Cel Mai Iubit Dintre Pământeni - Marin Preda - Citate Interesante 5t465

Cel mai iubit dintre pământeni - Marin Preda – Idei/Citate importante

Volumul 1

-

Unii artişti sunt “posedaţi de ideea durabilităţii perpetuării fiinţei lor în spirit”  “Cultura e o formă de viaţă prin care colectivitatea umană îşi exprimă forţa creatoare.”

-

“…acel sentiment, pe care îl simţim totdeauna în mijlocul naturii, de pace lăuntrică şi de diminuare a obsesiilor, de scădere a importanţei gândirii şi impulsurilor vieţii noastre interioare; suntem mai mici decât vasta natură dar şi mai mari când ne contopim cu ea, fiindcă ştim, în timp ce un deal minunat, un munte superb nu sunt astfel decât fiindcă îl vedem noi.”

-

“Frumuseţea poate intimida, o fată prea frumoasă poate fi ocolită, ca şi una prea urâtă.”

-

“Există un astfel de timp mort, neştiut şi nebănuit de cel trădat, când sentimentele alunecă şi nu sunt mărturisite celui trădat.”

-

„...Românul ştie multe, de la cronicari şi din propria istorie, că vremurile trec şi important e să scapi cu viaţă.”  „Că poţi trăi şi într-o grotă, numai să trăieşti? Că demnitatea, idealurile, libertatea, mîndria de a fi om vor renaşte şi că numai cine există mai poate să renască, în timp ce un mort e mort de-a binelea şi nu mai are cum să recucerească aceste valori?”

-

-

“Piesa care se joacă tocmai de aceea place, fiindcă eroul nu reţine legea în spiralele căreia destinul său se înscrie ”

-

“Unii oameni deşi au cultură, sînt analfabeţi prin concepţia pe care o au despre cultură. Ei confundă civilizaţia, pasta de dinţi, cu cultura ...”

-

„Cît apare pe lume un scriitor mare, românii imediat încetează orice căutări proprii şi îl imită pe acela. Cultura e o forţă şi ca atare atrage în sfera ei gravitaţională pe cei slabi, care nu mai au nici o şansă. Pentru a scăpa de acest blestem, culturile tinere, cum e a noastră, trebuie să facă un efort uriaş pentru a deveni independente, şi anume începînd cu violenţă prin a fi polemice cu valorile dominante ale occidentului.”

-

“La noi, românul lucid a descoperit răul dar nu-i poate rezista.”

-

” Pămîntul pe care călcăm nu ştie nimic de dramele noastre. Nu există remediu... Ambiţiile, vanitatea, egoismul ne mănîncă viaţa... Cînd viaţa e o bogăţie, o revărsare de

daruri, un rîu cu ape bogate şi veşnice, să ajungă pentru toţi... noi ne facem ziduri, ne închidem în ele, ne urîm, ne detestăm şi uităm prezentul, astfel bucuria vieţii ne scapă."' -

„Căsătoria o o temniţă în care oamenii, cu vini diferite, se închid şi SE urăsc reciproc crezînd că au fost pedepsiţi să ispăşească pe nedrept pedeapsa celuilalt...”

-

“Un talent, dacă îşi îndreaptă cu toată energia puterea într-o direcţie unică, poate egala pe cele mari.”

-

„Curios cum o prietenie se naşte şi apoi se hrăneşte dintr-o anumită stare de spirit a cuiva, ca să se stingă îndată ce flacăra acelei dispoziţii, care ne-a făcut o vreme să credem că avem înaintea noastră un om inteligent, cu mintea scăpărătoare, s-a retras sau chiar a consumat ceva interior, ceva preţios. Desigur, acum omul nu ne mai spune nimic şi ne mirăm că avem în fata noastră un ins obişnuit şi tern!”

