treilea secret, temându-se că va muri ca urmare a unei severe pneumonii. Cele câteva rânduri aşternute pe o foaie de caiet şcolar au fost închise într-un plic sigilat cu ceară. In luna iunie a aceluiaşi an, Lucia a predat plicul superiorului unei congregaţii misionare, pentru a fi înmânat episcopului (monseniorul José da Silva) care 1-a păstrat în palatul său episcopal ca urmare a refuzului Vaticanului de a primi documentul. Plicul va rămâne acolo până la moartea episcopului survenită în anul 1957. Maica Lucia i-a cerut lui da Silva ca plicul să fie deschis fie la moartea ei, fie în anul 1960, după ceea ce se va întâmpla mai întâi, explicându-i canonicului Barthas: „întrucât Sfânta Fecioară doreşte astfel". Ulterior, sora Lucia i-a indicat cardinalului Ottaviani argumentul Fecioarei: „In 1960, mesajul va apărea mai limpede". Odată cu trecerea anilor, se întâmplă ceva ciudat. Fără îndoială, singura supravieţuitoare căreia Sfânta Fecioară i-a revelat sfârşitul timpului acestei civilizaţii a fost supusă unor presiuni teribile şi astfel afirmă la 11 octombrie 1992 cardinalului Padiyara din India, episcopului de India Francis Michaelappa şi părintelui Francisco Pacheco de la Fort Ceara, Brazilia: „Al treilea secret nu este destinat a fi revelat. A fost destinat numai papei şi ierarhilor imediat subordonaţi lui. Doamna Noastră nu a spus niciodată că trebuie să fie făcut public cel mai târziu în 1960. Secretul era pentru papă". Maica Lucia îi întoarce Tatălui Ceresc răsuflarea de viaţă în 2005. Ultima apariţie a Doamnei Noastre de la Fatima rămâne însă secretă pentru public, deşi în 1992 la ORESTE TEODORESCU cea de-a 75-a aniversare de la Fatima, abatele Laurentin scria: „Al treilea secret anunţă criza credinţei şi a clerului, care a survenit în jurul anului 1968. Substanţa secretului e cunoscută". Folosind textele călugărului Alonso şi mărturiile Luciei, un vizionar englez contemporan cunoscut sub numele de fratele

Michael a arătat că profeţia a treia se referă la Spirit şi spiritualitate şi dezvăluie teribila criză a Bisericii: în sânul instituţiei vor avea loc conflicte majore, credincioşii nu vor mai şti care dintre credinţe e cea adevărată, răul se va insinua chiar în inima Bisericii, şi preoţii vor deveni partizanii lui, predicând dogmele sale, fiind de aceea crunt pedepsiţi. Cardinalul Ottaviani afirmase că pedepsele prezise de către Fecioara Maria, Maica Domnului, deja au început. La rândul lui, arhivarul de la Fatima, fratele Fuentes, spunea: „Cel de-al treilea secret este cel pe care-1 trăim astăzi". Adăugăm că Lucia atrăsese atenţia asupra relaţiei dintre al treilea secret şi capitolul 13 din Apocalipsă. Or, tocmai acesta evidenţiază legătura dintre Biserică şi cifra răului, 666. Astfel, s-a ajuns la concluzia că A TREIA PROFEŢIE FĂCUTĂ DE CĂTRE FECIOARA MARIA LA FATIMA ANUNŢĂ INEVITABILA PRĂBUŞIRE A PAPALITĂŢII ŞI A BISERICII, DIN LĂUNTRUL LOR, PRIN LUCRAREA MAMEI DIVINE! Intr-o scrisoare adresată preotului Augustin de la mănăstirea Coimbra, sora Lucia avertiza: „Oamenii nu pun în practică cele zece porunci pe care Dumnezeu, tatăl nostru ni le-a dat. Satan este în curs de a dirija lumea, seamănă ură şi discordie în toate locurile. Oamenii fabrică arme mortale, jumătate din umanitate va fi distrusă oribil, iar războiul va începe contra Romei. Vor fi conflicte de ordin religios. Dumnezeu va permite ca fenomene naturale precum fum, frig, apă, foc, inundaţii, cutremure şi ierni extrem de reci să distrugă încet, încet, pământul. Cei care vor supravieţui sunt cei care au urmat Calea, Adevărul şi Viaţa!" Codul lui Oreste MAMA PĂMÂNT ÎŞI CHEAMĂ FIII LA ACŢIUNE

Având o suprafaţă aproape egală cu cea a Marii Britanii plus Irlanda, Noua Zeelandă este patria indigenilor maori. Provenind din marea familie a polinezienilor, aborigenii au un sistem de credinţe bazat pe magie, vrăjitorie, divinaţie. Dacă la venirea

primilor colonişti albi, pe la sfârşitul secolului al XVIII-lea, zona era populată de circa 200 000-350 000 de aborigeni, care trăiau în circa 500 de triburi, între 1778-1920 colonizarea a avut ca urmare exterminarea a cel puţin 250 000 de băştinaşi. In prezent numărul indigenilor este de aproximativ 228 000, din care doar o mică parte din ei (30-40 de mii) mai au oarecare legătură cu modul de viaţă tradiţional, în cadrul rezervaţiilor şi a unor aşezări din nordul şi centrul ţării, majoritatea şi-au pierdut legăturile tribale integrându-se comunităţii. Din acest colţ îndepărtat şi uneori chiar neştiut de lume, şamanii maori au trimis acest mesaj Organizaţiei Naţiunilor Unite printr-un reprezentant în vederea transformării conştiinţei care va deveni o realitate începând cu 21.12.2012. Iată textul: „Pot să vă vorbesc doar în calitate de Maori. Poporul meu vă priveşte şi aşteaptă să vadă generozitatea voastră, a lumii occidentale. Hrăniţi popoarele Pământului. Generozitatea Pământului Mamă este abundenţa. Există din belşug pentru toţi, hrană, aer, apă, gratis. Acesta a fost darul pe care Strămoşii mei mi l-au făcut. Noi ca şi strămoşi vom face acest dar viitorului? Ascultăm Mama Pământ, Glia Mamă. Ea plânge pentru că lumea occidentală civilizată o ucide, iar voi vă aşteptaţi ca noi să privim cu indiferenţă. Lumina lui Hristos este iertarea. Noi vă iertăm. Nu vrem să vă schimbăm, dar nici voi să nu ne corupeţi pe noi. De data aceasta vă însoţim în această reîntoarcere la «feminin». Drumurile noastre sunt din nou unite". ORESTE TEODORESCU Trebuie precizat că resursele minerale, vegetale, patrimoniul de viaţă din Australia şi Noua Zeelandă pot satisface cerinţele planetare pentru următorii 100 de ani! CREDENŢIAL

Nu am nici o îndoială că peste lumea veche se aşază mucegaiul, urmat de pânzele de păianjen. Dogmatismul care ne-a limitat până acum este cucerit de noile descoperiri din zona cuantică, religiile se confruntă cu propria încăpăţânare de a se exclude între ele, sistemele politice se află în faţa unei rupturi reale faţă de adevăratele

necesităţi ale poporului, oligarhia economică se apropie de faliment. Copiii de astăzi vin înzestraţi cu alte „softuri", au mai multe spire în ADN, funcţionează cu un procent mai mare din capacitatea cerebrală, înţeleg mult mai repede şi mai profund realităţile spirituale, deci putem spune că sunt pregătiţi să schimbe faţa lumii! Revoluţia aceasta a început, de fapt, în Antichitate, a continuat de atunci cu o mai mare sau mai mică intensitate până acum şi cu siguranţă nu se va încheia decât atunci când pământul se va putea lăuda că reprezintă o dimensiune a păcii, a armoniei şi a gnozei! Timpul va deveni prietenul celui mic, smerit, curat şi duşmanul de moarte al arogantului, tiranului şi al mincinosului! SĂ RĂSPUNDEM MEDIOCRITĂŢII DEVENIND MERITUOŞI

Pentru toţi cei interesaţi de domeniul atât de vast dar relevant al istoriei, nu este nici un mister în a observa că aproape dintotdeauna unul dintre obiectivele înalte ale politicii a fost Codul lui Oreste construirea unei lumi mai bune, mai armonioase, mai aproape de planul divin. De la Republica lui Platon, de la „Regatul Cerului", pe care cruciaţii europeni au încercat să-1 plămădească la Ierusalim şi până la Uniunea Europeană de astăzi, aşezată şi bine conturată de crezul comun în democraţie, libertate, recunoaşterea valorilor umaniste şi solidaritate socială, conducerea politică orientată către valorile tradiţionale ale creştinismului a încercat transformarea lumii într-un loc cât mai aproape de desăvârşire. Cu siguranţă, acest obiectiv suprem a întâlnit de-a lungul veacurilor piedici, obstacole şi chiar duşmani de temut: secolului lui Pericle i s-au opus veacuri de tiranie, Romei călăuzite de justiţie, onoare şi raţiune i s-a înfăţişat distrugătorul Nero, toleranţei şi ecumenismului creştin în sensul său profund i s-a opus Inchiziţia, iar democraţia, liberalismul şi umanismul european din secolul XX a cunoscut duşmănia pustiitoare a sistemelor totalitare încarnate de un Hitler, de un Stalin. Aşadar lupta politică pentru eliberarea şi emanciparea spiritului uman, dar şi pe cel al popoarelor reprezintă înrolarea vo-

luntară într-un război extins împotriva ignoranţei, intoleranţei şi al lăcomiei. Cu siguranţă nici România nu s-a sustras acestui model evolutiv. Progresul economic, social, cultural, uman din perioada interbelică s-a lovit întâi de dictatura lui Carol al II-lea, apoi de exaltarea legionară, urmată de regimul inflexibil al mareşalului Antonescu, culminând cu ruinarea ţării impusă de un regim bolşevic de la Moscova. După decembrie 1989 am încăput pe mâna negustorilor de suflete. Această corupţie generalizată nu ne lasă astăzi să respirăm aerul curat al Civilizaţiei. ALIANŢA BINELUI

Avem nevoie de o alianţă a Binelui! Şlefuindu-ne mintea şi elevându-ne sufletul, înţelegem importanţa lucrării noastre! ORESTE TEODORESCU Dumnezeu participă prin noi la construirea Templului Sfânt, ca un lăcaş al iubirii de oameni, al dreptăţii şi al împăcării! Să repetăm şi noi, în singurătatea cămăruţei noastre, un legământ scris cu aproape două mii de ani în urmă de către esenieni: „Doresc şi mă voi strădui să trăiesc asemenea Arborelui Vieţii plantat de către marii maeştri ai Fraternităţii, cu Tatăl meu Ceresc, care a plantat Grădina Eternă a Universului şi mi-a dat spiritul, cu Maica mea Pământească, care a plantat marea Grădină a Pământului şi mi-a dat corpul, cu fraţii mei care lucrează în Grădina Fraternităţii noastre!" Fie că în această sfântă şi curată alianţă să intre cei cu mintea înţeleaptă, sufletul iubitor şi trupul cumpătat. Soldaţii Luminii nu îngenunchează decât în faţa Domnului Cerului şi Hristosului său! Dar stăpânirile, stăpânitorii acestei lumi, grozavii şi corupţii care, îmbătaţi de putere, îi umilesc, batjocoresc şi prigonesc pe cei drepţi se pregătesc şi ei pentru ultima alianţă a răului. Să nu ne fie teamă, căci Mielul cel Sfânt ne va scrie numele său pe frunte! SÂ FIM CURAŢI, ZÂMBITORI ŞI DÂRJI! In fiecare clipă a vieţii noastre ducem această luptă între voinţa Tatălui şi propriile patimi păcătoase. In funcţie de ce tabără învinge, soarta lumii pendulează între Fericire şi năpastă,

între Iubire şi ură. Azi sunt semne destul de îngrijorătoare! Deci este cu atât mai importantă Alianţa spiritelor libere, de slujitori ai Binelui Universal prin armele sfinte ale împăratului nostru: Iubirea, Iertarea, Generozitatea, Blândeţea, şi nu în ultimul rând spiritul de sacrificiu, ştiind că binefăcătorii omenirii sunt primii răstigniţi şi chinuiţi. Dar cum să nu stai semeţ în faţa nedreptăţii când ştii şi îl simţi pe Dumnezeu că îţi zâmbeşte şi te mângâie? Codul lui Oreste Spre finalul acestor rânduri, poate pentru unii cam exaltate, daţi-mi voie să mai citez ceva, de data aceasta din Cartea egipteană a morţilor: „Răutatea din mine a fost distrusă; ucisă a fost ura din mine. Şters este păcatul ce mi-a aparţinut. Merg pe calea ce o cunosc, către insula dreptăţii. Ajung în tărâmul orizontului ceresc, trec prin sfânta poartă. O, zei ce îmi veniţi în cale! Intindeţi-vă braţele spre mine! Am devenit un zeu în rând cu voi. Am vindecat ochiul Soarelui după ce fusese rănit. In ziua luptei, de către cei doi adversari." Pace tuturor! UN VIS CARE SE VA ADEVERI. CURÂND! România, după ce îşi va găsi înţelepciunea de a aduce pace în mediul politic, sprijinită de Biserica Ortodoxă, care se bucură de încrederea generală a poporului nostru, va începe o construcţie durabilă şi va întări cu mijloace democratice graniţa unde se termină spaţiul comunitar, va inocula ideile de progres, pace şi armonie în Balcani, va redeştepta nevoia de demnitate şi echilibru în comunităţile româneşti din toată lumea şi va oferi găzduire celor care nu-şi găsesc libertatea, într-o Moldovă aflată sub ocupaţie străină. Vom vedea şi vom înţelege cu toţii că Alianţa înaltelor valori şi principii o să includă o Românie puternică, echilibrată şi dornică de afirmare spirituală. Putem spera ca odată să facem şi noi parte din Regatul Cerului, unde egoismul, vanitatea, excesele, dictatura sunt întemniţate. Când vom înţelege ce ţară minunată ne-au dăruit strămoşii noştri, când vom vindeca toate rănile

produse din ignoranţă, lăcomie şi chiar ticăloşie, când ne vom armoniza cu semenii, cu natura şi cu Dumnezeu, atunci ne vom ORESTE TEODORESCU scutura asemenea mârţoagei din basme şi, suflând în jăratic, vom fi liberi ca mustangul alb! Să rostim şi noi, asemenea Sfântului Ioan: „Cel ce adevereşte aceste lucruri zice: Da, Eu vin curând. Amin! Vino Doamne Isuse. Harul Domnului Isus Hristos, să fie cu voi toţi! Amin!" CE ESTE RĂUL? Afirmaţia absolută a răului este negarea lui Dumnezeu, care este raţiunea supremă şi absolută a binelui. A In plan mental, răul este negarea raţiunii. A In plan moral, este negarea datoriei. A In plan fizic, negarea legilor naturii. Solidaritatea în rău se naşte atunci când ura, nedreptatea, despotismul, ignoranţa, materialismul şi egoismul oferă fiinţei un refugiu iluzoriu unde îşi poate hrăni patimile, orgoliile şi vanităţile. Acestor insule de întuneric şi tenebre, omul de lumină A

le opune înţelepciunea, Iubirea, Dreptatea, Iertarea, Onoarea, Sacrificiul, Cunoaşterea. UN GÂND BUN

Somnul este o baie în lumina vieţii sau în fosforul morţii. Cel care adoarme cu gânduri de dreptate şi dragoste călătoreşte în astralul superior întâlnind acolo Lumina care îl hrăneşte. Cel care adoarme, însă cu gânduri de ură şi minciună se trezeşte în infernul întunericului astral, lume a fantomelor şi strigoilor care îl vor secătui de vlagă. Codul lui Oreste

Există un magnetism al binelui care aduce lumina până şi în cel mai întunecat ungher, cum totodată există şi un magnetism fatal al răului care perverteşte şi corupe sufletele celor dominaţi de dezordine. Pentru a ne păstra vigilenţa, să medităm la învăţătura lui Mahatma Gandhi: „Fericirea este armonia dintre ce gândeşti, ceea ce spui şi ceea ce eşti!" UN MIC EXERCIŢIU DE PERCEPŢIE

Aşa cum oraşul se află într-o ţară, iar aceasta pe un continent de pe o planetă din sistemul solar, care, la rândul său este unul dintre infinitele clustere galactice, tot astfel am putea călători în moleculă, din moleculă în atom, proton şi electron, trecând de la tahion la quarc. înţelegem astfel că ne desfăşurăm existenţele între plus şi minus infinit, în fiecare secundă a vieţii noastre, şi totul se leagă armonios într-o singură simfonie. Şi iată cum ne răsună în memoria ancestrală vocea lui Pitagora: „Totul în univers este matematică şi muzică"! Astăzi, noi cunoaştem şirul lui Fibonacci, care este o secvenţă de numere în care fiecare număr se obţine din suma precedentelor două din şir. Astfel, primele 10 numere ale şirului sunt: 1, 1, 2, 3, 5, 8, 13, 21, 34, 55... (primele 2 numere sunt predefinite, iar restul se obţin în mod recursiv, din suma precedentelor două: 3 = 2 + 1,5 = 3 + 2, şamd. Deţinem secretul numărului de aur. El este mai mic decât pătratul său cu exact o unitate. Sau altfel spus este soluţia ecuaţiei x2-x-l = 0. Valoarea lui este de aproximativ 1,618 şi interesant este că îl regăsim peste tot în natură, chiar şi în proporţiile construcţiilor care ne înconjoară. El reprezintă cea mai armonioasă împărţire, proporţionare a ORESTE TEODORESCU figurilor geometrice pe care omul a descoperit-o până în prezent. Radionica ne învaţă că suntem şi într-un univers frecvenţional şi că există un ritm, o pulsaţie constantă. Atunci, dacă tot înţelegem că aparţinem întregului, de ce ne mai războim cu natura, cu noi înşine, cu semenii, pentru a im-

pune un monopol pe adevăr? De ce nu rupem odată raportul ăsta nefericit dintre cauză şi efect? In lumea spiritului nu mai există dualitate, ci doar Unitate! Cine are urechi să audă, cine are ochi să vadă, cine are minte să priceapă! ÎN CĂUTAREA UNITĂŢII

Pentru a observa unitatea conceptuală a apartenenţei umanităţii la întreg, daţi-mi voie să vă ofer spre meditaţie şi contemplare „Cele şase Versuri Vajra", bijuteria învăţăturilor Dzoghen, caligrafiate de Chogyal Namkhai Norbu, un mare boddhistava de lumină, încarnat într-un maestru tibetan: „Deşi fenomenele aparente se manifestă ca diversitate, această diversitate este totuşi non-duală şi, din multitudinea de lucruri individuale care există, nici unul nu poate fi închis într-un concept limitat. Liberi fiind de capcana oricărei tentaţii de a spune că lucrurile «sunt aşa» sau că «sunt altfel», devine limpede că toate formele manifeste sunt aspecte ale infinitului fără de formă, şi, inseparabile de el, sunt ele înseşi desăvârşite. Văzând că totul este în sine desăvârşit de la începutul începuturilor, boala năzuinţei după orice fel de realizare se vindecă de la sine şi, doar rămânând în starea naturală aşa cum este ea, prezenţa contemplaţiei non-duale răsare continuu, spontan." însuşi creierul nostru ne oferă zilnic manifestarea unităţii în diversitate. Iată, emisfera cerebrală stângă, raţională, concretă, Codul lui Oreste ordonată este autonomă şi independentă faţă de emisfera dreaptă care guvernează abstractul, imaginaţia, creaţia, spontaneitatea, şi totuşi, deşi au funcţii atât de diferite şi lucrează liber, cele două formează o singură minte! ASTĂZI... Astăzi... Astăzi sunt calm, Astăzi sunt liniştit şi lipsit de griji, Astăzi sunt recunoscător pentru tot ceea ce am.

Astăzi lucrez cu perseverenţă asupra perfecţionării mele, Astăzi sunt blând şi generos cu semenii mei! Aşa să-mi ajute Tatăl meu Ceresc, Maica Pământească şi Fiul Domnului şi al Omului! ÎN NUMELE TRANDAFIRULUI... De ce a stârnit atâta indignare, acum două decenii şi ceva, superbul roman Numele Trandafirului al lui Umberto Eco? Pentru că vorbea despre o taină teribilă, care, încăpută în mâinile celor mulţi (vulgul, cum era catalogat poporul de către sistemul inchizitorial format din prelaţi şi nobili), ar fi năruit sistemele opresoare şi manipulatoare, încă de atunci. Nu mai este nici un secret că Doctrinei Iubirii oferite Omenirii de către Logosul Divin i s-a opus, aproape dintotdeauna, cea a fricii, opera îngerilor căzuţi. Marele secret, pentru păstrarea căruia au fost puse în mişcare grupuri oculte şi conspiraţioniste, este Cartea Râsului de Aristotel. Zâmbetul, bucuria şi iubirea necondiţionată alungă ORESTE TEODORESCU imediat teama, tristeţea şi confuzia. Iniţiaţii Orientului şi ai Occidentului au ştiut dintotdeauna că armele întunericului nu au nici un efect atunci când se întâlnesc cu Fericirea! Astăzi, popoarele au posibilitatea să iasă din sclavie renunţând la temeri şi angoase şi plonjând în dimensiunea liniştii mentale, a păcii sufleteşti, a grijii şi interesului pentru binele aproapelui. Frica este poate cea mai mare hulă! Dacă însuşi Tatăl Ceresc ne-a suflat viaţă peste lutul trupului şi 1-a dat Umanităţii pe cel mai Iubit Fiu al Său, ca maestru spiritual, învăţându-ne Calea, atunci oare de ce să ne mai fie teamă? Cui slujeşte lipsa noastră de credinţă, de cunoaştere? Cine se înfruptă din roadele lăcomiei? 2012, ÎNCEPUT SAU SFÂRŞIT? - ciclurile cosmice şi moştenirea maya 1562. Conchistadorii conduşi de prelaţii catolici aruncă în foc textele mayaşe. Motivul ascuns: ecumenismul sistemului de

gândire. Biserica Romană abia reuşise cu câteva secole în urmă să înăbuşe mişcările eretice ale catharilor şi albigenzilor. Pentru indigenii maya, nu exista decât o singură religie - evoluţia permanentă a conştiinţei, un singur popor - umanitatea, un singur drum către reintegrarea lumilor pierdute - pacea, un singur adevăr care însumează fiecare adevăr individual! Astfel, monopolul adevărului pe care papalitatea îl impunea cu sabia în noile teritorii ocupate se vedea ameninţat de codicele descoperite în selva amazoniană. Totuşi, calendarul mayaş supravieţuieşte printr-un miracol şi stârneşte, încă de la început, interes şi emoţie. Toate calculele astronomice, deosebit de precise, se opresc la 21.12.2012. Codul lui Ores te Demersurile de descifrare a profeţiilor mayaşe pornesc, aproape de fiecare dată, de la matricea celor patru Cicluri Superioare ale Creaţiei şi a celor treisprezece energii (zeităţi-entităţi) pe care le găzduiesc. Ciclurile Ciclul Ciclul Ciclul Ciclul Superioar Naţional Planetar Galactic Universal e ale Creaţiei Energia 13 baktun 13 katun 13 tun 13 uinal dominantă 5125 ani; 256 ani; 12,8 ani; 160 de 13 13 13 zile; zile/nopţi zile/nopţi zile/nopţi 13 zile/ a câte a câte a câte 360 nopţi 394,3 ani 19,7 ani zile a câte 20 de zile Ziua întâi. 1 1 august 24 iulie 5 ianuarie 1 1 Cerul 1 311517551999 februarie Xiuhtecuht 1721 1775 -31 3 martie ili i.Hr. decem- 201 1 Zeul brie 1999

Focului şi al Timpului Prima 2721noapte. 2326 Î.Hr. Cerul 2 Tlaltecuhtli Zeul Pământulu i Ziua a 2326doua. 1932 Cerul 3 i.Hr. Chalchiuhtlicue Zeiţa Apei A doua 1932noapte. 1538 Cerul 4 i.Hr. Tonatiuh Zeul Soarelui şi al Războinicil or Ziua a 1538treia. 1144 Cerul 5 Î.Hr. Tlacolteotl Zeiţa Iubirii şi a Renaşterii

17551794

31 3-23 decembrie martie 199925 decembrie 2000

17551794

25 23 martie decembrie 12 aprilie 200020 decembrie 2001 20 12 aprilie decembrie — 2001 2 mai 15 decembrie 2002

18141834

18341854

15 2-22 mai decembrie 200210 decembrie 2003

A treia 1 144-749 185410 22 mai noapte. Î.Hr. 1873 decembrie 1 1 iunie Cerul 6 2003 Mictlante4 cuhtli decembrie Zeul Morţii 2004 56 ORESTE TEODORESCU imediat teama, tristeţea şi confuzia. Iniţiaţii Orientului şi ai Occidentului au ştiut dintotdeauna că armele întunericului nu au nici un efect atunci când se întâlnesc cu Fericirea! Astăzi, popoarele au posibilitatea să iasă din sclavie renunţând la temeri şi angoase şi plonjând în dimensiunea liniştii mentale, a păcii sufleteşti, a grijii şi interesului pentru binele aproapelui. Frica este poate cea mai mare hulă! Dacă însuşi Tatăl Ceresc ne-a suflat viaţă peste lutul trupului şi 1-a dat Umanităţii pe cel mai Iubit Fiu al Său, ca maestru spiritual, învăţându-ne Calea, atunci oare de ce să ne mai fie teamă? Cui slujeşte lipsa noastră de credinţă, de cunoaştere? Cine se înfruptă din roadele lăcomiei? 2012, ÎNCEPUT SAU SFÂRŞIT? - ciclurile cosmice şi moştenirea maya 1562. Conchistadorii conduşi de prelaţii catolici aruncă în foc textele mayaşe. Motivul ascuns: ecumenismul sistemului de gândire. Biserica Romană abia reuşise cu câteva secole în urmă să înăbuşe mişcările eretice ale catharilor şi albigenzilor. Pentru indigenii maya, nu exista decât o singură religie - evoluţia permanentă a conştiinţei, un singur popor - umanitatea, un singur drum către reintegrarea lumilor pierdute - pacea, un singur adevăr care însumează fiecare adevăr individual! Astfel, monopolul adevărului pe care papalitatea îl impunea cu sabia în noile teritorii ocupate se vedea ameninţat de codicele descoperite în selva amazoniană.

Totuşi, calendarul mayaş supravieţuieşte printr-un miracol şi stârneşte, încă de la început, interes şi emoţie. Toate calculele astronomice, deosebit de precise, se opresc la 21.12.2012. Codul lui Oreste 57 Demersurile de descifrare a profeţiilor mayaşe pornesc, aproape de fiecare dată, de la matricea celor patru Cicluri Superioare ale Creaţiei şi a celor treisprezece energii (zeităţi-entităţi) pe care le găzduiesc. Ciclurile Ciclul Ciclul Ciclul Ciclul Superioar Naţional Planetar Galactic Universal e ale Creaţiei Energia 13 baktun 13 katun 13 tun 13 uinal dominantă 5125 ani; 256 ani; 12,8 ani; 160 de 13 13 13 zile; zile/nopţi zile/nopţi zile/nopţi 13 zile/ a câte a câte a câte 360 nopţi 394,3 ani 19,7 ani zile a câte 20 de zile Ziua întâi. 1 1 august 24 iulie 5 ianuarie 11 Cerul 1 3115-172117551999 februarie Xiuhtecuht Î.Hr. 1775 - 31 3 martie ili decem- 2011 Zeul brie 1999 Focului şi al Timpului Prima 2721-2326175531 3-23 noapte. Î.Hr. 1794 decembrie martie Cerul 2 1999Tlaltecuhtli 25 Zeul decembrie Pământulu 2000

i

Ziua a 2326-19321755doua. Î.Hr. 1794 Cerul 3 Chalchiuhtlicue Zeiţa Apei A doua 1932-15381814noapte. Î.Hr. 1834 Cerul 4 Tonatiuh Zeul Soarelui şi al Războinici lor Ziua a 1538-11441834treia. i.Hr. 1854 Cerul 5 Tlacolteotl Zeiţa Iubirii şi a Renaşterii A treia 1 144-749 1854noapte. Î.Hr. 1873 Cerul 6 Mictlantecuhtli Zeul Morţii 58 ORESTE TEODORESCU

25 23 martie decembrie 12 aprilie 200020 decembrie 2001 20 12 aprilie decembrie — 2001 2 mai 15 decembrie 2002

15 2-22 mai decembrie 200210 decembrie 2003 10 22 mai decembrie 1 1 iunie 2003 4 decembrie 2004

Ziua a 749-355 patra. Î.Hr. Cerul 7 Cinteotl Zeul Porumbulu i şi al Subzistenţ ei A patra 355—40 noapte. d.Hr. Cerul 8 Tlaloc Zeul Ploii şi al Războiului Ziua a 40-434 cincea. d.Hr. Cerul 9 Quetzalco atl Zeul Luminii A cincea 434-829 noapte. d.Hr. Cerul 10 Tezcatlipo ca Zeul întunericul ui

1873-18934 11 iunie— decembrie 1 iulie 200429 noiembrie 2005

1893-191329 1-21 iulie noiembrie 200524 noiembrie 2006 1913-193224 21 iulie— noiembrie 10 august 200619 noiembrie 2007 1932-195219 10-30 noiembrie august 200713 noiembrie 2008

Ziua a 829-1223 1952-197213 30 august şasea. d.Hr. noiembrie Cerul 11 200811 Yohualticitl 8 septembrie Zeiţa noiembrie Naşterii 2009 A şasea 12231972-19928 19 noapte. 1617 noiembrie septembrie Cerul d.Hr. 2009-8 12 3 octombrie Tlahuizcap noiembrie an2010 tecuhtli Zeul Dimineţii Ziua a 161719923 9-28 şaptea. 28 28 noiembrie octombrie Cerul 13 octombrie octombrie 2012Ometeotl 2011 2011 28 Marele octombrie Zeu 201 1 Creator Aşadar, se observă destul de uşor faptul că pentru mayaşi exista un Plan Divin al Timpului. Profeţiile sunt însă universale şi se hrănesc din aceeaşi vibraţie a Dimensiunii Spirituale. Să adăugăm aici elemente profetice de aceeaşi valoare şi precizie Codul lui Oreste 59 ca acelea ale Civilizaţiei Maya, precum Kabbala, Tarotul, Profeţiile hinduse despre Kali-Yuga, Nostradamus, profeţiile indienilor Hopi... In linii generale, toate aceste „mărturii" din lume spirituală vorbesc despre lupta finală între Adevăr şi ignoranţă, între Lumină şi întuneric, între Iubire şi ură. Supravieţuitorii acestui teribil război vor forma Umanitatea Epocii de Aur. „Acolo nu va mai fi noapte. Şi nu vor avea trebuinţă nici de lampă, nici de lumina soarelui, pentru că Domnul Dumnezeu

îi va lumina. Şi vor împărţi în vecii vecilor" (Apocalipsa Sfântului Ioan, 22-5). DIN EVANGHELIA PĂCII... Pentru că s-a discutat despre teamă şi manipulare, despre bine şi rău, vă rog să vă aplecaţi asupra unui text din Evanghelia eseniană a păcii, descoperită în 1947, la Nag Hammadi: „Când voi sunteţi întrebaţi de care ţară aparţineţi, să nu spuneţi că de cutare sau de cutare, deoarece, dacă este adevărat că săracul corp fizic aparţine unui colţişor oarecare de pământ, voi, O Copii ai Luminii, aparţineţi Fraternităţii, care cuprinde toate cerurile şi dincolo de ele şi de la Tatăl vostru Ceresc au coborât nu numai seminţele taţilor şi bunicilor voştri, dar a tuturor fiinţelor care au fost create pe Pământ. într-adevăr, voi sunteţi Fii de Dumnezeu şi toţi oamenii sunt fraţii voştri. Şi având pe Dumnezeu, Creatorul vostru şi Tatăl vostru şi Păzitorul vostru, aceasta nu ne eliberează de toate supărările şi de teamă?" Cred că textul este suficient de clar, ca să nu-i tulbure şi mai tare jpe cei deja confuzaţi. In iubire nu există moarte! 60 ORESTE TEODORESCU CHEIA FERICIRII

Există un raport etern între cauză şi efect, între acţiune şi reacţiune. Marea înţelepciune oferită nouă de către Lumile Cereşti este atât de simplă, încât ne este foarte greu, mai ales occidentalilor, să o percepem ca pe Cheia Fericirii: „Rodeşti bine, primeşti bine! Te cufunzi în rău şi întuneric, atunci cum mai poţi zări lumina?" Iar răul nu este altceva decât absenţa Binelui. Gnosticii încercau să-1 definească pe Dumnezeu ca pe sursa eternă a Frumosului, Armoniei, Păcii, înţelepciunii şi Cunoaşterii. Pentru ei, „pânza pe care Marele Pictor şi-a pus întreaga creaţie este plăsmuită din Iubire şi Iertare!" RĂDĂCINILE LOGOSULUI

Pentru că la început a fost Cuvântul, şi Cuvântul era la Dumnezeu, ar fi foarte bine să ne amintim că trebuie să însămânţăm acest Cuvânt în sufletul nostru şi în cel al semenilor noştri, pentru că aceasta să dea roade de tot felul, căci sufletul omului este Pământul firesc al Cuvântului! Fie ca seminţele Luminii să crească în rădăcini puternice din acest lut primordial şi să ofere Umanităţii fructele Păcii, Iertării şi ale Vieţii Veşnice! SĂ OPUNEM FRICII IUBIREA! Spre sfârşitul timpului acestei civilizaţii inechitabile se va accentua foarte mult următorul şoc planetar. Nu este vorba Codul lui Oreste 61 despre vreo dezvăluire teribilă, sau descoperire medicale epocale, ori o inovaţie tehnologică, ci ne vom confrunta cu Frica! Teama de boală, de moarte, de terorism, de catastrofe, cataclisme, încălzire globală, singurătate, sărăcie, şi lista poate continua la nesfârşit. Tuturor care vor să iasă din această angoasă sterilă şi chinuitoare le propun să mediteze asupra celei mai vechi revelaţii din Viziunea lui Enoh: „Dumnezeu aşa vorbeşte omului: Iţi spun: Fii liniştit, să ştii că Eu sunt Dumnezeu, ţi-am vorbit când te-ai născut, la prima ta vedere, la prima ta vorbă rostită, la primul tău gând, la prima ta iubire, la primul tău cântec. Iţi vorbesc prin iarba păşunilor, prin arborii pădurii, prin văi şi dealuri, prin munţii sfinţi, prin ploaie şi zăpadă, prin valurile mării, prin roua dimineţii şi prin pacea serii, prin splendoarea soarelui, prin stelele strălucitoare, prin furtună şi nori, prin tunet şi fulger. Iţi voi vorbi când vei fi singur, prin înţelepciunea Părinţilor, la sfârşitul timpului, când tu vei fi văzut îngerii Mei, în toată eternitatea. Ieri, Astăzi şi Mâine nu uita: Fii liniştit să ştii că Eu sunt Dumnezeu!" Mentalitatea fricii, după ce devine dominantă şi te invadează, te transformă în sclav. Dacă vrei să te eliberezi, caută Adevărul, după pilda şi povaţa Maestrului Universal, Fiul

Omului şi al Domnului, Isus Hristos. Iar Adevărul are un sinonim: IUBIREA! BINECUVÂNTAREA SFINŢILOR, BALSAMUL OAMENILOR

Fie ca înţelepciunea să ne guverneze minţile! Fie ca Iubirea să ne guverneze sufletele! Fie ca Temperanţa să ne guverneze trupurile! 62 ORESTE TEODORESCU 1. înţelepciunea este templul unde sălăşluieşte Creatorul nostru, Primul Logos. El a gândit Lumea, şi văzând că este Bună, a înnobilat-o cu libertate şi inteligenţă! Aşadar putem găsi şi aici o trinitate: Liberate (-) - Inteligenţă (+) - Inţelepciune(n) 2. Iubirea este templul unde sălăşluieşte Fiul Omului şi al Domnului, al doilea Logos. El a iubit Lumea şi a iertat-o pentru toate greşelile făcute din libertate, lipsa de inteligenţă şi înţelepciune. Şi aici găsim o trinitate: Dreptate (-) - Bunătate (+) - Iubire (n). 3. Temperanţa este templul unde sălăşluieşte Sfântul Duh, al treilea Logos. El a echilibrat energiile Lumii, aducând sănătate, putere şi fericire. In sfârşit, trinitatea de aici se poate traduce aşa: Armonie (-) - Pace (+) - Cumpătare (n)! CALEA BUCURIEI

Noi credem într-un Dumnezeu al Bucuriei, aşa ne-a învăţat Mântuitorul. Sigur, mai sunt printre creştini unii care vor Crucea şi Sângele, însă în simplitatea noastră pastorală noi îl preferăm pe cel care râde cu vameşii, care le ridică poverile celor întunecaţi, care vindecă leproşii şi iartă păcătoşii, după ce se smeresc. Părintele David dansa gol prin ploaie, Cântarea Cântărilor înmiresmează planurile culturale şi spirituale, Psalmii sunt nectarul eternei primăveri. Crucea noastră este de lemn şi goală, căci pe ea, noi trebuie să ne răstignim viciile. Cel în care credem este Calea, Adevărul şi Viaţa! Aşadar, noi celebrăm viaţa în toată splendoarea şi simplitatea sa.

Să trăim în convergenţă, armonie şi pace. Unitate în diversitate! Tristeţea poate fi o dulceaţă de cireşe amare, doar dacă, se naşte din dragoste, altminteri... mai bine renunţăm la ea! Codul lui Oreste 63 ATRIBUTELE OMULUI LUMINII

Pentru a cunoaşte lumea şi pentru a o simţi cu acurateţe şi profunzime, trebuie să ne încredem în simţurile noastre: văzul, auzul, pipăitul, mirosul şi gustul, însă pentru a înţelege Universul cu toate legile, principiile şi acţiunile sale, este de la sine înţeles că avem nevoie de studiul filosofiei, religiei, al ştiinţelor şi artelor. Din ele se nasc Credinţa, Speranţa şi Caritatea. Apoi, pentru a putea înţelege esenţa umanităţii, este necesară aplecarea asupra gramaticii, retoricii, logicii, matematicii, astrologiei şi nu în cele din urmă a muzicii. Aşadar, pentru a putea progresa în desăvârşirea noastră de oameni ai luminii, avem cu toţii nevoie de CUNOAŞTERE! SENTIMENT ŞI SEXUALITATE ÎN EVUL MEDIU

Iubirea nu înseamnă doar trup, din moment ce are în vedere sentimentul, şi nu este doar spirit, din moment ce se consumă între două trupuri. MAURICE MERLEAU-PONTY, Elogiul filosofiei şi alte eseuri Nu ne putem cenzura o întrebare firească, după ce citim Cântarea Cântărilor, bijuteria atât de fină şi strălucitoare a Vechiului Testament, şi mai ales după ce studiem istoria erotismului în epoca medievală. Diferenţa dintre textul mustind de sentiment şi pasiune şi sensurile alegorice, transfigurate, reci din secolele al X-lea, până în secolul al XlV-lea, este atât de evidentă, încât ne vedem nevoiţi să plonjăm, plini de curiozitate, în laboratoarele minţilor puternic generatoare ale Inchiziţiei. Insă, înainte de călătoria în timp, să ne înmiresmăm puţin: 64 ORESTE TEODORESCU

„...în fine sui-m-aş ziceam eu şi de-ale lui crengi m-aş apuca, sânii tăi mi-ar fi drept struguri, suflul gurii tale ca mirosul de mere. Sărutarea ta mai dulce ar fi ca vinul, ce-ar curge din belşug spre al tău iubit, ale lui buze-nflăcărate potolind". Iar iubita îi răspunde mirelui: „Eu sunt a lui, a celui drag. El dorul meu îl poartă! Hai, iubitul meu, la câmp, hai la ţară să petrecem!" Observăm, lesne, cum erotismul răzbate şi se confundă cu însăşi natura, căci reducerea cea mai simplă a creaţiei este cuplul: albina care polenizează floarea, cerul care fertilizează pământul şi omul care-şi regăseşte unitatea prin taina cununiei. In mod oarecum paradoxal, aceste trimiteri la originea lumilor create din împreunarea energiilor complementare sunt descifrate altfel în Evul Mediu. El interpretează perinia de mirt a iubitului care se ascunde între sânii iubitei ca fiind comunitatea credincioşilor aşezată între cele două surse de hrană: spirituală şi lumească, astfel sânul stâng aduce miere, iar cel drept lapte. Termenul atât de simplu, apare în Evul Mediu ca „liniştea cenobiţilor", „conştiinţa fiecăruia", „tihna contemplării sfinte", dar sensul propriu lipseşte cu desăvârşire. Pentru Biserica Evului întunecat, dragostea nu putea fi eros, ci agape, sau, altfel spus, destinul omului este de a se uni cu Dumnezeu, nefiindu-i de trebuinţă sentimente şi relaţii cu parteneri de sex opus. Nu găsim în nici un text, din prima perioadă medievală, termenul de amor. Păcatul originar transformă relaţia sexuală care devine ambiguă şi uneori stricată, deşi ea rămâne fundamentală. Pildele lui Solomon întăresc acest punct de vedere în iudeo-creştinism: „Să te mângâi cu femeia ta din tinereţe", sau apocrifa Cartea înţelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah: „Soarele când răsare între cele înalte ale Domnului şi frumuseţea femeii celei bune, podoabă este casei sale". In zorii apariţiei sale, creştinismul se subordonează viziunii Mântuitorului care spune despre căsătorie: „Aşa încât nu mai sunt doi, ci un trup" (Matei 19, 6). Pentru apostolul Pavel, căsătoria este taină prin sexualitate ea se sacralizează: „Celor necăsătoriţi şi văduvelor, le spun: Bine este pentru ei să rămână ca mine, dacă însă nu pot să se înfrâneze, să se căsătorească. Fiindcă Codul lui Ores te 65

mai bine este să se căsătorească, decât să ardă", iar Ioan se concentrează asupra spiritului, şi mai puţin asupra trupului zicând: „... dorinţa cărnii este moarte, dar dorinţa Duhului este viaţă şi pace; fiindcă dorinţa cărnii este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu, căci nu se supune legii lui Dumnezeu şi nici nu poate. Iar cei ce sunt în carne nu pot să-i placă lui Dumnezeu." Deci sexualitatea începe să fie privită ca pe o necesitate între soţi, însă ea trebuie să fie raţională, să fie cum stă scris în Epistola întâi către Tesaloniceni (4, 4): „Ca să ştie fiecare dintre voi să-şi stăpânească vasul său în sfinţenie şi cinste". Dacă adăugăm aici şi ce credeau Părinţii Bisericii despre „trupul putrezitor care îngreunează sufletul", putem să ne facem o impresie de ansamblu asupra sexualităţii în dinamica Evului Mediu. Pentru ei, şi mai ales pentru Sfântul Augustin, curăţenia cuplului este coruptă de desfrânare: „Cu osebire în clipa actului infam inima devine cu adevărat, întru totul, sclava trupului". Aşadar, pentru această perioadă istorică, lungă de aproape un mileniu, până la Renaştere, nu prea exista pasiune între sexe, ci doar respect, prietenie şi respectarea învăţăturii lui Isus: „Creşteţi şi înmulţiţi-vă!" A fost nevoie de un salt istoric, de la rigiditatea medievală la umanismul exacerbat al Renaşterii, ca Iubirea să înnobileze relaţiile din cuplu. Odată cu venirea trubadurilor, apare pentru prima oară şi conceptul de „amor primus" sau dragoste la prima vedere. SFÂRŞITUL, CA FERICIT PRETEXT PENTRU UN ALT ÎNCEPUT! Iată cât de minunat se exprimă Unicul în marea Sa diversitate: „Fiinţele spirituale vor rămâne pentru a crea o lume şi o naţiune sub o singură putere, cea a Creatorului." Profeţie Hopi 66 ORESTE TEODORESCU „Şi am văzut, iar, un tron mare alb şi pe Cel ce şedea pe el." Apocalipsa Sf. Ioan Teologul, 20:11

„Din nou, cum veţi ajunge să înţelegeţi ce reprezintă Ziua Judecăţii de Apoi? Ziua în care nici un suflet nu va mai controla nimic pentru un alt suflet şi controlul va fi în întregime al lui Allah". Sura 82: 17-19, Coran. O... MENIRE Omul este o creaţie de lumină, foc, aer, apă şi pământ. Când duhul (spiritul) nostru părăseşte spaţiul tridimensional în care îşi trăieşte experienţa vieţii, persoana, oasele şi carnea noastră se întorc în sânul Maicii Geea, sângele ne este preluat de şuvoiul apelor, mintea devine aer, sufletul se întoarce prin foc purifică ndu-se! Cărţile sfinte, dar cu predilecţie Coranul, ne învaţă cum se comportă stihiile invizibile, djinii văzduhurilor, îngerii şi arhanghelii, dar şi demonii, cu această creaţie înaltă, zămislită după chipul şi asemănarea Elohimilor. Aşadar, nu suntem niciodată singuri, pe poteca noastră îngustă care ne conduce spre Casă, sau ne rătăceşte şi mai tare, în funcţie de gândurile, vorbele şi faptele noastre. Să ne întoarcem pentru o clipă privirile spre interior şi să medităm la esenţa noastră spirituală! După acest exerciţiu minunat, vom ştii ce avem de făcut pentru a ne duce la bun sfârşit menirea! Codul lui Ores te 67 SALLAM MALEKUM, SHALOM, PACE ŢIE... Dumnezeu Unicul, tatăl întregii sale creaţii, a fost atât de generos cu omul, încât nu 1-a lăsat să se călăuzească în această viaţă numai cu ajutorul naturii perfecte cu care 1-a înzestrat, ci i-a trimis în fiecare generaţie câte un profet care să-i aducă mesajul său de Pace şi de încurajare în cunoaştere, înţelegere şi armonie. Toate neamurile au cartea lor sfântă scrisă şi gândită de însuşi EL, dar revelaţia oamenilor, pentru a se împlini prorocirea: „şi Dumnezeu se descoperă pe Sine însuşi în Creaţia lui!"

Aşadar, găsim unicitate în diversitatea tradiţiilor şi culturilor de la Vede, la Biblie şi de la Tao Te King la Coran! In toate străluceşte splendoarea aceluia care este Calea, Adevărul şi Viaţa! ŞTIINŢĂ ŞI RELIGIE

Spre sfârşitul secolului al XVI-lea, se credea că omul este creat din sângele menstrei. Un secol mai târziu, savanţii postulau că viaţa apare din capul spermatozoidului. Disputele aveau să se încingă în secolul al XVIII-lea, când cercetătorii universităţilor din Germania, Franţa şi Anglia rosteau la unison că omul este creat în întregime din ovulul femeii. Observaţi ceva interesant până acum? Ştiinţa făcea absolutamente abstracţie de Dumnezeu... cât despre spirit, suflet... nici un cuvinţel scris în tratatele oficiale. De-abia spre a doua jumătate a secolului al XIX-lea s-a afirmat că embrionul este format din asocierea unui cromozom masculin cu unul feminin, în faze succesive şi nu o singură dată. 68 ORESTE TEODORESCU Dacă acei oameni de ştiinţa ar fi citit Coranul, ar fi aflat, încă din secolul al VH-lea, ce spune despre naştere Allah Preaînaltul: „Ce este cu voi că nu vă rugaţi lui Allah, aşa cum se cuvine, după ce el v-a creat pe voi în mai multe faze? El vă creează în pântecele mamelor voastre, făptură după făptură, în trei întunecimi". (39:6) Şi mai spun unii că religia este obscurantism şi îndobitocire... Este evident că toată ştiinţa descoperită, şi încă neaflată, se află între paginile cărţilor sfinte. Trebuie doar citite şi căutate... „trei întunecimi", iată tripartiţia: minte-suflet-trup! TREPTELE SUFERINŢEI ŞI GĂSIREA FERICIRILOR

1. Stupoarea-. Trecerea bruscă de la o stare de maximă fericire la cea mai cumplită şi profundă nefericire. Această răsturnare tragică de situaţie este cunoscută de greci datorită lui Aristotel ca fiind katastrophe. Exemplul cel mai grăitor este al lui Iov, din Vechiul Testament, care într-o singură zi ajunge de la cel mai

bogat, drept şi respectat, într-o stare de degradare teribilă. îşi pierde întreaga familie, averile şi sănătatea. 2. Angoasa: Suferinţa este trăită în spaime şi nelinişti. 3. Constanţa: Disperarea, deznădejdea şi depresia par că nu au răgaz, nu există speranţă şi nici liman. Nici măcar moartea nu se grăbeşte... 4. Amintirea: în această stare perplexă de suferinţă generalizată se proiectează fericirea trecută, imaginea prosperităţii şi a demnităţii pierdute. 5. Condamnarea: Oprobriul public, plecarea prietenilor, solitudinea impusă. După căderea socială, după pierderea tuturor valorilor, individul rămâne exasperat, plictisit şi nemângâiat. Codul lui Oreste 69 6. Revolta: Lupta cu destinul, învinovăţirea Providenţei, negăsirea nici unui sens pentru suferinţă. Şi aici exemplul lui Iov rămâne ca un reper: un om care se chinuie, căzut în cenuşă şi noroi, cuprins de lepră, cu faţa plină de lacrimi. Ei bine, pe această scară care coboară în abisurile întunecate ale meandrelor sufleteşti se află, fără ca măcar să ştie, cei care trebuie să înveţe marea lecţie oferită personal (prin întrupare) de către Marele Nostru Creator, şi anume aceea că Spiritul învinge materia, Iubirea risipeşte nefericirea, iar non-ataşamentul faţă de valorile trecătoare îţi garantează liniştea şi fericirea! Când nu ai nimic de pierdut, de ce să te mai temi? Aici este taina Mântuitorului care spune: „Regatul meu nu este din lumea aceasta..." CÂTEVA CUGETĂRI ASUPRA DIVINULUI ŞAPTE

Omul nu începe de la tălpile picioarelor şi se termină în creştetul capului. Ar fi bine să înţelegem că nu suntem deloc o creaţie mică, limitată, ci dimpotrivă, pornind de la premisa că suntem zămisliţi după chipul şi asemănarea Domnului, putem afirma că şi noi ne întindem de la minus la plus infinit. Astfel, ştiinţele spirituale, coroborate cu descoperirile din domeniul cuanticii ne prezintă la altă scară, paradoxală pentru unii, abe-

rantă pentru câţiva, dar întărită de profeţi, proroci şi maeştri spirituali. Iată cum se prezintă tabloul mărit al fiinţei umane: avem şapte corpuri energetice, guvernate de şapte arhangheli, care se exprimă prin şapte frecvenţe cerebrale. 70 ORESTE TEODORESCU Chakra Arhanghel Frecvenţa neuronală Sahasrara Zadkiel Beta supraînalte Ajna Uriel (35-1 5
Chamuel

Alfa (8-12 Hz)

Swadhistan Jophiel Theta (4-8 Hz) a Muladhara Michael Delta (0,5-4 Hz) Şi iată, în sfârşit, din Pildele lui Solomon, aflăm că: 1. înţelepciunea şi-a zidit casă rezemată pe şapte stâlpi; 2. A înjunghiat vite pentru ospăţ, a pregătit vinul cu mirodenii şi a întins masa sa; 3.Ea a trimis slujnicele sale să strige pe vârfurile dealurilor cetăţii: 4. „Cine este neînţelept să intre la mine!" şi celor lipsiţi de bunachibzuială le zice: 5. „Veniţi şi mâncaţi din pâinea mea şi beţi din vinul pe care eu l-am amestecat cu mirodenii. 6. Părăsiţi neînţelepciunea ca să rămâneţi cu viaţă şi umblaţi pe calea cea dreaptă a priceperii!" 7. Cel ce ceartă pe batjocoritor îşi atrage dispreţul, şi cel ce dojeneşte pe cel fără de lege îşi atrage ocara; 8. Nu certa pe cel batjocoritor ca să nu te urască; dojeneşte pe cel înţelept, şi el te va iubi; 9. Dă sfat celui înţelept, şi el se va face şi mai înţelept; învaţă pe cel drept, şi el îşi va spori ştiinţa lui; 10. începutul înţelepciunii este frica de Dumnezeu şi priceperea este ştiinţa Celui Sfânt; 11. Căci prin Domnul se vor înmulţi zilele tale şi se vor adăuga ţie ani de viaţă; 12. Dacă tu eşti înţelept, eşti înţelept pentru tine, şi dacă eşti batjocoritor, singur vei purta

ponosul; 13. Nebunia este o femeie gălăgioasă, proastă şi care nu ştie nimic; 14. Ea stă la uşa casei sale, pe un scaun înalt şi strigă; 15. Ca să poftească pe cei ce trec pe drum şi pe cei ce merg pe calea lor fără să se abată: 16. „Cine este neînţelept să intre la mine!" şi celui Codul lui Oreste 71 lipsit de bună-chibzuială îi zice: 17. „Apa furată e mai plăcută şi pâinea mâncată pe furiş are gust mai bun". 18. Şi omul nu ştie că acolo sunt numai umbre, iar cei pe care îi pofteşte nebunia se află de mult în adâncurile Haosului (locuinţa morţilor). „Cine are ochi să vadă! Cine are urechi s-audă! Şi cine are minte să priceapă!" ARMELE LUMINII

Cel mai iscusit vicleşug al diavolului este să ne convingă că nu există. CHARLES BAUDELAIRE De diavol să nu ne temem, să nu i ne închinăm, ci dacă suntem înţelepţi, să-1 cunoaştem, ca să ne putem feri de urzelile şi de şireteniile sale! Atât creştinii, iudeii, cât şi musulmanii cred în dihotomia Bine-Rău! Pentru ei există cinci acte ale Marii Piese, şi aici se află taina pentagramei cu vârful în jos. Misterul lui Adam Kon căzut cu capul spre occident (vest) acolo unde apune Soarele. Evreii îl numesc Satan, creştinii Satana care se traduce prin Adversar, iar arabii îl numesc Sheitan care se ticluieşte Acuzatorul, grecii îi zic Daimon, tradus prin diavol şi care înseamnă Defăimătorul. I. Satana se revoltă împotriva Creatorului. II. Satana este judecat, pedepsit şi aruncat în Abis. III. In căutarea răzbunării, el îl ispiteşte pe Om şi îl subjugă. IV. Tatăl îşi trimite Preaiubitul său Fiu care se întrupează şi îl surpă de diavol, arătându-ne Calea şi dându-ne armele de lumină prin care să-1 învingem. Şi cea mai puternică, este Iubirea. 72

ORESTE TEODORESCU V. La sfârşitul timpurilor, Satana îşi cheama întreaga armată, condusă de Anticrist, pentru lupta finală. Suntem la sfârşitul actului al IV-lea. Oare când va începe ultimul? Sau o fi început deja? Cine ştie? De ce să ne temem, dacă suntem în Iubire? TAINA ISPITIRII

Cobora un sol pe unde stam, cu semnul biruinţii-ncununat. El lua cu sine umbra luiAdam, pe Moise-l lua, cu legea lui cinstită, îl lua pe A bel, Noe, şi - Abraham. DANTE ALIGHIERI, Divina Comedie Atât de mult îşi iubeşte Domnul Creaţiile, încât acceptă ca din infinit să ajungă om, să pătimească şi să ne arate Calea Reintegrării. Hristosul, în cele patruzeci de zile petrecute în pustiu, stă de vorbă, calm, dar vigilent cu Satan şi îi răspunde atât de simplu şi frumos provocărilor. Prinţul acestei lumi îi cere Fiului Omului şi al lui Dumnezeu să transforme pietrele în pâine când îi este foame, dar El îi răspunde că omul nu se hrăneşte doar cu pâine, ci cu orice cuvânt al Domnului. E primul semn că Spiritul învinge Materia. Mai târziu, liber şi neconstrâns de nimeni, Mântuitorul înmulţeşte pâinile şi peştii hrănind noroadele, apoi, Acuzatorul îl urcă pe Templul din Ierusalim şi îl ispiteşte să se arunce: „Căci scris este: îngerilor Săi va porunci pentru Tine ca să te păzească..." Hristos nu plonjează în Abis, ci se înalţă din Mormânt, primind cheile împărăţiei şi fiind ales să judece vii şi morţii. A treia încercare a Leviatanului a fost să-1 corupă oferindu-I toate bogăţiile acestei lumi, dar Mesia îi răspunde: „Este scris să te temi de Domnul Dumnezeul Tău şi numai lui să-I Codul lui Oreste 73 slujeşti". Apoi, le spune fariseilor şi saducheilor că Regatul Său nu este din lumea aceasta! Observăm aşadar ce miză importantă este omul, dacă este disputat, deopotrivă între Lumină şi întuneric! DE CE?

în teorie, suntem cu toţii plini de evlavie, generoşi, buni, armonioşi. Credem în supremaţia binelui, în educaţie, progres, prosperitate, însă vă întreb... oare, când ne aflăm faţă în faţă cu Adversarul, cu Provocarea, cu Moartea, suntem capabili să tăiem rădăcina răului, să ne răstignim cu adevărat viciile şi din lemnul masiv şi greu al copacului Mândriei să ne facem o cruce mare, şi smeriţi să urcăm Golgota noastră, pentru a ne uni cu întregul? Până când ne vom lăsa înşelaţi de ego? Oare de ce, dacă naşii noştri la botez ne-au „lepădat de Satana şi ne-au unit cu Hristos", noi încă nu am reuşit să spunem ca Sfântul Pavel: „Acum nu eu vorbesc, ci Hristos vorbeşte în mine", pentru ca mai apoi să zâmbim în taină, ştiind că şi noi cu Tatăl una suntem?! ETERNA LUPTĂ

Ideea luptei teribile şi profunde între Bine şi rău, între Lumină şi întuneric, teză fundamentală pe care se bazează dogmele religiilor monoteiste: Iudaism, Creştinism şi Islam, este mult mai veche. Astfel, în gnoza superbului şi sublimului Egipt, îl descoperim pe Seth, zeul pustiirii şi al dezmembrării oricărei forme, al secetei şi al furtunii. 74 ORESTE TL'.ODORESCU Duşmanul zeilor şi al oamenilor, el îl pizmuieşte pe propriul frate Osiris, pe care-1 rupe în mii de bucăţi. în colţul opus al planetei, în India, cel viclean are numele de Mrtyu, Mara care derivă din verbul a muri, aşadar el este imaginea morţii. îl ispiteşte pe Siddharta cu pasiunile trupeşti, cu legătura faţă de materie şi prin perpetuarea Samsarei (Roata Vieţii). Grecii îl plasează pe Tifon ca pe rebelul, revoltatul împotriva ordinii cosmice, Fiu al urii, născut din răutatea Herei, Tifon atacă însuşi Tronul măreţului Zeus. Concluzia este, până la urmă, aceeaşi. Acuzatorul, Defăimătorul, Revoltatul, îngerul Căzut, Satana, Iblis sau ce alte mii de denumiri o fi avut şi mai are, Duşmanul este produsul urii, căruia I s-a opus dintotdeauna Iubirea, exprimată atât de splendid în cele două legi ale Mântuitorului: „Iubeşte pe Domnul Dumnezeul Tău cu toată nădejdea şi fiinţa, şi aproapele ca pe tine însuţi!"

Conform credinţei lui Origene, dar şi a esoteriştilor autentici, nu există damnare eternă. Iubirea Tatălui este atât de mare, încât poate sparge şi lacătele Infernului. Cu o singură condiţie, ca însuşi Răul să accepte Iubirea ca formă absolută a Iertării! CERTITUDINI ÎN GRĂDINA CU PETALE DE CAIS

Nu am nici o îndoială că foarte curând gândurile noastre vor fi aşezate în vitrina privirii şi cine este înţelept va şti să citească adevărul în ochi. Fereastra sufletului va fi curăţată, iar buzele nu vor mai rosti cuvintele altora, ci sensurile profunde, izvorâte din limpezimea conştiinţei. Minţile se vor uni cu inimile, iar albastrul cerului nu va fi cu nimic mai presus decât zâmbetul liniştit al celui ce a înţeles. Aşa cum Soarele încălzeşte şi animă toate fiinţele, fără să facă vreo deosebire între ele, Lumina Gnozei, Pacea şi Iubirea Tatălui vor sălăşlui în toate planurile Codul lui Oreste 75 existenţei. Germenii Lumii Noi au fost plantaţi de mult. A sosit timpul culesului de roade, şi să nu uităm că vom fi cu toţii judecaţi, după poamele noastre, iar când Timpul se va opri, nici măcar diavolul nu va mai fi prietenul ticălosului. Trufaşii, criminalii, lacomii şi trădătorii, sperjurii şi vicioşii, fiii atât de efemerelor Sodoma şi Gomora îşi vor frânge pumnii strigând: „Unde este strălucirea noastră, ce valoare mai au banii şi armatele noastre, când putregaiul se asociază cu pieile noastre de năpârci?" Iar cei drepţi, curaţi, smeriţi, îmbrăcaţi în hainele virtuţii, cinstei şi Iubirii se vor ruga, chiar şi în ultimul ceas, Domnului Suprem, spunând: „Iartă-i că nici acum nu au ştiut ce fac!". Sângele nevinovaţilor a strigat destul, foamea şi setea lumilor a treia şi a patra au terminat de scris raportul către îngeri, victimele abuzurilor de tot felul îşi îndreaptă indexurile către vinovaţi. Unde se vor ascunde cei cu mâinile pătate? Cine le mai ascultă lamentaţiile? Au cerut lumea, dar şi-au pierdut sufletul... Prostia se iartă, însă lipsa iubirii te văduveşte de viaţa veşnică. în anii ce vor urma ne vom întâlni cu tot ceea ce am creat cu gândul, cu vorba şi cu fapta. Ar putea fi bucuria reuşitei sau ruşinea lipsei.

Dincolo de concepte, dogme, filosofii şi teologii complexe, rămâne un singur Adevăr: „Nu există nimic în afara lui Dumnezeu!" ATÂT DE SIMPLU... Suntem în această viaţă în roata cauzei şi a efectului. Cu alte cuvinte ne supunem legii: după faptă şi răsplată! Când Hristos ne îndemna să întoarcem şi obrazul celălalt dacă suntem pălmuiţi, viza tocmai această ciclicitate. Dacă am reacţiona la fel, nu am putea ieşi din raportul acţiune-reacţiune! Dacă adăugăm aici şi: „Cine ucide cu sabia, de sabie are parte" şi „cine ia pe alţii în robie, va simţi povara jugului", înţelegem, parcă şi mai bine, 76 ORESTE TEODORESCU definiţia karmei. Există o unitate conceptuală în toate tradiţiile şi religiile lumii, şi nu o spun eu, ci însuşi Mircea Eliade în toate studiile lui despre credinţe religioase, mituri şi legende. Ştim ce avem de făcut, dar gândirea inerţială, teama şi lenea ne împiedică încă să acţionăm. Adică să ne iubim duşmanii şi să-i convertim la Lumină! Simplu, nu ? DESPRE FRICĂ, FĂRĂ TEAMĂ Uneori, ne punem întrebarea firească cine şi de ce a inventat frica? Prin ea pătrunde în noi întunericul îndoielii. Virgula diavolului. Aşa ne-am temut, în Grădina Edenului, că Dumnezeu ne-a minţit, şi din frică smintită am muşcat din măr. De frică ne îndepărtăm de prieteni şi de valori. Teama de moarte, de ridicol, de sărăcie... ce bolovani uriaşi în desaga unui călător care urcă Muntele! Văzând toate acestea, Domnul ne-a trimis învăţătura Iubirii. Singura capabilă să ne dezlege de Teamă! Mie a încetat să-mi fie Frică! FEŢELE FRICII

Am scris înainte despre teamă, întrucât omenirea a dezvoltat o adevărată cultură a fricii. Nu am să trag teribila concluzie teologică despre teamă ca hulă... căci dacă Viaţa noastră

este în mâinile Domnului, atunci, lăsându-ne cuprinşi de frici, înseamnă că nu-i acordăm Tatălui Ceresc suficient credit, ci am să încerc să cataloghez câteva dintre etapele acestui experiment Codul lui Oreste 77 ciudat constatând că acest sentiment capabil să ne paralizeze voinţa s-a insinuat în toate domeniile vitale: în religie: Frica de Dumnezeu. In mediul înconjurător: Frica de cataclism, în mediul politic: Frica de a pierde puterea, în mediul social: Frica de sărăcie, în mediul relaţiilor personale: Frica de dezamăgire. Teama se exprimă cu maximum de potenţial: în plan filosofic: Frica de moarte, în plan sentimental: Frica de suferinţă, în plan trupesc: Frica de boală. Acum, dacă ne lăsăm bunul-simţ al observatorului detaşat şi lucid să analizeze corect informaţia că întotdeauna cineva a profitat, câştigă şi va specula toate aceste breşe în structura noastră de Lumină, vom putea înţelege că în acest domeniu, ca de altminteri în întregul joc al dualităţii, avem de-a face cu victime şi beneficiari. Se spune că frica ţine de instinctul de conservare, că fără ea am muri, că este foarte naturală şi utilă, unii chiar încercând să argumenteze că ea face parte din Planul Divin. Parţial corect. Teama are cu adevărat valoare, însă nu ca ingredient singular, ci ca materie primă a celei mai teribile alchimii: transformarea ei în Iubire! Frica devine un întăritor de caracter, abia după ce dispare. ÎN AŞTEPTARE... Că trăim vremuri excepţionale, nu cred că mai este şocant pentru nimeni, timpul este accelerat, schimbul cu Natura se face direct, rezultatele comportamentelor noastre mentale, verbale şi faptice se observă imediat. Lumea pare împărţită în două tabere. Una, destul de mică, din oameni care s-au trezit, au înţeles realitatea interioară, au acceptat că acolo unde fizicul, materialismul 78 ORESTE TEODORESCU

şi-au atins limita de competenţă, intervin forţele fluidice ale astralului şi etericului, că Spiritul este o coloană de lumină care ne uneşte cu Lumea de Sus, că nimic nu se distruge, ci totul se transformă. A doua, formată din „adormiţi", îi însumează pe cei care se raportează la formele „tradiţionale" de putere: privilegii sociale, financiare, oligarhii politice şi financiare. Există, dincolo de acea Pace destinată tuturor fiinţelor adevărului, o luptă între energiile vechi şi cele noi, între întemniţarea viselor şi extinderea conştiinţelor. In diferite perioade de timp, oamenii luminii se iniţiau în şcoli ale Misteriilor, în templele de la Heliopolis şi Atena, în societăţi şi ordine cavalereşti, dar astăzi nu mai este timp pentru a parcurge calea atât de anevoioasă a alchimiei, a transformării „omului de lut în om de foc", aşa cum scrie Paracelsus în Ars Occulta. Dar, evident există şi calea simplă, lină şi care duce direct în braţele Bunului Păstor. Ortodocşii o numesc: Isihasm, catolicii - „Calea Inimii", islamicii îi zic Sufism, buddhiştii - Calea Compasiunii pentru toate Fiinţele etc. Vor veni, timpuri grele şi asta foarte curând. Când temerile ne vor cuprinde, fie din ignoranţă, fie din cauza unei atitudini greşite faţă de Viaţă, nu cred că ne poate nimeni împiedica să murmurăm: „Doamne Isuse Hristoase, miluieşte-mă pe mine păcătosul!" ÎNTOARCEREA LA SIMPLITATE

Aşa cum soarele răsare, deopotrivă şi pentru virtuos şi pentru păcătos, şi pentru creştini şi pentru indienii Hopi, tot astfel am primit de la Creator şi strămoşi o bucată de pământ din care să ne hrănim. Cu toţii! Insă lăcomia îi face pe unii să consume mai mult decât au nevoie, stricând astfel echilibrul universal. Unii îi exploatează pe alţii, doar în interes personal, sau de grup. Se întâmplă în politică, în afaceri, în instituţii religioase etc. Insă Codul lui Oreste 79 este o iluzie... eu nu am văzut vreodată schelete grase, bogate şi respectate social. Venim goi, plecăm cu mâna goală. Atunci de ce consumăm atâta energie acumulând în neştire bunuri care îi îmbogăţesc pe profitori, iar nouă ne ocupă timpul? Megalopolisurile sunt dependente de curent electric. Hidrofoarele, com-

puterele, sistemele, toate sunt alimentate fie alternativ, fie continuu. Ce se va întâmpla cu Dubai, New York, Hong Kong, dacă radiaţiile solare perturbă reţelele electrice? Ce se întâmplă cu sateliţii de comunicaţii, militari sau meteorologici dacă va exista o furtună stelară? Să nu uităm o profeţie amazoniană care spune: „când rasa albă va fi pustiită de toate resursele, abia atunci va realiza că banii nu sunt de mâncare!" Dacă vom rămâne o civilizaţie a banului, s-ar putea să ne confruntăm cât de repede cu o limită generală a competenţelor. Banii nu pot cumpăra sănătatea, fericirea, iubirea şi viaţa. Sunt alte forţe naturale, vitale care ne sunt oferite gratuit de către Planurile Superioare. Valoarea, în domeniul spiritual se raportează la cât de multe putem oferi semenilor noştri, doar de dragul Binelui, Frumosului şi al Armoniei! Cămile sunt multe, dar ace cu urechi mari, ioc! DIN TAINELE JOCULUI SERIOS

Cred că în ubicuitatea Sa perfectă, Domnul se face cunoscut fiecăruia exact în felul şi forma pe care cineva o poate înţelege perfect. Dacă unii îl numesc Dumnezeu, alţii, Sublimul Arhitect al tuturor lumilor, Sursă, Fiinţă, Marele Anonim etc., îl putem considera aşadar începutul şi Sfârşitul. Uneori, el se manifestă şi ca Marele Regizor. îmi imaginez Judecata de Apoi ca pe vizionarea a doua filme. Cel cu tot ceea ce ai fi putut să realizezi cu talentele şi calităţile cu care El te-a înzestrat, şi apoi filmul cu 80 ORESTE TEODORESCU ceea ce ai gândit, vorbit şi făcut în această viaţă. Ruşinea care te cuprinde prin comparaţie se numeşte Iad, iar mândria, bucuria, împlinirea, evident dacă ai motive să te asemeni după chip şi esenţă cu Tatăl Ceresc, capătă semnificaţia Raiului. Ne judecăm singuri, în deplină Conştiinţă, eliberată de patimi şi vicii. ÎN CĂUTAREA LUMINII INTERIOARE

Cam prin anul 552 î.Hr. se năştea, sau renăştea, Siddharta Gautama, fondatorul buddhismului. Moştenirea sa cea mai importantă oferită întregii umanităţi a fost doctrina Căii de Mijloc.

