Cum Să Crești Un Copil Sănătos. Recomandările Experților Pentru O Dezvoltare Fizică și Mentală Armonioasă. Alergiile și Astmul. O Alimentație Sănătoasă. Rețete Foarte Simple Pe Placul Copiilor 2d5653

Erica Reid

Cum să crești un copil sănătos Traducere din limba engleză Dragoș Roșca

Editura LITERA 2015

The Thriving Child Parenting Successfully through Allergies, Asthma, and Other Common Challenges Erica Reid Copyright © 2012 Erica Reid Ediție publicată prin înțelegere cu Center Street, New York, SUA

Editura Litera O.P. 53; C.P. 212, sector 4, București, România tel.: 021 319 63 93; 0752 101 777 e-mail: [email protected]

Ne puteți vizita pe www.litera.ro

Cum să crești un copil sănătos Erica Reid

Copyright © 2015 Grup Media Litera pentru versiunea în limba română

Toate drepturile rezervate

Editor: Vidrașcu și fiii Redactor: Maria Dragotă Copertă: Florentina Tudor Tehnoredactare și prepress: Anca Suciu

Acest volum nu are drept scop să înlocuiască sfatul medicului. Cititorii ar trebui să consulte medicul în orice problemă de sănătate pe care o au ei sau copilul lor, mai ales în cazul simptomelor care pot necesita diagnosticare sau îngrijire medicală. Editura Center Street nu este responsabilă pentru website-urile (și conținutul acestora) care nu îi aparțin.

ISBN ePUB: 978-606-33-0312-8 ISBN PDF: 978-606-33-0313-5 ISBN Print: 978-606-33-0244-2

Lectura digitală protejează mediul

Versiune digitală realizată de elefant.ro

Erica Reid este fostă profesoară, soția lui Antonio „L.A.“ Reid, CEO al Epic Records, o divizie a Sony Music Entertainment.

Această carte plină de iubire și pasiune e dedicată bunicilor mei, tuturor copiilor din lume și în special celor care au dus la scrierea ei, Arianna Manuelle și Addison Kennedy Reid. Vă iubesc pe toți.

Dragi cititori,

Volumul de față este izvorât din dragoste. Citind această carte, puteți profita, împreună cu copilul dumneavoastră, de cunoștințele și experiența mai multor experți în domenii care variază de la imunologie pediatrică la creativitatea copiilor, colaboratori aleși de Erica Reid. Veți găsi, de asemenea, o avalanșă de informații descoperite de Erica de-a lungul vremii prin cercetări minuțioase. Și aveți pagini întregi de sfaturi practice de parenting bazate pe experiența proprie și care pot veni doar de la o mamă care a trecut prin toate acestea, care știe ce înseamnă să-ți convingi copilul să mănânce prăjituri fără gluten în timp ce toți ceilalți copii au voie orice. Dar cel mai mult, pe măsură ce treceți prin paginile acestei cărți, veți întâlni un exemplu de iubire maternă demn de urmat. În practica mea de medic am întâlnit mulți părinți care s-au confruntat cu probleme asemănătoare cu acelea de care sa lovit Erica în creșterea unui copil cu astm și, eventual, cu alergii alimentare grave. Nu știu vreo altă mamă cu mai multă dăruire în lupta cu acestea decât Erica. În paginile următoare veți descoperi această dăruire concretizată în lista exhaustivă de ingrediente alimentare pe care nu v-ați fi gândit să le evitați ori în aceea de gustări care se păstrează proaspete îndeajuns timp pentru o călătorie cu avionul. De asemenea, în acest volum veți întâlni și o parte din inima și sufletul ei și din dăruirea sa necontenită nu doar de a menține sănătatea copiilor, ci și de a se ocupa de toate aspectele creșterii lor și de a le oferi toate șansele cu putință pentru dezvoltarea lor fizică, mentală și spirituală. În pregătirea mea medicală am întâlnit mare parte dintre informațiile despre alergii, astm și nutriție cuprinse în acest volum, aici existând lucruri care le pot fi de folos și specialiștilor. Dar numai prin propria experiență ca mamă am ajuns să apreciez cu adevărat bucuriile extraordinare pe care le poate avea un părinte și intensitatea dăruirii pe care o pot manifesta părinții devotați. Volumul de față vă va ajuta să protejați sănătatea copiilor și să-i feriți de secțiile de urgențe, dar va reuși ceva, poate, mai important. Vă va ajuta să-i învățați să trăiască, să învețe, să progreseze și să se dezvolte. Pe scurt, vă va arăta cum să-i ajutați să crească sănătoși.

A dumneavoastră, dr. Holly L. Phillips

CUVÂNT ÎNAINTE

Jennifer Lopez

Am fost binecuvântată cu îndeajuns succes în lumea muzicii, a filmului, a modei, a televiziunii și nu numai. Dar, fără nici o îndoială, rolul de care sunt cel mai mândră este acela de mamă a gemenilor Max și Emme. Munca de mamă este unul dintre cele mai grele lucruri pe care le poate face o femeie. Întotdeauna am avut un deosebit respect pentru mame, și în special pentru a mea. Dar numai atunci când am intrat eu însămi în această lume specială a maternității am început să fiu mai atentă la mămicile din jurul meu și să încerc să aflu din cunoștințele lor. Una dintre aceste femei este Erica Reid. Eu și Erica ne-am cunoscut prin intermediul soțului ei L.A., iar relația noastră sa dezvoltat pe măsura trecerii timpului. Am petrecut multă vreme cu ea și cu copiii noștri, profitând de mesele luate împreună, de weekenduri și de timpul împreună cu familia. Ne ajutăm reciproc prin meandrele creșterii „puilor“. Ochiul obiectiv al altei mame te poate ajuta uneori să vezi clar în momentele de îndoială din această lume a maternității. Acesta a fost un lucru de neprețuit pentru mine. Nu pot decât să spun că Erica este cea care se apropie cel mai mult de modelul mamei perfecte. Dat fiind că îmi cresc singură copiii și muncesc în același timp, e puțin spus că sunt ocupată până peste cap. Dar, în ciuda acestui fapt, fac tot ce-mi stă în putere să mă asigur că micuții mei au tot ce le trebuie ca nevoi imediate și pentru dezvoltarea lor. Viața e într-adevăr așa cum ți-o construiești și toată lumea are nevoie de un pic de ajutor, mai ales când e vorba de copii. După cum spune Erica în carte, nu contează câte premii ai luat sau cât de cunoscut ești. De aceea volumul de față are o importanță atât de mare pentru mine. Încurajează fără să ne țină lecții, motivează fără să ne copleșească și oferă atât de necesara informație de care noi, ca părinți, avem nevoie în această lume aglomerată, grăbită și tehnologizată.

Această carte oferă sfaturi practice izvorâte din experiențele unei femei născute pentru a fi mamă. Iar informația nu e doar utilă: am fost de față la punerea ei în practică. Știu că Erica face exact ceea ce spune. Chiar și familia mea a avut de câștigat din timpul petrecut cu ea. (Cel puțin călătoriile împreună cu copiii au devenit mai lejere datorită sfaturilor ei.) Mă bucur mult că Erica a avut generozitatea de a pune pe hârtie experiența proprie și de a o împărtăși cu ceilalți. Știu că nu i-a fost ușor întotdeauna. Unul dintre cele mai dureroase momente ale vieții ei a fost când aproape că și-a pierdut fiul din cauza unui virus letal și întotdeauna îi dau lacrimile când își amintește de asta. Și totuși a transformat această experiență într-un lucru pozitiv și a folosit-o ca să-i ajute pe alții. Știu că le va fi de ajutor cititorilor și familiilor acestora. Cred cu tărie că această carte va îmbunătăți viața oricărei mame care are nevoie din când în când de ajutor. Și, în definitiv, cine nu are nevoie de sprijin? Eu cu siguranță am.

Cu toată dragostea, Jennifer

INTRODUCERE

Se spune că nimic nu se compară cu dragostea de mamă. Am ajuns să înțeleg aceasta cu adevărat atunci când unul dintre cei doi copii ai mei, care abia făcuse trei ani, se afla între viață și moarte din cauza unei tulpini bacteriene letale. În acel moment mi-am dat seama până unde putem ajunge pentru a ne îngriji de sănătatea fizică și emoțională a copiilor noștri. Faptul că mi-aș fi putut pierde fiul a fost ca un duș rece. Înainte de aceasta, simțeam că am control în privința a ceea ce se întâmpla cu copiii mei. În definitiv, până să învețe să meargă, eu aveam grijă de hrana și îmbrăcămintea lor și cu cine se jucau. Mă asiguram că se spală pe mâni și că își fac baie. Nu li se putea întâmpla nimic rău, pentru că aveam eu grijă de toate. Sau, cel puțin, așa credeam! Spre exemplu, i-am hrănit la sân pe ambii copii, Arianna și Addison, destul de multă vreme – douăsprezece, respectiv treisprezece luni. Fiindcă știam de cercetările care arată beneficiile alăptatului pentru sănătate, credeam că nu se vor îmbolnăvi niciodată – cel puțin nu la această vârstă. Din păcate, lucrurile nu au decurs astfel. Am reușit să evităm răcelile, dar nu și o infecție la ureche ori celelalte situații mai grave, după cum voi arăta în această carte. Cele mai neașteptate lucruri se pot întâmpla. Iar nouă ni s-au întâmplat. A fost ca un duș rece, o experiență ce mi-a arătat că nu controlam lucrurile în măsura în care credeam că o fac. Mi-a arătat și că, dacă îmi folosesc toată pasiunea și energia în ceea ce pot controla, acest lucru mă va ajuta să cresc copii puternici și sănătoși din punct de vedere fizic și afectiv. Și mă va ajuta să fiu mai prezentă ca mamă și ca om. Intuiția mi-a salvat fiul, Addison, atunci când s-a îmbolnăvit. (Veți afla mai multe în capitolul 2.) Această voce interioară mă îndrumă și în ce privește alte zone ale maternității, pe lângă sănătate, precum educația și întărirea stimei de sine a copiilor. Cred că mamele și tații ar trebui să asculte cu adevărat de această voce, de discernământul și cunoașterea înnăscută pe care le avem cu toții, să facă ceea ce le dictează inima. Vreau ca mamele și tații de pretutindeni să învețe, cum am făcut și eu, să se încreadă în intuiția lor și să-și protejeze copiii. Acest lucru îi va ajuta să aibă o viață mai sănătoasă, mai împlinită și mai productivă – pentru că, indiferent de locul unde trăim, de ceea ce avem sau de ceea ce facem,

indiferent de rasă, clasă, religie sau credințe, toți avem un lucru în comun: dorim ceea ce este mai bun pentru copiii noștri. În paginile următoare vă voi împărtăși calea neașteptată pe care am apucat după boala lui Addison și anii de muncă ce m-au făcut ceea ce sunt astăzi. În acest timp am citit, am ascultat, am experimentat – și am avut rezultate. (Și încă merg pe acest drum. Studiez și adun informații în continuare.) Pe măsură ce urmam acest drum, entuziasmul meu devenea din ce în ce mai puternic. Oare ceea ce am învățat și ceea ce am făcut va funcționa pentru toată lumea? Nu. Nu au avut toate efect nici în ceea ce-i privește pe copiii mei. Dar ceea ce am învățat din proprie experiență e că nu poți ști ce merge până nu încerci. Am înțeles foarte multe lucruri după groaznicele circumstanțe în care s-a aflat fiul meu. Dar de ce trebuie să așteptăm până se ajunge la pericol de moarte ca să ne schimbăm viețile? Nu spun că a fost un proces ușor sau rapid – pentru că nu a fost –, dar beneficiile s-au arătat după o vreme, pentru că mulți din micii pași făcuți au avut rezultate benefice, fie că este vorba de schimbarea dietei copiilor, de a avea mai multe plante în casă sau de a purta discuții contradictorii cu cei de la școlile unde învață aceștia. Schimbările petrecute și cu copiii mei, și cu mine au fost uriașe. Mamele pe care le cunoșteam, chiar și cele pe care le știam doar vag, și care văză schimbările prin care au trecut copiii mei m-au abordat când eram la școală cu copiii și mi-au cerut sfatul în legătură cu propriiile lor odrasle. Altele mi-au dat telefon sau mi-au scris. Există foarte multă satisfacție în a ajuta, în a primi telefoane de la persoane pe care abia le știu, pentru a-mi mulțumi sau a-mi spune entuziasmate despre schimbările văzute la copiii lor după ce au făcut doar un lucru minor dintre cele pe care le discutaserăm împreună. Deși fiecare avea probleme diferite, aproape fiecare sfârșea prin a spune: „Ar trebui să scrii o carte“. Râdeam de acest lucru, spunându-mi: „Cum să nu… Tocmai eu lipseam să scriu o carte!“ Dar la un moment dat s-a îmbolnăvit bunicul meu. Am fost la el la spital, neștiind că era ultima oară când ne vedeam. Când stăteam lângă el, pe marginea patului, mi-a spus: „Erica, sunt atât de mândru de tine! Ai atât de mult de dăruit! Știu că așa e“. A murit câteva zile mai târziu. Moartea lui a schimbat ceva în mine. Cuvintele lui mi-au aprins dorința de a împărtăși informațiile pe care le am – informații pentru care am cheltuit atât de mult timp și energie. Mi-am dat seama că există mulți copii pe lume care ar putea beneficia de tot ceea ce am învățat. Nu puteam să dețin toate aceste cunoștințe și să le păstrez în mod egoist