-

„Mă interesează plimbarea în libertate, fără gînduri şi fără ţintă şi mai ales fără reverie, fiindcă într-o astfel de stare de obicei nu mai vezi lucrurile din jur... Cînd singura bucurie de care eşti conştient constă în însuşi faptul ca atare, că mergi, restul, că auzi, vezi şi miroşi, constituind doar, din cînd în cînd, o surpriză liniştită...” „În noi înşine, dar fără să ne dăm seama, încetează să bată ceasul trecerii, al devenirii, al scurgerii, ceasul care a fost întors pentru noi din chiar secunda cînd am fost scoşi din neant, acolo în pîntecul matern, şi a cărui durată este înscrisă chiar pe el, ora opririi fatale, pe care n-o concepem, dar pe care o ştim, la maladie mortelle, de care vorbea danezul ... (Kierkeegard).”

-

-

“Dar eu ştiam că pentru o femeie aspiraţiile unui bărbat sunt literă moartă atât cât timp nu devin un fapt social cert.”

-

"Nu se poate încheia nici un pact cu nimeni ... şi de altfel un pact faustic care ne-ar feri de primejdiile riscului, repet, ne-ar priva şi de bucuriile victoriei. Forţa stă în noi înşine: dumneavoastră aţi şi semnat un pact încă din tinereţe cu puterile spiritului, trebuie să recurgeţi la ele, să recitiţi acest pact şi să-l respectaţi. Cultura e o făclie care arde! N-o aruncaţi din mîini şi nu invidiaţi desfrînaţii..."

-

„...Nu sîntem noi vinovaţi că am moştenit o societate bolnavă... în mod fatal, curentul care se creează împotriva mentalităţii vechii societăţi ia cu sine pe toţi cei care nu acceptă să-şi însuşească noile principii. Nu există revoluţie paşnică, chiar dacă ea, să zicem, nu e sângeroasă.”

-

„Să-ţi vinzi sufletul pentru atîta lucru denotă neînţelegere totală a germenului care a intrat încă din perioada monocelulară a apariţiei vieţii pe pămînt în faimosul lanţ de aminoacizi care trebuia să ducă la apariţia bipedului numit om: asigurarea pentru el a celor mai

bune condiţii de existenţă, apoi pentru a fi sigur că nu va mai fi ameninţat, libertatea absolută faţă de ceilalţi, adică puterea deplină şi discreţionară asupra lor.” -

„Oamenii sînt agitaţi de principiile binelui şi răului, care nu apar decît foarte rar în stare pură...”

-

Prin divinitate înţeleg puterile cosmosului, care veghează în general cu atenţie asupra speciei umane... N-ai observat, de pildă, că sexul unui copil e determinat de o lege misterioasă? Nu ştim ce lege, dar îi vedem efectele: de pildă îndată după un război, se nasc mulţi copii de sex masculin; natura vrea să-şi recupereze pierderile.

-

“Orice metamorfoza are loc numai în libertate.” (*Hegel*)

-

“Filozofia lor (orientali) se reduce la sfaturi morale.”

-

"Facultatea de a gîndi nu e neapărat sursa inacţiunii, nu putem să nu ne gîndim bine înainte de a întreprinde un gest care ne angajează destinul".

-

“În actualul stadiu în care se afla gîndirea umană, a te gîndi înseamnă în realitate a întări de fapt un gînd deja format. De aceea, de pildă, rar se întîmplă ca sfaturile să fie urmate. Individul merge orb înainte sub puterea gîndului său, devenit obsesie. Iar această obsesie e o cerinţă fundamentală a fiinţei sale, chiar dacă ideea din care s-a născut îi e de fapt străină vieţii lui, adică fericirii la care năzuieşte.”

-

„Dispariţia iubirii e ca o oglindă întoarsă, nu se mai vede nimic, te uiţi zadarnic în ea. Gestul tău nu se mai reflectă, nu-i mai răspunde nimeni. Eşti singur.”

-

„Consecinţele, ca şi în moarte, vor fi mai spectaculoase decît actul simplu al morţii.”

-

„Da, dar cum putem împiedica pe cineva să aibă idei? Cînd vin din fiinţa ta ... şi nu vin dinafară, au o forţă aproape indestructibilă, pentru că e orgoliul care le însoţeşte.”

-

„Dacă n-ar exista fericirea altora, nu ne-am sinchisi de nefericirea noastră.”

