Cuvant - Tudor Arghezi 4n4f2p

Cuvant de Tudor Aghezi

Poezia "Cuvant", scrisa in anul 1935 de catre poetul din Carbunesti, Tudor Arghezi, este ca o prefata pentru volumul pe care il deschide: "Carticica de seara". Prin ea, autorul isi exprima parerile despre rolul sau si al operei sale; transmitand modul de creare a poeziei, aceasta devine o arta poetica. Titlul, ales de poet pornind de la principiul biblic "La inceput a fost cuvantul..." exprima dorinta autorului de a face o opera reusita, care sa-l satisfaca pe cititor. Poezia incepe printr-o adresare directa catre cititor, cu dorinta de a crea pentru acesta o carte si a i-o oferi in dar : ,,Vrui, cititorule, sa-ti fac un dar," . Vocativul "cititorule" subliniaza prietenia dintre emitator si receptor. Darul oferit este o opera de dimensiuni reduse, "O carte pentru buzunar/ O carte mica, o carticica" dar aflata in armonie cu lumea inconjuratoare: "Am voit sa umplu celule/ Cu suflete de molecule./ Mi-a trebuit un violoncel: / Am ales un brotacel/ Pe o foaie de trestie ingusta/ O harpa: am ales o lacusta./ Cimpoiul trebuia sa fie un scatiu". Prin diminutivul ,,carticica" autorul isi exprima pretuirea pentru carte si dragostea pentru creatie. Poezia este un joc, prin care poetul vrea sa ofere cititorului imaginea unei lumi nevazute, impalpabile. Universul miniatural se insufleteste datorita harului creatorului, unde cuvantul pare sa devina un instrument muzical, parte dintr-o orchestra; textul se naste prin cantecul violoncelului, al harpei si al cimpoiului. Autorul creaza cu ajutorul "slovelor", un arhaism pentru litere.Folosit in text cu intentia de a exprima ideea ca arta cuvantului scris este foarte veche. Metafora din versul "Si din intelesuri furnicile" sugereaza ca ele, cuvintele, "aduna", cu harnicie, cu dibacie, semnificatii multiple, pe care cititorul este chemat sa le descifreze. Strofa a doua exprima ideea ca poezia este un mister. Triplul epitet "Micsorata, subtiata si nepipaita viata" il caracterizeaza pe poet ca pe un creator care scoate la iveala viata necunoscuta a maruntelor efemere. In ultimul vers din aceasta strofa, poetul i se adreseaza, din nou, cititorului, cu aceeasi prietenie cu care i se adreseaza si in strofa intai, insa si cu un anume respect ("a dumitale") : "Farmece as fi voit sa fac/ Si printr-o ureche de ac/ Sa strecor pe-un fir de ata/ Micsorata, subtiata si nepipaita viata/ Pana-n mana, cititorule, a dumitale". Lumea descrisa fiind infinita, autorul isi propune sa infatiseze "macar" o parte din ea. Aceasta limitare (sugerata prin repetarea, de trei ori, a cuvantului "macar", si de doua ori a cuvantului "nitica") nu strica insa frumusetea poeziei. Astfel, metaforele "tandara de curcubeie" si "scama de zare" sugereaza ca lumea marunta este frumoasa si plina de stralucire; descrisa in poezie, ea aduce pace in suflet, asa cum curcubeul anunta inseninarea vremii. Poezia il va face pe cititor sa devina, din nou, copil, sa se intoarca la starea adamica a constiintei. Dorind sa puna in "carticica" lui puritatea condensata (metafora "drojdii de roua"), autorul cauta necunoscutul (metafora "Parfumul umbrei si cenusa lui"), pentru a scrie o poezie originala, cititorul descoperind rostul poeziei, al creatiei, care este unul grav, ce trece de lumea vizibilului, a realului, dar si a jocului imaginativ al eului poetic. Ultimul vers al poeziei, care este de fapt si ultima strofa, din cele patru, „Am rascolit pulberi de fum...” arata efortul depus de autor pentru ca darul sau sa fie perfect. Astfel, scriitorul se daruieste in totalitate operei sale, punand in ea o parte din sufletul sau, din crezul sau poetic, subliniind menirea sa ca poet si creator. Poezia, avand o muzicalitate aparte, data de rima imperecheata si monorima, cuprinde o serie de

metafore, "tandara de curcubeie" (armonie de culori) , "suflete de molecule" (viata in miniatura) , "scama de zare" (infinit) , "drojdii de roua" (prospetime) prin care autorul surprinde intregul univers al esentelor, al inchipuirilor... Din punct de vedere morfologic, unele verbe ("vrui", "am voit", "as fi voit") arata intentia poetului de a realiza acest act de creatie, iar altele ("am ales", "sa umplu", "sa fac", "sa strecor", "sa culeg", "sa caut") sugereaza complexitatea muncii de poet. Frumusetea ei consta in indoiala care-l stapaneste pe creator ("Si nu mai stiu..."), sentiment care da nastere unor noi cautari. Sunt prezentate 3 idei fundamentale.Prima se refera la relatia autocititor.A doua la lumea imaginara a creatiei artistice a cartii si cea de-a treia se refera la creatia insasi ca rod al talentului si al efortului artistului. Pentru a-si transmite ideile si sentimentele, eul liric apeleaza la figuri de stil precum: metafore, repetitii, enumeratii, epitete, inversiuni. Prozodia poeziei se remarca prin originalitate. Masura versurilor este inegala; ritmul este trohaic; predomina rima imperecheata, care alterneaza cu versuri libere (fara rima). Poezia este alcatuita din trei strofe, inegale ca numar de versuri si un vers liber la final, despartit de restul poeziei printr-o pauza grafica. Cuvantul-cheie al poeziei este "carte", cu forma diminutivata "carticica", termen prin care autorul isi denumeste opera, asa cum o face si in poezia "Testament".

"Cuvant", de Tudor Arghezi "Vrui, cititorule, sa-ti fac un dar, O carte pentru buzunar, O carte mica, o carticica. Din slove am ales micile Si din intelesuri furnicile. Am voit sa umplu celule Cu suflete de molecule. Mi-a trebuit un violoncel: Am ales un brotacel Pe-o foaie de trestie-ngusta. O harpa: am ales o lacusta. Cimpoiul trebuia sa fie un scatiu. Si nu mai stiu... Farmece as fi voit sa fac Si printr-o ureche de ac Sa strecor pe un fir de ata Micsorata, subtiata si nepipaita viata Pana-n mana, cititorule, a dumitale. Macar cateva crampeie, Macar o tandara de curcubeie, Macar nitica scama de zare, Nitica nevinovatie, nitica departare. As fi voit sa culeg drojdii de roua, Intr-o carticica noua, Parfumul umbrei si cenusa lui,

Nimicul nepipait sa-l caut vrui, Acela care tresare Nici nu stii de unde si cum. Am rascolit pulberi de fum..."