doar pentru mine și pentru cei doi copii ai mei, când atât de mulți alții ar putea fi și ei ajutați. Așa că am deschis calculatorul și am început să scriu. Trebuie să țineți cont că nu-mi era deloc clar ce fac, dar ultima conversație cu bunicul lăsase urme adânci. Poate era o formă de a-l jeli. Poate era o descărcare. Poate era faptul că cineva atât de deosebit ca el avusese încredere în mine și îmi văzuse entuziasmul. Sau poate că voiam ca el să fie mândru de mine. Nu am avut întotdeauna această pasiune. Mereu mi-au plăcut copiii, dar această dragoste a ieșit la iveală mult mai mult după ce au apărut copiii mei. Înainte de a fi mamă aveam un regim destul de nomad, călătorind des, și mă întrebam tot timpul ce rol am pe lume. Singurele lucruri importante pentru mine erau să mă distrez, să profit cât pot de viață și să văd lumea. Doar după ce am devenit mamă am început să am un scop în viață și mi-am dat seama că am o pasiune în a ajuta copiii – oricare copii, nu numai pe ai mei. Copiii mei m-au învățat ce înseamnă adevărata pasiune doar prin simplul fapt că erau disponibili afecțiunii și grijii mele. Cred că darul cel mai mare pe care-l putem avea ca ființe umane este de a fi binecuvântați cu copii, fie că aceștia apar din trupul nostru, fie că vin din iubirea inimilor noastre. Și trebuie să facem sacrificii, iar acestea merg dincolo de asigurarea nevoilor primare de hrană, adăpost și îmbrăcăminte. Avem un rol și o responsabilitate. Trebuie să fim conștienți de darul care ne-a fost acordat și să-l prețuim ca atare. Da, e și un sacrificiu, dar vine la pachet. Iar rezultatele pot fi extraordinare. Totul ține de perspectiva pe care o adoptăm. Întotdeauna am crezut că există un motiv pentru tot ce se întâmplă. Fie că e un lucru bun, fie că e unul rău, la un moment dat îmi dau seama care e rațiunea acestuia. Dar când s-a îmbolnăvit fiul meu, am început să mă îndoiesc puternic de această teorie a „motivelor pentru care lucrurile se întâmplă“. Acum cred că motivul din spatele situației în care a ajuns fiul meu a fost ca eu să împărtășesc toate aceste informații cu alții. În calitate de mame, de tați, de oameni, avem foarte multă putere în noi înșine – fiecare dintre noi. Nu sunt singura care are această putere. Nu fac vreun lucru pe care să nu-l poată face oricare altă persoană obișnuită. Sunt prima care să afirme că nu sunt un expert. Nu sunt doctor. Nu am nici o diplomă în vreun domeniu legat de sănătate. Nu le știu pe toate. Și cu siguranță nu am răspuns la toate. Pregătirea mea e prin experiență directă și prin informațiile adunate crescând copii cu alergii. Se poate spune că sunt expert în propria viață și în ceea ce am

făcut pentru copiii mei – și acestea sunt informațiile pe care vreau să le împărtășesc. Dat fiind că nu sunt expert sau medic, am colaborat cu experți și medici la acest volum. Am discutat cu profesioniști foarte respectați din diverse domenii, dintre care mulți m-au ajutat să-mi schimb propria viață și pe cea a copiilor mei. Veți găsi și opiniile unor celebrități, nu pentru că sunt celebrități, ci pentru că sunt mame – mame minunate și grijulii care au ce spune despre acest subiect. Adevărul e că nu contează dacă faci o emisiune la televizor, dacă ai albume premiate sau filmele tale sunt pe primul loc la încasări, o mamă e o mamă. Nu contează cât de strălucitoare sau de fascinantă ți-e viața, atunci când copiii sunt bolnavi sau au probleme la școală, covorul roșu și limuzinele nu mai au nici o importanță. Prima parte a acestei cărți este despre cum să crești copii sănătoși într-o lume plină de alergeni. Subiectul principal îl constituie aici sănătatea și nutriția. A doua parte discută despre cum să avem un copil sănătos din punct de vedere afectiv, iar prin aceasta vreau să explic cum să ne concentrăm pe alte domenii care ajută la dezvoltarea unui copil, precum insuflarea simțului disciplinei, al respectului și al responsabilității, încurajarea creativității și modalitățile în care îi putem învăța să-și deschidă inimile. Nu e nevoie să vă concentrați asupra tuturor acestor domenii pentru a avea rezultate. Orice schimbare pe care o faceți e de ajutor, deoarece a face ceva e mai bine decât să nu faci nimic. Acesta este un proces, o lucrare în desfășurare și nu trebuie să aibă un caracter radical sau dificil. E ceea ce vreți să fie. Orice sfat sau sugestie preluați din volumul de față, sper să vă fie la fel de folositoare precum ne-a fost mie și copiilor mei. O parte din cercetări sunt gata făcute de mine. Vă puteți gândi la copiii mei ca la șoarecii de laborator pe care sunt testate informațiile. Așadar, pregătiți-vă să vă schimbați în bine propria viață și pe cea a copiilor voștri. Lăsați-vă duși de entuziasm. Puteți s-o faceți. Sunt sigură că puteți. Și vă ofer ajutor. Avertisment: nu promit nimic. Nu pot garanta că orice subiect abordez, discut sau orice sfat dau în acest volum, ele vor avea în cazul dumneavoastră același efect sau rezultatele pe care le-am văzut la copiii mei și la mine. Tot ceea ce pot face este să împărtășesc experiențele mele – aceleași pe care le-am comunicat prietenilor, rudelor și altor părinți de la școala unde învață copiii mei – și să arăt ce a funcționat în cazul nostru. Vă recomand să utilizați această carte ca pe un

ghid. Nu sunt doctor sau expert. Și nici nu sunt perfectă și nu încerc să dau sfaturi ca și cum aș fi. Experții pe care i-am ales să facă parte din acest proiect vorbesc strict din experiența și cunoștințele personale. Recomandarea mea este să căutați ajutor la profesioniști și răspunsuri de la terapeuții proprii, mai ales dacă aveți anumite probleme de sănătate. Orice drum ați alege pentru dumneavoastră și pentru copii, vă doresc doar o sănătate de fier – mintală, spirituală și fizică. În sănătatea dumneavoastră!

Vă mulțumesc, Erica Reid

PARTEA ÎNTÂI

Un copil sănătos într-o lume de alergeni

CAPITOLUL 1

Copii cu alergii alimentare și astm

Cred că orice părinte trebuie să fie bine informat înainte de a-i vorbi copilului său despre alergiile alimentare ale acestuia. Cred că este esențial, ca în orice altă lecție de viață, să fii sincer, calm și clar în această privință. Nu îndulci problema, dar învață-ți în același timp copilul că alergiile sale alimentare pot fi ținute sub control, că are puterea să-și asume responsabilitatea de a fi vigilent și grijuliu și că nu trebuie să-și trăiască viața cu teamă. Cunoașterea înseamnă întotdeauna putere. Nu există nici un motiv pentru care un copil cu alergii alimentare să se simtă exclus sau ciudat. El trebuie să știe ce îi poate face rău și că poate trăi o viață normală și împlinită.

– Lori Stokes, mamă a doi copii

Nu voi uita niciodată ziua în care fiul meu zăcea bolnav pe jos, în baie. De obicei plin de o energie de nestăpânit, Addison, în vârstă de 22 de luni, era înfășurat într-un prosop, cu trupul moale și letargic. Ochii săi, de obicei strălucitori și plini de viață, priveau pierduți, iar fața lui, de obicei îmbujorată, era acum lipsită de culoare și posomorâtă. Mi-am dat seama că ceva era în neregulă. Complet în neregulă. Nu mai era vorba de o răceală sau de virusurile de sezon. Sistemul imunitar al lui Addison încerca să lupte cu ceva. Copilul meu e bolnav. Foarte bolnav, mi-am spus în timp ce adrenalina mi se răspândea prin trup. Un pic mai înainte tușise, o tuse adâncă și persistentă ce părea cauzată de flegma din piept. Am dat drumul la duș și am stat cu el în baie, convingându-l să inhaleze aburii ce ne înconjurau. Credeam că aceasta îi va dilua flegma. Dar după cinci minute, tusea lui era la fel de puternică. De fapt, era mai rău, așa că mi-am dat seama că făcusem o greșeală cu aburii. Era nevoie să-l sun pe medicul pediatru.

„Adu-l aici“, mi-a spus ea după ce i-am descris simptomele. L-am pus pe Addison în căruț și am luat-o la goană spre cabinetul medical. (Locuim în New York, unde pentru a ne deplasa mergem pe jos sau cu taxiul.) N-am mai mers niciodată atât de repede. „S-ar putea să aibă pneumonie“, mi-a spus pediatrul după ce l-a ascultat pe Addison la plămâni. „Ar trebui să-i facem o radiografie toracică.“ „Radiografie?“, am întrebat. „Nu putem afla altfel“, mi-a răspuns. Mi-am dat acordul, dar cu ezitări. Apoi lam pus iar pe Addison în căruț, am ieșit din cabinetul medical și am mai tras o fugă până la cabinetul radiologului. Înainte de a-l lăsa pe Addison să stea în brațe la mine, tehnicianul radiolog m-a acoperit cu un șorț blindat care-mi venea de la umeri la coapse. Dar copilul nu era protejat cu nimic. Asta m-a neliniștit. Dacă ei mă protejează pe mine cu atâta migală, iar eu sunt o persoană adultă, toată radiația asta nu e periculoasă pentru trupul lui?, mă gândeam. Dar nu aveam de ales și, ca de obicei, m-am încurajat singură să rezist. Toate astea se petrec cu un motiv. Nu înțeleg care e, dar într-o zi voi afla. (Poate că acesta e, de a împărtăși cele prin care am trecut în această carte.) Radiografia a confirmat bănuielile pediatrului: Addison avea pneumonie. „Voi suna la farmacie pentru o rețetă de antibiotice“, mi-a spus. Eram năucită. Fiul meu nu avea nici doi ani și trecea de la raze X la primul antibiotic – un medicament despre care ni se spune tot timpul să-l folosim cât mai rar cu putință. De unde era să știu că acesta era primul dintr-o lungă serie de antibiotice care aveau să îi fie prescrise și de probleme ale sistemului respirator pe care le va avea și că acesta era primul pas pe un drum neașteptat? Pentru că, deși starea lui Addison s-a ameliorat, boala nu i-a trecut; antibioticele erau doar o soluție temporară, iar cauza problemei nu fusese soluționată. În anul următor, am colindat cu Addison pe la o mulțime de cabinete medicale. Avea infecții recurente ale căilor respiratorii superioare și mereu mi s-a spus că era o bronșită și că trebuie să ia antibiotice. Lucru nu numai frustrant, ci supărător și enervant: mă deranja să fiu forțată să-i dau antibiotice la o vârstă atât de fragedă. Pe lângă faptul că toate programările la doctor îmi consumau o mulțime de timp, era enervant să repet încontinuu anamneza lui Addison de

fiecare dată când ne duceam la un medic nou. Una dintre vizite, la un medic pneumolog, mi-a rămas întipărită în minte. „Are astm, cu siguranță“, a spus doctorul după ce a ascultat un istoric al bolilor de familie. „Luați această rețetă și cumpărați medicamentele imediat.“ „Despre ce medicamente e vorba?“, am întrebat. „Un atomizor cu un steroid“, mi-a spus calmă. Nu mi s-a părut că diagnosticul ei și remediul au fost date personalizat pentru copilul meu, ci oarecum automat, ca un robot. Ea făcea exact ce făcuse și cu pacienții care intraseră înaintea noastră și urma să facă același lucru cu cei care aveau să vină după noi. Bineînțeles că eram pregătită să aflu că răspunsul constă în medicație, dar chiar steroizi? Pentru un copil sub doi ani? Mi-am privit fiul, care stătea pe jos și colora. Gândul la faptul de a-l lăsa să inhaleze steroizi printr-o mască în trupul lui mic era covârșitor. Era aceasta singura modalitate de a-l ajuta? Nu mai exista nici o alternativă? Era vorba de un copil care avea nevoie să-și întărească sistemul imunitar, nu să-l bombardeze cu chimicale. „Reveniți în patru săptămâni“, a spus doctorul brusc, de parcă ar fi vrut să încheie rapid și să treacă la următorul pacient cât mai curând. În nici un caz, miam spus. Ceva din mine i se împotrivea cu tărie: Cuvintele tale îmi intră pe o ureche și îmi ies pe alta. Nu voi lăsa nimic din ce recomanzi în trupul copilului meu! Mă încăpățânam (mai mult decât de obicei). După aceasta, un prieten mi-a recomandat să vedem un alergolog cunoscut, de la unul dintre cele mai bune spitale din New York. Acesta era atât de ocupat, încât în momentul respectiv exista o listă de așteptare de trei luni. Abia așteptam să ne întâlnim, crezând că acest om cu o așa reputație în mod sigur îl va putea ajuta pe fiul meu. Când am reușit într-un final să-l vedem, el a făcut câteva teste de bază, printre care și un test cutanat pentru cele mai întâlnite alergii, precum cele la alune, ouă, ciocolată și lactate. Concluzia? „Deocamdată, fiul dumneavoastră nu va putea ieși în aer liber dacă nu va lua două doze de albuterol prin inhalator în fiecare zi“, mi-a spus. Albuterol este un medicament cu un avertisment pe etichetă de posibilă moarte din cauza astmului, așa că nu am fost extraordinar de bucuroasă de această soluție. Eram neliniștită și din cauză că îmi aduceam aminte că sora