-

“Avui intuiţia fundamentală că n-o să realizez nimic în viaţă dacă voi continua să urmăresc holbat starea de spirit a soţiei mele şi că în viaţa comună asta acapara forţele vitale ale tuturor, o veşnică pîndă, ori a bărbatului, ori a femeii, a fiecărui gest, fiecărui cuvînt, fiecărui ceas petrecut de celălalt în absenţă, dar şi în prezenţă, în societate, la petreceri şi chiar cînd erau nas în nas, de ce te-ai uitat în lături, de ce ai trîntit uşa, de ce ţi-ai ferit privirile cînd m-ai sărutat, de ce nu mi-ai dat telefon cînd...”  “Pînda reciprocă mai aduce a dragoste, în timp ce pînda doar a unuia din parteneri e cea mai demnă de dispreţ...”

-

-

„Simţii un adînc regret că între mine şi Matilda nu se ţesă aceste fire nevăzute, sensibile şi luminoase ca nişte raze, cum se ţesă între cei doi. Ei comunicau prin aceste fire, mai bine decît prin cuvinte. Erau firele înţelegerii, care sporesc forţa morală a unui bărbat, şi care între mine şi Matilda se destrămau îndată ce prindeau consistenţă.

-

“Recunosc ... subconştientul e mai bătrîn şi că îi datorăm marile noastre intuiţii, dar ... numai conştientul, mai precis, inteligenţa lucidă este aceea care poate să recunoască meritul marilor intuiţii...” „Oamenii nu-şi dau seama că inteligenţa, gîndirea lor conştientă, e mereu în goană să construiască, din pricina fricii lor de viaţă, tot felul de sisteme filozofice, religii, ostreţe de apărare..." + „Aceste ostreţe te împiedică să vezi cerul, zarea îndepărtată, acolo unde sufletul se poate pierde în armonie cu tot ce există... norii de pe cer, apele, pădurile, păsările pămîntului, oamenii... sufletul oamenilor aşa cum sînt ei cu adevărat, nu speriaţi, ispitiţi de iluzia pe CARE Le-o oferă inteligenţa... Sufletul omului e mult mai larg, dacă l-ar deschide, ceea ce ne face astăzi să suferim l-ar pierde în lărgimea asta, ar deveni meschin, stupid, am rîde toţi de ceea ce ne-a făcut odată să fim atît de crispaţi şi atît de laşi...”

-

-

-

„Timpuri grele pentru iubire în acest secol! Cine spune că psihologia şi mentalitatea asta o au numai femeile se înşeală grosolan. Faptul că bărbatul e mai nepăsător şi mai sigur pe sine nu înseamnă că nu are aceeaşi soartă: singurătatea, care atrage viciile, beţia, petrecerile şi curvăsăriile ruinătoare ale voinţei, gustul bizar al ratării, filozofia adecvată şi ranchiuna nedomolită împotriva celor care realizează ceva.”

-

„O să spuneţi că producţia pe care o dă pămîntul ar ajunge cu timpul la fel de sigură şi automatizată ca şi aceea a unei uzine şi că doar un număr foarte mic de oameni ar mai fi necesari în agricultură, restul vor fi absorbiţi în construcţii şi în noi uzine... recunosc, ar fi maximum de progres şi chestiunea ţărănească s-ar închide. Dar pînă atunci cîteva generaţii vor suferi şi cine ne dă dreptul să le facem să sufere, cînd totul s-ar putea foarte bine realiza printr-un progres lent?”

-

"Eu rîd cînd e rău, fiindcă o să fie bine şi nu rîd deloc cînd e bine pentru că ştiu că o să fie rău'' (“filosofia” de viaţă a lui Ion Micu)  “Înlăuntrul binelui, zise Micu, se prepară răul şi viţăvercea.”  (Contra-argument) Această alternare a binelui cu răul nu se produce fără un proces adesea violent şi adesea cu rezultate imprevizibile: după rău să fie şi mai rău, iar apoi să nu vie un bine prea grozav sau de o durată prea lungă. Fără să mai spun că înlăuntrul răului şi binelui nu se prepară în mod fatalist contrariul... Uneori în plin bine, vine ca un uragan, şi deloc «preparat», ceea ce noi numim rău... apariţia pe un cer senin a unei