Obişnuiţi cu teologiile şi filosofiile duale ale Occidentului, ar putea să ne pară greu de înţeles atingerea iluminării sau Marea Trezire, care este scopul final şi cel mai de preţ al misticii şi esoterismului estic (Orientul îndepărtat). Atingerea acestei stări de graţie reprezintă sfârşitul tuturor căutărilor spirituale, atunci când mintea se linişteşte, sufletul se umple de o fericire lăuntrică, iar trupul se conectează definitiv cu Cerul şi Pământul. Atingerea iluminării nu are nici o legătura cu raţionalismul, cultura, educaţia, inteligenţa sau cu alte atribute ale egoului, ci este cadoul făcut de Planul Superior tuturor Fiinţelor. In planul existenţei terestre, supus legii dualităţii, omul se vede divizat între persoană şi fiinţă, astfel cum timpul este împărţit în zi şi noapte, principiile în masculin şi feminin, percepţiile între lumină şi întuneric, şi exemplele pot continua la nesfârşit, descriind cele două calităţi ale universului, vizibil şi invizibil. Păstrând analogiile, atât de dragi hermetiştilor, sau împrumutând schema iniţierilor, putem afirma că persoana ţine de ego, iar fiinţa de sine, sau cu alte cuvinte: în persoană se exprimă omul, care este unic şi irepetabil în decursul unei existenţe determinate, pe când în fiinţa sălăşluieşte principiul divin, nemuritor şi Unic, căci diversitatea Codul lui Oreste 81 persoanelor dispare în unicitatea Fiinţei. Aşadar, în natura sa dublă, omul are un caracter efemer şi etern în acelaşi timp. Şi cum, Tabula Samargdina postulează: „Toate lucrurile vin din Unul, prin voinţa şi cuvântul Unicului, care a creat în Mintea Sa, astfel că toate lucrurile îşi datorează existenţa acestui Unităţi prin ordinea Naturii şi poate fi îmbunătăţit prin adaptarea la acea Minte", înţelegem că persoana este o expresie vizibilă, efemeră şi umană, în timp ce fiinţa este oglinda Creatorului, invizibilă, eternă şi divină. „Când omul din tine tace, vorbeşte Dumnezeu" (proverb hindus). Această minunată Cale de Mijloc ne este oferită de însuşi Hristos care ne învaţă că suntem deopotrivă fiii Omului şi ai Domnului, iar viaţa noastră este tocmai echilibrarea dintre cele două calităţi!

CREIERUL: O ENIGMĂ PE CALE DE A FI DESCIFRATĂ

Creierul uman are trei straturi de neuroni cu o grosime aproximativă de 3 mm, numit cortex. Acesta mai cuprinde în cele şase straturi ale sale circa 16 miliarde de neuroni, susţinuţi de alte sute de miliarde de celule mai mici, care reprezintă nevroglia. Conexiunile (sinapsele) străbătute de impulsuri nervoase se desfăşoară pe 2 500 cm pătraţi din creier. Toate capilarele care asigură cortexului necesarul de oxigen şi glucoză, dacă ar fi puse cap la cap, în linie dreaptă, ar rezulta o lungime de 1 200 de km, iar lungimea fibrelor nervoase din sistemul nervos central, aliniate, ar fi de cinci milioane de kilometri. Format din encefal (creierul mare) şi cerebel (creierul mic), creierul coordonează absolut toate impulsurile din universul vizibil concret (acţiuni, gesturi), abstract (gânduri), dar şi din dimensiunea invizibilă (vise). Encefalul este format din două 82 ORESTE TEODORESCU emisfere unite prin organul numit corpus calosum. Emisfera dreaptă se ocupă de toate capabilităţile creative şi imaginative, în timp ce partea stângă coordonează activităţile concrete, matematice, organizate. Activităţile cerebrale se împart în şapte frecvenţe de vibraţie, toate având funcţii precise în activităţile concrete sau abstracte ale individului. 1. Delta (0,5-4 Hz) - energia folosită de către cortex este foarte mică, sub pragul de 0,5 herţi, convenţia universal valabilă în domeniul medical, declară creierul mort. Undele cerebrale descriu „trăirile" creierului în timpul somnului profund, „fără vise". De regulă copilul până la doi ani are acest tip de odihnă neuronală. Nu există reprezentări mentale, imagologice şi nu este posibilă conştientizarea dimensiunilor fizice. Există tehnici de meditaţie care aduc subiectul la o frecvenţă cerebrală redusă, atunci când dispar toate gândurile, dispare persoana, iar fiinţa se uneşte cu întregul. Pe acest palier de unde se produce regenerarea corpurilor aflate în comă sau în starea de anestezie totală.

2. Theta (4-8 Hz) - energia folosită este superioară frecvenţelor din starea Delta, apar imagini, dar încă nu apar conştientizarea formelor materiale. Creierul emite în această limită de herţi atunci când se află în somnul cu vise, în starea de hipnoză, sau în cadrul tehnicilor de călătorie mentală coordonate. Aici se potenţează tehnicile rapide de învăţare şi asimilare de informaţii, autosugestie, autovindecare şi capacitatea de a comunica cu entităţi din invizibil. Stările şamanice se desfăşoară perfect între 5-7 Hz. Drogurile puternice, plantele halucinogene şi cele sacre ajută creierul să se comute în această frecvenţă de vibraţie, sporind capacităţile creative. 3. Alfa (8-12 Hz) - energie ridicată. Subiectul este conştient de starea sa fizică. Starea este indusă de o profundă relaxare. Tehnicile de meditaţie activă folosesc această paletă de frecvenţe. Se poate realiza focusarea atenţiei atât asupra lumii exterioare, cât şi asupra celei interioare. (Vizualizarea unor probleme şi imaginarea rezolvării lor, sau concentrarea asupra unui organ şi vindecarea lui Codul lui Ores te 83 prin încărcarea cu energie, lumină etc.) Studiile arată că această comutare în starea Alfa elimină stresul, accelerează învăţarea rapidă şi conduce persoana la întâlnirea cu fiinţa, sau altfel spus ajută şinele să domine egoul. Alfa este numită şi starea subconştientului activ, filtru de „cenzură" al pulsiunilor din inconştient şi convenţiile generate de cutumele din starea de conştienţă. 4. Beta (12-16 Hz) - energie consumată în cantităţi foarte mari. Este starea în care toate simţurile se află în alertă. Este specifică stării de veghe, iar stimulii externi sunt percepuţi foarte concret (foame, plăcere, durere etc.). Individul îşi ordonează şi configurează universul exterior, concret, vizibil, material. Toate instinctele umane sunt potenţate şi ele preiau controlul în caz de pericol, anxietate sau stres profund. Frecvenţa prin care se comunică uşor cu celelalte fiinţe aflate în starea de trezie. 5. Beta înalte (16-32 Hz) - consum energetic uriaş. Stare cerebrală a individului supus stărilor celor mai tensionate

(război, calamitate etc.). De regulă, creierul se mută pe această frecvenţă în situaţia întâlnirii cu moartea sau suferinţa. 6. Complexul K{33-35 Hz) Starea iluminării bruşte de tipul „evrika". De regulă se întâlneşte această stare la epilepticii în criză, însă şi în cazul celor care au viziuni, premoniţii sau stări de conştiinţă extinsă (claraudiţie, intuiţie înaltă şi în general cele care ţin de cazuistica paranormală). 7. Beta supraînalte (35-150Hz). Stare nemăsurată clasic întrucât, de regulă, aparatura folosită se opreşte la limita de 35 de herţi. Energia folosită este imensă („atomică"). Dedublări, decorporalizări, ascensionarea spontană a energiei de tip Kundalini. Trăiri spirituale extrem de înalte, revelaţii bruşte etc. Dintre procedeele de modificare ale stărilor de conştiinţă de la Beta la Alfa, Theta sau chiar la Delta, se detaşează patru activităţi principale: 1. Modificarea ritmului respirator. Tehnicile de meditaţie se împart în individuale şi asistate. Comutarea de la b la a se poate realiza individual prin focusarea asupra respiraţiei şi a activităţilor 84 ORESTE TEODORESCU emisferelor cerebrale. Cu ajutorul stimulilor olfactivi şi auditivi, intrarea se face uşor, fiind necesare câteva secunde. 2. Modificarea stării mentale sau emoţionale. Se concentrează atenţia asupra unei stări emoţionale de tip negativ, spre exemplu frica şi prin programare neurolingvistică se alchimizează într-una de tip pozitiv ca bucuria. 3. Modificarea stării conştiente cu ajutorul stimulilor fizici exteriori. Se stimulează scoarţa cerebrală folosind curenţi electrici de intensitate foarte mică şi electrozi extrem de fini, sau stimulări ale emisferelor cerebrale prin procedee magnetice. Poate cea mai utilizată tehnică este folosirea stimulării simţurilor. 95% din informaţii sunt preluate de către cortex pe cale vizuală, aproape 3% pe cale auditivă, iar restul pe cale olfactivă. 4. Modificarea poziţiei corpului prin tensionare musculară. Există o serie de tehnici yoghine care reuşesc să comute frecvenţa

cerebrală a conştientului prin exerciţii fizice care blochează oxigenarea cortexului. - în Alfa: relaxare, autocontrol, regenerare psihofizică, telepatie, operaţii magice, chirurgie distală, înţelegerea sinelui. - în Theta: eliberarea de coşmaruri, învăţare accelerată, călătorii în afara corpului fizic, combaterea insomniei, comunicarea cu universurile invizibile. - în Delta: obţinerea visării lucide, regenerare absolută, vindecare, înţelegerea întregului, eliberarea de spaima morţii... RUŞINEA ÎN FAŢA MORŢII

Conform tradiţiei kabbalei şi învăţăturilor hermetice, umanitatea a căzut din Absolut, definit de verbul „a fi" şi a început construcţia materială, efemeră, exprimată de verbul „a exista". Astfel, ne vedem nevoiţi să recunoaştem că doar Dumnezeu Codul lui Oreste 85 poate afirma „Eu sunt cel ce sunt", persoana noastră neputând zice decât „eu sunt cât exist". Dacă ne naştem, iar singura noastră certitudine este că la un moment dat vom muri, atunci pare paradoxală încrâncenarea cu care fugim de Cărţile Sfinte şi de tot corpul format din texte şi doctrine, care ne arată sensul vieţii, evoluţia şi legile firii! Rămânem, din păcate, captivi într-un consumism nemăsurat, rătăciţi, fără speranţe, dependenţi de grupuri oligarhice. De atât amar, se străduiesc maeştrii să ne arate Căile Eliberării, şi noi preferăm întoarcerea capului, uşor snob, într-o parte şi pufnirea plină de dispreţ: „Ce nebunie, ce sminteală..." Această atitudine durează de regulă până la apropierea rece şi tenebroasă a îngerului Morţii, care are ciudatul obicei de a nu pleca niciodată cu mâna goală, şi atunci, omul păcălit de falsele valori: avere, putere, nobleţe ereditară, rasă superioară, scopul scuză mijloacele etc. se uită speriat către cer, întrebându-se îngrozit: „şi dacă totuşi El este acolo şi ştie totul despre mine...?" înţelegeţi acum de ce unora le este frică de moarte? Cred că mai degrabă şi mai potrivit ar fi să înlocuim teama cu RUŞINEA! ALTE VIZIUNI ASUPRA MORŢII

Viziunea şamanică asupra morţii este deconcertant de simplă. Pentru „gardienii" celor două lumi, care se întrepătrund... (interesant, noi, occidentalii, spunem că am plecat dincolo de porţi, localizând regatul morţilor undeva în exteriorul fiinţei noastre), tabloul existenţei poate fi schiţat astfel: Lumea Mare este cea unde Creatorul a sedimentat ideile generatoare ale lumilor materiale. Un posibil sinonim al acestei lumi este Raiul. Urmează Lumea Mediană, (un fel de Purgatoriu) unde fiinţele evoluate spiritual creează forme şi structuri perfecte, Lumea Mică i-a fost dată Omului de către strămoşii săi Cereşti. Aici se 86 ORESTE TEODORESCU contopesc dimensiunile mentale, adică realităţile generate de gândurile oamenilor, şi, în sfârşit, Lumea Foarte Mică, care este populată de demoni, spirite malefice (un soi de Iad). Demn de remarcat pentru şamanii din Anzi, Moartea pe care ei o definesc ca pe trecerea într-o altă dimensiune a vieţii (şamanii de pretutindeni nu conceptualizează moartea ca pe un final, ci doar ca pe o transformare de la o stare energetică, materială, la o alta, eterică) îşi bazează sistemul de credinţe diamentral opus faţă de cel vestic. Cu alte cuvinte, Realitatea Mare este dincolo de materie, iar ceea ce noi numim în mod obişnuit viaţă este Realitate Mică, efemeră prin consistenţă: ne naştem şi murim cu mâna goală, fără să putem transfera nici un bun material între cele două stări ale fiinţei. Am vrut doar să arăt cât de diferite pot părea conceptele despre viaţă şi moarte, dar dacă ne aplecăm cu mai multă pricepere asupra doctrinelor de pretutindeni, găsim aceeaşi schemă: „Ce rost are să câştigi întreaga lume dacă îţi pierzi sufletul"? (creştinism). „Lumea de aici este o iluzie, trecutul şi viitorul fiind doar aromele din ceaşca de ceai a prezentului" (şintoism) etc. Doar materialismul declanşat odată cu raţionalismul secolului al XVIII-lea a încercat să ne convingă că totul se petrece doar o dată, restul fiind doar himerele omului speriat de „propriul sfârşit iremediabil" (Karl Marx).

In concluzie, am putea gândi: moartea este la fel de personală ca şi viaţa fiecăruia! Acolo unde mintea se deschide, se desluşesc şi lucrurile. Limita conştiinţei este acolo unde o pui! LUMINA VIEŢII

Suflet vine de la suflu. De la tradiţiile animiste, până la cele mai elaborate religii, omul este privit ca o construcţie materială, Codul lui Oreste 87 din apă şi lut, peste care Dumnezeu a suflat suflare de viaţă. Deci, când ne dăm sufletul, de fapt i-L întoarcem Creatorului. Unde apare însă sentimentul de teamă în faţa morţii? Ei bine, el nu este de când lumea, ci mult mai modern. In lumea arhaică, în cea a satelor, Trecerea este privită ca pe o banalitate. Bătrânii îşi pregătesc din timp cele necesare, iar în Oltenia există un obicei ciudat: „parastasul în viu". Până la sfârşitul Evului Mediu, Moartea făcea parte din tainele sfinte: botez, cununie, înmormântare, lucru păstrat cu sfinţenie şi azi în toate marile religii, dar cu precădere în riturile catolic şi ortodox. In India, Gangele aduce viaţă şi tot el poartă sufletele morţilor în Lumea Primordială. Dar să revenim la teamă, ea se cristalizează, odată cu apariţia naturalismului, ateismului şi materialismului. Individul rupt din continuitatea vieţii are acum de ce să fugă de moarte, căci începând cu secolul al XVIII-lea, ştiinţele, dar mai ales doctrinele sociale, îl îndepărtează pe om de spiritualitate, considerând-o „opium pentru popor", cum avea să numească Lenin, religiile. Astfel, ca să tragem o concluzie şi să nu vă plictisesc prea tare, bunicii noştri nu s-au temut de moarte, părinţii noştri, cam da, iar nouă începe să ne fie frică de viaţă. Şi aici, în această triadă, se află o taină, aşadar, nu poate fi rostită, dar fiecare dintre noi, va ajunge, când îi va sosi sorocul, să înţeleagă tripla întrebare: cine suntem, de unde venim şi încotro ne îndreptăm. CÂTEVA NOŢIUNI ELEMENTARE DESPRE SUFLET ŞI SPIRIT

în ebraica Bibliei, nephecb, sufletul, reprezintă totodată şi gâtul (organ, deopotrivă al alimentaţiei şi al respiraţiei), în timp ce

ruah, spiritul denumeşte vântul şi respiraţia. In greacă, psyche înseamnă suflul vital, iar spiritul, pneuma, are semnificaţia inspiraţiei 88 ORESTE TEODORESCU divine, dar şi a respiraţiei. Pentru latini, animus desemnează principiul vital, suflul de viaţă, iar spiritus înseamnă inspiraţia zeilor trimisă oamenilor pe calea respiraţiei. Observăm că în marile culturi care vor modela consistent percepţiile culturale ale omului faţă de suflet şi spirit, există un numitor comun - respiraţia. Aici dacă adăugăm şi teologia brahmanică şi celebra „Respiraţie a lui Brahman", care postulează că respiraţia divină creează şi distruge lumile, după cum urmează: când expiră, Dumnezeu îşi desfăşoară în toate planurile gândurile creatoare, iar când inspiră, absoarbe totul în abis, pentru a putea expira din nou, putem să ne facem 0 idee despre importanţa nevăzutului pentru existenţa noastră concretă. Tot indienii au calculat această respiraţie completă (expiraţie-inspiraţie) ca durând miliarde de ani, şi iată că astfel au fost nevoiţi să inventeze cifrele, ajutând foarte mult, peste milenii, umanitatea cu apariţia cifrelor arabe, tocmai pentru a putea cuprinde atâtea numere. Nu vedem aerul şi nici măcar nu1percepem dacă nu suflă nici o adiere de vânt, dar iată că în acest aparent vid se poate afla Lumea de Dincolo. Pentru tibetani, suflarea de viaţă intră în materie, în momentul acuplării, având aşadar aceeaşi consistenţă vagă a aerului. Suntem, ca structură materială, zămisliţi din lut şi din apă, dar ceea ce ne animă vine pe calea aerului. Iată, în sanscrită, atman înseamnă suflet, iar pentru germani, atmen este verbul a respira. Qed! CÂTEVA ÎNTREBĂRI DESPRE VIAŢĂ... De unde vin bebeluşii şi unde pleacă morţii? Acesta este cuplul interogativ care stă la baza tuturor sistemelor religioase, de la animismul primitiv, până la scientologie. Generaţiile se succed, natura moare iarna, dar renaşte primăvara, când bunicul este aproape de Marea Poartă, apare nepotul şamd... Există o Codul lui Oreste 89

forţă inteligentă, care fertilizează marele şi micul univers. De la viziunile puerile despre sexualitate şi până la noţiunile embrionare, omul a încercat dintotdeauna să-şi satisfacă toate curiozităţile legate de origini, dar şi să-şi domolească spaimele în faţa necunoscutului. In taina zămislirii, tradiţiile alocă roluri diferite bărbatului şi femeii. Aşa, ca o curiozitate, unele triburi din Noua Guinee cred şi astăzi că bebeluşul este un spirit care se încarnează din clanul mamei, iar tribul Baruya din Australia crede că sperma este singura cauză a fertilităţii. Desigur, cea mai cunoscută teorie legată de procreere este clasicul cuplu...

DE LA UTER LA CER, PRIN NEGURA VREMII...

De la uter la cer, prin negura vremii... Pentru limbile indo-europene, cuvintele mamă şi materie, provin din acelaşi trunchi, iar tată şi cer au o rădăcină comună. Esenienii de la Qumran, se rugau deopotrivă Tatălui Ceresc şi Maicii Pământeşti. Şi pentru orientali, cele două energii care produc viaţa (yin şi yang) au origini cosmice şi telurice. Dar să călătorim puţin în trecut. Arheologii au descoperit şi tratat cu C14 câteva statuete, vechi de aproximativ 30 000 de ani, care înfăţişează „zeiţe-mame". Interesant este faptul că nu s-au găsit şi obiecte care să-1 înfăţişeze pe tată. Dacă păstrăm în memorie şi faptul că pentru creştini Fecioara Maria îl zămisleşte pe Isus împreună cu „Duhul Sfânt", înţelegem că, în concepţia anticilor, mama reprezenta materializarea vieţii. Astăzi, însămânţarea în vitro vine cumva să întărească această percepţie. In schimb, cam din aceeaşi perioadă apar statuetele falice, ca simbol al fertilităţii. 90 ORESTE TEODORESCU In Africa, tribul Ibibio practică şi astăzi o sculptură ciudată, consacrând statuetele falice cu bucăţi din prepuţ, obţinute în urma circumciziei băieţilor, după naştere, pe care le aşază peste

mormintele bărbaţilor decedaţi de curând, tocmai pentru a marca şi delimita spaţiul între viaţă şi moarte. Aşadar, din zorii umanităţii, popoarele şi-au creat propriile mituri despre naştere şi moarte, constatând chiar similitudini între nou-născut şi bătrânul pe moarte. Ambii au feţe ridate, bebeluşul doarme în poziţia uterină, cocoşat pe o parte, iar bătrânul are spatele încovoiat; şi ce este mai important, populaţiile precolumbiene credeau că, dacă un bătrân nu moare, nu se poate naşte bebeluşul, căci există un raport foarte strâns între sufletele din lumea cealaltă şi cele încarnate. închei micul episod, prin a vă mai spune, că arhitecţii templelor hinduse, ca omagiu adus lui Shiva, zeul energiilor creatoare şi distrugătoare, depozitau o picătură de spermă la baza construcţiei, spunând că astfel o însufleţesc. Naştere şi sexualitate în zorii omenirii Exegeţii sunt aproape unanim de acord că, în vechime, numărul populaţiei era mult mai mic decât în timpurile moderne, ceea ce a condus, chiar în zorii apariţiei primelor religii articulate, la ideea că viaţa fiecărui individ are valoare. Omul era aşadar încă rar, preţios şi sacru. După revoluţia mondială a agriculturii şi a creşterii animalelor din neolitic, viziunea mistică asupra omului va cunoaşte schimbări profunde, dar şi dramatice, însă să mai zăbovim puţin în preadolescenţa umanităţii. In tradiţia cultelor fertilităţii, din Oceania, Africa şi până în Orientul Apropiat sau îndepărtat, existau preotesele amorului, delimitate clar de prostituate, şi care aveau rolul de catalizator şi ordonator al energiilor vitale, practicând, încă din cele mai vechi timpuri, magia sexuală, definită mai apoi de practicile hinduse şi mult mai târziu, în Occident, de magia sexuală alchimică. In Israel, cultul mozaic, urmat de cel creştin, postulând condamnarea Codul lui Oreste 91 „preacurviei" şi încurajând prin „creşteţi şi înmulţiţi-vă", aceste ceremonii vor dispărea, lipsind apoi restul ţărilor iudeo-creştine de aceste ritualuri sexuale, care se mai găsesc astăzi în triburile din Australia, Noua Zeelandă şi Africa. Mai mult decât atât, odată cu Inchiziţia, practica amorului în afara cuplului va fi

privită ca pe un afront adus spiritualităţii, iar sexualitatea va deveni un subiect tabu până astăzi. In India, se mai găsesc temple dedicate devadasi, slujitoarele lui Shiva, care mai practică şi acum dansuri sacre şi raporturi sexuale cu brahmani, într-un bizar amestec de sacru şi vicios. JERTFE ŞI SACRIFICII ASOCIATE SENTIMENTULUI RELIGIOS

Prima definiţie pe care omul a dat-o ideii de jertfă a fost înfăptuirea sacrului prin ofrande. Ei bine, istoria avea să demonstreze percepţii extrem de diferite asupra conceptului, de la sacrificarea ritualică a duşmanului, ca în triburile precolumbiene din Americi, sau la războinicii din Africa, până la sacrificarea celor mai iubiţi şi demni membri ai comunităţii, ca la dacii lui Zamolxe, sau ca la iudei (Abraham a consimţit imediat să-şi jertfească fiul Domnului), trecând prin ofrandele animaliere şi vegetale, până la răstignirea viciilor, pasiunilor şi pornirilor instinctuale pentru a dobândi Regatul Cerului, în creştinism. Aproape ca o constantă, jertfa a însoţit popoarele lumii, oferindu-le speranţa în mântuirea personală şi în binecuvântarea planetei. In religiile precreştine, jertfa avea rolul de a-i îmbuna pe zei, sau de a le potoli mânia, iar după propovăduirea creştinismului şi a islamului în lume, sacrificiul capătă nuanţa unui război nevăzut între ascensiunea omului către Divinitate şi încercarea demonilor de al păstra captiv temniţei trupului. Pentru o 92 ORESTE TEODORESCU cunoaştere mai amplă a subiectului, să facem o călătorie printre ritualurile de sacrificiu. Aztecii smulgeau inimile prizonierilor, considerând că sângele vărsat va hrăni cu energie soarele, ca el să poată răsări şi a doua zi. In Egiptul faraonic, prizonierii erau „oferiţi zeilor", cu toate bunurile lor, chinezii imperiali au obişnuit câteva milenii să îngroape alături de împăratul defunct soldaţi şi slujitori vii, care să-1 servească şi să-1 apere pe „Fiul Cerului". Incaşii practicau un foarte violent şi impresionant ritual atunci când soarta lor era periclitată de război sau de calamităţi naturale. Sângele astfel

vărsat, era dedicat potolirii foamei acelor zei distrugători care „mânca lumea". Nobilii samurai recurgeau la harakiri, jertfindu-şi propria viaţă ca să-şi păstreze onoarea. Cu timpul, când omul a devenit preţios în economia lumii, după neolitic, sacrificiile umane au fost înlocuite treptat cu cele animale şi cu ofrandele vegetale. Şi aici avem ca imagine mieii de la poarta templului lui Solomon, tăierea porcului de Crăciun, chiar şi în zilele noastre, păsările jertfite în Africa etc. Sângele încetează să mai curgă în valuri, odată cu apariţia cultelor creştin şi islamic, unde Dumnezeu atotputernicul cere omului, zămislit după chipul şi asemănarea Sa, să se lepede de Satana (suma tuturor viciilor care l-au dus la cădere). Prin unirea cu Hristos, care şi el se jertfeşte pentru spălarea tuturor păcatelor oamenilor, omul îşi crucifică întunericul din el, recăpătând Lumina Primordială. ADEVĂRUL CARE TE FACE LIBER

Numitorul comun al marilor religii se regăseşte în mitul căderii, în pierderea eternităţii şi în lupta acerbă a omului pentru redobândirea Cuvântului Pierdut. Totodată, fiecare doctrină Codul lui Oreste 93 postulează doctrina libertăţii, ceea ce confirmă că noi aici pe pământ nu suntem, în timpul acestei vieţi, pe deplin liberi, adică suntem condiţionaţi, încă de la naştere, de statutul social, de condiţiile de trai, de şcoală, de religie, de sistem, de propriile deziderate şamd. Hristos spune: „căutaţi adevărul şi el vă va face liberi!"; Buddha îşi învaţă discipolii: „Mintea voastră zgomotoasă va ţine în somn şi întuneric, numai adevărul imuabil vă poate trezi, dar el nu stă în concreteţea formelor ci în abstractul gândului". Iar profetul Mahomed, inspirat de Arhanghelul Gabriel rosteşte: „Singurul adevăr etern este Allah cel Preaînalt, iar eliberarea noastră apare din unirea cu El". Observăm deci o preocupare extrem de serioasă a Marilor învăţători pentru eliberare. Acum, după ce am înţeles cum funcţionează legile kybalionului şi după demonstraţiile fizicii cuantice, care ne oferă spectacolul grandios

al libertăţii cuantei de a se deplasa necondiţionat prin univers, putem să înţelegem mai consistent ce ne leagă, ce ne ţine prizonieri în iluzie, ce forţe se opun ascensiunii noastre. Pentru toţi cei care caută Adevărul (observăm că verbul „a căuta" presupune truda şi perseverenţa, căci dacă ar fi fost altfel, îndemnul ar fi sunat: „găsiţi adevărul..."), devine limpede că spiritul nostru este captiv într-o lume materială, iluzorie şi că singura posibilitate de „evadare" constă în Unirea cu Hristos şi lepădarea de Satana, şi când mă refer la cele două extreme, dându-le denumirile iudeo-creştine, nu vreau să ofensez pe cei din alte culte. Hristos, înseamnă cel uns, adică cel ales de Dumnezeu să arate Calea, iar Satan, ca reprezentare a căderii şi a provocării materiei împotriva spiritului, este întâlnit, sub diferite forme în toate marile culturi ale lumii. Să încercăm să nu ne mai lăsăm ispitiţi de formă. Neînţelegerile, războaiele, ura sunt legate doar de aspectele formale, trecătoare, în esenţă, noi fiind cu toţii copiii lui Adam şi ai Evei, zămisliţi de Tatăl Ceresc şi de Mama Pământească şi mântuibili prin Căutarea Adevărului, suntem aşadar fraţi şi prieteni, căci pe toţi, dar absolut 94 ORESTE TEODORESCU pe toţi, fără nici o excepţie, ne aşteaptă, după moarte, întâlnirea cu Adevărul, indiferent care o fi acesta! UNEORI, NE RĂTĂCIM ŞI PE CĂRĂRILE DREPTE

Am terminat de recitit Evanghelia după Iuda şi mă las învăluit de ereziile cântărilor, arşi pe rug de către Inchiziţia inflexibilă, care postula la vreme aceea că la Dumnezeu se ajunge doar prin suferinţă. La această apocrifă, mă atrage mult latura umană, agitaţia, nesiguranţa, compasiunea, înţelegerea individului Yesua. Pentru mine, e mai puţin important dacă Isus e sau nu, fizic, fiul lui Dumnezeu, dacă a înviat sau nu fizic. Nu sunt teolog, nici dogmatic şi nici bigot. Pentru mine e suficient că există Isus Hristos ca model, şi nu ştiu de ce, dar de câte ori mă gândesc la el mă simt fericit, parcă aş fi întâlnit un vechi şi foarte bun prieten. Mă enervează rău lipsa de toleranţă a unor „buni" creştini care ţipă făcând spume la gură că doar catolicismul sau ortodoxia

deţine adevărul despre Dumnezeu, mă irită felul în care a devenit creştinismul religie universală, detest Inchiziţia, îmi displace profund împăratul Constantin, care după ce şi-a văzut opera împlinită a murit la fel de păgân, crezând în „Sol Invictus". Nici mama lui nu s-a dovedit a fi o femeie prea deosebită! Am intuit de multă vreme, mâna iscusită a omului în ierarhiile bisericeşti şi impactul emoţional gen showbiz al unor prezenţe precum papa, dar simt şi cred că dincolo de toate astea există forţe care guvernează lumea după o logică a binelui, frumosului şi adevărului. îmi place de mor pilda cu câinele mort, de care se feresc oripilaţi apostolii, dar despre care Isus spune că are totuşi, dinţii frumoşi. Cred în destinul complice cu individul care îşi doreşte cu adevărat să împlinească ceva important (sunt aici, Codul lui Oreste 95 partizanul lui Coelho), mă emoţionează solidaritatea în faţa sărăciei şi demnitatea în faţa morţii şi îmi place Isus Hristos pentru că aduce uneori sabia acolo unde răul trebuie tăiat! Şi mai cred că, prin Marea Sa lecţie, Isus ne-a arătat Calea, ne-a adus Adevărul, ca noi, prin truda minţii şi râvna sufletului, să ajungem la Viaţă! ROLUL ŞI SIMBOLISTICA ANIMALELOR ÎN RELIGIILE PRIMORDIALE

Să facem o scurtă trecere în revistă a subiectului pornind de la zeii egipteni Anubis-şacalul, Thuersis-hipopotamul, Sobek-crocodilul, să amintim Sfinxul cu corp de leu şi cap de om, sirenele, celebrul minotaur al grecilor. Ciudatul mixaj bestialo-uman pare un atribut universal al primelor religii, cu precădere al celor politeiste. Pentru indienii araucani din Chile, discipolii zeului Pillan aveau corpuri de şerpi şi capete de om, în Mexicul precolumbian, ritualurile îl vizau pe Quetzalcoatl, şarpele cu pene. Există chiar şi un zeu porc, care se naşte cu membre umane. El se numeşte Kamapu'a şi este celebrat până şi astăzi în insulele Hawaii. Mitologia hindusă îi are pe Hanuman, zeul cu cap de maimuţă, Ganesh-zeul cu cap de elefant. In religiile animiste din Africa se crede că simpla purtare a unei măşti de

animal conferă ceva din calităţile magice ale diferitelor specii: curajul leului, înţelepciunea panterei etc. Până la celebra şi controversata teorie evoluţionistă a lui Darwin, care ne leagă, fără o verigă, de lanţul trofic, trecând prin evoluţia conştiinţei de la mineral la uman şi construind drumul mai departe până la angelic şi divin, teologia umană primordială a fost legată ombilical de relaţia cu regnul animal. Omul primitiv a sacralizat unele animale, în speranţa că va dobândi ceva din 96 ORESTE TEODORESCU calităţile lor şi nu în ultimul rând, pentru a le face binevoitoare. Trebuie să ne imaginăm că, în zorii civilizaţiei umane, animalele stăpâneau mult mai organizat planeta. Pentru amerindieni, totemul reprezintă un simbol de apartenenţă care poate uni sau despărţi, iar animalul pe care îl reprezintă îi defineşte calităţile magice. Toate aceste bucăţi de paleo-istorie, se regăsesc minunat, în Cartea Junglei, unde Kipling îl „educă" pe omuleţul Mowgli cu ajutorul ursului Baloo şi al panterei Baghera. Ei bine, dar simbolistica animală are totodată şi conotaţii negative. Iudeii, creştinii şi islamicii apreciază înţelepciunea şarpelui, dar îi condamnă comportamentul. Câinele are şi el o funcţie dublă: „cel mai bun prieten al omului", dar şi paznicul infernului ca Cerber la greci sau Xolotl la azteci. Şobolanul este venerat, dar şi detestat şamd. Iudaismul începe o luptă extinsă împotriva politeismului, declarând război sfânt împotriva idolilor, care majoritatea aveau înfăţişări animale, cum ar fi viţelul de aur, este diminuată puţin de creştinism prin îndemnul mesianic: „fiţi aşadar înţelepţi precum şerpii şi blânzi ca porumbeii" , dar este din nou acutizată de Islam, care condamnă orice încercare de a-1 zugrăvi imagistic pe Allah cel Preaînalt. Concluzia acestui text ar putea fi că, în evoluţia sa, fiinţa trece invariabil prin diferite grade şi forme, iar animalul, aşa cum cred şi brahmanii, este ruda omului, care încă nu a făcut saltul conştiinţei de la concret la abstract! CU SMERENIE PRIN TEMPLUL NATURII

Cuvintele naţiune şi natură au un trunchi comun în majoritatea limbilor, fapt ce dezvăluie foarte precis raportarea omului primordial la sine, la transformările prin care trece în contextul unui decor natural, care se modifică şi el, exact la fel. Astfel, Codul lui Oreste 97 pentru primele comunităţi, copilăria era identificată cu primăvara, tinereţea cu vara, maturitatea cu toamna şi bătrâneţea cu moartea. Intr-un codice aflat în Arhiva Vaticanului, adus de conchistadori după cucerirea Americilor, este scris: „Frunza înţepeneşte sub gerul iernii, ca omul când este cuprins de frigul morţii", însă ceea ce este cu adevărat interesant este că populaţiile precolumbiene ştiau că frunza se descompune în humusul care desemnează umanul, iar omul se întoarce în pământul vegetal „hrănind cu descompunerea trupului său, iarba grasă a Mamei Pământ, şi cu sufletul său, focul Soarelui". Deci, la începuturi, omul era conştient că este legat ombilical de natură şi învaţă cum să coabiteze cu celelalte forme de viaţă, atât în încercarea de a supravieţui, cât şi în găsirea unor modalităţi de a se impune. Relaţia cu Natura marchează fundamental baza primelor credinţe articulate. Astfel, pentru dogonii din Mali, Amma, Dumnezeul Suprem a creat singur Oul Cosmic din care au apărut toate formele de viaţă. Şi în mitologia chineză, descoperim Oul din care iese uriaşul Panku, tatăl lumii, iar pentru triburile din Tahiti, Ta'aroua, Dumnezeu a creat lumea spărgând cochilia oului primordial. Există o axiomă acceptată de mai toate populaţiile lumii şi anume aceea că suntem zămisliţi din pământ. Până astăzi s-a păstrat această legătură mitică şi mistică între om şi pământul său natal. Sentimentul că suntem rude cu pietrele, pădurile, apele este perfect redat de Eminescu în Scrisoarea III: „... tot ce mişcă în ţara asta, râul, ramul, mi-e prieten numai mie...", apoi noi mai avem şi sintagma: „codrul, frate cu românul", ca să nu mai vorbim despre universala categorisire a celor născuţi fără tată - „copii din flori".

Pentru omul considerat, din nu ştiu ce motive, primitiv, femeile deveneau gravide în jurul grotelor, al peşterilor, al crăpăturilor din pământul uscat, căci în acea perioadă istorică exista credinţa generalizată despre suflete că aşteptau să se întrupeze, în 98 ORESTE TEODORESCU meandrele pământului, în catacombe, căci bătrânii înhumaţi aşteptau primăvara lăuntrică pentru a învia asemenea naturii. Deci, în acele vremuri, nu există nici un dubiu despre relaţia maternă dintre om şi pământ. Fapt ce a marcat întreaga evoluţie. Până şi raţionaliştii latini credeau ceea ce iudeii şi creştinii postulau: Memento, homo, quiapulvis es et înpulverem reverteris, ceea ce în Geneză ar suna: „Aminteşte-ţi omule că din pământ te-ai născut, şi în pământ te vei întoarce!" Până şi astăzi, de exemplu în Germania, unii săteni numesc stânci şi grote Kinderbrunnen (aducătoare de copii). Azi, unele multinaţionale defrişează pădurile, poluează apele, exploatează cu cianuri munţii în căutarea aurului, deversează reziduuri distrugând ce a mai rămas din Amazon, Unii burtoşi se amuză vânând specii rare, cei mai mulţi dintre producători risipesc aberant resursele naturale, şi ne mai mirăm că uneori natura ne răspunde prin calamităţi, cutremure... Şamanii au atras atenţia, de milenii: „Tot ce se naşte trebuie să moară, doar conştiinţa evoluată către pace şi armonie universală se transformă în eternitate, restul devine vid, căci Natura îşi protejează fii de orice fel de dăunător!" (profeţie burriată). SOARELE CA SIMBOL ORDONATOR ŞI UNIFICATOR ÎN PRIMELE RELIGII

Să mai rămânem puţin în sanctuarul naturii cu câteva consideraţii despre soare. Primele religii considerau întregul spaţiu locuit de spirite care guvernează învelişurile materiale. Panteismul asocia corpurilor cereşti, zei atotputernici şi inteligenţi care interferau cu lumile de jos, influenţând evoluţia omului. Ca întregul univers să nu fie cuprins de haos, oamenii i-au atribuit rolul de organizator şi supraveghetor soarelui. Codul lui Oreste

99 Toate formele religioase animiste confereau astrului central funcţia supremă, fiind cuprinşi de o teamă teribilă la apus, căci ei îşi puneau întrebarea dacă soarele nu va mai răsări? Angoasa asta se exprima foarte clar, în limba engleză, în care toamna se numeşte fall (cădere), aşadar pentru locuitorii nordului, ai ţărilor muntoase şi ai celor ploioase, perioadele în care soarele era anemic reprezentau momente de tulburare. In Scandinavia, zeul soarelui, Yul, era celebrat la solstiţiu de iarnă, cu brazi decoraţi, obicei care va rămâne până astăzi, în toată lumea. De fapt, Crăciunul este o desacralizare a Sfântului Nicolae, sărbătorit pe 6 decembrie, căci acesta este creştinatorul popoarelor nordice. Tot în zonă, pe 13 decembrie, se sărbătoreşte Sfânta Lucia (derivată din latinescul lux, adică „lumină"), care perpetuează pentru celţi cultul zeului solar Lug. Majoritatea romanilor de până la Constantin cel Mare erau adepţii cultului solar, simbol al zeului iranian Mithra, pe care îl omagiau pe 25 decembrie. Religia lor se numea Sol Invictus (soarele atotputernic). După creştinarea imperiului, Constantin a hotărât să înlocuiască ziua soarelui cu cea a naşterii lui Hristos, şi de atunci creştinii sărbătoresc Crăciunul pe 25 decembrie, deşi, în mod paradoxal, Isus este născut în martie. Intre cultele solare şi monarhie exista o mare legătură. Pentru incaşi, împăratul era Fiul Soarelui, la japonezi, Amatersu este zeiţa soarelui care îngrijeşte personal Ţara Soarelui Răsare. Sigur, istoria cunoaşte puternicele culte solare ale Egiptului, unde monarhul se numea Akenaton, adică slujitorului discului solar Aton, până la celebrul Ludovic al XlV-lea pe care zii l-au numit RegeleSoare. In Evanghelia după Luca (1:78, 79), Hristos este comparat cu „Soarele care răsare din înălţime ca să-i lumineze pe cei ce zac în întuneric", iar buddhiştii îl consideră pe prinţul Siddharta, fiul regelui Shuddhodana, cel care învârte roata solară. 100 ORESTE TEODORESCU LUNA ŞI PLANETELE ÎN CONŞTIINŢA UMANITĂŢII

Spre deosebire de soare care marchează ritmul şi sensul individului şi al istoriei, luna are o revoluţie mai discretă, dar la fel de fascinantă în mentalul colectiv. Menstrual, derivă de la latinescul mensis care înseamnă lună, deci cel puţin încă din Antichitate se observase influenţa astrului asupra ciclului lunar feminin. Un proverb african spune: „Plină ca o femeie ce stă să nască, sau subţire că una care vrea să seducă, luna se transformă, după cum femeia se schimbă". De altminteri, de regulă ea devine un substantiv feminin: Junona, la romani, Selena, la greci, Bastet, la egipteni, Ixchel, la mayaşi. Foarte interesant, în şintoism, japonezii inversează natura aştrilor. Soarele este guvernat de zeiţa Amaterasu, iar luna de către zeul Tsuki-yomi. Majoritatea religiilor s-au lăsat influenţate şi continuă şi astăzi să fie tributare calendarului lunar. Pentru cei care continuă şi astăzi să acuze astrologia, le amintesc că omul primordial era atât de influenţat de planete, încât a numit zilele săptămânii după cum urmează: luni (ziua dedicată lunii; lunis dies în latină sau Monday-moon day), marţi este dedicată lui Marte, miercuri lui Mercur, joi - Jupiter, vineri - Venus, sâmbătă - Saturn (Saturday) şi duminica este ziua soarelui (sunday). încă o dată observăm cât de conectaţi suntem la marele univers. Dacă am privi totul ca pe un puzzle, am înţelege şi diferenţa de perspectivă. De la nivelul unei piese, totul pare haotic, fără legătură, dar dacă ai o privire de ansamblu înţelegi că Adevărul este suma tuturor pieselor care formează întregul. Codul lui Ores te 101 ADÂNCIMILE CERURILOR

De la celebra frază a rugăciunii: „Tatăl nostru carele eşti în ceruri.. ", mi-a venit ideea să caut originea pluralului, când vine vorba de bolta albastră ziua şi de firmament, sub domnia lunii şi a luceafărului. In mitologiile popoarelor caucaziene, numărul cerurilor variază de la şapte la nouă, aztecii vorbeau despre treisprezece, iar pentru indienii algonquini, fiecare cer era locuit de o putere creatoare, iar ultimul, cel de-al douăsprezecelea, era chiar regatul Marelui Manitu. Denumirea plurală are, pentru tribul

Bambara din Mali, corespondenţe meteorologice. Astfel, cerul al cincilea este steril aducător de secetă, iar al şaptelea fertil, generator de ploaie. Pentru greci, zeul cerului, Uranus, semnifica: „cel care aduce ploaie" şi de aici derivă şi substantivul urină. Un tablou foarte interesant este făcut de Rudolf Steiner, care aşază cele şapte planete principale pe corespondenţele organelor vitale umane. Esoterismul creştin, profund influenţat de hermetism şi kabbala, concepe ierarhiile cereşti, localizându-le piramidal către ultimul dintre cele douăsprezece ceruri, unde guvernează Hristos, astfel găsind loc pentru heruvimi, îngeri, arhangheli, serafimi, tronuri... Analogia, atât de dragă esoteriştilor, leagă cerurile de abisurile apelor. Intr-un manuscris celtic stă scris: „într-un mod tainic şi sfânt, ultimul cer este totodată şi fundul oceanului cel mai adânc"! Şi din această perspectivă înţelegem şi mai bine de ce Hermes Mercurius Trismegistos spune: „Ce este sus este şi jos, şi ce este jos este şi sus pentru a înfăptui miracolul unui singur lucru"! SFINŢENIA APELOR

Caracterul lustral al apelor şi semnificaţia mistică a abluţiunii, a scufundării, a botezului, a purificării se întâlnesc în 102 ORESTE TEODORESCU ritualistica tuturor popoarelor. în perioada precolumbiană, aztecii ceremoniau consacrând copiii zeiţei apei, Chalchihuitlycue, iar preotul spunea: „Primeşte această apă, căci zeiţa este mama ta. Fie ca această baie să te spele de greşelile părinţilor tăi!" Cât de asemănător cu taina botezului creştin! A In bisericile catolice, la intrare este un lavabou, în care credincioşii trebuie să-şi purifice degetele înainte de a se închina. Termenul de lavabou nu descria iniţial vreun obiect sanitar, ci provine de la latinescul „eu voi spăla", termen preluat din psalmul al 26-lea. In Asia, cu precădere în Japonia, apa are un rol multiplu, de a curăţa mâzga sufletului, de a purifica ochii, de a stinge focul pasiunilor şi de a elimina toxinele. Prima formă de ceai a fost o ceaşca de apa fierbinte, în care întâmplător a căzut o frunză de ceai verde. Druizii acordau apei rolul de dezlegare a morţilor de

păcatele din timpul vieţii. Creştinii primelor secole îşi curăţau picioarele cu apă, spunând: „Nu mă leagă nimic de această lume de humă, paşii mei mă poartă către Regatul Tatălui Ceresc". Basmele noastre vorbesc despre apa vie şi apa moartă care, combinate, reprezintă elixirul veşniciei. Din păcate, astăzi, se întâmplă un fenomen injust generat de lăcomia şi prostia unora dintre noi. De exemplu, în SUA, o familie care locuieşte într-o reşedinţă mai mare de un hectar consumă zilnic 500 de litri de apă, în timp ce în Sudan, o familie de 7 membrii, abia dacă pot consumă 2 litri care să le satisfacă toate necesităţile. Şi când te gândeşti că apa este darul făcut de Dumnezeu şi de strămoşi, iar unii o vând cu bani buni... MISTERELE MĂRILOR

Desigur, bănuim cu toţii rolul sacru al apelor în apariţia vieţii pe Terra. De la „Duhul lui Dumnezeu plutea deasupra Codul lui Oreste 103 apelor..." şi până la experimentele lui Masaru Emoto, apropo de inteligenţa şi sensibilitatea apei în funcţie de emisiile mentale şi de modificările energetice. In timp ce îmi alungeam trupul printre valurile de la Vama Veche, mi-am amintit câteva lucruri interesante din culturile vechi despre importanţa mărilor în configurarea civilizaţiei umane. (Subiectul este dezbătut mult mai amplu pe: www.ideiesentialeinesoterism.blogspot.com) Dacă apele curgătoare au rolul iniţial de a purifica, mările îl au pe cel de a înghiţi, de a acoperi, de unde şi sintagma: „L-au înghiţit apele..." Grecii populaseră izvoarele cu nimfe şi zeităţi binevoitoare şi chiar afectuoase, iar mările abisale, capricioase, cu monştri şi balauri terifianţi. Sub această influenţă, Europa avea să se teamă de adâncurile marine, până astăzi, mai ales după vizionarea minunatelor documentare ale lui Cousteau. Dacă despre uscat avem cunoştinţe cât de cât acceptabile, despre ce se afla dincolo de Groapa Marianelor rămâne încă un mister, chiar în mileniul al treilea, definit ca perioada sateliţilor

atotcuprinzători. Interesant, mi se pare unghiul din care privesc mările celţii, druizii şi vikingii. Pentru ei, marea este zona de tranzit dintre oameni şi zei. Păi, dacă ne gândim că şi noi suntem 73% apă, putem accepta ideea ca având sens. Intre caracterul uman şi capriciile mării s-au făcut mereu comparaţii, atât în mitologie, cât şi în cultură. Spunem despre cineva dezorientat că este un naufragiat pe apele vieţii, despre o criză de isterie spunem că s-a comportat ca o furtună, iar cea mai celebră întrebare în context rămâne: „Ce faci, ţi s-au înecat corăbiile?" Până la urmă, absolut toate elementele din interiorul şi exteriorul nostru ne spun povestea interconectării şi apartenenţei la Unitate, prin întreg! 104 ORESTE TEODORESCU METAFIZICA VERTICALITĂŢII ) Nu întâmplător, Sodoma, cetatea damnată, se află situată sub nivelul mării, la - 400 metri, iar Iehova se întâlneşte cu Moise pe muntele Sinai şi Isus urcă Golgota. Există, în istoria şi mistica lumii, calea ascensiunii. „Aspiraţiile sunt înalte, iar viciile joase", spune un proverb irlandez. Să trecem, foarte lapidar, în revistă munţii sacri ai câtorva religii importante. Indienii sacralizează Meru, în islam se vorbeşte despre Kaf, vârful pe care Allah Cel Preaînalt îşi odihneşte piciorul, şintoismul populează vârful Fujiyama cu spiritele cele mai elevate ale zeilor cereşti, grecii aveau Olimpul ca regat al lui Zeus, în iudaism - există Sinai ca traseu iniţiatic, tibetanii o numesc pe zeiţa înălţată a lumii, Chomolungma care este totodată şi cel mai ascuţit vârf al Himalayei, extrem de articulatul sistem religios al dacilor plasa vârfurile munţilor Bucegi cu „baza pe pământ, unde oamenii sfinţesc rădăcinile, şi cu vârful în cer, unde veghează Zamolxe". China are munţii sfinţi Wudan, Taishan şi Wushan, unde se află majoritatea templelor călugărilor şaolini şi să nu uităm că arca lui Noe se opreşte după epopeea potopului pe vârful muntelui Ararat din Armenia. După unii exegeţi, „altar" provine de la latinescul altus, care înseamnă „înalt", iar piramidele din Egipt şi din Mexic sunt,

printre altele, replici la scară redusă ale munţilor sacri, din vârful cărora coboară zeii. Pentru creştini, Muntele Măslinilor are un rol extrem de important, iar musulmanii cred că ilustrul profet Mahomed, pacea fie asupra lui, s-a înălţat la Ceruri de pe domul Stâncii. Acum, pentru toţi cei care au escaladat câteva vârfuri de peste 2 000 de metri, cum ar fi, la noi, Moldoveanu, Negoiu, Omu, sau, mă rog, ceva mai celebrii munţi de prin vecini, au simţit, inevitabil, cum se modifică percepţia comună despre timp şi spaţiu. Aerul, virginitatea stâncilor şi semeţia crestelor proiectate pe un cer de al cărui albastru nu se Codul lui Oreste 105 pot bucura orăşenii, produc modificări energetice profunde, şi nu puţini dintre alpinişti au avut, în vârf, revelaţia apartenenţei la o lume cu adevărat miraculoasă. Mi s-a întâmplat într-un an, din viaţa cealaltă (înainte de 1989), să mă prindă o furtună în Făgăraş, pe Budislavu. Mergeam, şi în spatele meu se rupeau norii cu tunete şi fulgere ostile, iar în faţă mă ghida un soare blând şi parcă protector. Am să închei cu o strofă din imnul naţional al Elveţiei, care trage cel mai bine concluzia acestei postări: „De pe munţii înalţi vine ajutorul/ Elveţia nădăjduieşte mereu în Dumnezeu/ inima este mai fericită aproape de Dumnezeu, departe de zgomotele deşarte ale A ' " 1« câmpiei! MAMA GEEA ŞI HUMA VIEŢII

Pământul este materia primă din care a fost zămislit omul. Ce bine se păstrează acest adevăr în familia limbilor latine. Homo este născut din Humus. Limbile anglo-saxone au însă o altă trimitere, man şi germanicul Mann, derivă din rădăcina indiană Mânu, care înseamnă strămoşul omului. Dar să revenim la moştenirea latină, zii cu homme, spaniolii cu hombre, portughezii cu homen, italienii cu uomo şi românii cu om îşi desfăşoară, în mod tradiţional, întreaga existenţă muncind pământul, trăind cu roadele sale şi pregătindu-se pentru înhu-

mare. Originea biblică a omului de lut se regăseşte în însuşi numele lui Adam, care derivă din ebraicul adama, care înseamnă pământ. Dacă facem o boltă peste mări şi oceane şi ne cufundăm puţin în ritualurile voodoo din Africa sau în peisajul şamanic din Americi sau din nordul Mongoliei, vom observa profundul cult al omului pentru lutul primordial. Chiar şi faptul că numim pământul mamă: Geea la greci, trimite la invizibilul cordon 106 ORESTE TEODORESCU ombilical dintre fiinţa mică şi fiinţa mare. în Rig Veda găsim versul: „pleacă sub pământul acesta, mama ta", Iov în 1:21 spune: „Gol am ieşit din pântecele mamei mele, şi gol mă voi întoarce". Apoi, de milenii, omul a observat că argila se comportă precum un lapte matern, căci hrăneşte şi purifică organismul. Am făcut câteva cure cu argilă albastră de Raciu şi am constatat pe propria piele că funcţionează eficient şi inteligent. Pentru cine a practicat tehnici de meditaţie, împământarea este absolut necesară descărcării energiilor negative şi hrănirii cu „cea mai pură energie yin adevărat!" Toate acestea sunt semnele că suntem legaţi vital de natură, căci aşa cum spun toate căile de dezvoltare spirituală: „Trupul nostru este pământ, sângele, apa, mintea, aer, sufletul foc, şi fiinţa - LUMINĂ!" DESPRE MEDICINĂ ŞI MAGIA STRĂMOŞILOR NOŞTRI

Vreau să încep o serie de postări care să aibă ca temă centrală universul magic şi etnomedical din spaţiul carpato-danubiano-pontic. Petru Culianu, discipolul lui M. Eliade, şi un redutabil esoterist român, asasinat într-o universitate din SUA, înainte de 1989, scria în Călătorie în lumea de dincolo: „Baza din care se cristalizează toate sistemele religioase este şamanismul primordial, întâlnit la toate popoarele de pământ..." Mă alătur şi eu, cu modestele mele resurse, să căutăm, să explorăm şi mai ales să ne reamintim că purtăm în sânge toate cunoştinţele strămoşilor noştri. S-o pornim! Istoricii şi exegeţii sunt, aproape unanim, de acord că tracii, dar cu precădere geto-dacii cunoşteau perfect arta vindecării.

Descoperirile arheologice au scos la iveală câteva statuete din lut, datând din secolul al IX-lea înainte de Hristos care înfăţişau Codul lui Oreste 107 bărbaţi şi femei străbătute de meridiane energetice şi înţepături de ac, care se potrivesc 1:1 cu sistemul medicinii tradiţionale chineze, precum şi şapte orificii situate în dreptul chakrelor atât de familiare în Asia. Statuetele se găsesc la Muzeul Naţional de Istorie a României, precum şi la Muzeul Ţăranului Român, şi sunt cu adevărat surprinzătoare. Aşa cum indienii denumesc traseele bioenergetice, proiectate de către Demiurg la suprafaţa corpului, nadi, iar chinezii, meridiane, în medicina noastră populară se numesc râuri, demonstrând foarte clar, că strămoşii noştri utilizau acupunctura. Dacă adăugăm şi studiile care încearcă să demonstreze că leagănul civilizaţiei actuale este în Carpaţi şi că de aici a început migraţia către Asia, putem înţelege de ce referirile la medicina energetică sunt mai vechi decât consemnările ei în tradiţia hindusă sau chineză. In acest sens, istoricul american William Schiller, în Unde s-a născut istoria, scrie: „Civilizaţia s-a născut acum 13-15 mii de ani acolo unde trăieşte azi poporul român, răspândindu-se, apoi, spre răsărit şi apus". Şi încă o ciudăţenie... în regiunea indiană Bihar, atât de apropiată ca denumire cu al nostru Bihor, se vorbeşte o limbă foarte asemănătoare. Referitor, la toate acestea, ocultista Vanga, celebra bulgăroaică care a uimit întreaga lume cu profeţiile sale, spunea despre tratamentul tracilor că ar conţine ace din argilă arsă şi nu metalice, care se încingeau pe jar şi erau înfipte uşor în locul în care se aduna sau lipsea energia vitală. CARPAŢII SACRI ŞI ENERGIA VIE

In perioada de „dezgheţ", când România îşi căuta surse pentru a se prezenta ca o ţară puternică, cu o moştenire istorică măreaţă, şi aici mă refer la perioada anilor 1967-1969, foarte 108 ORESTE TEODORESCU

mulţi arheologi şi istorici au studiat structurile megalitice găsite în Carpaţi. Astfel, Daniel Ruzo din Peru a scris despre prezenţa unei peşteri în care se află un tezaur ancestral. Iată câteva fraze din comentariul unui film documentar care se află, în prezent, la studioul Sahia Film: „Carpaţii sunt o regiune a lumii în care se situa centrul european al celei mai vechi culturi cunoscute până în ziua de azi". Zona cea mai interesantă şi misterioasă se întinde între Vârful Omu şi Sfinx. Aproape toţi ocultiştii, inclusiv eu, am simţit călătorind în aceste zone, configurări energetice speciale. (Foarte interesante sunt lucrările lui Cornel-Dan Niculae: Leacuri şi remedii magice din Carpaţi şi Mătrăguna). Dacă adăugăm şi miile de mărturii ale apariţie OZN-urilor în această regiune, am putea afirma, fără să greşim, că există un dreptunghi magic între meridianele 23-26 de grade şi paralele 45-46 de grade, care se comportă, uneori ca o zonă crepusculară. (Lucrările lui Radu Cinamar şi ale generalului Emil Străinu completează informaţia cu date foarte interesante.) Insă cele mai „grele" păreri ne vin din istoria antică. Istoriografi precum Hesiod, Homer, Dionisie Periegetul şi chiar ilustrul Eschil au scris despre Vârful Omul ca fiind „cel mai maiestuos monument al lumii pelasge". (Grecii credeau despre pelasgi că sunt nepoţii lui Zeus, născuţi din împreunarea fiului zeului suprem cu populaţia aflată pe aceste meleaguri.) Iar Nicolea Densuşianu scrie în Dacia Preistorică că vârful Omu este a şaptea coloană a cerului pe pământ. Aici se află centrul cercului de unde începe civilizaţia umană, cel puţin aşa credeau anticii. Dacă configurăm mental perimetrul care conţine cetatea sacră Sarmisegetuza şi vârful muntelui Kogaion (locul unde, legenda spune, că s-a retras întru eternitate măreţul Zamolxe), putem avea o imagine de ansamblu, virtuală ce-i drept, a inimii civilizaţiei geto-dacice. Legendele menţionate de istoricii greci povestesc despre o Cale Sacră, prin care dacii Codul lui Ores te 109 reuşeau să comunice cu hiperboreenii. Herodot o numeşte „Exampaenos - calea către lumea primordială a primilor zei".

BABA DOCHIA, MOŞUL ŞI MUNTELE SACRU

Credinţele noastre ancestrale sunt strâns legate de verticalitatea şi singurătatea vârfului de munte, de aceea voi continua cu un alt complex megalitic care are în centru, ca un menhir, coloana naturală Dochia, care reprezintă pentru strămoşi Mama Dacia. I s-a spus Baba Dochia tocmai pentru a-i sublinia înţelepciunea şi seninătatea. Ştim, dacă avem ca exemplu pe domnitorul Mircea cel Bătrân, că substantivele moş, babă, bătrân se comportă în arhaicul vocabular strămoşesc că adjective sinonime cu înţelept, blând, cunoscător. Marele Dimitrie Cantemir, în Descriptio Moldavie, scria pe la 1700: „... în vârful muntelui se vede o statuie foarte veche, înaltă de 11 metri, reprezentând o femeie bătrână de la baza căreia izvorăşte un izvor nesecat de ape". Tradiţia noastră orală povesteşte despre acest loc ca despre izvorul apei vii şi despre faptul că pe dealurile din jurul muntelui Ceahlău apar urme de cai, de câini şi de păsări imprimate pe stânci, astfel încât, zona poartă şi astăzi numele „La samne", iar noi vom găsi în toată tradiţia populară referiri la moşi şi babe, atât pentru anumite zile, cât şi pentru a-i desemna pe „şamanii locului", aşa cum scrie Culianu în Călătorii în lumea de dincolo. Despre importanţa vârfului de munte în practicile oculte tradiţionale vorbeşte şi Vanga, care a ales să locuiască la Rupi, deasupra unor sanctuare tracice, spunând că de aici îşi extrage energia şi forţa pentru preziceri şi vindecări. Exploratorii care au studiat vestigiile din fostul imperiu al tracilor au găsit semne geometrice trasate pe stânci, care îşi schimbau forma în funcţie de poziţionarea pământului faţă de 110 ORESTE TEODORESCU soare. Toată cultura noastră rurală pomeneşte despre Moşul. O apariţie solară, îmbrăcată în straie albe care coboară de pe munte pentru a aduce oamenilor înţelepciune, iubire şi curaj. Pentru toţi cei care nu îşi neagă originile, acesta este însuşi Zamolxe, străbunul nostru, care trăieşte simultan şi continuu cu toţi fraţii săi. Pentru spiritele prea raţionaliste sau materialiste, acestea nu

sunt decât nişte legende obscure, dar pentru cei care şi-au întâlnit şinele, aceasta este „permanenta comunicare dintre lumi"! TEURGIE ŞI SACROTERAPIE ÎN SISTEMUL INTEGRALIST GETO-DAC

Sacerdoţii geto-daci cunoşteau foarte bine virtuţile plantelor, o spune şi Iordanes în Getica. Istoricul scrie: „pileaţi (pileus este o căciulă din pâslă, semn distinctiv al preoţimii) trăiesc retraşi în vârfuri de munte şi se ocupă cu vindecări, astronomie, ştiinţele naturii şi cu filosofia. Sunt spirite libere şi blânde, dar când ştiu că au dreptate, luptă pentru ideile lor". Un alt etnobotanist şi istoric din secolul I d.Hr., Pedanios Dioscoride, clasifică şi descrie plantele folosite în medicină de către daci, în De materia medica. Interesant este că sistemul teurgic şi taumaturgic geto-dac era, încă de la origini, integralist. Iată un text aparţinând lui Platon, regăsit în Dialoguri. Charmides spunea: „Zamolxe, regele nostru, singurul zeu nemuritor mai spunea că aşa cum nu trebuie să încerci a vindeca ochii fără să vindeci capul şi nici capul fără trup, la fel nu poţi vindeca nici trupul fără suflet, iar tocmai aceasta este pricina pentru care cele mai multe boli rămân nevindecate de medicii greci, faptul că ei nu ţin seama de întregul a cărui îngrijire ar trebui s-o întreprindă..." şi iar ne întoarcem la Culianu cu a lui Origine a şamanismului, şi nu putem trece cu vederea, faptul că istoricii greci şi Codul lui Ores te 111 latini erau uimiţi de profunzimea şi eficienţa sacroterapiilor şi mai ales asupra abilităţilor sacerdoţiior de a comunica cu „lumea zeilor şi a eroilor". ŞAMANISM ŞI PRACTICI VOODOO ÎN BAZINUL CARPATIC

Evident că putem vorbi despre şamanismul românesc. Descântecele, incantaţiile, dansul ritualic (Căluşarii făcând parte din panoplia împotriva duhurilor necurate), folosirea plantelor psihoactive precum cânepa sau „ciuperca cu buburuze", ori Amanita Muscaria, comunicarea cu spiritele străbunilor şi a animalelor etc.

Mircea Eliade în De la Zamolxis la Genghis-Han, găseşte corespondenţe foarte strânse între traci, geţi, celţi, druizi şi totuşi scrie: „... Nemurirea spiritului, fericirea eternă a lumii primordiale, credinţa că moartea este o poartă de trecere către o altă dimensiune a existenţei, puterea nemărginită a lui Dumnezeu, sunt mai vechi în conştiinţa geto-dacilor, decât la celţi". Dar, ca să rămânem în temă şi pentru că vorbeam de spiritele animalelor şi ale plantelor sacre, să amintim despre Lupul Dacic, Cerbul Vânător, Omul Mătrăgună. Astăzi, rămăşiţele satului românesc mai păstrează raportarea la magic prin cele două vrăjitoare, întâlnite în orice spaţiu rural: cea bună, care descântă şi apelează la spiritele luminoase ale străbunilor, şi „Cotoroanţa" care „operează" cu energiilor defuncţilor malefici. Aici găsim o similitudine cu practicile voodoo. Până la urmă, toate aceste izvoare, fie că sunt culturale şi aici îi citez pe Platon, Iordanes, Herodot şi mai ales pe Iulius Caesar cu al său De Bello Gallico, fie că sunt mituri sau legende şi alte surse etnogenetice păstrate în muzee şi arhive, întăresc convingerea lui Densuşianu că aceste teritorii reprezintă leagănul civilizaţiei umane, aşa cum o cunoaştem astăzi. Primele referiri la civilizaţia 112 ORESTE TEODORESCU pre-umană a hiperboreenilor, amintirea atlanţilor şi a lemurienilor se găsesc în spaţiul ocupat, odată de către Imperiul Tracilor. Aceste rânduri nu îşi propun să demonstreze superioritatea moştenirii româneşti, ci doar să facă precizările necesare că nu suntem deloc un neam de traistă! MOŞUL SAU OMUL ALB

Pentru străbunii noştri, Moşul însumează conceptele de Dumnezeu, Strămoş şi Mare Preot, sau sacerdot. In toată iconografia balcanică, Tatăl este zugrăvit sub înfăţişarea unui bătrân blând, cu privirea de tăciune. O foarte veche datină românească, numită Sărbătoarea Moşilor, aminteşte de moştenirea dacică a gropilor ritualice unde se spărgeau vase de lut. Atât Romulus Vulcănescu în Mitologie Română, cât şi Cornel-Dan Niculae, în Magia şi fiinţele fantastice din arhaicul românesc, îi suprapun pe moşi zeităţilor tutelare.