fotomodelului Niki Taylor își pierduse viața în urma folosirii unui inhalator pentru astm. Nu cunoșteam detalii și nici dacă inhalatorul fusese cauza oficială a morții, dar tragica poveste mi-a apărut imediat în minte ca un semnal de alarmă. Apoi doctorul mi-a dat un teanc de rețete: una pentru inhalator, una pentru atomizor, a treia pentru steroizi și ultima pentru EpiPen, o seringă cu epinefrină, un medicament despre care zicea că Addison trebuie neapărat să-l aibă cu el când e scos din casă. „De ce e nevoie de EpiPen?“, am întrebat. „Fiul dumneavoastră este extrem de alergic la ouă.“ „Dar mănâncă ouă și nu are nimic“, am protestat. Addison nu a avut niciodată vreo reacție alergică la ouă, în orice caz nu erupții, sufocare, buze umflate care să justifice folosirea unui EpiPen. „Este extrem de alergic“, a repetat doctorul cu un aer vexat. „Testele au arătat că e alergic la ouă.“ Am încercat în continuare să-l conving de contrariu, dar nu părea să audă ce spun. Și a încheiat discuția. Nu am fost surprinsă. În timpul întâlnirii se tot foia înainte și înapoi între fiul meu și pacientul din camera alăturată. Era pe pilot automat. Nu m-a privit o dată în ochi și nici nu a arătat vreo umbră de compasiune ori răbdare. Deși a spus foarte puține, comportamentul său vorbea răspicat: Nu ești singurul pacient. Eu sunt doctorul. Stai acolo în liniște și acceptă-mi ajutorul. nici un moment nu am simțit că sunt auzită și nu s-a oprit îndeajuns încât să pot întreba: „Adică?“ Acesta era faimosul doctor cu o listă de așteptare de trei luni! Ca și imunologul la care fusesem mai înainte, era prins într-o rutină și îmi crea senzația că Addison e doar un număr. Această întâlnire m-a băgat în priză. Din momentul în care am ieșit din cabinet, luasem hotărârea: Nu pot și nu voi lua de bune vorbele altcuiva. Trebuie să existe și altă soluție la problemele de sănătate ale fiului meu. Care sunt alternativele? Să-l țin pe medicamente? Injecții? Ceva naturist? Să cer o altă opinie? Acesta a fost începutul încercărilor mele de a găsi remedii alternative la medicamentele pe care acești doctori voiau să le prescrie copilului meu. Copil care încă nu-și serbase a doua aniversare! Știind că trebuie să existe și altceva pentru fiul meu în afară de steroizi, dar

neștiind clar ce era acel „altceva“, am început cercetările. Am mers de la cabinetul doctorului direct la un magazin de hrană naturistă. Oricum, dacă tot trebuia să încerc medicamentele prescrise, nu ar fi stricat să încerc întâi ceva fără efecte secundare. La magazinul naturist m-am uitat pe la raionul cu cărți, am luat una de pe raft și m-am dus la casă. „Cartea aceea e bună“, mi-a spus patronul magazinului. „Dar asta e extraordinară.“ Și a arătat spre The Allergy and Asthma Cure: A Complete 8Step Nutritional Program de dr. Fred Pescatore. Mi-a trezit interesul. Părea să fie exact ce căutam. „Mulțumesc“, am spus, recunoscătoare că în sfârșit cineva încerca să mă ajute. Am fost atât de surprinsă de titlul cărții lui Pescatore, că acum nici nu-mi mai amintesc ce carte am ales inițial. Tot ce știu e că am pus-o la loc pe raft, am înhățat cartea dr. Pescatore, am plătit și m-am dus acasă. Mai târziu, copiii și cu mine am trecut prin rutina de seară cu masă, baie și povești la culcare. Deși de obicei savuram acest ritual, în seara aceea eram nerăbdătoare să mă ghemuiesc în pat cu noua carte în speranța de a găsi ceva – orice informație semnificativă. Și am găsit. Am citit cartea din scoarță-n scoarță, atât de concentrată, subliniind atât de multe pasaje, că nici nu știu cum s-a făcut ora 1 noaptea. Știam că trebuie să mă culc pentru că în curând aveam să mă trezesc și să încep ziua cu cei doi copii mici. Dar eram prea lucidă și prea entuziasmată. Tot ce spunea autorul era coerent. Îmi vorbea mie. Vorbea despre fiul meu. M-am uitat pe spatele cărții să văd de unde e autorul și am fost uimită să aflu că are un cabinet chiar în New York. Voiam să fiu sigură că adresa e valabilă, așa că am sunat la informații să cer numărul lui, iar apoi am sunat la cabinetul acestuia. (Bineînțeles că știam că nimeni nu-mi va răspunde la 1 noaptea, dar voiam să am confirmarea că aceea era adresa.) M-am bucurat când am auzit: „Ați sunat la cabinetul dr. Fred Pescatore“. Dimineață, primul lucru pe care l-am făcut a fost să sun din nou și să fac o programare. Câteva zile mai târziu am mers acolo cu Addison (și apoi cu fiica) și de atunci mergem constant la dr. Pescatore. Pot să spun cu mâna pe inimă că acest om ne-a schimbat viețile. La prima întâlnire, dr. Pescatore a făcut analize de sânge pentru alergii. (Ultimul doctor făcuse doar teste cutanate, acestea nefiind la fel de precise.) Chiar și înainte de întâlnirea cu Pescatore, știam că Addison este alergic la lapte și soia, lucruri pe care le-am descoperit când era sugar. Mi-am hrănit la sân ambii copii, iar Addison mânca mult, astfel că niciodată nu am avut îndeajuns lapte de muls

și de păstrat în frigider pentru el. Iar asta era o problemă dacă trebuia să plec și să las pe altcineva să-l hrănească. Aveam nevoie de un plan de rezervă. Pediatrul ne-a indicat o hrană pe bază de lapte, dar fiului meu i-a apărut o erupție roșiatică pe obraji imediat după ce l-am hrănit. Era o reacție clară la un ingredient. Când iam dat lapte de soia s-a întâmplat același lucru. Testele mai amănunțite ale dr. Pescatore au arătat că fiul meu e alergic la mai mult de zece alimente! Lista pe care mi-a dat-o doctorul, împreună cu o hartă pe culori a acestora, conținea și piper negru, vanilie, scorțișoară și grâu. La început am fost surprinsă. Nu auzisem pe cineva să fie alergic la unele lucruri de pe listă (piper negru?). Am fost și mai surprinsă când dr. Pescatore mi-a spus să elimin complet aceste alimente din dieta fiului meu. „Măcar încercați trei luni“, mi-a spus. A încercat să mă calmeze, dar îmi venea să plâng. Nu puteam decât să mă gândesc: Cum e posibil să evit toate aceste alimente? Nu sunt chiar un specialist în ale gătitului. Ezitam pentru că erau prea multe de făcut. Dar odată ce am înlăturat aceste sentimente, am fost de acord, chiar dacă nu eram sigură că aș fi reușit să fac asta. Sarcina părea mai mult decât copleșitoare. Dar m-am gândit la fiul meu și la sănătatea lui în loc să mă gândesc la ce vreau eu să fac. În acel moment știam câte ceva despre alergiile alimentare. Eu am fost alergică dintotdeauna (ca și mama) la nuci (singurele „rude“ ale nucilor pe care le pot mânca sunt alunele, care nu sunt nuci propriu-zis, ci legume), pește și fructe de mare. Prin urmare, am fost tot timpul foarte conștientă că trebuie să fiu atentă. Și fiica mea e alergică la nuci, lucru pe care l-am descoperit când era mică. Totuși, a avea grijă la alergiile la nuci și la fructe de mare nu e același lucru cu a avea grijă de un fiu cu o listă lungă de alimente – foarte obișnuite, care sunt peste tot – ce trebuie evitate. Nu trebuie să mă ascund după deget. Fac asta de cinci ani și uneori tot mă depășesc monitorizarea hranei copiilor și atenția continuă față de orice reacție negativă. Uneori sunt probleme. Dar la fel e și în cazul altor lucruri din viață – precum mariajul și munca – și cred că secretul constă în felul de a aborda problema. Dacă încerci să urci în ierarhie la muncă, trebuie să-ți sufleci mânecile și să depui ceva efort. Trebuie să te autoeduci, să înveți. Nu văd problema de față ca fiind diferită. A trebuit să devin atentă și să acumulez cunoștințe. Nu mă fixez pe faptul că trebuie să cercetez etichetele de la orice aliment sau că trebuie să-mi umplu geanta cu alimente speciale și medicamente de fiecare dată când plecăm

de acasă. Asta ar trebui să mă enerveze sau să mă supere? Nu, pentru că acest lucru nu va elimina alergiile alimentare ale copiilor sau ale mele. Ele fac parte din noi, dar nu ne definesc. Încerc să mă concentrez pe părțile pozitive: chiar dacă fiul meu are multe alergii, acestea pot fi ținute sub control. El nu e nevoit să trăiască sub un clopot de sticlă, iar lucrurile ar putea sta mult mai rău. Alergiile sunt mai răspândite astăzi decât în orice perioadă dinainte, astfel că puteți găsi alimente făcute fără ouă, gluten sau lactate, iar pe multe etichete se specifică dacă produsele au fost făcute într-o fabrică unde există nuci sau alte ingrediente care pot cauza alergii. În plus, acum, mai mult decât oricând, din ce în ce mai mulți oameni sunt conștienți de problema alergiilor. De exemplu, fiul meu are o situație din acest punct de vedere mult mai bună decât mine la vârsta lui. Când eram mică, eram singura din clasă cu alergii. Astăzi știu o mulțime de oameni ai căror copii au alergii sau astm. Unele cazuri sunt ușoare, altele sunt mai grave. Pe scurt, noi, cei cu alergii alimentare, nu suntem singuri. Cercetătorii de la Universitatea din Pittsburg au descoperit că reacțiile alergice generate de alimente au dus la mai mult de șapte milioane de vizite la urgențe în perioada 2001–2005. Ceea ce înseamnă o medie de 203 000 pe an! 90 000 au avut o reacție cu potențial letal, numită anafilaxie. De aceea vreau să diseminez informațiile pe care le-am descoperit, pentru că știu că orice lucru, cât de mărunt, poate fi de ajutor. Mai jos sunt lucrurile care ne-au făcut, copiilor mei și mie, traiul cu alergii mai sigur și mai ușor.

Introduceți lent noile alimente

Când Arianna avea șase luni, pediatrul ei, dr. Barbara Landreth, mi-a spus că fetița e pregătită pentru hrană solidă. Dr. Landreth mi-a dat un tabel pentru alimente și mi-a spus să-i dau fiicei mele câte un singur aliment timp de două– trei zile, pentru că e o metodă bună de a verifica dacă are alergii alimentare. Aceasta s-a întâmplat cu mult înainte să știu că Arianna este alergică și cu doi ani înainte de a se naște Addison. Am auzit de la alți pediatri că ar trebui să i se dea copilului mai multe alimente

deodată, dar mi-a plăcut abordarea mai conservatoare și mai meticuloasă a dr. Landreth. La fel am procedat și cu Addison, astfel că, până să vină vremea să treacă pe alimente solide, știam deja că e alergic la lactate și, posibil, sensibil la soia. Deci am luat-o ușurel, i-am dat câte un singur aliment câte două sau trei zile și am fost atentă la reacții. Motivul este că dacă i se dau unui copil mai multe alimente deodată și apare o reacție, nu se poate ști care dintre ele a generat problema. Vă sfătuiesc să încercați acest procedeu. E de mare ajutor.

Atenție la semnele subtile

Privitor la alergii, toți urmărim semnele bine cunoscute, cele evidente, precum erupțiile, umflarea feței sau sufocarea. Dar există și semne mai subtile ale alergiilor sau astmului. De exemplu, fiul meu a mâncat ouă fără nici o problemă până pe la vârsta de patru sau cinci ani. La un moment dat i-am dat un ou prăjit. A început imediat să respire cu dificultate și să-i curgă nasul – ceva anormal pentru o zi de vară, la 27 de grade. După cum s-a dovedit, acesta este un semn mai subtil de alergie. Alte semne mai greu de identificat sunt, printre altele, strănutul, tusea, mâncărimi în gât, migrene, erupții pe piele sau eczeme. După aceea am eliminat orice avea ouă din alimentația lui. Fără prăjituri, fără fursecuri. În acel moment, din dieta sa erau deja eliminate grâul, lactatele și glutenul. Acum am eliminat și ouăle. Când Addison a avut reacția la oul prăjit, mi-am adus aminte de doctorul care-mi spusese că fiul meu e alergic la ouă, deși nu părea să aibă ceva când le mânca. Se pare, după cum am înțeles din acel moment, că poți deveni alergic la un aliment care există de ceva vreme în dietă. (Mai mult pe această temă în secțiunea „Răspunsuri de la expertul ales de Erica“ din capitolul de față.) Între timp am aflat că Addison nu e alergic la tot oul, ci doar la albuș. nici un doctor nu mi-a spus că e posibil să existe o alergie la gălbenuș, și nu la albuș sau invers. De obicei, când te gândești la „ou“, nu îți vine în minte să separi albușul de gălbenuș.

Citiți etichetele alimentelor

Eu citesc atent etichetele și am încercat să învăț numele alternative ale alimentelor și ingredientelor la care copiii mei și cu mine suntem alergici. De exemplu, nu poți include în dietă ulei de palmier dacă ești alergic la anumite semințe. Iar un aliment a cărui etichetă nu spune explicit că acesta conține lapte ar putea de fapt să fie făcut cu lapte, dat fiind că sunt mai multe cuvinte care înseamnă lapte, precum lactate, sau proteine din lapte, precum cazeina. Am descoperit acest lucru când i-am dat lui Addison brânză din orez, crezând că nu conține lactate, iar el a avut o reacție. Am căutat mai multe informații despre brânza de orez și am aflat că aceasta conține o proteină din lapte, numită cazeină. Dacă avem vreo îndoială în privința unui aliment, noi îl evităm. Prefer să fim precauți. Și dacă nu mi-e clar ce e un anumit ingredient și nu pot căuta pe Google sau să întreb pe cineva care știe, atunci nu-mi las copiii să mănânce respectivul aliment. Scurt. Nu merită deloc riscul unei reacții potențial letale.

Vorbiți cu copiii despre alergiile lor

Acesta e un lucru important din mai multe motive. Mai întâi, nu vreau să aibă copiii senzația că e ceva în neregulă cu ei sau că alergiile le-au fost cauzate de propriile acțiuni. Nu e nimic în neregulă cu ei și nu au făcut nimic care să le provoace asta. Alergiile lor sunt parte a ființei lor, nu ei le-au vrut. Eu vorbesc cu copiii mei despre alergiile lor. Nu fac mare caz de asta, dar vreau să-i informez. Iar ei trebuie să știe despre alergiile lor pentru că informațiile acestea le-ar putea pur și simplu salva viețile. De exemplu, fiul meu știe că nu trebuie să mănânce sau să bea ceva când e la joacă, la o petrecere sau la școală și știe că trebuie să întrebe dacă poate mânca în siguranță un aliment dacă nu a mai mâncat sau în cazul în care nu știe ori nu e sigur dacă a mai mâncat așa ceva înainte.