-

furtuni are cauze primordiale în altă parte, cine ştie în ce adîncuri îndepărtate ale proceselor. -

-

-

Idei filosofice “Dacă există gîndire în univers, trebuie să ne abţinem s-o opunem materiei, să nu mai credem în această dualitate, ce presupune o natură scizionată, care ar face de neînvins postulatul: gîndesc în cosmos, pentru că eu gîndesc, postulat de nerespins...” „Care ar fi atunci raportul dintre spirit şi materie? Totul e spirit, le-am răspuns. Asta înseamnă că spiritul creează materia? Îşi creează o aparenţă, le-am răspuns. Universul în ansamblul său este conştient de sine. Atunci ce este spiritul? Este conştiinţa cosmică. Ce este o conştiinţă?” „Gîndind cosmic, ne salvam chiar prin el, prin univers, care ne-ar deveni familiar şi eternitatea lui ni s-ar transmite, deşi ştim că într-o zi vom muri totuşi.” Volumul 2

-

„Numai foamea şi pierderea libertăţii pot degrada o fiinţă umană.”

-

“Acolo spiritul meu nu fusese chinuit decît o dată, de acel gardian, acum, în libertate, simţeam acest chin zilnic şi, ce era mai rău, nu vedeam ce ar trebui să fac să scap de gheara care îmi sfîşia fiinţa. În carceră putusem să plîng, eliberîndu-mi sufletul de tandreţea umană, ca să pot desigur, să-mi apăr apoi viaţa cu sînge rece. Acum inima mi-era îngheţată.”

-

„Toţi oamenii, nu numai ruşii, se nasc cu puţin nihilism în ei: este partea de revoltă iraţională a fiinţei umane împotriva puterii condiţiilor care o înlănţuie încă din faşă şi nu o eliberează decît în moarte.”

-

„Caracteristica sufletului uman e aspiraţia spre libertate, dar sensul vieţii tot nu-i apare cu limpezime: da, libertate totală, dar ce să faci cu ea, dacă într-o zi tot trebuie să mori?”

-

“Oamenii sînt inventivi şi îşi sărbătoresc adesea clipele de viaţă jucînd o comedie.”

-

“Iată secretul longevităţii românilor; nimeni nu se grăbeşte: "merg lucrurile şi mai încet"' spune un erou al lui Sadoveanu; şi are perfectă dreptate, nu sîntem noi cel mai vechi popor din Europa? Noi, tracii! Dacă ne-am fi grăbit, am fi pierit în ceaţa veacurilor”

-

„Sînt şi lucruri care nu se spun şi, dacă am formula totul numai prin cuvinte, valoarea cuvintelor ar scădea.”

-

"Sînt anumite lucruri peste care nu poţi trece, ... după cum sînt altele care văzute dinafară par mai rele, dar nu ne ating..."

-

“Puterea unui gînd poate ţine în cleşte sufletul cuiva şi o viaţă întreagă şi nu-l slăbeşte decît în moarte sau odată cu nimicirea celui care i-a prins astfel sufletul.”

-

-

Idei filosofice notabile „Mă aşezai la birou şi-mi pusei picioarele pe cristalul lui, altădată plin de cărţi şi caiete, şi el martor al visului meu de a răsturna filozofia modernă atacînd aşa-zisa conştiinţă tragică pe care ar avea-o omul despre viaţă, născută din boala mortală a dualităţii ei.”  “Nu cumva, mă întrebai, asta e şi legea universului nostru sufletesc, a apariţiei şi apoi a îndepărtării unui sentiment, a fugii lui ţicnite spre roşu de locul şi de omul care i-au dat naştere? Mai degrabă sminteala e în adîncuri, în micul şi nu în marele cosmos, acolo unde nu mai există cauză şi efect, unde se crede că nu mai există nimic şi totuşi există, unde gîndul încetează ca gînd îndată ce s-a manifestat şi se transformă în stare...”