Fiind un sistem magico-mistic precreştin, tradiţia moşilor se păstrează şi astăzi, izolat în zonele rurale. Sărbătorile actuale sunt celebrate ca Moşii de Rusalii, Moşii de Sânziene, Moşii de Ruşitori, Moşii de flori de mărţişor... Interesant, pentru daci fundul pământului coincidea cu înălţimea cerului, de aceea în gropile ritualice, ofrandele, deşi acoperite cu pământ, ajungeau în braţele lui „Zamolxis cel Ceresc". In unele locuri, Moşul este supranumit şi Omul Alb, liderul spiritual al Solomonarilor, sacerdoţi rătăcitori, care locuiesc sub munţi, au capacităţi extraordinare de vindecare, clarviziune, dar şi de blestem. Vestitul Strabon îi numea Kapnobatai - cei care merg printre nori. Nu este de mirare, că pentru daci, Dumnezeu umbla prin cer ca un păstor. Să ne amintim că, ulterior, religiile iudeo-creştine îşi bazează revelaţiile tot pe oameni simpli, de Codul lui Ores te 113 regulă păstori: David, păstorul turmei lui Israel, Isus, păstorul cel Bun, iar mormântul Sfântului Iacob, fratele mântuitorului este descoperit la Compostella, tot de un pastor, ca să nu mai vorbim şi de „sfântul de la Maglavit", care era, evident, păstor... Dacă îmi permiteţi o abatere de la temă, cum se face că Dumnezeu comunică atât de simplu şi de direct cu omul de pământ, smerit şi curat, iar anumite biserici şi culte abundă de bogăţii nemăsurate, oare nu-şi amintesc chiar ele de sintagma Eliberatorului: „Mai degrabă intră prin urechea acului o cămilă, decât bogatul în împărăţia Cerului"... Revin, trebuie menţionat că sediul Moşului varia, pentru daci, de la Ceahlău, Caraiman până la Parâng, cu alte cuvinte locuinţa Omului Alb şi al pleiadei de moşi-sacerdoţi se afla, eu cred că şi astăzi, în „Carpaţii Cereşti". In încheiere, daţi-mi voie să vă ofer un vers dintr-o procesiune funerară, care esenţializează tema şi pe care am găsit-o în minunata carte a domnului Cornel-Dan Nicolae: „Omule-pomule/ nu te milui/ nu te jelui;/ bucură-te, bucură/ că rădăcina ta/ murind în pământ/ a aprins în cer/ şi lutul tău,/ s-a-ncurcat/ de unde-a venit/ în vis liniştit..." SFÂNTUL DE LA MAGLAVIT

Una dintre cele mai interesante comunicări cu Omul Alb, sau Moşul, s-a petrecut în 1935, făcându-1 celebru pe ciobanul Petrache Lupu, cunoscut ulterior ca Sfântul de la Maglavit. Iată cum povesteşte păstorul (să ne amintim că păstorii sunt mesagerii preferaţi ai Domnului, atât pentru iudei, cât şi pentru creştini) întâlnirea sa fabuloasă: „l-am văzut stând în faţa mea, cam la vreo doi metri, cu picioarele deasupra ţărânii, avea o barbă albă, lungă până la brâu, musteţi lungi şi părul ca neaua, 114 ORESTE TEODORESCU X lung până la picioare, iar când a dispărut, a fost luat de un nor pătrat, lăsând în urma lui un cerc de pământ ars"... Vasile Lovinescu scrie în La Dacie Hyperboreenne că mesajul cel mai important pe care Moşul i 1-a transmis ciobanului analfabet a fost: „Dacia va redeveni centrul spiritual al lumii". Cu siguranţă, se ştie, sau dacă nu există trimiteri importante pe net, Petrache Lupu, după această viziune teribilă începe să propovăduiască prin satele vecine, ajungând în scurt timp un fenomen. Predicţiile lui s-au adeverit într-un mod „îngrijorător". Prevăzuse războiul, comunismul şi renaşterea spirituală de „după balaurul roşu". Cei care umblau cu el povestesc că în momentul în care vorbea, ciobanul se transfigura şi flăcări ciudate îi dansau în jurul trupului. Esenţa predicilor sale nu avea o natură religioasa dogmatică, ci mai degrabă şamanică: „... Dacă ne pocăim, Moşul ne dă grâu, ne dă porumb, ne dă sănătate". In urma revelaţiilor, Petrache Lupu devine el însuşi un Moş, începând să vindece mulţimile de ţărani şi orăşeni veniţi la „spovedanie". Există şi un loc magic, numit La Buturuga, unde se aflau plopi şi sălcii din care curgeau picături de apă tămăduitoare. în Maglavitul de V.I. Ouatu există o relatare foarte interesantă a lui G.G. Dobrescu: „... Un surd se pleacă pentru a primi picătura drept în ureche. Şi îndată murmură: încep să aud. Doamne, aud! Un orb se spală pe ochi cu această picătură şi vederea îi revine. Lucruri care te uimesc şi te înfricoşează!" SOLOMONARUL, PLATON ŞI ORFEU

Câteva referinţe interesante despre solomonari, sau salamani, îi descriu ca pe nişte bărbaţi înalţi, slabi, cu ochii foarte intenşi, care se abţin de la consumul cărnii, mulţumindu-se cu vegetale, miere şi lactate. Sunt solitari şi asceţi, comportându-se Codul lui Oreste 115 ca monahii, dar locuind în adâncul pământului sau în interiorul munţilor. Legenda despre ei circulă şi astăzi prin satele din Carpaţi. Capacităţile lor extraordinare de vindecare şi de clarviziune sunt întrecute doar de abilităţile de a conjura forme de viaţă din alte dimensiuni, cum ar fi balaurul (dragonul cu cap de lup, stindardul statului teocrat geto-dac). Platon în Charmides descrie mărturia lui Socrate despre „întâlnirea cu unul dintre Marii Preoţi ai lui Zamolxis care 1-a învăţat arta vindecării şi dobândirii nemuririi". Ei, şi aici lucrurile devin şi mai spectaculoase, căci Orfeu, zeu atât de venerat de greci şi romani, are origini trace. Misteriile greceşti, cunoscute şi ca Orfism, descriu coborârea legendarului zeu în regatul umbrelor şi al morţilor. Dacă am citi Eneida lui Vergilius, ne-am bucura descoperind că, atunci când troianul Enea, întemeietorul statului roman, coboară în Elizeuum (paradisul subteran), se întâlneşte acolo cu „preotul din Tracia, în haina lui cea lungă cântând fericiţilor". ZAMOLXE ŞI PITAGORA

André Boulanger, în Orphée-Rapports de V orphism et du christianisme, scrie că la vechii greci se cristalizase o înrudire între sistemul iniţiaţic, mistic şi religios al pitagorismului şi orfismul cu moştenirea lui tracă. Herodot reia relatările unor greci de la Marea Neagră, scriind că marele filosof, matematician şi iniţiat în „muzica universului văzut şi sunetul celui nevăzut a coborât în lumea subterană, unde 1-a cunoscut pe Zamolxis". Unii exegeţi, cu precădere latini şi greci, erau convinşi că, de fapt, Zamolxe i-a fost ucenic, după unii, sau slujitor lui Pitagora, dar Mircea Eliade, în De Zamolxis a Gengihs-Han, demonstrează cu argumente solide că Zamolxe „a trăit de fapt pe pământ cu mult 116

ORESTE TEODORESCU înainte de Pitagora". Liantul care îi uneşte pe cei doi este, evident, orfismul. Interesant că atât la pitagoreici, cât şi la adepţii cultului zamolxian este acordat un spaţiu destul de vast interdicţiei consumului de carne. Apoi, originea numelui lui Orfeu, vine de la orphoi, care înseamnă „însingurat". Evident că drumul parcurs de Orfeu în Infern, de Zamolxe în „Regatul Lumii de Dincolo" (I.P. Culianu, Călătorii în lumea de dincolo) şi de Pitagora în lumea subterană, descriu aceeaşi iniţiere în tainele Vieţii de Dincolo de Porţi. Această iniţiere a rămas specifică şcolilor antice, Misteriilor, societăţilor secrete ale Evului Mediu şi Francmasoneriei de astăzi, care conţine, pe lângă mitul lui Hiram şi pe cel al lui Orfeu. (foarte interesantă este cartea lui Adrian Matei, Mitul lui Orfeu şi Francmasoneria). Orficii şi pitagoreicii, asemenea monahilor geto-daci, trăiau în abstinenţă, stăpâneau arta vindecării şi a descântării. Pentru cei care se îndoiesc de aceste filiaţii, le amintesc despre preocuparea istoricilor Plutarh şi Strabon care consideră că orfismul este de sorginte tracă, iar Vergiliu iniţiat în Misteriile neopitagoreice, confirma originea tracă a lui Orfeu în Eneida. TĂRÂMURILE DE DINCOLO ŞI VULTURUL-CĂLĂUZĂ

Tradiţiile orale şi mitologia locului povestesc despre tărâmurile celelalte. Autorii basmelor, majoritatea iniţiaţi, descriu într-un limbaj exoteric, adevărata întâlnire a eroului cu natura sa divină. Făt-Frumos trebuie să coboare în Regatul Umbrelor pentru a întâlni acolo tinereţea fără bătrâneţe şi viaţa fără de moarte. Localnicii au numit aceste locuri ba Ostroavele Blajinilor, ba Ostroavele Albe şi au crezut că ele sunt populate de Rugmani sau Rohmani, care au primit revelaţia divină de la Zamolxe. (între credinţele Codul lui Oreste 117 dacice şi creştinism nu există deosebiri majore, ambele celebrând viaţa veşnică, iubirea, pioşenia, dârzenia, blândeţea şi, mai ales, lupta pentru dreptate). Există chiar o legendă care pomeneşte de Nedaia Cetate, tâlcuită după unii exegeţi, ca o anagramare: Nedaia-

India, dar nu ca ţara cu acelaşi nume, ci Centrul Suprem al Lumii, aşa cum îl numeau locuitorii care aveau să se numească indieni. In basmul lui Ispirescu, Fiul Vânătorului, aici, în Nedaia apune soarele şi răsare luceafărul, fapt pomenit şi de Vasile Lovinescu în Creangă şi Creanga de Aur. Iniţial, Noaptea de Sânziene, care are loc pe 24 iunie se numea Nedeia. Aşa cum vom putea vedea în toate marile culturi ale lumii, graniţa care desparte cele două lumi este de fapt o apă mare, purificatoare şi germinatoare de viaţă. Styx devine sinonim cu Apa Sâmbetei. Iată ce scrie Lovinescu: „şi Nedeia spaţială şi cea temporală aveau ca scop să actualizeze India Adevărată, într-un punct din timp şi spaţiu". Lângă Semenic se afla un lac numit Nedeia-Scăldătoarea Vulturilor, loc magic de trecere, dar şi de „uşurare de toată durerea şi neputinţa", cum consemnează etnologul Ion Muslea în Tipologia folclorului. Interesantă este asocierea cu vulturul, pe care îl întâlnim pe toate monumentele funerare ale dacilor, ca simbol al nemuririi şi al tinereţii şi puterii veşnice. Să nu uităm că în basmele româneşti, vulturul aduce eroului apa vie şi apa moartă. Ce uriaşă şi izbitoare asemănare cu şamanismul sud-american, unde corbul sau vulturul sunt călăuzele către Regatul Celălalt. VRĂJMAŞII OMULUI ÎN MITOLOGIILE ŞI LEGENDELE POPULARE

în aproape toate tradiţiile orale, în zonele rurale sau de sorginte şamanică există mitul duşmanilor nevăzuţi: duhuri, 118 ORESTE TEODORESCU spirite, demoni, draci, vampiri şamd, care s-ar afla la originea bolilor, nefericirilor sau deviaţilor umane. In aşezările din spaţiul carpato-danubiano-pontic, este prezent şi astăzi un sistem magic şi teurgic cu origini arhaice, cu dimensiuni practice şi invocatoare. In acest sens, vă sfătuiesc să parcurgeţi câteva lucrări foarte coerente: Leacuri şi remedii magice din Carpaţi, Magia şi fiinţele fantastice din arhaicul românesc de Cornel-Dan Niculae, Călătorii în lumea de dincolo de Petre Culianu, Puteri şi practici vrăjitoreşti de Dominique Camus şi Magia şi vrăjitoria în Europa din Evul Mediu

până astăzi de Robert Muchembled. In cele ce urmează, voi încerca să grupez câteva dintre principalele forţe nevăzute care acţionează împotriva Creaţiei şi mai ales a omului, aşa cum sunt ele categorisite în majoritatea ţărilor indo-europene. Demonii sau dracii Evidenta influenţă iudeo-creştină aşezată peste sistemul popular de gândire, plasează pe primul loc în războiul nevăzut un duşman teribil provenit din tenebrele iadului, unde duhurile necurate, pervertite se supun ierarhiilor demonice şi pornesc atacuri desantate împotriva „Luminii din om"! Un vechi proverb chiar spune: „Câţi îngeri sunt în lume, atâţia şi diavoli", astfel că în mitologiile populare s-a instaurat credinţa că la naşterea unui om, Dumnezeu trimite un înger protector, iar Satana, un drac instruit să-1 abată pe individ de la Calea spre reintegrare în lumea superioară pe care a pierdut-o din cauza păcatului primordial. In limbajul popular, necuratul nu este numit niciodată pentru a nu fi invocat, de aceea el poartă tot felul de porecle: prădalnicul, spurcatul, împieliţatul, sarsailă, ucigă-1 toaca, ucigă-1 crucea, ducă-se pe pustii, aghiuţă, michiduţă, scaraoschi... Când un asemenea duh întunecat este responsabil pentru vreo boală, atunci numele maladiei va fi identic cu cel al demonului. Responsabili pentru vindecarea pacientului sunt vracii, vrăjitorii, şamanii, babele şi moşii, care sunt înarmaţi cu puterile Codul lui Oreste 119 Maicii Pământeşti: genii ale apei (ondine), ale pământului (gnomi), ale aerului (elfi) şi ale focului (salamandre), dar şi cu puteri înalte venite de la Tatăl Ceresc cum ar fi heruvimi, îngeri, arhangheli. în credinţele arhaice, bolile mici sunt cauzate de drăcuşori, iar molimele, epidemiile sunt opera unor „zgripţuroi înaripaţi". Deşi duhurile nu pot prinde contur, descântecele le descriu în moduri înspăimântătoare. Exemplu stă acest descântec cules din Brăila, care alungă demonul spaimei: „S-a dus pe cale, pe cărare, s-a-ntâlnit cu un unchiaş mare, grozav, întunecos, cu cojocu-ntors pe dos, cu ochii sticliţi, cu dinţii rânjiţi, cu gura căscată, cu limba lăsată, cu capul cât baniţa, cu faţa cât aria..."

In tradiţiile orale, unele boli au nume care descriu credinţele metafizice: ceas rău, blânde, boală sfântă, arşiţa, făcătură, întâlnitură, lipitură, pocnitură de iele, vânt rău, zburător, săgetătură etc. Strigoii, Moroii şi Vampirii în mitologiile populare-fantomele joacă un rol important în panoplia inamicilor omului. Strigoii sunt manifestările astrale ale unor decedaţi pătrunşi de întuneric, neliniştiţi şi demonizaţi care se vor manifesta ostil împotriva legilor luminii. Strigoii pot proveni şi de la oamenii vii, dar care au făcut pactul cu diavolul, şi în timpul somnului, duhul le iese pe gură făcând prăpăd în lumea concretă. Unele dicţionare explică termenul de moroi cam aşa: „Sufletul unui om mort care se transformă noaptea într-un animal sau într-o apariţie fantomatică pricinuind neajunsuri celor pe care îi întâlneşte". Duhuri masculine sau feminine, strigoii se transformă după plac în pricolici, vârcolaci, zboară pe păsări măiastre între cele două lumi, plutesc la răscruce de drumuri şi fac rău: ucid copiii şi le sug sângele, iau sporul gospodăriei, mână vacii, distrug căsnicii, sărăcesc oamenii. Din fericire, ei nu se pot manifesta în deplină libertate decât în noaptea Sfântului Andrei, denumită şi noaptea strigoilor, de Santoader şi în noaptea de Sângeorge. 120 ORESTE TEODORESCU Strigoii morţi mai au o noapte specială, de Sf. Vasile când părăsesc în grupuri mormintele şi pornesc la atac. Pentru a se proteja, locuitorii plasau simboluri puternice pe pragul uşii şi în casă, mâncau usturoi, aduceau plante şi mirodenii, făceau rugăciuni, iar vraciul satului se afla în comuniune cu îngerii cerului şi ai pământului conjurând forţele malefice să se retragă de unde au venit. Dacă nu-şi desăvârşea cineva protecţia magică se trezea faţă în faţă cu moroiul care îi mânca inima, îi sugea sângele şi îl transforma apoi şi pe el în strigoi mort. In anumite zone ale globului, cu precădere în Africa şi America de Sud există mitul vampirilor. La noi, mai ales în Transilvania, strigoii morţi sunt identificaţi cu vampirii. Aceştia

sunt incapabili să se desprindă de patimile pământeşti şi neavând deschisă poarta către lumea de dincolo, bântuie însetaţi de sânge (ca lichid vital). Pentru a se asigura că mortul după îngropăciune nu va deveni vampir, în unele zone se plasează în coşciug cruciuliţe de argint, i se pun răposatului în nas boabe de tămâie, căţei de usturoi la gât, iar în Oltenia la trei şi la şapte ani, cadavrele erau exhumate şi, dacă nu putreziseră, li se introducea o ţepuşă în inimă. De mult, există chiar un obicei şi mai înspăimântător, când mortul era despicat, i se scotea inima (animatorul existenţial) care era arsă pe cărbuni. Vampirul nu se poate îndepărta prea mult de mormântul său căci nu ă lumina, iar prinderea zorilor îi este fatală. Dacă suspectează cineva prezenţa vreunui vampir în zonă, se apelează la tineri virgini, care încalecă pe un cal de-o singură culoare şi trec ziua peste morminte. Acolo unde animalul refuză să treacă se dezgroapă defunctul, căruia i se înfige în inimă sau în buric o ţepuşă din lemn de trandafir sălbatic, frasin, sau un fier înroşit. Remediul cel mai bun împotriva strigoilor, moroilor sau vampirilor este usturoiul cu care se unge gaura cheii, tocurile ferestrelor şi ale uşilor. Codul lui Oreste 121 O categorie aparte de moroi provin din pruncii morţi nebotezaţi, ucişi şi îngropaţi de vii. Iată o descriere culeasă de Maria Ioniţă în Cartea Vâlvelor-Legendele din Apuseni: „Iese sufletul copilului din mormânt, în chip de sul de foc, ca de doi paşi de lung, şi începe a cutreiera lumea spre nenorocirea oamenilor, zburând prin aer şi umblând pe pământ şi de atinge pe cineva, pe loc îl săgeată şi-1 omoară. îşi chinuiesc mai ales mamele în somn. Se aşază pe pieptul lor şi le înăbuşă răsuflarea provocându-le coşmaruri în care îi visează pe ei." Chinul dura până la primul cântat al cocoşilor. Ritualurile şi ceremonialele legate de războiul nevăzut sunt practicate şi astăzi, ce-i drept izolat, în zonele rurale unde mai trăiesc bătrânii care au moştenit prin tradiţie orală această mitologie fascinantă şi ca să-i aducem un omagiu lui Ioan Petru Culianu, voi încheia această postare cu un

citat din Călătorii în lumea de dincolo: „Este puţin probabil că ne vom întoarce vreodată la certitudinile trecutului, care puteau fi liniştitoare, dar erau de regulă şi rudimentare. Minţile noastre vor continua să multiplice alte lumi fără limite, explorându-şi astfel propriile posibilităţi nelimitate". STRĂMOŞII LUPI

Se poate lesne observa o legătura profundă între strămoşii noştri daci şi lupi, de la stindard, până la simbolul totemic al lui Zamolxe, care este lupul alb. Strabon se joacă de anagramare şi scrie că dacii se numeau iniţial daoi, iar un alt istoric antic, de aceeaşi talie, adaugă că daos era numele frigian dat lupului. Mitul apropierii omului de lup străbate însăşi naşterea Imperiului Roman, să ne amintim de Romulus, Remus şi Lupoaica Mamă. Eliade arată că dacii se numeau „cei care sunt asemenea lupilor". 122 ORESTE TEODORESCU Acum, dacă înţelegem modul de funcţionare a sistemului şamanic, aşa cum scrie şi discipolul lui Eliade, Petre Culianu din care citez: „baza tuturor sistemelor religioase este şamanismul primordial", putem descifra legăturile strămoşilor noştri cu „zeul lup". Fiecare popor ancestral îşi alesese un simbol totemic pe care îl înzestraseră cu puteri magice de străbatere a lumilor viilor şi morţilor, şi care făcea legătura din neam în neam. Dacii aveau lupul, romanii aquila. Interesant, această dublă moştenire daco-romană a făcut ca poporul nou-născut să moştenească şi acest sistem de credinţe. Etnologii au constatat că din 50 de sărbători păgâne, 35 erau consacrate lupului, şi apoi să ne gândim la abundenţa numelor de Lupu, Lupaşcu, Lupan, Pascu. Fantoma lupului magic a umblat deasupra satelor româneşti până astăzi. In medicina satului, ghearele, dinţii, labele, părul, botul şi ochii lupului sunt înzestrate cu mari puteri. George Coşbuc scrie: „părul de lup era folosit afumat pentru cei care nu puteau să reţină urina, dinţii pentru noroc, ficatul pentru vindecarea ofticii. Femeile sterpe aşteptau sărbătorile de iarnă, când apăreau flăcăii cu măşti de lup

cărora le smulgeau câteva fire de păr pe care le foloseau la descântece şi vrăji de dezlegat naşterea". De ziua Sfântului Andrei sau a Sfântului Petru, ambii patroni ai lupilor, în credinţele daco-creştine (foarte interesant: dacii ocupaţi de Imperiul Roman creştinat trec imediat la noua formă de religie instituţionalizată, căci găsesc în ea corespondente perfecte cu sistemul zamolxian, şi abia după trei secole apar primele biserici), femeile nu se pieptănau ca să nu se îndesească pădurile şi să nu se înmulţească lupii în desişuri. Un documentar de pe Animal Planet a arătat că în munţii Carpaţi trăiesc şi astăzi câteva mii de lupi, iar în România sunt peste jumătate din lupii Europei. Codul lui Oreste 123 SAMCA, DUH FEMININ DIABOLIC Legendele noastre populare povestesc despre duhuri necurate, masculine şi feminine care străbat hotarele dintre vii şi morţi, pentru a se hrăni cu energie. Aşa cum Paracelsus le categorisise drept incubus şi succubus, bătrânii noştri le-au spus Samca şi Zburătorul. Duh feminin, Samca sau Baba-Coaja este o apariţie oribilă. Lazăr Şăineanu, în Ielele, Dânsele, Vântoasele, Frumoasele, Şoimarele, Mâiastrele, Milostivele, Zânele, scrisă la sfârşit de secolului al XlX-lea, zice că poate fi văzută doar de vrăjitori şi de cei născuţi sâmbăta, că apare sub diferite forme animaliere, dar că ea arată ca o babă cu părul rar şi despletit până la călcâie, cu ochii roşii şi faţă contorsionată, cu membre noduroase care se mişcă haotic şi cu o voce ca şuierul vântului, iar Al. Borza în Dicţionar etnobotanic o descrie ca pe „fiinţa cea mai nemiloasă şi primejdioasă dintre duhurile necurate, se arată femeilor însărcinate chiar înainte de facere, le înspăimântă, le frământă şi le chinui într-atât, încât multe mor dinaintea naşterii pruncului, iar pe copiii care scapă îi îmbolnăveşte de samcă". Descrierea bolii este cam aşa: tremurat, crampe, insomnii sau în cel mai rău caz îi poceşte. In Bucovina, bubele copiilor se mai numesc şi „tatele Samcei". Metoda de luptă împotriva acestei creaturi tenebroase sunt amuletele magice purtate la gât, descân-

tecele şi ritualurile de alungare a duhurilor necurate. Aplicarea diferitelor tulburări sau boli pe seama duhurilor este tipică tuturor societăţilor şamanice primordiale. Astăzi, voodoo utilizează cu succes, în diferitele triburi africane, metoda „păcălirii" duhurilor întunecate şi trimiterea lor în Beznă, sau transformarea lor în Lumină! 124 ORESTE TEODORESCU / ZBURĂTORUL

Tulburări psihice cu stări isterice şi aspect melancolico-depresiv, aşa ar putea suna diagnosticul modern al unei fete pubere atinse incandescent de primul fior al iubirii carnale. Pentru moşii şi strămoşii noştri, aceste manifestări dubioase erau opera Zburătorului, duh erotic masculin (incub - în clasificarea lui Paracelsus mArs Occulta). Mintea victimelor „vizitate" de acest „Luceafăr" popular se alterează progresiv, trecând de la stări intense şi febrile, la excitare, urmată de orgasm. „Este o plăcere interzisă, căci este produsă de un daimon şi nu de om. Transferul energetic trece peste bariera morţii, şi ăsta este un blestem greu de iertat, căci încalcă legea neîmpreunării viilor cu morţii" spune Mircea Eliade (... care, de altminteri, sedus de temă, scrie romanul Domnişoara Cristina, în care Zburătorul este un demon erotic feminin). In toate relatările pe care le găsim din abundenţă în Fata căznită de Zburător a lui B.P. Hasdeu, în Cercetări asupra magiei la românii din Munţii Apuseni de Gh. Pavelescu, în Magia şi fiinţele fantastice din arhaicul românesc de Cornel-Dan Nicolae; Zburătorul apare ca o boare şi tulbură somnul bietei fecioare. Duh rătăcitor, umblă noaptea pentru a se împreuna cu fetele de măritat, cu văduvele şi în general cu femeile singure, chinuite de dorul trupului. Uneori ia înfăţişarea iubitului real sau visat. Iniţial, pasiunea lui este balsamică pentru trupul uscat al victimei, dar orgia continuă noapte de noapte, până la epuizarea fizică şi nervoasă. Fetele „căznite" de Zburător poartă peste noapte, urme de neşters: paloare cadaverică, cearcăne uriaşe şi

melancolie bolnăvicioasă. Legendele spun că Zburătorul nu are astâmpăr până nu-şi devorează victima, iar dacă fata este ascunsă unde nu o poate găsi, devine rău şi răzbunător cu toţi cei implicaţi.Intr-un material foarte interesant scris la 1900 de unul Tocilescu şi numit Materialuri Floklorice se povesteşte că „nervos Codul lui Oreste 125 că nu găseşte fata, Zburătorul s-a transformat într-un şarpe care strălucea ca focul şi a zburat de unde a venit, în nişte şure cu paie. Lumea, ca să scape fata de el, a dat foc paielor. Când 1-a ajuns focul pe şarpe, el a început să strige, dar tot n-a scăpat şi a ars de tot. Fata a mai zăcut un an de zile şi a murit". Dacă ne amintim finalul Domnişoarei Cristina, înţelegem că această iubire, deşi blestemată, nu poate fi distrusă! CE ESTE UN MAESTRU SPIRITUAL

Am să fac o paranteză, căci mai am nişte postări referitoare la fabulosul nostru patrimoniu geto-dac, dar am avut o discuţie interesantă cu nişte tineri, care mă întrebau ce este un maestru spiritual. Gândul m-a dus imediat la Omraam Mikhael Aivanhov care a scris o broşură exact cu acest titlu. Eu o am editată de Prosveta. Cred că răspunsul lui este net mult mai profund decât al meu, deci am să-1 citez: „Pentru un discipol, a-şi întâlni Maestrul înseamnă a găsi o mamă care acceptă să-1 poarte nouă luni, pentru a-1 naşte Lumii Spirituale. Odată ce s-a născut, adică s-a trezit, ochii săi descoperă frumuseţea Creaţiei, urechile sale ascultă Cuvântul divin, gura sa gustă hrana Cerească, picioarele sale îl duc în diferite locuri ale spaţiului pentru a face Binele şi mâinile sale învaţă să creeze în Lumea subtilă a sufletului". Dacă, însă discipolul se simte ţintuit pe loc, blocat în evoluţie de prea marele egou al profesorului, înseamnă că a încăput pe mâinile unui impostor. Aşadar, atenţie, şi nu uitaţi: rolul unui maestru este de a crea alţi maeştri, nu a se înconjura de o sumedenie de aplaudaci! 126 ORESTE TEODORESCU

BOGĂŢIILE TRADIŢIILOR NOASTRE POPULARE

Preocupat fiind de zona mitologiilor şi legendelor româneşti, am nimerit, evident, deloc întâmplător în proximitatea domnului Oprişan, directorul editurii Vestala Saeculum, de unde am plecat însoţit de o sumedenie de cărţi-prietene, ba chiar măiestre care au început să-mi şoptească în urechea sensibilă poveşti, mituri şi basme tradiţionale pline de profunzime şi tâlcuri minunate. A In 1903, Elena Niculiţă-Voronca culege în Datinile şi credinţele poporului român adunate şi aşezate în ordine mitologică viziunea moşilor noştri asupra Facerii Lumii, a Omului, raporturile dintre el, Dumnezeu şi dracul. Vreau să vă invit, dragii mei prieteni, într-o incursiune într-un sistem filosofico-mistic extrem de interesant, capabil să ne desluşească multe dintre nebuloase. In primul rând, vreau să citez dintr-o credinţă culeasă din zona Bucovinei: „Din început era numai apa, Dumnezeu zbura pe sus ca un hulub, iar Necuratul cu trei rânduri de aripi sta în apă şi a fost strâns nişte spumă cât casa". „Ce faci acolo?" îl întrebă Dumnezeu. „Vreau să-mi fac un loc, să am pe ce şedea." „Nu face aşa, că nu-i bine, ci fă cum ţi-oi zice eu. Du-te în fundul mării şi adă pământ în numele meu." El n-a vrut să zică aşa, căci voia pământul al lui... „în patrimoniul culturii noastre rurale, aproape ca o particularitate, la începutul Creaţiei Dumnezeu şi dracul umblau împreună. Pe Dumnezeu îl cheamă Fârtache, iar pe diavol, Nefârtache. Domnul îi încredinţează tovarăşului său de drum facerea materiei. Astfel, munţii, nisipurile, trupurile sunt creaţia celui ce avea să Cadă curând din „Regatul celui de-al nouălea Cer". Strămoşii noştri ştiau că după ce Diavolul a zămislit din lut şi apă, trupul omului, Dumnezeu a „suflat suflare de viaţă", şi aici înţelegem bine, de ce câteva milenii mai târziu, Isus Hristos a spus: „să-i dăm Cezarului ce-i Codul lui Oreste 17

al Cezarului, şi lui Dumnezeu ce-i a lui Dumnezeu", şi „Regatul meu nu este din lumea aceasta", dar mai ales „ce folos dacă câştigi întreaga lume pierzându-ţi sufletul", „morţii să-şi îngroape morţii lor, iar vii să umble cu vii". Interesant, dar în ciuda încercărilor repetate ale lui Nefârtache de-al detrona pe Fârtache şi a încercărilor de a sabota perfecţiunea Creaţiei, primeşte de fiecare dată circumstanţe atenuante. Şi Origene credea că Satan este mântuibil, dacă omul îl învinge şi îi transformă ura în iubire. In mod bizar, asta 1-a costat pe Origene anatema Bisericii Romane, dobândind statutul de eretic. Voi continua cu alte particularităţi ale tradiţiei noastre strămoşeşti, căci acum nu mai am nici o îndoială asupra esenţei de lumină divină a poporului nostru! FACEREA OMULUI; TRÂNTA DINTRE DIAVOL ŞI DUMNEZEU

Ce m-a surprins în lecturarea culegerilor etnografice şi folclorice, cu precădere din zonele montane este faptul că întreaga creaţie este dualizată între Fârtache şi Nefârtache. „Dumnezeu pe unde calcă, creştea iarbă şi flori, iar în urma Necuratului creştea piatră şi nisip." Aceste idei se întâlnesc în tot peisajul esoterismului indo-european şi semit. Astfel, pentru primii gânditori, Soarele era sursa vieţii, iar Saturn, modelatorul formelor. Astrologia îl sinonimează adeseori pe Saturn cu Satan. Poate, ca o particularitate, strămoşii noştri credeau că focul a fost creat de dracul, dar Dumnezeu „a mers cu un băţ bortit de soc, şi tot jucându-se cu băţul în foc, a intrat un cărbune în băţ; aşa a avut şi Dumnezeu foc..." Legenda ne spune că de atunci acest băţ devine Cârja Mitropolitului. Dacă, iniţial, Necuratul a vrut focul doar pentru el, iată că Dumnezeu, asemenea lui Prometeu 12 ORESTE TEODORESCU din mitologiile elene, îl ascunde în piatră şi-1 oferă Omului. Să ne amintim că prima oară focul a fost obţinut din frecarea a două pietre cremene. Aprofundarea credinţelor şi datinilor noastre ne pune în faţa unui nou tablou surprinzător. Diavolul a fost însărcinat să-i facă

trup omului din apă şi lut, dar nu era suficient: „... Şi a început a vorbi cu dânsul; dar lutul nu-i răspundea. Trece Dumnezeu pe-acolo şi-1 întreabă ce face". Ia, fac şi eu, numai nu vorbeşte. „Dă-mi-1 mie!" „Dat să-ţi fie". Dumnezeu a suflat duh sfânt şi omul a început să vorbească... Cum să nu ne gândim că dacă „la început era Cuvântul, şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Cuvântul era Dumnezeu", noi suntem făcuţi după chipul şi asemănarea Elohimilor doar atunci când suntem capabili să utilizăm Logosul. Aşadar, omul fără logos este creaţia diavolului. Şi când te gândeşti că acum un secol au existat doctrinele materialiste... Reacţia Necuratului a fost să-1 maimuţărească pe Dumnezeu şi a suflat şi el peste lut, dar în loc de suflarea de viaţă a ieşit un scuipat. „De aceea omul nu-i curat pe dinăuntru şi noi de aceea stupim (scuipăm), pentru că ne-a stupit atunci dracul. Noi de câte ori stupim, pe dânsul îl stupim!" ÎMPĂRŢIREA LUMII, A CERURILOR ŞI CĂDEREA DRACILOR

Excepţională este viziunea căderii dracilor în datinile şi credinţele româneşti. Spun asta întrucât ea este într-o simbioză imagologică şi mitologică cu toate predicatele esoterismului occidental. Ioan Priscariciuc din satul Rosa a prezervat povestea strămoşilor săi, care spune că după facerea pământului, Dumnezeu s-a suit în al nouălea cer, 1-a lăsat pe Nefârtache să ocupe cerul dintâi, şi 1-a sfătuit să-şi facă îngeri, ca să nu stea singur. Codul lui Or este 1 „Da' cum să fac?" întreabă dracul. „Spală-te, şi din stropii de pe mâini se vor face îngeri." Şi ca să-i arate, Domnul şi-a turnat apă pe mâini, le-a scuturat şi au ieşit doisprezece sfinţi: „Sf. Mihail de-a dreapta, Sf. Niculai de-a stânga, pe urmă Sf. Gheorghi, Sf. Dumitru, Sf. Pocroava (care acoperă pământul cu omăt şi la care se roagă fetele să se mărite), Sf. Ilie, Duminica Mare şi alţii"... Al doisprezecelea sfânt al Domnului a fost Hristos, pe care 1-a îndrăgit cel mai mult. „Dar, după ce s-a spălat şi Necuratul, din mâinile lui au curs mii de picături, iar îngerii lui se făcură câtă frunza şi iarbă". După ce a împărţit lumea şi cerurile

cu diavolul, Dumnezeu s-a retras în lumea de sus, acolo unde totul este mental, iar Nefârtache s-a apucat să lucreze materia: „...Se apuca cu îngerii lui să construiască case, târguri şi la urmă întrebă: «Se poate împuşca Doamne?» «Se poate», zice Dumnezeu. Atunci dracii au pornit a împuşca la cer, la Dumnezeu, doar l-ar da jos din ceriul al nouălea". Interesant este că, deşi atoateştiitor, Omnipotent Deus, cum aveau să-1 numească latinii, Fârtache îi dă voie Necuratului să facă tot ce pofteşte, ba mai mult îl şi ajută cu sfaturi utile, pe care însă, din egou şi încăpăţânare, diavolul nu le respectă. „Acu am să împuşc şi eu, a zis Dumnezeu! După aceea toţi împieliţaţii (foarte interesantă denumire, care arată încă o dată diferenţa dintre îngerii lui Dumnezeu care sunt din lumină, neavând nevoie de înveliş material, şi dracii care se exprimă aflaţi în piele) au fost zvârliţi pe pământ. Unii au murit pe loc, alţii s-au stâlcit, iar alţii s-au sculat şi au fugit care încotro au putut." Legendele spun că dacă îşi face cineva casă unde a căzut dracul este de rău! Aşa s-ar putea explica nodurile hartman, locuri unde energia telurică devine dăunătoare pentru om. 1 ORESTE TEODORESCU O ALTĂ VIZIUNE ROMÂNEASCĂ ASUPRA FACERII

O altă viziune populară, expresivă şi profundă asupra Facerii Lumii povesteşte despre „Momentul dintâi când era numa' apă şi întunerec". Pe apa primordială plutea „o grămăjoară de spumă" în care se aflau un Fluture şi un Vierme. Fluturele, la un moment dat, şi-a lepădat aripile şi s-a făcut Fiinţă, iar din vierme „s-a făcut altă dihanie, negru, cu coarne şi coadă, necuratul" . Interesant este că ambii au aceeaşi origine, atât omida cât şi fluturele, cu alte cuvinte evoluţia de jos către sus este Calea Domnului. Omida se târăşte şi distruge frunzele copacilor, în timp ce fluturele polenizează florile perpetuând viaţa. Aşadar, cei doi pornesc a făptui, unul construind, altul distrugând. Dumnezeu i-a cerut diavolului să lucreze materia pe care el s-o înnobileze cu „nectarul vieţii", dar necuratul, primul mare egocentric, ia lut

numai pentru el, din care îşi construieşte armata de îngeri. „Aşteaptă, zice Dumnezeu, căci nu se poate face cum gândeşti tu!" Apoi, evident, neavând mintea atotcuprinzătoare ca Fluturele-Dumnezeu, Nefârtache îşi atinge limita de competenţă: „Acuma ce să mai fac", întrebă necuratul. „Fă ce ştii!" Din gândul Domnului apare o gâzuţă pe care EL o „blagosloveşte şi s-a făcut femeie!" Aceea este Maica Domnului din Cer, soţia Omului făcut după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Apoi îl sfătuieşte pe necurat să facă şi el o femeie, partenera omului făcut din lut de către diavol, dar neatins de spirit. „Face şi dracu', dar era neagră, nu era ca Maica Domnului, dar Domnul îi suflă duh şi-o învie..." Extrem de interesant, căci regăsim acest mit şi în tradiţia iudaică. Este vorba despre Lilith-fecioara neagră, prima soţie a lui Satan... Codul lui Or este 13 DESPRE ŞTIINŢE ŞI DOCTRINE SECRETE

Una dintre întrebările fundamentale este când şi cum s-a transformat homo erectus în reflexivul şi din ce în ce mai abstractul homo sapiens? Unii antropologi plasează saltul acesta uriaş de la conştiinţa animală la cea umană, cu 40 000 de ani în urmă, alţii sunt de părere că omul a început să mediteze şi să se lase pradă emoţiilor şi gândurilor cu vreo 250 000 de ani în urmă. Bine, dar planeta are aproximativ 4,5 miliarde de ani. Ce formă de viaţă era dominantă la începuturi? In esoterism există o teorie, bazată pe mitologie, religie, ştiinţe care demonstrează evoluţia de la mineral la vegetal, de la vegetal la animal, de la animal, la om, urmând pe această scară firească, saltul conştiinţei de la uman la angelic, demiurgic etc. Cu alte cuvinte, Darwin, dacă i-ar fi găsit vreun rol lui Dumnezeu în lanţul său evolutiv, nu ar fi fost deloc departe de adevăr. Specialiştii în neurologie spun astăzi că tot procesul mental începe prin observaţie. La naştere, creierul subiectului este neimpregnat de cunoştinţe căci ele devin valabile abia după ce „ochii înregistrează informaţia, creierul o prelucrează prin filtrele sufle-

tului". Aşadar, gânditorul a început prin a se raporta la ceea ce a putut observa prima dată, adică cerul şi natura. Şi viaţa lui a început să se aşeze în funcţie de studiul astrelor şi al transformărilor naturii. In neolitic, echinocţiul de primăvară era semnalul că pământul poate gestiona seminţele. După ce a observat că astrele nu rămân pe cer în aceeaşi poziţie, transmiţând informaţia din generaţie în generaţie, s-a ajuns la concluzia că punctul în care soarele traversează ecuatorul la echinocţiu descrie un cerc eliptic în decursul a 26 000 de ani. Apoi, omul reflexiv a împărţit perioada în 12 şi de aici a apărut zodiacul. Pentru Culianu, dar şi pentru majoritatea exegeţilor istoriei devenirii omului, Zodiacul a fost primul sistem filosofico-matematic, cel mai important simbol al forţelor solare şi al universului de care depindea însăşi viaţa şi progresul. 12 ORESTE TEODORESCU OMUL „PRIMITIV", MULT MAI SAVANT DECÂT „CEL MODERN"! Poate prima dintre ştiinţele omenirii, astrologia, naşte geometria, astronomia şi filosofia. Apar structurile megalitice, construite cu o evidentă şi declarată cunoaştere matematică şi de astronomie, căci ele respectă într-un mod precis mişcarea astrelor. Aşadar, încă din neolitic, umanitatea începuse marea aventură a cunoaşterii prin extinderea conştiinţelor. Situl de la Stonehenge, Anglia, sau, de ce nu de la Sarmisegetuza, România dezvăluie totodată şi rafinamente tehnice deosebite pentru „omul primitiv". De exemplu, la Stonehenge, pietrele grele care cântăresc câteva tone au fost transportate peste 300 de km. Ideile unor antropologi şi istorici materialişti care susţineau că primele epoci erau dominate de sălbatici care-şi rezolvau diferendele cu bâta se năruie definitiv spre sfârşitul secolului XX, când un grup de paleontologi, conduşi de un chimist britanic, Dan Robins, au început să scaneze şi să perieze pietrele de la Stonehenge cu detectoare de frecvenţe descoperind un lucru uluitor: structurile megalitice emit ultrasunete extrem de puternice, la răsăritul soarelui, că radioactiviatea creşte în timpul echi-

nocţiilor, iar în cercurile interioare absorb într-un mod misterios radiaţiile solare. Astfel, acest grup de „savanţi trăsniţi" demonstrează că aşa-zisul om primitiv avea cunoştinţe vaste de geomanţie, ştiinţa câmpurilor şi a liniilor de forţă, precum şi de radionică, adică ştia cu precizie unde se află locurile cu sau fără radiaţii. GNOZA OMULUI „PRIMITIV" Apropo de geomanţie, arhitecţii elveţieni M. Metler şi H.H. Staeblin, după măsurători cu aparate Geiger şi anse, au descoperit că aşezarea romană Augusta Ramica, localizată astăzi în Codul lui Or este 13 Kaiserangst, lângă Basel, avea toate aşezămintele de cult orientate perfect după reţelele energetice. Aşadar, romanii ştiau că punctele de intersecţie ale reţelei de radiaţii telurice sunt locuri de putere, aşezându-şi în astfel de zone cetăţile şi fortificaţiile. Deci, cum scriam şi mai devreme, încă din neolitic oamenii ştiau unde şi mai ales cum să construiască. Astăzi, această ştiinţă, cunoscută mai degrabă ca orientalul feng-shui (apă şi vânt), ne arată importanţa extraordinară a circulaţiei energiei în mediul ambiant şi mai ales în habitaclu. Dacă vorbim de sisteme de vindecare şi chiar de medicină, ne surprinde acurateţea şi precizia chirurgicală de care dădeau dovadă strămoşii noştri. Au fost descoperite cranii care prezentau urme de trepanaţii, datate cu 8-11 mii de ani în urmă, desene care ilustrează perfect chakrele, în India, China, dar şi în România unde au fost găsite vase ceramice şi statuete, vechi de aproximativ 10 000 de ani, care ilustrează meridianele energetice ale corpului uman. După căderea din Rai, omul şi-a păstrat, totuşi capacităţile „superioare". Vedem în mituri că el vorbeşte cu zeii, iar în somn, prin atât de enigmaticul vis, primea informaţii şi învăţăminte din Cer. Deşi nu exista o literatură autentică şi dovezi arheologice care să dovedească fără putere de tăgadă aceste lucruri, ştiinţa esoterică ştie că toate aceste cunoştinţe au fost prezervate încă de la începutul civilizaţiei şi până astăzi în temple, şcoli ale misterelor, societăţi secrete.

CREŞTINISMUL, ÎN CĂUTAREA TEXTULUI PRIMORDIAL

Uneori, sensurile istoriei sunt dictate de către câştigătorii puterii, indiferent dacă această putere este de ordin material sau spiritual. Şi în domeniul ideilor au existat şi încă se derulează o 1 ORESTE TEODORESCU acerbă bătălie pentru monopolul adevărului. Când vorbim despre religia creştină, găsim, evident, câteva dihotomii, încă de la cristalizarea sistemului care va conduce la apariţia Bisericii Romane, atinsă apoi de schisma ortodoxă şi sfârşind prin apariţia reformelor lui Luther. Sâmburele gâlcevii teologice se găseşte în miezul plin de sensuri ale evangheliilor. Pe lângă cele canonice, ise în Noul Testament, mai există cel puţin alte zece, unele parţial distruse. Printre cele apocrife, sunt deja cunoscute evangheliile lui Toma, Filip, cea a egiptenilor, a evreilor, a lui Petru, a Măriei Magdalena, spectaculoasa evanghelie a lui Iuda. Exegeţii Noului Testament sunt de acord în principiu că dacă a existat o evanghelie primordială, contemporană cu viaţa lui Isus, şi dacă ea se afla printre manuscrisele descoperite la Qumran, ea ar trebui să conţină o serie de parabole şi proverbe care încep cu formula „Isus spune", fără altfel de adăugiri sau înflorituri. La Nag Hammadi, printre pergamente s-a găsit fragmentul unei asemenea evanghelii denumită Q. Dacă revenim la textele canonice ale creştinismului trebuie precizat că evangheliile lui Matei, Luca, Marcu şi Ioan au fost scrie între anii 60-95. Unii specialişti plasează textul lui Ioan abia în anul 110, aşadar autorul nu poate fi acelaşi cu apostolul prea iubit. Despre apostolul Ioan se crede că a murit în anul 44, alături de fratele său Iacov. Este ştiut că, după ce creştinismul a devenit religia oficială a Imperiului Roman, a cunoscut o serie de adaptări şi de modificări ale sensului primordial, care să servească şi să întărească influenţa Romei asupra lumii. Cercetătorii şi istoricii creştinismului sunt de acord astăzi că există cel puţin două interpretări destul de diferite ale sensurilor învăţăturilor lui Isus Hristos. Primul, cel mai autentic

prezervat de apostoli şi mai ales de comunităţile care au rămas în Iudeea sau au plecat către Alexandria, Egipt şi doctrina universalistă propovăduită de Pavel. începând cu sec al XlX-lea, grupuri de cercetători au început să studieze textele sfinte şi pe măsură ce apăreau noi descoperiri arheologice, culminând cu Codul lui Or este 13 descoperirea de la Marea Moartă, s-au putut face corecţiile necesare, astfel că pe baza unui text aramaic, mai vechi decât traducerile greceşti ale Evangheliei lui Matei, se impune o cu totul altă traducere a propoziţiei: „Fericiţi cei săraci cu duhul". Textul aramaic este precis, fără echivoc: „Fericiţi sunt cei care au rămas săraci, săraci de dragul spiritului". Şi uite cât de frumos se leagă această interpretare de constatare a Mântuitorului: „Mai degrabă intră o cămilă prin urechea acului, decât bogatul în împărăţia lui Dumnezeu" sau „Regatul meu nu este din lumea aceasta", dar mai ales povaţa să ne facem comori în Cer şi nu pe Pământ, unde toate sunt vremelnice. Există şi bănuiala, că traducerile şi sensurile originale ale învăţăturii cristice au fost manipulate şi mistificate cu premeditare de către teologii romani care erau mai preocupaţi de prezervarea propriului imperiu pământesc decât să cucerească Regatul Cerului. Nodul gordian se afla în Consiliul de la Nicea, când, în anul 382, sub papa Damasus a fost aprobat textul celor 27 de versete ise în Canonul Noului Testament. ADEVĂRURI ASCUNSE, ÎNVINGĂTORII DE IERI DEVIN ÎNVINŞII DE AZI, ECHILIBRUL UNIVERSAL

Aşa cum scriam în postarea anterioară, istoria scrisă devine domeniul învingătorilor. Aşa s-a întâmplat şi în creştinism. Gnosticii, creştinii învinşi de prea puternica Biserică Romană, au fost consemnaţi în codicele oficiale ale Vaticanului, ca nişte eretici ordinari, monstruoşi sau demonici. Vocile care i-au condamnat pe cei care se întrebau, retoric, evident, de ce dacă Hristos a propovăduit sărăcia materială în favoarea bogăţiei spirituale, biserica lui geme de lux, de ce dacă El ne-a învăţat să

întoarcem şi obrazul celălalt, cardinalii şi episcopii se ţin de conspiraţii şi certuri între fraţi şi mai ales de ce dacă Mântuitorul 16 ORESTE TEODORESCU fericeşte făcătorii de pace, papa trimite cruciade care să spele în sânge tot ceea ce este diferit, au fost însă cele care s-au făcut auzite creştinilor, prin episcopul Irineu, incendiatorul bibliotecii din Alexandria, Tertulian şi Hipolit care au găsit toate scuzele pentru holocaustul papalităţii împotriva gnosticilor. Centrul spiritual al gnosticilor era la Alexandria, oraş cosmopolit, loc al schimburilor de mărfuri, dar şi de idei. Aici se găseau şcoli de mistere şi amfiteatre unde egiptenii, perşii, grecii, iudeii şi arabii făceau filosofie şi căutau sensuri în înţelegerea lui Dumnezeu. Slavă Domnului că, din 1947, manuscrisele de la Marea Moartă oferă o nouă perspectivă asupra creştinismului primelor două secole, religie inspirată pe cale divină şi care propovăduia iubirea lui Dumnezeu şi a aproapelui, gnoza, ca singura cale de-al cunoaşte pe Tatăl, prin lepădarea de cel rău şi unirea cu Hristos. „Căutaţi Adevărul şi el vă face liberi!" însă oficialii de la Vatican, păstrători, pe lângă tradiţia creştină, şi a principiilor de existenţă şi extindere a Imperiului Roman, nu puteau fi de acord că toţi oamenii de pe pământ, atâta timp cât sunt binecuvântaţi de acelaşi Soare, hrăniţi de acelaşi pământ şi posesori ai aceluiaşi suflet căzut care necesită mântuirea, sunt fraţi şi că în faţa Domnului nu există „cel ales", ci doar o singură cale: înţelepciunea minţii, iubirea sufletului şi temperanţa trupului, sau cum spune un text gnostic de sorginte eseniană găsit la Nag Hammadi: „Cerul zâmbeşte în ochii celui cu minte, soarele luminează sufletul curat, iar forţele universului guvernează carnea fără de păcat"! întrucât nici una dintre evangheliile canonice nu cuprinde perioada de vârstă din adolescenţa Mântuitorului Hristos, nu este deloc o exagerare să credem că în perioada cuprinsă între 17 şi 30 de ani să fi călătorit la Alexandria şi în alte locuri pentru a înţelege şi cunoaşte natura divină din om. Este evident că El ştia că toţi suntem făcuţi după chipul şi asemănarea Domnului, din moment ce ne-a învăţat pe toţi să ne

rugăm aceluiaşi Tată. Alt neajuns al bisericii oficiale a fost şi faptul că în nici o evanghelie nu se pomeneşte nimic despre lăcaşuri Codul lui Or es te 137 de cult, ba mai mult, în cele apocrife, mai ales în cea a lui Toma, Mântuitorul spune că atunci când cineva îl caută să se uite mai întâi în inima sa, apoi să ridice o piatră, un lemn, să urmărească zborul unei păsări, şi să privească ploaia şi jocul liber al gâzelor şi va vedea „ochiul lui Dumnezeu". BISERICA CREŞTINĂ ŞI PRIMELE LUPTE PENTRU ADEVĂR A

A In primele două secole după Hristos, gandirea creştină era împărţită între cei care invocau tradiţia apostolică a lui loan şi Iacov, apostolii lui Isus şi a Bisericii Romane, care-şi justifică existenţa pe temelia celor doi P: Petru şi Pavel. Primii credeau că Hristos, al doilea Logos Divin, este esenţa fiecărui om, indiferent de etnia, sexul, sau religia sa, pe când episcopii de Vatican se concentrau să afirme că singura religie autentică este catolicismul, iar că toţi cei aflaţi în afară, sunt sortiţi damnării eterne. Din păcate, după conciliul de la Niceea, şi ortodocşii au moştenit această falsă, şi atât de nedreaptă cutumă. Valentin şi Orígenes, cei mai valoroşi teologi ai epocii (aprox. 140-254) propovăduiau cu foarte mult aplomb şi succes dogmele gnostice, care în esenţă vorbeau despre Regatul Pierdut al Cerului şi despre mântuirea prin cunoaştere şi iubire. Valentin a ajuns episcop al Romei, având şanse de a deveni pontif. Dacă s-ar fi întâmplat aceasta, probabil, soarta lumii ar fi fost alta. Curând, Orígenes avea să fie considerat eretic şi ars pe rugul dogmatic al preaputernicii biserici a Imperiului Roman. Până în secolul al treilea nu era foarte clar rezultatul „bătăliei" teologice, ideologice şi doctrinare dintre gnostici şi catolici. Primii credeau cu tărie că fiecare individ de pe pământ are scânteia divină în el şi că trebuie individual să-1 descoperim pe Hristosul din noi pentru a ne lepăda de cel rău şi a ne uni cu 1

ORESTE TEODORESCU Dumnezeu, după al cărui chip şi asemănare am fost făcuţi, însă acest sistem era foarte păgubos politic. Ceilalţi invocând tradiţia apostolică şi transmiterea harului doar asupra preoţimii au avut, în cele din urmă de câştigat. „Dar ce folos dacă vei câştiga întreaga lume pierzându-ţi sufletul?" Secolele ce au urmat au cunoscut suferinţa, ruguri aprinse, cruciade şi lovituri politice care au scăldat Europa şi lumea în sânge nevinovat, şi toate acestea în numele celui care se adresa mulţimilor cu „Pace vouă!". Gnosticismul începe acolo unde se sfârşesc evangheliile canonice. Textul de căpătâi al primilor gnostici a fost Cartea secretă a lui Ioan (Apocryphon) în care se vorbeşte despre iniţierea ucenicilor în Gnoză, după învierea în Duh a Bunului învăţător, Fiul Omului şi al Domnului, Fratele mai mare al Omenirii şi totodată avocatul ei. Iată ce scrie în Ioan 16-25: „V-am spus aceste lucruri în pilde. Vine ceasul când nu vă voi mai vorbi în pilde, că vă voi vorbi desluşit despre Tatăl!" Pentru gnostici, Hristos este Lumina Vieţii şi el sălăşluieşte în inima fiecărei specii, sau forme de viaţă căci El însuşi zice: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa!" Printr-o cinică şi malformată opoziţie, episcopii Vaticanului postulau exact în această perioadă istorică: „Cine nu este cu noi, este împotriva noastră!" Gnosticii îl citau pe Pavel, într-un sens cu care Roma nu putea fi de acord: „Cercetaţi totul şi păstraţi doar cele de cuviinţă" , acordând o importanţă maximă gnozei, în timp ce papii teologau imfamul: „Crede şi nu cerceta!" Soarta confruntării dogmatice va fi decisă în favoarea Romei de către episcopul Irineu (180 d.Hr.) care i-a declarat eretici pe gnostici acuzându-i de faptul că nu cred că Dumnezeul creaţiei este Unul şi Acelaşi cu Dumnezeul primordial. Pentru ei, Dumnezeul din Vechiul Testament era doar un Demiurg, situat în ierarhia divină, abia în primul Cer, care se comporta ca un zeu mofturos şi egocentric „Eu sunt un Dumnezeu gelos...", iar Cel pe care Isus îl striga pe cruce: Eli, este Primul Logos, Tatăl-Mamă a întregii creaţii, nu doar a lumii pământeşti. Gnosticii acordau o importanţă egală, energiilor feminine. Pentru ei, dacă cerul este Tatăl, pământul,

Codul lui Oreste 13 nu poate fi decât mama noastră. Acuzaţiile lui Irineu prind contur, iar Roma va declara război ereziilor, fapt ce va culmina, câteva secole mai târziu cu distrugerea catharilor şi măcelărirea albigenzilor, bogumililor şi a altor secte de inspiraţie gnostică. ÎNTREBAREA, UN SUBSTANTIV LA GENUL FEMININ

In manuscrisele gnostice găsite la Nag Hammadi, femeia este implicată în spiritualitate, având un rol egal în evoluţia către Mântuire, pornind de la citatul din Facere: „Să-1 facem pe om după chipiul şi asemănarea noastră, parte bărbătească şi parte femeiască". Dacă în mozaism, biserica ierarhică şi în islam, sacerdoţiul este exclusiv masculin, pentru gnostici Maria Magdalena a fost prima papesă. De altminteri, în Tarot, un sistem integralist ocult, papesă este o carte înaintea papei... Şi asta, pentru că le aparţine gnosticilor. Şi acum aş vrea să vă întreb cât se poate de inocent: Cum ar fi putut crea Dumnezeu cuplul primordial, dacă el avea doar un caracter masculin? Păi atunci de ce, şi astăzi, femeii i se atribuie un rol minor, dacă ea este a doua coloană pe care se reazemă Universul? CUNOAŞTEREA NU FACE RĂU, DOAR NEÎNŢELEGEREA PROVOACĂ RĂZBOIUL

Poate, cea mai spectaculoasă interpretare cosmogonică, este viziunea gnostică a Vechiului Testament. Pentru ei, Dumnezeul primordial este Tatăl-Mamă a tot şi a toate, văzute şi nevăzute, iar Iehova, Dumnezeul evreilor, doar un demiurg înfumurat, care se trădează că nu este omnipotent tocmai prin arogarea 1 ORESTE TEODORESCU unicităţii sale. Exegeţii atinşi de curentul gnostic, îi găsesc lui Iehova trăsături foarte umane, asemănare perfectă cu zeii antici, diferenţiindu-1 de Tatăl, la care ne învaţă Isus să ne rugăm. Un mare expert în creştinismul copt, Elaine Pagels, pe structura gândirii duale şi sub influenţa intelectuală a lui C.G. Jung,

extrapolează conceptul sufletelor primordiale, anima şi animus în lumea cerească, demonstrând că pentru gnostici Tatăl Ceresc şi Maica Pământească sunt adevăraţii noştri părinţi. In Evanghelia lui Toma, Isus le opune părinţilor de carne, părinţii spiritului. Iată cum explică Pagels misterioasa frază biblică: „Cine nu-şi urăşte tatăl şi mama nu poate deveni ucenicul meu!" Este evident, spune coptologul, că Isus, învăţătorul iubirii nu putea îndemna la ură, sensul adevărat fiind: „Cine apreciază totul în concepte materiale este sortit morţii. Numai cine vede şi trăieşte în spirit va avea viaţă veşnică". Evanghelia lui Toma are şi cheia de descifrare: „Mama mea mi-a oferit moartea, dar Mama mea adevărată îmi oferă viaţă! Tatăl meu m-a însămânţat cu moarte, dar Tatăl meu adevărat m-a făcut nemuritor!" Hristos ne spune: „Regatul meu nu este din lumea aceasta!" întărind încă o dată axiomaticul adevăr: materia este trecătoare, pe când spiritul rămâne etern! Cunoaşterea istoriei ne apropie mai mult de adevăr, decât minciunile celor puternici. Dumnezeu ne-a invitat să-1 cunoaştem prin UNITATE IN DIVERSITATE! Dacă sunt atâtea specii, atâtea forme de viaţă, atâtea religii, atâtea concepte, înseamnă că în Marea Sa înţelepciune, Tatăl-Mama noastră ne lasă fiecăruia frânturi de adevăr. La cât de orgolioşi suntem, dacă ar fi existat cu adevărat un monopol al Adevărului, ne-am fi autodistrus până acum! CÂTEVA NOTE DESPRE ANNUNAKI

Sigur, am citit şi eu, captivat, Inuaki, reptilianul din mine şi cred că ar fi interesantă o completare a informaţiei în ceea ce îi Codul lui Oreste 1 priveşte pe annunaki. In limba sumeriană, înseamnă Dumnezeu, însă acest termen are cu totul alte conotaţii planetare, după bestsellerul lui Zecharia Sitchin, A douăsprezecea planetă. începând cu 1976, mitul zeilor babilonieni se transformă sub puterea peniţei acestui scriitor de origine iudaică într-un mit modern care istoriseşte despre extratereştrii planetei Nibiru, veniţi pe pământ în căutarea resurselor minerale, necesare spaţiului lor. Sitchin le găseşte marea asemănare cu Nefilinii biblici, încercând să demonstreze că annunaki şi-au făcut o bază în Orientul

Apropiat şi au intervenit genetic asupra celui mai complex mamifer, transformându-1 din maimuţă în ceea ce avea să devină hommo sapiens. Demersul autorului se înscrie în predicatul favorit al paleo-astronomiei, care postulează că miturile nu sunt altceva decât istorie denaturată, iar că miracolul este interpretarea naivă a science-fictionului. Desigur, acest nou concept îi va seduce rapid pe cei care cred într-o cultură alternativă, influenţând şi alţi autori, care se vor bucura de tiraje enorme. David Icke se străduieşte să închege o teorie generală a conspiraţiei introducându-i desigur şi pe annunaki, pe care îi identifică cu reptilienii, stăpânii oculţi ai lumii. Conform acestei teorii, repet eminamente literar, nebazat pe nici o teorie unanim recunoscută, reptilienii sunt extratereştri din constelaţia Draco, care asigură necesarul de aur, pentru sistemele lor. Astfel se explică de ce aurul este pentru pământeni, de la începutul civilizaţiei şi până astăzi, cea mai de preţ valoare materială, dar nu numai... De aici şi până la unele cărţi ale lui Coruţ şi Havah nu a mai fost decât un pas. Aşadar, ca să concluzionăm, sâmburele care declanşează unul dintre cele mai de succes scenarii science-fiction este un mit sumerian al Facerii devenind, începând cu sfârşitul secolului XX, miezul teoriei că omul actual este produsul ingineriei genetice, fiind conceput pentru a munci, dar salvat din sclavie de către o altă civilizaţie extraterestră, dar nu tehnologică, ci eminamente spiritualizată, operând prin transformarea mentală a 12 ORESTE TEODORESCU energiilor în forme. Seducătoare pentru unii este şi explicaţia dată şarpelui din Grădina Edenului: era un reptilian, o creaţie mai veche a Divinităţii, care 1-a divertat pe om de la destinul său angelic, transformându-1 într-un sclav! TEORIA MODERNĂ A PĂMÂNTULUI GĂUNOS

Există, printre secretele care învăluie anumite societăţi iniţiatice, teoria că pământul este gol pe dinăuntru şi că în pântecele lui s-ar afla o altă dimensiune existenţială, inteligentă şi

dezvoltată. Ideea provine din negura Antichităţii, dar se cristalizează în perioada Misteriilor. Iniţierile în diverse rituri egiptene sau eline se făceau în caverne, peşteri sau labirinturi interioare, dar cristalizarea lor în teorie intervine abia în Renaştere sub până inspirată a savantului Athanasius Kircher. Propagarea planetară a mitului începe însă în 1818, când un căpitan american care luptase în 1812 împotriva Angliei anunţa că a făcut o descoperire remarcabilă. într-adevăr, Jhon Cleves Symmes povesteşte că, datorită unor împrejurări stranii, a putut pătrunde în miezul pământului şi că dimensiunea interioară a Terrei este structurată pe patru niveluri, mai precis că există 4 lumi subterane aşezate pe câte o sferă dispusă concentric faţă de celelalte. Zonele de intrare în aceste spaţii ar fi fost cei doi poli ai pământului. Entuziasmat de propria descoperire, căpitanul Symmes convinge nişte potentaţi să-i susţină financiar o expediţie spre nord, ca el şi echipajul să pătrundă prin calota glaciară şi să întemeieze o colonie americană subpământeană. Foarte interesant este faptul că guvernul de atunci a aprobat fondurile pentru expediţie, însă preşedintele Andrew Jackson s-a Codul lui Oreste 13 opus cu înverşunare proiectului. Deşi, până la urmă nu s-a întreprins nimic, teoria lui Symmes îşi găseşte noi eri. La începutul secolului XX, geografii William Reed şi Marshal Gardner au susţinut o foarte amplă lucrare care îşi dorea să demonstreze că pământul este un glob, cu miezul gol, acoperit de oceane şi continente. Subiectul nu îi entuziasmează pe oamenii de ştiinţa, dar îşi găseşte ecou în literatură. In 1922, Edgar Rice Burrough scrie A t the Earth' s Core {Spre inima pământului), care va deveni un roman cult al science-fictionului. O altă teorie interesantă îi aparţine vizionarului american Cyrus Teed (1839-1908), denumită Filosofía Koreshana, care postulează că, într-adevăr pământul este gol pe dinăuntru, dar că noi populăm acest gol interior. Viziunea americanului poate şoca şi astăzi, aşa că mă amuz gândindu-mă cu ce feţe îl priveau serioşii şi academicii oameni de ştiinţa ai epocii. într-adevăr, teoria lui este cel

puţin bizară: universul nu este infinit, ci format din acest pământ găunos, înconjurat de şapte straturi formate din diverse metale. Pentru el nu există vid sau spaţiu gol, ci, înăuntru, un contra soare înconjurat de puncte luminoase, iar în afară, soarele şi planetele. That' s all! Să nu ne imaginăm că aceste teorii benigne nu au şi reversul lor întunecat. Societăţile secrete naziste, printre care se detaşează Thule, aveau ca predicate oculte, pe lângă superioritatea rasei ariene şi necesitatea luptei împotriva slăbiciunilor omeneşti şi această idee a lumilor subterane. Primele farfurii zburătoare au fost observate în 1940, urmând imediat şi explicaţiile: „Aceste obiecte zburătoare, greu identificabile, nu sunt altceva decât aparate avansate de zbor naziste, pilotate de «Ultimul Batalion», unitate de elită formată din ofiţeri SS, care au baza în proximitatea Antarticii" (însemnările aparţin unui ilustru editor de science-fiction, Robert Palmer, care spre sfârşitul anilor '40 publica în diverse reviste articole legate de OZN-uri. Teoria lui era că aceste obiecte ies din scoarţa pământului şi nu că vin din spaţiul extraterestru). Pentru că pomeneam 1 ORESTE TEODORESCU mai devreme de zona întunecată a acestei ipoteze, Miguel Serrano, un fascist chilian, îndrăgostit iremediabil de „hitlerismul esoteric", introduce în ecuaţie continentul dispărut Hyperboreea, pe care îl face patria-mamă a arienilor care descind dintr-o dimensiune superioară. Astfel, pentru Serrano, lumile subterane Shamballa şi Agharta sunt patriile arienilor şi că însuşi Hitler s-a refugiat după război în aceste dimensiuni. Interesant este faptul că deşi i-au găsit trupul carbonizat în buncăr, ruşii au continuat să-1 caute pe Hitler până în 1952. TĂRÂMURI UITATE, CONTINENTE DISPĂRUTE

Amintiri, sau poate ficţiuni despre Atlantida, apar consemnate, încă din secolul al IV-lea înaintea lui Hristos, însă ideea continentelor dispărute prinde contur abia pe la sfârşitul secolului al XlX-lea. Timp de un secol, între 1875-1975, în sânul unor societăţi iniţiatice a circulat predicatul existenţei unei civilizaţii

preumane, hrănite din doctrina Helenei Petrovna Blavatsky, ocultist rus şi fondatoarea Societăţii Teosofice. Cărţile ei, Isis dezvăluită şi Doctrina Secretă se concentrează în a găsi semnificaţii ascunse în deja îmburghezita şi corupta linie oficială a creştinismului reprezentat de bisericile catolice şi ortodoxe, acuzându-le de „pactul cu materialismul". In prima lucrare, încearcă să demonstreze că cunoaşterea secretă, la care doar iniţiaţii au acces şi pe care instituţiile religioase o neagă, reprezintă frânturi din marea cunoaştere a unor civilizaţii dispărute, iar în Doctrina Secretă, atacă teoria lui Darwin, care începea să se bucure de succes în cercurile oamenilor de ştiinţă, laicizaţi şi îndepărtaţi de spiritualitate, şi aici miturile fondatoare ale civilizaţiei omului, aşa cum le cunoaştem, sunt de Codul lui Oreste 1 fapt rodul dezvoltării spirituale, la care au ajuns strămoşii noştri care au populat Terra într-o perioadă ancestrală, făcând loc aşadar continentelor dispărute. Conform viziunii teosofice, aceşti strămoşi populau Pământul Sacru şi Etern care era situat undeva la Polul Nord, însă fiind eminamente spiritualizaţi, înfăţişarea lor era mai degrabă eterică decât materială, în sensul acceptat de fizica modernă, şi că omul actual şi-a pierdut capacităţile de comunicare cu această dimensiune, din cauza afundării în materialism. O altă rădăcină rasială primordială s-ar afla în Hyperboreea situată unde este astăzi Oceanul Arctic, a treia popula Lemuria din Oceanul Indian şi, în fine, ultima era pe Atlantida. Cu excepţia primei civilizaţii care a dispărut afundându-se în materie, celelalte au pierit din dimensiunea fizică din cauza unor catastrofe geologice. Influenţa acestei misterioase rusoaice, acuzate de către unele guverne că ar fi spion şi agent de influenţă a brahmanilor indieni care-şi căutau independenţa faţă de Anglia, sau că ar lucra pentru Ohrana, celebrul serviciu secret ţarist, este atât de puternică, încât la începutul secolului XX, majoritatea societăţilor oculte fac loc în doctrinele lor, acestor teritorii şi civilizaţii pierdute. Cam în această perioade apar şi alte continente dispărute în negura tim-

purilor: Mu, Isuria, Pan şi Thule, influenţând hotărâtor doctrinele proaspetei mişcări New Age. Tot în epocă apar şi alte viziuni alternative ale istoriei care vorbesc despre prima orânduire socială Matriarhală, invadată şi cucerită brutal de Patriarhat, explicând astfel, de ce rolul femeii în Spiritualitate a decăzut pe o poziţie nedreaptă, arbitrară şi abuzivă, astfel încât existenţa unei perioade de aur, a unei Epoci de Lumină în care înţelepciunea şi comunicarea directă cu zeii făceau din Umanitate un regat al lui Dumnezeu, devine motorul principal al acţiunilor esoterice. Teza va fi susţinută, neaşteptat de unele descoperiri arheologice şi mai ales de noile ştiinţe geologice care se dezvolta independent de cenzura dogmatică. Astfel, studiile şi cercetările 16 ORESTE TEODORESCU legate de ultima Eră Glaciară demonstrează că în urmă cu 11 000 de ani, nivelul mării s-a ridicat cu 90 de metri, înghiţind sute de mii de metri pătraţi din uscat. Din această perspectivă, ideea unor continente dispărute confirmă, pe de-o parte teoria potopului descris în toate marile religii, dar şi existenţa unor civilizaţii foarte dezvoltate, pre-potop.

NIMIC NU SE PIERDE, TOTUL SE TRANSFORMĂ

Civilizaţii dispărute şi regăsite Spre sfârşitul Evului Mediu, când sistemele îşi atinseseră limitele de competenţă, iar totul părea pierdut, apar vagi amintiri, apoi chiar texte vechi şi uitate care spun irabila poveste a spiritului uman din Antichitate. Astfel, pe izvoarele greceşti, egiptene şi latine, civilizaţia medievală se reformează structural şi fundamental în Renaştere. Observăm că, atunci când prezentul se cufundă în letargie, corupţie, mediocritate şi întuneric, un resort suprauman, divin se pune în mişcare la scară planetară aducând idei reformatoare sau amintiri despre trecutul glorios.

La începutul secolului al XVIII-lea apar primele traduceri al hieroglifelor, în secolul al XlX-lea, Ur şi Babylon ies dintre paginile Bibliei şi redevin oraşe, sub atenta reconstituirea a istoricilor, arheologilor şi cercetătorilor uimiţi de acurateţea ştiinţei acelei vremi, imortalizată pe tăbliţe de lut. Cam în aceeaşi perioadă răsar din jungla Yucatan vestigiile unei alte civilizaţii dispărute - Maya. Deja, la debutul secolului XX, umanitatea avea un tablou, vag, ce-i drept, al existenţei unor civilizaţii cu mult înaintea Tradiţiei Oficiale, care încercase să demonstreze vechimea de aproximativ 6 000 de ani. Codul lui Oreste 17 Şantierele arheologice au scos la iveală obiecte, ruine şi oseminte, care, datate cu C14, au revelat că omenirea era bine organizată, dezvoltată coerentă şi cu 15 000 de ani în urmă. O dovadă surprinzătoare sunt hărţile Oronteus Finaeus (1532), globul Schoner (1523) şi harta Mercator 1538 care includ detalii exacte despre Antarctica. Toate bune şi frumoase, dar la vremea respectivă, nici un navigator nu ajunsese până acolo. Atunci, de unde informaţiile? în Indiile de Vest, sub apele limpezi ale Oceanului, au fost găsite, spre sfârşitul secolului XX, ruinele unor aşezăminte urbane, vechi de peste 15 000 de ani care aveau o infrastructură ultramodernă, la care, nici măcar astăzi, unele regiuni mai sărace nu au ajuns. Dacă adăugăm descoperirile arheologice surprinzătoare din Babylon: baterii alcaline, obiecte din aluminiu (să nu uităm că acest aliaj a fost descoperit oficial în secolul al XVIII-lea d.Hr.) sau vimanas, maşini zburătoare descrise cu acurateţe în scrierile epice indigene, avem demonstraţia destul de clară că în istorie civilizaţiile se sting, iar pe ruinele lor se nasc alte forme de orânduire mentală, individuală şi socială, încă o demonstraţie că nimic nu se pierde, totul se transformă! Să fim atenţi la ce se întâmplă astăzi cu noi. Vedem cât de impotentă este conducerea ţării, dar exact când totul pare că a ajuns în derizoriu, memoria noastră colectivă îşi aminteşte de strămoşi: Spiritualitatea Dacă şi Pragmatismul Roman. Printr-o

nouă amalgamare între tradiţiile fiecărei ţări şi principiile unitare, suntem deja în zorii unei Noi Ordini Mondiale. NOUA ORDINE MONDIALĂ ŞI TEORIA CONSPIRAŢIEI

Am observat că, din cauza gândirii inerţiale, ne împiedicăm de nişte sintagme, pierzând esenţa comunicării. Se întâmplă 1 ORESTE TEODORESCU aproape de fiecare dată când apare sintagma Noua Ordine Mondială, şi atunci mă gândesc că informaţia corectă risipeşte aburul ignoranţei, astfel încât voi posta câteva referiri la acest concept. Pe data de 16 ianuarie 1991, exact în momentul în care avioanele armatei SUA bombardau Bagdadul, preşedintele Bush (seniorul) proclama într-un discurs public necesitatea instaurării unei noi configurări mondiale. Teza lui suna cam aşa: alianţa ţărilor industriale poate contracara agresiunile venite din lumea a treia. Fraza fostului director CIA, republicanul belicos, tatăl celui mai detestat preşedinte american între 2000-2008, va deveni predicatul principal al tuturor teoriilor conspiraţiei, însă sintagma Noua Ordine Mondială circula deja, cu mult timp în urmă, decupată din scrierile lui Robert Welch, care, inspirat la rândul său de Augustin de Barruel şi de John Robinson. Ideile acestor autori gravitau în jurul Ordinului Illuminati din secolul al XVIII-lea. In viziunea lor, politica era infiltrată de aceşti iluminaţi care au lucrat în obscuritate şi mister la producerea celor două modele sociale: stânga şi dreapta, iar scopul lor final era formarea unui stat global poliţienesc în care religia, proprietatea privată şi libertatea individuală să fie abolite. Teoria lui Welch a prins de minune, astfel încât s-a înfiinţat Societatea John Birch, care avea să devină curând leagănul teoriilor conspiraţioniste. Ideea unui guvern mondial ocult format din membrii unei societăţi secrete, care are putere absolută asupra tuturor statelor derivă din credinţa teosofică în Marea Loja Albă, la care se adaugă şi fricile conservatoare ale extremiştilor de dreapta în conspiraţia sionistă. Să nu uităm că aceste idei apar în secolul al XlX-lea, când izbucniseră idei revoluţionare în toată lumea.