Nu plecați de acasă fără provizii

Mă feresc să fiu luată pe nepregătite. Locuim în New York, unde sunt deschise non-stop magazine, iar farmacii există la distanță de câteva străzi, dar tot țin la mine mereu medicamentele și alte câteva lucruri importante. E prea riscant să presupun că pot fugi la magazin în caz de urgență, astfel că niciodată nu plec de acasă fără următoarele:

• EpiPen. Am unul în poșetă, unul în mașină și unul în dulapul din bucătărie. Dacă trebuie să merg undeva cu soțul și cu copiii, iar eu am o poșetă mai mică (de felul celor care abia au loc pentru un telefon, acte, ruj și bani), iau cu mine câteva doze de Benadryl (sunt doze fixe pentru uz pediatric) și un EpiPen. Puteți lua pachetul dublu EpiPen, ce conține două seringi, plus una pentru exersare, în aceeași cutie. În felul acesta, dacă nu reușiți să istrați din prima, aveți o rezervă. De asemenea, verific și datele de expirare ale oricăror medicamente, cum ar fi EpiPen sau Benadryl. Când expiră, le înlocuiesc. • Instrucțiuni pentru EpiPen. Dumneavoastră și copilul dumneavoastră știți cum să folosiți seringa – dacă nu știți, e bine să exersați, eventual pe o portocală, înainte să se ivească vreo urgență –, dar în cazul unei crize alergice e posibil ca altcineva să istreze medicamentul. Un prieten, un profesor sau o bonă pot fi persoanele din apropiere care să folosească seringa pe copilul dumneavoastră, așa că e esențial să păstrați instrucțiunile în același loc cu seringa. (Notă: După ce ați făcut injecția copilului, duceți-l imediat la urgențe, pentru că medicamentul poate avea efecte adverse asupra inimii și pentru a vă asigura că acesta a primit îndeajuns medicament. Se poate ca doza din EpiPen să nu aibă un efect complet, astfel că e bine să-l țineți sub observație pentru a detecta alte episoade. Deși am avut la mine EpiPen vreme de mulți ani, nu am știut acest lucru până la vârsta adultă.) • Benadryl. Folosirea medicamentelor nu e prima mea opțiune, dar dacă copiii au mâncărimi în zona gurii, e posibil să fie o reacție alergică. Pentru aceasta le dau Benadryl. Nu glumesc. Pentru mine, Benadryl (un antihistaminic) e precum cardul de credit: nu plec de acasă fără el. Dar situația nu a fost tot timpul așa. Până nu am avut copii cu alergii, nu m-am gândit să țin cu mine tot timpul un EpiPen sau Benadryl pentru propriile mele alergii. Am câteva genți pe care le folosesc de obicei, așa că iau o cutie

de Benadryl și pun cel puțin trei pilule în fiecare pentru a fi în siguranță chiar dacă schimb geanta în ultima clipă. (Și cine poate ști? Se poate ca și altcineva să aibă nevoie de una.) Compania producătoare a medicamentului face și Benadryl lichid, pus în doze separate, pentru a nu fi nevoie să fie cărat un recipient mai mare. Dat fiind că lichidele sunt absorbite în sistemul circulator mai rapid decât pilulele, prefer versiunea lichidă și am la mine și pilule, și dozele de lichid. • Inhalator cu Albuterol. Arareori îl istrez fiului meu, dar nu poți ști niciodată. Orice se poate întâmpla și trebuie să fiu rapidă, realistă și pregătită. Întotdeauna iau inhalatorul în vacanțe, pentru orice eventualitate (și au fost cazuri în timpul călătoriilor când Addison a trebuit să-l folosească). • Brățări medicale. Copiii mei poartă brățări medicale pe care scrie la ce sunt alergici și unde e trecut și numărul meu de telefon. Am luat această măsură de precauție pentru că niciodată nu știi ce se poate întâmpla. De exemplu, dacă îi las la un loc de joacă în vacanță, îi spun supraveghetorului despre alergiile copiilor, dar se poate să vină apoi un alt supraveghetor, căruia să nu i se spună despre aceasta. Brățările sunt o altă măsură de precauție, un alt fel de a-i pune pe ceilalți în temă. Se pot găsi diverse modele drăguțe, astfel încât copiii să le poată purta fără probleme. • Propriile alimente. Nu pot să presupun că la magazin, la o petrecere sau în avion există alimente pe care copiii mei să le poată mânca, astfel că mereu geanta mi-e plină cu gustări care pot fi tolerate. Când călătorim, iau tot timpul mai mult decât cred că e necesar, pentru a fi pregătită de o întârziere a zborului sau de un blocaj în trafic. (Mai multe în capitolul 7.) Țin aceste gustări în geantă deoarece trăim în New York și nu conduc un automobil. Dar dacă conduceți mult, țineți mașina plină cu gustări. Când mergem cu avionul, întotdeauna iau alimente în plus, printre care se găsesc de obicei suc de mere și iaurt de soia. Dat fiind că acestea sunt lichide, de obicei nu sunt permise la control în aeroport. Așa că am la mine o scrisoare datată și semnată de doctorul lui Addison, în care acesta explică faptul că fiul meu are alergii alimentare foarte grave și că trebuie să poată lua alimente cu el în avion. Aceasta s-a dovedit în câteva ocazii de un ajutor neprețuit.

Faceți mai ușor traiul cu alergii/astm pentru copiii dumneavoastră

Acasă

E clar că, având atâtea alergii, e dificil pentru copii să mănânce în anumite împrejurări. Prin urmare, mă asigur că locuința noastră este un loc sigur pentru noi toți. Fiica mea vrea ceea ce ea numește „mâncare adevărată“, cum e înghețata sau covrigii obișnuiți (nu din alac), dar eu cred despre casa noastră că trebuie să fie un loc sigur, în care toți să putem mânca fără grijă și cât trebuie. Prin urmare, cumpăr doar ce putem mânca cu toții, și nu ceea ce am vrea să mâncăm. Vreau să pot pleca de acasă fără să stau cu grijă că vreo persoană neglijentă îi dă lapte de vacă lui Addison în loc de lapte de orez sau brânza de care acesta nu trebuie să se atingă. Din momentul în care Addison pleacă de acasă, trebuie să fim cu grijă și nu vreau ca el să simtă asta cât timp se află în siguranța propriei case. Da, e un sacrificiu că nu avem nuci, lapte de vacă sau brânză în bucătărie și poate că nu e chiar ceea ce ceilalți din casă vor, dar trebuie să înlăturăm aceste atitudini, astfel încât casa noastră să fie un loc sigur pentru toți.

La cantina școlii

Școala la care merge fiul meu are o singură opțiune pentru masă: alimentele de la cantină. Copiii nu își pot aduce mâncare de acasă. Regulile școlii. (E o nebunie, știu, mai ales în ziua de astăzi, când există atâtea alergii alimentare.) Pentru că școala nu se poate adapta la alergiile alimentare ale lui Addison prin oferta de prânz, el are voie să-și aducă mâncare de acasă, dar numai pentru că are un bilet de la doctor care spune că este nevoit să procedeze astfel. Nu vreau ca el să se simtă diferit de ceilalți, astfel că în fiecare lună fac rost de meniul școlii și în fiecare dimineață îi fac un pachet cu versiune mai sănătoasă a ceea ce vor

mânca ceilalți copii în ziua respectivă. De exemplu, dacă meniul cuprinde plăcinte cu curcan și fursecuri de ovăz cu stafide, îi pregătesc o plăcintă cu curcan cu carne eco de curcan și făină de porumb eco și fursecuri cu stafide și fulgi de ovăz care nu conțin lactate, ouă, nuci, gluten, grâu și zahăr. (Le îndulcesc cu sirop de agave sau de arțar și cu multă dragoste de mamă. Vezi rețeta de la pagina 306.) Dacă la școală se servește pizza, atunci pun la dezghețat o pizza fără gluten și lactate în seara dinainte și o pun la copt dimineață. Dacă se dau ravioli, îi dau la pachet ravioli cu tofu luat de la magazinul naturist. Nu, nu asortez întotdeauna pachetul cu prânzul de la școală, și da, e un lucru care cere timp. Și nu e cel mai ușor lucru de făcut când mă grăbesc să pregătesc doi copii pentru școală. Dar e mai bine decât să-mi las fiul înfometat sau să se simtă exclus. Mă asigur, de asemenea, că învățătorul lui are o rezervă de dulciuri pe care Addison le poate mânca, astfel că dacă aduce cineva prăjituri la școală pentru colegi, învățătorul poate să scoată aceste dulciuri, ca fiul meu să nu se simtă exclus. Dacă știu dinainte că vine ziua unui coleg și că acesta va aduce brioșe, îi dau lui Addison la pachet brioșe fără gluten, lactate și ouă, pe care le fac eu sau le cumpăr de la o brutărie de aici, din New York, unde se fac bunătăți pe care el le poate mânca.

La petreceri

Dacă fiul meu merge la o aniversare, își aduce cu el mâncarea. Înainte de petrecere, le dau telefon părinților pentru a afla felurile principale – care de obicei sunt șnițele de pui și pizza. (Vezi „Meniul alternativ pentru petreceri onomastice“ de la pagina 316.) Întreb și dacă au tort sau brioșe la desert. Înarmată cu aceste informații, pregătesc versiuni ale acestor alimente pe care să le poată tolera Addison. Sunt și situații când uit să îi sun pe părinți sau nu am timp să-i pregătesc pachetul. În acest caz, el știe că nu trebuie să mănânce nimic din ceea ce se servește și îi dau una din gustările pe care le am mereu în geantă.

În timpul călătoriilor

Când călătorim, întotdeauna încerc să găsesc un magazin naturist local și să cumpăr alimente pe care le poate mânca Addison, precum lapte de orez, gofre înghețate și preferatele lui, sandviciuri cu înghețată. Apoi vorbesc cu cei de la bucătăria hotelului și îi rog să le păstreze și să ni le trimită când facem comanda pentru a lua masa în cameră. Astfel, atunci când comandăm micul dejun sau desertul, Addison nu se simte exclus, iar eu pot fi sigură că e sigur pentru el ceea ce mănâncă.

Informați-i pe toți despre alergiile copilului dumneavoastră

La școală sau la joacă

Oriunde merg copiii, la școală sau la joacă, vorbesc cu adultul care îi va supraveghea pentru a-i comunica alimentele la care sunt alergici aceștia. Din cauza listei lungi de alimente la care e alergic Addison, îi spun părintelui respectiv să nu-i dea nimic – nici mâncare, nici băuturi, nici gume sau bomboane. Nici măcar apă. Vreau ca respectivul părinte să înțeleagă cât de gravă e situația. În afara cazului în care supraveghetorul are un copil cu o anume alergie sau are el însuși alergii alimentare, nu pot presupune că va fi atent la acestea. Și nici nu pot presupune că va descoperi ce alimente să nu-i dea copilului meu. Așa că fac situația mai simplă pentru el și pentru Addison spunându-i: „Nu-i da nimic“. Apoi îi pun la pachet o gustare și ceva de băut. De asemenea, mă asigur că persoana care îi va supraveghea pe copii știe cum să utilizeze EpiPen. Nu pot să presupun pur și simplu că se va descurca.

La restaurant sau la petrecere

Când suntem la restaurant, la o cină festivă sau oriunde altundeva, unde nu pregătesc eu însămi mâncarea pentru mine și copii, îi anunț întotdeauna pe cei care prepară și servesc mâncarea că avem alergii alimentare severe și întreb dacă alimentele la care suntem alergici se află printre ingredientele felurilor din meniu. La restaurante, mă asigur că persoana care ia comanda înțelege bine că sunt alergii severe, potențial letale. Când comand, îi cer chelnerului să repete comanda, pentru că nu pot fi sigură de ceea ce-și notează. De exemplu, la un moment dat, într-o călătorie în Florida, am insistat ca cea care ne lua comanda pentru masa în cameră să noteze și faptul că alimentele comandate nu trebuie să conțină nuci, pește, smântână, lactate sau unt. Am rugat-o și să noteze că suntem alergici la acestea. Dacă nu aș fi menționat aceasta, ar fi părut că suntem sclifosiți, iar cei care ar fi gătit felurile nu ar fi fost la fel de grijulii în eliminarea acestor ingrediente din ceea ce am comandat. Dacă chelnerul sau gazda ori cel care planifică un evenimentul la care participăm nu este foarte sigur de ingredientele din felurile care ni se servesc, atunci îi pun să-l întrebe pe cel care gătește. (Eventual puteți avea la dumneavoastră un fel de carte de vizită pe care să fie trecute ce fel de alergii aveți și puteți ruga chelnerul să o transmită bucătarului. Vă puteți face singuri aceste cărți de prezentare din cartonașe. Și nu uitați să puneți și fotografia dumneavoastră, ca să se știe cine de la masă are alergii.) Uneori îl informez și pe manager sau pe șeful personalului din restaurant de alergiile noastre. Trebuie să fiți vigilent în această chestiune pentru a preveni accidentele. Sunt atentă la tot ce e în farfurii când ni se servește mâncarea, pentru că alergenii pot lipsi din mâncare, dar pot fi în garnituri. Așa ceva ni s-a întâmplat într-o vacanță, când am comandat masa în cameră. Desertul avea pe farfurie ceva ce părea a fi zahăr brun. Chiar dacă chelnerul ne-a asigurat că e zahăr brun, intuiția m-a făcut să mai întreb pe cineva. Și îmi pare bine că am făcut-o, pentru că după multe discuții cu cei de la bucătărie am aflat că de fapt era vorba de nuci. Ceea ce ne-a salvat a fost faptul că am ascultat de intuiție. M-am învățat să mă asigur că cei care ne aduc mâncarea la masă când suntem la restaurant știu despre alergiile noastre. Spre exemplu, îi pot prezenta chelnerului situația noastră, dar asta nu înseamnă că cel care ne aduce coșulețul cu pâine la masă știe aceasta. Am pățit-o pe când eram în concediu. I-am spus chelnerului că suntem alergici la nuci, dar nu și persoanei care a adus coșulețul cu pâine. Și

tocmai savuram o felie de pâine când mi-am dat seama, prea târziu, că avea nuci. Reacția a fost instantanee, cu mâncărimi în zona gurii, pe buze și puls crescut (pentru că îmi era teamă). A trebuit să plecăm în grabă de la restaurant fără să terminăm de mâncat și să găsim un doctor din localitate care să facă vizite la domiciliu. Pare un efort destul de mare informarea tuturor angajaților unui restaurant despre alergiile copiilor, dar poate fi o chestiune de viață și de moarte.