-

“Cartea pe care o voi scrie va fi scurtă, cît Manualul lui Epictet, dar viaţa ei va fi lungă şi va deveni de actualitate în chiar timpul vieţii mele.”

-

„Cînd nu mai iubeşti, poate să apară şi această repulsie, această greaţă pentru un om care nu-ţi mai place, dar asta nu înseamnă că a existat totdeauna. Există acum, asta da, şi un om curat, un ins care face bravadă de puritate sufletească, nu aruncă ceea ce simte acum peste ceea ce a simţit altă dată. Fiindcă se naşte o îndoială: cum ai putut a această repulsie atîţia ani? Cine se înşală atît de grosolan atîta vreme n-are şanse să-i apară convingerea că nu va cădea într-o murdărie şi mai mare.”

-

„...a-ţi ponegri neamul e şi asta o crimă, o trădare de patrie dintre cele mai ignobile, căci patria e mania noastră a tuturor, pe pămîntul ei am deschis ochii, pe miriştile ei am auzit ciocîrlia, în ogrăzile ei am văzut răsăritul soarelui şi am auzit minunatul fluierat al graurului... Nu sînt un scriitor idilic, viaţa noastră a fost aspră, da, aspră şi în asprime nu toate virtuţile înfloresc, mai înfloresc, născute din sărăcie şi mizerie, violenţa, cruzimea, forme ale disperării şi ale revoltei...”

-

“Marele Karma, spiritul universului, nu lasă lucrurile astfel şi că îl sileşte pe ticălos să se eîncarneze. Dacă a fost un ticălos mare, spiritul lui reînvie de pildă într-un dobitoc, un măgar sau într-un bou şi tot astfel prin treceri succesive se purifică, pînă ce esenţa sa se poate contopi cu Marele Spirit care a stat la originea vieţii.”

-

“Asta era o idee pur literară, să rămîi om printre oameni, numai ca să salvezi în tine însuţi ideea de om chiar dacă alţii o calcă în picioare. Nu, desigur (asta era adevărat ) n-aveai scăpare dacă supravieţuiai prin abjecţie, dar nici nu mai aveai prin cine să-ţi mai transmiţi mesajul tău umanist, dacă mureai datorită unui individ bizar care proba că se putea munci

de zece ori mai mult. Timpurile s-au înăsprit, nu merge nimeni cu tine în legendă, ca să faci, prin sacrificiul tău pe altarul valorilor absolute, să lăcrimeze generaţiile următoare citind demnele tale de milă suferinţe. Am decăzut cu toţii un pic? întreaga umanitate? Da, şi cine ştie cît de adîncă e depresiunea care ne ameninţă, cît ne va trebui şi cît de tare trebuie să ne încordăm puterile spiritului spre a atinge iarăşi acele culmi în care un simplu ocnaş preferă întunericul minelor de sare, adică moartea sa lentă, decît să revină la lumină făcînd pe călăul.” -

„Nici măcar nu se poate consola cu gîndirea hegeliană, foarte abstractă, că dacă un filozof nu se poate afirma azi, un altul se va afirma mîine şi predispoziţia unei entităţi naţionale spre filozofie nu va suferi. Bineînţeles că va suferi şi anume în durata ei în istorie şi chiar în cosmos: existenţa e unică, vreau să spun irepetabilă, eşecul unei entităţi nu asigură victoria unei entităţi viitoare, ceea ce este pierdut, e pierdut pentru totdeauna.”

-

"Desigur, zisei, ideile unui timp plutesc în acel timp şi mai mulţi oameni pot gîndi acelaşi lucru fără să se cunoască. Are prioritate numai cel care le-a dat o mai mare forţă de expresie şi le-a scris într-o limbă de mare circulaţie.”

-

“(Anaximandru): Nici apa şi nici un alt element nu stă la baza lucrurilor, ci ceva diferit care e fără margini şi din care nasc, spre a exista, şi cerurile şi toate lumile din ele. Apeiron- ul ceea ce grecii numeau nelimitatul, acauzal în esenţa sa şi spiritual, conştient şi volitiv, reapare după două mii de ani lăsîndu-ne semne bizare în aparatele noastre de experienţă.”