Ceea ce avea să devină argumentul fundamental al teoriei conspiraţiei iudeo-masonice erau Protocoalele înţelepţilor Sionului, cea mai cunoscută lucrare antisemită din secolul XX. A In 1971, Gary Allen, membru al societăţii John Birch, scria în cartea sa None Dare Call It Conspiracy că membrii acestui guvern global ocult care vor implementa statul poliţienesc sunt Codul lui Ores te 1 bancheri internaţionali, legaţi ca de un liant de Consiliu Pentru Relaţii Externe, înfiinţat în 1923 de controversatul bancher Rockefeller. Teoria a fost imediat preluată de organizaţiile de extremă dreaptă, proliferând o întreagă literatură conspiraţionistă. Paradoxal, dar aceste afirmaţii au sedus şi simpatizanţii extremei stângi. După prăbuşirea morală a marxismului în Occident, prin anii '70, dar mai ales după căderea comunismului în 1989, a rămas un gol în mentalul celor care au slujit aparatul istrativ leninist. Cărţile lui Laurence Shoup şi William Minter, Imperial Brain Trust (1977) şi a lui Holly Sklar, Trilateralism (1980) în care demonul globalizării guverna planeta din interiorul Comisiei Trilaterale cu dorinţa clară de a sprijini imperialismul corporatist. Aşadar, avem pe de-o parte grupări de extremă dreapta care văd în Noua Ordine Mondială o întreagă conspiraţie împotriva liberalismului, a proprietăţii private şi a religiei, iar pe de altă parte grupări neocomuniste care văd în acest concept o încercare a bogaţilor de a nu-şi pierde privilegiile sclavagismului. Vedem că Noua Ordine Mondială devine paradoxală prin două predicate care se bat cap în cap. Ceea ce a inflamat însă susţinătorii ambelor tabere ideologice a fost sigiliul Statelor Unite care conţine o piramidă la vârful căreia se vede „omniprezentul ochi al lui Dumnezeu" sub baza căruia este scris Novus Ordo Seclorum, ceea ce se traduce ca o nouă ordine pentru generaţii, dar poate fi uşor interpretată ca Noua Ordine Mondială. In 1991, candidatul american la preşedinţie Pat Robertson, un prelat adventist, fundamentalist şi extrem de rigid scrie bestsellerul The New World Order, în care îmbină teoriile

descrise mai sus cu mitologia apocaliptică creştină. Astfel apare ideea că Adam Weishaupt, fondatorul Ordinului Illuminatilor din Bavaria, era un satanist care, folosindu-se de banii adepţilor săi din familia Rothschild pentru a declanşa marile revoluţii continentale, pregătea, de fapt, terenul venirii pe pământ a Anticristului. In anii '80, teoria conspiraţiei devenise deja seducătoare pentru majoritatea celor care aveau multe de reproşat. Cărţi de 1 ORESTE TEODORESCU succes ca The Holy Blood and the Holy Grail promovau ideea existenţei unor familii nobiliare secrete care promovau nişte idei aflate în opoziţie cu creştinismul oficial. De aici şi până la ideea că există apostoli ai Anticristului n-a mai fost decât un pas. In 1995, debutează cu succes David Icke, fost comentator sportiv la BBC şi candidat la prezidenţiale din partea Partidului Verde. Cărţile sale susţin că Noua Ordine Mondială este opera reptilienilor, nişte extratereştri dintr-o altă dimensiune. Observăm că acest concept, în mai puţin de două secole, a depăşit barierele literaturii, ale politicii, depăşind graniţele istoriei, odihnindu-se câteva clipe pe teritoriul teologiei şi al simbolismului. Cărţile lui Dan Brown găsesc o nouă direcţie a Noii Ordini Mondiale pornind de la linia sanguină Christică, păstrată în secret de dinastia Merovingienilor. Conform teoriei sale, Isus şi Maria Magdalena au avut copii, iar moştenitorii cuplului sacru se pregătesc să conducă lumea sub adevăratele învăţături ale Celui care a fost numit Bunul învăţător. In sfârşit, din punct de vedere al marketingului, conceptul conspiraţiei planetare vinde foarte bine, atât în domeniul cărţilor, cât şi al echipamentelor militare. Deci, avem cel puţin şase direcţii în decriptarea ideologiei care formează Noua Ordine Mondială: 1. Ţările industrializate doar printr-o alianţă pot contracara atacurile fundamentaliştilor din lumea a treia. Aşadar, banii societăţilor dezvoltate sunt puşi în slujba democratizării planetei. O unitatea conceptuală şi respectarea aceluiaşi set de legi, pot asigura mult visata pace planetară.

2. Organizaţiile de extremă dreaptă acuză iudeo-masoneria de o kabbala neagră prin care şi-a propus desfiinţarea proprietăţii private, a religiei şi a libertăţii individuale. 3. Grupările de extremă stânga suspectează că autorii noii orânduiri sociale vor să prezerve privilegiile corporaţiilor în defavoarea maselor de sclavi condiţionaţi de credinţe şi rate. 4. Fundamentalişti creştini care văd în Noua Ordine Mondială pregătirea terenului pentru dominarea lui Anticrist. Codul lui Oreste 1 5. Noua Ordine Mondială este opera reptilienilor extratereştrii care au nevoie de resursele pământene, mai ales cele de aur. 6. Conceptul îşi propune o guvernare unitară prin impunerea legilor democratice, în care fiecare individ sau popor să-şi păstreze libertatea până acolo unde începe libertatea celuilalt, vorba lui Voltaire. Astfel războaiele nu mai au nici o miză, iar omenirea poate trăi în pace. Poate toate au un sâmbure de adevăr, poate nici una, dar cine ne împiedică pe noi să ne păstrăm libertatea pe care însuşi Tatăl ne-a dat-o când ne-a zămislit? CEI ŞAPTE ÎNGERI PLANETARI ŞI GUVERNAREA SUBTILĂ A LUMII

Pentru că am început o serie de postări legate de ordinea mondială şi de guvernarea ocultă a pământului, cred că este interesant de ştiut că în secolul al XV-lea, abatele Johennes Trithemius din Sponheim, în cartea De Septem Secundeis încerca o teorie conform căreia există şapte îngeri planetari care guvernează fiecare, pe rând timp de 307 ani. Dacă împărţim era astrologică de 2 150 de ani la 307 obţinem exact o şeptime. Dacă ţinem cont de Elohimi, care sunt şapte la număr şi evident la cele şapte braţe ale candelabrului din templu, precum şi la numărul planetelor principale din sistemul nostru solar, de vortexurile energetice al fiinţei umane, găsim şi mai multe proiecţii ale misticului număr 7. Perioada în care a scris cartea Trithemius s-ar fi aflat sub dominarea lui Zachariel, îngerul lui Jupiter. In 1573 începe perioada de guvernare a lui Samael, îngerul lui Marte.

Dacă păstrăm modul matematic + 307, înseamnă că această perioadă s-a încheiat în 1880, urmată de mandatul Arhanghelului Mihail, îngerul Soarelui. In 2188, Pământul va încăpea pe mâinile 12 ORESTE TEODORESCU îngerului planetei Venus. Acest sistem a pătruns în filosofía esoterică cu ajutorul Frăţiei Hermetice din Luxor, o societate ocultă care practica Magia înaltă şi prin conferinţele celebrului Rudolf Steiner, care s-a folosit de conceptul abatelui Trithemius pentru a proclama începutul erei lui Mihail, exact în 1880. EPOCILE OMENIRII

Aproape dintotdeauna, culturile au împărţit istoria umanităţii în epoci distincte, separate între ele printr-o serie de cataclisme. Poate cea mai veche percepţie asupra subiectului, apare în lucrările poetului grec Hesiod, prin secolul al VUI-lea î.Hr. Conform viziunii sale, prima eră a lumii a fost Epoca de Aur, când oamenii trăiau în Armonie perfectă, fără suferinţă şi în comuniune cu Zeii. După ce au devenit energii ale pământului, epoca lor a dispărut, urmată de Epoca de Argint, când oamenii s-au revoltat împotriva zeilor fiind în cele din urmă pedepsiţi. A urmat Epoca de Bronz când, deveniţi războinici plini de ego, oamenii s-au exterminat între ei. A patra dimensiune a dezvoltării omeneşti în paradigma lui Hesiod a fost Epoca Eroilor, de unde avem amintirile miturilor greceşti, în care unii oameni îşi descoperiseră natura divină, devenind, asemenea lui Hercules, semizei. Hesiod a trăit în Epoca de Fier, marcată de sărăcie şi suferinţă. Acest concept, al succesiunii epocilor marcante ale umanităţii se întâlneşte şi în India, unde un ciclu planetar are patru yuga (ere). Prima, Satya Yuga, Epoca de Aur a Dreptăţii a durat 1 728 000 de ani, urmată de Treta Yuga (Epoca de Argint) întinsă pe o perioadă de 1 296 000 ani, apoi Epoca Bronzului, Dvapara Yuga, 864 000 de ani. Ciclul cosmic se încheie cu Epoca de Fier a întunericului şi a ignoranţei, Kali Yuga, care Codul lui Or este 13

durează doar 432 000 ani. Brahmanii cred că după Kali Yuga urmează o catastrofă cosmică, urmată de începutul altui ciclu. Şi în tradiţiile amerindienilor există calendarul cosmic împărţit în etape distincte. La mayaşi, epocile se numesc sori. In prezent, trăim în al cincilea ciclu. In această viziune asupra timpului, fiecare soare durează aproximativ 5 125 de ani şi se sfârşeşte cu un dezastru la nivel mondial. Conform calendarului mayaş, acest ultim soare a început pe 11 august 3114 î.Hr. Şi se va încheia pe 21 decembrie 2012, după care va urma un nou ciclu evolutiv. EXTRATEREŞTRII ŞI EVOLUŢIA UMANITĂŢII

Aproape fiecare secol are obsesiile lui. Cu siguranţă, secolul XX a fost bântuit de întrebarea: există sau nu civilizaţii extraterestre? Ocultismul modern, nu a putut rămâne departe de domeniu, astfel încât şi-au găsit loc în sânul mai multor organizaţii seduse de temele spiritualităţii alternative şi ideile legate de viaţă inteligentă în univers. Şi era normal. Simplul model matematic al cosmosului ne împiedică astăzi să rămânem atât de ignoranţi, încât să susţinem că într-o infinitate de sori, planete şi chiar düstere galactice, oamenii sunt suma maximală a evoluţiei mentale. Am constatat că sunt trei teme principale legate de convergenţa dintre pământeni şi alţi locuitori ai spaţiului stelar: 1. Pământul a fost vizitat într-un trecut foarte îndepărtat de astronauţi, care şi-au pus amprenta asupra structurii ADN-ului uman, influenţând considerabil progresul cognitiv şi mai ales tehnologic. 2. Extraterşetrii sunt de ceva timp pe pământ, şi-au construit galerii subterane, oraşe şi comunică în secret cu preşedinţii statelor cu potenţial nuclear, tocmai pentru a întâmpina o catastrofă cosmică. 1 ORESTE TEODORESCU 3. Ipoteza apocaliptică a unei guvernări oculte, controlată de o civilizaţie ultratehnologică având ca scop secătuirea Pământului de resurse energetice pentru o altă planetă aflată în deficit. Interesant este numitorul comun dintre miturile tradiţionale şi cele moderne. Asemenea zeilor, îngerilor şi spiritelor din

sistemele religioase şi şamanice, extratereştrii au capacităţi demiurgice. Unele abordări legate de temă se desfăşoară în încercarea de a demonstra că miturile sumeriene sau cele biblice nu sunt parabole sau învăţături încifrate, ci relatări precise, obiective, ale unor evenimente istorice, ceea ce însemna că Ezechel chiar a fost răpit de un vehicul ceresc, iar Slava din rugăciunea Tatăl Nostru este, de fapt o navă. Miturile sumero-babiloniene se pretează cel mai bine la o asemenea interpretare. Deosebirea dintre extratereştri şi zei, ţine de natura lor energetică, cu alte cuvinte, dacă zeii sunt energii spirituale, extratereştrii sunt asemenea humanoizilor, adică energii moleculare, însă cu un nivel spiritual şi tehnologic mult mai dezvoltat, având cunoştinţe ştiinţifice net superioare, alimentând pentru unii ideea că ei pot salva umanitatea de ea însăşi, prin progres material şi spiritual. Foarte interesant este şi faptul că armata Marii Britanii şi a SUA au desecretizat câteva arhive UFO, iar directorul observatorului astronomic de la Vatican, iezuitul Gabriele Funes, spunea în 2008: „Putem crede concomitent că există Dumnezeu şi extratereştri". A FI SAU A NU MAI FI? IATĂ NOUA, DAR ATÂT DE VECHEA ÎNTREBARE

Nu trebuie să fii neapărat un iniţiat ca să înţelegi că umanitatea este condusă de un imperiu al minţii. Gândurile noastre însumate în majorităţi formează sisteme democratice, gândurile unora care devin lege pentru majorităţi formează sisteme totalitare. Codul lui Oreste 1 1 -ibertatea este domeniul spiritului şi al evoluţiei, tocmai de aceea este „diamantul cel mai rar, comoara absolută", pentru care unii sunt gata oricând să-şi dea viaţa. Nu voi face sofisme legate de termen şi de semnificaţiile sale teologico-sociale, ci vreau doar să ne reamintim ce a rodit mintea noastră în abia trecutul secol XX: - revolte sociale născute din nemulţumirile legate de statul arbitrar dintre clasele sociale. - Primul Război Mondial şi ultima ciocnire a imperiilor.

- apariţia unor sisteme politice dictatoriale îmbibate de cultul morţii: comunism, fascism, nazism. - trimiterea în vârful piramidei a unor personalităţi abjecte ca: Lenin, Stalin, Mao, Hitler, Bush jr. Al Doilea Război Mondial şi ciocnirea ideologiilor. - Războiul Rece şi împărţirea lumii între două paradigme sociale: economie liberă şi drepturi individuale şi economie centralizate în dictatură. proliferarea nucleară. războiul cvasipermanent în Orientul Mijlociu. poluare gravă în toate regiunile Terrei - infestarea structurilor naturale: păduri, ape, jungle etc. proliferarea structurilor oligarhice. imperii ale multinaţionalelor. prăbuşirea comunismului. - unificarea europeană într-un concept comun care să respecte tradiţiile şi valorile native, dar reglementate de legi şi politici economice, sociale comune. diaterconfesional. război împotriva terorismului. Am traversat un secol obositor, chinuitor şi foarte crud. In această sută de ani, binecuvântată, dar şi blestemată, au murit sub puterea mentalului colectiv care naşte direcţii de evoluţie peste jumătate de miliard de oameni. Au fost ei cu adevărat liberi să opteze aşa, sau sclavii unor ideologii cu adevărat ştiute, doar în laboratoarele oculte ale Puterii? Prin Libertatea pe care ne-a 16 ORESTE TEODORESCU dat-o, Dumnezeu ne-a făcut demiurgi, capabili să ne construim viaţa individuală şi socială aşa cum ni le gândim. Câtă dreptate avea Andre Malraux spunând: „Secolul XXI va fi religios sau nu va fi deloc!" Am intrat în noul mileniu speriaţi de amintirea sângelui vărsat în secolul precedent şi cu dorinţa aproape comună a înţelegerii şi păcii. Putem deja constata: - armonizarea ideologiilor socio-economice sub spectrul crizei planetare.

-

dialogul interconfesional. - preocupările ONU pentru soarta ţărilor subdezvoltate. - înţelegerea faptului că ne apropiem de finalul unui ciclu evolutiv şi depinde numai de noi cum, când şi mai ales câţi pătrundem într-o nouă paradigmă spirituală, morală, economică şi socială. Ştiu că pare greu de crezut, dar gândurile fiecărui individ influenţează progresul sau regresul umanităţii. De aceea, câmpurile de luptă s-au schimbat azi, ca şi armele. Totul se desfăşoară mental, iar arma cea mai de temut, ca întotdeauna de i A altminteri este CUV/NTUL! Dacă ne reamintim că: „La început a fost Cuvântul, şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul..." totul va fi bine. Dacă nu?... FERICIREA ŞI DATORIA ÎMPLINITĂ

Totul este neînchipuit de simplu. Dumnezeu, ca expresie absolută a Frumosului, Binelui, Progresului, Păcii, Iubirii ne învaţă prin vocile profeţilor şi ale maeştrilor că avem de îndeplinit o singură condiţie, pentru a-L cunoaşte şi mai ales pentru a-L înţelege: respectarea datoriei. Eşti medic, preot, actor, poliţist... om. Fă-ţi datoria! Stricăciunea a început când am uitat cine suntem, de unde venim şi încotro ne îndreptăm. Pe toţi ne leagă aceeaşi energie vitală, ne supunem, indiferent de religie, seminţie, Codul lui Oreste 17 sex, orientare politică aceloraşi legi universale şi avem o singură monedă pentru a ne măsura cea mai de preţ avuţie: Fericirea! Priveşte atent înlăuntrul tău... Şi răspunde-ţi sincer. Eşti cu adevărat fericit? ALCHIMIA

Pentru esoterism, alchimia este asemenea inimii pentru orice organism viu. Privită în toate organizaţiile iniţiatice autentice ca o filosofie a spiritului şi a materiei, în componenţa sa operativă, alchimia cuprinde domenii vaste precum fizica, chimia, biologia, medicina, astrologia, meteorologia, embriología, şti-

inţele mediului, psihologia, botanica, economia, iar în cea speculativă se formează din misticism, hermetism şi ocultism. Ca dovadă a capacităţii sale de a transmuta elementele inferioare în cele superioare, avem prelucrarea aurului în Antichitate, şi aici nu putem să nu ne lăsăm uimiţi de faptul că dacii cunoşteau tehnologia prelucrării regelui metalelor la 24 de karate. Cu peste un mileniu în urmă, alchimiştii chinezi reuşiseră să prelucreze urina umană, obţinând hormoni sexuali steroizi, pe care i-au folosit cu un succes neîntrerupt până astăzi în tratarea insuficienţei hormonale. Tot în China antică, metalurgiştii obţină aluminiu, descoperiseră fosforul, iar alchimiştii occidentali ai Evului Mediu au inventat fertilizatorii organici, iar medicii care erau iniţiaţi în Arca Arcanorum obţină în secolul al XIV-lea primul tratament împotriva sifilisului. Natura nu şi-a dezvăluit nici până acum toate tainele, dar alchimiştii antici sau moderni au descoperit câteva dintre tainele ei, care i-au transformat (cu adevărat alchimic) din nişte oameni obişnuiţi, în tipologii excepţionale. încă din vremuri imemoriale, alchimiştii vorbeau despre „focul secret" capabil să producă orice transmutaţie. Să fi 1 ORESTE TEODORESCU descoperit alchimiştii primelor secole ale civilizaţiei fuziunea la rece sau bateriile pe bază de plumb-acid? Unii iniţiaţi pretind că da, mulţi dintre profani încă nu pot înţelege că omul „primitiv" era mult mai savant decât cel „modern"! Istoriceşte vorbind, alchimia se pare că a apărut în Orientul Extrem, China, India şi s-a extins miraculos, căci pe vremea aceea informaţiei îi trebuia câteva secole să traverseze continentele, în Egipt şi în zonele elenistice, în jurul secolului al II-lea î.Hr. Insă, numitorul comun al alchimiştilor de pretutindeni, căci această tainică ştiinţă se va răspândi în toată lumea, continuând şi astăzi să „opereze" marea transmutare de la efemer la etern, este simbolismul hermetic. Tainele ei se transmit numai prin iniţiere şi după o chibzuinţă foarte profundă, căci devoalarea celor impuri poate produce distrugerea lumii. Există şi diferenţe conceptuale între tradiţiile alchimice orientale şi cele occiden-

tale. In China, şcoala Wai dan, sau elixirul exterior, se concentra pe descoperirea substanţelor naturale care să prelungească sănătatea, viaţa şi energiile care le pun în mişcare. Mai târziu, prin Evul Mediu a apărut o formă mai subtilă de alchimizare numită Nei dan, adică elixirul interior, bazată pe tehnici de meditaţie, tehnici de respiraţie şi arte marţiale. La început, în India, alchimia viza obţinerea aurului. Rasayana sau alchimia de laborator se baza pe utilizarea compuşilor vegetali complecşi. Pe plan intern, printr-o fuzionarea mistică cu spiritualitatea tantrică şi yoga, a luat naştere un adevărat sistem de transformare a omului, dintr-un rătăcitor pe planetă într-un cunoscător al tainelor cerului şi ale pământului, ale văzutului şi ale nevăzutului. Trebuie să pomenesc şi despre alchimiştii arabi, pomenindu-1 pe Jabir ibn Hayyan (720-810) care aduce îmbunătăţiri substanţiale athanorului (cuptorul alchimistului), fapt ce a condus la o proliferare a alchimiei operative în tot bazinul mediteraneean. începând cu secolul al XH-lea, alchimia arabă penetrează Europa într-un mod irabil şi armonios, făcându-şi simţită prezenţa Codul lui Or este 1 în mai toate societăţile secrete, iniţiatice sau gnostice. Renaşterea este perioada de aur a alchimiei. Apar lucrări fundamentale precum Splendor Solis scrisă de Salomon Trimosin; Carul triumfător de antimoniu de Basil Valentine şi multe altele, printre care se disting studiile şi lucrările lui Michael Maier, Paracelsus şi Cornelius Agrippa. Aplecarea asupra retortelor şi a eprubetelor a influenţat întregul sistem de gândire al operatorilor, care observau că exista un liant, o energie care susţine totul. Trecerea de la alchimia operativă la cea speculativă se petrece în amurgul Renaşterii, undeva în secolul al XVIII-lea, când apare Ordinul Aurului şi al Rozei-Cruce, care postula că aşa cum plumbul devine aur, tot astfel şi omul poate deveni înger. Secolul XX îi datorează lui Gustav Jung (1875-1961) revirimentul alchimiei, fapt ce a condus ca mai multe societăţi secrete să pretindă că deţin secretele alchimice. Un alt ordin rozicrucian american AMORC a început chiar să predea

lecţii de alchimie într-un laborator din San Jose. Astăzi alchimia se află atât în riturile de perfecţionare masonică, cât şi în alte organizaţii iniţiatice ca martinismul, rozicrucianismul, dar şi în unele forme orientale de tai chi, qigong, yoga... CÂTEVA CUVINTE DESPRE VIAŢÂ... După o atentă şi minuţioasă sistematizare a învăţăturilor unor maeştri autentici precum Papus, Eliphas Levi, Stanislas de Guaita şi Omraam Aivanhov, voi posta o serie de teme legate de armonizarea vieţii materiale cu cea spirituală, între persoană şi fiinţă între aspectul trecător şi nemurirea noastră. In rătăcirea noastră printre întrebări, am ajuns de multe ori să fim definiţi de verbul a avea, în loc de a fi! Cu alte cuvinte, 16 ORESTE TEODORESCU ne-am irosit rezervorul de energie alergând să obţinem bunuri, sentimente şi valori mult mai puţin importante decât viaţa însăşi. Am renunţat la mama natură izolându-ne în artificial: ciment, blocuri de sticlă, haine şi alimente scumpe dar sărace din punct de vedere al energiei vitale, al Qi-ului cum îl numesc chinezii. Chiar aşa, tu de câte ori pe săptămână vezi orizontul? Dacă nici măcar o dată, te vei îmbolnăvi, spune un proverb indian. Mulţi dintre noi se încurajează într-o inerţie păguboasă: o viaţă am, s-o trăiesc din plin, intens, să obţin totul de la ea şi să fiu puternic, bogat să mă bucur de glorie, căci după aceea, dacă nu este nimic. De ce să fiu eu prostul care primeşte biciul, când pot fi în tabăra deşteptului care dă cu el? In această cheie materialistă, bietul om se va trudi, va munci, se va consuma ca o lumânare cu fitilul gros şi când va obţine tot ce a visat va fi prea târziu. Energia consumată în afara necesităţilor fiinţei de a evolua spiritual nu mai poate fi recuperată. Şi atunci intervine prima criză a conştiinţei: am obţinut victoria asupra lumii, dar m-a învins propria viaţă, sunt bolnav, obosit şi singur. Un mare sărac, un călător trist şi singur care-şi numără banii!

Viaţa este darul nostru făcut de Dumnezeu. Intre copertele ei avem şansa să răspundem celor trei întrebări care ne cenzurează Unirea cu Planul Superior, Reintegrarea în Regatul Pierdut: Cine sunt? De unde vin? şi încotro mă îndrept? Aşadar atenţie! Viaţa nu se dezvoltă numai în exterior, ci şi în interior. Religiile, învăţăturile, micile şi marile mistere ne şoptesc în parabole acelaşi îndemn. Cunoaşte-te pe tine însuţi, meditează, caută înlăuntrul tău şi ce vei găsi acolo te va defini pe deplin ca om al luminii. Când realizăm că suntem din Lumină, atunci viaţa se extinde, iar verbul a exista devine eternul a fi! Codul lui Or este 1 ARMONIZAREA

După Cădere, am ieşit din Unitate şi ne-am concentrat energia divină într-un univers dual. Intre cele două coloane care unesc planurile, ne purtăm fiecare crucea urcând sau coborând pe Scara lui Iacob. Armonizarea vieţii materiale cu cea spirituală, a construirii lumii exterioare cu şlefuirea şi perfecţionarea interioară, planul şi meditaţia, trecătorul cu eternul fac parte din evoluţia sau involuţia noastră ca peroane unice într-o singură şi mare Fiinţă Universală. Preocuparea pentru viaţa pământească nu ar trebui să neglijeze grija pentru viaţa cerească. „Faceţi-vă comori în cer...", ne sfătuieşte Isus; „ţineţi Calea de Mijloc", ne şopteşte Buddha; „Uniţi Cerul cu Pământul", este îndemnul lui Lao Tze... Suntem, într-o mare măsură suma cuvintelor, gândurilor şi acţiunilor noastre. Totul pleacă dintr-o energie unică, primordială şi liberă: cuanta-particula lui Dumnezeu, după care se condiţionează în aglomerări atomice, celulare etc. „La început a fost cuvântul...", aşadar oricine începe călătoria în interior trebuie să ţină cont de puterea teribilă şi magică a cuvintelor. Programaţi-vă mental: caut Lumina, caut Iubirea, caut înţelepciunea, caut Pacea. Dacă înlocuim, măcar pentru o perioadă, motorul de căutare care pune accentul energetic pe structura verbului „a cumula", cu „a deveni", vom observa repede cum se schimbă întreaga configurare a vieţii noastre. De exemplu, în loc să gân-

desc: am bani, am putere, am dreptate, ne apropiem de o modificare înspre Planul Superior gândind: sunt mulţumit cu tot ce am, sunt puternic atunci când mă cunosc, sunt drept cu semenii mei şi cu mine. Ţelul nostru ne defineşte căutarea: Solomon şi-a dorit să fie înţelept şi a fost, unii şi-au dorit să fie bogaţi şi sunt. AI MARE GRIJĂ CE-ŢI DOREŞTI, CĂ UNIVERSUL ÎŢI VA RĂSPUNDE CA UNUI DEMIURG. CERE ŞI ŢI SE VA DA! In concluzie, taina desăvârşirii stă în armonie! 16 ORESTE TEODORESCU FIECARE ZI POATE FI MOMENTUL ZERO

Taina iniţierii: ieşirea din dualitate! Nu este uşor, iar antrenamentul este zilnic şi continuu. Am fost obişnuiţi să facem gesturile cotidiene, inerţial, mecanic lipsiţi de curiozitatea şi bucuria copilului, prematur maturizat. Oare de ce spunea Isus: „... Lăsaţi copiii să vină la Mine, căci a lor este împărăţia Cerului!" In jurul nostru, putem observa o grămadă de oameni dinamici, întreprinzători, agili şi abili în a-şi construi succesul, însă strălucirea exterioară consumă lumina interioară. De ce să ne îmbuibăm cu trufe, caviar, homari; de ce să aruncăm averi pe băuturi fine şi exotice, când digestia transformă totul în aminoacizi, glucide, carbohidraţi, aceiaşi care se obţin din apă, fasole, brânză, vin? Diferenţa este teribilă. Ca să-ţi poţi permite luxul, consumi multă energie mentală, sufletească şi trupească. Dacă toate preocupările tale sunt legate de lumea exterioară, nu vei mai avea nici timp şi nici forţă pentru cucerirea dimensiunii interioare. Câştigi ceva, pierzi altceva. „Nu poţi sluji la doi stăpâni odată!" sau mai simplu: nu poţi merge în faţă şi în spate în acelaşi timp! Bun, şi atunci ce este de făcut? In primul rând să nu uităm că legile divine sunt simple şi că Viaţa rezidă deopotrivă, la fel de conştientă şi inteligentă, în toate regnurile şi speciile. Respectând întregul, salvezi detaliul! Absolut fiecare formă de viaţă spune o poveste. Ieşi din cercul vicios al emoţiilor şi al dorinţelor. OBSERVĂ! Florile vorbesc, animale gândesc, pietrele îţi oferă energia lor. Pământul are grijă de tine, iar cerul te binecuvîntează cu fiecare ploaie de vară, cu fiecare adiere de

vânt. Oricât de bogat şi puternic ai fi, nu poţi primi natural mai mult decât are fiinţa ta nevoie. Abuzul accelerează consumul energetic, iar lipsa combustibilului vital aduce pământul peste persoană şi uitarea peste sine! Spiritul nemuritor pluteşte deasupra noastră şi abia aşteptăm să-1 simţim. Când vei înţelege că niciodată nu eşti singur, vei avea Codul lui Ores te 13 grijă să preţuieşti fiecare zi ca pe momentul zero, când trecutul, prezentul şi viitorul devin unicul timp al Fiinţei. Abia atunci vom înţelege de ce a spus Isus: „Eu şi Tatăl Unu suntem!" şi mai ales de ce a rostit apostolul Pavel: „Nu eu vorbesc acum, ci I Iristos vorbeşte în mine!" SUBLIMUL VIEŢII PĂSTRAT ÎN TOATE MICILE DETALII

Ne lăsăm prea des înnodaţi într-o agitaţie fără rost. Şi asta consumă energia vitală, galopant! Sistemul nervos, această uriaşă entitate personală, prin care toate impulsurile mentale creează realităţi în interiorul structurilor organice, dar şi sociale are imperios nevoie de relaxare, destindere. Orientalii practică zilnic meditaţia şi rugăciunea, ambele menite să „întoarcă ochiul spre interior". Cinci-zece minute de călătorie mentală, de vizualizare a organelor şi a vortexurilor energetice (cele şapte chakras) plus informarea mentală: azi sunt calm, sunt relaxat şi liniştit, sunt perfect sănătos, trupul, sufletul şi mintea sunt centrate pe aceeaşi axa către Dumnezeu, lucrez cu persuasiune asupra perfecţionării mele, sunt blând şi generos cu semenii mei; are, prin repetiţie şi înţelegere, un efect deosebit asupra deconectării mentale din agitaţia exterioară, producând reconectarea la planurile subtile care ne guvernează. Aspectul material al lumii ocupă doar patru procente din Marea Realitate. Restul sunt dimensiuni şi planuri subtile în care energiile universale ţes acţiunile planului concret. Apoi alimentaţia joacă rolul transformării energiei universale în combustibil vital. Iată sugestia lui Aivanhov scrisă în Reguli de aur

pentru fiecare zi: „Dacă mâncaţi într-o stare de agitaţie, de nervi sau nemulţumire, declanşaţi în voi vibraţii dezordonate, care se 16 ORESTE TEODORESCU vor transmite în tot ceea ce faceţi ulterior". Mâncarea nu este doar materia din farfurie, ci reprezintă un uriaş complex energetic. In timp ce materia se dezagregă prin digestie, energia pătrunde şi hrăneşte corpurile subtile. Aşadar, în alimentaţie nu produsele sunt importante, ci esenţa lor. Iar esenţa fiind unică în toate planurile existenţei, înseamnă că alimentele nu hrănesc doar fizicul, astralul şi mentalul, ci furnizează energie vitală sufletului şi spiritului. Aici se află taina abţinerii de la consumul de carne. Moartea violentă, brutală, spaimele declanşate înaintea sacrificării impregnează carnea animalului cu amprente energetice negative care vor interfera cu structurile subtile ale consumatorului. Boala nu este altceva decât ieşirea din Armonie, iar aceasta este cheia Reintegrării. Căile armoniei sunt Iubirea şi Pacea, iar în aceste două predicate nu există suferinţă. Consumul unor produse impregnate de suferinţă, nu au cum să ne fie benefice! Aşadar, cel care porneşte pe atât de lunga şi dificila cale spirituală devine atent la cele mai mici detalii. Epoca în care omul avea nevoie de proteină animală a trecut. Ne îndreptăm acum spre o dimensiune superioară, de natură angelică. Şi să fim serioşi! îngerii nu se înnebunesc după chiolhanuri şi orgii culinare! CHEILE UNIVERSALE ALE MÂNTUIRII A

A In viaţă, avem cateva porţi de deschis şi unele de închis. Mentalitatea noastră europeană încă ne împiedică să înţelegem Legea Lui Unu. Moştenind dualitatea, am devenit separatişti, spre deosebire de orientali, care sunt integralişti. Se pune că Raiul şi Iadul sunt definite de scopul fiinţei şi atunci, suntem demiurgii propriului destin. Karma este darul, atributul divin pe care l-am primit când trupul nostru din lut şi apă, a căpătat conştiinţa nemuririi. Codul lui Oreste 1

Moartea nu este finalul, ci doar o stare tranzitorie între viaţă şi o noua viaţă. Dacă nu ieşim din Roata Vieţii Materiale, Samsara, moartea ne conduce spre o nouă încarnare, însă dacă înţelegem şi ne Unim, moartea ne va purta spre viaţa veşnică. Aşadar, dincolo de Bine şi Rău, se află un fruct mult mai zemos, un măr care nu se strică niciodată şi el creşte în Pomul Vieţii! Suntem interconectaţi. Acţiunile psihice, mentale şi fizice creează realităţile generaţiilor. Evoluţia individuală este direct legată de cea a umanităţii. In Sodoma şi Gomora, dacă ar fi existat măcar un singur individ cu Lumină Vie în el, nu s-ar fi întâmplat Distrugerea. Buddha zâmbeşte, căci a înţeles că fiecare dintre noi avem şansa Nirvanei, a Paradisului pierdut dar regăsit prin Cale. Dacă ne-am strădui puţin să gândim global, am înţelege mai repede cât este de important să ne lăsăm purtaţi de valul existenţei până la liman. Avem barca iubirii, vâslele puterii, ale voinţei şi un rău învolburat care curge cu o singură misiune. Aceea de a se vărsa în marele Ocean! Cine prinde tâlcul poveştii, devine din personaj, autor. Şi abia aici, în domeniul marii creaţii, omul devine cu adevărat nemuritor. Suntem definiţi ca fiinţă de opera personală. Să lăsăm în urma noastră o dâră de lumină, ca urmaşii să nu se rătăcească pe Cale, iar calea noastră este împletită din iubire, adevăr şi Viaţă! E simplu. Simplitatea este ştiinţa lui Dumnezeu, dovada vie a Adevărului Său. Aşadar, cu cât ne vom complica în filosofii sterile şi vom confunda calea cu scopul, ne vom pierde toate energiile în Roată. Ieşirea din ea se numeşte mântuire în creştinism, eliberare în buddhism, unire în islam şi desfacere de legături în peisajul şamanic universal. „Căutaţi Adevărul şi el vă va face liberi!" Accentul este pus pe căutare şi nu pe găsire, căci noi ştim deja unde se află. In imperiul lumii interioare, în inima noastră. Tot acolo se întâlnesc cele două trinităţi în dinamica permanentă: Fiul lui Dumnezeu care Coboară şi Fiul Omului care Urcă! 16 ORESTE TEODORESCU

CÂTEVA NOŢIUNI DESPRE HERMETISM

A In primele secole după Hristos, când încă erau permise discuţiile teologice şi filosofice sub influenţa libertăţii gnostice a comunităţilor din Alexandria, apare Hermetismul, mişcare spirituală ce avea să modeleze de-a lungul secolelor şi până astăzi traseul persoanei spre a-şi descoperi fiinţa, a omului de-al întâlni şi a se uni cu Dumnezeu. Spre deosebire de gnosticismul care privea materia ca pe un produs al unui Demiurg întunecat, hermetiştii considerau materia o realitate spirituală condensată. Acest curent teologico-filosofic postulează transformările succesive ale conştiinţei de la elementul mineral până la cel serafimic, christic şi Dumnezeiesc. Cheia în Heremetism este întoarcerea către sine prin contemplaţia şi meditaţia spirituală. „Totul este expresia transformării sub pecetea Spiritului Unic." Există trei izvoare care asigură tradiţia şi continuitatea hermetică atât în filosofie, teologie, magie înaltă, cât şi în sânul şcolilor de mistere şi al societăţilor iniţiatice. Primul, Corpus Hermeticum, o colecţie de scrieri sacre atribuite Zeului Minţii Universale, Hermes Mercurius Trismegistos, cel care îi învaţă pe zei şi pe oameni limbajul scris şi vorbit. Corpusul supravieţuieşte căderii Imperiului Roman Bizantin într-un singur exemplar, cumpărat de conducătorii Florenţei renascentiste, în 1469, familia Medici. Al doilea filon care va alimenta mentalul colectiv al iniţiaţilor a fost un dialog între Hermes şi discipolul său, renumitul Asclepios. S-a păstrat traducerea în latină a unui text grecesc, aflat sub influenţa Misteriilor Egiptene, iar al treilea izvor este o sumă de texte oculte, dintre care se detaşează Picatrix, un codex de magie înaltă, atribuit marelui învăţat islamic al-Majriti. Hermetismul renascentist va deveni motorul existenţial al principalelor societăţi şi organizaţii iniţiatice, precum rozicrucianismul. Această viziune transformatoare asupra existenţei devine o filosofie universală prin aportul genial al lui Marsilio Codul lui Or este 17

l icino, Pico Della Mirandola, Cornelius Agrippa, Giordano Bruno. Esenţa gândirii lor era că toate formele materiale sunt expresia unor gânduri de natura spirituală, cu alte cuvinte că, la început, Dumnezeu a gândit lumea, iar apoi logosurile Sale devin realitate concretă prin înlănţuirea şi armonizarea contrariilor: masculin-feminin, noapte-zi, întuneric-lumină, bine-rău etc. Conceptul de Mare Arhitect este împrumutat de Francmasonerie din sistemul hermetic. In epoca modernă, hermetismul se va regăsi cu prisosinţă în ordine distincte ca Frăţia Hermetica Luxor sau Ordinul Hermetic al Zorilor Aurii. Acestui esoterism occidental, căci fusese moştenit de la latini, greci şi egipteni, i se opunea în aceeaşi perioadă Societatea Teosofica a doamnei Blavatsky, care susţinea că adevărata tradiţie se regăseşte doar în Asia. Astăzi ideile hermetice stau la baza riturilor de perfecţionare, precum şi la originea tuturor ordinelor rozicruciene. ÎN CĂUTAREA REINTEGRĂRII

Ţinta iniţierii este ieşirea din dualitate, dar până atunci, să ne definim bine conceptele Binelui şi Răului. In imperiul cuvintelor şi al gândurilor generatoare de realităţi, atât în plan subtil, cât şi în dimensiunea materială, voinţa ne plasează deopotrivă în Lumină şi în întuneric. In copilărie, şi mai apoi în adolescenţă, ne plasăm deja într-una dintre tabere, sau pe calea de mijloc. Un exemplu ilustrativ: pacientului X chirurgul ortoped decide să-i amputeze un picior. Pentru unii, medicul va fi catalogat drept un om rău. Cum să-1 lase pe bietul individ schilod pe viaţă, pentru alţii, va fi un om bun, căci 1-a salvat pe subiect de septicemie, redându-i şansa continuării evoluţiei. Cine are dreptate? Paradoxal, ambele tabere deţin porţiuni de adevăr şi secţiuni de minciună. Bun, să plonjăm acum într-un dialog ceva mai profund. 16 ORESTE TEODORESCU Raiul şi Iadul ne sunt contemporane în viaţa efemeră pe care o trăim aici şi acum! Zâmbetul liniştit dezvăluie paradisul, iar agitaţia haotică şi suferinţa trădează infernul. între ele se desfăşoară karma, adică voinţa în dinamică.

A In Adversus haereses, Sfântul Irineu scrie: „Diavolul care, aşa cum ne spune Sfântul apostol Pavel în Epistola către Efeseni (2:2), era unul dintre îngeri, prinţul puterii aerului de deasupra noastră, a devenit apostat şi duşman al legii divine atunci când a devenit gelos pe om..." Idee dublată şi de Tertulian în De patentia: „Diavolul şi-a îngăduit să fie condus de nelinişte atunci când a văzut că Dumnezeu a subordonat toate creaturile imaginii Sale, adică Omului", iar Sfântul Ciprian dezvoltă această idee în Della gelosia e dell' invidia. Aşadar, gelozia, invidia şi mândria, despre care scrie şi Origene sunt atributele îngerilor căzuţi. Omul care se înalţă spre Casa Tatălui are nevoie exact de opozitele acestora: Iubirea, Smerenia şi Toleranţă. Să nu uităm: Suntem creaţi după Chipul şi Asemănarea Domnului, ni s-a dat Libertatea şi Puterea demiurgică de a ne crea şi recrea în spiritul Legilor Universale. Avem în noi tot ceea ce ne trebuie pentru a ne înfăptui menirea, dar putem să cădem seduşi de iluziile demonice. E simplu. Atât de simplu, încât devine foarte complicat. Cuvintele, gândurile definesc concepte care însă limitează ideile. Uneori avem nevoie de Tăcere. De vid! Abia când mintea persoanei tace, se aude vocea eternă a Fiinţei. A sosit timpul cuceririi prin Pace şi Armonie a vieţilor noastre interioare. Acolo îl vom găsi pe Dumnezeu şi toate Minunile Sale! REDESCOPERIŢI-VĂ ARIPILE Priveşte atent în oglindă sufletului tău. Ce vei vedea reflectat acolo este chipul blând al Luminii, sau masca hâdă a Codul lui Or este 1 întunericului. Raiul şi Iadul se definesc pin intenţie. Nu le putem localiza în exterior, ci mai degrabă le simţim în interiorul infinit .il fiinţei. In acest imperiu al cuvintelor, eu am ales ca daltă, ciocan, nicovală şi compas: iubirea, înţelepciunea, adevărul şi pacea. Viaţa mea s-a schimbat şi am înţeles, în sfârşit taina botezului: M-am lepădat de Satana, m-am unit cu Hristos, mă lepăd de Satana, mă unesc cu Hristos!

Am fost zilele acestea la Arad, la al treisprezecelea congres al ANATECOR, unde am întâlnit, ascultat şi recunoscut oameni cu Har. Sinteza energiilor frumoase, care au şlefuit asperităţile sufletului meu se poate traduce prin fraza: Dacă trăieşti în păcat, vei cunoaşte cancerul, însă dacă trăieşti împăcat, vei trăi ca-n cer! Alchimizaţi-vă şi zâmbiţi! Viaţa este Minunată! TAINA CUVINTELOR VII

Vorbim cu blândeţe, cu iubire şi înţelegere atât oamenilor cât şi plantelor, animalelor, florilor, naturii? Dacă da, atunci ne-am asumat şi înţeles Binecuvântarea, dacă nu, ar fi util să învăţăm! Fiecare cuvânt poate construi, înălţa, vindeca, alina. Elementele primordiale: pământ, apă, aer, foc sunt materia concretă în care se transformă ideile şi vorbele noastre. Precum vântul care poartă seminţele în căutarea pământului fertil, tot aşa energia vitală (qi-ul) poartă logosul prin univers transformându-1 din esenţă în soluţie. Când vorbeşte înţeleptul, întregul univers îl ascultă, iar când vorbeşte Dumnezeu, omul frumos, puternic şi înţelept ascultă, dar mai ales, ÎNŢELEGE! 1 ORESTE TEODORESCU ÎNTRE BINE ŞI RĂU SE AFLĂ STRÂMTA CĂRARE CARE NE ÎNALŢĂ SAU NE PRĂBUŞEŞTE ÎN FUNCŢIE DE PROPRIA ALEGERE

După ce am ales cunoaşterea Binelui şi a Răului, ne-am văzut divizaţi, separaţi de Creator, începând un sinuos şi plin de asperităţi drum al conştiinţei, pentru a ne redefini, ca nişte oameni liberi ai dorinţei de a înfăptui planurile Luminii sau ale întunericului. Printre primele referinţe despre sursa răului se află Seth, diavolul ultraîntunecat al Egiptului. Din deşert până în papirusurile Văii Nilului, Seth este întruchiparea a două blesteme: seceta şi furtuna, un zeu al spaimelor şi un duşman redutabil al zeilor Luminii, Ra şi Horus. A

In La religione degli egizi, Erman scrie: „Seth este cel uscat, reprezintă tot ceea ce poate fi ars, el este seceta. El este elementul iraţional, nongândul; el este moarte şi durere; el este Răul". Seth a condus, ca un zeu al Terorii, cu multe secole înainte de Moise şi Homer, deci este mult mai vechi decât Satan al evreilor, sau decât Tifon al grecilor. Printre actele sale morbide şi întunecate, Seth se face vinovat şi de fratricid. împins de ură, invidie şi gelozie, îl ucide pe Osiris. Observăm că originea fratricidului uman, iniţiat de întunecatul Cain care-şi ucide fratele, preablândul Abel, se află într-o dimensiune superioară, a zeilor. Cu alte cuvinte, imboldul criminal între fraţi este declanşat chiar de către primii îngeri căzuţi. Urmarea ne lasă o tristă mărturie în istorie: Absalom la ucis pe Amon, Solomon îl omoară pe fratele său Adonias, Iohannan, pe Iesui. Istoria Greciei repetă odioasa „gâlceavă între fraţi": dublul fratricid al lui Eteocle şi Polinice; Tymoleon îl ucide pe fratele său Tymopheon; regele sciţilor Saulinus 1-a omorât pe Anacarsis. Şi epopeea Romei începe cu fratricidul lui Romulus! Aşadar, ceea ce dezonorează până la neantizare, fiinţa umano-divină este Codul lui Oreste 17 crima, însă fratricidul capătă accente şi mai întunecate, aducând un blestem teribil în evoluţia către Reintegrare, iar patronul acestui teribil întuneric este demonul african Seth, cel mai vechi şi crud dintre duşmanii Luminii! O SCURTĂ INCURSIUNE ÎN LEGENDELE DESPRE CEL RĂU...

O altă manifestare a răului în lume este Ahriman, descris în culegerea de texte mitologice şi religioase persane, Avesta, atribuită legendarului profet iranian Zarathustra. Sub influenţă vedică, el îi va transforma pe deva într-o teribilă legiune demonică avându-1 drept conducător pe Angra-Mainyu (cel care aduce moartea). Spre deosebire de Lucifer, care este o creaţie Divină, care se revoltă şi se răzbună pe Bunul Părinte atacând şi persecutând omul ca reflexie a lui Dumnezeu, Ahriman este considerat a fi un demiurg. In viziunea persană, conform teolo-

giei zarathustriene, pământul, apa, plantele şi animalele sunt creaţia sa. Adică, lumea materială şi viaţa nu sunt, ca în islam, creştinism sau iudaism creaţia Iubirii Celui Preaînalt, ci o realizare a celui Rău. Părere, împărtăşită, peste secole şi de unele mişcări gnostice. Angra-Mainyu sau Ahriman se teme şi îl urăşte pe Zarathustra care i-1 opunea pe Ahura-Mazda, Dumnezeul Bunului, Frumosului, înţelepciunii şi al Forţei. Ca o altă deosebire faţă de demonii din religiile monoteiste, Răul nu doreşte să-1 ispitească pe om, ci chiar vrea să-1 distrugă definitiv. Această forţă distructivă şi independentă trimite pe Drugia (ciuma) pentru a-1 ucide pe profet, însă slujitorul Luminii lui Ahura-Mazda îl învinge cu ajutorul apelor sacre. Atunci, însuşi Ahriman i se arată lui Zarathustra şi-1 ameninţă cu moartea. Văzând că acesta nu se teme şi nu-şi pierde zâmbetul, îi oferă 12 ORESTE TEODORESCU „toate darurile şi privilegiile care aparţină lui Vadaghama, stăpânul acestui pământ", dacă renunţă la credinţă în Dumnezeul cel Bun. Şi aici întâlnim poate singurul lucru comun cu creştinismul, prin asemănarea încercării de ispită a lui Isus Hristos, în deşert, de către Satan. Ceea ce putem observa este faptul că diavolul persan, chiar dacă este mai violent decât cel ilustrat în religiile monoteiste, este totodată şi mai puţin inteligent. Zarathustra nu 1-a învins, însă nici Ahriman nu a reuşit, şi de atunci, în viziunea dualistă a dogmei persane, lupta se duce neîncetat între fiii Luminii şi cei ai întunericului, până la venirea pe pământ a fiului lui Zarathustra, Saoshyant, care-1 va înrobi pe Angra-Mainyu aducând era păcii veşnice! Poate fi o prefigurare a Mesiei din credinţele iudaice, adânc inspirate de zoroastrism. VIZIUNEA RÂULUI ÎN INDIA

Răul este simbolizat în India de către Mrtyu, aşa cum apare el în Upanishade. In epocile ulterioare, el devine Mara, cunoscut ca teribilul ispititor al lui Buddha Sakyamuni. Mara derivă din Mr, care pentru hinduşi înseamnă a muri. In teologie, el apare ca Demonul Morţii, dar într-un sens diferit faţă de percepţia europeană. El nu este doar cel care ucide oamenii, ci mai ales cel care-i

ispiteşte să-şi îndeplinească toate plăcerile, cu precădere cele carnale. Dacă Satan al iudeo-creştinilor sau Şeitan al arabilor este întruchiparea Revoltei, Mândriei, Invidiei, Urii şi a negării Binelui, Mara este un zeu al iubirilor trupeşti şi al iluziilor care derivă din emoţii. Poate că Freud l-ar fi considerat, aşa cum scrie Papini în Diavolul, regele libidoului. Buddhiştii consideră că viaţa materială este închisoarea adevărului suprem, o iluzie aducătoare de moarte. Buddha propovăduieşte eliberarea de simţuri şi cufundarea în Tăcere Deplină, acolo unde se aude Codul lui Or este 17 muzica universului. Evident că Mara este îngrozit de lecţiile pe care Buddha le predă discipolilor. El înţelege că Eliberarea, Iluminarea îl vor lăsa mai sărac cu multe suflete care ating Nirvana şi ies din Roata Vieţii şi atunci îl asaltează pe tânărul prinţ Siddharta cu armele de temut ale fiicelor sale: Voluptatea, Plăcerea şi Dorinţa, apoi cu legiuni de demoni înfricoşători, însă calmul şi zâmbetul lui Buddha care medita sub bolta smochinului transforma totul în petale de lotus. Răul poate fi învins, prin unirea persoanei cu fiinţa şi ieşirea din dualitate. Aceasta este Calea de Mijloc din buddhism. DIAVOLUL DIN TAROT

Tot ceea ce există în potenţial şi în dinamică are o raţiune supremă de-a fi. In această paradigmă, putem înţelegea rolul răului în dezvăluirea binelui. Indiferent de gradul de evoluţie, în care se află, nici o fiinţă nu trebuie blestemată, condamnată sau, mai rău, judecată. Dacă Viaţa înseamnă mişcare perpetuă pe spirala evoluţiei conştiinţei de la mineral la divin, răul are un singur rol, şi anume acela de a-i ţine pe loc pe cei care încă nu au găsit în forul interior răspunsurile la întrebările fundamentale: de unde vin, cine sunt, şi încotro mă îndrept? Putem afla adevăruri profunde studiind cărţile de tarot. De exemplu, arcana numărul XV, le Diable, spune în limbaj hermetic şi gnostic povestea răului, în viziunea esoterică occidentală. In locul şarpelui astral, iniţiaţii tarotului înfăţişează diavolul sub forma lui Baphomet: piept şi braţe de femeie, cap şi picioare

de ţap, aripi de liliac. Baphometul este androgin, însumând cele două sexe şi patru elemente componente ale materiei: albastrul aripilor (aer); capul roşu (foc); şoldurile acoperite cu solzi de culoare verde (apa) şi negrul picioarelor (pământ). Netreziţii sau 1 ORESTE TEODORESCU morţii vii, aşa cum sunt toţi cei care nu şi-au întâlnit încă natura divină, singura nemuritoare sunt legaţi de iluziile vieţii materiale de către cei doi demoni de la baza piedestalului. Cel din dreapta este satirul roşu pregătit să-i ispitească pe inteligenţi, exacerbându-le orgoliul, acelaşi care o seduce pe Eva să mănânce mărul ca să devină egala Creatorului prin cunoaşterea deopotrivă a Binelui şi a Răului. In stânga piedestalului este o diavoliţa verde, mama tuturor plăcerilor născute din emoţie, a decadenţei şi a desfrânărilor. Pe braţul androginului întunecat, care susţine torţa, se poate citi cuvântul SOLVE care sugerează intelectualitatea diabolică damnată să nege sistematic ordinea divină. Pe celălalt braţ este scris COAGULA, teribila forţă fluidică de a atrage spiritul în materie. RĂUL ÎN GRECIA ANTICĂ

Anticii greci au fost înspăimântaţi şi impresionaţi de diavoli certăreţi şi gălăgioşi, dar s-au temut cel mai tare de Marele Demon, duşmanul zeilor şi al oamenilor. Asemenea rebeliunii arhanghelilor căzuţi din iudeo-creştinism-islam, teologia Eladei istoriseşte revolta titanilor împotriva lui Zeus. Damnarea lui Tytius şi decăderea lui Prometeu prefigurează înlănţuirea îngerilor căzuţi. Simbolul urii, mâniei şi al răului, avea să devină Tifon sau Typhoeus. Potrivit unor teologi, el era fiul Geeii şi al lui Tartar, după alţii, mama sa este Hera, soţia lui Zeus care 1-a zămislit din răzbunare, fără a se împreuna cu soţul ei. Născut în energia unei dispute cosmice în sânul cuplului suprem al Olimpului, Tifon devine fiul Urii şi îşi va folosi toată forţa pentru a-1 submina pe Regele Zeilor. Războiul titanului împotriva Cerului este sângeros, chiar feroce, cutremurând pământul şi înspăimântând oamenii. In urma unei lupte finale, Zeus îl Codul lui Oreste

17 zdrobeşte cu tunete şi fulgere (ca simbol al Luminii), însă nu-1 ucide, şi aici este interesanta similitudinea cu toate marile religii, Răul nu este distrus, ci doar întemniţat. După ce din rănile sale s-au scurs râuri de lavă, flăcări şi foc, Tifon a fost înlănţuit sub un munte de unde se lamentează pe vecie, însă forţele sale malefice au rămas active. Esenţa sa era întunericul, iar vocaţia Moartea. Tifon a fost duşmanul declarat al divinităţilor solare, autorul cataclismului din aer. (Nu întâmplător, cea mai teribilă manifestare a vântului se numeşte Taifun.) Grecii credeau că zbuciumul lui Tifon din burta pământului nasc cutremurele devastatoare, iar craterele sunt gurile prin care el îşi varsă focul asupra oamenilor protejaţi de duşmanii săi de moarte, zeii. Viziunea sa este aproape identică cu cea a lui Satan: corp omenesc dar cap de şarpe. Căsătorit cu Echidina, jumătate femeie - jumătate şarpe (un fel de Lilith) Tifon devine părintele unor monştri sângeroşi: Himera, Hidra, Cerber. In concluzie, Tifon a fost perceput că autorul revoltei împotriva ordinii cosmice şi producătorul convulsiilor aerului şi ale pământului. IDEEA RĂULUI ÎN ISLAM

Numele diavolului pentru musulmani este Iblis sau Şeitan, descendenţă clară din iudaicul Satan. Motivul revoltei sale împotriva lui Allah cel Preaînalt nu este dorinţa de a i se substitui Creatorului, ci incapacitatea sa de-al sluji pe om. Iată cum apare în Coran poziţia sa faţă de nou-creata fiinţă zămislită după chipul şi asemănarea Puterilor Cereşti: „... «Ce te-a oprit să te prosternezi, când ţi-am poruncit?». A răspuns: «Eu sunt mai bun decât el. Pe mine m-ai făcut din foc, iar pe el din lut». A grăit Allah: «Coboară de aici, ca să nu 16 ORESTE TEODORESCU te mai arăţi semeţ aici. Deci ieşi afară şi tu vei fi dintre cei vrednici de dispreţ!»". Ulterior, Iblis primeşte păsuirea pe care el o cere ca să-i dovedească lui Allah că omul nu merită încrederea Sa şi nici prietenia îngerilor. Astfel lui i s-a lăsat puterea de-al

ispiti pe om să nu-şi întâlnească natura divină, să nege ordinea şi legea şi să se depărteze de Lumină. Mahomed, profetul, pacea lui Allah să fie asupra lui şi asupra tuturor profeţilor prin care vorbeşte Dumnezeu, spune că Iblis sau Şeitan s-a prăbuşit din Marele întreg din cauza nesupunerii, geloziei şi mândriei. Iblis nu s-a ridicat împotriva Profetului pentru a-1 distruge, ci pentru a nu-1 lăsa să-i ajute pe oameni să găsească calea mântuirii. Dacă vorbim de elemente, căci am pomenit de foc şi lut, trebuie precizat că în ierarhiile cereşti, la fel ca şi în dimensiunile telurice, creaţiile sunt ierarhizate după cum urmează: poporul ceresc este zămislit din Lumină şi Foc, omul a fost creat din lut şi apă, iar duhurile sunt din aer. Insă prin „chipul şi asemănarea noastră", omului i s-a dat Lumina Vieţii! Lucru pe care Iblis nu 1-a putut înţelege. CELE DOUĂ PRIETENE FIDELE ALE OMULUI: BOALA ŞI SUFERINŢA

Puterile Cereşti ne-au înzestrat cu îngeri păzitori, atât în dimensiunile interioare ale Fiinţei, cât şi în cele exterioare. Rolul lor este de a veghea ca libertatea noastră să nu prejudicieze libertăţile celorlalţi, iar în plan personal să atragă atenţia atunci când biosul este agresat. Astfel, boala, suferinţa nu sunt doar efectele unor opţiuni eronate, ci nişte bune prietene care ne avertizează atunci când ne îndepărtăm de Cale. Este cel puţin neinteligent să te lupţi cu boala sau cu suferinţa, când ele sunt reprezentările unor entităţi spirituale care Codul lui Oreste 17 ne arată greşelile şi se retrag atunci când se redobândeşte Armonia. Nu te poţi război cu prietenii, decât dacă te afli în confuzie. Nu există boală, ci doar bolnavi, cum nu există suferiţă, ci doar indivizi ieşiţi din Fericire. Rugăciunea, meditaţia, contemplarea şi mai ales ul uman ne pot furniza răspunsurile necesare reintegrării în Lege. Suntem integraţi în Marea Fiinţă, nu înţeleg de ce ne mai obosim să localizăm în afara noastră Raiul, Iadul... Intenţiile şi scopurile ne definesc! Suntem creatorii zilelor noas-

tre de azi şi de mâine. Să le mulţumim strămoşilor pentru cele de ieri şi alaltăieri! ARCANA ULTIMEI REVELAŢII

Unii dintre noi am devenit conştienţi de importanţa vremurilor în care trăim şi am reuşit să înţelegem superba revelaţie creştină din Apocalipsa Sfântului Ioan, alţii însă profită de incertitudini şi de inerţiala teamă de necunoscut şi proliferează prevestind tot felul de catastrofe şi chiar sfârşitul lumii, însă noi toţi evoluăm odată cu universul. Aici se află taina generaţiilor. Murim şi renaştem după fiecare secundă, stă doar în puterea noastră să alchimizăm îngrijorarea, atât de bine descrisă de comandantul Jacques-Yves Cousteau: „Suntem cancerul Pământului. Specia umană este vinovată de o poluare imposibil de gestionat de natură. Lucrul acesta este atât de evident, încât te întrebi de ce orbire sunt loviţi conducătorii noştri. Natura, în marea ei înţelepciune, încearcă să ne ajute; cazurile de sterilitate fără motiv aparent sporesc - după cum creşte şi numărul orfanilor sau al copiilor maltrataţi! Dar „ştiinţa" veghează, încearcă să găsească rezolvarea, ca întotdeauna de altfel, pentru a le permite oamenilor să continue să trăiască în cea mai totală inconştienţă şi iresponsabilitate!" Ei 1 ORESTE TEODORESCU bine, dar aşa cum postulase Malraux, acest secol va fi spiritual sau nu va fi deloc! Omul, după ce-şi va descoperi sămânţa divină, va transforma iadul în rai! O ULTIMĂ POARTĂ DE DESCHIS... Omul nu are suflet, el este un suflet, un spirit, o energie primordială emanată în şapte învelişuri. Viaţa nu este condiţionată între naştere şi moarte decât de limitele conştiinţei. Totul este conştiinţă, căci acum ştim că mineralul, vegetalul şi animalul sunt animate de spirite ca şi ale omului, dar la nivele mai joase de vibraţie. Omul, ca veriga mai puternică şi mai conştientă din lanţul de lumină care leagă minus infinitul de plus infinit, are de îndeplinit două meniri divine. Prima, să ajute şi să elibereze toate

formele de viaţă inferioare, iar secunda, să obţină mântuirea sufletului şi eliberarea din închisoarea timpului prin credinţă, ştiinţă şi iubire! Ajunge în lumina Harului oricine a găsit răspunsurile trilogiei: de unde vin, cine sunt şi încotro mă-ndrept sau „copilul" în sensul dat cuvântului de Fiul: „lăsaţi copiii să vină la mine căci a lor este împărăţia Cerului!" Dacă înţelegem semnificaţia numelor ebraice Cain (timp) şi Abel (eteric) ne apropiem deja de descifrarea mitului fratricid iudaic. Numai cine a ajuns la cunoaşterea de sine poate înţelege tainele universale, căci ele sunt scrise cu lumină în dimensiunile noastre mentale, sufleteşti şi trupeşti. Microcosmos în Macrocosmos, sau cu alte cuvinte cum este sus aşa este şi jos, totul fiind într-o strânsă legătură, iar toate conexiunile universale au Sens! Iniţierea în taine şi plonjarea în infinitul Iubirii Necondiţionate ne vor face să redescoperim natura noastră Divină. Sentimentul că ne aflăm la sfârşitul unui ciclu evolutiv ne face mai lucizi şi mai preocupaţi de întregirea noastră, aşa cum eram odinioară în Vârsta de Aur a Omenirii, Codul lui Oreste 17 când zburam alături de zei, heruvimi, îngeri şi arhangheli şi când ascultam vrăjiţi poveştile fratelui nostru mai mare Isus Hristos. Revoluţia indigo a început discret, fără surle şi trâmbiţe, fără contondenţe şi, în sfârşit, iată-ne ajunşi în faţa singurei porţi pe care nu am deschis-o până acum. Trebuie să ne adunăm toate energiile pentru a face cei şapte paşi care ne vor introduce în Universul Spiritului Etern. Materia a încetat de mult să-şi mai exercite dominaţia asupra Spiritului. Cine nu înţelege asta va sfârşi în Haos, şi ar fi păcat, când există şi alternativa întregului! DESTINUL, ASCEZA ŞI REGĂSIREA REGATULUI PIERDUT

Celebrul istoriograf Flavius Iosif scria că esenienii credeau că toate întâmplările sunt predestinate. Textele descoperite lângă Marea Moartă, la Qumran, confirmă că autorii lor erau iniţiaţi în Marea ştiinţă a Cosmosului şi ştiau că istoria este împărţită în epoci fixate de Dumnezeu şi supravegheate de ierarhiile cereşti: heruvimi, îngeri, arhangheli, serafimi. Aşadar, aceste creaţii de

lumină nu au o voinţă proprie, ci sunt programaţi de către divinitate, însă, sub auspiciile Libertăţii cu care Marele Părinte al Universului îşi înzestrează creaţia, unii îngeri aleg să se individualizeze şi să iasă din Program. Vedem la Moise cum unii dintre ei, seduşi de farmecul fiicelor oamenilor, au căzut într-o stare ruşinoasă, văduvindu-se de Lumina Unicităţii. Gnosticii credeau că aceşti îngeri căzuţi stau la originea răului în lume, căci răul nu poate fi altceva decât absenţa Binelui. Spre deosebire de oameni, care prin cuplul primordial Adam-Eva au ales calea cunoaşterii binelui şi răului, aceşti îngeri au în continuare o putere foarte mare. Noi, dacă nu ieşim din cercul vicios al cauzei-efect, devenim promotorii karmei. In sensul 1 ORESTE TEODORESCU iudeo-creştin, karma este o reţea spirituală care se hrăneşte din greşelile şi abaterile de la decalog, precum şi din ignorarea celor şapte păcate capitale. Iată avertismentul lui Isus Hristos: „... Mai degrabă vor trece cerul şi pământul decât să fie suprimată chiar şi numai o iotă din această lege..." Din această perspectivă, karma este suma lecţiilor încă neînvăţate pe calea desăvârşirii sinelui, iar Legea apare ca o consecinţă etică, morală şi spirituală a acţiunilor noastre mentale, psihice şi fizice. De aici rezultă karma hinduşilor sau destinul în concepţia occidentală. El este „legea după care suntem orânduiţi" , cum spune Goethe şi ne oferă posibilitatea de a ne şlefui propriile muchii şi asperităţi, până devenim o piatră şlefuită din Templul lui Dumnezeu! DE LA MEMORIA INDIVIDUALĂ LA CEA UNIVERSALĂ

Ni s-au luat amintirile despre vieţile anterioare ca să nu înfăptuim binele sau răul din calcul, ci prin trăire, prin alchimizarea instinctelor în sentimente şi pe acestea în raţiune divină. Doar în Moarte, acolo unde sălăşluieşte Viaţa Veşnică, ne putem revedea şi mai ales înţelege filmul vieţilor în trup, putem constata şi analiza toate imperfecţiunile care ne ţin departe de Tatăl. Dar, odată venit în dimensiunea concretului, care se compune din informaţii

condiţionate de dualitate, avem acces la Cale prin religii, profeţi, proroci, maeştri spirituali, în fiecare generaţie. Iertarea, de exemplu, poate şterge sau îmbunătăţi karma, iar iubirea necondiţionată stabileşte unirea cu principiile divine şi ieşirea din Roată. Aşadar, trebuie să înţelegem adevărul spiritual: „să ne naştem din nou, în lumina adevărului, prin respectarea legilor universale şi prin participarea voluntară la Planul lui Dumnezeu". Codul lui Or este 1 Există o memorie cosmică, o cronică Akasha care păstrează tot ceea ce am generat, ca individ şi ca umanitate, în tripartiţia noastră iniţială: mental, afectiv, comportamental. Descoperirea atributelor genetice din ARN şi ADN relevă abundenţa de informaţii de la energia liberă care este spiritul, la cea care începe să se concentreze în suflet, minte şi trup, aceeaşi energie care poate străbate lumile văzute şi nevăzute, în meditaţie, somn, stări speciale de revelaţie mistică sau prin iniţiere. Profesorul olandez Henri van Praag găseşte cronica Akasha foarte asemănătoare unui hard imens care împarte în foldere toate categoriile regăsite în universul mental, acolo unde se generează totul. Situaţia în care ne aflăm acum ne cere să trecem de la memoria umană la cea cosmică, aşa cum din negura evoluţiei noastre ne-a învăţat Hermes Trismegistos: „Cum este în mic, aşa este în mare". Foarte bine a definit acest concept sociologul Marshal MacLuhan: „Lumea întreagă este un sat cosmic. Omenirea este un corp uriaş în care comunicarea reprezintă un hormon social". ARHIVA LUI DUMNEZEU

A In ultimele două secole, antropologi, biologi, filosofi şi de la începutul celui de-al treilea mileniu, fizicieni şi ingineri de soft s-au străduit să demonstreze ştiinţific un adevăr spiritual: „informaţia generată de o fiinţă vie se păstrează şi după moarte, arhivată într-o imensă bibliotecă guvernată de una dintre legile kybalionului şi anume aceea că nimic nu se pierde, totul se transformă!" Fotografiile kirlian au reuşit să demonstreze învelişurile noastre energetice, denumite aură. Astfel, dacă mintea este situ-

ată în corpul eteric şi acesta se desprinde de învelişul fizic, singurul, care se întoarce în burta planetei unde va fi din nou divizat în elementele care l-au constituit: pământ, foc, apa, aer, ea poate 12 ORESTE TEODORESCU călători în dimensiunile eterice, astrale şi spirituale, păstrând intactă informaţia generată în materie. Oamenii de ştiinţă moderni au postulat deja că memoria nu este un atribut al creierului, ci al spiritului. Mediumurile sau persoanele care au experimentat meditaţiile interioare au putut să-şi „părăsească" trupul, iar conştiinţa lor i-a urmat şi în afara materiei. Astfel, memoria universală este infinită şi inepuizabilă, căci ea înregistrează toate zămislirile creaţilor divine. Cronica Akasha este, poate, Arhiva lui Dumnezeu! Gândurile, sentimentele şi acţiunile sunt memorate în această cronică universală şi în funcţie de condiţionările la care ne supunem, de aici va veni şi sentinţa dată în procesul nostru evolutiv. Cum ziceau în înţelepciunea lor, bătrânii noştri: „după faptă şi răsplată!" Am înţelege mai bine toate acestea imaginându-ne că universul este compus din cercuri concentrice. Lumea materială este cuprinsă în cea sentimentală, care la rândul ei este inclusă în cea mentală, dar şi aceasta este cuprinsă în cercul lumii spirituale. Singurul punct stabil, cel care generează toate acestea este centrul tuturor cercurilor. Acolo este Regatul Forţei! CRONICA AKASHA