În străinătate

Când călătoriți într-o țară a cărei limbă nu o vorbiți, e o idee bună să învățați cuvintele din limba respectivă care denumesc alergiile dumneavoastră. Sau puteți ruga pe cineva să vă scrie pe o foaie alergiile în limba respectivă pentru ca s-o puteți arăta chelnerilor, bucătarilor și oricărei alte persoane care se ocupă de alimentele dumneavoastră.

Ascultați-vă intuiția

Am învățat să fac acest lucru aproape de fiecare dată, dar am momente în care nu reușesc acest lucru în totalitate. Așa ni s-a întâmplat recent în concediu. Eram la plajă, iar Addison s-a întâlnit cu un prieten pe care îl cunoscuse cu un an înainte. După ce s-au jucat o vreme, mama prietenului mi-a spus că ei merg până în oraș să cumpere înghețată și a întrebat dacă poate și Addison să vină cu ei. I-am spus că da, dar i-am menționat că fiul meu este alergic la lactate și că poate să mănânce doar sorbet, nu înghețată. Apoi i-am spus lui Addison că bona va merge cu ei, dar nu pentru că nu aș fi avut încredere în părinții prietenului sau pentru că aș fi vrut ca ea să-i supravegheze pe copii la joacă. Era pentru că bona știe la ce e el alergic, la ce să fie atentă și ce să facă dacă apare o criză. Voiam ca ea să fie acolo și pentru că știam că, dacă ar fi avut o criză, ar fi fost mai calm cu bona decât cu mama prietenului, pe care abia o cunoștea. Dar imediat ce am spus că merge și bona, Addison s-a supărat foarte tare. „De ce

trebuie tot timpul să vină cineva cum mine când merg cu un prieten?“, a protestat el. „De ce nu pot să merg doar cu prietenul meu fără să fiu însoțit de un adult?“ Am înțeles supărarea lui și era foarte greu să-l văd așa. Dar, ca întotdeauna, i-am explicat că nu-l voi trimite să cumpere înghețată fără un adult care să cunoască alergiile lui alimentare. I-am explicat că părinții prietenului nu aveau un copil cu alergii (îi întrebasem) și că nu voiam să îi împovărez cu responsabilitatea ca în cazul unei crize alergice să știe ce să caute și cum să procedeze. „Noi știm, dar nu toți cunosc aceste lucruri“, i-am spus. Addison insista și se încăpățâna. Eram între ciocan și nicovală. Simțeam cum îmi crește frustrarea. Îl înțelegeam. Știam că voia să stea cu prietenul lui fără să fie însoțit de bonă. A insistat și a tot insistat. Într-un final am fost de acord. Dar mai înainte l-am privit drept în ochi, mi-am îndreptat arătătorul spre el și i-am spus cu un ton hotărât: „Te poți duce, dar numai de data asta. Altă dată nu mai ceri așa ceva. Aceasta e singura și ultima dată“. Era extaziat. Eram plină de teamă. Leam spus din nou părinților că are voie doar sorbet. Apoi i-am lăsat să plece cu Benadryl și cu copilul nostru. Unul dintre motivele pentru care l-am lăsat să plece era că eu și cu soțul meu mergeam oricum acolo, chiar dacă Addison și cu familia prietenului aveau să ajungă mai devreme. Dar, la scurtă vreme după ce au plecat, am început să am o senzație ciudată. Ceva nu era în regulă. Deja nu mă prea puteam împăca cu decizia pe care o luasem, iar acum aveam o puternică senzație că fiul meu are nevoie de mine. În acel moment eram blocați într-un trafic foarte lent. Cu cât se mișcau mașinile mai încet, cu atât îmi bătea inima mai puternic. La un moment dat m-am întors spre soțul meu și i-am spus: „Eu cobor din mașină și mă duc pe jos“. În fapt, am luat-o la fugă (eram într-un orășel din Caraibe, așa că nu e ca și cum aș fi alergat pe autostradă sau dintr-un cartier în altul). Când am intrat în gelaterie, mi-a luat un pic până să-mi găsesc fiul. Apoi l-am văzut: stătea la masă cu prietenul său și părinții acestuia. Scuipa într-un șervețel. Când m-a văzut, a sărit de pe scaun și a venit la mine. „Mami, mă ustură limba“, mi-a spus. „Mă ustură limba.“ M-am repezit la masă și m-am uitat la bolul din care mâncase. O singură privire la textura cremoasă mi-a fost îndeajuns ca să-mi dau seama că nu era sorbet, ci înghețată. Mi-am răsturnat poșeta pe cea mai apropiată masă, fără să-mi pese că au căzut toate, de la pixuri la tampoane. Căutam Benadrylul și speram că de data aceasta va fi nevoie numai de atât, nu și de EpiPen sau de o vizită la urgențe într-un

spital necunoscut pe o mică insulă din Caraibe. Cum am găsit Benadrylul, i l-am dat lui Addison și am mers cu el la baie. În timp ce îi spălam gura și îi ștergeam buzele, plângeam și îi spuneam (lui și mie în același timp): „Știam eu. Știam eu. Știam eu că nu trebuie să te las singur. De aceea voiam să meargă bona cu tine“. Părinții prietenului și-au cerut iertare în repetate rânduri, dar știam că nu fusese vina lor. Era vina mea. Frecventam localul respectiv încă de când Addison era sugar, dar niciodată nu s-a întâmplat așa ceva. Dar lăsasem jos garda. Nu am ascultat de acea voce interioară care-mi spunea: Trimite bona cu el. A fost un moment delicat, dar cred că fiecare situație ne învață câte ceva. În ziua respectivă, lecția fusese să-mi urmez instinctul ori de câte ori auzeam acea voce interioară. Și Addison a primit o lecție. O lecție dureroasă, pe care am învățat-o amândoi în același timp. Chiar dacă au alergii alimentare, copiii dumneavoastră pot savura felurile preferate. Trebuie doar să învățați cum să le preparați fără ingredientele care le pot cauza o reacție. Astfel, a trebuit să învăț cum să fac fursecuri fără ouă, lactate și zahăr, pentru că nu vreau ca fiul meu să simtă că îi lipsește ceva și doresc ca el să mănânce alimente de calitate superioară. (Știu că aceste dulciuri nu par foarte savuroase, dar totuși sunt. Vezi rețetele din „Rețete foarte simple pe placul copiilor“.) După toți acești ani petrecuți cu copii cu alergii, ca să nu mai spun de cele ale mele, în general iau rețetele și încerc să le modific astfel încât să fie sigure pentru noi. E nevoie de câteva încercări până îmi reușesc, dar și când îmi ies, sunt extraordinar de bune. Nu sunt o persoană căreia îi face plăcere să gătească, dar îmi place să știu că pot să le ofer alimente sănătoase copiilor, alimente care le fac bine. Prin urmare, i-am surprins și pe ei, și pe mine însămi cu câteva dintre descoperirile mele culinare.

Răspunsuri de la expertul ales de Erica

Medicul Fred Pescatore a beneficiat de pregătire în medicina clasică și practică medicina nutriționistă, fiind autorul a câteva cărți importante în domeniu, precum The Allergy and Asthma Cure, Feed Your Kids Well, Boost Your Health with Bacteria și The Hamptons Diet, bestseller editat de New York Times. Pescatore este președintele Asociației Internaționale și Americane a

Profesioniștilor din Domeniul Nutriționismului Clinic și conduce Medicine 369, o instituție medicală integrativă din New York.

Alergiile

Ce este alergia?

Alergia este cea mai întâlnită boală cronică din America de Nord, depășind afecțiunile cardiace sau diabetul. O definiție largă este: alergia e o reacție fizică adversă, anormală a corpului la anumite substanțe numite alergeni. Cei care suferă de alergii reacționează de obicei la cantități de alergeni care nu-i afectează pe majoritatea oamenilor. Unele alergii sunt definite chiar de ceea ce le generează, precum alergiile alimentare sau alergiile la insecte, în timp ce altele sunt definite prin simptome, precum rinita alergică, erupțiile sau eczemele.

Care sunt cele mai întâlnite alergii alimentare?

90% dintre alergii sunt cauzate de lapte, arahide, soia, ouă, nuci și „rudele“ lor, precum caju sau migdale (arahidele sunt de fapt legume), crustacee, pește sau grâu. Alunele, peștii, crustaceele și nucile provoacă cele mai grave reacții.

Care e diferența dintre un test cutanat și un test sangvin pentru alergii?

Testele cutanate sunt cele mai cunoscute, fiind procedura de diagnostic de bază pentru găsirea cauzelor alergiilor. În acest caz, un alergen este injectat în piele,

de obicei pe antebraț, braț sau pe partea superioară a spatelui. Alergenul interacționează cu anticorpii specifici de pe suprafața mastocitelor din piele. Dacă sunteți alergic la substanță, aceasta va genera eliberarea de histamine și înroșirea și/sau umflarea cam în 15 minute după injectare. Testele pe piele sunt limitate, pentru că măsoară doar hipersensibilitatea imediată la anticorpii din clasa imunoglobulinelor E (IgE). Dacă nu aveți acest tip de alergie, atunci testul va ieși negativ, dar e posibil să existe totuși o alergie la substanța respectivă. Rezultatele acestui test depind și de persoana care îl efectuează. Factori precum cantitatea de alergen folosită, adâncimea, unghiul și forța cu care e folosit acul și stabilitatea extractelor de alergen pot influența rezultatele. Testele sangvine încearcă să detecteze sensibilitatea și alergiile la alimente folosind sângele. Există mai multe categorii de teste sangvine. În cel pe care îl folosesc de obicei, sângele este amestecat cu alergeni diferiți în flaconașe separate – câte unul pentru fiecare aliment. Reacțiile pe care le măsoară acest test sunt multiple. Sunt măsurate diferite componente ale sistemului imunitar care pot conduce la inflamație și, prin urmare, la alergii și astm. Acesta este principalul motiv pentru care cred că acest test este important.

Care este diferența dintre o alergie alimentară și o sensibilitate alimentară?

Sensibilitatea alimentară va genera doar un disconfort și simptome pe care e posibil să nu le puneți în legătură cu alimentele, precum migrene, rinită, colici, lipsa concentrării și, în cazul copiilor, incapacitatea de a sta liniștit. Problema este complicată de faptul că pot trece până la 72 de ore până la apariția acestor simptome, astfel că de cele mai multe ori nu poate fi identificată cauza. Mai mult, există aproximativ 300 de simptome care pot fi legate de sensibilități alimentare. Acestea nu sunt letale, dar pot fi deranjante și, după mine, sunt unul din factorii care duc la astm, rinită alergică (febra fânului), eczeme, erupții și chiar acnee. Alergia alimentară este mult mai gravă. Dacă aveți o alergie, reacția va fi instantanee și poate fi letală. De exemplu, se blochează gâtul, apare urticaria sau se umflă buzele. Alte reacții sunt strănutul ori tusea.

Dacă cineva are o sensibilitate alimentară, trebuie să renunțe pentru totdeauna la alimentul respectiv?

Nu. Alimentele la care testele sunt pozitive trebuie eliminate pentru o perioadă de la trei la șase luni. Aceste alimente nu trebuie evitate pentru totdeauna – doar până când organismul se vindecă și se reduce inflamația. O perioadă între trei și șase luni poate părea îndelungată, dar procesului inflamator din organism i-a luat multă vreme să apară și are nevoie de ceva timp ca să se vindece. Aveți răbdare.

Cum apare o alergie la ceva care nu genera nici o reacție în urmă cu câțiva ani?

Alergiile pot apărea oricând, de obicei din senin. Se poate ca cineva să nu fi avut niciodată vreo alergie și să îi apară una deodată. Procesul de apariție este foarte complicat, dar, pe scurt, e posibil ca organismul să producă anticorpi la anumite alimente – de obicei cele consumate mai frecvent –, astfel încât devine sensibilizat la acestea. Prin urmare, imediat cum ați mâncat aceste alimente, organismul le recunoaște ca fiind străine și reacția inflamatorie apare mai rapid.

Astmul

Ce este astmul?

E o boală a plămânilor, în care conductele prin care circulă aerul în plămâni, denumite bronhii, se inflamează. Când se întâmplă acest lucru, mușchii din pereții bronhiilor se contractă și este produs mai mult mucus, îngustând astfel

conducta. Crizele de astm variază în gravitate de la un ușor șuierat la o reacție cu potențial letal. Între 50 și 80% dintre copiii cu astm manifestă simptome înainte de vârsta de cinci ani.

De ce e astăzi mult mai crescută prevalența alergiilor și a astmului la copii decât înainte?

Cred că sunt două cauze. Una din teoriile majore confirmată în extrem de multe studii europene este că suntem prea curați. Curățăm, sterilizăm și dezinfectăm orice astăzi – mai ales în preajma copiilor mici. Astfel, sistemul imunitar nu are ocazia să funcționeze când organismul este foarte tânăr, în perioada când acesta își dezvoltă strategiile de apărare. Deci dacă acesta nu are cu ce se antrena, e mult mai expus la alergii și astm. Al doilea este reprezentat de faptul că sursele de hrană sunt foarte deteriorate. Trupurile noastre nu mai sunt hrănite. În fapt, le înfometăm prin toate alimentele procesate și provenite din recolte de grâu, soia și porumb modificate genetic. De exemplu, grâul de astăzi nu seamănă cu cel pe care îl mâncau înaintașii noștri acum un secol. Din această cauză, ne stresăm organismele continuu, făcându-le vulnerabile la afecțiuni precum astmul și alergiile. Din nefericire, aceste condiții sunt greu de evitat, pentru că de cele mai multe ori alimentele care nu sunt modificare genetic sau care sunt mai sănătoase sunt mai scumpe sau nu se găsesc în anumite zone.