-

„Noi care considerăm că doar viaţa vie poate avea astfel de reacţii, că lucrurile "moarte" sînt moarte de-a binelea, poţi să te uiţi la o piatră cît vrei şi nimic nu se întîmplă între tine şi ea. Chiar nimic? Asta nu vrea cumva să spună, adică acest joc de-a v-aţi ascunselea al luminii, că nimic nu se petrece în natură fără ca cineva «să ştie»? Sau mai precis, fără intervenţia unei conştiinţe?”

-

„Farmecul timpului liber tocmai în asta constă, să nu-l organizezi, fiindcă din clipa aceea a încetat să mai fie liber. Timp liber înseamnă să faci ce vrei, adică să dai curs în voie oricărei tentaţii, fără sentimentul de culpabilitate că în felul acesta îl pierzi, acel timp.”

-

"Da, fiindcă am rămas la părerea că rolul femeii e să iubească şi să întreţină flacăra iubirii, de-aia i-a dat natura frumuseţe şi farmec." "Şi al bărbatului? El ce rol are?" "S-o ocrotească! De-aia e înzestrat cu forţă şi echilibru."

-

„Tolstoi se întreba: ce-i ţine pe oameni în viaţă? Răspunsul cred că e al lui, nu al meu: iubirea. Asta în mod absolut şi nu neapărat doar în sens creştinesc şi nu exclusiv între sexe. Poţi, de pildă, iubi omenirea, sau natura, sau doar copiii, sau animalele, fiindcă fără iubirea de ceva am redeveni fiare. Sau şi mai rău, am ajunge să ne iubim doar pe noi

înşine, devenind monştri. Nu e adevărat că tu nu poţi iubi, fiindcă altfel n-ai mai da naştere la iubire în altul. Ar însemna că te iubeşti mult pe tine, lucru respingător, care nu poate atrage decît tot pe un ins respingător.” -

“Toţi avem în noi ceva care stîrneşte repulsia, dar nu uita că şi virtutea (vorbesc de cea adevărată) poate fi respingătoare pentru un ticălos.”

-

“Îndoiala e a trupului care piere şi nu va mai renaşte niciodată, spaima, revolta şi regretul lui că n-a fost, cît a trăit, decît sclavul spiritului, acest tiran al bucuriilor vitale şi frenetice... El, însă, spiritul, nu se îndoieşte de sine şi dacă tace în faţa acestei revolte finale a celui în care s-a întrupat nu înseamnă că el nu ştie că nu e niciodată mort. E luat prin surprindere? Sau a şi părăsit trupul ştiind că în curînd acest trup se va întoarce în ţărînă, această informă plămadă a haosului?”

-

“În mod straniu mă făceau să mă simt etern nu numai în ghidul meu, ci în însăşi fiinţa mea vie şi intimă... Această stare era tot atît de puternică şi totală, cum e aceea a celor care se simt tot timpul muritori, şi nu uită de acest lucru nici cînd mănîncă, nici cînd beau, nici cînd petrec şi nici cînd ţin în braţe femeia iubită; contemplă ochii ei minunaţi şi gîndesc: aceşti ochi într-o zi se vor închide pentru totdeauna.” Volumul 3

-

“Întîlnirea în mijlocul naturii sălbatice e voinţa divinităţii şi ceea ce ne aparţine e doar libertatea noastră, un sentiment atît de firesc şi de total, încît nici gîndul, nici impulsul inconştient nu ne vin de a o stingheri pe-a altora...”

-

„Lumea nu se creează pe ceea ce e nefiresc, se creează prin voinţa noastră a tuturor şi urmînd numai legile pe care ea le ştie din instinct că nu-i pun în primejdie viitorul.”

-

“Tu nu ştii că ideile plutesc în aer? Ar fi prea comod să urcăm sus, pe ierarhie, şi să i le atribuim lui ics, mics, drics... De-acolo nu vin decît, cum spui tu, abstracţiuni, formule lipsite de viaţă, literă moartă!... Pînă la urmă ajungem inevitabil tot la adevărurile simple, la oameni vii, şi nu la idei.”