Cronica Akasha este o dimensiune cognitivă universală centrată în spirit. Prin lepădarea de Satan (egoul) şi Unirea cu Hristos (şinele divin), fiecare dintre noi putem accesa informaţiile cosmice. Printre cei care au experimentat acest dar se numără Nostradamus, Paracelsus, Scarlat Demetrescu, Rudolf Steiner, Edgar Cayce şi mulţi alţii. Cayce, numit şi profetul adormit, intră într-o transă specifică mediumurilor utilizând memoria cronicii, reuşind o serie de profeţii care s-au adeverit în timp, însă realitatea conştiinţei libere, necondiţionate care, odată reintegrată Codul lui Or este 13

în întreg, devine una cu Mintea lui Dumnezeu a fost bine definită de către Platon: „Sufletul este nemuritor; el are un început aritmetic şi străbate întregul corp de jur împrejur pornind din centru... ca şi cum ar parcurge două cercuri diferite". Pentru filosoful grec, primul cerc este ciclul vieţii, iar al doilea, mişcarea universului. Aici se află cheia înţelegerii astrologiei. Cecul solar cu planetele aşezate în casele horoscopului în funcţie de ora naşterii, data şi locul arată ce forţe cosmice guvernează sufletul. Pentru hinduşi, Akasha nu gestionează informaţiile generate de om în exteriorul său, ci ceea ce gândeşte el în inimă. Şi aici devine foarte interesantă povaţa lui Hristos, venită peste milenii: „Coborâţi-vă mintea în inima...!" Astfel, putem conchide că Aksha este un domeniu pur spiritual, chiar mistic, iar accesul în această imensă bibliotecă universală este harul cu care ne-a înzestrat Dumnezeu, pentru a ne folosi în drumul nostru ca fii rătăcitori către Tatăl răbdător şi bun. AKASHA SAU JURNALUL ELOHIMILOR

Accesarea cronicii Akasha, după cum am văzut, este darul făcut omenirii de către Providenţă. învăţăturile înţelepciunii (Vedele indiene), aşa cum prevede tradiţia sunt fragmente copiate din această uriaşă bibliotecă, la fel se întâmplă şi cu cea mai sfântă carte ebraică, Kabbala, cea „scrisă cu lumină". Tradiţia hermetică atribuie tăbliţelor de smarald pe care Hermes Mercurius Trismegistos şi-a scris învăţăturile către zei şi oameni, tot cronicii, iar Rudolf Steiner în superba sa conferinţă Cronica Akasha consideră Graalul un „vas al ştiinţei secrete care provine din arhiva universală". Printre exemplele notabile ale celor care au avut acces la Akasha, l-aş pomeni şi pe călugărul capucin, padre Pio, din San 1 ORESTE TEODORESCU Giovanni, care le povestea enoriaşilor pe care-i spovedea despre trecutul şi viitorul lor şi al omenirii. Evident că acest har i-a făcut pe superiorii săi ultradogmatici şi închistaţi să-i interzică sacramentele spovedaniei şi ale citirii liturghiei. In tehnicile de meditaţie, cu precădere în Autocontrolul lui Dan Seracu, există o

cameră unde se află celebra cronică şi unde practicantul poate accesa răspunsul unor întrebări fundamentale. Am experimentat această stare şi îi pot confirma precizia... Se crede că însuşi Dumnezeu şi îngerii lui de Lumină scriu în Akasha într-o limbă divină numele celor care se vor regăsi în Cartea Vieţii. BIBLIA ŞI CRONICA AKASHA

Reporterul american de la Washington Post, Michael Drosnin, şi matematicianul israelian Eli Rips au dezvoltat o teorie conform căreia Biblia este Cronica Akasha codată după un model matematic perfect, capabilă să desluşească toate evenimentele importante pentru umanitate. Pentru a nu vă plictisi cu foarte multe amănunte, vă recomand cartea Codul Bibliei, editată de Nemira. Foarte pe scurt, Eli Rips a introdus în calculator toate caracterele ebraice ale Bibliei, a renunţat la toate spaţiile dintre ele şi a observat un algoritm matematic care prevede cu acurateţe viitorul planetei şi momentele sale dramatice, astfel, Holocaustul, războaiele mondiale, căderea Zidului Berlinului, 11 septembrie, asasinarea lui Kennedy etc. sunt codificate cu peste 3 000 de ani în urmă. Iată ce scrie Geniul din Vilna, un cărturar din secolul al XVIII-lea: „Rânduiala este că tot ce a fost, este şi va fi până la sfârşitul vremii e inclus în Tora, de la primul până la ultimul cuvânt. Şi nu doar într-un sens general, ci cu amănunte despre fiecare neam şi despre fiecare fiinţă omenească în parte, şi Codul lui Or este 1 amănunte la amănunte despre tot ce i s-a întâmplat din ziua naşterii sale până la săvârşirea sa din viaţă". Acum putem înţelege de ce Hristos referindu-se la legea divină a spus: „Mai degrabă vor trece cerurile şi pământurile decât să se piardă o slovă din această lege". Faptul că profeţii din Biblie iau într-un mod direct cu viitorul confirmă accesul la Cronică. In Daniel 12: 4 scrie: „Iar tu Daniele, ţine ascunse cuvintele şi pecetluieşte cartea până la sfârşitul vremii". In sincronicitatea în care se întâlnesc minţile aflate pe aceeaşi frecvenţă, devine revelatorie fraza lui Einstein: „Distincţia din-

tre trecut, prezent şi viitor este doar o iluzie, oricât ar fi de persistentă!" Putem aşadar lesne observa că toate semnele prezenţei Divine în viaţa noastră sunt mereu la îndemână. O abordare teologică a temei cred că ar suna cam aşa: pentru Creator, care nu este îngrădit de timp şi spaţiu, Universul, de la începutul până la sfârşitul său, a fost văzut şi creat dintr-odată. Poate aici se află cheia frazei: „Dumnezeu ştie şi câte fire de păr aveţi în cap, deşi voi nu le-aţi numărat niciodată"! A CINCEA DIMENSIUNE

Pentru matematicianul Eli Rips, codul Bibliei este demonstraţia laică a existenţei lui Dumnezeu. Schimbarea de paradigmă în care ne aflăm şi care îşi va atinge apogeul pe 20.12.2012 unifică cele două domenii care au fost în opoziţie în epoca întunericului şi a ignoranţei, şi anume religia şi ştiinţa. Insă nu vom putea înţelege ubicuitatea şi omniprezenţa divinităţii dacă nu împingem limita conştiinţei în afara dualităţii şi mai ales în afara spaţiului tridimensional. Rips, în calculele sale, porneşte de la unul dintre cele mai vechi texte ale Bibliei care vorbeşte despre o a cincea dimensiune. Aşadar, dacă Einstein postulase că timpul este a patra dimensiune 16 ORESTE TEODORESCU a spaţiului, în Tora este scris: „... Există în afara timpului un adânc al binelui şi un adânc al răului". De aici, putem lesne trage concluzia că pe lângă lungime, lăţime, înălţime, şi timp, spaţiul existenţei noastre conţine în sine Raiul şi Iadul. Cât de evidente ni se par acum înţelepciunile: „după faptă şi răsplată", „cine seamănă vânt culege furtună", „cine scoate sabia, de sabie are parte"... dar mai ales importanţa frazei: „M-am lepădat de Satana, m-am unit cu Hristos. Mă lepăd de Satana, mă unesc cu Hristos!" ÎNTOARCEREA MAESTRULUI RĂTĂCITOR

Când minţi, ţi-e frică să nu fii descoperit, şi atunci începi un lung şi trist şir de condiţionări. Dacă îţi faci chip cioplit şi

începi să te închini propriei statui ridicată în rigips de câţiva discipoli exaltaţi, te afli deja în negarea divinului din tine. Cu cât paginile CV-ului tău cresc, cu cât pereţii spaţiului care te defineşte se aglomerează de diplome şi titluri cumpărate pe internet, cu atât te simţi mai singur, mai tulburat şi mai sărac. Nu uita, maestre drag cât de ruşinat s-a simţit cuplul primordial când şi-a conştientizat goliciunea. Rămâi aşadar, dragul meu maestru rătăcit, în Lumină şi nu uita că Dumnezeu se autodefineşte prin înţelepciune, Frumuseţe şi Forţă, iar eternitatea Sa, atât în potenţial, cât şi în dinamică respiră Iubire, Iertare, Evoluţie. Renunţă, iubite frate, la ură, meschinărie, conspiraţii. Nu-ţi mai otrăvi sufletul şi nu-i mai manipula după bunul tău plac pe cei care, din iubire, te-ar urma oriunde, căci, la nivelul tău de evoluţie, ar fi trebuit să înţelegi că în Legea lui Unu, dacă faci rău semenilor tăi, ţie îţi aduci nenorocirea. Mă uit în adâncul sufletului tău şi văd lumânarea pâlpâind în vârtejul Codul lui Oreste 1 hiperegoului. întreaga concentrare ţi-a fost răpită de luciul oglinzii, de reflexia adevărului în formă. Te-ai înăsprit, înrăit şi lăcomit. Zâmbetul cald şi frumos, semnătura unică a Fiului Omului, ţi s-a transformat în rictus, iar privirea atât de albastră şi de limpede aruncă acum flăcări sulfuroase. Aminteşte-ţi că indiferent de ce vei gândi, spune sau face, noi, cei care te cunoaştem atât ca Fiinţă cât şi ca Persoană, te iubim necondiţionat şi ne rugăm ca Bunul Dumnezeu să-ţi risipească ceaţa spirituală. Te aşteptăm cu drag ACASĂ! Nu ne poţi face tu atât rău cât te putem noi iubi! DE LA MAGIE LA... MESCHINĂRIE Graniţa dintre magia albă şi magia neagră este definită de scop. Energia este informată de voinţa operatorului. Dacă în el primează Lumina, Adevărul, Iubirea, se situează în armata magilor, însă dacă mintea, sufletul şi trupul său se află în întunericul urii, al intoleranţei şi al violenţei, devine vrăjitorul demonilor. Iată un fragment revelator din Iniţiere în magici albă şi în magia neagră - Eric Pier Sperandio în colaborare cu vrăjitorul Abraxas:

„Practicantul magiei negre ia în derâdere sentimentele celorlalţi, se foloseşte de emoţiile şi de punctele lor slabe şi le exploatează la maximum, pentru a-şi domina mai bine anturajul. El îşi foloseşte puterile magice şi forţa sa întunecată pentru a încerca să-i domine pe oameni din preajmă. Cu ajutorul puterilor magice pe care le are, practicantul magiei negre îşi hrăneşte în mod constant resentimentele şi îşi satisface dorinţele de răzbunare. în plus, el se organizează tot timpul pentru a-i ţine sub puterile sale pe cei care îi consideră a fi adversari sau inamici, de asemenea, este gelos faţă de cunoştinţele sale, faţă de rezultate, de experienţe, de descoperiri. Vrăjitorul negru exploatează elementele, îngerii căzuţi şi alte 1 ORESTE TEODORESCU creaturi diabolice într-un mod egoist şi spre propriul profit. El îi manipulează pe ceilalţi şi încearcă tot timpul să îi supună puterilor sale pentru a-i controla mai bine şi domina. Vrăjitorul alb nu se foloseşte niciodată de manevre ipocrite sau înşelătoare pentru a-i controla şi a-i domina pe cei din jurul său". Scriu aceste rânduri, tot pentru prietenul meu cu ochii albaştri care crede că un operator magic poate „lucra" pe ambele câmpuri, uitând ce spune Hristos: „Nu poţi sluji la doi stăpâni, odată", şi întrucât ştiu că, în esenţă, prietenul meu este un om bun, generos şi iubit de ierarhiile cereşti, dar care din teamă de sărăcie şi din dragostea pentru glorie a rătăcit cărarea lăsându-se dominat de forţe, pe care atunci când se află în Lumină le îmblânzea cu zâmbetul său şi în speranţa că va citi vreodată aceste rânduri, îi propun un citat din Dăruind vei dobândi de Nicolae Steinhardt: „Domnul nu este mulţumit cu porunca de a-ţi iubi prietenul, ruda, pe cel de neam cu tine, pe care-ţi vrea binele, pe „aproapele" în înţeles concret. Mergând, mult, mult mai departe decât Legea veche, doreşte şi ne cere să-1 iubim pe vrăjmaşul nostru (Matei 5, 43-44; Luca 6, 27 şi 6, 35). Creştinismul nu ne oferă un mijloc miraculos de a scăpa de suferinţă, ci ne pune la îndemână miraculosul mijloc de a o îndura. Ceea ce deloc nu vrea să însemne identificarea creşti-

nismului cu suferinţa. Prin suferinţă, se poate ajunge la adevăr şi lepădare de sine, însă Albert Camus arată că desprinderea de cele lumeşti inima vrednică o poate afla şi prin fericire: „Mai ales prin fericire ne putem înălţa până la treptele cele mai de sus ale Scării. Durerea de fapt e faţa mai puţin nobilă a strădaniei. Ţinta rămâne fericirea pe care se cuvine să ne-o însuşim, dincolo de nenorociri, necazuri şi încercări. Esenţa învăţăturii creştine e această deprindere, această descoperire a fericirii. Hristos este mereu prezent, gata să intre pe uşa deschisă a inimii şi capabil numai de actele caracteristice Codul lui Oreste 19 nobleţei lăuntrice, pe care şi nouă ni le propune, propovăduindu-ne că sunt mereu accesibile: discreţia, iertarea, uitarea, degajarea dintre meschinării şi mărunţişuri, alungarea ţinerii de minte a răului, sila de răzbunare, ura, susceptibilitatea, irascibilitatea, ţâfna şi multe alte stupidităţi a căror jalnică inferioritate şi acută novicitate ne-a destăinuit-o o dată pentru totdeauna şi ne-o destăinuie de fiecare dată mai dureros". Amin! „SĂ RIDICI OCHII LA CERURI..." „Să ridici ochii la ceruri, când toţi oamenii privesc în pământ, nu este uşor. Să adori îngerii Luminii, când toţi oamenii adoră faima şi bogăţiile, nu este uşor. Dar cel mai dificil lucru dintre toate este de a gândi cum gândesc îngerii şi de a acţiona ca îngerii. După cum fiul moşteneşte pământul de la tatăl său, tot aşa noi am moştenit Pământul Sfânt de la părinţii noştri. Acest tărâm nu este un câmp de lucrat, ci un loc în sufletul nostru unde noi putem construi Templul nostru Sfânt. Dar chiar şi un templu trebuie construit piatră cu piatră, tot aşa va voi da pietrele necesare, pentru a ridica acest Templu Sfânt pe care noi l-am moştenit de la Părinţii noştri şi de la Părinţii Părinţilor noştri." Iar noi, ca slujitori ai Celui Drept prin care Viaţa noastră devine viaţa veşnică să nu uităm niciodată înţelepciunea înain-

taşilor noştri din Vechiul Egipt care, unindu-şi mintea, sufletul şi trupul în Lumină au zis: „Răutatea din mine a fost distrusă; ucisă a fost ura din mine. Şters este păcatul ce mi-a aparţinut. Merg pe calea ce o cunosc, către insula dreptăţii. Ajung în tărâmul orizontului ceresc, trec prin sfânta poartă. O, zei ce îmi veniţi în cale! Intindeţi-vă 190 ORESTE TEODORESCU braţele spre mine! Am devenit un zeu în rând cu voi. Am vindecat ochiul Soarelui după ce fusese rănit în ziua luptei, de către cei doi adversari". ÎNTRE TRUFIE ŞI IUBIRE

Chemarea Tatălui este universală şi se regăseşte perfect în imboldul lui Hristos: „Fiţi şi voi desăvârşiţi, după cum Tatăl vostru este". Dacă coroborăm cu episodul din Facerea în care suntem zămisliţi după chipul şi asemănarea Elohimilor, subliniind fraza Mântuitorului: „Eu şi Tatăl unu suntem", dar şi constatarea lui Pavel: „Acum nu eu vorbesc, ci Hristos vorbeşte în mine", putem înţelege că destinul nostru este de a ne reintegra în unitatea primordială când şi noi eram în „Regatul pe care l-am părăsit prin individualizare" (Spinoza). Dacă Dumnezeu se defineşte ca fiind Forţa, Frumuseţea, înţelepciunea, Viaţa, Iubirea, Armonia, Adevărul, atunci orice abatere de la esenţa Sa luminoasă ne îndepărtează de Raiul ca dimensiune interioară şi ne aruncă în abisul deznădejdii, tristeţii, neîmplinirii. Acestea sunt predicatele iadului, iar el sălăşluieşte în noi încă înainte de a ne naşte, căci strămoşii noştri primordiali, copiii lui Adam şi ai Evei, urmaşii lui Cain ne-au blestemat să ne confruntăm în fiecare generaţie cu proprii demoni. Când ai senzaţia că poţi să-1 imiţi pe Dumnezeu, nefiind însă ca El, dai dovadă de Trufie, sau Vanitate, păcatele preferate ale lui Lucifer. El s-a săturat să fie în Dumnezeu şi a ales să iasă din Unitatea în Diversitate, construindu-şi propriul imperiu. Legile acestei lumi întunecate sunt mereu aceleaşi: minciuna, înşelătorie, invidie, ură. Prin Trufie, alegi să-1 mimezi pe Dumnezeu într-o formă meschină şi

neadevărată, iar prin Iubire devii una cu El. Priveşte semnele din jurul tău... Clepsidra s-a întors, iar nisipul lumii vechi se scurge Codul lui Oreste 19 cu viteză. Vom fi, vrem, nu vrem contemporanii separării grâului de neghină. PROFEŢIA APOCALIPTICĂ A LUI ISAIA

Astăzi, la Ierusalim, în Sanctuarul Cărţii, este expusă publicului larg cea mai veche profeţie a Apocalipsei, sulul lui Isaia, vechi de peste 2 500 de ani. Textul originar a fost descoperit printre alte manuscrise de la Qumran. Reporterul M. Drosnin de la Washington Post, împreună cu matematicianul Eli Rips, cu ajutorul unui soft teribil care traduce codul încifrat al Bibliei, atrag atenţia că în sulul lui Isaia se vorbeşte despre un război atomic, avertizând despre începerea unui „holocaust atomic, care va declanşa un război mondial între forţele luminii şi ale progresului şi cele ale întunericului şi ale stagnării". încă de la început, Isaia avertizează: „Cartea este pecetluită, dacă o dai cuiva care ştie carte şi-i zici: Citeşte! el îţi răspunde: Nu pot, căci nu-i înţeleg sensurile", însă el prezice că va veni un timp când cartea pecetluită va putea fi deschisă şi înţeleasă: „In vremea aceea, surzii vor auzi cuvintele cărţii şi ochii celor orbi vor vedea slovele fără umbră şi fără întuneric". Concluzia este tulburătoare. Cu peste două milenii în urmă, Isaia, fiind conectat la Cronica Akasha, a putut scrie despre Armaghedon, război nuclear, aparat cu ajutorul căruia se vor putea citi sensurile ascunse ale Bibliei (computerul), iar concluzia este pe cât de seacă, pe atât de cumplită: al treilea război mondial va fi începutul sfârşitului acestui tip de civilizaţie în care ne şlefuim conştiinţele de la mineral la uman. Revelaţia lui Ioan din Apocalipsă ne arată şi începutul noii dimensiuni existenţiale, de la uman la Divin. Trăim vremuri 19 ORESTE TEODORESCU interesante şi voinţa de progres, pace şi iubire a fiecăruia dintre noi ne poate situa în tabăra Vieţii.

AVERTISMENTE DESPRE ZILELE CELE DE APOI DIN BIBLIE

A Intr-o simetrie şi complementaritate perfecte, Vechiul şi Noul Testament spun umanităţii povestea devenirii conştiinţei de la uman la divin şi arată soarta finală a celor care nu doresc să părăsească imperiul întunericului creat din intoleranţă, ură, minciună, cu alte cuvinte prin încălcarea principiilor şi legilor divine. „Eu am venit să împlinesc legea nu s-o stric" spune Mântuitorul întărind esenţa religiei iudeo-creştine. Cele două mari cărţi apocaliptice, cea a lui Daniel din Vechiul Testament şi cea din Noul Testament al lui Ioan Teologul, conţin predicţii ale unor evenimente planetare în care se confruntă cele două naturi umane: binele şi răul. Sensurile sunt codate în ambele cazuri „până la zilele cele de apoi". In Daniel, un înger îi dezvăluie profetului viitorul spunându-i: „Iar tu, Daniele, ţine ascunse cuvintele şi pecetluieşte cartea până la sfârşitul vremii". Iar la Ioan găsim: „Am văzut apoi în mâna dreaptă a Celui ce şedea pe tron, o carte scrisă înăuntru şi pe dos, pecetluită cu şapte peceţi (...) Dar nimeni în cer, nici pe pământ, nici sub pământ nu putea să deschidă cartea, nici să se uite în ea". De fapt, sfârşitul zilelor este prezis de patru ori în cele cinci cărţi ale evreilor. In prima predicţie, patriarhul Iacob le spune celor doisprezece fii ai săi ce are să fie cu ei „în zilele cele de apoi". Apoi, Moise vesteşte poporul lui Israel: „în zilele cele de apoi vă vor ajunge necazurile". Tot Moise da al treilea avertisment: „Când vei fi la necaz şi când te vor ajunge toate acestea în zilele cele de apoi". In fine, în al patrulea mesaj apocaliptic, vrăjitorul Valaam îi spune unui istoric vrăjmaş al Israelului: „Ce are să facă poporul Codul lui Ores te 193 acesta cu poporul tău în zilele cele de apoi..." Concluzia este că aceşti vizionari au văzut şi înţeles cum se încheie un ciclu de evoluţie a umanităţii, iar ceea ce este cu adevărat interesant este că aceste predicţii se potrivesc aproape perfect cu profeţiile brahmanice, mayaşe, ale indienilor Hoopi, ale sufiştilor etc... TAINA ESENIENILOR

Cu mai bine de două milenii în trecut, un grup mesianic desprins din legea iudaică şi-a aşezat tabăra pe înălţimile golaşe de lângă Marea Moartă, aşteptând armatele îngereşti să i se alăture în „războiul sfânt al Fiilor Luminii împotriva Fiilor întunericului". Şi, întrucât ei personificaseră răul ca fiind reprezentat de Imperiul Roman („să-i dăm Cezarului ce-i al Cezarului şi lui Dumnezeu ce-i al Său!"), se temeau ca pergamentele lor să nu fie distruse, aşa că le-au ascuns în peşterile de la marginea deşertului. Tăcerea a domnit deasupra pietrelor încinse de soare, până în 1947, când un beduin a descoperit cea mai veche copie cunoscută a Bibliei. Esenienii ştiau că războiul dintre lumină şi întuneric este propriu fiecărui individ în fiecare generaţie, de aceea au subliniat cea mai importantă porunca divină: „Ascultă Israele, Domnul Dumnezeu este singurul Domn!", iar în versetele biblice este indicat în ce fel trebuie păstrate cuvintele vieţii: „Cuvintele acestea, pe care ţi le spun eu astăzi, să le ai în inima ta şi în sufletul tău; să le întipăreşti în fiii tăi şi să vorbeşti de ele când şezi în casa ta, când mergi pe cale, când te culci şi când te scoli. Să le legi ca semn la mână şi să le ai ca pe o tăbliţă pe fruntea ta. Să le scrii pe uşorii casei tale şi pe porţile tale!" Şi ne amintim că, atunci când Domnul a trimis molimele asupra Egiptului pentru a-şi scoate poporul din robie, a ocolit toate casele care purtau pecetea sacră! Israel se mai tălmăceşte şi ca Libertate! Aici este cheia înţelegerii frazei biblice: „Să-1 facem pe om după chipul şi asemănarea noastră!" Cine are minte să priceapă! 19 ORESTE TEODORESCU DUALITATEA

Infinitul se opune raţiunii noastre umane. Persoana nu poate gândi unitar, căci ea trăieşte în dualitate. Doar Fiinţa, vindecată de contrarii îşi găseşte originea în UNU. Neofitul nu percepe un obiect decât atunci când îl separă de mediul său ambiant, iar cunoaşterea care are în sine şi autocunoaşterea nu se poate face decât prin individualizare, adică prin evadarea din Unicitate (El) şi plonjarea în dualitate (eu). Armonizarea dualităţii şi reinte-

grarea în unicitatea Divină este zugrăvită în principiul hermetic: „ceea ce este sus este şi jos pentru a înfăptui miracolul unui singur lucru". Aşadar, dacă lumea este susţinută de două coloane, + şi -; energie activă yang şi energie pasivă yin, putem să concluzionăm că viaţa în materie ia naştere dintr-un etern duel, din opoziţie, iar viaţa spirituală se naşte din armonizarea contrariilor, din „umblarea pe calea de mijloc" cum propovăduia Buddha. Iniţiativa individualizării îl face pe om să iasă din inerţie şi, prin deosebirea dintre bine şi rău, să dea expresie frazei veşnic vii: „Să-1 facem pe om după chipul şi asemănarea noastră!" Iată cele mai cunoscute opoziţii care formează domeniul dualităţii: Subiect - Obiect. Pozitiv - Negativ. Masculin - Feminin. Raţiune - Imaginaţie. Mişcare - Repaus. Spirit - Materie. Abstract - Concret. Fiinţă - Persoană. Dualitatea este necesară dar relativă. Dacă eşti înţelept, îţi vei aminti mereu această frază! Codul lui Oreste 19 TRIADA

Dacă doi este simbolul diferenţierii, ar fi bine să înţelegem că el funcţionează analitic, separator. Mintea nu se poate bloca în dualitate, căci ea însăşi nu creează nimic. Rămânerea în opoziţie conduce la negare, la îndoială. Cine are minte să priceapă, căci aici se desfăşoară Mefisto, cel care neagă şi contrazice Providenţa. Doi îl dezvăluie pe trei, iar triada nu este altceva decât o reprezentare şi mai complexă a unicităţii. Trinitatea (tri-unitate) este cheia descifrării tuturor misterelor mari şi mici. Dualitatea se reduce la unitate prin triadă, căci dacă s-ar reveni direct la Unu, tot efortul expansionist ar fi de prisos. Nimic nu se pierde, totul se transformă... iată ce frumos scrie în Dao de Jing:

„Unu 1-a chemat pe Doi. împreună l-au făcut pe Trei. De aici provin cele 10 000 de lucruri"... In dualitate avem teza şi antiteza, pe care triada le readuce la întreg prin sinteză. Sau poate un exemplu mai bun ar fi între negaţie şi afirmaţie există soluţia. Iată cum este oglindită triada în cele mai influente curente teologice şi filosofice: creştinism: Tatăl - Fiul - Sfântul Duh. brahmanism: Brahma - Vishnu - Shiva. platonism: Principiul - Cuvântul - Substanţa. mistici: Minte - Suflet - Trup. hermetism: Arhe - Azoth - Hyle. alchimie: Sulf - Mercur - Sare. francmasonerie: înţelepciune - Forţă - Frumuseţe. In şcolile micilor şi marilor Meşteri, adeptul era învăţat principiul unic exprimat tripartit: Să gândeşti bine - Să vorbeşti bine - Să faci bine. Cu alte cuvinte: Uneşte-ţi mintea, sufletul şi trupul pe aceeaşi axă a Binelui! 19 ORESTE TEODORESCU QUADRATURA

Omul de lumină trebuie să înfrunte provocările celor patru elemente cosmogonice, care acţionează sau se opun două câte două. Pământul reprezintă opacitatea, masivitatea şi greutatea materiei nespiritualizate. Acestei gravităţi teribile care absoarbe spiritul i se poate opune doar Aerul, element subtil, greu de remarcat, dar vital-indispensabil. Apa este elementul care se adaptează tuturor formelor. Ea umple adâncurile, tinde spre orizontalitate, stinge, linişteşte însă are tendinţa de a atrage spre moliciune şi lâncezeală. Indiferentei apei i se opune Focul. Sursa vitală a tuturor energiilor. Moderat, el stimulează, însă dacă este prea puternic şi violent, ucide prin secătuire. Iniţiatul se situează în centrul crucii ale căror patru braţe reprezintă cele patru elemente. Pitagora punea pe seama numărului patru misterul întregii creaţii, iar kabbaliştii îl numesc pe Dumnezeu YHVH. Iată taina quadraturii: Omul de

lumină îndrăzneşte, ştie, vrea şi tace, iar puterea lui constă în cumpătare, forţă, dreptate şi prudenţă. SĂ FIM CONTEMPORANI CU VREMEA SCHIMBĂRII

Pentru a înţelege cu adevărat că locul şi rostul nostru aici nu sunt deloc întâmplătoare, ci suntem chemaţi în fiecare generaţie să ne desăvârşim sufletul până va fi capabil să înţeleagă pe deplin Pacea, Lumina şi Iubirea Tatălui nostru să ne amintim Comuniunile din Evanghelia eseniană: „După cum fiul moşteneşte pământul de la tatăl său,/ Tot aşa noi am moştenit Pământul Sfânt/ De la părinţii noştri./ Acest tărâm nu este un câmp de lucrat,/ Ci un loc în sufletul nostru/ Unde noi putem construi Templul nostru Sfânt. Codul lui Or este 19 7 Dar chiar şi un templu trebuie construit/ Piatră cu piatră,/ Tot aşa va voi da pietrele necesare,/ Pentru a ridica acest Templu Sfânt/ Pe care noi l-am moştenit/ De la Părinţii noştrii/ şi de la Părinţii Părinţilor noştri." Aşadar, noi suntem chemaţi, prin dragostea noastră mare faţă de oameni şi de Dumnezeu, să împlinim lucrarea Domnului cu pietrele durabile ale iubirii, răbdării, înţelepciunii, generozităţii. Noi ştim că, dintotdeauna, două motoare au pus în mişcare destinele umanităţii: Iubirea şi Ura. Ambele la fel de puternice. In funcţie de alegerile pe care le-am făcut de-a lungul timpului, lumea a fost un loc al Luminii sau al întunericului. A existat un secol al lui Pericle, dar şi Inchiziţia, oamenii au trăit în pace, dar măcinaţi de ură au construit şi lagărele de concentrare şi exterminare. Astăzi, ca ieri, şi în mod sigur ca şi mâine, vom fi chemaţi să reclădim Templul Sfânt, sau să-1 ardem din temelii. Avem Puterea, Libertatea şi Armele pentru a ne duce la sfârşit lucrarea, care poate fi una a Armoniei şi Frăţietăţii sau a Haosului şi a Sclaviei. Poate că înainte să purcedem în marea aventură a căutării sinelui şi a binelui naţiunilor, gândul nostru să fie la fel de curat ca acel al cavaleriilor Graalului, pentru care sângele Domnului se amesteca atât de divin şi de uman cu al nostru, devenind cu

toţii fraţi şi fii ai Bunului Părinte. Să ne amintim din Cartea înţelepciunii lui Solomon: „Religia adevărată duce la nemurire binecuvântată: necredinţa şi apostazia la nimicire. Căutaţi cunoaşterea lui Dumnezeu prin neprihănirea vieţii: o asemenea cunoaştere (înţelepciune) nu poate fi atinsă de robii păcatului!" Astfel înţelegem că Lumea este compusă din suma tuturor indivizilor din ea, iar destinul planetar se află în balanţa sufletelor. Istoria ne-a arătat că putem atinge perfecţiunea Renaşterii sau abominabilul sistemelor totalitare. 19 ORESTE TEODORESCU MAREA TRANSFORMARE A ÎNCEPUT DE MULT. VREI SÁ PARTICIPI?

Majoritatea oamenilor caută cu determinare să-şi îmbunătăţească standardul de viaţă, confortul material şi, uneori, mult mai rar urmează un program de perfecţionare a cunoştinţelor şi mici antrenamente de autocunoaştere. In schimb, cei care se trezesc spiritual înţeleg de plin însemnătatea fiecărei clipe, a fiecărui moment, integralitatea absolută a universului de la atom, celulă până la cluster galactic şi sisteme solare. Fiecare a înţeles că trecerea de la separatismul personal la unicitatea fiinţei se face printr-o schimbare bruscă, printr-o alchimie interioară menită să înnobileze identitatea, de la muritor la etern. Iată câteva exemple de oameni cărora descoperirea propriei spiritualităţi le-a schimbat întreaga biografie: - Malcom X a făcut parte dintr-o bandă de gangsteri mărunţi şi agresivi până când convertirea religioasă 1-a transformat în eroul populaţiei de culoare luptând pentru libertate şi drepturi. Discursul său a devenit articulat, convingător şi universal valabil. - Muhammad Asad, un evreu din Austria, crescut în spiritul celui mai opac sionism, a părăsit Europa şi cultura mozaică devenind un susţinător fervent al islamului, înţelegând că acesta este o reformă adusă religiei iudeo-creştine coruptă din slăbiciunea omenească şi din lăcomia puterii.

- Sfântul Augustin a fost în tinereţe un epicurist pasionat de distracţii superficiale, orgii sexuale şi alienări ale simţurilor, însă, după o lungă şi amară suferinţă interioară, devine unul dintre părinţii Bisericii Catolice. - Francisc de Assisi, fiul unui foarte bogat negustor, crescut ca o beizadea, are un moment de revelaţie după care vinde totul, restaurează biserici şi împarte banii cu săracii propovăduind Codul lui Oreste 19 comuniunea cu natura. Vorbea cu toate formele de viaţă şi a înfiinţat ordinul Franciscan. Şi evident că exemplele pot continua, însă cred că acestea sunt suficiente pentru a proba autenticitatea transformării „plumbului în aur". Poveştile lor inspiră căci demonstrează faptul că orice caracter uman se poate şlefui până la perfecţionare, dacă este ghidat de un impuls de natură spirituală. Vă recomand câteva lecturi în acest sens care vă vor deveni prietene: Miguel Ruiz, Cele patru legăminte. Cartea înţelepciunii toltece, editura Mix, Braşov. Kahil Gibran, Profetul, editura Mix, Braşov. Eckhart Toile, Puterea Prezentului. Ghid de dezvoltare spirituală, editura Curtea Veche, Bucureşti. TREZIREA LA UNITATE

Dacă v-am vorbit despre modificarea biografiei în urma unui impuls spiritual, îngăduiţi-mi, vă rog, să vă reamintesc povestea lui Gandhi. In autobiografia sa, el descrie „experimentele adevărului", care l-au transformat dintr-un tânăr superficial, răutăcios şi egocentric, în liderul non-violent al eliberării Indiei. Simbol al altruismului şi propovăduitorul Păcii, chiar şi în sub tirul de foc al armatei britanice, Gandhi şi-a găsit calea prin efortul zilnic de a respecta regulile universale, prin demonstrarea compasiunii şi înţelegerii faţă de toate formele de viaţă. A rămas fidel principiilor spirituale până la eliberarea din trup. Exerciţiile sale au constat şi în restricţii alimentare, trai simplu, smerenie în faţa oamenilor, dar dârzenie şi curaj în apărarea ideilor. Important ar fi să înţelegem că nici unul dintre noi nu este o entitate

unică aflată pe drumul vieţii în căutarea sensurilor, ci dimpotrivă, să dăm crezare miturilor şi religiilor lumii care spun despre 0 ORESTE TEODORESCU suflet că este un ciob dintr-o minte mult mai cuprinzătoare şi prolifică - Mintea lui Dumnezeu. Recunoaşterea Unităţii aduce compasiune pentru toate formele vii, întrucât înţelegem acum că suntem cu toţii expresii ale aceleiaşi forte vitale, precum şi un calm profund. Viaţa celui trezit în Legea lui Unu nu mai pendulează între plăcere şi durere sau între câştig şi pierdere, ci dobândeşte mult aşteptata pace interioară. Iniţiatul îşi aminteşte mereu proverbul persan: „Caută adevărul în meditaţie, nu în cărţile învechite. Uită-te spre cer pentru a vedea luna, nu în iaz!" Fericirea se află mult dincolo de dualitate! EXPERIMENTAREA CONŞTIINŢEI COSMICE

Există o conştiinţă simplă, pe care o au atât animalele, cât şi majoritatea oamenilor şi ea se exprimă prin acceptarea condiţiilor mediului înconjurător şi ale propriului corp. Conştiinţa de sine aparţine indivizilor care se raportează la sisteme sociale, culturale, etnice. Alături de limbaj, acest tip de conştiinţă ne defineşte şi ne particularizează că homo sapiens. Dar evoluţia conştiinţei nu se opreşte aici, ci am putea ite că abia acum îşi începe odiseea. Când realizezi ce înseamnă cu adevărat viaţa şi ordinea universului, atunci când simţi că te-ai unit cu Dumnezeu şi energia Sa eternă, experimentezi conştiinţa cosmică. Când vom înţelege că natura subtilă a universului este Iubirea şi că noi toţi suntem emanaţiile unei singure minţi în continuă expansiune, aparţinând unei unice forte vitale, atunci vom elimina din vocabular cuvintele: teamă, îndoială şi moarte. In momentele de conştiinţă cosmică dispar toate elementele separatiste. Hristos remarcă: „Eu şi Tatăl Unu suntem", Pavel constată: „Nu eu vorbesc acum, ci Hristos vorbeşte în mine", iar Hermes Trismegistos Codul lui Oreste

1

propovăduieşte: „... Pentru a se împlini miracolul unui singur lucru". De ce ne încăpăţânăm să nu item adevărul: suntem zămisliţi după chipul şi asemănarea Dumnezeirii! Până la urmă, unificarea cu marea conştiinţă sau conştiinţa cosmică, aduce subiectului câteva trăsături interesante: sănătate mentală, sufletească şi fizică. lumină în privire şi comportament. înţelegerea principiilor şi a legilor universale. dragoste pentru întreg. o permanenţa fericire lăuntrică. - interes crescut pentru binele colectiv şi scăzut faţă de valorile materiale. Să nu uităm: Nu suntem fiinţe materiale care au spirit, ci suntem spirite într-un înveliş material! AVATAR ŞI VIZIUNILE CERBULUI NEGRU

Am văzut ieri filmul Avatar şi mi-am amintit de o carte celebră: Black Elk - Marea viziune, editată şi la noi de Herald. In 1930, John Neihardt, un etnograf pasionat de cultura amerindienilor, poet şi prozator, a ajuns în Nebraska culegând informaţii pentru un poem epic despre Vestul Sălbatic. Acolo se întâlneşte cu un bătrân şaman, orb, care îi va spune povestea indigenilor Sioux. Bătrânul se numea Cerb Negru, iar cartea a devenit purtătoarea unui mesaj care astăzi este teribil de actual. Bătrânul Hehaka Sapa (Cerb Negru în dialect lakota) are viziunea poporului său sub dominaţia Omului Alb, dar şi viitorul civilizaţiilor care vor declanşa o luptă teribilă împotriva naturii şi a vieţii. Prima viziune îi apare când avea nouă ani. Cerb Negru se înfăţişează înaintea celor şase Străbuni care-1 poartă în jurul universului, făcându-1 să înţeleagă interconexiunile dintre toate 0 ORESTE TEODORESCU formele de viaţă. Revine după această primă iniţiere cu puteri magice şi tămăduitoare. Vremurile de armonie ale amerindienilor se apropie de un tragic sfârşit. După moartea liderului indienilor Sioux, Cal Nebun, wasichus (oamenii albi) au forţat triburile să se mute din habitatul lor nativ. Unii au pornit exilul

spre Canada, dar au fost doborâţi de frig şi inaniţie. Alţii s-au hotărât să rămână şi să lupte pentru drepturile lor şi au sfârşit-o măcelăriţi de soldaţii americani. Păsările şi animalele pădurilor, sacre în cultura amerindiană, au început să-i vorbească lui Cerb Negru spunându-i că se apropie sfârşitul poporului său şi că vor urma câteva secole de prigonire a Mamei Pământ, căci omul alb este lacom şi avid de bogăţie şi putere şi nu se va da în laturi de la nimic pentru a-şi atinge visul de mărire. Bizonii îi şoptesc trist că sfârşitul speciei lor este aproape, iar fraţii lor, vânătorii Sioux vor fi cuprinşi de deznădejde locuind în „case pătrate şi cenuşii" neavând voie să sară gardul „staulului unde vor fi înghesuiţi!". Cerb Negru porneşte o lungă călătorie în „lumea omului alb" pentru a-1 înţelege şi mai ales pentru a descifra originea acestei uri furibunde împotriva naturii. Ajunge la Paris şi Londra, însă că actor ambulant pe scene improvizate unde se jucau scene din Wild West. Bătrânul şaman a trăit toată viaţa cu sentimentul de vinovăţie că nu şi-a putut salva poporul de la exterminare, şi şi-a enunţat o ultimă profeţie: „Când omul alb va realiza că banii nu sunt de mâncare va înţelege imensul rău pe care 1-a făcut!" închei cu un fragment din carte, nu înainte de mai scrie că scenele din filmul Avatar seamănă perfect cu viziunile tuturor iniţiaţilor în şamanismul cu ayahuasca. „Iar acum când mă uit în jurul meu, la poporul aflat în deznădejde, îmi vine să plâng şi cât aş vrea ca viziunea mea să-i fi fost încredinţată unuia mai vrednic. (...) Bărbaţi, femei şi copii am vindecat cu puterea pe care viziunea mi-a dat-o; dar naţiunea mea nu am putut-o salva..." Iţi cam dă de gândit, nu-i aşa? Codul lui Ores te 3 CONFRUNTAREA CU FRICA ŞI DOBÂNDIREA ILUMINĂRII

Evoluăm atunci când aruncăm o lumină asupra locurilor întunecate ale minţii.

Una dintre direcţiile filosofiei buddhiste îşi învaţă adepţii să devină bodhichitta, adică să-şi deschidă inima şi mintea la orice. Majoritatea oamenilor se confruntă cu viaţa şi mai ales cu asperităţile ei ascunzându-şi slăbiciunile sub masca indolenţei şi sentimentele sub cea a nepăsării, şi de aici rezultă lipsa de comunicare şi incapacitatea de a înţelege că toate formele de viaţă sunt interconectate prin ceea ce toate marile religii numesc: energie, Sfântul Duh, Tao... etc. Ceea ce apare în mental ca fiind slăbiciune îşi găseşte o definiţie interesantă în buddismul tibetan: „Acest sentiment arată capacitatea noastră înnăscută de a iubi şi de a simţi compasiune, care trezeşte dorinţa de iluminare". învăţăturile bodhichitta sunt originare din India, iar în secolul al Xl-lea ajung în Tibet. Principiile ei sunt uşor de memorat şi de înţeles, ca de exemplu: „Meditează întotdeauna la ceea ce provoacă resentimente". Spre deosebire de alte curente de gândire care caută iluminarea în buddhism, conceptul inimii-minţii deschise la orice propovăduieşte că se poate obţine starea de Nirvana adâncindu-te în problemele de zi cu zi, înţelegând resorturile care nasc sentimentele negative sau pozitive. Există chiar şi o viziune extremă, aparent surprinzătoare pentru cei care gândesc dual. Perna Chodron, o călugăriţă buddhistă de origine americană a scris în cartea Locurile care te înspăimântă: „Când suntem necăjiţi, stânjeniţi sau furioşi, resimţim totul ca pe o înfrângere. Tulburările emoţionale nu sunt însă un fals pas spiritual; sunt locul unde luptătorul învaţă compasiunea. Locul unde învăţăm să nu ne mai luptăm cu noi înşine. Nimic nu ne va mai 0 ORESTE TEODORESCU zdruncina echilibrul sufletesc atunci când vom putea zăbovi în aceste locuri care ne înspăimântă". Cu alte cuvinte, pentru a-ţi extinde conştiinţa şi implicit pentru a atinge iluminarea (trezirea), trebuie să te confrunţi cu tot ceea ce te sperie sau îţi produce disconfort şi, înţelegând principiile care generează o asemenea stare, ai dobândit sensul lucrurilor. înţelepţii noştri au sintetizat conceptul în proverbul

„De ce ţi-e frică, nu scapi", sau varianta ceva mai subtilă: „Nu poţi fugi de cel care eşti!" 12 DIMENSIUNI ALE EXTINDERII CONŞTIINŢEI

1.

Rezonanţa Universală Tot ceea ce există este integrat legii rezonanţei care produce toate armoniile dintre microcosmosul subatomic (fractal, quarc...), omul ca dimensiune atomo-celulară şi macrocosmos (sisteme planetare). Identitatea cosmică se dobândeşte după inevitabila desprindere de limitările terestre. Când se conştientizează Marele A întreg, omul intră într-un raport de fraternitate cosmică şi în rezonanţă cu toate formele de inteligenţă care sunt compatibile la nivel de sensuri. 2.

Stabilizare Materială Este foarte important ca în alegerea şi amenajarea spaţiilor în care trăim să ţinem cont de principiile echilibrului între spirit, energie şi materie. Omul, ca de altminteri toate formele de viaţă, este conceput armonic şi îşi atinge maximum de potenţial al fiinţei când îşi unifică cele două surse vitale esenţiale: energia cerului cu cea telurică. (Yang-Yin). Codul lui Oreste 3.

Integrare socială Dacă societatea este un organism colectiv, individul este o celulă, iar instituţiile devin organe. Funcţionarea societăţii este afectată de egregor (suma gândurilor care au un numitor comun), adică indivizii sunt mai mult sau mai puţin condiţionaţi de gândurile şi acţiunile societăţii în care trăiesc. Astfel devenim conştienţi, încă o dată, de interconectarea indivizilor care rezonează pe aceeaşi frecvenţă energetică. Cum o celulă bolnavă poate afecta întreg organismul, şi un individ în afara legii poate tulbura sănătatea socială. Legea echilibrului este aceeaşi: când

virusul devine ameninţător, antivirusul se activează spontan şi va încerca să-1 distrugă. 4.

Purificare fizică Trupul material este un vehicul prin care se manifestă spiritul, adică conştiinţa mare care îşi are principiul existenţial în afara continuum-ului spaţiu-timp. Prin purificare, se aşază în armonie toate structurile energetice. O alimentaţie sănătoasă şi echilibrată, exerciţiile fizice potrivite şi un tonus bun sunt bazele sănătăţii. Să nu uităm: Mens sana, corpore sano! (minte sănătoasă, corp sănătos). Eliberat de energiile malefice, informaţiile de boală, corpul fizic devine un instrument privilegiat al spiritului nemuritor, într-o dimensiune efemeră. Tot ceea ce are un început are şi un sfârşit, pentru a permite naşterea unui alt început (definiţia continuum-ului). 5.

Reglare vitală Energiile care ne animă în dimensiunea materială suferă un proces alchimic de transmutaţie, astfel că instinctul se transformă în sentiment, iar acesta în raţiune. Forţa vitală se naşte din canalizarea energiei primordiale către toate trupurile funcţionale (fizic, astral, eteric) şi este un rezervor formidabil de energie, pe care însă trebuie să învăţăm să o stăpânim. E ca focul: înăbuşit 0 ORESTE TEODORESCU se micşorează şi în cele din urmă se stinge, iar persoana devine apatică, inertă, iar dacă nivelul forţei vitale este foarte scăzut, părăseşte dimensiunea materială (moare). Dimpotrivă, dacă această uriaşă energie nu este controlată, ea creşte şi mistuie persoana cu violenţă, trecând-o în prealabil prin ceea ce este mai ruşinos: instincte şi comportamente bestiale. 6.

Echilibrare psihică Sufletul este sediul senzaţiilor, percepţiilor, emoţiilor şi sentimentelor care fac legătura între universul interior (invizibil) şi mediul ambiant (vizibil şi invizibil). Printr-o bună organizare şi înţelegere a percepţiilor şi a schimburilor relaţionale, echili-

brarea psihică ne permite accesul la acea stare de pace lăuntrică care găzduieşte adevărul spiritual. Trebuie să înţelegem că sufletul este mediatorul dintre trupul muritor şi spiritul etern. Prin el putem comunica interdimensional cu toate formele de viaţă de la mineral, vegetal, animal, uman, angelic, până la Divin. 7.

Armonizare afectivă Iubirea necondiţionată ne înalţă la nivelul celor mai nobile emoţii sufleteşti şi ne armonizează cu cele mai subtile structuri energetice ale universului. Prin energia feminină, bărbatul comunică cu anima (dimensiunea sa de suflet şi de subtilitate), iar prin energia masculină, femeia dialoghează cu animus (dimensiunea sa spirituală şi structurală) şi toate trec, mai devreme sau mai târziu de la pasiune la tandreţe, de la iubire universală, la adoraţie divină. Regăsind în ei înşişi polarităţile masculine şi feminine, indivizii ies din dualitate, acordându-se androginului iniţial, căci spiritul nu are sex. Transcendenţa devine posibilă după depăşirea aparenţelor care ne limitează între concepte opuse. Taina: armonizarea contrariilor! Codul lui Oreste 8.

Structurare mentală Mentalul este deopotrivă emiţător şi receptor şi funcţionează potrivit unei duble polarităţi, de rezonanţă şi de raţionament. Când este analitic, raţionamentul permite clasificarea şi ordonarea tuturor experienţelor cognitive, iar rezonanţa armonizează fiinţa cu ordinea internă a universului şi accesul la marea conştiinţă care a gândit şi care guvernează ansamblul de legi cosmice. Avem două emisfere cerebrale structurate să guverneze atât dimensiunile concrete cât şi pe cele abstracte. Creaţi-vă o punte între rezonanţa intuitivă şi raţionamentul logic şi astfel se va produce fuziunea dintre „credinţă şi ştiinţă" sau altfel spus experimentăm tradiţiile iniţiatice ale trecutului, logica raţională a prezentului şi gândirea sintetică a viitorului. 9.

Trezirea conştiinţei

Aceasta este trezirea tuturor facultăţilor transcendente adormite în inima fiinţei. Se produce deschiderea către o lume de percepţii extrasenzoriale, aducătoare de o înţelegere simbolică a tainelor universale. Logica liniară este de mult depăşită. Omul care s-a trezit intuieşte că mai apoi să înţeleagă pe deplin, că există un sens chiar şi în haos. Nimic nu este întâmplător, totul se leagă. „Ce este sus este şi jos, iar ce este jos se întâmplă şi sus pentru a înfăptui miracolul unui singur lucru!" (Hermes Trismegistos). Nimic din ce a fost zămislit nu se pierde, totul se transformă, iar conştiinţele trezite pot accesa toate informaţiile universale din Cronica Akasha sau biblioteca spiritelor. 10.

Inspiraţie poetică Rezonanţa sufletului vibrând în cu spiritul creator. Este imposibil să-ţi împingi limitele experienţei fără dobândirea purităţii, inocenţei, încântării în faţa vieţii. Doar prin dobândirea copilăriei interioare putem dialoga poetic cu lumile subtile şi formale. în creaţie se manifestă energia Sfântului Duh. Cuvintele 0 ORESTE TEODORESCU în sine nu spun nimic dacă ele nu sunt legate cu sens! Spiritul poetic este veşnic suplu, entuziast, mobil şi... zâmbitor! 11.

Telepatie interdimensională Universul este radionic, structurat pe niveluri diferite de vibraţii. Energiile circulă de la izvorul centru al universului interior până la continuum-ul spatio-temporal. Telepatía între dimensiunile văzutului şi cele ale nevăzutului este calitatea pe care omul a primit-o alături de liberate. Planul material este unul formal creat dintr-o transformare uriaşă a energiei libere (cuanta) până la aglomerările celulare. Putem spune că materia este cea mai condensată formă de energie. Dintotdeauna a existat ul dintre individ şi ierarhiile cereşti dintre care unele rămân nevăzute, iar altele se pot materializa. Aici este regatul rugăciunii. 12.

Conştiinţa extinsă

Orice manifestare din univers are la origine un gând creator. Unificând toate părţile din noi înşine, putem în sfârşit să ne luăm crucea în spinare şi urcăm spre regatul pierdut. întoarcerea la Unitate se face prin autocunoaştere. Totul este unul, iar Unu este în toate! CELE PATRU NATURI ESENŢIALE ALE OMULUI

1. Dimensiunea inferioară Sediul pulsiunilor instinctive. Animalitatea ancestrală care se manifestă cu ajutorul forţelor telurice. Este guvernată de legile supravieţuirii în mediul material tridimensional. Codul lui Oreste 9 2. Dimensiunea exterioară Realizează câmpul energetic relaţional între subiect şi mediul natural, social, cosmic, precum însă şi cu dimensiunile invizibile care traversează universul concret. 3.

Dimensiunea interioară Este locul de sinteză dintre forţa vitală lăuntrică şi reţelele energetice exterioare. Ziua este domeniul guvernat de undele cerebrale Beta, iar noaptea de cele Delta. Intre conştient şi inconştient se află zona cerebrală Alfa. Călătoriile mentale, meditaţia şi explorarea spiritului se realizează în această dimensiune care este, totodată şi portalul dintre vizibil şi invizibil, dintre universul lăuntric (microcosmos) şi universul exterior (macrocosmos) 4.

Dimensiunea superioară Planul conştiinţei extinse care ne scoate din separaţie şi pune în legătură cu unitatea. Conştiinţa transcendentă învinge limitările materiale şi se situează în „regatul centrului", acolo de unde se naşte totul. Aici se face fuziunea dintre mintea mică (a omului) şi Mintea Mare (a lui Dumnezeu). Toate aceste dimensiuni interferează continuu în vieţile fiecăruia dintre noi. Ca să putem gestiona întregul nostru poten-

ţial trebuie să luăm în consideraţie că ne aflăm într-o infinită unitate în diversitate şi că, în ciuda miliardelor de forme de manifestare energetică, viaţa are o singură sursă. Prin simţuri, raţionament, logică, sinteză şi analiză, descifrăm lumea exterioară şi ne raportăm la mediul înconjurător. Prin intuiţie, meditaţie, contemplare, ne conectăm universului interior în căutarea Regatului Pierdut, a Armoniei, a Fraternităţii Universale. La capătul traseului interior ne aşteaptă pe toţi confruntarea cu adevărul: suntem cu toţii zămisliţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu şi avem aceeaşi părinţi: Adam-Eva 10 ORESTE TEODORESCU sau altfel spus Yang-Yin. Astăzi ne aflăm în plin proces de mutaţie a conştiinţei planetare de la era separaţiilor la cea a reintegrării. Ferice de cel ce se „hrăneşte" din uriaşa energie a întregului. (Tao) PATRU PRINCIPII PENTRU A TRANZITA CRIZA PLANETARĂ

Cel care posedă o conştiinţă vastă îşi are rădăcinile în profunzimi, şi nu la suprafaţă. Astfel înaltul trebuie să aibă drept fundament adâncul. LAO TSE (Dao de Jing) Nu cred că mai este o surpriză pentru nimeni: ne aflăm în plină schimbare de paradigmă. Anii care vor urma ne vor ajuta să progresăm şi să ne elevăm conştiinţele sau ne vor distruge. De noi depinde finalitatea călătoriei la care suntem invitaţi. întâlnim sublimul sau dezastrul? Conform experienţelor unui grup de căutători ai sensurilor vieţii, numit „Călătorii atemporali" vă propun o organizarea a propriilor resurse materiale ca să aveţi timpul necesar dezvoltării spirituale, adoptând următoarele principii: 1.

Autonomia Experimentele trecute care îşi propuseseră nivelarea indivizilor, care prin esenţă au mijloace şi nevoi diferite s-au dovedit un fiasco. In noua paradigmă socio-economico-politică fiecare

dintre noi îşi va păstra libertatea în gestionarea resurselor şi a veniturilor pe care le va realiza, făcându-şi datoria şi respectând legea. 2. Responsabilitatea Autonomia fără responsabilitate conduce la egocentrism şi separaţii. Omul viitorului (apropiat) îşi conştientizează atât Codul lui Oreste 1 îndatoririle, cât şi însărcinările specifice. Astfel încât unii vor gândi, alţii vor muncii, însă ambii îşi vor consacra datoria binelui comun. 3.

Solidaritatea Unirea dă putere, iar unitatea este infailibilă. Pornind de la acest principiu, persoanele care au acelaşi nivel spiritual şi aceleaşi preocupări se vor asocia pentru a abţine rezultatul dorit. La începerea unui proiect comun, fiecare îşi va oferi talentele, competenţele, harul specific, fie în plan spiritual, fie în dimensiunea materială. Legea karmei postulează: „După faptă şi răsplată!", astfel încât toţi vom primi exact cât şi ce merităm pentru ce am creat. Vom înţelege modalitatea de a ne plătii toate „datoriile karmice". Un cerc deschis trebuie închis altfel: „Cine scoate sabia de sabie are parte, cine ia pe alţii în robie de robi va avea parte" şi exemplele cauză-efect pot continua la nesfârşit, sau, mă rog, până când Dumnezeu va hotărî un „deadline". 4.

Gestionarea conştientă Banii sunt o formă de energie „lichidă" provenită din acţiuni asupra materiei. Până acum, ei au făcut diferenţa dintre „puternici" şi „slabi" sau mai prozaic, dintre „şmecheri" şi „fraieri". In viitor, ei vor ţine cont de echilibrul necesar dintre conştiinţă şi putere. Vom fi învăţat până atunci că un ataşament prea profund faţă de valorile materiale ne seacă de energie, ne provoacă stres şi teamă, dealtminteri total inutile atâta timp cât persoana moare! (sic), iar o prea mare aplecare spirituală fără resursele de a pune în practică Planul Divin, rămâne o facultate intelectuală şi atât!

1 ORESTE TEODORESCU TREZIREA CONŞTIINŢEI ŞI RESPECTUL FAŢĂ DE TRUP

Evoluţia spirituală, aduce individului o nouă şi mult mai complexă viziune asupra corpului, asupra energiilor care circulă şi asupra caracterului generator al mentatului simplu sau colectiv. Tot mai mulţi dintre noi suntem preocupaţi să ducem o viaţă naturală, raţională, sănătoasă, bazată pe armonia dintre lumea fizică şi cea interioară. Corpul, învelişul material al spiritului are toate atributele unui vehicul, deci am putea ite că spiritul conduce trupul asemenea unui avatar. N-am putea experimenta viaţa în acest univers 3D (tridimensionalitatea planului fizic se exprimă prin lungime, lăţime şi înălţime care are, totodată şi caracterul de abis, adâncime) fără trup. Aşadar, acest instrument minunat pus la dispoziţia conştiinţei noastre pentru a se implica şi modifica planul material în sensul progresului şi al confortului trebuie întreţinut şi folosit cu grijă şi iubire. Calitatea vieţii este strâns legată de o alimentaţie echilibrată şi variată şi de un bun control al trupului şi al energiilor. „A te simţi bine în propriul trup înseamnă a te pregăti să simţi bine şi din punct de vedere mental." Aşadar, atenţie la dietă. Organismul are nevoie de unităţi limitate de energie. Astfel că dacă el consumă 2 000 de calorii, trebuie să se alimenteze cu exact acelaşi număr. Mai mult sau mai puţin devin extreme cu consecinţe nefaste asupra calităţii vieţii. In plus, trebuie să înţelegem că suntem proiectaţi pentru mişcare, astfel că avem nevoie de activităţi care să ne întreţină dinamismul. „Orice muşchi sau organ neutilizat corespunzător se atrofiază, se necrozează, iese din uz implicând întreg organismul într-un dezechilibru periculos." Spiritul puternic controlează şi armonizează trupul. înţeleptul ştie că orice dimensiune este guvernată de un set de principii şi legi. Aşadar, el ştie să aducă ordinea în haos! Codul lui Oreste 13

CANALIZAREA ENERGIEI ŞI ATINGEREA CONŞTIINŢEI UNICE

Dezvoltarea spirituală este strâns legată de controlul energiilor vitale şi, în general, de o bună circulaţie a energiilor în cele şapte învelişuri guvernate de chakre. Acestea, de fapt formează aura, fotografiată de soţii Kirlian încă de la începutul secolului XX. Pentru a înţelege mai bine imaginea de ansamblu a circuitului energetic, ar trebui să ştim că suntem alimentaţi de două energii primordiale: energia mamei pământ (yin) şi energia tatălui ceresc (yang). Prima pătrunde în organism prin muladhara (chakra situată între coccis şi perineu), iar a doua, prin shahasrara (chakra coroanei situată în creştetul capului). Aceste două energii fuzionează în manipura (chakra plexului solar) şi circulă pe rând în cele şapte chakre principale, în cele secundare precum şi pe meridianele energetice. Traseul energiilor este traversat de trei zone, căci şi omul, creat după chipul şi asemănarea Tatălui, este o triadă. Să zăbovim puţin ca să înţelegem mai bine: suntem o sinteza între corp fizic, corp energetic şi corp spiritual şi ne manifestăm diferit ca persoană (efemeră), ca fiinţă (eternă) şi ca mediator între cele două (martor) şi dezvoltăm trei tipuri de expresie energetică: instinctuală (sexuală), afectivă (sufletească) şi raţională (mentală). S-o luăm pe rând. Prima energie care trebuie controlată şi mai apoi canalizată către o octavă superioară este cea sexuală. Acest tip de energie ascunde un rezervor uriaş de vitalitate care se poate transforma alchimic într-un nivel superior de conştiinţă. Sexualitatea nu este doar domeniul plăcerilor sau al procreaţiei, ci ar trebui privită ca o circulaţie globală a energiei între zonele inferioare fiinţei (animalice, instinctive) spre cele medii (afectiv-sentimental, uman), ajungând la dimensiunea superioară (mentală, analitică de natură hiperumană sau angelică unde se trezeşte conştiinţa unică). Aşadar, o viaţă sexuală sănătoasă, armonioasă 1 ORESTE TEODORESCU şi înfloritoare este fundamentală în menţinerea sănătăţii fizice, sufleteşti şi mentale. Prin viaţă sexuală armonioasă înţeleg

fuzionarea celor două jumătăţi într-un întreg. Adică bărbatul (+) şi femeia (-) prin împreunarea trupurilor, simbioza sufletelor şi unitatea mentală devin asemenea cuplului primordial (Adam-Eva) leagănul vieţii! Vă propun spre lecturare câteva cărţi interesante în domeniu: Cartea fetei fără complexe, de Sou Nu Jing - tratat de sexualitate chineză şi Viaţa sexuală în China antică, de Robert van Gulik. Aşadar, energia sexuală ar trebui controlată şi canalizată către „regiunile" medii şi superioare ale fiinţei, iar cheia este transmutarea instinctului către afect, a dorinţei animalice către sentiment. Apoi, un alt izvor teribil de energie este sufletul, sediul tuturor emoţiilor şi al sentimentelor. Aici, două motoare se pun în mişcare şi au puterea creatoare sau distrugătoare: iubirea şi ura. Aşadar, ne putem vizualiza sufletul ca pe un foc ce trebuie supravegheat. Dacă este prea mic, se va stinge, dacă este prea puternic, va mistui. Menţinut, după vorbele lui Buddha, pe calea de mijloc el va încălzi şi va lumina. Deci, aici cheia devine non-ataşamentul. Pasiunile sunt mistuitoare, indiferenţa, ucigătoare, sufletul, pentru a putea furniza fiinţei energie vitală şi creatoare, trebuie să facă saltul către zona raţională. După ce am transmutat energia sexuală în cea sentimentală, ar trebui să ajungem la o nouă fază alchimică şi anume aceea a transformării afectului în raţiune. Şi, în sfârşit energia mentală, cel mai teribil domeniu pe care-1 putem experimenta ne ajută la dobândirea Unităţii Primordiale, când eram cu toţii gânduri în marea minte a lui Dumnezeu. Focusarea timp de 20 de secunde asupra unui gând îl poate face pe acesta să devină realitate. Dar aici, în dualitatea în care trăim, ştim că realitatea poate fi ordine sau haos în funcţie de alegerile pe care le facem. Energia mentală este aproape infinită şi odată creat ceva, nu se mai poate distruge, ci doar transforma, de aceea înţelepţii au spus: „Ai grijă ce-ţi doreşti că s-ar putea să se împlinească!" Iată pe scurt schema Codul lui Oreste 1 controlului şi a canalizării energiei pentru trezirea conştiinţei: 1. Transformă energia sexuală a dorinţei instinctuale în senii mente, apoi alchimizează energia uriaşă a afectului în raţiune

prin înţelegerea resorturilor care au născut instinctele şi apoi sentimentele. 2. Roagă-te (rugăciunea este informarea energiilor nevăzute) ca înţelepciunea să-ţi guverneze mintea, iubirea-sufletul şi temperanţa, cumpătarea-trupul. 3. înţelege că tot ceea ce se naşte trebuie să moară şi că toate cercurile deschise trebuie închise. GĂSIREA PROPRIEI CĂI SPIRITUALE ÎN CONCEPTUL: UNITATE ÎN DIVERSITATE

Spiritualitatea este, de fapt, prezenţa nemuritoare a divinităţii, în noi. Suntem creaţii bivalente, adică avem un univers exterior şi unul interior, interconectate. Evanghelistul Ioan subliniază foarte bine conceptul scriind: „Cerul este în noi!" înainte să fim trupuri, am fost logos, căci: „La început a fost Cuvântul, şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Cuvântul era Dumnezeu". Prin fuziunea cu dimensiunea spirituală, atât amar de vreme, ţinută obscură şi ocultată, părăsim ceea ce este tranzitoriu, iluzoriu şi riu, ceea ce încearcă să ne manipuleze acţiunile şi viaţa pătrunzând în domeniul atât de precis al certitudinilor. Astfel, dacă planul material, acel univers exterior, poate fi cucerit pe „orizontală", căci îl putem înţelege analogic şi liniar, în universul spiritual se pătrunde pe „verticală", prin înălţare. In trecut, şi din inerţie încă şi astăzi, căutările spirituale erau canalizate în dogme, doctrine, religii, sisteme filosofice fiind supervizate de instituţii „orizontale", istrative precum instituţiile religioase. Spiritualitatea, deşi este numitorul comun al tuturor fiinţelor 1 ORESTE TEODORESCU umane, a fost tratată separatist şi prin opoziţie: „Religia mea este mai pură decât cealaltă, sau Dumnezeul meu este mai puternic decât zeii voştri etc..." In noua paradigmă planetară, descoperirea eternităţii spiritului se va face individual, în afara teoriilor externe. Fiind o dimensiune interioară fiecare se va raporta subiectiv la formă, ştiind că esenţa este unică. Unitate în diversitate! Acesta va fi principiul de funcţionare a lumii. Aşadar, cei care se angajează prin diferite discipline spirituale, printre care şi

meditaţia, pentru a-şi desăvârşi universul interior, vor cunoaşte, pe lângă pacea interioară, liniştea minţii de zi cu zi şi alte, noi şi sofisticate dimensiuni al conştiinţei. Deci limitele vor deveni arbitrare şi condiţionate doar de legile şi principiile universale. A înălţarea, şlefuirea, perfecţionarea aduc în interiorul nostru dorinţa de a ne deschide care un câmp universal al armoniei, în care gândirea, iubirea şi comportamentul să fie în rezonanţă. Vom descoperi că nu suntem fiinţe limitate, ci chiar suntem zămisliţi după „chipul şi asemănarea Elohimilor". Până astăzi suntem o sinteză a mineralului în vegetal, a vegetalului în animal, a animalului în om, dar mai avem de parcurs nivelurile zeilor, heruvimilor, îngerilor, arhanghelilor, serafimilor etc. Adevărata călătorie abia începe! LUMEA EXTERIOARA ESTE EXPRESIA CELEI INTERIOARE

Pentru tine lumea este stranie pentru că, dacă nu eşti plictisit de ea, eşti în dezacord cu ea. Pentru mine, lumea e stranie pentru că este fantastică, uluitoare, copleşitoare, misterioasă, impenetrabilă... CARLOS CASTAÑEDA, Călătorie la Ixtlan Codul lui Or es te 217 Vreau să te conving că este important pentru mântuire să Iaci ca fiecare acţiune a ta să conteze, atâta timp cât prezenţa ta, .lici şi acum este prea scurtă ca să fi martorul tuturor minunilor vieţii. Un gând călăuzitor ar suna cam aşa: Respectă lumea şi lă-o oglinda propriei vieţi. Poţi să găseşti o cale surprinzătoare de .i înţelege că eşti parte integrantă a universului, citind, contemplând, meditând, „vorbind" cu toate formele de viaţă. De ce când vorbim noi cu Dumnezeu se numeşte rugăciune, şi când vorbeşte el cu noi, unii numesc asta schizofrenie, nebunie etc.? Nu va trece mult timp şi cei cu conştiinţă extinsă vor echilibra tabăra obtuzilor şi atunci programele şi experimentele sociopolitico-economice vor ţine cont de axioma lui unu: suntem hrăniţi cu toţii de energiile Mamei Pământeşti şi ale Tatălui

Ceresc, ne naştem, trăim şi murim în aceleaşi paradigme şi, în ciuda înfăţişărilor noastre atât de diferite, suntem fraţi şi surori, aparţinând unui singur popor, numit umanitate! Gândurile despre acest viitor, deloc utopic, căci el va respecta armonia şi perfecţiunea naturii s-au declanşat, încă din zorii umanităţii, iar astăzi din ce în ce mai preocupaţi de profeţiile mayaşe, ne apropiem din ce în ce mai mulţi de înţelegerea conceptului de unitate în diversitate. In secolele de până acum, curentele hermetice, gnostice, spiritualiste, integraliste au creat egregori suficient de puternici, pentru a influenţa materia generaţiilor de după 2012. Vi-1 propun spre reamintire, sau poate pentru descoperire, pe Carlos Castañeda. In învăţăturile lui Don Juan şi Cealaltă realitate, descrie iniţierea şi călătoria în dimensiunea Mamei Geea cu ajutorul plantelor psihotropice, iar în Călătorie la Ixtlan vorbeşte despre dobândirea „puterilor vieţii" şi dobândirea „înţelepciunii atotcuprinzătoare". In continuare, mă voi apleca puţin asupra textului, din care putem extrage învăţături foarte utile pentru ce va urma cât de curând... 1 ORESTE TEODORESCU ÎNVĂŢĂTURILE BĂTRÂNULUI ŞAMAN