Care este legătura dintre alergii și astm?

Alergiile pot cauza de multe ori crize de astm și pot agrava astmul. Dar nu toată lumea cu alergii va avea astm. Motivul pentru care ele sunt în general menționate împreună e că sunt afecțiuni cu caracter inflamatoriu accentuat. Ele sunt modalitatea prin care organismul arată inflamația de care suferă.

Ce diferențe sunt între alergii și astm?

Deși simptomele tind să se suprapună, prezentăm mai jos câteva diferențe importante.

Alergia • Se caracterizează prin oboseală, migrene, rinită, nas înfundat, strănut, drenaj postnazal, mâncărimi la ochi și lăcrimare, gât iritat. • Poate apărea în anumite anotimpuri sau tot anul. • Are un declanșator specific al simptomelor. • Este tratabilă cu medicamente.

Astmul • Se caracterizează în principal prin greutate în respirație, șuierături și tuse. • Nu are o singură formă, putând fi ușor, moderat sau grav, cu caracter ocazional sau permanent. • Poate fi alergic sau nonalergic, indus de efortul fizic, de medicamente, de aerul rece sau astm ocupațional.

Ce semne trebuie urmărite pentru a afla dacă copilul dumneavoastră are astm?

Printre cele mai frecvente simptome se numără tusea, respirația șuierătoare (wheezing), respirația dificilă (dispnee), respirația scurtă, insuficientă, constricția toracică, gâfâielile, când acestea sunt declanșate de un anume factor, precum

alergenii, aerul rece sau exercițiul fizic.

Dacă aceste simptome nu sunt prezente la copilul meu, e posibil să aibă totuși astm?

Da. Există anumite simptome care precedă de obicei cu câteva ore o criză de astm. Acestea sunt o oboseală neobișnuită, o senzație de strângere în piept, gura uscată, respirație pe gură, atacuri de tuse, puls ridicat, anxietate, iritabilitate, gât iritat și transpirație.

Simptomele astmului diferă de la persoană la persoană?

Bineînțeles. Multe dintre ele sunt foarte întâlnite la toți, totuși am văzut la pacienții mei că variază considerabil în funcție de persoană.

Care sunt cei mai întâlniți declanșatori de astm și alergii?

Spray-urile cu aerosoli, aerul poluat, mătreața de la animale, anumite medicamente (precum aspirina sau ibuprofenul), gândacii de bucătărie, temperaturile scăzute, acarienii, estrogenul, exercițiile fizice, alimentele, refluxul gastroesofagian sau arsurile la stomac, ereditatea, mucegaiurile (din exterior sau din casă), obezitatea, parfumurile sau alte chimicale, polenurile, infecțiile respiratorii și ale sinusurilor, fumul, emoțiile puternice, sulfiții (conservanți din vinul roșu, bere, supe instant, anumite alimente de la autoservire și nu numai), furtuni și virusuri.

Care sunt diferențele dintre astmul ușor, cel moderat și cel grav?

Persoanele cu astm se împart în cazuri ușoare, moderate și grave în funcție de simptome. Cei cu astm ușor constituie aproximativ 50% din totalul celor afectați. Ei prezintă simptome numai o dată sau de două ori pe an, iar acestea sunt ținute sub control în general prin medicamente bronhodilatatoare „de urgență“. 40% dintre pacienții cu astm suferă de o afecțiune moderată. Aceste persoane au aproximativ o criză pe lună, iar unii au nevoie de medicație zilnică pentru a nu li se agrava simptomele, astfel încât acestea să nu le afecteze viața de zi cu zi. Varianta severă a astmului poate fi letală. Cei afectați trebuie în general să ia medicamente de mai multe ori pe zi doar pentru a avea un control mulțumitor asupra respirației. Respirația șuierătoare și tusea sunt aproape permanente, iar acestor pacienți le este greu să participe la activități sportive.

Poate fi prevenit astmul?

O întrebare bună. Dacă există cazuri în familie de astm sau alergii, acesta poate fi prevenit dacă se iau măsuri de la o vârstă foarte fragedă de testare a copilului pentru alergii, inclusiv pentru alergii alimentare. De asemenea, poate fi preîntâmpinat dacă nu creștem copilul într-un mediu în care curățăm, sterilizăm și dezinfectăm totul. Trebuie să-i lăsăm pe copii să intre în cu murdăria și microbii, pentru că e singura cale prin care sistemul lor imunitar învață cum să funcționeze.

Astmul este condiționat genetic?

Există predispoziții genetice către astm, astfel că e mai probabil să fiți afectat dacă există cazuri în familie. Dar încă nu s-a identificat gena care îl cauzează.

Când trebuie să mergem la doctor dacă cred că copilul are astm?

Cât mai curând, pentru că astmul este una din principalele cauze pulmonare de deces la copii. Duceți copilul la pneumolog și la alergolog.

Există o anumită vârstă la care copiii fac această boală de obicei?

Nu. Astmul poate apărea la orice vârstă.

Dacă ai făcut astm, acesta rămâne pentru totdeauna sau se poate vindeca?

Se poate vindeca. Și cred că se poate pe baza unui program nutrițional – de aceea am scris The Allergy and Asthma Cure: A Complete 8-Step Nutritional Program.

Cum se poate vindeca astmul?

Cred că se poate depăși sensibilitatea care declanșează astmul și/sau bronhiile și căptușeala mucoasei pot crește și se pot maturiza, astfel încât să învețe cum să tolereze și să facă față asaltului mediului exterior asupra organismului.

Se poate ajunge la astm la maturitate, chiar dacă afecțiunea nu a fost prezentă în copilărie?

Da.

Cum pot folosi alimentele pentru a reduce simptomele astmului și alergiilor copilului?

Cu astmul e mai complicat, dar există câteva soluții. Eliminați orice drojdie din alimentația lui, pentru că acestea produc inflamații în organism. Și ele fac rău în orice afecțiune inflamatorie, precum astmul. Drojdiile pot, de asemenea, produce alergii și diminuează puterea sistemului imunitar, prin urmare, dacă îi dați pâine copilului, trebuie să fiți siguri că pe etichetă scrie „fără drojdie“. Mai eliminați-i din dietă și zahărul, alimentele albe și procesate, alimentele fermentate, oțetul, brânza, peștele și carnea afumate, ciupercile. De asemenea, limitați accesul la sucuri de fructe și lapte. Cu cât începeți mai devreme, cu atât le va fi mai bine copiilor dumneavoastră, pentru că această dietă va deveni un obicei.

CAPITOLUL 2

Pași pentru succesul nutrițional al copilului dumneavoastră

Cred în vechea zicală „Ești ceea ce mănânci“. Am văzut prea mulți prieteni și rude îmbolnăvindu-se și murind de boli de inimă, diabet, cancer etc. din cauza unei diete sau a unei nutriții proaste. Cred că este responsabilitatea noastră de părinți să ne asigurăm că urmașii noștri se alimentează cu ceea ce le face bine. A mânca ceea ce trebuie este o prioritate. Trebuie să ne facem timp să gătim mâncăruri proaspete și sănătoase pentru copii și să fim, de asemenea, exemple pentru aceștia. Ei învață urmărindu-ne pe noi. Sunt mândră că am grijă de mine și de familia mea! Fac tot posibilul să mă asigur că propriii copii au parte de un start sănătos în viață.

– Laila Ali, mamă a doi copii

Iată ce le spun copiilor mei: „Mâncarea nu trebuie să devină cel mai bun prieten al vostru. Dacă sunteți foarte veseli sau foarte triști, nu vă repeziți la prăjituri“. În cazul copiilor, niciodată nu știm ce lecții se lipesc de ei și care nu – până nu ne întorc cuvintele. Mi s-a întâmplat într-o frumoasă zi de vară, când mâncam un castronel de sorbet și îmi plăcea atât de mult încât nu-mi puteam ridica privirea de la el. „Mami“, mi-a spus fiica mea, pe atunci de opt ani, Arianna. „E în regulă să-ți placă sorbetul, dar nu-l transforma în cel mai bun prieten.“ Poate părea ceva lipsit de importanță, dar pentru familia noastră este un simbol pentru cât de mult am progresat, un simbol al unei perioade mai fericite și mai sănătoase la capătul

unui drum care ne-a schimbat viața de până atunci și m-a dus în locuri pe care nu le-aș fi bănuit. Credeam că momentul crucial în ceea ce privește sănătatea familiei mele a fost reprezentat de clipa în care l-am văzut pe Addison întins pe jos în baie. De unde era să știu că un al doilea astfel de moment mă va duce și mai departe? A fost când Addison avea trei ani și s-a infectat cu o bacterie letală care i-a atacat intestinele. S-a trezit în mijlocul nopții cu diaree. Am crezut că s-a stricat la burtă, cum pățise și fiica mea câteva zile mai devreme. Dar era mult mai rău. Dimineață avea din nou diaree, și iar, și iar. Și nu se oprea. Băiețelul meu era covrig de durere, ținându-se de burtă și rugându-mă să fac ceva să-i opresc durerea. M-am uitat la scaunul lui și am văzut ceva ce putea fi sânge. Nu era roșu aprins și nu era foarte mult, dar intuiția mi-a spus că ceva nu era în regulă. Am sunat la pediatru: „Cred că e sânge în scaunul lui Addison. Puteți face un test?“ „Pentru ce?“, m-a întrebat. „Pentru orice se poate!“ „Bine, dar să știți că durează patru zile până vin rezultatele bacteriologice.“ „Bine.“ „Atunci aduceți-l.“ Cum am închis telefonul l-am dus pe Addison la cabinet. Când am ajuns acolo, avea diaree la câteva minute. „E deshidratat“, a spus medicul când l-a văzut pe copil cu pielea cenușie și cu buzele uscate și crăpate. „Mergeți la spital și hidratați-l. Nu-l vor interna. Îi vor pune o perfuzie pentru a preveni deshidratarea și veți fi acasă cât se poate de repede.“ Am mare încredere în pediatru, așa că m-am dus la spital crezând că Addison va face perfuzia și vom fi acasă până la prânz. Dar lucrurile nu au mers cum am crezut. După ce l-au examinat câteva minute pe Addison și au văzut cât de des trebuia

să folosească olița, doctorii de la urgențe s-au îngrijorat. O perfuzie nu putea rezolva problema. În câteva minute au făcut o ecografie, apoi o clismă cu bariu. Când nici aceasta nu a funcționat, un doctor roșcat m-a luat deoparte. „E grav“, mi-a spus. „Trebuie să facem o operație de urgență.“ Operație de urgență? Am venit doar să-mi hidratez copilul și acum vreți să-l tăiați? E o glumă? Își bat joc de mine? Stomacul mi s-a crispat și am avut brusc o senzație de vomă. Inima îmi bătea nebunește, iar transpirația mă năpădise odată cu lacrimile. Mâinile îmi tremurau atât de tare că abia am putut să-i dau telefon soțului meu. Când a răspuns, cu greu am putut să formulez o propoziție coerentă. „Operație de urgență. Addison. Operație“, am spus. „Vin. Nu-i lăsa să facă nimic până nu ajung acolo“, mi-a răspuns. Când soțul meu a intrat alergând la urgențe, încă stăteam în fața formularelor de consimțământ de care aveau nevoie doctorii. „Nu le pot semna. Nu pot face asta“, am spus plângând. Eram distrusă și năucită. Nu mai simțisem niciodată o asemenea pierdere a controlului. „Trebuie. E bolnav, iar doctorii spun că asta îl va ajuta“, mi-a spus soțul meu. I-am întins hârtiile. „Atunci semnează-le tu. Eu nu pot.“ Imediat am fost trimiși într-o cameră sterilă să ne punem haine albe de operație. Eram acoperiți din cap până în picioare cu haine care ne făceau să semănăm cu niște cosmonauți când am intrat în sala de operații pentru ultima oară înainte ca Addison să fie operat. Era așa de mic, stând întins pe masa de operații! L-am îmbrățișat pentru ultima oară, cu un nod în gât atât de puternic că abia mai puteam respira. Ceea ce era mai rău era faptul că Addison era prea slăbit ca să se împotrivească. Era prea bolnav ca să poată spune: „Nu mă lăsa aici“. Era prea bolnav ca să zică „Te iubesc“. Nu a spus nimic. Absolut nimic. Cred că știa că era atât de bolnav încât operația era necesară. Chiar și astăzi, la atâta vreme după, nici nu mă pot gândi la faptul că mi-am lăsat fiul, copilașul, în sala aceea de operații fără să am o senzație de rău în stomac și fără să-mi dea lacrimile. Nu există cuvinte care să descrie senzația pe care o ai

când te desparți de copil știind că, după ce pleci, doctorii îl vor opera. Ora care a urmat e o amintire foarte vagă, deși îmi amintesc că mi-a fost prezentată persoana care îl va opera, o doamnă chirurg pediatru. Voiam să știu cine se va atinge de copilul meu și am răsuflat ușurată când am văzut că era o femeie. Copleșită de toate, abia puteam vorbi, dar am reușit să spun: „Aveți copii?“ „Da“, a răspuns. Asta m-a liniștit un pic, știind că înțelegea lacrimile mele. Nu mă vedea ca pe o mamă isterică. Nu credea că reacțiile mele erau exagerate. Avea viața copilului meu în mâinile ei și știa ce înseamnă acest lucru. După aceea, am stat în camera de așteptare cu soțul, sora mea și pediatrul, îmbrățișându-i și plângând în hohote. Nu-mi păsa dacă mă vedea sau mă auzea cineva. Înainte de operație mi s-au prezentat variantele cele mai rele despre ce ar fi putut descoperi: „E posibil să trebuiască să-i tăiem intestinele; se poate ca după asta să trebuiască să folosească o pungă de colostomie; poate e vorba de rect; e posibil să fie rinichii“ – și lista a continuat la nesfârșit. Într-un final a ajuns la recuperare, iar doctorii au spus că putem să mergem să-l vedem. Micuțul meu copil de trei ani stătea ghemuit în poziție fetală, un ghemotoc în mijlocul cearșafurilor boțite, cu tuburi conectate la brațe. Era inconștient, complet inconștient. „Addison. Addison“, am spus ușurel, dar nu m-a auzit. „De ce nu răspunde?“, am spus tare. „I se istrează morfină“, a răspuns o infirmieră. „Morfină? Morfină?“ M-am cutremurat din tot corpul. „Scoateți-i imediat perfuziile!“ I le-au scos pe loc. Infirmiera din schimbul de noapte a spus că morfina îl va ajuta cu durerile. Dar abia cu câteva ore înainte doctorii mă asiguraseră că „copiii sunt puternici“, că „rezistă la durere“ și că „își revin foarte repede“. Dacă așa era, de ce injectau morfină în venele copilului meu? Tot ce voiam era să-l iau și să-l duc acasă, dar nu mi s-a dat voie nici să-l țin în brațe. Durerea de a-mi vedea copilul ghemuit și drogat m-a fulgerat ca un cuțit în inimă. Dincolo de asta, eram înnebunită că fiica mea de șase ani era singură acasă, fără să știe ce se întâmplă și simțindu-se neglijată.