-

“Trebuie să gîndeşti şi să scrii mult ca să poţi lăsa în urmă dîra unei lumini... O gîndire e o lume completă; dacă se bizuie doar pe ceea ce se ştie în timpul în care ai trăit, şi din acel timp nu există alte mărturii, te îneci în conul de umbră al umanităţii din acea parte a pămîntului în care ai trăit... Dacă vrei s-o luminezi, trebuie să faci un efort suprem, aproape inuman...” - „Ce doream eu de fapt de la ea? Bineînţeles, să ne cunoaştem, adică să începem împreună fascinanta excursie pe care apoi s-o transformăm în ceva mai grav. În expediţie, în căutarea... O, da, în eterna căutare a ceea ce e ascuns în noi

înşine, acel lucru miraculos care ne face să visăm, spre care aspirăm încă de mici, mereu cu speranţa că îl vom dobîndi: la început o mare împlinire pe acest pămînt, o mare descoperire, o mare victorie care să uimească această lume, apoi un vis de iubire care să învingă în noi ceea ce este greoi şi efemer...” -

“…Bucuria sau durerea nu sînt totdeauna fructul determinat al unor cauze determinante. Libertatea face să trăiască cu plenitudine totul, şi atunci suferinţa în dragoste aduce din adîncuri bucurii stranii şi necunoscute, iar fericirea se colorează violent cu luminile infernului. Îndoiala ne trezeşte cugetul, producînd în spiritul nostru certitudinea că existăm, gîndire suverană şi divină care ne supraveghează urîtul, ne alungă ranchiuna, lasă altora izbînzile şi acceptă pentru sine înfrîngerea.”

-

“Să vezi brazii defilînd sub tine, brazii pe care atîţia ani îi priviseşi de jos în sus, te făcea să simţi că odinioară, cu milioane de ani în urmă, cînd nu existai nici măcar ca specie, existai totuşi ca pasăre, şi planai ca acum peste singurătatea văilor adînci, cu sentimentul divin că ai fost aici totdeauna şi vei fi... Jos, asta e o pură idee. Aici era o idee trăită, sau mai bine zis o senzaţie de plenitudine din care ţîşnea ideea...”

-

„... Ea (Silvia) avea în plus, peste chipul ei expresiv, inocenţa, însă, aşi zice, o inocenţă care ştia, lucru rar, căci îţi sugera că micile suferinţi mărunte care rod de obicei marile elanuri şi idealuri pe ea n-o vor atinge, orice i s-ar întîmpla în viaţă.”

-

„Trebuie să-ţi desvălui sufletul şi să vedem dacă într-adevăr sîntem legaţi pe viaţă, orice ni s-ar întîmpla! Ei, asta e, nu mai pot accepta pe acest "orice s-ar întîmpla". Cine ştie ce dracu ni se mai poate întîmpla dacă în loc de comunicare vom trăi pe sugestie, şi în loc să trăim bucuria sincerităţii să trăim pe infinite temeri, cu minciuna drept numitor comun...”

-

„Într-o iubire, gîndii eu mai departe, sufletul se predă. Cine n-are curaj, poate înşela o vreme, ba chiar multă vreme, simulînd abandonul, dar într-o zi se întîmplă cera, nu chiar ceva catastrofic, cum ni s-a întîmplat nouă, ci ceva cu totul obişnuit, cum ar fi de pildă ca simulantul să se îndrăgostească deodată sincer şi total de cineva, şi atunci devine de o necruţare bestială, nu mai concepe nici măcar să i se ceară să renunţe, să zicem, la maniera în care o face, îşi distruge cu brutalitate familia, îşi părăseşte copiii...”

-

Asta e consecinţa nesincerităţii: neîncrederea! Şi din neîncredere se naşte temerea că nu fericirea te aşteaptă în viitor, ci lovitura: o vei primi în mod sigur.

-

„Sursa misterului unui suflet e insondabilă. Sinceritatea poate ameţi mult mai tare decît falsul mister al minciunii...”

-

“Dacă dragoste nu e, nimic nu e!”