Ideea cea mai puternică pe care Castañeda o primeşte de la Don Juan este că lumea pe care o considerăm reală nu este decât o descriere a ei, vagă şi incompletă, o convenţie comună care ne-a fost insuflată de la naştere. Realităţile nu sunt niciodată obiective. Un locuitor al unui ghetou din Bangladesh se raportează altfel la lume decât un agent bursier de pe Wall Street. Şamanii ştiu taina opririi timpului. Prin tehnici şi exerciţii, se poate întrerupe temporar percepţia normală dictată de cele cinci simţuri care ne asigură integrarea în universul exterior, adăugându-se intuiţia, imaginaţia şi gândirea multidimensională pentru a putea înţelege şi explora universul interior. Occidentalii au o viziune limitată asupra lumii, pe care bătrânul şaman Donjuan o ironizează, învăţându-1 pe autor că „istoria personală e o prostie". Asemenea lui Goethe, şi amerindianul crede că este mult mai bine să nu fii condiţionat

de trecut sau disperat de viitor, ci trebuie să încerci să fii în fiecare zi un om nou, liber şi imprevizibil. Uneori este util să te învălui într-o ceaţă subţire, care să-ţi asigure statutul de anonim, căci mentalul colectiv poate modela identitatea unui subiect, proiectându-i aspiraţii şi cerându-i socoteală. Prima lecţie a lui Don Juan este „să fii inaccesibil" sau „să te retragi din mijlocul unei şosele aglomerate". Intr-un alt format, dar urmărind aceeaşi idee, în creştinism se spune că ar fi păcat ca un chior să păstorească o turmă de orbi. Dacă lumea, din inerţie, se îndreaptă vertiginos către prăpastie, „rămâi singurul nebun lucid!" Duşmanul societăţilor prea civilizate este plictiseala, rutina, robotizarea. Şamanul îl învaţă pe Castañeda să fie autentic şi misterios. In mister se află adevărul. Apoi, o altă taină a înţelepciunii este „vederea dincolo de sine". Pentru dobândirea ei, ar trebui să nu ne mai luăm atât de în serios, ca şi cum întregul univers ar gravita în jurul nostru, să nu „mai fim Codul lui Oreste 19 ţâfnoşi ca nişte babe", înfierbântându-ne de fiecare dată când suntem provocaţi. Occidentalul a fost învăţat că deţine controlul, dar omul, în viziunea şamanică este fratele mai mic al arborilor, pe acelaşi picior de egalitate cu unele animale, şi guvernat de spiritul plantelor sacre. Intre autosuficienţă şi nesiguranţă se duce viaţa multora. Uneori ne simţim ca „frunza în bătaia vântului". Ochiul care vede numai defectele celorlalţi, tristeţea şi cinismul vieţii este un ochi bolnav. Hristos ne povăţuieşte: „Dacă ochiul tău vede urât, scoate-1 şi aruncă-1!" In lecţiile lui Don Juan îşi găsesc loc principii ca: „nu are sens să te plângi!" Fă-ţi o strategie a vieţii, ca fiecare clipă să capete un sens. Indiferent de cât de departe sau de în haos te poartă viaţa, găseşte-i semnificaţiile şi atunci viaţa devine magică şi seducătoare. Când ne dumirim că moartea este iminentă, învăţăm cu adevărat să trăim! Avem puţin timp pentru a deveni utili şi remarcabili în economia universală, altfel: „Mulţi chemaţi, puţin aleşi!" In concluzie, şamanul ne spune un adevăr de care ar fi bine să ţinem seama. Nu este suficient pentru

desăvârşirea noastră să aşteptăm ca lumea să facă ceva pentru noi, să fim condiţionaţi de tehnologie şi distracţii, ci ar trebui să începem să facem diferenţa dintre forţă şi putere. Nu suntem independenţi şi solitari, ci facem parte din Marele întreg. Viaţa noastră influenţează şi modifică vieţile tuturor celor pe care-i întâlnim. Gândurile noastre nasc realităţile viitoare. Totul se află în mâinile unei forţe superioare care „leagă cerurile cu pământurile şi străbate apele, însufleţind focul"! 0 ORESTE TEODORESCU VIAŢA, O ÎMPLETIRE A VISULUI CU APRECIEREA MITULUI ŞI SENSUL MISTERULUI

Cu cât domină mai mult raţiunea critică, cu atât mai săracă devine viaţa; dar cu cât suntem capabili să conştientizăm mai mult inconştient şi mai mult mit, cu atât absorbim mai multă viaţă. CARL GUSTAV JUNG, Amintiri, vise, reflecţii Conform lui Jung, patrimoniul cu adevărat valoros al omului sunt amintirile, visele şi reflecţiile sale, care nu dispar, ci rămân în contul sufletului extinzând conştiinţa universală. Celebrul psihanalist şi-a propus să analizeze forţele spirituale care guvernează universul, mintea şi personalitatea. Aşadar, el sistematizează în epoca modernă un domeniu vast care se întinde de la psihologie la neurologie şi în care personajul principal este Dumnezeu. De la Jung încoace, dezvoltarea personală nu mai poate fi privită dintr-un unghi ateist. Una dintre învăţăturile de bază pe care le putem desprinde pentru propria noastră evoluţie este că omul cu adevărat spiritual nu este tributarul doar al credinţei, ci şi al libertăţii, iar înţelegerea universului şi a celui care-1 animă se face prin experienţa sufletului. „Descopăr că toate gândurile mele se învârt în jurul lui Dumnezeu că planetele în jurul soarelui, atrase irezistibil de El." Cu toţii avem sentimentul infinitului şi idei religioase, însă cei care nu trăiesc experienţa nemijlocită a întâlnirii cu Dumnezeu sunt văduviţi de Gnoză. In vremurile de aur ale omenirii, viaţa era strâns legată de natură, ritu-

aluri şi mituri. Modernitatea, odată cu hiperdezvoltarea tehnologică şi cu exacerbarea raţionalului, aduce oamenii în conflict cu ei înşişi, căci metoda educativă exclude universul interior, studiul viselor, al amintirilor şi al reflecţiilor, toate fiind dăruite omului de către Marele Creator, ca semn al asemănării dintre Elohimi şi om. Boala psihică şi mai ales nervoasă este consecinţa acestei Codul lui Oreste 1 rupturi. Trăim prea obiectiv, orizonturile spirituale ne sunt prea înguste dacă rămânem în gândirea raţională şi nu avansăm către cea paradoxală. înlăturând prăpastia dintre persoană şi fiinţă, dintre eul conştient şi şinele inconştient, se recapătă sănătatea mentală. Natura subtilă a tuturor sufletelor este religioasă, fiecare individ întrupat tânjind după Regatul Spiritului. Nimic nu se poate explica satisfăcător fără dimensiunea spirituală. Aşadar, fără vise, fantezii, proiecţii, sau cu alte cuvinte, fără imaginaţie şi paradox, viaţa noastră devine anostă, iar noi, unidimensionali. Misterul dă sens vieţii, ritualul ne ajută să fuzionăm cu forţele subtile ale spiritului etern, iar natura ne oferă lecţia păsării Phoenix. Totul moare iarna ca să renască primăvara. Dacă omul îşi va înţelege anotimpurile (primăvara-copilaria; vara-adolescenţa; toamna-maturitatea; şi iarna-bătrâneţea), îi va fi bine! Cheia: armonizarea conştientului cu subconştientul şi inconştientul! Aici se află principiile tuturor iniţierilor! LOGICA VIITORULUI

Avem un univers exterior pe care-1 parcurgem şi analizăm cu ajutorul simţurilor: văz, auz, miros, gust, pipăit. Avem o dimensiunea cerebrală, stângă care guvernează conexiunile neuronale raţionale, concrete, matematice, dar suntem înzestraţi de Creator şi cu un univers interior, în care operăm folosind alte simţuri, mai subtile precum: intuiţia, imaginaţia, contemplarea, meditaţia, iar emisfera cerebrală dreaptă gestionează patrimoniul nostru poetic, abstract, filosofic, magic. De la Jung şi până la programarea neurolingvistică, psihanaliza a parcurs etape profunde, sistematizând, în paradigmă noilor ştiinţe ale complexităţii domeniul invizibil, dar vital fiinţării. Foarte pe scurt,

ORESTE TEODORESCU şi pe înţelesul tuturor, putem afirma că şi omul este o triadă, asemenea Creatorului său. Adică suntem: 1. Persoana. (Efemeră, întrupată, limitată de spaţiu şi timp, şlefuită mental de educaţie, familie, dogmă, mediu. La devenirea ei contribuie şi propria viziune asupra vieţii, precum şi aspiraţiile subiectului. Este guvernată de conştient, frecvenţa cerebrală Beta.) 2. Fiinţa. (Eternă, spirit neîntrupat, energie divină. Este conectată la întreg şi este guvernată de principiile, regulile şi legile universale. Aici se înţelege fraza biblică: „Lumină din Lumină şi Dumnezeu Adevărat din Dumnezeu Adevărat". Este guvernată de inconştient, frecvenţele cerebrale Teta şi Delta. 3. Martorul, sau sufletul. (Domeniu de filtrare între pulsiunile inconştientului şi cenzura raţională a conştientului. Este domeniul astralului, guvernat de chakra Ajna, al treilea ochi, situat între sprâncene. El strânge experienţa conştiinţei şi este conectat în permanenţă la Cronica Akasha.) Experimentul materialist a încercat să postuleze prin laicizare şi desacralizare că nu există decât persoana, concretul, materia, organizate prin hazard şi nu prin voinţă şi raţiune dumnezeiască. Trecem într-o nouă etapa evolutivă în care fiinţa umană se reîntregeşte dobândind cunoaşterea universală, care este multidimensională. Vom schimba logica liniară, orizontală cu logica crucii. Adică fiinţa completă va trăi centrată în punctul unde verticala se întâlneşte cu orizontala sau aşa cum spun orientalii, unde „cerul sărută pământul". SCHIMBAREA PERCEPŢIEI OBIŞNUITE

Provocarea viitorului se va concentra în jurul conceptului de eliberare faţă de deprinderile percepţiei obişnuite. Omul spiritual vede dincolo de obiecte, trece de la efect la cauză, dar Codul lui Oreste 3 înţelege, în primul rând, principiul care generează cauza. Alături de Fritjof Capra care a scris Taofizica, de Eckhart Toile cu a sa Puterea prezentului şi de G.I. Gurrdjieff, întâlniri cu oameni re-

marcabili, Aldous Huxley, membru al elitei culturale londoneze, se preocupă de universul extrem de vast al percepţiilor scriind o operă remarcabilă: Porţile percepţiei, înţelegând fraza-cheie a vizionarului englez William Blake: „Dacă porţile percepţiei ar li înlăturate, oamenii ar putea vedea lucrurile aşa cum sunt, inlinite". Uneori, în peisajul şamanic, percepţiile se elevează, iar conştiinţa se extinde cu ajutorul plantelor sacre, cu efect psihoactiv. Insă omul modern, prin meditaţie, contemplare şi mai ales prin iniţiere, începe să perceapă formele universului invizibil care este cauza celui vizibil. Dar principiul care naşte invizibilul din care provine vizibilul este Marea Minte Cosmică, Dumnezeu. Huxley îşi descrie în carte, experienţa cu mescalina, care este un extract din cactusul mexican peyota, sacralizat de popoarele din Mexic şi America de Sud, pentru capacitatea lui de a transborda persoana în universul fiinţei. In timp ce spiritul plantei îl conducea pe autor într-un univers unde percepţia devenea mult mai profundă, iar starea mentală nu mai calcula relaţiile dintre lucruri, analizând şi măsurând, el scria: „Văd ceea ce văzuse Adam în dimineaţa creaţiei - miracolul, moment cu moment al existenţei nude". Huxley a înţeles că tot ceea ce apare în starea conştientă reprezintă carcasa, forma unde se desfăşoară principii spirituale. Asemenea hermeticilor din vechime sau cercetătorilor domeniului cuantic, Huxley înţelege că totul este suflu vital inteligent, iar conştiinţa evoluează neîncetat, modificându-şi învelişurile în funcţie de necesităţile percepţiei. Se mai aşază o cărămidă în construcţia teoriei că suntem spirite în trupuri şi nu corpuri animate. ORESTE TEODORESCU UN ALT TIP DE PERCEPŢIE

Majoritatea oamenilor încă trăiesc într-o bandă limitată de percepţii, de regula sedusă de formă, iluzie, iar această îngustime aduce boală, disconfort, scade valoarea vieţii. Experimentele iniţiatice au demonstrat că prin conştientizarea universului interior, propriu fiecăruia dintre noi, şi mai ales prin descătuşarea condiţionărilor sociale, intelectuale, doctrinare, omul devine

împlinit, având înţelegerea întregului care cuprinde tot ceea este văzut şi nevăzut. Prorocii, profeţii, sfinţii şi maeştrii spirituali au evadat din închisoarea percepţiilor înguste, arătându-ne calea eliberării şi a reintegrării. A venit vremea să ieşim din cercul supravieţuirii şi suntem cu toţii invitaţi în dimensiunea fiinţării. Puterea spiritului este darul făcut de cer pământenilor. Studiaţi cu persuasiune şi veţi dobândi cheia fericirii. Iată ecuaţia: spiritul ordonează principiile. Acestea guvernează cauzele, care produc efectele. Suntem spirit învelit în diferite structuri energetice şi care, prin aglomerare subatomică, atomică, moleculară şi celulară pătrundem în universul material constituit din pământ, apa, aer, metal şi lemn, toate guvernate de lumină. MEDITAŢIA DE DUMINICĂ

„Ce lucru extraordinar este ploaia care cade pe pământul uscat, nu-i aşa? Frunzele sunt spălate, pământul este reîmprospătat. Cred că toţi ar trebui să ne limpezim complet minţile, tot aşa cum ploaia curăţă copacii încărcaţi de praful atâtor secole, praful a ceea ce noi numim cunoaştere, experienţă. Dacă tu şi cu mine ne-am purifica mintea în fiecare zi, am elibera-o de reminiscenţele zilei de ieri, fiecare dintre noi ar avea o minte proaspătă, o minte capabilă să facă faţă nenumăratelor probleme ale existenţei". J. Krinshnamurti - Teme de meditaţie. Codul lui Oreste NOILE PRINCIPII ALE EDUCAŢIEI

Căutaţi adevârul şi el vă va face liberi! Sper că am înţeles cu toţii, până acum, că scopul educaţiei nu este cel de a ne pregăti pentru o slujbă, ci pentru a ne ajuta să înţelegem principiile şi legile universale, scopul şi menirea noastră. Nu suntem piese de schimb într-un ansamblu condus de „şmecheri", în dictatură, de grupuri minoritare care manipulează mulţimile în sensul dorit, sau în democraţia consumistă, de familii

de bancheri, ci suntem, fiecare dintre noi, un univers în miniatură, însetat de dorinţa reintegrării în dimensiunea spirituală. Adevărata educaţie a secolului nostru va pune accentul pe cum să-ţi eliberezi mintea de prejudecăţi, superstiţii, inerţii, spaime, obsesii, cum să trăieşti în armonie cu semenii şi cu natura, cum să iubeşti şi mai ales cum să înlocuieşti doctrinele separatiste (ura de clasă, de rasă, de ideologie, conflicte religioase etc.) cu cele integraliste („sub acelaşi cer, pe acelaşi pământ, guvernaţi de acelaşi unic Dumnezeu, suntem cu toţii voci egale şi suflete de aceeaşi importanţă, membrii unui singur popor, numit umanitate"). Până la urmă, trebuie să ne reprezinte, pe toţi pământenii, cineva îndreptăţit să poarte dialoguri cu celelalte civilizaţii din univers. Până acum, majoritatea sclavilor (în epoca modernă, muncitorii, cei care au credinţe, cei care sunt dependenţi de grupuri mici de şefi, directori, patroni sunt urmaşii salahorilor din vechime, controlaţi prin taxe, impozite etc. S-a înlocuit biciul cu cârdul, dar principiul subordonării a rămas neschimbat) a crezut că salvarea constă în celebritate, bani, putere decizională, însă toate acestea nu aduc decât tristeţe. Intrăm, slavă Domnului, în logica unui nou model evolutiv. Experienţele trecute ajută întotdeauna viitorul şi, cum istoria este ciclică, principiul educaţiei va redeveni: „Cunoaşte-te pe tine însuţi şi vei fi asemenea zeilor", adică liber. Doar adevărul ne poate ORESTE TEODORESCU elibera, şi adevărul este: „Poţi fi creator şi creativ doar atunci când te detaşezi de ego, într-o stare de abandon faţă de toate condiţionările, atunci când ai scăpat de teama de a nu avea, de a nu câştiga, de a nu deveni!" A venit vremea să schimbăm verbul a exista cu a fi! RUPEREA LEGĂTURILOR CU DUREREA ŞI TRISTEŢEA

Printre motivele durerii şi ale tristeţii se află şi căutarea permanenţei în dimensiunea materială. Alegând mirajul unui viitor prosper şi etern în persoană, ne opunem stupid legilor naturii şi principiilor divine. Astfel, puterea, tinereţea, influenţa, averea,

în loc să devină căile pentru a ne atinge diferite scopuri care să ne ajute în evoluţia spirituală, devin obiective în sine, secătuindu-ne de energie şi plasându-ne într-un univers iluzoriu. In această confuzie se insinuează Mefisto, care-i propune lui Faust tinereţea, lui Paganini virtuozitatea, Elisabetei Batory - frumuseţea. Cine are minte să priceapă! Şi fiindcă am pomenit de minte, să ne împărtăşim puţin din minunatul univers interior al orientalului. In sutrele buddhiste, în scrierile sacre ale hinduşilor se accentuează ideea că numai mintea care este într-o permanentă mişcare, care nu se ancorează în idei fixe, obsesii, frici şi proiecţii despre viitor, poate fi în armonie cu viaţa, cu semenii, cu universul. Focusarea asupra clipei produce fericirea lăuntrică. In Teme de meditaţie, Krishnamurti scrie: „Unii oameni îşi sapă un mic bazin pentru ei înşişi, departe de curentul schimbător al vieţii, şi în acel mic bazin stagnează şi mor; iar această stagnare, această putrezire este ceea ce numim noi, atât de eronat existenţă". Şi grecii antici ştiau că totul curge, înţelepţii se salută şi astăzi cu Cârpe Diem. Astfel, rigidizarea Codul lui Oreste opiniilor, imobilitatea şi inerţia ne împiedică să savurăm miracolul clipei şi ne zidesc în închisoarea tuturor limitelor. Iată şi slatul lui Buddha: „Viaţa este un fluviu. înoată!" FERICIREA SE NAŞTE ABIA DUPĂ CE MOARE FRICA

Din nefericire, foarte mulţi oameni duc o viaţă tehnică, sterilă. Studiază mecanic, trăiesc conformist: îşi iau examenele, sunt seduşi de diplome şi recunoaşteri formale, se angajează pentru a supravieţui sau pentru a parveni social şi economic. Cei care „au învăţat" cum merge lumea, cum funcţionează sistemul, capătă un soi de superioritate, de aroganţă, şi exact în acest stadiu de evoluţie mentală se insinuează principiul separatismului. „Eu sunt mai deştept, mă descurc, ăştia sunt cam fraieri, de ce să nu profit...?" şi uite aşa, am trăit până acum în plină dualitate: stăpân-sclav. Iar atributul care a făcut posibilă funcţionarea mecanismului a fost teama! Dacă te-ai săturat ca viaţa să te

trăiască, ca alţii să decidă în locul tău, înseamnă că te-a cuprins deja dorul de libertate şi de creaţie. Un tehnician poate obţine rezultate, dar un creator prin redescoperirea naturii sale divine, îmbunătăţeşte lumea din jurul său. Secretul nu este revolta, revoluţia, rebeliunea din interiorul „închisorii". Ar fi stupid şi inutil. Tehnica evadării din mediocritate, frustrare şi neîmplinire constă în dezvoltarea capacităţii de a vedea „printre gratii". Nu putem lupta împotriva viciilor eliminându-le mecanic, forţat, automat. Devenim împliniţi cu adevărat când înţelegem resorturile care ne-au produs disconfort şi suferinţă. Fiind însă mult prea disperaţi să ne realizăm, pornim în căutarea fericirii pe cărări înfundate, căci dacă o căutăm în afară, oare cum am putea-o găsi? Dacă ne-am întoarce însă căutarea şi în dimensiunile noastre interioare ORESTE TEODORESCU am înţelege că fericirea este un derivat care apare doar atunci când a dispărut teama. Iar fericirea supremă este sinonimă cu iubirea necondiţionată! Caută iubirea şi ea te va face fericit, aşa cum adevărul te face liber! Doamne ajută! IDEI ESENŢIALE ÎN KABBALA

Toate frământările lumii, în special cele spirituale, cum ar fi nerăbdarea, deznădejdea, disperarea, derivă din eşecul de a vedea limpede grandoarea lui Dumnezeu. ABRAHAM ISAAC KOOK Există un caracter esoteric în fiecare dintre religiile monoteiste. In cercurile interioare, acolo unde pătrund cei a căror minte se uneşte cu vorba şi cu fapta, prin intermediul unor „canale" spirituale se comunică integralist cu Marea Minte Cosmică. Astfel, în iudaism s-a născut kabbalah, în creştinism-gnoza şi în islam-sufismul. M-am hotărât să scriu câte ceva despre kabbala, căci în sephiroturile ei, Tatăl Ceresc ne-a lăsat harta cu simbolurile menite să ne facă a-L cunoaşte şi înţelege! Putem înţelege cum „operează" inteligenţa universală, suflul vital care animă întreaga Creaţie, dacă pătrundem acest citat din Moise de Leon, un evreu sefard care, în 1280, a dat publi-

cităţii un corp de texte care, pretindea el, fuseseră transmise, iniţial oral, de la maestru la discipol, şi care îşi au originea în „învăţăturile lumii cereşti pentru fraţii şi surorile căzute". Apoi, textele au devenit o carte amplă numită Sefer ha Zobar, care se tălmăceşte Cartea Splendorii, scrisă în aramaică. Zoharul este un cod care iluminează principiul care naşte cauzele care produc toate efectele, cu alte cuvinte, dezvăluie mecanica creaţiei şi naşterea lumii noastre din infinit: „Sufletul pătrunde în acest Codul lui Oreste 9 corp cu un scop, să etaleze puterile şi acţiunile sale în această lame, de aceea are nevoie de un instrument. Coborând în această lume, îşi intensifică fluxul puterii pentru a putea ghida omul prin lume. Astfel, lumea se perfecţionează deasupra şi dedesubt şi, pentru că se împlineşte în toate dimensiunile, atinge o stare superioară. Dacă nu este împlinită deasupra şi dedesubt, ea nu este completă". Nu putem să nu observăm legătura conceptuală cu Tabela de Smarald a lui Hermes Trismegistos: „1- Este adevărat, fără minciună, adevărul adevărat. 2 - Ce e deasupra e la fel cu ce e dedesubt, iar ce e dedesubt e la fel cu ce e deasupra, pentru a împlini miracolul unui singur lucru. 3 - Şi după cum toate lucrurile au purces dintr-unul, la fel toate lucrurile au fost create din acest unic lucru, prin adaptare. 4 - Soarele îi este tată, luna îi este mamă, vântul 1-a purtat în pântec, pământul îi este doică. 5 - Este tatăl întregii perfecţiuni a lumii. 6 - Puterea-i fără margini de-I preschimbă în pământ. 7 - Separă pământul de foc, subtilul de grosier, cu băgare de seamă şi cu judecată. 8 - Urcă absolut înţelept de la pământ la cer şi apoi coboară din nou pe pământ şi strânge laolaltă puterile lucrurilor superioare şi a celor inferioare. Astfel dobândi-vei slava întregii lumi, iar întunericul se va depărta de la tine. 9 - Acesta are mai multă tărie decât tăria însăşi, căci cucereşte orice lucru subtil şi poate pătrunde orice lucru solid.

10 11

- Altfel a fost creată lumea. - De aici purced minunile aici înfăţişate. 12 - Iată pentru ce sunt numit Hermes Trismegistus, având cele trei părţi ale filosofiei lumii întregi. 13 - Ceea ce am avut a spune despre lucrarea soarelui este complet". 0 ORESTE TEODORESCU In textele următoare voi încerca să scriu cât mai comprehensibil despre ce este kabbala, despre cele zece sephire şi despre scopul său. DESPRE KABBALA... Fericirea, prosperitatea şi împlinirea de sine se dobândesc, doar printr-o mai mare cunoaştere a lui Dumnezeu. Kabbalah înseamnă a primi. In jurul acestui corp de texte, cu virtuţi teologale, filosofice, teologice şi mistice, atât în plan speculativ, cât mai ales în cel operativ, pluteşte un aer de mister divin şi are, dincolo de puterile încifrate în limbaj, simboluri şi nume secrete ale Celui Preaînalt şi marea calitate de a dezvălui aspectul feminin al religiei iudaice, care se extinde în creştinism prin Maria şi în Islam prin Fathima. Să facem puţină istorie: în ciuda rădăcinilor ancestrale şi a caracterului suprauman, Kabbala apare sistematizată şi matemizată abia în anul 1100, într-o comunitate iniţiatică de evrei din sudul Franţei, fiind purtată peste Pirinei până în comunităţile de sefarzi din Spania. Sub influenţa esoterismului creştin, mai ales cel gnostic, Kabbala va fi înnobilată de elemente din hermetism, mistică pitagoreică, neoplatoniciană şi sufită. In 1492, în urma expulzării evereilor din Spania, majoritatea kabbaliştilor ajung în Orientul Mijlociu stabilizându-se, cu precădere în Palestina. Poate, cea mai celebră regiune de dezvoltare kabbalistică, în secolul al XV-lea, este satul Safed din Galileea, iar autorul cel mai renumit şi elevat a fost Moise Cordovero, care a scris Livada de rodii, în care face o sinteză a trei secole de înţelepciune kabbalistică. Opera sa va fi continuată de

Isaac Luria, cunoscut şi ca Ha-Ari (Leul). Sub influenţa sa, apare hasidismul, un curent inovator în dogma iudaică, care apare, în Codul lui Oreste 3 primul rând ca o reacţie la masacrele antisemite de la sfârşitul secolului al XVII-lea. Filosofía propunea debarasarea de dogmele rigide şi formele fără conţinut şi propovăduia o mai profundă aplecare asupra caracterului practic, operativ al Kabbalei şi venerarea lui Dumnezeu în ori ce lucru şi prin ori ce act. Ulterior, marele umanist Pico Giovanni della Mirandola, în superba sa Despre demnitatea omului, lucrare ce va avea să influenţeze toată doctrina Renaşterii, susţine caracterul sacru al Kabbalei, declarând că toate textele vorbesc despre Hristos ca fiu al Omului şi al lui Dumnezeu. Kabbala se va universaliza de atunci, devenind o cale a tuturor neamurilor, prin efortul iniţiatic, intelectual şi mistic al unor autori non-evrei precum Gottfried Leibniz, Emanuel Swedemborg, William Blake, Eliphas Levi, Papus. In epoca modernă, o viziune foarte amplă şi notorie asupra sensurilor Kabbalei îi aparţine lui Avraam Isaac Kook, care retrezeşte interesul faţă de aceasta spre sfârşitul secolului al XIX-lea. Azi, poate cea mai citată abordare livrescă a Kabbalei este Curente majore în misticismul iudaic, scrisă în 1961 de Gershom Scholem, părintele studiului academic modern al Kabbalei. CE ESTE KABBALA? înţelegerea şi practicarea învăţăturilor Kabbalei îl binecuvântează pe om în lumina conştiinţei cosmice, prin uniunea mistică cu Dumnezeu. Această stare-rai a fost vârsta de aur a umanităţii, înainte de căderea în păcatul cufundării „în abisul răului". Scopul final era ieşirea din dualitatea bine-rău şi unirea cu întregul prin descoperirea naturii feminine a Domnului, simbolizată, pentru evrei de zeiţa Shekhinah. înaintea apariţiei Kabbalei, a existat Sefer Yetsirah (Cartea Creaţiei), fundamentală pentru misticismul iudaic. Aici, Dumnezeu a creat lumea rostind-o, ORESTE TEODORESCU

printr-o combinaţie de litere şi numere sacre. Aşa apar cele zece sefiroturi, care emană din tripartiţia incognoscibilă a lui Dumnezeu, care precede spaţiul şi timpul, numită Ain, Ain Soph şi Ain Soph Aur. Remarcăm asemănarea conceptual şi dogmatică cu treimea din creştinism: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, sau pe cea hindusă: Brahman, Shiva, Vishnu. Kabbalistul Isaac Luria explică începuturile lumii prin analizarea celor zece sefiroturi. In spaţiul gol, în vid sau nefiinţă, în vacuitatea lui Ain Soph a apărut o Lumină care a început să răspândească razele vieţii prin cele zece canale spirituale. Unele dintre aceste emanaţii nu au rezistat în planurile divine şi s-au prăbuşit, colonizând lumi imperfecte. Cea mai mare parte a creaţiei a păstrat legătura neîntreruptă cu conştiinţa universală, însă demonii şi oamenii au rupt voluntar relaţiile cu întregul, fiind seduşi de individualizare şi separatism. Mântuirea şi reîntoarcerea către Sursă se face, conform Kabbalei, prin descătuşarea conştiinţei din închisoarea materiei şi prin redarea scânteilor divine, marelui foc ceresc, şi aceasta nu este posibilă decât prin respectarea principiilor şi legilor divine, printr-o viaţă pioasă şi deplină. Fiecare sefirot este un atribut şi o expresie arhetipală a lui Dumnezeu în univers, în creaţie, în natură şi în fiinţe. Totul izvorăşte din Kether (regatul cerului, coroana cosmică) şi împlineşte creaţia prin Hokhmah (înţelepciune), Binah (inteligenţă), Hesed (iubire), Geburah (putere), Tipheret (frumuseţe), Netzah (veşnicie), Hod (splendoare), Yesod (temelie) şi Malkut (regat). Adam Kon este restaurat de Shekhinah (prezenţa divină) şi redevine pe deplin „făcut după chipul şi asemănarea Elohimilor", adică parte bărbătească şi parte femeiască. Să nu uităm că spiritul este androgin, iar fuziunea om-Dumnezeu se petrece abia după ce adeptul atinge conştiinţa sefiroturilor. Codul lui Ores te 3 ARMONIZAREA EGOULUI CU SINE ŞI FUZIONAREA ÎN DUMNEZEIRE

Câtă binecuvântare să ştii că Dumnezeu dă naştere întregii existenţe. De la un strop de existenţă, sufletul poate percepe existenţa lui Dumnezeu, care nu are nici început, nici sfârşit. MoiSE DE LEON, Cartea Splendorii Kabbaliştii intuiesc că lumile divine au nevoie de acţiunea completă a omului pentru că planul Creatorului să-şi împlinească potenţialul. Asemenea sfinţilor părinţi, şi exegeţii studiului sefirelor ştiu că Dumnezeu se oglindeşte în Creaţia Sa şi că fără noi ar fi incomplet. Nouă ne revine îndatorirea de a medita şi înţelege sensurile creaţiei şi ale vieţii şi mai ales să risipim misterul gândirii şi al logicii Dumnezeieşti. Einstein, care a studiat în profunzime Kabbala, a şi scris: „Nu mă interesează cum a făcut Dumnezeu lumea, ci mai ales cum gândeşte El". Kabbaliştii ştiu că Logosul primordial este o tripartiţie: gând-rostire-acţiune. Practica şi înţelegerea Kabbalei te fac să înţelegi, în cele din urmă că noi suntem doar instrumente ale manifestării divine şi că putem să ne unim cu Tatăl, în Ain Soph, doar prin renunţarea la ego, la individualitate, adică la persoană. Iată ce scrie Dov Baer, un maestru hashidic, în secolul al XlII-lea: „Dacă tu te percepi pe tine însuţi ca pe o entitate, atunci Dumnezeu nu se poate înveşmânta în tine, pentru că Dumnezeu este infinit". Prin Kabbala putem trăi împlinirea de sine, ne putem redescoperi potenţialul creator de natură divină şi ne putem reintegra împărăţiei Cereşti conlucrând cu geniile naturii, cu ierarhiile cereşti de lumină: zei, heruvimi, îngeri, arhangheli, serafimi, tronuri. Isaac de Leon afirmă că sufletul este generat de spirit şi-şi dezvoltă propria conştiinţă în dimensiunea persoanei, pentru că este incomplet şi trebuie să se desăvârşească în toate dimensiunile. Aşadar, conform învăţăturilor kabbalistice, viaţa pe pământ ORESTE TEODORESCU a fost concepută pentru a împlini scopurile tainice ale lui Dumnezeu. Prin studierea sefiroturilor ajungem la acea autocunoaştere care ne poate elibera din prizonieratul simţurilor reaşezându-ne în planul arhetipal al ideii care devine principiu ca să poată genera cauzele născătoare de efecte. Misterul şi

fascinaţia Kabbalei continuă şi astăzi, dar trebuie ştiut că tradiţia permitea accesul la învăţăturile secrete doar acelora care, trecuţi de 40 de ani, erau căsătoriţi şi perfect sănătoşi, întrucât înţelegerea acestui sistem schimba chiar şi informaţia din ADN şi fiind o „lucrare a îngerilor lui Dumnezeu pentru fraţii şi surorile lor căzute, dar dornice de reintegrare" poate tulbura omul inerţial până la a-i provoca nebunia. Aşa îi avertizează kabbalistul Isaac Akko pe toţi cei care îndrăznesc să bată la poarta iniţierii: „încearcă să vezi lumina Dumnezeiască, pentru că te-am adus în oceanul imensităţii. Ai grijă! încearcă să vezi, dar fereşte-te să nu te îneci". Pentru o înţelegere temeinică a Kabbalei, vă recomand următoarele cărţi: Esenţa Kabbalei de Daniel C. Matt - Originile Kabbalei-, Kabbala şi simbolistica ei de Ghershom Scholem Noi perspective asupra Kabbalei de Moshe Idei. Kabbalah de Papus Omul şi Absolutul după doctrina Kabbalei de Leo Schaya Doctrina Kabbalei de Adolph Franck Kabbala magică pe înţelesul tuturor de Ted Andrews Zoharul Codul lui Oreste 3 SIDDHARTA

în loc de a nâzui spre înalte culmi spirituale, acceptă viaţa aşa cum este ea, cu toate provocările ei. Abia atunci vei câştiga putere, dar mai ales linişte sufletească. Taina constă în unificarea planului mental cu cel afectiv şi material. După îndelungi peregrinări, cei doi amici, Siddharta şi Govinda, află de existenţa unui iluminat, numit Buddha de către adepţii săi, care are o „înfăţişarea radioasă" şi care „s-a trezit, atingând starea de nirvana după ce a conştientizat că totul este guvernat în univers de raportul cauză-efect". întâlnirea cu Buddha este simplă şi luminoasă. Siddharta vede în interlocutorul său o fiinţă detaşată de toate chinurile vieţii şi cufundată într-un

zâmbet misterios, „aşa cum numai oamenii care îl înţeleg pe Dumnezeu, pot avea". Insă Siddharta nu devine discipolul lui Gautama, fiind încrezător că eliberarea de condiţionări şi dobândirea „stării de trezire spirituală" nu ne este dată de maeştri sau de zei, de învăţături sau ritualuri, ci numai de propria opţiune şi de experienţa individuală pe calea dreaptă. Siddharta se hotărăşte să mediteze în locuri singuratice. In umbra unei păduri, are o revelaţie teribilă din care înţelege că până acum s-a aflat pe un drum greşit, căci dispreţuia lumea fizică pe care o considera maya (iluzie). Acum, fiind cufundat în contemplarea pomilor, a cerului, a lunii, a râului care curge necontenit, a stelelor, nu le-a mai raţionat, n-a mai cugetat conceptual, ci pur şi simplu „le-a respirat, le-a trăit". A înţeles astfel că setea lui neostoită pentru înţelepciune şi perfecţiune i-au consumat energia orbindu-1 să vadă frumuseţea lumii. Cuvintele lui Gautama aveau să lucreze în structurile profunde ale lui Siddharta şi foarte curând, viaţa acestuia va cunoaşte o nouă etapă de extindere a conştiinţei. ORESTE TEODORESCU SIDDHARTA ŞI... DRAGOSTEA Viaţa nu este o serie de evenimente, ci o serie de revelaţii despre adevăr. După asimilarea lecţiei că lumea este de fapt oglinda în care ne privim şi că natura nu este un domeniu exterior persoanei, ci interior fiinţei, Siddharta porneşte fără ţintă în căutarea trăirii fiecărei clipe cu intensitate şi adevăr. învăţase de la Gautama că trecutul moare în fiecare secundă ca să lase loc prezentului, care se exprimă prin clipă. Eternitatea nu poate fi percepută decât în clipă. Aici şi acum! Regretele sunt tardive, trecutul nu merită să fie retrăit. Fiecare secundă declanşează noi şi teribile energii care vor modela viitorul. Meditând la raportul cauză-efect, Siddharta intră într-un oraş pestriţ şi colorat, unde întâlneşte o femeie superbă cu o „gură ca o smochină, abia ieşită din floare". Fiul brahmanului, înfăşurat în pânze, prăfuit, slab şi

palid din cauza ascezei, cu ochii aprinşi de incandescenţa trăirilor interioare, rămâne pironit locului. încet, dar infailibil, fiorul dragostei îi revelează lui Siddharta taina universală a atracţiei polilor opuşi. Dragostea este pentru om ca legea atracţiei gravitaţionale pentru măr! Neatent la detalii, el nu observă că femeia era însoţită de mulţi slujitori, că poarta haine foarte scumpe şi că face parte dintr-o castă foarte influentă. Cutezător, Siddharta îi propune femeii un schimb: ea să-1 înveţe iubirea, iar el o poate iniţia în „arta de a gândi, de a posti, de a aştepta şi de a scrie versuri". Fermecătoarea apariţie, pe nume Kamala îl avertizează că va trebui să se spele, să se îmbrace frumos, să îşi procure o sumă consistentă de bani dacă speră să se înfiripe ceva între ei. Dragostea îl va purta pe tânărul căutător de sensuri într-o lume total diferită de ceea ce experimentase el până acum. Va începe să lucreze pentru un negustor; datorită cunoştinţelor şi a înţelepciunii sale premature, Siddharta Codul lui Oreste 3 va ajunge un om prosper, respectat şi foarte pragmatic. Fără să-şi dea seama, detaşarea şi înţelepciunea dobândite printre pelerini şi şamani încep să se destrame ca un fum alb în bătaia vântului. Farmecele şi viciile lumii materialiste îl împresoară şi încep să-1 domine. Va ajunge un epicurian, sedus de jocurile de noroc, băuturile fine, se va înăspri, plin de trufie şi sete de putere, va începe să rătăcească în imperiul iluziei şi al întunericului. După o noapte de orgii, realizează că s-a transformat într-un viu-mort, că a ajuns mai rău decât toţi ceilalţi pe care-i compătimea când ducea viaţa de ascet. ZBUCIUMUL LUI SIDDHARTA

Adevărata linişte sufletească binecuvântează şi luminează pe acela care a învins cei doi demoni ai egoului: teama şi dorinţa. Adevărata fericire se întâlneşte doar pe Calea Spirituală. Abia acolo se poate ieşi din întuneric şi suferinţă, din dualitate. Dezamăgit de ceea ce a ajuns, scârbit de propriile vicii şi slăbiciuni, fiul brahmanului fuge din oraş, se hotărăşte să o uite

pe Kamala şi, ajuns în pădure, intră în meditaţie, dorindu-şi moartea. Adoarme pe malul Gangelui şi-1 visează pe Govinda, prietenul său din adolescenţă, care-1 provoacă să scormonească adânc în meandrele vieţii sale şi să regăsească scânteia spiritului viu care 1-a dirijat către cunoaşterea deplină a sinelui şi a universului. Siddharta înţelege că nimic nu este întâmplător, că viaţa este o academie de informaţii şi întâmplări menite să ajute adeptul să se înţeleagă pe sine, pe alţii, cerul şi pământul. Astfel, a trebuit să străbată lumea simţurilor, să se îmbete cu iluzii şi dorinţe deşarte, tocmai pentru a înţelege mecanismele care ne ţin captivi în dimensiunea materială. El a înţeles că nu este suficient să ORESTE TEODORESCU fii un ascet pribeag ca să dobândeşti Nirvana, ci, asemenea lui Buddha, să faci parte din această lume, fără a fi însă sedus de formele ei! Se angajează ajutor de luntraş, duce o viaţă modestă, dar fericită, în mijlocul naturii. Fluviul pe care-1 mângâie cu vâslele îi vorbeşte şi-1 învaţă aşa cum n-a mai făcut-o până atunci nici un şaman, nici un pelerin, nici un maestru. In lumina soarelui de dimineaţă, sub cerul albastru brăzdat de păsări jucăuşe, Siddharta îşi găseşte, în sfârşit, liniştea. Asemenea prietenului său Gautama, realizează că „s-a trezit!" Intr-o zi, vede pe mal o femeie simplă ţipând disperată şi un băiat leşinat. Ajuns imediat, află că cei doi porniseră în căutarea lui Buddha, despre care se zvonea că este la sfârşitul vieţii şi că băiatul fusese muşcat de un şarpe. După ce reuşeşte să-1 vindece, Siddharta se uită în ochii femeii şi tresare imperceptibil. Era Kamala, iubita lui. Abia atunci Siddharta observă cât de bine i se oglindesc trăsăturile pe chipul băiatului. Noi sentimente îl învăluie pe căutător. Dragostea pe care o simte acum nu are nici o legătură cu desfrâul tinereţii, ci cu fericirea simplă de a-şi vedea copilul crescând. Realizează că nici năzuinţele spirituale, nici cufundarea în imperiul simţurilor nu i-au adus pacea interioară, ci fluviul, atât de blând, de uniform şi de tolerant cu toate miile de suflete care-1 parcurg. Iată ce-i mărturiseşte Siddharta prietenului Govinda: „Singurul lucru care mă interesează este puterea de a iubi lumea fără a o privi cu

dispreţ, fără a o urî şi fără a mă urî pe mine însumi - puterea de a o privi şi de a mă privi pe mine însumi, şi pe toate fiinţele, cu dragoste, iraţie şi respect". SIDDHARTA ŞI HESSE

Prea multe cunoştinţe i-au stat obstacol, prea multe versuri sfinte, prea multe ritualuri, prea multe tăgăduiri, prea multe fapte Codul lui Oreste 3 N i strădanii. Fusese plin de aroganţă - mereu cel mai inteligent, cel mai zelos, mereu cu un pas înaintea celorlalţi, mereu chibzuit şi plin de spirit, ba preot, ba înţelept. Propriul eu se strecurase în această preoţie, în această trufie, în această spiritualitate... Tot de la fluviu, Siddharata învaţă că, deşi existenţa pare un tumult plin de vârtejuri, un teren ostil în care se confruntă curente diferite, oameni, locuri, sentimente, gânduri, emoţii atât de personale şi individualizate, este totuşi expresia aceluiaşi întreg. Şi fluviul, care însumează mai multe râuri care s-au vărsat în el din munţi şi păduri diferite, urmează acelaşi curs unic. Ca şi viaţa! Din această perspectivă, mesajul lui Siddharta este simplu: Dacă vrem să cunoaştem fericirea înţelegerii cerului şi a pământului, dobândind starea de linişte, sinonimă cu Nirvana sau Paradisul, nu trebuie să ne mortificăm şi să fugim din şi de lume, ci să experimentăm tot ceea ce ne oferă viaţa. Fiecare fracţiune de secundă este încărcată de Dumnezeu cu maximă sacralitate! Lecţia lui Siddharta avea să-i schimbe fundamental destinul scriitorului german Herman Hesse. In 1911, călătoreşte în India unde cunoaşte legenda fiului brahmanului, dar înainte de a deveni marele scriitor, autorul celebrelor: Klein şi Wagner, Ultima vară a lui Klingor, Lupul de stepă, Narcis şi Cura de Aur, Călătorie spre Soare-Răsare şi al capodoperei Jocul cu mărgele de sticlă se afla în cea mai tenebroasă etapă existenţială. Sărac, abia dacă îşi putea întreţine cei trei copii, asista neputincios la crizele de schizofrenie, din ce în ce mai dese, ale soţiei. Când a simţit că este învins, că viaţa 1-a strivit ca pe un gândac, ceva s-a produs în fibra sa lăuntrică. S-a hotărât să-şi interneze soţia într-un ospiciu

şi să-şi lase copiii în grija prietenilor, retrăgându-se solitar în Elveţia. Ziua medita pe malul lacului Lugano şi seara scria. Acolo a scris nuvela despre Siddharta, amalgamând armonios conceptele taoiste cu cele buddhiste, hinduse, creştine, obţinând un nou curent de gândire-trăire: găsirea căii personale de trezire 0 ORESTE TEODORESCU spirituală! Iată cât de irabil fuzionează spiritele în marea lor lecţie de viaţă pe care o oferă întotdeauna adepţilor însetaţi de adevăr şi îndrăgostiţi de lumină! ÎN CĂUTAREA SENSULUI PROFUND, PE CALEA SUFISMULUI

Omul nu a fost creat în glumă sau la întâmplare, ci alcătuit irabil şi pentru un scop măreţ. Cu toate că nu are formă veşnică, el trăieşte totuşi veşnic; şi deşi corpul lui este uman şi pământean, spiritul lui în schimb este semeţ şi divin. GHAZZALI, Alchimia fericirii A In perioada îndoielilor, observăm că nu ne putem sprijini doar pe dovada simţurilor. De exemplu, când privim cerul, stelele ni se par nişte puncte de lumină, apoi când deschidem un atlas cosmic, aflăm că circumferinţa stelei respective este de zece ori mai mare decât a pământului. Sufiştii, esotericii islamului ştiu şi ne învaţă şi pe noi, rătăcitorii pe Cale, că raţionamentul persoanei este depăşit de o altfel de logică, pe treptele înalte de conştiinţă. Iată ce spune Mahomed, pacea Domnului să fie veşnic asupra lui: „Oamenii sunt adormiţi, prin moarte se trezesc". EXPERIENŢA DIALOGULUI NEMIJLOCIT CU DUMNEZEU

Oricine va studia această problemă va constata căfericirea este inevitabil legată de cunoaşterea lui Dumnezeu. Fiecare facultate a noastră îşi găseşte plăcerea în scopul pentru care a fost creată: poftele Codul lui Oreste

1 trupeşti îşi găsesc plăcerea în satisfacerea dorinţei, mânia în răzbunare, ochiul în irarea obiectelor frumoase, iar urechea în iscultarea sunetelor armonioase. Cea mai înaltă funcţie a sufletului uman este percepţia adevărului; în ea se găseşte aşadar cea mai mare desfătare. GHAZZALI, Alchimia fericirii Abu Hamid Muhammad ibn Muhamamad al-Ghazzali, născut în Tus, o regiune din nordul Iranului de astăzi. In 1058, a fost profesor de jurisprudenţă islamică în Bagdad şi scriitor, filosof, teolog. Şi-a dedicat întreaga viaţă încercării de a înţelege lumea şi scopul lui Dumnezeu. In perioada îndoielilor sale, a scris Izbăvirea de greşeală, în care povesteşte epifania la care a luat parte. O lumină superbă 1-a învăluit din interior şi într-o clipă a înţeles că argumentele lui bine sistematizate s-au destrămat ca un fum în vânt în faţa întâlnirii directe şi atât de intime cu Allah cel Preaînalt. După această experienţă mistică în care a pălăvrăgit cu Dumnezeu: „minte către minte, tată către fiu", a scris Renaşterea ştiinţelor religioase, în care a analizat, demitizat şi demontat toate şcolile de gândire teologică şi filosofică, mai puţin sufismul, care în opinia sa era singura cale de a „vorbi personal cu Dumnezeu, de a trăi această minunată experienţă, direct şi fără intermediari". In căutarea sensurilor profunde, Ghazzali va călători în toată Asia Mică propovăduind doctrinele sufiste, nu foarte tolerate de autorităţile islamice, la fel de corupte mental şi moral ca şi altele de gen... din diferite religii. Asemenea lui Tomasso d'Aquino, care pentru catolicism a devenit un pilon de bază, după ce în prealabil a fost criticat de confraţi, aşa şi Ghazzali, după întoarcerea din Siria va fi numit Hujjat-el-Islam, adică Mărturia Islamului. Curând, întreaga Europă Medievală va lua cu lucrările spirituale ale unui arab pe care l-au numit Algazel... ORESTE TEODORESCU ALCHIMIA FERICIRII (I)

Existăm pentru a învăţa şi înţelege adevărul despre legătura tainică dintre noi şi Dumnezeu. A

In arabă, Kimiya'-yi sa'adat, Alchimia Fericirii este sinteza cunoaşterii teologice şi filosofice la care a ajuns Ghazzali. Primele capitole analizează învăţăturile profetului Mahomed, pacea lui Allah asupra sa. în esenţă, acestea demonstrează că fericirea nu poate fi atinsă în absenţa relaţiei strânse cu Creatorul nostru şi al lumii, cu Dumnezeu. Există patru predicate alchimice menite să metamorfozeze animalul în om şi omul în înger: 1. Cunoaşterea de sine. 2. Cunoaşterea lui Dumnezeu. 3. Cunoaşterea lumii aşa cum este, în toate formele şi energiile ei. 4. Cunoaşterea lumii de apoi şi a ierarhiilor cereşti. Asemenea hermetiştior din Antichitate, Ghazzali ştia că nu ne putem atinge maximul de potenţial dacă nu am trecut prin procesul cel mai profund de autocunoaştere. La venirea noastră în această lume am primit de la Dumnezeu o inimă curată. „Omul a venit în această lume asemenea unui călător care vizitează o ţară străină... Şi care de îndată ce îşi va fi satisfăcut vacanţa se va întoarce în ţinutul său natal." Acestei inimi, căreia creştinii îi spun suflet este sediul unde trebuie să ne extindem şi să ne şlefuim conştiinţa. Ghazzali scrie: „Când oamenii se lasă stăpâniţi de pasiuni e ca şi cum ar lăsa un înger în ghearele unui câine". Evident, prin analogie, putem înţelege că un spirit disciplinat şi animat de dorinţa de înţelegere şi perfecţionare va fi „asemenea fierului ruginit, care bine lustruit devine oglindă care va reflecta, apoi lumina divină". Nu trebuie să ne risipim energia inimii, doar cu preocupările acestei lumi, fără să avem în vedere legile universale. Când oamenii se desfată folosindu-şi Codul lui Oreste 3 doar simţurile grosiere, se lasă seduşi de „duhul lumii, pierzând legătura cu duhul lui Dumenzeu". Ghazzali ştia de ce Hristos a

spus: „Regatul meu nu este din lumea aceasta". Simţurile neguvernate de spirit devin malefice. Furia găseşte plăcere în răzbunare. Prin şlefuirea spirituală, iubirea va găsi plăcere în toate aspectele vieţii. CĂILE DOBÂNDIRII FERICIRII

A existat o vreme când nu eram nimic. Coran Cunoaşterea sinelui Să ne întoarcem la predicatele alchimiei lui Ghazzali. Adevărul rezidă şi străluceşte în cele mai înalte facultăţi umane. Spiritul nu poate fi liniştit şi senin în afara Adevărului, pe care nu îl vom găsi în lumea „de afară, ci numai şi numai în cea dinăuntru". Materialistul, lacomul, desfrânatul, ticălosul cred că taina fericirii constă în satisfacerea tuturor poftelor. Omul ideii, cel pentru care dragostea uneşte Cerul cu Pământul, va descoperi în sine extazul cunoaşterii - adevărata Gnoză. Extazul misticilor poate fi cel mai bun exemplu. Cunoaşterea lui Dumnezeu Mai devreme, sau mai târziu, va trebui să ne răspundem la întrebarea pentru ce am fost creaţi, care este sensul nostru în economia lui Dumnezeu. Prizonierul simţurilor este asemenea unei furnici care se târăşte pe o pagină scrisă şi care crede că literele sunt produsul exclusiv al stiloului. Abia după ce plonjezi în universul interior, poţi înţelege ideea care a generat cuvântul. Pe vremuri, medicii cunoşteau teologie şi astrologie, şi atunci ORESTE TEODORESCU puteau diagnostica atât cauzele mecanice ale bolii, cât şi pe cele subtile. Ghazzali scrie, asemenea lui Lazarev, că Dumnezeu dă boli oamenilor cu un scop foarte precis. Când omul se va prăbuşi în abisul propriei incompetenţe, când se va simţi ruinat şi năruit de forţe pe care nu le poate stăpâni se va apropia mai mult de divinitate, în încercarea iniţială de a înţelege ce i se întâmplă. Există un singur principiu (Allah)

care generează legile cauzale. Omul intră, apoi în raportul cauzăefect, uitând, din nefericire că în spatele aparenţelor se află esenţa adevărului. Mulţi ignoră Judecata de Apoi, ca şi cum, dacă în viaţa aceasta încâlci legea, poţi spera că nu vei fi pedepsit niciodată. E stupid! Ghazzali, face aici o comparaţie superbă: „Aceia care nu cred că fiecare om este chemat în faţa lui Dumnezeu pentru a da socoteală gândurilor, vorbelor şi faptelor sale este asemenea bolnavilor care, la un moment dat, nu-şi mai iau medicamentele, gândindu-se că medicului nu-i pasă dacă le iau sau nu". Este evident că problema nu este preocuparea medicului pentru tratamentul pacientului, ci faptul că acesta din urmă, nesocotind prescripţia, se va autodistruge. Prin rugăciune, noi nu-1 hrănim pe Dumnezeu cu energie, ci ne reamintim permanent cine suntem, de unde venim şi care este menirea noastre aici şi acum. ALCHIMIA FERICIRII (II) Voi nu sunteţi îngrădiţi de propriul vostru corp, nici înlănţuiţi de case şi ogoare. Ceea ce sunteţi voi sălăşluieşte deasupra muntelui şi cutreieră pe aripile vântului. Nu este un lucru care se târăşte la soare pentru a se încălzi şi nici nu-şi sapă vizuini în întuneric pentru a se apăra, ci este un lucru liber, un spirit care învăluie pământul şi care se mişcă în eter. KAHIL GLBRAN - Profetul Codul lui Oreste Cunoaşterea acestei lumi Pentru Ghazzali, trupul omului este mijlocul pe care-1 loloseşte sufletul pentru a trece prin viaţă. Sufletul celui înţelept şi iubitor are grijă de trup, precum pelerinul care în drum spre Mecca îşi adapă cămila. Insă, dacă zăboveşte prea mult şi prea .imănunţit în grija pentru animal, vor muri amândoi în deşert, fără a-şi atinge obiectivul. „Cei care s-au lăsat, fără limită, în voia plăcerilor lumeşti, în momentul morţii vor fi asemenea celui care s-a ghiftuit peste măsură cu delicioase merinde, pe care le va vomita apoi. Gustul delicios a trecut, dar ruşinea a rămas." In sufism,

omul spiritual este asemuit musafirului care mănâncă frugal, mulţumeşte gazdei, după care pleacă... Cunoaşterea lumii de apoi In Coran scrie că sufletele au fost trimise pe pământ pentru a dobândi cunoaştere şi experienţa. Acestea, speriate de necunoscut s-au opus, însă Dumnezeu le-a liniştit asigurându-le că vor avea toate instrucţiunile pentru a şti cum să trăiască. Insă sufletele care s-au decis să încalce legile sau, din ignoranţă, le-au încălcat au început să rătăcească calea, să-şi uite menirea. Pentru oamenii care şi-au uitat originea divină, viaţa devine un infern. „Iadul îi înconjoară pe infideli." Asemenea apostolului Pavel, şi Ghazzali ajunge la concluzia că, spre deosebire de animale sau îngeri care nu-şi pot schimba regnul, rangul şi dimensiunea, omul prin libertatea sa de alegere poate coborî în animalitate sau se poate înălţa la Regatul Cerului. La fel ca toţi marii iniţiaţi, Ghazzali redă religiei sale, islamului, caracterul viu şi inteligent, combătând reflexele mecanice, ritualul sărăcit de duh şi desacralizarea credinciosului. In timp ce Europa Medievală stingea luminile Gnozei, Islamul începea să fuzioneze cu cele mai importante instituţii ale statului deschizând drumul adepţilor spre cunoaştere. Pentru credincioşii, indiferent de rit, dogmă sau tradiţie, pacea interioară vine după ORESTE TEODORESCU acceptarea că în viaţa aceasta suntem turişti şi că peste un timp ne vom întoarce acasă, în lumea de apoi, acolo de unde emană şi se întorc toate fiinţele şi lucrurile, adică în LOGOS. CUM RECUNOŞTI UN OM FERICIT? Omule, dacă reuşeşti să-ţi înfrânezi dorinţele, atotputernicia te va locui, ca apa care vine să umple căuşul palmei. Căci în sinea ta locuieşte fiinţa adevărată, rod al voinţei tale, tu eşti zeul care poţi deveni. LYTTON BULWER 1.

Este răbdător.

2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10. 11. 12. 13.

Are suflet bun. Nu pofteşte. Nu se grăbeşte. Nu este arogant. Nu este ambiţios şi vanitos. Este mereu calm şi binevoitor. Nu este clevetitor şi calomnios. Iubeşte întotdeauna dreptatea şi adevărul. Este iertător. Ştie cum să păstreze tăcerea. Crede în tot ceea ce spune. Speranţa sa este puternică. Astfel, dobândind aceste atribute, omul va fuziona într-o lumină vie pe care o va înţelege pe deplin dacă îl va iubi de Dumnezeu, înainte de toate şi dacă îşi va consacra viaţa dezvoltării spirituale. Vechiul om din carne îşi poate schimba trupul în lumină fiind altruist, temperat, modest, energic şi tăcut. Va dobândi înţelepciunea după ce va fi studiat teoria înaintea practicii, Codul lui Oreste după ce va fi citit vechile cărţi despre spiritualitate şi adevăr. (land sufletul său va iradia iubire necondiţionată, omului îi vor creşte aripi. „Fii caritabil cu toate fiinţele, trăieşte în adorarea constantă a binelui suprem şi numele tău va străluci în Cartea Vieţii!" (Madathanus) OMUL DE LUMINĂ

E greu să umbli în lungul unui tăiş ascuţit de brici; înţeleptul spune că tot atât de greu este şi drumul mântuirii. UPANISHADE

După ce persoana a întâlnit fiinţa şi a devenit un om nou, îngropându-şi viciile şi patimile, viaţa sa s-a extins din existenţă spre fiinţare. Procesul lung prin care mintea, sufletul şi trupul său au trecut, transformările, evoluţia, experimentarea divinului din fiecare îl fac pe omul de lumină să renunţe la faimă şi ambiţii. Modestia îl va împiedica să se dea pe sine ca exemplu pentru

ceilalţi, dar ştie că va veni o vreme când şi alte suflete ezitante, triste, temătoare vor fi atrase de lumina privirii şi de blândeţea vocii sale, asemenea fluturilor seduşi iremediabil de flacăra lumânării. El nu are bunuri materiale de împărţit, în schimb, el îţi poate împărtăşi comoara fără preţ pe care o dobândeşte doar acela care plonjează în viaţa spirituală. Dacă vrei să devii şi tu un om de lumină începe prin a te elibera de orgoliu, trufie şi vanitate. Când peste mintea ta se va aşterne seninătatea tăcerii, iar curiozitatea copilărească va înlocui patima bolnăvicioasă, vei simţi cum te inundă fericirea nejustificată! E o taină, o cale îngustă. Socrate o ştia, considerăndu-se un prost cu simţul umorului... ORESTE TEODORESCU AFORISME HERMETICE

Tot ceea ce poate fi rezolvat printr-o metodă simplă nu trebuie încercat printr-o metodă complicată. Nu există decât un singur adevăr al cărui existenţă nu are nevoie de vreo dovadă, pentru că acest adevăr îşi este sieşi dovadă pentru cei care sunt capabili să-l înţeleagă. De ce să avem nevoie de complexitate când căutăm lucruri simple? Natura trebuie ajutată de artă ori de câte ori îi lipseşte puterea. Orice substanţă devine perfectă, abia după ce a trecut printr-un proces complex de transformări. Atingerea stării de graţie devine solidă după ce, în prealabil, persoana a fost dizolvată. Nimic nu poate fi îmbunătăţit decât din interiorul său. Natura unui copac nu poate fi schimbată prin aranjamentul crengilor, nici dacă are coroana împodobită, el nu poate fi ameliorat decât schimbând compoziţia solului din care-şi extrage hrana, sau prin altoire. Atenţie, natura se foloseşte de natură, o înţelege şi o învinge. Există o singură cunoaşterea autentică cunoaşterea de sine. Toate fiinţele îşi împlinesc propria existenţă. Cel care nu cunoaşte mişcarea nu înţelege natura. Natura este fiica mişcării. Dacă universul va înceta să curgă, întreaga natură

va încremeni. Cel care nu cunoaşte mişcările care se produc în propriul corp este ca un străin în propria casă. Nimic nu trece de la o extremă la alta fără ajutorul unei stări intermediare. Un animal nu poate atinge starea celestă înainte să experimenteze dimensiunea umană. Voinţa proprie, care se opune voinţei divine trebuie să înceteze pentru a lăsa loc luminii providenţiale să pătrundă în suflet. Cuvintele lui Dumnezeu nu pot fi înţelese decât de copii. Orice lucru se va reîntoarce la creatorul său. Ceea ce a fost zămislit din pământ în ţărână se va întoarce, ceea ce a fost făurit din pulbere de stele se va reîntoarce în astral; ceea ce este spiritual provine de la Sfântul Duh şi îşi va recunoaşte casa doar în braţele lui Dumnezeu. Codul lui Oreste DESPRE NATURĂ ŞI ÎNGERI

In 1688 se năştea, la Stockolm, Emanuel Swedenborg, cel care avea să-i inspire profund pe William Blake, Fiodor Dostoievski şi pe Cari Gustav Jung. Intre 1729 şi 1734, a publicat trei volume din Opere de filosofie şi mineralogie. Pe când se afla în Olanda, a trăit câteva experienţe spirituale extraordinar de profunde, urmate apoi de revelaţii mistice şi transcendentale în perioada când lucra în Anglia. In 1798 îi apare o lucrare fundamentală pentru esoterism: Arcana Coelestia. Va fi judecat pentru erezie, la Gothenburg, fiind acuzat pentru lucrarea Adevărata Religie Creştină, în care dezvoltă o teologie total diferită de cea canonică. După moartea sa, discipolii au înfiinţat în 1787 Biserica Noului Ierusalim şi ritul operativ Swedenborg. Opera sa este încununată prin De Coelo et eius Mirabilibus et de Inferno (Raiul şi Iadul), în care îşi etalează viziunile despre lumea spirituală. In esenţă, descoperă că lumea celestă este la fel de reală ca şi cea laică. Iată un pasaj din carte, revelator pentru a-i contura tema centrală: „îngerii sunt uimiţi când aud că există practic oameni care pun totul pe seama naturii şi nimic pe seama Fiinţei Divine, oameni care cred că trupurile lor, unde se contopesc atâtea minuni cereşti, sunt modelate doar de natură - care cred că raţiunea are ca sursă tot natura. Dar, de şi-ar înălţa puţin minţile, ar putea vedea că aseme-

nea lucruri ne sunt date de Fiinţa Divină, şi nu de natură; că natura a fost creată doar pentru a înveşmânta ceea ce este spiritual, şi pentru a-1 prezenta, drept echivalentul ei, pe cea mai de jos treaptă a ordinii. îngerii îi compară pe aceşti oameni cu bufniţele, care văd în întuneric, dar nu văd în lumină." 0 ORESTE TEODORESCU harta ŞI STRUCTURA RAIULUI Experienţele transcendentale şi trăirile interioare ale lui Swedeuborg contrazic mitul că Paradisul este o peninsulă de nori, amorfă şi decorată kitch în care nişte îngeraşi rubensieni dau fără de sens din aripioare, gudurându-se la picioarele tronului Celui Preaînalt. Dimpotrivă, viziunea raiului conturează un tărâm, o lume organizată şi ierarhizată pe diferite niveluri, regiuni şi comunităţi. Cu un spirit ştiinţific şi o putere de sinteză, uimitoare, Swedenborg cartografiază viaţa cerească după cum urmează: - Raiul este compus din două dimensiuni: împărăţia Cerească şi cea Spirituală. îngerii din dimensiunea celestă au o conştiinţă superioară, direct conectată la LOGOS. Cei din împărăţia spirituală sunt animaţi în primul rând de dragostea faţă de aproape, iubirea lui Dumnezeu este un proces al gândirii şi al memoriei. - Sunt, de fapt, trei ceruri: cel lăuntric, cel intermediar şi cerul exterior. Aceasta este, de fapt, şi matricea mentală şi spirituală a omului. Suntem aşadar o expresie a configuraţiei raiului. Dincolo de Porţi, suntem aşteptaţi de îngerii din cerul exterior, sau cel intermediar, în funcţie de raportările noastre, din timpul vieţii la Bine, Adevăr şi Frumos. Cei care ajung în cerul interior s-au mântuit, au fuzionat cu prima lumină, au cunoscut Calea, Adevărul şi Viaţa. - Raiul fiinţează în unitate, îmbinând toate elementele şi totodată reflectându-se în fiecare element. „Dumnezeu se revelează Sieşi oglindindu-se în cioburile creaţiei". Fiecare comunitate este expresia raiului într-o formă mai restrânsă. Aici se aplică principiul divin: „cu toţii Unu suntem".