După operația lui Addison, doctorii s-au simțit ușurați. Nu pentru că găsiseră ceva (pentru că nu era nimic de găsit), ci pentru că aveau senzația că făcă ceva. Totuși, au fost nedumeriți a doua zi, când el tot nu era mai bine. Înainte de operație, mi-au spus: „Mâine, copilul va fi în regulă și va putea merge. Va fi cel dintotdeauna. Se va simți de parcă nu ar fi fost operat. Așa sunt copiii“. Nu și al meu. A venit ziua următoare, iar copilul meu era la fel de bolnav. Tot avea diaree. Nu mânca, nu bea și tot era la perfuzii. Era letargic și stătea într-un pat cu bare de metal atât de înalte, că părea la închisoare. Nu era deloc mai bine. Am continuat să-i chestionez pe doctori, dar ei se uitau la mine cu fețe inexpresive. Nu aveau nici un răspuns. Într-un târziu, medicul de boli infecțioase a venit în cameră. „Au venit rezultatele de la testele scaunului și fiul dumneavoastră are o infecție cu o tulpină letală de bacterie“, mi-a spus. Deși nu puteau face nimic în privința acesteia, voiau să-l țină în spital, pentru a se asigura că infecția nu se va răspândi. Următoarele zile au fost un tăvălug de emoții. Într-una din zile mi s-a spus că infecția a ajuns la rinichi. A doua zi mi s-a spus că ar avea nevoie de un transplant de rinichi și de dializă – posibil pentru restul vieții. Au continuat să ia mostre de sânge și urină, tot înțepând și împungând trupul lui slăbit. După câteva zile, constituția lui fragilă părea și mai slăbită. Obrăjorii îi erau supți. Mă gândeam: Oare cât mai poate a trupușorul lui? Testele repetate au arătat că cele mai pesimiste previziuni nu s-au adeverit. Totuși, doctorii spuneau că nu pot face nimic. Când mi-am sunat medicul pediatru, ea a sugerat să-i dăm lui Addison Lactobacillus acidophilus, una dintre bacteriile „bune“ și vii care pot contracara efectul bacteriilor dăunătoare din tubul digestiv; acestea sunt cunoscute drept probiotice. Acidophilus e bine să fie luat când sunt istrate antibiotice, deoarece acestea elimină și bacteriile bune odată cu cele dăunătoare, mi-a explicat medicul pediatru. Auzisem de fapt despre această bacterie benefică și chiar am avut acasă capsule cu acest probiotic, dar nu le-am dat copiilor mai mult de o dată la câteva luni. Știind avantajele acesteia și având încredere în medicul pediatru, m-am hotărât să-i urmez sfatul. Dar m-am gândit totuși să-l întreb și pe doctorul roșcat care îl îngrijise pe Addison la spital. „Aș putea să-i dau acidophilus?“, l-am întrebat.

„Nu știu nimic despre asta“, mi-a răspuns. „Așa că mai bine nu.“ Și a încheiat conversația foarte nonșalant și nici nu m-a ascultat și nici nu părea să-i pese de ceea ce spuneam. Turbam. De ce îl întreb pe el? mă gândeam. Apoi mi-am urmat instinctul și i-am dat lui Addison acidophilus oricum, mulțumită minunatului și foarte atentului medic pediatru, dr. Barbara Landreth. Deși nu știam multe despre nutriție și nu căutam pe internet la fel de mult ca astăzi, am petrecut următoarele zile încercând să-mi dau seama care alimente sunt mai blânde cu sistemul digestiv, precum supele diluate, și care alimente sunt mai hrănitoare, precum cartofii dulci. Cât timp a mai stat Addison în spital, eu și mama am făcut cu rândul drumuri până acasă ca să-i gătim și să-i aducem mâncare proaspătă. E o nebunie că trebuie să aduci mâncare sănătoasă la spital, dar mai nebunești sunt lucrurile care i se dădeau fiului meu să le mănânce. Trecuse aproape o săptămână fără să mănânce și tocmai fusese operat la stomac, dar totuși primele alimente erau zahăr alb în diverse forme: pâine albă, suc de mere și înghețată. Gândirea lor era în felul următor: E copil. Să-l liniștim cu dulciuri. Poate că acestea ar fi fost în regulă dacă și-ar fi scos amigdalele sau și-ar fi rupt mâna, dar fusese operat la stomac! Sistemul lui digestiv nu avusese cu alimente de zile întregi. Nu sunt doctor, dar până și eu știu că după o săptămână fără mâncare, stomacul trebuie protejat. Nu-l bombardezi cu zahăr și grăsimi. Mai târziu, când se pregăteau să-i facă externarea, doctorii tot nu ne-au făcut vreo sugestie în privința dietei lui. Această experiență a spitalului s-a petrecut acum câțiva ani, dar emoțiile puternice de atunci încă dor și amintirile încă sunt tăioase. Nici acum nu știm ce a cauzat boala fiului meu. Și îmi pare bine de asta. Da, îmi pare bine. Dacă aș fi aflat cauza infecției – de exemplu, de la carne alterată sau de la piscină –, pur și simplu aș fi eliminat cauza din viața lui Addison și aș fi continuat ca mai înainte. Însă necunoscutul a lăsat mai mult loc pentru schimbare. Când Addison fusese diagnosticat cu astm și alergii alimentare cu un an mai înainte, făcusem câteva schimbări minore, dar acestea nu fuseseră îndeajuns. Acum trebuia să fac mai multe. Oricât de înspăimântător ar fi fost, infecția bacteriană a lui Addison mi-a acordat o șansă. M-a făcut mult mai deschisă. M-a făcut să pot spune: „Gata!“ O

terminasem cu metodele tradiționale și cu încrederea acordată mai mult opiniilor altora decât instinctului meu matern. Mi-am dat seama că singură trebuie să găsesc răspunsurile. Era vremea să ascult cu adevărat de acea voce interioară care îmi tot atrăgea atenția. Știam că eu însămi am puterea să-mi ajut fiul – să-mi ajut toată familia; trebuia doar să îmi manifest această putere. Dat fiind că infecția bacteriană fusese legată de alimente, dar nu știam de care dintre ele, am hotărât că venise vremea să mă concentrez pe dieta noastră. (Când folosesc termenul „dietă“, nu înțeleg ceva legat de scăderea în greutate; mă refer la „un mod de alimentație“.) Am terminat cu obiceiurile noastre alimentare. Era timpul să facem schimbări. Schimbări drastice. Dar ceea ce am făcut (și ceea ce puteți face și dumneavoastră) nu e o răsturnare radicală sau completă a vieții. Nu e nevoie să puneți toată familia la cure de detoxifiere sau să adoptați o dietă opusă. Puteți aplica un set de acțiuni mărunte și foarte simple. Poate că e nevoie de doar unul sau două lucruri sau poate că acestea vor fi începutul unui drum mai lung. În orice caz, e un proces, ceva care poate deveni parte din viața dumneavoastră și care poate fi învățat. Mențineți o atitudine pozitivă și deschisă. Fiți plini de speranță și energie! Ne purificăm. Renunțăm la tot ce e nesănătos. E ca un dulap în dezordine și pe care vă vine greu să-l aranjați. Nu ezitați! Pentru că, odată ce vă apucați, chiar dacă faceți ordine numai pe un răftuleț, vă veți simți mai bine și veți fi mai siguri pe voi înșivă. Autoîncurajați-vă. Eu așa procedez. Nu mi-au apărut din senin energia și motivarea. Nu. A trebuit să trag de mine însămi și să depășesc îndoielile. A trebuit să-mi spun: Pot să fac asta. Cu toții suntem ocupați. Avem un program supraîncărcat și tot timpul este ceva de făcut. Dar am încetat să mă mai gândesc la cât ar dura fiecare dintre lucrurile pe care ar trebui să le fac sau la alternative și am pus schimbările în prim-plan. Întotdeauna poate apărea altceva, așa că e nevoie să ne stabilim prioritățile. Dacă eu pot să fac aceasta, e clar că și voi puteți. Rămâneți alături de mine. Vom lucra împreună. Să începem.

Curățați dulapurile

Deoarece nu aveam nici o idee de unde a luat fiul meu bacteria letală, am suspectat tot ce era în bucătărie. Pe vremea aceea, bucătăria noastră arăta ca orice bucătărie obișnuită, plină de alimente pe care le puteam transforma rapid în feluri de mâncare pentru familia mea. Eram o mamă ocupată, cu doi copii, alergând singură să mă îngrijesc de ei toată ziua. Ca multe alte mame ocupate, credeam că nu am timp să fac mâncăruri proaspete pentru fiecare masă. După ce ne-am întors de la spital, totuși, mi-am dat seama că trebuie să schimb asta, așa că m-am îndreptat spre bucătărie. Mi-am suflecat mânecile și am deschis dulapurile. Și am început să cercetez cu adevărat lucrurile cu care îmi hrăneam familia.

Citiți etichetele

Când copiii mei erau foarte mici, nici nu mă gândeam să citesc lista de ingrediente. Apoi, înainte ca fiul meu să fie spitalizat, când dr. Pescatore mi-a adus la cunoștință sensibilitățile și alergiile alimentare ale copiilor mei, am început să citesc etichetele. Dar, chiar și atunci, căutam doar ingredientele la care știam că suntem alergici. După experiența cu spitalul, am început să citesc mai atent etichetele. Citesc lista de ingrediente și tot ce apare cu scris mic pe spatele fiecărui ambalaj. Nici nu puteam pronunța numele multor ingrediente și nu știam ce sunt unele dintre acestea.

• Aflați ce înseamnă. Dacă era ceva ce nu înțelegeam sau nu puteam pronunța, căutam să văd exact despre ce e vorba. (Și acum mai fac acest lucru.) Ia foarte puțin timp și veți fi surprinși că multe ingrediente puse în legătură cu cancerul și alte boli sunt în cele mai obișnuite lucruri, precum bomboanele, gumele sau mentosanele. De cele mai multe ori, acele cuvinte lungi și complicate sunt substanțe chimice sintetice. Deși anumite alimente au o aromă plăcută, ea poate fi potențată de o substanță sintetică ce poate avea efecte secundare mai târziu. Nu spun că e o problemă consumul ocazional al unor astfel de alimente. Dar nu cunoaștem impactul ingerării

pe termen lung de ingrediente potențial cauzatoare de boli. E important și simplul fapt de a ști ce se află în mâncarea noastră. • Observați ordinea. Ingredientele sunt trecute în ordine descrescătoare, de la cele care se află în cantități mai mari la cele din care există cantități mici. Și acesta este un lucru important, pentru că dacă cele mai sănătoase ingrediente apar la finalul listei, iar cele precum zaharoza sau fructoza apar la început, acel aliment s-ar putea să nu fie atât de sănătos pe cât credeați. • Aveți grijă la alimentele „sănătoase“. Uneori, chiar și alimentele „sănătoase“, precum fulgii de cereale fără zahăr, conțin coloranți și chimicale. Mai sunt și toate acele sucuri care nu au prea mult fruct în ele și băuturile pentru sportivi (care sunt păstrate la îndemână în casă în caz că cineva are nevoie de electroliți), ce sunt de-a dreptul zahăr lichid. • Verificați data de expirare. M-am uitat și la valabilitatea produselor. Leam aruncat pe cele expirate. În definitiv, data de expirare e pusă acolo cu un motiv. Majoritatea alimentelor conservate mai erau valabile o mulțime de vreme – ani, în fapt. Dar tocmai asta m-a pus pe gânduri. Ce chimicale există în aceste conserve astfel încât să facă alimente precum carnea de pui sau legumele să țină atât de mult? Ce există mai exact în ele să le țină „proaspete“, după cum scrie pe etichete? (Pentru mine, un aliment „proaspăt“ e unul viu. Viu, adică nu vine gata împachetat și nu are adăugat nimic care să-i mărească durata de valabilitate.) Am pus alimentele care puteau fi donate într-o cutie și am aruncat restul. (Da, m-am simțit vinovată să donez alimente pe care nu le mai consideram adecvate pentru copiii mei, dar știam că există oameni în aziluri cărora le-ar fi mai bine cu aceste alimente decât fără nimic de mâncare. E dificil să risipești mâncarea, știind că cineva, undeva, ar putea supraviețui o zi întreagă cu aceasta.)

Sterilizați frigiderul

Apoi am deschis frigiderul și congelatorul și am aruncat aproape tot ce era acolo. Nu pentru că toate alimentele ar fi fost nesănătoase, ci, pentru că nu știam de unde a pornit infecția lui Addison, m-am gândit să arunc tot ca s-o luăm de la

capăt. Și așa au zburat sandviciurile de curcan și de vită, crochetele de pui și carnea de miel. Am început să privesc lucrurile în mod diferit. Să fi fost curcanul de vină pentru boala lui Addison? Sau carnea de vită? Poate a fost puiul? Nu aveam răspunsuri. Totul a fost pus sub semnul întrebării. Și nu era de joacă, ci o chestiune de viață și de moarte.