- Lumina raiului are intensitatea fiecărei comunităţi. Spre centrul raiului, ea devine din ce în ce mai pură, înspre cercurile exterioare, luinina devine lăptoasă, totul pare mai înceţoşat, însă se află scăldat în lumina divină, mult mai pregnant decât pe pământ. Codul lui Oreste 25 - Există vămi între ceruri. Şi aici este nevoie de evoluţie, de extindere a conştiinţei ca să poţi trece de la un cer la altul. Dacă încerci să arzi etapele, te vei confrunta cu suferinţa. - Fiind un tărâm al iubirii necondiţionate şi pure, raiul nu ite decât adevărul. Spiritele nu pot avea secrete. „în rai nu-ţi poţi ascunde afecţiunile". Aici definitoriu este verbul a fiinţa. Cele precum a avea sau nu nu au nici o importanţă. - Raiul este structurat ca o comunitate, ca o ţară cu zone urbane şi rurale, de aici şi fraza lui Isus „în casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri" (Ioan 14:2) DESPRE ÎNGERI

Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra. MATEI 6:33 In „călătoria" sa interioară, Swedenborg a purtat lungi şi foarte interesante conversaţii cu îngerii, de la care a aflat câtă tristeţe îi înconjoară pe locuitorii cerurilor când văd în ce oarbă ignoranţă trăiesc oamenii pe pământ, şi cât de vagi şi insuficiente cunoştinţe au despre viaţa spirituală. Mai ales intelectualii care şi-au construit un univers bazat doar pe percepţiile senzoriale şi nu şi-au şlefuit cele două diamante interioare: intuiţia şi imaginaţia sunt atât de neîncrezători în ierarhiile cosmice. Viziunile sale din Raiul şi Iadul continuă: - îngerii sunt la fel de egocentrici ca oamenii şi se îndepărtează, pentru o vreme, de Tatăl Creator din dorinţa de a se indiA vidualiza. Şi ei traversează stări precum plăcere sau invers. In funcţie de distanţa faţă de Sursă. Când sunt cuprinşi de ispitele

250 ORESTE TEODORESCU HARTA ŞI STRUCTURA RAIULUI

Experienţele transcendentale şi trăirile interioare ale lui Swedenborg contrazic mitul că Paradisul este o peninsulă de nori, amorfă şi decorată kitch în care nişte îngeraşi rubensieni dau fără de sens din aripioare, gudurându-se la picioarele tronului Celui Preaînalt. Dimpotrivă, viziunea raiului conturează un tărâm, o lume organizată şi ierarhizată pe diferite niveluri, regiuni şi comunităţi. Cu un spirit ştiinţific şi o putere de sinteză, uimitoare, Swedenborg cartografiază viaţa cerească după cum urmează: - Raiul este compus din două dimensiuni: împărăţia Cerească şi cea Spirituală. îngerii din dimensiunea celestă au o conştiinţă superioară, direct conectată la LOGOS. Cei din împărăţia spirituală sunt animaţi în primul rând de dragostea faţă de aproape, iubirea lui Dumnezeu este un proces al gândirii şi al memoriei. - Sunt, de fapt, trei ceruri: cel lăuntric, cel intermediar şi cerul exterior. Aceasta este, de fapt, şi matricea mentală şi spirituală a omului. Suntem aşadar o expresie a configuraţiei raiului. Dincolo de Porţi, suntem aşteptaţi de îngerii din cerul exterior, sau cel intermediar, în funcţie de raportările noastre, din timpul vieţii la Bine, Adevăr şi Frumos. Cei care ajung în cerul interior s-au mântuit, au fuzionat cu prima lumină, au cunoscut Calea, Adevărul şi Viaţa. - Raiul fiinţează în unitate, îmbinând toate elementele şi totodată reflectându-se în fiecare element. „Dumnezeu se revelează Sieşi oglindindu-se în cioburile creaţiei". Fiecare comunitate este expresia raiului într-o formă mai restrânsă. Aici se aplică principiul divin: „cu toţii Unu suntem". - Lumina raiului are intensitatea fiecărei comunităţi. Spre centrul raiului, ea devine din ce în ce mai pură, înspre cercurile exterioare, lumina devine lăptoasă, totul pare mai înceţoşat, însă se află scăldat în lumina divină, mult mai pregnant decât pe pământ. Codul lui Oreste 25

- Există vămi între ceruri. Şi aici este nevoie de evoluţie, de extindere a conştiinţei ca să poţi trece de la un cer la altul. Dacă încerci să arzi etapele, te vei confrunta cu suferinţa. - Fiind un tărâm al iubirii necondiţionate şi pure, raiul nu ite decât adevărul. Spiritele nu pot avea secrete. „în rai nu-ţi poţi ascunde afecţiunile". Aici definitoriu este verbul a fiinţa. Cele precum a avea sau nu nu au nici o importanţă. - Raiul este structurat ca o comunitate, ca o ţară cu zone urbane şi rurale, de aici şi fraza lui Isus „în casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri" (Ioan 14:2) DESPRE ÎNGERI

Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra. MATEI 6:33 In „călătoria" sa interioară, Swedenborg a purtat lungi şi foarte interesante conversaţii cu îngerii, de la care a aflat câtă tristeţe îi înconjoară pe locuitorii cerurilor când văd în ce oarbă ignoranţă trăiesc oamenii pe pământ, şi cât de vagi şi insuficiente cunoştinţe au despre viaţa spirituală. Mai ales intelectualii care şi-au construit un univers bazat doar pe percepţiile senzoriale şi nu şi-au şlefuit cele două diamante interioare: intuiţia şi imaginaţia sunt atât de neîncrezători în ierarhiile cosmice. Viziunile sale din Raiul şi Iadul continuă: - îngerii sunt la fel de egocentrici ca oamenii şi se îndepărtează, pentru o vreme, de Tatăl Creator din dorinţa de a se individualiza. Şi ei traversează stări precum plăcere sau invers. In funcţie de distanţa faţă de Sursă. Când sunt cuprinşi de ispitele 25 ORESTE TEODORESCU egoului, îngerii sunt deprimaţi „iar Raiul se ţine departe de rătăcirea lor". - Puterea angelică este direct proporţională cu capacitatea de a ite că ea vine de la Dumnezeu şi nu de la sine. - Vestimentaţia îngerilor corespunde gradului de evoluţie spirituală. Cu cât se apropie mai mult de fuzionarea cu Dum-

nezeu, cu atât hainele devin mai luminoase. In iad, îngerii căzuţi sunt înveşmântaţi în zdrenţe. - Comunităţile angelice se formează în funcţie de aceeaşi vibraţie pe principiul „cine se aseamănă se adună". - Locuinţele lor au grădini superbe şi acest fapt poate explica de ce pe pământ, grădinile simbolizează frumuseţea şi pacea raiului. - Poporul ceresc se raportează vag la spaţiu şi timp, pe care nu le înţeleg ca noi. Dacă pentru om totul se desfăşoară în fragmente temporale şi este limitat în acţiunile sale atât de corp cât şi de spaţiu, pentru înger „eternitatea este o stare infinită, nu un timp infinit". Aşadar, îngerii transcend spaţiul şi timpul. PORŢILE RAIULUI ŞI PORŢILE IADULUI

Să ridici ochii la ceruri, când toţi oamenii privesc în pământ, nu este uşor. Să adori îngerii Luminii, când toţi oamenii adoră faima şi bogăţiile, nu este uşor. Dar cel mai dificil lucru dintre toate este de a gândi cum gândesc îngerii şi de a acţiona ca îngerii. Evanghelia Eseniană Pentru Swedenborg şi adepţii săi, poarta de intrare în Rai este iubirea necondiţionată şi totală pentru întreaga creaţie a lui Dumnezeu. Interesant, dar şi în Iad se intră prin iubire, însă printr-o formă egoistă, meschină, mincinoasă. „Cei care se iubesc pe ei înşişi mai mult decât iubesc Binele şi Adevărul se trezesc Codul lui Or este 253 cuprinşi de întuneric!" Fiinţele de pe pământ, spre deosebire de îngeri, sunt înzestrate şi ele cu porţi, dar prin care intră Dumnezeu şi iese Satan. De aceea, creştinii autentici spun la botez: „M-am lepădat de Satana, m-am unit cu Hristos, mă lepăd de Satana, mă unesc cu Hristos..." Divinitatea din fiecare ne hrăneşte cu inteligenţă, înţelepciune, iubire, frumos, armonie, linişte şi pace şi nu cere în schimb decât ceea ce a rostit Hristos: „Iubeşte pe Dumnezeul tău (adică din tine) cu toată fiinţa ta, din tot cugetul şi aproapele ca pe tine însuţi!" Noi avem intenţia şi libertatea de .1 opta. Un alt mare esoterist, Martinez de Pasqualy, în al său Tratat de reintegrare al tuturor fiinţelor scrie despre faptul că

Dumnezeu nu a încetat niciodată dialogul cu noi, ci noi, prin individualizare, am ales să ieşim din El, şi, uneori, chiar să nu-1 mai ascultăm. Chiar aşa, de ce mai este valabilă anecdota: „Când vorbeşti tu cu Dumnezeu se numeşte rugăciune, iar când vorbeşte El cu tine, medicii îi spun schizofrenie?" In Raiul şi Iadul, un accent important este pus pe „dragostea care ne guvernează" , căci ea reprezintă paşaportul nostru, fie pentru Cer, fie pentru Pământ, fie pentru Iad. ACCESUL ÎN RAI

Pace vă aduc vouă copiii Mei, Pacea inşeptită a Maicii Pământeşti şi a Tatălui Ceresc. Pace aduc corpului vostru, Pacea călăuzită de îngerul Puterii, Pace aduc inimii voastre, Pace călăuzită de îngerul Iubirii. Pace aduc minţii voastre, Pace călăuzită de îngerul înţelepciunii. Prin îngerii Puterii, Iubirii şi înţelepciunii veţi străbate cele şapte Căi ale Grădinii infinite, şi corpul, inima şi mintea voastră vor fi o Unitate în zborul Sacru către Marea Cerească a Păcii. 25 ORESTE TEODORESCU Swedenborg surprinde din nou credinciosul canonic şi osificat în dogme sterile când se îndoieşte că asceţii sau pustnicii sunt privilegiaţi în Rai. Dimpotrivă, suedezul le reproşează acestora că sunt prea posomorâţi, prea posaci, prea înneguraţi şi proiectaţi asupra propriei mântuiri, dar vag interesat de soarta celorlalţi. In ciuda clişeelor religioase, cum că bogatul, modernul, dinamicul, cel care se desfată cu mâncăruri şi băuturi fine n-ar putea accesa Regatul Cerului, Swedenborg scrie că „Doar conştiinţa este cea care deschide, sau nu porţile raiului". Asemenea părinţilor ortodoxiei, şi el crede că „oamenii pot fi formaţi pentru rai, numai pe pământ, dobândindu-şi curăţenia spirituală". Taina nu este să fugi de lume, în singurătate şi asceză, ci tocmai aceea de a plonja în abisurile vieţii, în tumulturile şi vârtejurile sale pentru a le ordona, pentru a le găsi sensul cel bun. Orgoliul şi dragostea vanitoasă, simbolizate de omul bogat din parabola christică: „Mai degrabă intră cămila prin urechea acului decât bogatul în împărăţia Domnului", nu vor fi niciodată pe placul lui Dumnezeu, în timp

ce smerenia, simplitatea şi cugetul omului obişnuit îl vor face să treacă mult mai uşor în lumea spirituală. Viziunile lui Emanuel Swedenborg au sedus şi căpătat atenţia contemporaneităţii sale, mai ales după un incident petrecut la Gothenburg. Aflat cu prietenii la cină, a intrat într-o stare scurtă de detaşare faţă de concret şi a anunţat livid că la Stockholm a izbucnit un incendiu devastator. Două zile mai târziu (între Gothenburg şi capitala Suediei sunt aproximativ 500 km), un mesager a adus trista veste. Deşi, viziunile sale au intrat în opoziţie cu dogmele bisericeşti, formaţia ştiinţifică şi elevarea propriei conştiinţe l-au făcut pe Swedenborg să strălucească în pantheonul marilor maeştri spirituali. Codul lui Oreste 25 FORŢĂ VS PUTERE

Bunăstarea sufletului este adevăratul ţel al experienţei umane. GARY ZUKAV, Sălaşul sufletului Intuiţia celui aflat pe o cale spirituală îl face să înţeleagă că viziunea asupra universului, a lui Dumnezeu şi a realităţilor superioare, se formează dincolo de personalitate. Dacă centralizăm filosofiile lui Richard Bucke din Conştiinţa cosmică, a lui Cari Gustav Jung din Amintiri, vise, reflecţii, James Hilman din Codul sufletesc, Michael Newton din Călătoria sufletelor, Scarlat Demetrescu, Din tainele vieţii şi ale universului, Bogdan Petriceicu Hasdeu, Sic Cogito şi conceptele despre religie şi Dumnezeu ale lui Albert Einstein, putem trage o singură concluzie: Singura putere care transcende moartea se află însămânţată în conştiinţă, al cărei sediu este sufletul. După ce depăşim marele teritoriu al simţurilor şi plonjăm în descifrarea universului interior, devenind o fiinţă multisenzorială, cunoştinţele noastre despre univers, principii, cauze şi efecte se lărgesc, prefigurându-ne zorii mântuirii. Şi pentru că pomenisem despre putere, trebuie să înţelegem clar, diferenţa dintre ea şi forţă. In lumea exterioară guvernată de văz, auz, miros, pipăit, gust, abilitatea de a supravieţui este considerată virtutea principală. Teama de

moarte, de eşec, de fapt, ansamblul tuturor fricilor noastre caracterizează relaţiile dintre semeni şi reprezintă predicatele psihologiei. Capacitatea de modificare şi control a mediului exterior, precum şi tehnicile de manipulare a oamenilor, a sistemelor economice, sociale creează ascendentul „omului puternic", însă, dacă ne gândim că marile personalităţi ale istoriei, marii maeştri spirituali, sfinţii, prorocii sau profeţii, binefăcătorii umanităţii nu au fost deloc înarmaţi cu putere exterioară, putem face diferenţa dintre forţa prin care supunem materia şi puterea prin care dobândim control asupra spiritului. Zucav scrie: „Perceperea puterii ca fiind exterioară 25 ORESTE TEODORESCU scindează psihicul indiferent dacă este psihicul individului, al comunităţii, al naţiunii sau al lumii". IGNORANTUL ŞI ÎNŢELEPTUL

Când alegi energia sufletului tău - când alegi să creezi cu intenţia de a iubi, de a ierta, de a fi smerit şi transparent - atunci câştigi cu adevărat putere! Sufletul îşi cunoaşte menirea pe pământ, înainte de a se întrupa, însă aceasta este uitată când se trezeşte la viaţa materială, tocmai pentru a permite liberului arbitru să şlefuiască piatra brută. Personalitatea ne apare odată cu trupul şi moare odată cu el. După desfacere sufletul înveşmântat în corpuri eterice şi astrale se reîntoarce depozitând toată conştiinţa deprinsă în timpul vieţii în regatul spiritual, ea putând fi accesată în Cronica Akasha. Dacă personalitatea are preferinţe, sufletul este animat de intenţii pe care le doreşte împlinite, asemenea expresiei: „după sufletul meu"; „e ceva pe sufletul meu" etc... Când preferinţele persoanei intră în contradicţie cu necesităţile sufletului, se produce boala, suferinţa, neajunsul. Ignorantul se va lăsa sedus de patimile efemere ale personalităţii şi-şi va consuma întreaga energie adunând „cioburi colorate de sticlă", pe când înţeleptul, lăsându-şi sufletul să-şi urmeze calea, îşi va transforma „viaţa într-un vitraliu!" Sentimentele negative precum frica, furia,

lăcomia, indiferenţa, depresia sunt experimentate doar de persoană. Când omul a fuzionat cu Fiinţa, iar sufletul său devine conştient că există un spirit universal şi divin care generează viaţa în imensitatea ei de forme, devine apt să iasă din dualitate, din conflict şi să înţeleagă sensurile existenţei. Puterea vine din necesităţile sufletului de a-şi atinge intenţiile. înţeleptul îşi uneşte Codul lui Oreste 25 persoana cu fiinţa şi le mediază pe amândouă să urmărească acelaşi scop, ignorantul se va lăsa târât de iluziile personalităţii sale, îşi va consuma energia vitală alergând ca disperatul pe un drum la al cărui capăt se deschide abisul... O NOUÁ FILOSOFIE CROMATICĂ ASUPRA EVOLUŢIEI UMANITĂŢII

Ken Wilber, în O teorie despre tot şi toate. O viziune integrală pentru afaceri, politică, ştiinţă şi spiritualitate, scrie despre cromatica pe spirala conştiinţei: „Nivelul albastru nu ă nici impulsivitatea roşului, nici individualismul portocaliului. Individualismul portocaliu crede că nivelul albastru aparţine fraierilor, iar egalitarismul verdelui este slab şi curtenitor. Egalitarismul verdelui nu vede cu ochi buni superioritatea şi clasarea valorilor, imaginile grandioase, ierarhiile, sau orice pare autoritarist". Vedem aşadar că nici unul dintre nivelurile cromatice nu le poate aprecia pe celelalte, fiecare încercând să-şi impună sistemul de valori şi filosofia de funcţionare. Verzii, de exemplu, consideră că lumea trebuie să fie pluralistă şi multiculturală necondiţionată de nici un fel de tradiţii. Neagă ierarhiile social-culturale pentru că se consideră egalitarişti, dar prin respingerea direcţiilor albastre şi portocalii, se opun extinderii conştiinţei, neagă chiar principiul dezvoltării în spirală. Negând, nu se deosebesc prea mult de fundamentalişti. Ideea spiralei evolutive este că fiecare stadiu trebuie parcurs atât de individ, de societate, cât şi de cultură, ca să poată trece la stadiul următor. Aşadar, este nevoie de detaşare şi de asimilarea holistică a tuturor predicatelor cromatice. Teoriei lui Don Beck şi Christopher Cowan, Wilber adaugă alte două puncte de

25 ORESTE TEODORESCU vedere pentru a înţelege şi mai bine întreaga spirală a dezvoltării umane: - Galben (integrator) care preia ce este mai bun din fiecare culoare pentru a putea construi o persoană/societate funcţională. - Turcoaz (holistic) care acceptă unitatea în diversitatea formelor, dând valoare fiecărei faţete a existenţei pe componente materiale şi spirituale. Abia la aceste două niveluri, se poate vedea imaginea de ansamblu a evoluţiei şi dezvoltării umanităţii în întregul său, ca fiind un singur popor de pământeni hrăniţi de energiile aceluiaşi cer şi ale aceluiaşi pământ. Aici se mulează foarte bine pe psihologia transpersonală şi mai ales pe nonsferă. In viziunea lui Teilhard de Chardin, nonsfera este sfera gândurilor omenirii, un melanj între termenul grecesc voua care înseamnă înţelepciune şi sferă, precum şi pe viziunile integraliste ale lui Mahatma Gandhi şi Nelson Mandela care au căutat bunăstarea întregului, nu numai a grupurilor etnice din care făceau parte. ŞTIINŢĂ ŞI RELIGIE

Felul în care ne raportăm tradiţional la ştiinţă şi religie se poate asemăna cu modul în care privim o clădire cu multe etaje. Ştiinţa va defini etajele inferioare, religiei revenindu-i cele superioare. Intorcându-ne însă la conceptul grecesc Kosmos, vedem holistic şi interpretăm integralist realitatea. Există, deopotrivă, o explicaţie ştiinţifică a tuturor fenomenelor şi una mistică. Wilber, în cartea sa, dă exemplul unui tip care meditează, conectat la encefalograf. Aparatul indică modificările undelor cerebrale, în tip ce omul cufundat în interiorul fiinţei sale percepe experienţa ca pe o extindere a conştiinţei. Iată ce frumos scrie Wilber: „Spiritualitatea profundă este în Codul lui Oreste 25 parte, o ştiinţa extinsă a posibilităţilor adiacente ale potenţialului uman".

Prin urmare, ştiinţa şi religia sunt expresii ale adevărului şi nu sunt deloc contradictorii, ci complementare. A nega aceasta ar fi ca şi cum un ţăran ar striga în gura mare că universul se opreşte unde se termină gardul curţii sale, sau cum ar spune un bebeluş că lumea se reduce doar la ce vede şi înţelege el. Revenind la Kosmos şi înţelegând că tot ceea ce se vede este o consecinţă a ceea ce nu se vede, am şti că iniţial totul este mental, iar energiile create se vor condiţiona până când vor ajunge aglomerare atomică, ca aerul, aglomerare celulară, ca trupul sau aglomerare moleculară ca zidul... O BIOGRAFIE MODEL: MAICA TEREZA Sărăcia din Occident este o altfel de sărăcie - nu numai o sărăcie a singurătăţii, ci şi una a spiritualităţii. MAICA TEREZA Purtând numele religios al Sfintei Tereza de Lisieux, dar având caracterul puternic şi dârzenia Terezei de Avila care a fondat 17 mănăstiri spaniole, Maica Tereza îşi începe misiunea spirituală, relativ târziu. In viaţa profană a fost timp de 20 de ani învăţătoare, apoi directoare de şcoală. In jurul vârstei de 40 de ani, undeva la periferiile Calcuttei, îşi ia crucea în spinare, pornind, alături de Misionarele Carităţii, pe Golgota răspândirii iubirii necondiţionate şi a blândeţii lui Dumnezeu pe cărările prăfuite ale unei umanităţi amorţite, angoasate şi din ce în ce mai deprimate. Cu o putere şi eficienţă miraculoase, Maica Tereza ajunge să-şi răspândească organizaţia pe fiecare continent. Harul şi charisma acestei femei extraordinare ajung publice în 1969, după 20 ORESTE TEODORESCU vizionarea documentarului lui Thomas Malcom Muggeridge, jurnalist britanic, atras iniţial de comunism şi care la 79 de ani se converteşte la catolicism, după ce cu un an în urmă îi luase primul interviu Maicii Terza. Filmul s-a numit Something Beautiful for God. In scurt timp, figura măicuţei ajunge la fel de notorie şi de iubită ca a prinţesei Diana şi, la fel ca ea, devine controversată după moarte. Un cu totul alt unghi de abordare a

biografiei şi a acţiunilor Maicii Tereza îi aparţine scriitorului american Christopher Eric Hitchens care o critică vehement acuzând-o de ipocrizie, manipulare şi fundamentalism. Este interesant de cunoscut ambele faţete ale celei mai celebre călugăriţe catolice a secolului XX, ştiind foarte bine că „pomul se judecă după roadele pe care le dă!" Hitchens îi impută Maicii Tereza că a ţinut întotdeauna partea celor mai conservatoare şi rigide forţe politice din ţara în care ordinul Misionarele Carităţii activau la ordinul ei. L-a lăudat pe dictatorul albanez Enver Hodja, a fost prietena cu „Papa Doc", François Duvalier, tiranul care a condus Haiti într-un regim corupt, autoritar şi terorist, acuzat de asasinarea a 30 000 de oameni. Insă, în ciuda acestor puncte diferite de abordare a personalităţii acestei femei micuţe şi smerite care a strâns mâna miilor de leproşi, care a mângâiat copii abuzaţi, toxicomani, care a militat pentru dezarmare şi pentru solidaritatea ţărilor bogate cu cele din lumea a treia şi a patra, biografia Maicii Tereza este impresionantă şi mobilizatoare, iar poveştile sale din Calea Modestiei devin un ghid spiritual al compasiunii şi al iubirii semenilor. Crezul albanezei pe nume Agnes Gonxha Bojaxhiu, născută la Skopje în 1910, şi care trece Dincolo de Porţi în 1997 având numele de Maica Tereza, a fost: „Fructul tăcerii este rugăciunea. Fructul rugăciunii este credinţa. Fructul credinţei este iubirea. Fructul iubirii este slujirea. Fructul slujirii este pacea!" In continuare ne vom ocupa de Calea Modestiei, care nu este scrisă integral de maică, ci compilată de Codul lui Oreste 2 I .ucinda Vardey, care şi-a petrecut un timp alături de călugării şi i ălugăriţele din ordinul condus de Tereza.

SĂRACĂ PE PĂMÂNT, DAR PLINĂ DE COMORI ÎN CER

Iubeşte până te doare.

MAICA TEREZA A

Biografia Maicii Tereza este surprinzătoare. In prima parte a vieţii, nimic din gesturile şi activităţile ei cotidiene nu trădau înclinarea către credinţă şi slujire. Cea mai mică dintre cei trei copii, Agnes creşte şi de dezvoltă într-un decor burghez şi un mediu conservator. In 1946, după câţiva ani de experienţă în mijlocul celor mai săraci oameni de pe pământ, în Calcutta-India, aude chemarea de a începe slujirea semenilor nevoiaşi. In 1950 fondează ordinul Misionarele Carităţii, iar în 1966 Fraţii Misionari ai Carităţii. Intre 1970-1980, Maica Tereza a deschis, în peste o sută de ţări, misiuni caritabile care se întind din Bogota până la Los Angeles şi din Tokio până la Port-au-Prince, aziluri pentru bătrâni, cămine pentru copiii abandonaţi şi abuzaţi, centre medicale pentru leproşi, bolnavi de TBC, bolnavi psihic, toxicomani. In ciuda declinului constant pe care-1 traversează Biserica Catolică, misiunea Maicii Tereza este continuată cu succes şi astăzi de către Misionarele Carităţii. In Calea Modestiei îşi aminteşte prima vizită făcută la o cantină pentru săraci din Londra şi replica primită de la un homeless care avea să-i întărească convingerea în rolul sfânt pe care-1 primise de la Dumnezeu. Când s-a aplecat să-i întindă mâna, bătrânul zdrenţăros cu lacrimi în ochi i-a spus: „De mult timp nu am mai simţit căldura unei mâini întinse..." Aşa a înţeles Maica Tereza că cei aflaţi în nevoie nu 2 ORESTE TEODORESCU veneau către ea împinşi de foame, ci mai ales din sete de iubire, din dorinţa de a găsi linişte sufletească şi căldura umană. Vocaţia măicuţei nu a constat în a desluşi cum şi în ce condiţii trăiesc săracii, ci mai degrabă să le permită dreptul la demnitate, decenţă şi onoare. „Există mulţi oameni pe lume care mor pentru un colţ de pâine, dar există şi mai mulţi care mor pentru un strop de iubire..." Spre deosebire de asistenţii sociali, călugăriţele ordinului depun un jurământ de sărăcie, bizuindu-se doar pe pronia cerească. Ele nu au voie să deţină decât două rânduri de veşminte, două perechi de sandale, o găleată, o farfurie de metal

şi aşternuturi. Dacă nu ar traversa fiecare experienţa pauperităţii, călugăriţele din Misionarele Carităţii nu ar înţelege sacrificiul pe care însuşi Dumnezeu 1-a săvârşit întrupându-se în Om şi suferind pe Cruce toate nedreptăţile lumii. Crezul voluntarilor ordinului şi filosofía de viaţă a Maicii Tereza au impus unei lumi zguduite de violenţă, tulburată de lăcomie şi cuprinsă de angoase un adevăr spiritual: „Salvându-i pe alţii, te salvezi pe tine însuţi!" CÂND DUMNEZEU DEVINE ALCHIMIST...

După părerea mea, nu vom reuşi niciodată să ne cunoaştem pe deplin, dacă nu vom căuta să-l cunoaştem pe Dumnezeu: gândindune la măreţia Lui, ne vom gândi apoi la josnicia noastră; uitându-ne la puritatea Lui, vom vedea spurcăciunea noastră... TEREZA DE AVILA A Intr-o Spanie roasă de Inchiziţie precum sfoara unsă cu seu, de şobolani, când fumul rugurilor spurcau norii albi, Tereza de Cepeda y Ahumada simte chemarea călugăriei. Ignorând dorinţa familiei de a se mărita, se retrage la Mănăstirea întrupării Codul lui Oreste 23 Domnului, aparţinând Ordinului Carmelitelor. Pe fundalul coruperii eticii, moralei şi adevăratei credinţe în Isus Hristos, Terezei de Avila i se dă să experimenteze viziuni, stări de extaz, trăiri mistice care aveau s-o transforme rapid într-un soi de celebritate locală. In epocă, asemenea abateri de la conduita normală erau foarte strict şi minuţios anchetate de către inchizitorii care suspectau că aceste conversaţii interioare se făceau cu Satan, nu cu Dumnezeu, însă Tereza a avut norocul ca investigatorii să concludă autenticitatea experienţelor sale spirituale. In liniştea cămăruţei sale, animată de vocea lăuntrică a Duhului Sfânt, scrie două lucrări: Cartea vieţii mele şi Castelul interior. Cea de-a doua carte, cunoscută în Spania sub numele de

Las Moradas (Locuinţele), descrie evoluţia conştiinţei în căutarea Tatălui Ceresc. Ea îşi imaginează sufletul „ca pe un castel construit dintr-un singur diamant sau cristal foarte limpede, în care se află multe camere, aşa cum în Rai există multe locuinţe". In postările următoare voi descrie cele două etape prin care a fost împărţită călătoria sufletească. In primele trei locuinţe unde se manifestă sârguinţa individuală de a ajunge mai aproape de înţelegerea lui Dumnezeu şi apoi în celelalte, unde sufletul se perfecţionează în lumina graţiei divine... PRIMA LOCUINŢĂ A SUFLETULUI

Nu sunt un om religios, dar am descoperit că locul unde ne ducem după moarte este unul al ordinii şi al sensului călăuzitor, şi am ajuns să cred că viaţa de acum şi cea de dincolo fac parte dintrun plan grandios. MICHAEL NEWTON Tereza de Avila compară prima locuinţă a sufletului cu o curte care înconjoară Castelul. In ungherele umbroase, întunecate 2 ORESTE TEODORESCU se află la pândă „creaturile veninoase", fiicele păcatului. în această stare de conştiinţă, sufletele au o singură variantă de ieşire din robia simţurilor primare - disciplina în smerenie! Aici autocunoaşterea este limitată, iar iubirea de Dumnezeu, firavă. în prima locuinţă, oamenii au uitat de unde vin, cine sunt şi încotro se îndreaptă. Un exemplu plastic sunt cei care se lasă seduşi de profit, construindu-şi afaceri serioase în căutarea averilor, consumându-şi toată energia cuceririi lumii exterioare, care nu realizează că adevăratele comori se află în interior. Poarta Castelului se deschide prin rugăciune, meditaţie şi acţiune în sensul binelui, însă la acest nivel comunicarea cu planul divin este anemică, sporadică şi superficială. Majoritatea oamenilor se concentrează asupra dorinţelor şi se lasă conduşi de preocupări fără miză, însă Tereza de Avila îşi încheie optimist descrierea primei locuinţe: „simpla încercare de a accede la primul etaj al Castelului reprezintă un

pas important. Când omul se prinde singur în plasa ignoranţei şi minciunii, realizează că doar o forţă superioară l-ar putea salva şi atunci începe să spere, iar speranţa este temeiul rugăciunii, alături de credinţă şi iubire..." A DOUA LOCUINŢĂ DIN CASTELUL INTERIOR

Cei care ies din plasa simţurilor şi se eliberează de propriile preocupări şi dorinţe avansează, locuind în cea de-a doua încăpere a sufletului, acolo unde este nevoie de reculegere şi rugăciune. Aici, deşi condiţionările sunt destul de dure, iar ataşamentul faţă de „distracţiile, afacerile, plăcerile şi gâlceava acestei lumi" îi ţin departe pe oameni de Adevăr, Tatăl Ceresc îşi sporeşte semnele după care să fie recunoscut. însă, nici diavolul Codul lui Oreste 25 nu renunţă la urzelile şi planurile lui de-a ne seduce cu huzurul vieţii materiale şi de a ne ţine captivi în închisori senzoriale şi iluzorii. Tereza de Avila scrie sec: „Câte confuzii aduc diavolii în sărmanul suflet şi cât de chinuit este el, pentru că nu ştie dacă ar trebui să meargă înainte sau să se întoarcă în locuinţa în care se află..." Lumea desacralizată, golită de sens, pustiită de lăcomie şi sete nemărginită de putere nu durează decât cuprinsă între viaţă şi moarte, pe când Viaţa durează etern pentru cei care-şi extind conştiinţa „de la fiul Omului la Fiul lui Dumnezeu!" Aşadar, în a doua locuinţă, sufletul începe să-şi recunoască limita de competenţă, când acţionează solitar, în afara legilor divine şi să se îndrepte din ce în ce mai smerit pe calea rugăciunii. Devenind conştient de sâmburele de lumină dumnezeiască din spiritul său, omul îşi va găsi armele împotriva ispitelor în credinţă. începe un proces lung şi chinuitor în care patimile persoanei se iau la trântă cu iubirea înflăcărată a fiinţei. Din această cameră, pleci ori întărit şi apt pentru evoluţie, ori suferind şi împleticindu-te... A TREIA ŞI A PATRA LOCUINŢĂ SUFLETEASCĂ

Omul ajuns în a treia locuinţă, devine religios, pios, cucernic, însă este pandit din umbră de trufie consideră ndu-se superior semenilor săi, tocmai prin această apropiere de Dumnezeu. Aici, diavolul îşi fabrică vanitatea, haina scumpă purtată de atâţia papi şi cardinali. Tereza de Avila propune păstrarea smereniei şi a simplităţii: „Cu cât primim mai multe de la Dumnezeu, cu atât mai mare este datoria noastră faţă de El." Această dimensiune a Castelului interior ne pune în faţa unei alegeri esenţiale: 2 ORESTE TEODORESCU supunerea faţă de legile şi principiile divine sau rămânerea în propria judecată omenească. A patra locuinţă este, de fapt, primul nivel mistic al Castelului. Cei care trăiesc această experienţă sufletească sunt mult mai încrezători în atotputernicia şi ubicuitatea Domnului, lăsându-se cu încredere îmbrăţişaţi de Iubirea Sa. „Locul gândirii spre Dumnezeu este înlocuit aici de harul cunoaşterii. Să nu gândeşti mult, să iubeşti mult!" îşi încheie Tereza fraza, atât de creştineşte. Frumuseţea acestei locuinţe nu poate fi descrisă în cuvinte, aici sufletul primeşte lumina, binecuvântările şi mângâierile spiritului. Graţia divină transformă strădaniile şi căutările omului de pământ, iar scrâşnetul dinţilor este alchimizat în zâmbet. A CINCEA ŞI A ŞASEA LOCUINŢĂ DIN CASTELUL INTERIOR

A Intre pereţii celei de a cincea locuinţe se află puntea directă către Dumnezeu. Aici ne aşteaptă uniunea mistică dintre fiul Omului şi fiul Domnului. Tereza de Avila descrie starea resimţită de suflet când îl primeşte pe Dumnezeu ca „Luminator al vieţii sale" folosind analogia cu viermele de mătase. Pentru ea, sufletul se hrăneşte din substanţa lui Dumnezeu, iar după producerea întâlnirii dintre efemer şi etern, omul seamănă cu un cocon învăluit în Iubire. Aşadar, liantul alchimic care ne poate transforma din vierme în fluture se găseşte doar în iubire: „Sufletul nu pune mare preţ pe lucrurile pe care le-a făcut când era doar un vierme - adică ţeserea treptată a coconului. Acum are aripi: cum

se poate mulţumi să se târască, încet, când are putinţa de a zbura" ? se întreabă voit retoric Tereza. In cea de-a şasea locuinţă, sufletul se logodeşte cu Mirele (Hristos), dar mai are de trecut nişte încercări până la cununia cu Tatăl şi la binecuvântarea Codul lui Oreste 2 Duhului Sfânt. Aici se joacă ultima carte dintre lumină şi întuneric. Este momentul alegerii finale: înălţare sau rămânere în cercul vicios. Tereza de Avila numeşte acest moment extrem de vulnerabil pe care îl traversează sufletul în căutarea mântuirii „noaptea adâncă a sufletului". Cine a ajuns aici va vedea chipul plin de blândeţe al Fiului şi se va înmiresma cu un sentiment de profundă smerenie şi imensă bucurie. Abia aici, sufletul înţelege cu adevărat ce înseamnă nemurirea! A ŞAPTEA LOCUINŢĂ ŞI CĂSĂTORIA MISTICĂ

Ajuns aici, omul se va fi desprins total de natura sa animalică, efemeră, într-o perfectă seninătate şi pace sufletească va deveni expresia lui Dumnezeu pe pământ. A înţeles perfect imboldul Hristic: „Fiţi desăvârşiţi precum Tatăl vostru este!" Sufletul va locui de-acum înainte într-o dimensiune angelică, iar forţa se va transforma în putere adevărată. Teza principala a Castelului interior este că fără meditaţie, rugăciune şi contemplare nu putem progresa în înţelegerea şi asimilarea lui Dumnezeu. Gândul focusat către cer este suficient de puternic să liniştească zumzetul haotic al minţii desacralizate. Pentru materialişti este foarte greu de înţeles cum îşi poate canaliza cineva întreaga dragoste pentru ceva abstract, invizibil, însă în cazul Terezei de Avila, iubirea necondiţionată a întregii Creaţii Dumnezeieşti i-a întărit personalitatea şi puterea de convingere. în 1652, sculptorul italian Gian Lorenzo Bermini, cel care a decorat Piaţa Sfântului Petru, cu peste 140 de statui, finaliza celebra sculptura Extazul Sfintei Tereza. Toţi cei care privesc această statuie rămân surprinşi de lumina interioară degajată de... piatră! Flacăra lumânării sale interioare se stinge 2

ORESTE TEODORESCU în 1582. Deshumată câteva luni mai târziu, produce o mare surpriză. Trupul său nu numai că nu era deloc descompus, dar degaja miros de flori de câmp şi mir, „parfumul sanctităţii". Este canonizată în 1622, iar în 1970, Vaticanul îi oferă distincţia de Doctor al Bisericii, fiind prima femeie recunoscută ca atare. Părţi din trupul ei au fost donate ca relicve mai multor mănăstiri. ZEN ŞI ZAZEN

Dacă mintea ţi-e goală, ea va fi întotdeauna pregătită pentru altceva; va fi receptivă la orice. In mintea începătorului, multe posibilităţi îşi găsesc loc; în mintea expertului, doar câteva. SHUNRYU SUZUKI Daisetz T. Suzuki a fost primul maestru zen ajuns în Occident, însă Shunryu Suzuki este cel care propovăduieşte buddhismul zen şi îi consolidează poziţia în SUA. Alături de Taisen Denshimaru el a adaptat conceptele orientale într-un limbaj uşor comprehensibil pentru vestici. In 1960, apare la San Francisco cartea Practica zen şi mintea începătorului. Prin mintea începătorului, Suzuki înţelege „buretele uscat gata oricând să absoarbă orice informaţie", liberă, necondiţionată de preconcepte, deschisă tuturor posibilităţilor. Pentru practicanţii zen, mintea individuală este doar expresia unei Minţi universale. în practica meditaţiei zen, discipolul învaţă să iasă din „mine însumi" şi experimentează compasiunea. Prin detaşarea faţă de ego, prin „umblarea pe calea de mijloc" care armonizează contrariile şi neutralizează dualitatea. Pentru diferitele forme de buddhism, ţinta este concentrarea pe deplinătatea momentului nejudecat prin polarităţi: bine-rău, plăcut-neplăcut etc. Totul pleacă de la conceptul „o Codul lui Or este 269 minte ordonată, o viaţa ordonată". Zazenul (forma practică a zenului care este doctrinar) nu urmăreşte obţinerea unei stări anume a minţii, ci se concentrează asupra posturilor corecte, a

respiraţiei. Poziţia clasică de meditaţie în zazen este lotusul, care favorizează o respiraţie corectă. Observăm aşadar cât de importantă este respiraţia, căci mintea urmează ritmul impus de inspiraţie şi expiraţie. Mintea agitată şi haotică îşi va fixa un ţel din a urma respiraţia, şi astfel, concentrarea pe Eu devine din ce în ce mai vagă, până când natura individuală este înlocuită de energia universală, natura lui Buddha. Prin meditaţie, se face saltul de la mintea îngustă la „mintea vastă", cum scrie Suzuki. Respiraţia ne ajută să ne amintim că suntem complet dependenţi de aerul din jurul nostru şi dacă respirăm înseamnă că suntem vii şi prin urmare liberi, căci toate doctrinele lumii vorbesc despre liberul arbitru, karma şamd. In zazen nu este vorba despre vreo filosofie intelectuală, ci despre cea mai concretă realitate fizică. „Prin perceperea monedei cu două feţe, dintre care una este dependentă (de lumea înconjurătoare) iar cealaltă independentă (de a deveni tot ceea ce-ţi doreşti), devenim cu adevărat liberi!" Prin meditaţie, adeptul ajunge să înţeleagă că lumea trăieşte suferinţa pentru că nu a înţeles încă raportul cauză-efect. Când, în sfârşit ajungi să trăieşti experienţa interioară capabilă să te facă să înţelegi că tărâmul din care iau naştere ideile care articulează gândurile care se exprimă prin cuvinte şi care pornesc apoi motoarele acţiunii în planul fizic-material, este perfect, atunci ai atins iluminarea în zazen. Cine s-a confruntat cu revelaţia devine liniştit înţelegând „firea lucrurilor". Aceasta este calea inteligentă şi ordonată de a fi! 20 ORESTE TEODORESCU ATINGEREA ILUMINĂRII PRIN PRACTICA ZEN

Iluminarea imediată în zen se numeşte satori. Este vorba despre străfulgerarea spirituală care îţi relevă natura lui Buddha. Deşi am fi tentaţi să credem că atingerea stării de trezire urmează după ani de experienţe cognitive, Suzuki scrie în Practica zen şi mintea începătorului că atingerea Nirvanei, iluminarea, mântuirea constau în înţelegerea pe deplin a unui simplu fapt. „Dacă

cunoşti totul despre un singur lucru, vei înţelege întreg universul" , scria Lao Tze, iar tradiţia spirituală niponă, inspirată de marea înţelepciune chineză, să nu uităm că zen buddhismul îşi extrage seva din buddhismul chan, a integralizat majoritatea conceptelor legate de extinderea conştiinţei. Dar care ar fi faptul respectiv? Iată un unghi de vedere, sau mai degrabă de percepere a dublei realităţi, cea a universului exterior şi domeniul fiinţei care „doarme în interior": La început este vidul care naşte totul, un izvor fără formă, consistenţă şi culoare din care apar constant formele, consistenţa şi culoarea. Dacă totul porneşte din nimic, înseamnă că nimicul este ceva. Paradoxul este greu de definit, dar ascunde un adevăr. Concretul este produs de abstract, aşa cum casa apare după ce în prealabil, cineva a gândit-o! Sau mai simplu: întâi mă gândesc să devin pictor, apoi mă apuc să-mi cumpăr pensule şi vopsele... Prea mult din gândirea noastră se concentrează asupra efectelor, neglijând domeniul cauzelor. Maestrul zen nu fuge de frământări, el recunoaşte că viaţa este o continuă transformare, ne schimbăm cu fiecare secundă, dar ite că înainte de toate cauzele care generează toate efectele există un principiu perfect. Un centru al tuturor lumilor. Prin practicarea meditaţiei, mintea învaţă să se confrunte cu esenţa problemelor. Cel care recunoaşte că viaţa este o încercare este cu adevărat liber, căci s-a cufundat în centrul minţii universale. „Suntem o întruchipare temporală a adevărului", mai scrie Codul lui Oreste 2 Suzuki. Când înţelegi cu adevărat că toate efectele materiale au corespondenţe spirituale, devii puternic, iar existenţa ta capătă sens! Zazenul nu produce mari recompense. Practicându-1 corect şi constant, te va poziţiona pe axa care uneşte cerul cu pământul, invizibilul cu vizibilul, Dumnezeu cu omul! De fapt, tot ceea ce trebuie făcut este aşezarea în poziţia lui Buddha şi o respiraţie naturală, cu toate încăperile pulmonare! PROFEŢIILE DE LA CELESTINE

La sfârşitul mileniului se va fi încheiat obsesia noastră, veche de secole, că trebuie să stăpânim forţele naturii. Am creat mijloacele

siguranţei materiale, dar acum ne vine în minte din ce în ce mai pregnant întrebarea: de ce am făcut-o? De găsirea răspunsului depinde însuşi viitorul nostru, sau mai degrabă al civilizaţiei, aşa cum o cunoaştem... Am recitit de curând Profeţiile de la Celestine, cartea care, la sfârşitul anilor '90 avea cele mai mari tiraje vândute. încă de la prima lectură, pendulam între două păreri: iluzie şi capacitatea de a-ţi schimba viaţa. Acum, îmi revizuiesc şi-mi corectez ideile pe care acum câţiva ani le înţelesesem eronat. In primul rând, cred că este util să cunoaştem câte ceva despre autor. James Redfield, născut în 1950 într-o familie metodistă din Alabama, a studiat filosofiile orientale la Universitatea din Aubum. Specialist în taoism şi buddhismul zen, urmează apoi un masterat în consiliere psihologică, ocupându-se timp de 15 ani de reabilitarea adolescenţilor abuzaţi. Redfield se defineşte mai mult ca fiind un comentator social decât un scriitor. Pe el interesă ndu-1 în principal trezirea conştiinţei la nivel planetar, în defavoarea elaborării unui stil narativ deosebit. Aspectul 2 ORESTE TEODORESCU ficţional al aventurii îl poartă pe cititor prin peisajele şamanice din Anzii peruani, în căutarea unui manuscris antic, probabil aparţinând civilizaţiei Maya, care proclamă o mare trezire spirituală a omenirii spre sfârşitul secolului XX şi pregătirea umanităţii pentru un nou ciclu evolutiv. Mesajele lui Redfield sunt codificate în 9 viziuni şi se circumscriu lucrării lui Bucke, Conştiinţa cosmică, şi cărţii lui Ken Wilber, O teorie despre tot şi toate. în textele următoare ne vom apleca asupra viziunilor din Profeţiile de la Celestine. Prima dintre cele nouă viziuni ale lui Redfield se referă la sincronicitate, postulând că omenirea va trece într-o nouă etapă de dezvoltare spirituală după ce va ite că unele coincidenţe predestinate sunt un semn al evoluţiei. Cine va înţelege îşi va schimba fundamental percepţia despre univers, el nu mai poate fi mecanicist, ci se umple de sensuri şi semnificaţii. Universul exterior este doar o consecinţă a celui interior. James Redfield îşi

extrage predicatele din lucrările lui Jung, A mintiri, vise, reflecţii şi Thomas Kuhn, Structura revoluţiilor ştiinţifice. Acesta din urmă, lansează ideea că dezvoltarea conştiinţei nu se face liniar ci este, mai degrabă, un proces cumulativ, în care evoluţia ştiinţifică se desfăşoară asimetric, când tradiţional, când prin revoluţii. Asemenea şamanilor de pretutindeni, Redfield întăreşte ideea că numai prin experienţă directă se poate ajunge la Adevăr! Cunoaşterea spirituală este o chestiune individuală. Hristos zice că fiecare dintre cei care vor să-1 urmeze să-şi ia crucea în spinare! Redfield, sfidând dogmele şi instituţiile de forţă, fie ele şi religioase, nu crede în „mântuirea la pachet" şi că „dialogul cu Dumnezeu se trăieşte, nu se citeşte!" A doua viziune se referă la prezentul extins. Evoluţia umanităţii este privită din perspectiva unui singur individ. In Talmud găsim o expresie în acelaşi spirit: „Cine salvează viaţa unui singur om salvează întreg universul!" Redfield face o trecere prin istorie, opunând siguranţei teologice din Evul Mediu goana după acumulare şi setea pentru confortul Codul lui Oreste 23 material al epocii moderne. Din încleştarea celor două viziuni opozabile se va naşte în zorii noului mileniu: pragmatismul spiritual. Ultimele secole au pregătit terenul pentru o nouă eră de „apreciere a misterului". In anii '90, Redfield era un vizionar. In 2010, frazele lui sunt bucăţi din realitate! A treia sa viziune vorbeşte despre univers ca energie pură. Materia nu este altceva decât energie condensată. Experimentele din domeniul cuanticii demonstrează că formele în care se exprimă particulele de energie sunt condiţionate de actul observării în sine. întrebarea este în ce măsură universul, în integralitatea sa, fiind alcătuit din aceleaşi particule răspunde aşteptărilor fiecăruia dintre noi? Redfield scrie despre un experiment făcut pe două plante din acelaşi soi, însă tratate diferit. Celei căreia i s-au oferit mai multă iubire, atenţie şi căldură s-a dezvoltat mai armonios şi mult mai repede. Asta o fi cheia? ALTE VIZIUNI...

A patra viziune din Profeţiile de la Celestine plasează omul într-un război energetic. Redfield scrie că din cauza faptului că am uitat cum să operăm cu energiile universale, yin (telurică) şi yang (cosmică), încercăm să ne vampirizăm reciproc, în goana după forţa vitală. La origini, omul ştia că este deopotrivă fiul Tatălui Ceresc şi al Mamei Pământ şi păstrându-se centrat pe axa care uneşte cerul cu pământul („ce este sus este la fel cu ce este jos pentru a se înfăptui miracolul unui singur lucru" - principiu hermetic şi ... „facă-se voia Ta precum în cer aşa şi pe pământ" rugăciunea Tatăl nostru) avea în sine tot ceea ce-i trebuia pentru a-şi duce la bun sfârşit menirea. Depărtarea de natură, modernizarea, revoluţia industrială ne-au secătuit de sursele primare de energie, forţându-ne să ne agresăm reciproc, mental, sufleteşte şi 2 ORESTE TEODORESCU fizic. A cincea profeţie furnizează antidotul pentru problemele expuse anterior. In loc să ne folosim de semeni pentru a face rost de energie, putem plonja în universul interior şi, prin meditaţie, contemplare, tăcere sau comuniune cu natura putem accesa depozitele uriaşe de energie cosmică direct de la „sursa superioară", cum o denumeşte Redfield. O altă viziune se referă la „teatrul de control", unde ne însuşim roluri direcţionând sau răspândind energiile în mediul înconjurător şi între noi. Aici se nasc măştile persoanei. Unul este fioros, altul este prea firav, unul distant, altul guraliv etc. Dând la o parte toate aceste măşti ne confruntăm cu fiinţa unică şi primordială care ne animă pe toţi. Pornind de aici, James Redfield şi-a continuat opera cu A zecea viziune: Dimensiunea vieţii de dincolo şi Secretul Shambhalei. In căutarea celei de-a unsprezecea viziuni, traduse la editura Mix din Braşov. MISTERIOASA GÂNDIRE CELTICÂ

Corpul tău te cunoaşte îndeaproape; este conştient de întreaga ta viaţă spirituală şi sufletească. Mult mai devreme decât mintea, trupul tău ştie cât de privilegiat este că se afla aici. JHON O'DONOHUE Foarte interesantă, dar puţin cunoscută, mai ales la noi este spiritualitatea celtică. Am putea afirma, evident după un studiu

prealabil, că imaginaţia celtică iubeşte cercul şi spirala, dar detestă linia dreaptă. Pornind de aici, întreaga cultură celtică devine adepta mişcării circulare a vieţii. Ritmul pulsatoriu al fiinţelor este dictat de succesiunea anotimpurilor. Observăm profunda contradicţie cu gândirea modernă, liniară şi care susţine progresul constant. Spre deosebire de tradiţia iudeo-creştino-islamică, gândirea celtică nu acceptă dualitatea, contrariile şi sistematizarea. Codul lui Oreste 25 Asemenea hermetismului, în acest tip de înţelepciune nu se face distincţia clară între spirit şi materie, între trecător şi etern. Celţii cred că trăim simultan în toate planurile universale, suntem „suflete în trupuri". In gaelică (limba antică vorbită în Scoţia şi Irlanda), sufletul este anam. In istoria veche a irlandezilor, ghizii spirituali, neîntrupaţi, devin prietenii sufletului celor vii. Conceptul se traduce: Anam Cara propovăduieşte împrietenirea sinceră cu şinele, cu natura şi cu „Regatul Morţii". Dacă abordarea tuturor fiinţelor în încercările vieţii ar fi prietenia, „lumea aceasta în care sufletele îşi caută sensul nu ar mai fi atât de terifiantă", spune un proverb celtic. Eternitatea se manifestă şi în viaţa cotidiană prin artă, poezie, dragoste şi... prietenie! Celţii mai spun că o concentrare masivă asupra aspectelor materiale ale vieţii şi superficialitatea în domeniul spiritual ne fac mai săraci, ne văduvesc de imaginaţie, ne întristează, ne îngustează într-un univers iluzoriu! SENSUL MISTERULUI ÎN GÂNDIREA CELTICĂ

Celţii încurajează experienţa simţurilor şi cred că redescoperind lucrurile simple, învăţăm pe cale fizică cât de valoroasă este spiritualitatea vieţii exprimată peste tot în jurul nostru. Gustul, mirosul şi tactilul pot forma o înţelepciune care nu are legătură cu domeniul intelectual, iar văzul şi auzul îi ajută pe „oamenii atenţi" să înţeleagă ciclicitatea veşnică a naturii şi a omului: „In fiecare iarnă, natura moare, doar ca să renască primăvara, iar cu moartea fiecărui bunic, se mai naşte un nepot" - înţelepciune scoţiană!

Fiind suflete în corpuri de om, celebrăm deopotrivă experienţa simţurilor: să auzi valurile mării spărgându-se de stânci, 2 ORESTE TEODORESCU să priveşti piscurile înzăpezite pierdute în cerul albastru şi senin, să simţi adierea înmiresmată a vântului încărcată de parfumul crinilor, toate acestea îţi vorbesc despre eternitatea principiului care animă totul, despre Dumnezeu. Filosofia celtică afirmă: „Dacă suntem dependenţi de aparenţe, sufletul nostru ne va hăitui". De fapt, întreaga gândire celtică respectă până la veneraţie misterul care sălăşluieşte în om, în natură şi în cosmos. Din păcate, epoca modernă, revoluţia industrială, filosofia consumismului şi a competiţiei, egalitarismul formal al sistemelor totalitare ne-au secătuit, ne-au depersonalizat coborându-ne la statutul de indivizi, mase şamd. Iată ce diferenţă fundamentală există între formele de salut moderne şi cele celtice, dacă azi ne salutăm cu bună, hallo, ce mai faci, în limba gaelică, când se întâlnesc doi oameni, rostesc: Dia dhuit (Dumnezeu fie cu tine). Oamenii nu sunt doar trupuri care vin şi pleacă, ci universuri care se întâlnesc, cu amintiri, valori şi lumini. Relaţiile se strâng pe frecvenţele cerebrale aflate în armonie. „Când pleacă, corpul musafirului se ridică în picioare, iese pe uşă, luând cu el şi această lume ascunsă. Un mister a venit şi a plecat" scrie John O'Donohue, poet şi teolog irlandez. Printre lucrările sale se remarcă Piatra ca tabernacol al memoriei; Focul. Acasă în interiorul spiritului; Aerul. Respiraţia lui Dumnezeu şi Apa. Lacrimile pământului. CALEA PRIETENIEI

Factorul de stres cel mai des întâlnit în gândirea celtică este absenţa tăcerii. Zumzetul constant al minţii consumă enorm de multă energie. Exact ca la întrerupătorul care nu este nici oprit, nici pornit. Şi dacă tensiunea este continuă, oricând se poate produce un scurtcircuit. Şi pentru celţi, ca de altminteri pentru toate Codul lui Oreste 2

popoarele tradiţionale, accentul evoluţiei spirituale este pus pe dimensiunea interioară, pe suflet pe care celţii îl definesc aşa: „vocea din lăuntru nostru, care aduce înţelepciunea sau pieirea". Dar pentru a-1 putea auzi ar trebui să fim ceva mai tăcuţi. Poetul irlandez O'Donohue scrie: „Sufletul tău are antene mult mai fine decât mintea sau eul tău", aşa cum observă şi Pascal: „Majoritatea problemelor noastre sunt rezultatul incapacităţii de a sta într-o cameră nemişcaţi". Virtuţile interioare se dezvăluie conştientului prin meditaţie, iar celţii au forma Anam Cara (Prietenii sufletului). In linii foarte mari, predicatul acestei forme de meditaţie ar putea fi: „Modelaţi din ţărână, suntem suflete cu trup de om. Trebuie să ne păstrăm ritmul cu vocea şi doleanţele noastre lăuntrice, trupeşti. Viaţa curge în spirală, iar evoluţia este ciclică. Taina succesului este abordarea vieţii în spiritul prieteniei!" MAREA SURPRIZĂ DE A NU MURI

De cele mai multe ori oamenii asociază moartea cu pierderea forţei vitale, când în realitate se întâmplă exact invers. Prin moarte ne pierdem numai trupul de pământ, iar energia vieţii noastre eterne se uneşte cu forţa unui suprasuflet divin. Moartea nu este întuneric, ci lumină! MICHAEL NEWTON Una dintre lucrările care se ocupă de experienţele conştiinţei în afara trupului fizic îi aparţine psihologului şi hipnoterapeutului american Michael Newton şi se numeşte Călătoria sufletelor. Studii de caz asupra vieţii dintre vieţi. încă de la început, el afirmă: „Nu sunt om religios, dar am descoperit că locul unde ne ducem după moarte este unul al ordinii şi al sensului călăuzitor, şi am ajuns să cred că viaţa de acum şi cea de 2 ORESTE TEODORESCU dincolo fac parte dintr-un plan grandios". Interesant este faptul, că doctorul Newton la debutul cărţii era ateu, deci abordarea este cât se poate de obiectivă şi prudentă. Conştient de faptul că tratează o temă pe cât de stranie, pe atât de greu de acceptat de logica liniară, subliniază că poarta trecerii poate fi accesată de cei

vii prin hipnoză. La terminarea studiului, Newton devine credincios, înţelegând că Dumnezeu este la fel de prezent în fiecare dintre noi atât în timpul vieţii trupului, cât şi în viaţa de apoi. Călătoria sufletelor se bazează pe 29 de transcrieri ale şedinţelor de hipnoză în care subiecţii îşi povestesc experienţele dintre vieţi. Aproape ca o constantă vine mărturisirea că mintea, sufletul, spiritul nu mor odată cu trupul, ci rămân conştiente, trec printr-o serie de etape bine definite înainte de a se încarna într-o formă fizică. In general, sufletele celor care nu se pregătesc încă din timpul vieţii să înţeleagă moartea pot fi şocate de ruperea ului cu trupul. In cele din urmă vor fi atrase de o lumină strălucitoare de unde izvorăşte un profund sentiment de pace euforică. Noi, de fapt, uităm adevărata noastră stare naturală de spirite vii, când ne naştem, aşa cum credea şi Platon care justifica această uitare pentru a putea trăi la maximum experienţa vieţii. Majoritatea celor care au trecut prin moarte clinică povestesc despre tunelul de lumină la capătul căruia se află un ghid spiritual, un maestru, o rudă apropiată, un înger păzitor, o entitate cu care au stabilit o legătură mentală. Senzaţia comună tuturor este de hiperrealitate, în care detaliile lumii spirituale sunt extrem de evidente şi acute, în care culorile şi strălucirea luminii sunt „paradiziace". In lumea dintre vieţi, ul se realizează telepatic, nimeni neputându-se ascunde de ceea ce este de fapt. Judecata de Apoi, începe cu un consiliu de fiinţe superioare care lasă candidatul la eternitate să-şi judece singur faptele în funcţie de „competenţele spirituale cu care a venit în lumea de pământ". în funcţie de gradul de evoluţie, sufletul va fi călăuzit apoi fie spre reîncarnare, fie spre întruparea Codul lui Or este 2 într-o nouă formă existenţială, extinsă, necondiţionată şi strâns legată de „sistemul neuronal divin", cu alte cuvinte, prin mântuire poţi dobândi statutul de logos activ. Sufletele aparţin unor comunităţi şi se apropie în funcţie de universul comun, conform dictonului: „cine se aseamănă se adună!" Oamenii pe carei considerăm importanţi pentru noi în viaţa actuală au fost

probabil la fel de apropiaţi şi în alte vieţi, de aici şi sentimentul pe care-1 trăim la o primă întâlnire cu cineva că, de fapt, îl cunoaştem de când lumea! EXPERIENŢELE SUFLETULUI

Din mărturiile celor aflaţi între vieţi, se detaşează o idee interesantă. Nu există suflete malefice, doar egocentrismul şi îndărătnicia, când preiau controlul tuturor emoţiilor noastre ne conduc urgent pe spirala distrugerii. Iadul şi Raiul sunt domenii ale conştiinţei. Sufletele care au experimentat mult întuneric şi rău nu sunt damnate suferinţei eterne, ci sunt izolate de celelalte conştiinţe de lumină, în solitudine. Ghizii spirituali ai acestora îi vor ajuta să refacă, cadru cu cadru, filmul vieţii trecute pentru a înţelege originea răului produs şi, mai ales, să-1 pregătească pentru încarnarea următoare, în funcţie de legile karmice: după faptă şi răsplată! Un exemplu furnizat doctorului Newton se referă la un suflet care, prin regresie hipnotică, şi-a amintit că în existenţa sa anterioară a fost un bărbat care abuzase la bătrâneţe de o fată, şi care şi-a ales ca la următoarea încarnare să fie o femeie supusă abuzurilor pentru a înţelege pe deplin ambele faţete ale abuzului. „Orice cerc deschis trebuie închis!" Aşadar, sufletul este auto-damnat să experimenteze ambele faţete ale monedei: „Cine scoate sabia de sabie are parte, cine ia pe alţii în robie de robie va avea 20 ORESTE TEODORESCU parte"! Scopul vieţii este „actualizarea individuală a identităţii sufletului". Venim în trup pentru a învaţă să-1 recunoaştem pe Dumnezeu, experimentăm efemerul pentru a înţelege eternitatea. Conform subiecţilor doctorului Micheal Newton, viaţa şi moartea sunt permanent interconectate, iar ele nu reprezintă altceva decât „lumea mare legată de lumea mică"! Moarte este dimensiunea în care noi acţionăm, dar nu ne vedem, pe când viaţa este efectul produs de cauzele profunde ale acţiunilor cereşti. SUFERINŢA CA MAESTRU SPIRITUAL

Una dintre temele dezvoltate de subiecţii doctorului Newton în şedinţele de regresie hipnotică este „suferinţa lumii". Pe lângă natura sa karmică, în acest veşnic raport cauză-efect, suferinţa are un rol important în ecuaţia dezvoltării spirituale. Fără ea, într-o lume perfectă, n-am putea progresa. Dorinţa de a înlătura orice formă de suferinţă ne determină să gândim, să creăm, să ne atingem potenţialul de fiinţă reflexivă. Având imaginea devenirii noastre pe termen lung, îngerii păzitori nu ne feresc de greutăţi tocmai ştiind că aceste obstacole au menirea de a ne întări. Experienţa suferinţei te face mai deştept! In Călătoria sufletelor, scopul existenţei suferinţei în experienţa umană capătă alt sens decât în majoritatea religiilor care o privesc ca pe o osândă. Aici dezamăgirea faţă de statutul de victimă acţionează ca un propulsor. Durerea ne împinge pe noi culmi în căutarea fericirii. Viaţa umană este una dintre cele mai grele şi periculoase misiuni pe care şi le asumă un suflet pentru că între spiritul care aparţine Divinităţii şi trupul care este al naturii există prăpastia liberului arbitru. Cei care aleg pacea, binele şi adevărul evoluează, pe când cei care aleg să trăiască în robia simţurilor şi a Codul lui Oreste 2 patimilor vor repeta întruparea pentru a găsi calea de eliberare. Ca urmare a succesului acestei cărţi, Michael Newton a scris şi Destinul sufletelor, editura Cartea Daath, în care include alte 70 de cazuri de transmigrare între vieţi. MUNCA ÎN EXCES ESTE PĂCAT DE MOARTE

Mâinile noastre aparţin lumii, dar sufletul nostru aparţine Altcuiva. Şase zile pe săptămână vrem să dominăm lumea, în a şaptea zi, încercăm să ne dominăm pe noi înşine. ABRAHAM JOSHUA HESCHEL înţelepciunea vechilor egipteni credea că munca în exces este un păcat de moarte, căci menirea noastră pe pământ nu este să robotim ca nişte sclavi depersonalizaţi, ci să ne găsim rosturi şi sensuri, să ne extindem conştiinţa în încercarea de-al înţelege

pe Dumnezeu şi întreaga Sa creaţie. Vedem, în decursul istoriei, cum oamenii au râvnit puterea prin manipularea şi transformarea lumii materiale. In epoca modernă, am îngenuncheat natura, am realizat tehnică avansată, am construit oraşe. De fapt, am înlocuit din ierarhia noastră valori ca verbul a fi cu verbul a avea. Din cauza faptului că muncim enorm pentru a obţine toate obiectele fizice pe care le considerăm necesare, plătim rate la bănci, avem două joburi şi timpul a căpătat trăsături negative. Uşor de irosit în efemeride, timpul ni se pare duşmănos. împrumutând mult, din gândirea egipteană, iudaismul pune accent pe Sabat. Ideea acestuia este de a lua o pauză, de a ieşi din spaimele şi anxietăţile vieţii cotidiene, de a găsi timp pentru rugăciune, meditaţie şi reflecţie asupra menirii noastre, a originii noastre şi a destinaţiei sufletului după moarte. Teologii 2 ORESTE TEODORESCU evrei spun că Sabatul „este dragostea omului pentru ceea ce el şi Dumnezeu au în comun". Spiritul pragmatic, dorinţa de putere şi control ne irosesc energia vitală şi ne condiţionează factura pentru ca toate „aceste desfătări ale lumii materiale să fie plătite cu sufletul". In ziua sfântă de odihnă, în Sabat, omul are şansa să-şi recupereze fiinţa. Exegetul gândirii iudaice, Abraham Joshua Heschel scrie: „Sabatul este mai mult decât un armistiţiu, mai mult decât un interludiu; este o armonie profundă şi conştientă a omului cu lumea, o solidaritate cu tot ce ne înconjoară şi o integrare în spiritul care uneşte ce se află dedesubt cu ceea ce se află deasupra". VINEREA MARE, ZIUA CARE ADUCE LUMINĂ ÎN INIMA ÎNTUNERICULUI

Nu putem intra în Cer dacă Cerul n-a intrat mai înainte în noi. A înainte de iudaism, omul îl descoperea pe Dumnezeu în natură. Munţii, izvoarele, pietrele deveneau locuri sacre, iar ceremonialul era dictat de ciclul anotimpurilor. Ziua, guvernată de Soare şi noaptea de Lună au făcut ca cei doi luminători să ocupe poziţiile cele mai înalte în ierarhizarea zeilor. Cosmologia iudaică

aduce un uriaş salt cognitiv prin depăşirea planului fizic şi prin plasarea timpului în centrul înţelegerii spirituale. Astfel, Dumnezeul evreilor devine Dumnezeul istoriei. Marele eliberator! Aşa cum poporul lui Israel a fost salvat din robia egipteană, sufletul omului este salvat de robia patimilor şi a păcatului de către însuşi Dumnezeu întrupat şi iată cum converg cele două Testamente în enunţarea predicatului principal: Eliberarea! De atunci, încoace, trecând prin creştinism şi islam, adepţii Vieţii de Apoi şi credincioşii în Regatul Cerului ştiu că există doua timpuri ale evoluţiei, Codul lui Oreste 23 cel uman destinat cuprinderii şi înţelegerii universului exterior şi cel divin, un timp al meditaţiei, al moralităţii şi al desăvârşirii spirituale pentru a cuceri universul interior. Astăzi, în această Vineri Mare, când aprindem lumânările, să ne amintim cuvintele Domnului din Facere: „Să fie lumină" şi mai ales sensul coborârii Mântuitorului în Iad, surparea diavolului şi ruinarea morţii! „învălui-ne Doamne în mantia păcii Tale"! TAO ŞI ESENŢA CONDIŢIEI UMANE

Să nu te supui etichetelor, să nu te împovărezi cu planuri măreţe, să nu crezi că toate frâiele sunt în mâinile tale, să nu te laşi subjugat de ştiinţă. înţelege infinitul şi cutreieră fără urmă. CHUANG TZU Cu peste doua milenii în urmă, filosoful chinez Chuang Tzu completa viziunea despre Tao a maestrului sau Lao Tze. Cartea lui Chuang Tzu, alături de Tao te king (Cartea despre Tao şi virtuţile sale), combate zbuciumata epocă a războaielor şi readuce în vedere calea către uniunea Cerului cu Pământul. Tao este ordinea fundamentală şi sensul universului, este, deopotrivă, dinamica şi forţa vitală a tuturor fiinţelor, dar şi sursa a tot ce există. Tao este echivalentul lui Dumnezeu în gândirea asiatică. Regăsim conceptul Do la niponi, Dao la vietnamezi... „A considera obârşia neprihănită, iar ceea ce iese la suprafaţă vulgar; a privi acumularea ca neîndestulătoare; a trăi de unul singur în pace şi puritate spirituală, aceasta este ceea ce în vremurile antice

era cunoscut drept calea Tao" este scris în Cartea lui Chuang Tzu. Ca şi în creştinism, taoismul se revelează adepţilor prin parabole, fabule şi pilde. Mesajul pe care se centrează întreaga doctrină taoistă este smerenia. Printre anecdotele manuscrisului 2 ORESTE TEODORESCU sunt câteva foarte sugestive. Fluviul Galben, în timpul inundaţiilor, se simte mare, infailibil, de temut şi atotcuprinzător, devastând casele, terenurile şi vieţile celor care-i stau în cale, dar doar până când se varsă în Oceanul Nordic. Printre apele învolburate, bietul fluviu devine o picătură într-o cană cu ceai. Din păcate, insecta care trăieşte doar o vară nu va cunoaşte niciodată virtuţile zăpezii, tot aşa şi intelectualul care are ceva noţiuni despre viaţă se va simţi superior celor săraci cu duhul, dar tocmai această vanitate îl va ţine departe de Tao. Tulburările, suferinţa, războaiele, întunericul minţilor şi al sufletelor se nasc în primul rând din neînţelegerea faptului că trăim în sincronicitate cu întreaga creaţie. Raportul pământ-om-cer este etern valabil, iar calea care le uneşte, Tao, este mereu aceeaşi: Redobândirea întregului prin armonizarea contrariilor şi ieşirea din separatism! CUNOAŞTEREA ÎNTREGULUI ŞI DOBÂNDIREA NEMURIRII

Un om în armonie cu Tao nu se împiedică de sine, pentru că ştie că numai aşa îi poate vedea limpede pe cei din jur. înţeleptul va păstra întotdeauna în minte întregul când trece prin viaţă. El ştie că există nenumărate forme care-1 exprimă pe Tao. Această armonie interioară îl face pe omul căutării sensurilor vieţii să accepte unitatea lui Dumnezeu în diversitatea formelor energetice. Viaţa se exprimă prin totalitatea ei, şi totul în Univers aparţine unui prezent continuu. Trecutul şi viitorul sunt carcase, forme în care se manifestă sufletul naturii aflat mereu în evoluţie: mineralul tinde către vegetal, acesta către animal, animalul va evolua în om, iar acesta se va întoarce în întreg, în Tao, având pe deplin întreaga cunoaştere. Taoistul a ieşit din Codul lui Or este

25 orice condiţionare, el umblă liber, fără urmă, prin diferitele etape ale vieţii. „A te crampona de ceva înseamnă să negi realitatea vieţii, cei care cunosc lumea doar prin ceaţa propriilor gânduri şi idei nu vor înţelege niciodată măreţia principiului Tao." Pentru cel care se afundă în Tao, devenind una cu întregul, timpul dispare ca noţiune, căci conştiinţa eliberată de ciclurile viaţă-moarte, vindecată de opoziţiile bine-rău; noroc-ghinion; sărăcie-bogăţie etc. II plasează pe iniţiat în „regatul stabil al minţii universale, în care toate esenţele şi formele devin cuvinte". Iată cât de profund asemănătoare sunt căile Taoiste şi cele Christice. „Eu şi Tatăl unu suntem!" spune Isus, iar Taoismul fixează: „Nu există cer separat de pământ şi pământ separat de om. Ceea ce reprezintă adevărul poate fi înţeles ca întregul: pământ-om-cer"! CALEA SPRE ADEVĂRATA MULŢUMIRE

Un om în armonie cu Tao se bucură de viaţă ca un copil, dar are înţelepciunea unui filosof. Omul care este pe deplin fericit nu-şi va închina viaţa câştigului material, căci nu-ţi trebuie mare înţelepciune să înţelegi că totul curge. Taoistul ştie asemenea creştinului că „adevăratele comori se strâng în cer", adică în împărăţia Conştiinţei. Un om deosebit trăieşte mult în interiorul său, modest şi smerit cu cei din jur, plin de respect pentru natură şi pe deplin conştient de integralitatea planurilor vizibile şi invizibile care formează viaţa. Taoistul nu va face niciodată paradă de cunoştinţele sale şi nu va transforma generozitatea într-un spectacol. înţelegând întregul, întrerupând raportul cauză-efect, căutătorul Armoniei va privi întreaga lumea ca şi cum s-ar vedea pe sine în oglindă. Nu dispreţuieşte pe nimeni, nu condamnă, ci se comportă altruist. 2 ORESTE TEODORESCU Trăind în anonimat şi bazându-se pe propriile puteri, omul intrat în Marea Armonie Universală nu simte nevoia de a-i impresiona pe alţii. „Un om preocupat toată viaţa să rămână remarcabil va agita toate lucrurile în jurul său încetând de a mai

fi remarcabil" (proverb taoist). Fără a lăsa impresia unui om special, taoistul deţine puteri speciale. Adevărata forţă stă în capacitatea de a conştientiza că eşti o parte din întreg, „eşti o pasăre în stol". Pentru că Dumnezeu vorbeşte neamurilor pe aceeaşi voce, cu aceleaşi logosuri, şi în China lui Lao Tze şi Chuang Tzu, atributele înţeleptului sunt aceleaşi: „curăţenia şi simplitatea". VINDECAREA LUMII

Cei mai mulţi oameni îşi caută împlinirea, dar o persoană înţeleaptă caută simplitatea, caută să fie un canal pentru Tao. Goana după diplome, titluri, recunoaşteri întreţine vanitatea. Sportul preferat al egoului este maratonul printre efemeride. Puterea pământeană, nedublată de harul ceresc, onorurile, laurii devin nişte demoni chinuitori, căci te vor obliga să-ţi iroseşti viaţa căutând să le păstrezi cu orice preţ, şi, înaintea trecerii dincolo de Porţi, realizezi cât eşti de nepregătit pentru saltul conştiinţei. N-ai mai avut timp! înţeleptul nu intră în acest joc, preferă simplitatea şi duce o viaţă paşnică. Omul cu adevărat puternic este cel care preţuieşte cel mai puţin puterea, dar găsim foarte rar asemenea specimene. Taoistul nu aleargă niciodată după profit, el fiind recunoscător pentru tot ceea ce are. Nu tânjeşte la mai mult, căci nu uită înţelepciunea marelui Lao Tze: „Un pahar plin nu mai poate fi umplut cu apă proaspătă!" Cunoaşterea taoistului îl face să înţeleagă apartenenţa la întreg şi totalitatea universală a vieţii. Pentru Codul lui Or este 2 că gândeşte, vorbeşte şi acţionează atât de diferit faţă de oamenii obişnuiţi, înţeleptul este privit deseori ca un nebun, dar el ştie că lucrurile stau exact invers. Nu judecă, ci porneşte fără nici un gând de recompensă la vindecarea lumii! ÎNŢELEPCIUNEA TOLTECĂ

întreaga ta minte nu este decât o ceaţă. Mintea ta este un vis în care o mie de oameni vorbesc în acelaşi timp, dar nici unul nu îl

înţelege pe celălalt. Aceasta este condiţia minţii umane - o mare ceaţă, care te împiedică să vezi ceea ce eşti cu adevărat. ' MIGUEL RUIZ In vechiul Mexic a înflorit în vremuri de pace şi armonie o civilizaţie extraordinară. Cosmogonia toltecilor plasează realitatea într-un vis colectiv. Majoritatea oamenilor sunt pierduţi într-o ceaţă a percepţiei, numită mitote. Conceptul este foarte asemănător şi în gândirea hindusă, în care lumea trăieşte în iluzie, în maya. Vechii mexicani erau convinşi că ne naştem într-un vis prefabricat care include cultura, limba, obiceiurile, religia şi familia. Pentru a face faţă vieţii, suntem condiţionaţi să facem pacte invizibile cu alţii, cu partenerul de viaţă, copiii, societatea, Dumnezeu şi mai ales cu noi înşine. Toltecii ştiau de mult că cel mai mare duşman al omului este el însuşi, astfel că, nenumăratele noastre condiţionări şi autolimitări ne fac mult mai mult rău decât bine. Ajungem să repetăm clişee şi să credem în lucruri şi valori pe care nu le mai înţelegem. Ne agăţăm inerţial de „tradiţii moştenite" care ne cenzurează libertatea de a descoperi fiecare dintre noi propriul său adevăr, propria menire... Spiritualitatea toltecă invită omul să se înroleze într-un „război de independenţă" împotriva parazitului din propria 2 ORESTE TEODORESCU minte. Toltecii defineau parazitul aşa: „Judecătorul, victima şi ansamblul convingerilor care invadează şi controlează mintea secătuind-o de adevăr". PUTEREA CUVÂNTULUI ÎN SPIRITUALITATEA TOLTECÂ

înghiţiţi toată mizeria lor emoţională, care devine acum mizeria voastră. Dar dacă nu o luaţi ca pe un afront personal, veţi rămâne imuni în mijlocul iadului. DON MIGUEL RUIZ Toltecii ştiau că la început a fost Cuvântul, căci este lesne de înţeles ce putere creatoare sau devastatoare au cuvintele gândite

şi apoi rostite. Ce spunem devine materia primă din care se constituie învelişul nostru în lume. Gândurile noastre stabilesc, în cele din urmă, cine suntem şi în ce fel de viaţă trăim. Vechii mexicani acordau o uriaşă importanţă a cuvântului rostit. El poate crea ură, mânie şi moarte sau poate vindeca. Asemenea seminţelor care cad pe pământ fertil, şi cuvintele se răspândesc pe pământ, rodind într-o realitate din care facem parte. Folosirea greşită a cuvântului naşte îndoială, teamă şi confuzie. Bârfa poate fi asemănată cu un virus care, odată intrat în computer, îşi va desfăşura propriile reguli. Am putea învaţă ceva extraordinar din înţelepciunea toltecă, şi anume că toţi cei care se cred buricul pământului se vor simţi lezaţi şi ofensaţi în permanenţă de semeni. Majoritatea aroganţilor au senzaţia, când cineva nu le cântă în strună, că sunt victimele atacului la persoană (normal, doar persoana poate fi atacată, căci fiinţa este infailibilă) şi vor răspunde la fel, adâncind şi mai abisal conflictul. Iadul este privit ca o comunitate în care se folosesc numai cuvinte otrăvite. Codul lui Or este 2 Pământul se întunecă şi cade pradă demonilor însetaţi de rău, atunci când dulceaţa din cuvinte este înlocuită cu veninul, născând senzaţia din dorinţa de putere, lăcomie şi invidie.

IMPORTANŢA ÎNTREBĂRILOR ÎN TREZIREA SPIRITUALĂ

Nimic din ceea ce este real nu poate fi ameninţat. Nimic din ceea ce este ireal nu există. In fiecare dintre noi sălăşluieşte pacea Domnului. Atunci de ce suntem veşnic în război? Am văzut cum, în gândirea toltecă, mitote (ceaţa minţii) ne împiedică să vedem lucrurile corect şi lumea în adevărata ei lumină. Neavând mintea clară, începem să facem presupuneri şi implicit să tragem concluzii, de cele mai multe ori eronate. Având o teamă maladivă de necunoscut, suntem tentaţi să ne in-

ventăm răspunsuri la toate întrebările care ne provoacă nesiguranţă. înţeleptul este cel care nu face presupuneri inutile! Niciodată Hristos nu a spus: „crede şi nu cerceta", ba dimpotrivă îndemnurile sale sunt exact în sens contrar: „caută adevărul şi el te va face liber!"; „bate şi ţi se va deschide!", iar apostolul Pavel: „cercetaţi totul..." Spiritualitatea ne îmbie să punem întrebări şi să ascultăm răspunsuri. Dacă vrem să ne eliberam din „visul iadului", care este orice lume fără Dumnezeu, adică fără Forţă, Frumuseţe şi înţelepciune, trebuie să renunţăm la obiceiul de a face mereu presupuneri. Interogaţia este o cale sigură către Adevăr. 20 ORESTE TEODORESCU CÂTE CEVA DESPRE WICCA

înţeleptul ştie că sacralitatea feminină şi spiritul naturii sunt cele mai vechi religii. A In Dansul Spiralei, Starhawk scrie: „Vrăjitoria îşi extrage învăţăturile din natură şi se inspiră din mişcările soarelui, ale lunii, ale stelelor, din zborul păsărilor, înălţarea seculară a copacilor şi din ciclul anotimpurilor". Wicca este o religie precreştină, formată din suma tradiţiilor celtice. In epoca modernă, devine un curent integralist, împrumutând elemente din tradiţia europeană şi amerindiană. Exegeţii fenomenului Wicca contrazic ideea că vrăjitoarele moderne aparţin unui cult trăsnit, că au nasuri coroiate şi pline de negi, că blesteamă şi înţeapă păpuşile din cârpă cu ace lungi şi ruginite, după ce în prealabil au semnat cu propriul sânge pactul cu Necuratul. Dimpotrivă, ei susţin că vrăjitoria este poate cea mai veche religie din Occident. Apărută cu aproape 3 500 de ani în urmă, în nordul Europei, vrăjitoria face parte din marea familie şamanică. Să facem un exerciţiu de imaginaţie: blocurile de gheaţă se desprindeau, animale uriaşe şi feroce puneau în primejdia viaţa indigenilor, condiţiile de trai erau imposibile. în asemenea context, cei care puteau prevedea mişcările astrelor, schimbările climatice, com-

portamentul animalelor, perioadele fertile etc. deveneau membrii unei aşa-zise clase sacerdotale. In peisajul anglo-saxon wicca însemna „a modela", iar slujitorii acestui cult, fie bărbaţi sau femei, reuşeau să înţeleagă spiritele naturii atât de bine, încât modelau conştiinţa clanului după nevoile vitale. Simbolul wiccan pentru ciclicitatea nesfârşită a vieţii şi morţii era o spirală dublă. Intre cer şi pământ sunt veşnic două spirale, una care coboară sufletele în materie şi cealaltă care le urcă spre „cerul primilor strămoşi". Fiecare clan avea un „sabat", un sfat al înţelepţilor, având vaste cunoştinţe esoterice şi oculte, printre care mânuirea Codul lui Or este 2 energiilor vii, interpretarea mişcărilor astrelor şi proprietăţile tuturor plantelor sacre. Wicca pune accentul pe sacrul feminin, celebrând Zeiţa Mamă a Lumii. Interesant, dar în shintoism, religie şamanică la fel de veche ca wicca, soarele este de natură feminină - Ameratsu. VRĂJITORIA ÎNTRE RELIGIA NATURII ŞI SATANISM

Până în secolul al XlV-lea, Biserica a coabitat paşnic cu restul religiilor precreştine, însă papa Inocenţiu al VUI-lea, prin 1484 a trimis Inchiziţia să eradicheze toate tradiţiile care nu se conformau catolicismului. Din acel moment şi până astăzi, vrăjitoria este asociată cu maleficul. Cartea de căpătâi a zeloşilor de la Vatican este Malleus Maleficarum, opera dominicanilor Jacob Sprenger şi Heinrich Kramer. Cunoscută şi ca Ciocanul vrăjitoarelor, cartea descrie într-un mod arbitrar practicile wicca şi le tratează pe vrăjitoare ca pe „logodnicele lui Satan". In contextul misoginismului exacerbat al Evului Mediu, o religie care celebra Zeiţa Mamă reprezenta o blasfemie pentru călugării care susţineau Patriarhatul. Propaganda împotriva tuturor cultelor care nu semănau cu religia imaginată de Constantin cel Mare a condus la un holocaust teribil. Aproape 9 000 000 de femei au fost torturate şi ucise, fiind acuzate de vrăjitorie, de sex cu diavolul, de canibalism, şi alte chestiuni abracadabrante. In fapt, exegeţii fenomenului vrăjitoriei în epoca medievală considerau

că altele erau motivele fundamentale ale urii Bisericii faţă de vrăjitorie, şi anume că religiile naturii, printre care şi wicca, erau fundamental opuse instituţionalizării, centralizării şi dogmei, adică ameninţau direct însăşi raţiunea de a fi a Bisericii. 2 ORESTE TEODORESCU Persecuţiile au încetat abia în secolul al XlX-lea, fiind înlocuite însă cu suspiciunea. In plină expansiune tehnologică şi materialistă, Vechea Religie a devenit o „superstiţie pentru femei nemăritate". Intr-un sens spiritual, profund, recuperarea adevărului despre vrăjitoria înţeleasă ca pe un cult al naturii, al Zeului şi al Zeiţei, însemna reaşezarea femeii în dimensiunea spirituală. Femeia este o forţă generatoare de viaţă legată la cele mai sensibile conexiuni ale Universului. Trubadurii, iniţiaţii şi trăitorii în Cuvântul Viu al Mântuitorului ştiu ce rol uriaş au în evoluţia umanităţii femeile reprezentate în toate cultele de la Isis, Sophia, Maria, Maria Magdalena etc. Acest adevăr este încifrat în cărţile de tarot, unde Papesa este înaintea Papei. SABATUL ŞI CERCUL DE PUTERE

A In wicca, un rol important îl constituie sabatul, care este pentru vrăjitorie identic cu congregaţiile bisericilor. De obicei, 13 femei formează inima grupului. Când se adună, vrăjitoarele formează un cerc, se apucă de mâini şi, prin invocaţii şi ritualuri, pătrund într-o lume interioară, călăuzite fiind ori de un geniu elementar, ori de un spirit-călăuză. Interesant este faptul că cel invocat generează un câmp energetic mai puternic decât suma indivizilor din cerc. Practica cere ca membrii sabatului (uneori sunt şi bărbaţi) să „fie înveşmântaţi în cer", adică goi-puşcă pentru a simboliza adevărul gol-goluţ. Simbolistica Vechii Religii se regăseşte în structurile megalitice. Cercurile formate din pietre măresc puterea energetică prin concentrare. Practicile wicca urmăresc revelarea „puterii din interior" opusă forţei exterioare exercitate de toate sistemele laice sau clericale. In obscurantistul Ev Mediu, din cauza zeloşilor inchizitori, obsedaţi să eradicheze orice formă de cult care se abătea de la canonul lui Constantin

Codul lui Oreste 23 cel Mare, sabatul vrăjitoarelor a fost considerat ritual malefic, iar în mentalitate populară s-a înrădăcinat ideea „cercului răului". Pe lângă practicile tămăduitoare, vrăjitoarele wiccane dezvoltă un cult de celebrare a Zeului şi a Zeiţei, căci Dumnezeu în mentalul păgân este deopotrivă Tatăl-Mama tuturor lumilor văzute şi nevăzute. Zeul este imaginea Cerului, iar Zeiţa simbolizează Natura. Există o etică strictă. Odată cu puterea vine şi responsabilitatea, iar practicile negative, malefice sunt considerate dezonorante, iar cei care se abat de la „buna armonie" sunt excluşi din cerc. WICCA: O VECHE RELIGIE CARE CELEBREAZĂ VIAŢA

Wicca sau Vechea Religie nu se bazează pe dogme intelectuale sau teologice. In această paletă de credinţe nu există o carte sfântă sau filiaţie apostolică, preoţească şi nu sunt impuse porunci, ori definite păcate. Pentru vrăjitorie, viaţa trebuie celebrată. Există o nesfârşită bucurie de a descoperi unitatea vieţii în diversitatea formelor ei. Ritualurile nu sunt solemne, sexualitatea este considerată sacră, deoarece prin împreunarea Zeului cu Zeiţa a luat naştere Lumea, iar bărbatul şi femeia perpetuează viaţa. Wiccanii ştiu că tot ceea ce există apare în urma întrepătrunderii lui (+) cu (-) şi tocmai de aceea celebrează expresia cuplului primordial în întreaga Natură. In vrăjitorie, nu sunt clamate sărăcia, abnegaţia, devotamentul, obedienţa, castitatea ci doar respectul pentru legile cosmice, netulburarea armoniei şi bucuria în faţa miracolului vieţii. Pentru Vechea Religie, există o Sursă Supremă a vieţii, o Inteligenţă Universală, o Mare Minte care a ordonat toate legile şi principiile a tot ceea ce există; un Zeu al Cerului şi o Zeiţă a Naturii. 2 ORESTE TEODORESCU Aceasta este treimea wiccană. într-o lume spirituală dominată de mari bărbaţi, vechile credinţe naturale le oferă femeilor accederea într-o dimensiune interioară unde vor putea redes-

coperi puterea şi adevărul. Pentru a înţelege mai bine aceste predicate, vă recomand cartea Dansul Spiralei. Renaşterea vechii religii a Marii Zeiţe de Miriam Simos cunoscută sub numele de Starhawc. FIZICĂ ŞI SPIRITUALITATE

Secolul XXI al mileniului al III-lea găseşte umanitatea pregătită să facă saltul cuantic în înţelegerea unui adevăr simplu: între o celulă din ficat şi un soare dintr-un cluster galactic există un raport de activitate. Tot ceea ce se află în dimensiunea materială are o cauză energetică şi un principiu spiritual. Ghidul care ar putea să ne călăuzească dincolo de preconcepţii, inerţii cognitive, indolenţă şi clişee este Fritjof Capra, doctor în fizica teoretică la Universitatea din Viena; unul dintre cei mai titraţi cercetători în fizica particulelor la universităţile şi institutele de cercetare din Paris, Santa Cruz, Londra, San Francisco şi autorul cărţilor: Momentul adevărului. Ştiinţa, societate şi noua cultură-, înţelepciune aparte. Dialoguri cu oameni remarcabili-, Conexiuni ascunse şi Taofizica. O paralelă între fizica modernă şi mistica orientală, din care voi face un scurt rezumat. Ideea centrală pe care o regăsim în întreg ansamblul operei sale este: fizica şi spiritualitatea sunt cele două feţe ale aceleiaşi monede. Legătura dintre fizică şi spiritualitate 1-a invitat pe Capra să plonjeze în mistica orientală şi 1-a făcut să înţeleagă că ştiinţele moderne se luptă cu fenomene fizice neobişnuite pe care spiritualitatea le descrisese şi explicase cu mii de ani în urmă. Anii care vor urma îl vor face pe Fritjof Capra să privească acelaşi univers, însă cu alţi ochi decât o făcă până la Codul lui Oreste 25 el fizicienii clasicişti. De exemplu, pentru Isaac Newton, în secolul al XVII-lea, cosmosul era mecanic, o infinită maşinărie alcătuită din elemente dinamice, previzibil dacă îi înţelegeai legile. Timpul şi spaţiul erau separate, cauzele generau efecte, dar nici un fizician până la Einstein nu analizase principiul din spatele cauzelor. Einstein arată că materia nu are aceeaşi soliditate pe care i-o atribuie cele cinci simţuri. Lucrurile nu sunt obiecte, ci energie care dobândeşte aspectul şi consistenţa formei în care se exprimă.

Einstein schimbă fundamental percepţia asupra lumii a cărei natură nu va mai fi soliditatea, ci perpetua mişcare. Iată ce scrie Capra: „Vom vedea cum cele două fundamente ale fizicii secolului XX - teoria cuantelor şi teoria relativităţii - ne obligă să vedem lumea aşa cum o vede un hindus, un buddhist sau un taoist şi cum această similitudine devine şi mai pregnantă atunci când ne uităm la încercările recente de a combina aceste teorii pentru a putea descrie fenomenele lumii submicroscopice..." MATERIA, VIDUL ŞI ENERGIA Cercetătorii cuantelor aseamănă materia cu un teren imens pe care se joacă protonii şi electronii, căpătând atât de diferite forme de expresie. Dacă lumea newtoniană era legată de cauzalităţi exacte, iată că fizicienii Werner Heisenberg şi Niels Bohr, pionierii fizicii cuantice pledează pentru caracterul ultrafluid şi uneori spontan pe care îl are energia în infinita ei curgere universală. Câteva exemple desprinse din studiile celor doi pot să ne lămurească cu privire la universul cuantic: - particulele nu se ciocnesc niciodată între ele, ci se absorb şi uneori îşi schimbă proprietăţile; - particulele pot fi percepute doar din punctul de vedere al mediului înconjurător şi nu ca obiecte izolate; 2 ORESTE TEODORESCU - particulele nu sunt obiecte ca în viziunea lui Newton, ci rezultatele unor interconexiuni; - particulele pot apărea şi ca modele ondulatorii, sunt imprevizibile şi ubicue. Până la urmă, toate aceste experienţe ne arată că natura fundamentală a lumii fizice nu este o aglomerare haotică de obiecte, ci o reţea complexă de cauze şi efecte, de interacţiuni într-o perpetuă mişcare. Fritjof Capra dă un exemplu foarte plastic. Nucleul unui atom este de 1 000 000 de ori mai mic decât atomul întreg şi, cu toate acestea, el constituie aproape întreaga masă fizica a acestuia. Din această perspectivă, ceea ce percepem noi că ar fi materia, omul, masa, mărul, maşina, banii sunt structuri care se bazează în mare parte pe spaţiu gol (vid) şi

că tot ceea ce este solid se află într-o stare de pulsaţie ritmică. Paradoxal, în fizica cuantică este faptul că vidul este viu şi inteligent, generând particule fără nici un motiv aparent: „în cadrul acestor experimente, materia apare complet transformabilă. Toate particulele pot fi transformate în alte particule; ele pot fi create din energie şi pot dispărea în energie", argumentează Capra. In câmpurile de forţă ale particulelor subatomice dispar toate distincţiile dintre vid şi materie. Exegeţii noii paradigme spirito-ştiinţifice sunt convinşi că această antimaterie, „spaţiul gol" este de fapt spiritul creator, iar formele fizice nu sunt altceva decât „manifestări trecătoare ale Vidului fundamental". ADEVĂRURILE RELIGIILOR ORIENTALE

Paradoxal sau nu, cosmogoniile taoismului, buddhismului, hinduismului sunt descrise la fel în fizica cuantică. Religii cu mii de ani mai vechi decât ştiinţele moderne ştiau de mult că miturile solidităţii şi permanenţei aveau să tulbure umanitatea în evoluţia Codul lui Oreste 2 ei. Pentru buddhişti, cauza supremă a suferinţelor este încăpăţânarea de a nu recunoaşte că totul curge. Agăţarea cu dinţii şi unghiile de privilegiile contextuale hrăneşte iluzia stabilităţii. Chinezii celebrează calitatea naturii de a fi în permanentă schimbare într-un circuit etern. Iar hermeticii credeau într-o lege din Kybalion care postulează că: „nimic nu dispare, totul se transformă" neîntrerupt, aşa în Cer, precum şi pe Pământ. In cuantică, particulele sunt generate de un câmp şi tot în el se întorc după ce parcurg diferite spaţii în timp. Acest câmp de forţe generator al vieţii subatomice, este numit în hinduism Brahman. In fizică, particulele acestea se nasc şi sunt distruse aparent fără motiv. Dansul Shivei exprimă dubla spirală universală a creaţiei şi distrugerii materiei. Buddhiştii numesc vidul creator sunyata, iar el este generatorul tuturor corpurilor vii. Tao reprezintă natura vidă, fără formă a universului, dar care are în sine potenţialul întregii Creaţii. Fizica cuantică demonstrează matematic ceea ce religiile orientale propovăduiesc prin mitologie, artă şi poezie.

PERMANENTA SCHIMBARE A REALITĂŢII

Cele două energii fundamentale yang (cosmică) şi yin (telurică) în împletirea lor creează lumi, sisteme solare, dimensiuni existenţiale. Principii complementare, deşi aparent opuse femini-masculin; întuneric-lumină; abstarct-concret, yin-yang constituie un întreg inseparabil şi ireductibil. Orientalii privesc lumile ca pe monede cu două feţe: feminin-masculin = om; întuneric-lumina=zi; abstract-concret=realitate şamd. Fizicianul Heisenberg explică: „ceea ce observăm nu este natura în sine, ci natura expusă metodei noastre de examinare", cu alte cuvinte, în cuantică, particulele capătă forme diferite în funcţie de modul 2 ORESTE TEODORESCU în care le privim. în universul cuantic nu există forme prestabilite ca în cel newtonian. în funcţie de evoluţia minţii, realitatea „obiectivă" îşi schimbă înfăţişarea. Şamanul care priveşte jungla vede şi comunică cu natura altfel decât turistul din New York. Ca să ne înţelegem, în această paradigmă actantul, acţiunea şi obiectul acţiunii nu sunt trei elemente distincte, ci un tot uniA tar. In Bhagavadagita este scris: „Toate se îndeplinesc de către Tendinţele Naturii; cel cu Şinele tulburat de Eu gândeşte, făptuitorul sunt eu!" In Upanişade, există o maximă care exprimă foarte bine realitatea cuantică: „Când mintea este tulburată se naşte pluralitatea, dar când mintea este liniştită, această pluralitate dispare". Lumea se schimbă în funcţie de cum o percepem. Hristos spune că este mai bine să vedem bârna de sub propriul nas decât paiul din ochiul celuilalt. Cuantica explică de ce florile miros diferit în funcţie de cel care le culege. Cartea lui Capra, Taofizica prezintă un adevăr teribil. Vechile religii au transpus în mit, epopei şi artă predicatele celei mai moderne dintre ştiinţe, demonstrând cu argumente temeinice că religia şi ştiinţa nu sunt opozabile, ci complementare! PUTEREA LUI AICI ŞI ACUM

A nu opune rezistenţă vieţii înseamnă a fi într-o stare de graţie, pace şi iluminare. Această stare nu mai depinde de anumite stări sau calităţi ale lucrurilor, fie ele bune sau rele. Pare paradoxal, şi totuşi, când dependenţa ta interioară de formă a dispărut, condiţiile generale de viaţă, formele exterioare, tind să se îmbunătăţească considerabil. ECKHART TOLLE A

înţelepciunea orientală crede că trecutul şi viitorul sunt arome în ceaşca de ceai a prezentului. Câteva milenii mai târziu, Codul lui Or este 2 pionierii psihologiei transpersonale dau următorul sfat: „Transforma-ţi viaţa conştientizând că singurul moment pe care îl ai la dispoziţie este momentul actual". Problema civilizaţiei moderne este tocmai proiectarea unui viitor luminos fără un realist cu prezentul. Oricine face o sinteză între marile religii poate afirma că toate spun aceeaşi poveste a extinderii conştiinţei. O trilogie absolut necesară este Puterea prezentului. Ghid de dezvoltare spirituală a lui Toile, urmată de Fii aici, acum, Ram Dass şi Miracolul momentului de Thich Nhat Hanh. Lucrările panoramează miturile fundamentale din creştinism, buddhism, taoism şi alte tradiţii, regăsind minunatul concept Unitate în Diversitate. Modernitatea este clădită pe realizările minţii, ceea ce a condus, în timp, la o abordare confuză a realităţii. Un timp ne-am confundat, mai ales occidentalii, cu propria minte, însă în loc s-o controlăm noi pe ea, s-a produs exact invers. Când suntem copii, populăm întunericul cu mii de monştri fioroşi în care începem apoi să credem, însă când bunica aprinde lumina, tenebrele dispar. Mintea are obiceiul universal de a monologa şi de a se hrăni cu evenimente trecute pe care le analizează şi le disecă, consumând enorm de multă energie şi timp în care fiinţa doarme iar egoul este hiperactiv. Gândind tot timpul, ratăm şansa experimentării prezentului. Marea înţelepciune a lumii a găsit locul şi exprimarea lui Dumnezeu, la fel de prezente în fiecare generaţie. Creatorul se află în centrul întregii sale creaţii (să nu uităm că un

cerc este generat din centrul său... este marea lecţie a compasului), iar exprimarea sa este eternul: Aici şi Acum! CUFUNDAREA ÎN ACUM

Una dintre preocupările spiritualităţii de pretutindeni este de a absorbi puterea cosmică a lui Acum. Pentru că, evident, 0 ORESTE TEODORESCU Dumnezeu este prezent în fiecare generaţie, iar problemele mântuirii, regăsirii Fiinţei celei Mari, întoarcerea în Regatul Pierdui sunt predicatele unui prezent continuu. Pătrunderea în starea de Acum începe prin concentrarea la activităţile cotidiene. Uneori, în rutină se află cheia de eliberare. Respiraţia, gătitul, băutul ceaiului, mersul prin natură sunt lecţii de intensă spiritualitate dacă le execuţi conştient. Din păcate, noi traversăm mecanic această uluitoare experienţă numită viaţă. Legea fundamentală a lui Ekhart Toile sună cam aşa: „Cu cât ne opunem mai mult situaţiei prezente, cu atât vom suferi mai mult" şi a fost formulată după ce a înţeles din cultura orientală importanţa ceremonialului în cele mai banale ipostaze. De exemplu, se poate atinge iluminarea, starea de sătuli, înfulecând încet, mestecând conştient de amestecul aromelor, înghiţind bucăţi mici şi concentrându-te asupra artei care a transformat hrana în aliment şi medicament. Fuga de prezent devine istovitoare, când ne proiectăm în alt loc, cu altcineva, într-o altă situaţie financiară, visând la cai verzi pe pereţi, ratăm experimentarea lui Acum, în taina căruia se află tot ceea ce ne trebuie pentru a ne duce menirea mai departe. înţelepciunea te învaţă cum să ieşi din bucla suferinţei: iertând prezentul, indiferent cât este de dur, acceptând că tot ceea ce ne este dat are un sens şi rugându-ne să căpătăm ceea ce ne trebuie. Hristos ne îndeamnă în rugăciune: „Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă ASTĂZI". Taina lui Acum se explică aşa: în prezent nu există probleme, căci acestea au nevoie de timp pentru a exista. Maxima concentrare pe moment, pe clipă, împiedică alimentarea problemelor cu energie. Dacă nu judecăm natura unui eveniment, dacă îi acceptăm doar existenţa fără să-1 etichetăm în

vreun fel, încetăm să ne mai chinuim degeaba! Pont: Stăpâneşte-ţi ura şi teama pentru o secundă şi vei găsi o soluţie! Codul lui Or este 3 CEI TREI STĂPÂNI AI MATERIALISMULUI ŞI CELE PATRU ADEVĂRURI NOBILE

Drumul spiritual este presărat de capcane puse de însuşi Zeul Egoului. Creştinii ştiu că: „drumul spre iad este pavat cu bune intenţii", iar buddhiştii ştiu că, uneori, în spatele încercării de evoluţie a conştiinţei se ascunde nevoia meschină a eului de a se simţi în siguranţă. Hristos ne îndeamnă să părăsim formele rostind clar: „Regatul Meu nu este din lumea aceasta", iar Buddha plasează Nirvana dincolo de nesfârşitul raport cauză-efect: „Acolo unde totul tace, se naşte şi există". Şi cum domeniul formelor se mai numeşte şi materialism, vă propun o incursiune în doctrina tibetană, unde există trei guvernatori ai materiei: stăpânii mentali ai Formei, ai Cuvântului şi ai Minţii. Egocentrismul stăpânului Formei va dori să genereze „o lume plăcută, previzibilă, sigură şi docilă, iar egoul va încerca să se pună la adăpost şi de a se distra evitând ori ce fel de tensiune", scrie călugărul budhhist Chogyam Trungpa Ripnoche. Stăpânul Cuvântului ne impune clasificarea, conceptualizarea, iar egoul se va feri să dea piept cu experienţa directă. Sub dominaţia acestui stăpân, realitatea va fi filtrată de subiectivism, furnizând persoanei confortul într-o lume previzibilă. Stăpânul Minţii îşi foloseşte egoul pentru a ne convinge să rămânem deosebiţi, unici dar în separaţie faţă de ceilalţi. Majoritatea celor care pornesc pe calea evoluţiei spirituale se afundă în imperiul iluzoriu al minţii, considerăndu-se superiori celor care „dorm". Buddhismul tibetan vorbeşte despre Materialismul spiritual ca despre o ultimă încercare a egoului de a rămâne independent faţă de sine, sau cu alte cuvinte este bătălia finală a Persoanei pentru a rămâne independentă faţă de Fiinţă. Adevărata spiritualitate ne invită să abandonăm persoana şi să ne încredem în fiinţă: „Nu eu vorbesc acum, ci Hristos trăieşte în mine", spunea apostolul Pavel când a fuzionat în UNU, iar

302 ORESTE TEODORESCU buddhismul descrie calea către Unitate prin înţelegerea celor patru adevăruri nobile: 1. Nobilul Adevăr al suferinţei: „Naşterea este suferinţă, decăderea este suferinţă, boala este suferinţă, moartea este suferinţă, a fi unit cu ceea ce nu este plăcut este suferinţă, a fi separat de ceea ce este plăcut este suferinţă, a nu obţine ceea ce doreşti este suferinţă. Pe scurt, toate laturile experienţei făcute în cuget şi în trup, cărora agăţarea le este inerentă, sunt suferinţă". 2.

Nobilul Adevăr al cauzei suferinţei: „Această sete este cea care duce la renaştere şi este însoţită de agăţarea pătimaşă care fuge când după un lucru, când după altul. Este setea după plăcerile simţurilor, setea de existenţă şi setea de non-existenţă". 3.

Nobilul Adevăr despre încetarea suferinţei: „Este completa distrugere şi separare de această sete, uitarea ei, renunţarea la ea, eliberarea de ea şi neataşarea faţă de ea". 4. Nobilul Adevăr despre Calea ce duce la încetarea suferinţei: „Este Calea cu opt braţe şi anume: înţelegere corectă, Gândire corectă, Vorbire corectă, Acţiune corectă, Mod de viaţă corect, Efort corect, Atenţie corectă şi Concentrare corectă". Codul lui Oreste 303 CAPCANE PE DRUMUL EVOLUŢIEI SPIRITUALE

Pentru buddhişti, cea mai grea încercarea a Eului este să se piardă în Marea Minte Universală. Nici Hristos nu şi-a mai

îngăduit persoanei să ocupe vreun loc în incinta fiinţării Sale, spunând „Eu şi Tatăl Unu suntem!" Eul, acest demon separator se infiltrează în toate gândurile şi-1 va slăvi pe Stăpânul Materialismului Mental. Aici se pierd mulţi guru, maeştri spirituali, care încă nu pot accepta că nu ei sunt Lumina Lumii, ci doar canalele prin care Ea se manifestă. Gândurile egocentriste au nevoie de stabilitate şi siguranţă şi vor încerca să ne convingă că nu există nimic mai presus de propria minte. Aici îşi găseşte locul pe calea spirituală meditaţia, al cărei rol este de a ne elibera de preconcepte, clasificări, axiome. Drumul spre Iluminare trece prin interior. Mântuirea, Pacea, Liniştea la care tânjim de când ne conştientizăm efemeritatea sunt sădite de Creator în fiecare dintre noi, nu trebuie decât să stăm în faţa sufletului, amintindu-ne: „Bate şi ţi se va deschide!" ştim că ne aflăm cu adevărat pe o cale spirituală când nu ne mai luăm în serios fiecare încercare de „a deveni mai bun". In prima fază, egoul ne va întinde nişte capcane făcându-ne rigizi. învăţăceii la început de drum vor fi foarte mândri că ei fac meditaţie, sunt vegetarieni, sunt sfioşi, generoşi, buni creştini, cu frica de Dumnezeu sau ţin post, stau ore întregi în ashramuri etc. Până nu ne vom detaşa de forme şi până nu vom găsi toate cele de trebuinţă în sine, nu vom fi altceva decât nişte somnambuli visând că se trezesc. Când ne pierdem umorul, buna dispoziţie şi disponibilitatea înseamnă că am ratat eliberarea şi ne-am făcut prizonierii altor concepte. Cel mai mare duşman al Iluminării este fanatismul, iar cea mai grea dintre erori este confundarea căii cu scopul! Aici se află marea suferinţă a lumii! ORESTE TEODORESCU SPIRITUALITATE ÎNSEAMNĂ ELIBERARE

Există un soi de mimetism care ne împiedică să progresăm pe calea spirituală. Seducţia formelor este foarte puternică până la debarasarea totală. Există o etapă în care adeptul se va simţi mult mai confortabil în faţa unui maestru. Chogyam Trungpa în

Incursiune în materialismul spiritual scrie că nimeni nu i-ar da ascultare dacă l-ar întâlni pe stradă, însă, dacă este îmbrăcat tradiţional şi se prezintă drept a unsprezecea reîncarnare a lui Trungpa Tulku, este asaltat de mii de oameni care îl proslăvesc înainte de a deschide gura. Rolul unui maestru este de a-i arăta celui însetat unde este izvorul, nu de a-1 condiţiona cu paharul; şi, după ce acesta îl va centra pe discipol, îi va spune că pe adevăratul drum spiritual nu te ajută nimeni din afară, ci găseşti cele de trebuinţă în universul tău interior. Secretul este de a renunţa la conflict, la dihotomie, de a accepta totul ca parte din întreg. Experimentarea vieţii produce înţelepciunea atât de necesară în iluminare, în mântuire! Există însă şi posibilitatea că acel căutător fervent al spiritualităţii să ajungă un simplu colecţionar de experienţe culturale interesante dar gol pe dinăuntru, adică incapabil să ofere celorlalţi ceva autentic, provenind din el însuşi. De aceea, discipolul, după ce va simţi că a devenit el însuşi apt să înţeleagă universul, trebuie să-şi părăsească maestrul şi să călătorească prin lume împărţind lumina! PREDICATELE OPTIMISMULUI

Viaţa înseamnă de fapt creaţie căci Dumnezeu, această Forţă A Misterioasă care se exprimă prin înţelepciune, Forţă şi Frumuseţe, generează forme şi esenţe perfecte. Conştiinţa umană este Codul lui Oreste de natură divină, iar organismele vii sunt capodopere. Omul, un fluture, un bonsai, o pară... câtă perfecţiune! Dacă suntem expresiile lui Dumnezeu, Sublimul Creator al Tuturor Lumilor, atunci ar trebui să ne trăim viaţa creând, fiind conştienţi că avem simţurile pentru universul exterior, imaginaţia şi intuiţia, pentru a putea porni în căutarea Sinelui, rămânând lucizi dar blânzi, ? generoşi dar fermi în deciziile noastre dictate de principii. Etica I şi morala sunt zidurile care ar trebui să ne mărginească poteca asI cendentă, iar iubirea, motorul care ne pune în „mişcare". In I cartea lui Neale Donald Walsch, Conversaţii cu Dumnezeu, există I o frază-cheie: „O bună bucată din viaţă ai trăit ca efect al expe1 rienţelor tale. Acum ai ocazia să fii cauza lor!" O invitaţie su-

perbă la cunoaştere şi acţiune. Puterea noastră se exprimă prin t gând-cuvânt-acţiune, iar libertatea pe care am primit-o ne dă posibilitatea de fi tot ceea dorim. Legile echilibrului şi ale atracţiei configurează decorul în | care ne vom derula existenţa din momentul naşterii până la f moarte. Cei care cred în Viaţa de Apoi se pregătesc să înţeleagă | ce se întâmplă cu spiritul eliberat de materie, căci este axio\ matic faptul că viaţa rezidă în toate regnurile şi că „nimic nu ! dispare, totul se transformă!" Din nefericire, multe idei stupide ne populează lumea în care trăim, iar dintre ele cele mai păguboase şi malefice sunt curentele separatiste: fanatismul religios, superioritatea rasială, ascendentul economic etc., căci acestea nu construiesc niciodată nimic, ci dimpotrivă, năruie \ ceea ce ne-a fost dat de la Dumnezeu pentru a ne duce la bun sfârşit menirea, pentru a ne înţelege scopul. Altminteri vom trăi inconştient, artificial, ratând şansa de a plonja în Miracolul Vieţii. De noi depinde soarta întregii Lumi, căci ce este umanitatea? La ce o putem reduce? Evident, la cuplul primordial Adam-Eva; bărbat-femeie; (+) şi (-)... Orice formă ar avea, oriunde s-ar naşte, omul este copilul Cerului şi al Pământului, iar suflarea de viaţă i-a dat-o acelaşi Tată, Marele şi Unicul Creator ORESTE TEODORESCU cu Adevărat. Dar omul este o fiinţă ca tot ceea ce este viu în Univers, şi atunci de ce atâta sete de distrugere? De ce să ne construim fericirea pe nefericirea Naturii, a speciilor, când am putea trăi în armonie cu întregul?

PLIMBARE CU DUMNEZEU PE CĂRARE

De mii de ani, oamenii nu dau crezare promisiunilor lui Dumnezeu dintr-un motiv extraordinar: sunt prea frumoase pentru a fi adevărate... NEALE DONALD WALSCH

Toate marile tradiţii contrazic ideea preconcepută şi atât de arbitrară cum că Dumnezeu ar avea un plan perfect pentru noi, de la care nu trebuie să ne abatem nici măcar un grad ca să nu fim aspru pedepsiţi. In logica religioasă şi nu sectară, relaţia noastră cu Tatăl nu este una dintre servitor şi stăpân, ci între asociaţi, angajaţi în crearea lumilor. Legile universale sunt concepute atât de perfect, încât omul, dacă le-ar respecta, ar face saltul cuantic de la „animal de povară la înger liber". Invitaţia lui Hristos este la regăsirea nemuririi: „Fiţi desăvârşiţi precum Tatăl vostru este!" Dumnezeu se face cunoscut creaţiei sale, întotdeauna prin cele opt concepte, pe care le regăsim irabil tâlcuite în Kabbalah: înţelepciune, înţelegere, Milă, Tărie, Frumuseţe, Slavă, Victorie, Temelie; toate acestea manifestându-se între Coroană şi Regat, între Cer şi Pământ, între Spirit şi Materie. Aşadar, ca buni fii ai Domnului să ne ridicăm fruntea din ţărână şi să privim cu nădejde linia albastră a infinitului! Ce părinte s-ar bucura văzându-şi copilul umilit, batjocorit şi chinuit? Dragostea Lui este atât de Mare, încât se întrupează în fiecare generaţie pentru a ne arata Calea spre Eternitate. Codul lui Oreste CELE DOUĂ TIPURI DE RUGĂCIUNE

Dacă păstrăm conceptul dualităţii, putem regăsi chiar şi în rugăciune două tipuri de relaţionare cu Dumnezeu. Cea mai uzitată este rugăciunea milogului-negociator: „Dă-mi, fă-mi, că şi eu am să fac şi am să dreg..." Ei bine, o statistică istorică ne arată că în faţa acestei atitudini, Universul rămâne insensibil. De câte ori 1-a ascultat Bunul Părinte pe Becali? Adevărata rugăciune, din nefericire foarte puţin rostită, este cea a recunoscătorului: „Mulţumesc, Doamne, pentru tot ceea ce am, pentru ceea ce am devenit... etc". Cel care, prin rugăciune, înţelege dialog neîntrerupt cu Dumnezeu îşi aminteşte sau, dacă nu, observă că în Natură cele mai fericite forme de viaţă sunt cele libere şi fără griji cum sunt păsările „au oare ele se îngrijesc ce vor mânca mâine, şi totuşi vor fi sătule", sau „crinul nu se preocupă cu ce va fi îmbrăcat, şi totuşi straiele lui sunt mai frumoase decât ale

lui Solomon". Când credinţa devine certitudine, nu mai ai de ce să-i cerşeşti Lui lucruri pe care le găseşti în tine, căci Dumnezeu ne locuieşte pe fiecare. Gândurile devin cuvinte, iar acestea acţiuni. Aşadar, dacă ne dorim ceva, creăm doar o stare de dorinţă, nu şi una de existenţă. Un proverb buddhist spune: „Vei obţine totul când nu-ţi vei mai dori nimic!" Există o adevărată mecanică universală prin care rugăciunile devin realitate, iar noi nu suntem nici pe departe nişte simpli spectatori-cerşetori, ci, în ecuaţia divină, suntem invitaţi să participăm ca nişte actanţi! „Mulţumesc Doamne pentru tot!" ORESTE TEODORESCU DESPRE MIRACOLE... Unii cred despre miracole că sunt efecte sau evenimente ieşite în afara legii sau chiar fără lege, când de fapt acestea nu sunt altceva decât legile subtile care operează în cosmosul interior al conştiinţei. PARAMAHANSA YOGANANDA Când înţelegem că suntem piese vii într-un organism infinit în care sistemele solare sunt aidoma celor endocrine, musculare, nervoase, osoase etc., în care planetele sunt celule, iar sorii organe, acolo unde totul se ordonează spiritual, energetic şi material, adică gând-cuvânt-acţiune, intrăm în dimensiunea miraculosului, adică a unei realităţi extinse, unde totul devine posibil, cu o singură condiţie: să respecte principiile şi legile universal valabile: 1. 2.

Raportul cauză-efect („după faptă şi răsplată!"); Atracţia („cine se aseamănă se adună"); 3. Echilibrul („remediul nenorocirii este echilibrul sufletesc"); 4. Transformarea („nimic nu se pierde prin moarte, totul se transformă şi evoluează"); 5. Eliberarea („căutaţi Adevărul şi el vă va face liberi!") Iată predicatele miracolului! Vă invit să le experimentaţi. Şi ca să simţiţi cu adevărat puterea logosului, rugaţi-vă aşa: „Sunt calm, liniştit şi fericit. Sunt recunoscător pentru tot ceea ce am.

Sunt parte din întreg. Lucrez cu persuasiune asupra perfecţionării mele, fiind blând şi generos cu semenii mei. M-am lepădat de cel Rău unindu-mă cu Binele, Frumosul şi Pacea! Am încetat A

să mai exist. încep să fiu!" Codul lui Oreste REGĂSIT PRINTRE EVANGHELII

Căci ce este dacă unii n-au credinţă? Oare necredinţa lor va nimici credincioşia lui Dumnezeu? Nicidecum! Ci Dumnezeu se vădeşte întru adevărul Său, pe când tot omul întru minciună, precum este scris: Drept eşti tu întru cuvintele Tale şi biruitor când vei judeca Tu. Epistola lui Pavel către Romani 3:3- 4 In lumea egoului şi a neantului, acolo unde oamenii caută faima şi aprecierea celorlalţi, dar nu şi pe cea a lui Dumnezeu, se întâmplă în fiecare generaţie, ca într-un prezent continuu, acelaşi lucru: incompetentul pozează în profesionist, curva în virtuoasă, egoistul cel mai rapace în binefăcător, trădătorul de neam în patriot, meschinul frustrat în maestru spiritual etc... Vă veţi întreba probabil de ce? Răspunsul este invariabil acesta: ruşinea sinelui, care este de natură divină în faţa exceselor persoanei, care îşi extrage sevele de la diavol. E aceeaşi ruşine pe care au resimţit-o Adam şi Eva când au ieşit din Fiinţă şi s-au trezit „goi". Gol aici nu are sensul de nud, ci de golit de Dumnezeu. Ce nevoie să ai de recunoaşterea semenilor, dacă Tatăl şi Fiul sunt departe de tine? Avem decalogul, pe care dacă l-am respecta am şti că nu suntem pe drumul pierzaniei, ştim cele şapte păcate capitale, dar oare în câte dintre ele ne regăsim zi de zi? Avem Calea, Adevărul şi Viaţa, dar ne încăpăţânăm să alergăm după efemeride într-un univers iluzoriu împletit din vicii senzoriale şi de caracter. In Evanghelii există o cheie de descifrare a ceea ce va să fie: „semănătorul este unul, secerătorul altul, dacă grâul n-ar muri în burta pământului, cum să crească recolta?"

ORESTE TEODORESCU VREMURILE SUNT APROAPE

Căci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască prin El, lumea. IOAN 3:17 Priveşte atent în jurul tău. încă te încăpăţânezi să negi adevărul? „Judecă-mă, Doamne, că eu întru nerăutate am umblat şi în Domnul nădăjduind, nu voi slăbi. Cercetează-mă, Doamne, şi mă cearcă; aprinde rărunchi în inima mea. Că mila Ta este înaintea ochilor mei şi bine mi-a plăcut adevărul Tău." (Psalmul lui David 25: 1-3) Nici un alt cuvânt nu este de folos. Trezeşte-te prietene, scutură-ţi ţărâna de pe haine, lasă morţii să-şi plângă morţii şi vino la Viaţă! AICI. ACUM... Uneori uităm să mai trăim. Adică? Păi, tot proiectându-ne într-un viitor subiectiv: „o să am, voi face, când o să fiu eu..." pierdem cel mai minunat şi adevărat spectacol: cel al clipei! La fel de păguboasă este şi rătăcirea prin trecut: „pe vremea mea, dacă mai eram tânăr... etc". Noi ştim, datorită noianului de informaţii şi experienţe, că prezentul este o consecinţă a trecutului, iar viitorul, concluzia prezentului. Aşadar, prezentul este centrul cercului, la periferia căruia se află trecutul, iar la graniţa de intersectare, viitorul. E foarte trist să-ţi consumi atâta energie cu regrete sau proiecte, fără să fii atent la misterul lui „aici şi acum"! Aşa cum pământul se învârte în jurul propriei axe (care rămâne fixă) şi în jurul soarelui, omul are în sine un element mutabil (universul exterior guvernat de timp) şi unul Codul lui Or este static (dimensiunea fiinţei, guvernată de ierarhiile cereşti). Tot I ceea ce trăim azi vine din ieri. înţeleptul ştie cum să acţioneze, I ca mâine să fie Bine!

UN GÂND DE SABAT

Dintr-o taină străveche, pământul a fost văduvit de oameni şi zei. în locul Luminii Dumnezeieşti, omul a aşezat o mare gaură neagră în care sunt absorbite toate visurile frumoase. Apoi, simţind acest gol chinuitor, acelaşi om a încercat să-1 umple cu sine însuşi, zicând fălos: „Omul este în centrul lucrurilor". Ciudat, senzaţia de pustiu s-a accentuat şi mai tare. A urmat o vreme a idolilor şi a sacrificiilor, însă nici acestea n-au putut stinge setea sfâşietoare a bietei fiinţe care nu-şi mai găsea rostul. Astăzi, în locul acestui crater, modernul a plasat piramida necesităţilor, şi ce să vezi? Nici o schimbare în bine, aceeaşi apăsătoare tristeţe. Dar acesta este doar tabloul lumii exterioare, însă ceea ce nouă ne poate părea mare, din perspectiva eternităţii înseamnă urechea acului. Fiul Omului şi al Domnului, acelaşi care vorbeşte prin Lao Tze, David, Moise, Buddha, Mahomed, Jeshua ne arată în fiecare generaţie Calea către Mântuire. Fericit cel ce ştie unde s-o caute! RIDICAREA OMULUI DIN ŢÂRÂNĂ, RESTAURAŢIA ŞI MÂNTUIREA

Trâmbiţele au sunat, peceţile s-au desfăcut. In Cer, armatele îşi strâng armele Luminii. Jos, în tenebre, lorzii vanităţii, egoului, ai lăcomiei şi ai corupţiei se pregătesc să dea asaltul final ORESTE TEODORESCU asupra omului. înţeleptul vede în semne adeverirea profeţiilor, materialistul doar criza planetară. începe restauraţia! Cele... mai teribile scuturi împotriva maleficului sunt morala, etica şi iubirea! In ele nu încape stricăciunea! „Şi împăraţii pământului şi domnii şi căpeteniile oştilor şi bogaţi şi cei puternici şi toţi robii şi toţi slobozii s-au ascuns în peşteri şi în stâncile munţilor. Strigând munţilor şi stâncilor: Cădeţi peste noi şi ne ascundeţi de faţa Celui ce şade pe tron şi de mânia Mielului; că a venit ziua cea mare a mâniei lor, şi cine are puterea să stea pe loc?" (Apocalipsa 6: 15-17) ÎNTRE MONDIALISM ŞI GLOBALIZARE

Două curente modelează evoluţia conştiinţei umane, în fiecare generaţie. Unul, inspirat din Lumile înalte, progresist, care propovăduieşte armonia, buna înţelegere, pacea, libertatea, şi celălalt, retrograd, separatist, totalitar, manipulator, conectat la planurile inferioare, demonice. A In istorie, cele două motoare care întreţin şi consumă energia vitală a omului de la naştere la moarte s-au ascuns în centrele unor societăţi iniţiatice, încercând fiecare dintre ele să-şi promoveze idealurile şi să-şi etaleze argumentele. Astăzi, expresia celor două se regăseşte în Modialism şi Globalizare. Mondialismul se bazează pe filosofía întregului şi recunoaşte scânteia divină din om, indiferent de rasă, cultură, religie, sex, propovăduieşte cunoaşterea de sine şi a universului pentru a înţelege şi respecta legile cosmice în cunoştinţă de cauză şi prin asumare individuală. Accentul este pus pe logosul a fi. Globalizarea se bazează pe acumulare, animată aşadar de verbul a avea. Aici banii sunt forma energetică aducătoare de putere, influenţă şi care Codul lui Oreste 313 cumpără conştiinţe, corupându-le! în mod voit, anumite grupuri de presiune confundă cele două curente între ele oferind opiniei publice o imagine haotică, căci, de când lumea, unii conducători s-au bazat pe dictonul „divide et impera!" Aşadar, Mondialismul este integralist, operând cu simboluri, iar globalizarea este separatistă, operând cu diaboluri. între cele două paralele se interpune o perpendiculară, şi aceasta reprezintă Voinţa Divină, este calea ascendentă a tuturor religiilor spirituale. Pe ea, omul dorinţei de a se mântui va găsi întotdeauna predicatele adevărului definite de Frumuseţe, înţelepciune şi Forţă! CUPRINS

Idei Esenţiale în Esoterism, 5 • Taina Fericirii, 28 • Sic Cogito aventura Iubirii care învinge Moartea, 29 • între A şi Mor se află marea taina a Universului, 33 • Mic eseu despre puterea cuvântului, 35 • între Iad şi Rai, 38 •

România, este într-un sens, „The Land of Choice"..., 39 • 2012 - Sfârşit sau început?, 40 • Nimic nu este imposibil dacă dorinţa este curată, 42 • Cu toţii suntem UNU, 43 • Legea unităţii, 44 • Secretul de la Fatima. A treia profeţie, 44 • Mama Pământ îşi cheamă fiii la acţiune, 47 • Credenţial, 48 • Să răspundem mediocrităţii devenind merituoşi, 48 • Alianţa Binelui, 49 • Să fim curaţi, zâmbitori şi dârzi!, 50 • Un vis care se va adeveri. Curând!, 51 • Ce este răul?, 52 • Un gând bun, 52 • Un mic exerciţiu de percepţie, 53 • în căutarea unităţii, 54 • Astăzi..., 55 • în numele Trandafirului..., 55 • 2012, început sau sfârşit? - ciclurile cosmice şi moştenirea maya -, 56 • Din Evanghelia Păcii..., 59 • Cheia Fericirii, 60 • Rădăcinile Logosului, 60 • Să opunem fricii iubirea!, 60 • Binecuvântarea sfinţilor, balsamul oamenilor, 61 • Calea Bucuriei, 62 • Atributele Omului Luminii, 63 • Sentiment şi sexualitate în Evul Mediu, 63 • Sfârşitul, ca fericit pretext pentru un alt început!, 65 • O...menire, 66 • Sallam Malekum, Shalom, Pace ţie..., 67 • Ştiinţa şi Religie, 67 • Treptele suferinţei şi găsirea Fericirilor, 68 • Câteva cugetări asupra Divinului Şapte, 69 • Armele Luminii, 71 • Taina ispitirii, 72 • De ce?, 73 • Eterna luptă, 73 • Certitudini în grădina cu petale de cais, 74 • Atât de simplu..., 75 • Despre frică, fară teamă, 76 • Feţele Fricii, 76 • în aşteptare..., 77 • întoarcerea la simplitate, 78 • Din

tainele jocului serios, 79 • în căutarea luminii interioare, 80 • Creierul: o enigmă pe cale de a fi descifrată, 81 • Ruşinea în faţa Morţii, 84 • Alte viziuni asupra morţii, 85 • Lumina Vieţii, 86 • Câteva noţiuni elementare despre suflet şi spirit, 87 • Câteva întrebări despre viaţă..., 88 • De la uter la cer, prin negura vremii..., 89 •Jertfe şi sacrificii asociate sentimentului religios, 91 • Adevărul care te face liber, 92 • Uneori, ne rătăcim şi pe cărările drepte, 94 • Rolul şi simbolistica animalelor în religiile primordiale, 95 • Cu smerenie prin Templul Naturii, 96 • Soarele ca simbol ordonator şi unificator în primele religii, 98 • Luna şi planetele în conştiinţa umanităţii, 100 • Adâncimile cerurilor, 101 • Sfinţenia apelor, 101 • Misterele mărilor, 102 • Metafizica verticalităţii, 104 • Mama Geea şi huma vieţii, 105 • Despre medicină şi magia strămoşilor noştri, 106 • Carpaţii sacri şi energia vie, 107 • Baba Dochia, Moşul şi Muntele Sacru, 109 • Teurgie şi sacroterapie în sistemul integralist geto-dac, 110* Şamanism şi practici voodoo în bazinul carpatic, 111« Moşul sau Omul Alb, 112 • Sfântul de la Maglavit, 113 • Solomonarul, Platon şi Orfeu, 114 • Zamolxe şi Pitagora, 115» Tărâmurile de dincolo şi vulturul-călăuză, 116 • Vrăjmaşii omului în mitologiile şi legendele 315 populare, 117* Strămoşii lupi, 121 • Samca, duh feminin diabolic, 123 • Zbură-

torul, 124 • Ce este un maestru spiritual, 125 • Bogăţiile tradiţiilor noastre populare, 126 • Facerea Omului; trânta dintre Diavol şi Dumnezeu, 127 • împărţirea lumii, a cerurilor şi căderea dracilor, 128 • O altă viziune românească asupra Facerii, 130 • Despre ştiinţe şi doctrine secrete, 131 • Omul „primitiv", mult mai savant decât „cel modern"!, 132 • Gnoza omului „primitiv", 132 • Creştinismul, în căutarea textului primordial, 133 • Adevăruri ascunse, învingătorii de ieri devin învinşii de azi, echilibrul universal, 135 • Biserica Creştină şi primele lupte pentru Adevăr, 137 • întrebarea, un substantiv la genul feminin, 139 • Cunoaşterea nu face rău, doar neînţelegerea provoacă războiul, 139 • Câteva note despre annunaki, 140 • Teoria modernă a pământului găunos, 142 •Tărâmuri uitate, continente dispărute, 144 • Nimic nu se pierde, totul se transformă, 146 • Noua Ordine Mondială şi Teoria Conspiraţiei, 147 • Cei şapte îngeri planetari şi guvernarea subtilă a lumii, 151 • Epocile Omenirii, 152 • Extratereştrii şi evoluţia umanităţii, 153 • A fi sau a nu mai fi? Iată noua, dar atât de vechea întrebare, 154 • Fericirea şi datoria împlinită, 156 • Alchimia, 157 • Câteva cuvinte despre viaţă..., 159 • Armonizarea, 161 • Fiecare zi poate fi momentul zero, 162 • Sublimul vieţii păstrat în toate micile detalii, 163 • Cheile universale ale mântuirii, 164 • Câteva noţiuni despre Hermetism, 166 • în

căutarea Reintegrării, 167 • Redescoperiţi-vă aripile, 168 • Taina cuvintelor vii, 169 • între Bine şi Rău se află strâmta cărare care ne înalţă sau ne prăbuşeşte în funcţie de propria alegere, 170 • O scurtă incursiune în legendele despre Cel Rău..., 171 • Viziunea Răului în India, 172 • Diavolul din tarot, 173 • Răul în Grecia antică, 174 • Ideea Răului în Islam, 175 • Cele două prietene fidele ale omului: boala şi suferinţa, 176 • Arcana ultimei revelaţii, 177 • O ultimă poartă de deschis..., 178 • Destinul, asceza şi regăsirea regatului pierdut, 179 • De la memoria individuală la cea universală, 180 • Arhiva lui Dumnezeu, 181 • Cronica Akasha, 182 • Akasha sau jurnalul Elohimilor, 183 • Biblia şi Cronica Akasha, 184 • A cincea dimensiune, 185 • întoarcerea maestrului rătăcitor, 186 •De la magie la... meschinărie, 187 • „Să ridici ochii la ceruri...", 189 • între Trufie şi Iubire, 190 • Profeţia apocaliptică a lui Isaia, 191 • Avertismente despre zilele cele de apoi din Biblie, 192 • Taina esenienilor, 193 • Dualitatea, 194 • Triada, 195 • Quadratura, 196 • Să fim contemporani cu vremea schimbării, 196 • Marea Transformare a început de mult. Vrei să participi?, 198 • Trezirea la Unitate, 199 • Experimentarea conştiinţei cosmice, 200 • Avatar şi viziunile Cerbului Negru, 201 • Confruntarea cu frica şi dobândirea iluminării, 203 • 12 dimensiuni ale extinderii conştiinţei, 204 • Cele patru naturi esenţiale ale

omului, 208 • Patru principii pentru a tranzita criza planetară, 210 • Trezirea conştiinţei şi respectul faţă de trup, 212 • Canalizarea energiei şi atingerea conştiinţei unice, 213 • Găsirea propriei căi spirituale în conceptul: Unitate în diversitate, 215 • Lumea exterioară este expresia celei interioare, 216 • învăţăturile bătrânului shaman, 218 • Viaţa, o împletire a visului cu aprecierea mitului şi sensul misterului, 220 • Logica viitorului, 221 • Schimbarea percepţiei 316 obişnuite, 222 • Un alt tip de percepţie, 224 • Meditaţia de duminică, 224 • Noile principii ale educaţiei, 225 • Ruperea legăturilor cu durerea şi tristeţea, 226 • Fericirea se naşte abia după ce moare frica, 227 • Idei esenţiale în Kabbala, 228 • Despre Kabbala..., 230 • Ce este Kabbala?, 231 • Armonizarea egoului cu sine şi fuzionarea în Dumnezeire, 233 • Siddharta, 235 • Siddharta şi... dragostea, 236 • Zbuciumul lui Siddharta, 237 • Siddharta şi Hesse, 238 • în căutarea sensului profund, pe calea sufismului, 240 • Experienţa dialogului nemijlocit cu Dumnezeu, 240 • Alchimia fericirii (I), 242 • Căile dobândirii fericirii, 243 • Alchimia fericirii (II), 244 • Cum recunoşti un om fericit?, 246 • Omul de lumină, 247 • Aforisme hermetice, 248 • Despre natură şi îngeri, 249 • Harta şi structura raiului, 250 • Despre îngeri, 251 • Porţile raiului şi porţile iadului, 252 • Accesul în rai, 253 • Forţă vs putere, 255 • Ignorantul şi

înţeleptul, 256 • O nouă filosofie cromatică asupra evoluţiei umanităţii, 257 • Ştiinţă şi religie, 258 • O biografie model: Maica Tereza, 259 • Săracă pe pământ, dar plină de comori în cer, 261 • Când Dumnezeu devine alchimist..., 262 • Prima locuinţă a sufletului, 263 • A doua locuinţă din castelul interior, 264 • A treia şi a patra locuinţă sufletească, 265 • A cincea şi a şasea locuinţă din castelul interior, 266 • A şaptea locuinţă şi căsătoria mistică, 267 • Zen şi zazen, 268 • Atingerea iluminării prin practica zen, 270 • Profeţiile de la Celestine, 271 • Alte viziuni, 273 • Misterioasa gândire celtică, 274 • Sensul misterului în gândirea celtică, 275 • Calea prieteniei, 276 • Marea surpriză de a nu muri, 277 • Experienţele sufletului, 279 • Suferinţa ca maestru spiritual, 280 • Munca în exces este păcat de moarte, 281 • Vinerea mare, ziua care aduce lumină în inima întunericului, 282 • Tao şi esenţa condiţiei umane, 283 • Cunoaşterea întregului şi dobândirea nemuririi, 284 • Calea spre adevărata mulţumire, 285 • Vindecarea lumii, 286 • înţelepciunea toltecă, 287 • Puterea cuvântului în spiritualitatea toltecă, 288 • Importanţa întrebărilor în trezirea spirituală, 289 • Câte ceva despre wicca, 290 • Vrăjitoria între religia naturii şi satanism, 291 • Sabatul şi cercul de putere, 292 • Wicca: o veche religie care celebrează viaţa, 293 • Fizică şi spiritualitate, 294 • Materia, vidul şi energia, 295 •

Adevărurile religiilor orientale, 296 • Permanenta schimbare a realităţii, 297 • Puterea lui Aici şi Acum, 298 • Cufundarea în Acum, 299 • Cei trei stăpâni ai materialismului şi cele patru adevăruri nobile, 301 • Capcane pe drumul evoluţiei spirituale, 303 • Spiritualitate înseamnă eliberare, 304 • Predicatele optimismului, 304 • Plimbare cu Dumnezeu pe cărare, 306 • Cele două tipuri de rugăciune, 307 • Despre miracole..., 308 • Regăsit printre evanghelii, 309 • Vremurile sunt aproape, 310 • Aici. Acum..., 310 • Un gând de Sabat, 311 • Ridicarea omului din ţărână, restauraţia şi mântuirea, 311 • între mondialism şi globalizare, 312 La Editura RAO a apărut: puterile oculte ale mintii » ENRIQUE DE VICENTE De ce există case bântuite? Există fantome? Putem primi şi transmite mesaje telepatice? Este posibil să cunoaştem viitorul? Posedă oare vindecătorii o energie misterioasă? Toate aceste întrebări îşi află un răspuns complet şi bine documentat în Puterile oculte ale minţii, care analizează în mod raţional şi sistematic aşa-numitele „facultăţi paranormale". Cartea inventariază o serie de cazuri surprinzătoare de manifestări ale acestor facultăţi inexplicabile, ajutându-ne să înţelegem mai bine mintea umană şi să ne apropiem de fenomenele care au fost

considerate întotdeauna ca fiind străine de experienţa imediată, precum existenţa fantomelor, telepatia, clarviziunea sau bioenergia. Enrique de Vicente este ziarist specializat în subiecte paraştiinţifice din 1968 şi vicepreşedinte al Societăţii Spaniole de Parapsihologic. Conduce revista internaţională Ano Cero, pe care a fondat-o în 1990, şi a fost colaborator la 50 de publicaţii spaniole şi din alte ţări, ca şi la mai mult de 20 de programe de radio şi televiziune. biblioteca rao FICŢIUNE CLASICI Charles Dickens .........David Copperfield (2 vol.) Diderot.........................Nepotul lui Rameau Stendhal......................Mănăstirea din Parma L.N. Tolstoï..................Cazacii şi alte povestiri CLASICI CONTEMPORANI James Agee.................Un deces în familie William Blake .... .......Cântece ale inocenţei Charles Bukowski.......Poveşti despre nebunia obişnuită ♦ Cea mai inimoasă femeie din oraş şi alte povestiri Albert Camus...............Carnete ♦ Teatru ♦ Primul om André Gide .................Falsificatorii de bani. Porumbelul ♦ Fructele pământului William Faulkner.........Cătunul ♦ Oraşul ♦ Casa cu coloane ♦ Steaguri în ţărână ♦ Sanctuar ♦ Sartoris ♦ Nuvele regăsite ♦ Neînfrânţii» Povestiri inedite Michel Foucault ..........Cuvintele şi lucrurile Witold Gombrowicz ....Ferdydurke ♦ Trans-Atlantic ♦ Pornografie ♦ Cosmos ♦ Bakakai John O'Hara ................BUtterfield 8 ♦ întâlnire în Samarra

Hermann Hesse..........Jocul cu mărgele de sticlă ♦ Knulp. Demian ♦ Siddhartha ♦ Călătorie spre Soare-Răsare ♦ Lupul de stepă ♦ Narcis şi Gură-de-aur John lrving...................Lumea văzută de Garp Ilf şi Petrov...................Viţelul de aur ♦ Douăsprezece scaune Franz Kafka.................Corespondenţă (vol. I) ♦ Corespondenţă (vol. II) ♦ Corespondenţă (vol. III) Claudio Magris ...........La voia întâmplării» Călătorie nesfârşită André Malraux ............Cuceritorii. Calea regală ♦ Speranţa Thomas Mann ............Alteţă regală ♦ Mărturisirile escrocului Felix Krull ♦ Povestiri ♦ Lotte la Weimar ♦ Doctor Faustus ♦ Casa Buddenbrook ♦ Muntele vrăjit Gabriel Garda Marquez Aventura lui Miguel Littin, clandestin în Chile ♦ Despre dragoste şi alţi demoni ♦ Generalul în labirintul său ♦ Un veac de singurătate ♦ Toamna patriarhului ♦ Vijelia ♦ Povestea târfelor mele triste ♦ Dragostea în vremea holerei ♦ Douăsprezece povestiri călătoare ♦ Cronica unei morţi anunţate ♦ Ceas rău Marcel Proust..............Eseuri ♦ Carnete Antoine de Saint-Exupéry Curierul de Sud. Zbor de noapte. ♦ Pământ al oamenilor ♦ Pilot de război William Sarayan .........Comedia umană Jean-Paul Sartre..........Cuvintele. Greaţa ♦ Teatru ♦ Zidul Claude Simon.............Drumul Flandrei ♦ Georgicele John Steinbeck............Păşunile Raiului ♦ Şoareci şi oameni ♦ Fructele mâniei ♦ Cartierul Tortilla ♦ Nopţi fără lună ♦ Perla Stefan Zweig...............Suflete zbuciumate AUTORI ROMÂNI CONTEMPORANI Vartan Arachelian.......Noaptea bastarzilor

Eugen Ovidiu Chirwici. Suflete la preţ redus ♦ La Broasca Leşinată ♦ Labyrinth.com ♦ A doua moarte Cristian Gava .............Drumul spre fericire. Misterul testamentului Adrian Onciu...............Cercul Kagan ♦ Afacerea Alzira Dinu Săraru.................Trilogia ţărănească (3 voi.) Alex Mihai Stoenescu .Patimile Sfântului Tommaso d'Aquino THRILLER, AVENTURI, ACŢIUNE David Baldacci.............Jocul orelor ♦ Colecţionarii ♦ Clubul Camei Josh Bazell..................Târgul cu moartea Dan Brown ..................Codul lui da Vinci (ediţie ilustrată) ♦ îngeri şi demoni (ediţie ilustrată) John le Carré...............Prietenie absolută Richard Clarke.............Poarta scorpionului Robin Cook .................Şocul Clive Cussler...............Walhalla ♦ Odiseea troiană ♦ Şarpele ♦ Aurul albastru Joseph Finder .............Puteri excepţionale ♦ Paranoia Colin Forbes................Conspiraţia ♦ Rinocerul ♦ Valul ucigaş Karin Fossum..............Nu privi înapoi! David Gibbins ............Aural cruciaţilor Olivia Goldsmith ........Preţul libertăţii ♦ Viaţa după Billy Javier Gonzales..........A cincea coroană John Grisham .............Campionul din Arkansas ♦ Mediatorul ♦ Fotbal şi pizza Jack Higgins................Atac la preşedinte ♦ Răzbunarea JaneJohnson...............Al zecelea dar Dean Koontz ..............Chipul ♦ în puterea nopţii ♦ Trăieşte noaptea ♦ Invazia ♦ Odd Thomas ♦ Odd pentru vecie ♦ Fratele Odd Brad Meltzer ..............Cartea sorţii ♦ Milionarii Nelson DeMille............Căderea nopţii Jo Nesbo.....................Fantoma trecutului Jodi Picoult..................O viaţă de rezervă ♦ Dispariţii Mărio Puzo .................Omerta

John Saul....................Casa de la răscruce ♦ Clubul Manhattan ♦ Vocile ♦ Coşmarul ♦ Vocile răului Joscefyn Godwin & Guido Mina di Sospiro . . . Cartea interzisă Scarlett Thomas .........Sfârşitul domnului Y J.R.R. Tolkien..............Copiii Iui Hurin Nicola Upson..............Un expert în crimă Mark Winegardner......întoarcerea naşului ♦ Răzbunarea naşului ROMAN ISTORIC Juan Tajur...................Pătimirile Măriei Magdalena Su Tong......................Eu sunt împăratul Chinei RAO CONTEMPORAN Chimamanda Ngozi Adichie Jumătate de soare galben Aravind Adiga..............Tigrul Alb Nikita Lalwani..............Harul Javier Marias...............Inimă atât de albă Azar Nafisi...................Citind Lolita în Teheran Marius Sena ...............Farsa Patricia Wood .............Loterie DRAMĂ Kim Edwards...............Fiica tăcerii Louise Erdrich ............Toba pictată ROMAN BIOGRAFIC Ruy Câmara ...............Cântece de toamnă PENTRU TINE Lan Samantha Chang.Moştenire Sophie Dahl................în jocul celor mari Laura Dave.................Londra este cel mai frumos oraş din America Anne Fine ...................Cenuşa unei iubiri Rina Frank..................Toate casele au nevoie de un balcon Gloria Goldreich..........Cină cu Anna Karenina Victoria Hislop.............Insula Stephanie Ka/los.........Vieţi în mozaic Linda Newhery............Fata sălbatică

Ambra RadaeUi .........Casa de vacanţă Daniele Sallenave ......La Fraga Lisa See......................Floare-de-Zăpadă şi evantaiul secret Heather Skyler ...........Vârsta perfectă Ayelel Waldman..........Dragostea şi alte lucruri imposibile NONFICŢIUNE ISTORIE, SOCIOLOGIE, POLITICĂ, GEOGRAFIE, RELIGIE, ARTĂ Grigore Arbore............Libertatea fără democraţie şi „glonţul de aur" Richard Bassetl...........Spionul-şef al lui Hitler Antony Beevor ...........Stalingrad Eugen Ovidiu Chirovici Misterele istoriei ♦ Puterea ♦ Noua economie Bill Clinton ..................Arta de a dărui Norman Davies ..........Varşovia Ioan Drăgan................Comunicarea John Lewis Gaddis .....Războiul Rece Cristopher Hale...........Cruciada lui Himmler Jonathan Harr ............Tabloul pierdut Vittoria Haziel.............Patimile după Leonardo Bor Sugarjav £r Ion MihailIosif Mongolia lui Cinghis Haan M. Baigent, R. Leigh, H. Lincoln Moştenirea mesianică ♦ Sângele sfânt şi Sfântul Graal VirgilMăgureanu.........Declinul sau apoteoza puterii? ♦ Sociologie politică ♦ De la regimul comunist, la regimul Iliescu