Treceți de aparențe

Gândindu-mă la ce mâncaseră copiii mei, mi-am dat seama că le dădusem anumite alimente din motive care nu aveau nici o legătură cu hrănirea. Lucruri ca pâinea albă, cartofii gata prăjiți și brânza topită s-au numărat printre mâncărurile mele preferate când eram de vârsta copiilor mei. Atunci când le mâncam la vârsta adultă îmi aduceau aminte de copilărie, și voiam ca și copiii mei să simtă aceleași lucruri. De exemplu, obișnuiam să le dau sandviciuri din pâine albă cu carne de curcan deoarece îmi aducea aminte de când eram copil și făceam sandviciuri de curcan cu pâine gata feliată. Acestea erau ceva ce mama nu ne cumpăra niciodată, dar faptul că le puteam face acasă la o prietenă era o plăcere de nedescris. Credeam că preparând astfel de alimente pentru copiii mei însemna să împărtășesc amintirile și sentimentele calde de atunci cu ei. Dar când am luat în considerare imaginea de ansamblu, mi-am dat seama că prin retrăirea unor amintiri plăcute le cream obiceiuri proaste copiilor mei.

La fel cum am procedat cu alimentele din dulapuri, am început să fiu atentă la etichete (la ingrediente, la ordinea în care sunt trecute și la termenele de valabilitate). Desigur, crochetele de pui în forme de animale erau simpatice și poate mai atrăgătoare pentru copii, dar lista ingredientelor acestora e înfiorătoare. (Astăzi știu că există crochete de pui congelate pe care le putem mânca fără grijă, dar la timpul respectiv nu le aveam în casă.) Am început să mă uit la fiecare aliment și să mă întreb: Chiar sunt vitamine în asta? În ce fel e benefic acest aliment pentru copiii mei? Mi-am dat seama câte alimente sunt artificiale (adică deshidratate și congelate) în comparație cu câte vin de la sursă (adică direct din pământ). Aveam în frigider iaurt colorat în tuburi, role de brânză și alte alimente făcute să atragă copiii prin culori vii, forme și nume amuzante (dar greu de pronunțat!). Nu se întâmplă nimic dacă din când în când le dăm copiilor astfel de alimente – în ocazii speciale. Dar eu le dădeam în fiecare zi sau, cel puțin, prea des pentru binele lor. Fusesem și păcălită de reclame că aceste alimente ar fi „șic“. Ca multe alte mame, eu voiam să fie la

modă copiii mei. Voiam ca, atunci când Arianna își scotea pachetul la școală, să aibă alimentele colorate și interesante pe care le aveau și ceilalți copii.

Mai multă grijă la cumpărături

Mergeți la magazinul de alimente naturiste

Băcănia a devenit religia mea, dar am încetat să mai cumpăr majoritatea lucrurilor din băcăniile obișnuite și am început să le iau de la magazinul naturist. Chiar dacă această schimbare s-a petrecut doar acum trei ani, lucrurile par să se fi schimbat mult în ceea ce privește selecția de alimente bio din supermarketuri. Acum se pot găsi anumite alimente bio și produse sănătoase în multe din cele mai cunoscute lanțuri de supermarketuri și hipermarketuri, astfel că nu e nevoie totdeauna să căutați magazine naturiste în cartier. De reținut: doar pentru că vă aflați într-un magazin naturist, nu înseamnă că toate alimentele de acolo sunt „sănătoase“ sau potrivite pentru familia dumneavoastră. Tot va trebui să citiți etichetele pentru a decide care sunt benefice pentru sănătate.

Nu vă grăbiți

A trebuit, de asemenea, să schimb și felul în care cumpăram. În loc să năvălesc în magazin ca să cumpăr aceleași alimente, am început să mă uit pe toate rafturile, să citesc etichetele și să iau seama mai mult la obiectele din jur. Nu, nu aveam două ore libere pentru cumpărături – mai ales atunci când doar unul dintre copii era la școală. (Nici acum nu am două ore libere.) Dar în cele câteva săptămâni după ce a ajuns Addison acasă de la spital, a trebuit să-mi rezerv ceva mai mult timp. Nu am avut pe nimeni care să mă ghideze prin magazin, nici un specialist care să mă conducă prin băcănie și să mă învețe cum să citesc

etichetele. Eram autodidactă, așa că a trebuit să mă sacrific și să cheltuiesc ceva timp. Era un lucru prioritar. A trebuit să învăț ce alimente existau, care era oferta magazinelor. Destul de curând, cumpărăturile au devenit la fel de rapide și de ușor de făcut ca mai înainte. Deci timpul pe care l-am investit nu a fost în zadar. De exemplu, pentru a cumpăra ceva cu vitamina C, de obicei luam suc de portocale la cutie din rafturile frigorifice. Acum iau varză kale de la raionul de legume și suc de afine în recipient de sticlă de la produse deshidratate.

Cumpărați alimente proaspete

În primul an de după spitalizarea fiului meu, m-am axat pe cumpărarea mult mai multor alimente proaspete și alegeam produse congelate în loc de conserve, deoarece sunt de obicei refrigerate proaspete și au mai puțini conservanți.

Mergeți la piață

Piața e un loc extraordinar pentru achiziționarea de fructe și legume proaspete. De obicei, aceste alimente provin din fermele și grădinile din apropiere, în loc să fie aduse din alte regiuni sau țări. Acest timp mai scurt pe care-l petrec alimentele între grădină și casa dumneavoastră poate însemna că ele conțin mai mulți nutrienți, că au fost atinse de mai puțini oameni și că e mai puțin probabil să fi fost lovite sau strivite pe drum. Mai mult, alimentele locale tind să se potrivească cu anotimpul, iar ceva mai jos veți afla de ce sunt importante alimentele de sezon.

Fiți deschiși la noi informații

După cum am spus mai sus, perioada bolii lui Addison a fost una în care atenția mea a fost încordată la maximum. Am citit mult. Am ascultat mult. Am pus o mulțime de întrebări. Am trecut prin liceu, așa că știam că nu există întrebări prostești. (Și nici nu-mi păsa dacă ar fi considerat cineva întrebările mele astfel.) Nu am acceptat automat orice sfat primit; uneori nu le acceptam deloc. Dar ascultam cu mintea deschisă, renunțând la prejudecăți și așteptări. Astăzi, resursele informaționale în privința alimentelor sunt practic nelimitate. Se poate merge la bibliotecă sau la librărie, se poate căuta pe internet sau se pot face cursuri. Dacă nu aveți calculator, rugați un prieten sau un bibliotecar să caute pe Google informațiile pentru dumneavoastră. Noi suntem vocea copiilor noștri și, până vor putea să caute ei înșiși informații despre cum să trăiască sănătos și să le înțeleagă pe deplin, trebuie să facem noi acest lucru pentru ei. Este una dintre responsabilitățile noastre ca mame, tați și persoane care au grijă de ei. Și garantez că nu e așa de copleșitor precum pare. Am petrecut multă vreme punându-le întrebări patronilor magazinului naturist din cartier. (Un sfat pe care îl urmez și acum a fost să le dau copiilor ulei din ficat de cod, pentru că are acizi grași omega 3 și vitaminele A, D3 și E.)

Aveți încredere în dumneavoastră

Nu a fost ușor să pornesc pe acest drum, mai ales că eram de una singură. Nu aveam prieteni care să aibă aceeași dietă ca noi, mama credea că am luat-o razna, iar soțul meu mă privea ciudat. Dar vocea interioară îmi spunea că așa trebuie să procedez. Chiar și astăzi, dacă fiul meu îmi spune: „Mă doare urechea. Cred că am nevoie de ceapă“, soțul meu pufnește cu un „Of, Doamne“. Dar nu-mi pasă, pentru că știu că funcționează. Am citit, am ascultat și am experimentat. Am încercat aceste lucruri și chiar dau rezultate. Nu pot promite că vor funcționa de fiecare dată și pentru oricine. Dar nu strică o încercare.

Răspunsuri de la expertul ales de Erica

Dr. Barbara Landreth practică medicina clasică occidentală, dar m-a sprijinit întotdeauna când am dorit o cale alternativă. Ea este medic specialist pediatru la Spitalul Presbiterian/Centrul Medical Weill Cornell din New York și la Spitalul Lenox Hill. În plus, este instructor clinic de pediatrie la Colegiul Medical Weill Cornell. A fost pediatrul copiilor mei încă de când eram însărcinată cu Arianna. Eu și cu soțul meu am mers la mai mulți pediatri, dar cu ea s-a format imediat o legătură și am îndrăgit-o pe loc. Îndată ce s-a născut Arianna, dr. Landreth a venit la spital să o vadă și să-i facă o primă consultație. A fost foarte răbdătoare, caldă, amabilă și încurajatoare. Mi-a arătat cum să o hrănesc corect la sân pe Arianna și m-a ajutat să mă acomodez în camera de spital cu draga mea fiică. A arătat această grijă plină de dragoste nu numai pentru primul meu copil, ci și pentru cel de-al doilea, Addison. Dr. Landreth este și mamă a doi băieți, unul de 24 și celălalt de 28 de ani.

Alimentația sănătoasă

Care sunt cele mai nocive alimente și ingrediente pentru copii?

Cele mai nocive ingrediente și alimente din dieta copilului dumneavoastră sunt cele la care acesta reacționează imediat prin simptome precum iritabilitate, vomă, diaree, erupții și hiperactivitate. Cele mai obișnuite sunt zahărul, siropul de porumb, îndulcitorii artificiali, coloranții, ouăle, peștele, nucile, laptele, soia, grâul, citricele și roșiile. Pe lângă acestea, orice alimente sau lactate „degresate“, pentru că acestea de fapt înfometează deoarece nu satisfac nevoile, au ingrediente artificiale, iar grăsimile sunt necesare în dietă. Dat fiind că se remarcă o creștere a cazurilor de autism, nu aș recomanda folosirea laptelui praf sau hrană pentru copii cu acizi docosahexaenoic (ADH) sau arahidonic (ARA) sintetici.

Care este cel mai important lucru care ar trebui înțeles de părinți privitor la hrănirea copiilor?

Părinții trebuie să învețe cum să adopte o alimentație sănătoasă pentru ei înșiși. Ei sunt modele pentru copii. Dacă ei nu iau gustări, dacă gătesc alimente sănătoase pentru ei înșiși și stau la masă împreună, fără televizor sau laptop care să le distragă atenția, vor ști tot ce e nevoie pentru a-și hrăni cum trebuie copiii.

Impresia e că astăzi copiii iau gustări tot timpul – în căruț, în timpul meciurilor de fotbal, pe drumul de la școală etc. Ce credeți despre acest lucru?

Copiilor le sunt inculcate obiceiuri din ziua în care se nasc. Să dai sân unui copil o dată pe oră sau să-i lași pe cei mai măricei să mănânce covrigi în căruț ori să le permiți celor care merg la școală să mănânce un hotdog pe drum – acestea se încadrează în obiceiul „gustărilor“. Părinții ar trebui să înțeleagă că fericirea sau liniștea copiilor nu pot fi legate de mâncare. Scoaterea copilului la o plimbare, dăruirea unei cărți micuțului și încurajarea puștiului să alerge pe terenul de joacă pot fi lucruri vitale pentru viitorul adolescent sau adult; ei vor prinde obiceiul de a nu se liniști cu mâncare. Părinții nu ar trebui să le dea gustări copiilor, pentru că aceștia nu au nevoie să mănânce între mese. Ronțăiala perpetuă poate duce la probleme cu greutatea pentru întreaga viață. Plus că aceasta întreține foamea.

Știm că avem o epidemie de obezitate la copii. Ce lucruri pot face părinții pentru a evita ca acest lucru să li se întâmple propriiilor copii?

Obezitatea infantilă poate fi evitată dacă părinții învață cum să îi alimenteze corect și cum să fie modele pentru copii, luând masa cu toată familia de cel puțin trei ori pe săptămână, cu feluri gătite acasă, conversând și eliminând distragerea atenției, și petrecând 20 de minute pe zi la joacă afară și făcând sport împreună cu copiii.

Sunt îndulcitorii artificiali nocivi pentru copii?

Îndulcitorii artificiali aprobați de FDA (Agenția pentru Alimente și Medicamente din Statele Unite) sunt zaharina, aspartamul, acesulfamul K, neotamul și zaharoza. Toate acestea sunt folosite în multe alimente și băuturi, deci trebuie citite etichetele. nici unul dintre producătorii acestor ingrediente nu a făcut studii pe termen lung, iar FDA nu le cere acest lucru. Până vor apărea asemenea studii, ar fi mai bine ca femeile însărcinate și copiii să evite acești îndulcitori. Despre toate aceste ingrediente există mărturii că au efecte secundare precum migrene, oboseală, erupții și depresie. Încă din anii ’70, multe studii au arătat că aceste produse pot de fapt cauza creșteri în greutate. Una din posibilele explicații este că zaharurile artificiale, ca și laptele degresat, pot mări nevoile calorice. Pentru o prezentare competentă a îndulcitorilor artificiali, accesați www.medicinenet.com/artificial_sweeteners/article.htm.

Privitor la sugari, care e modalitatea cea mai bună de a-i trece pe hrană solidă?

Am citit multe studii și sunt de acord cu ultima declarație de politici a Academiei Americane de Pediatrie (2008). Conform acesteia și doctorului Scott Sicherer, autor și medic în clinica lui Hugh Sampson, nu există nici un motiv de a elimina vreun aliment. Iată câteva remarci pertinente din această declarație: „Deși nu ar trebui introdusă hrana solidă înainte de vârsta de patru–șase luni, nu există vreo dovadă convingătoare că întârzierea introducerii peste această perioadă are vreun efect protector important în privința apariției bolilor atopice, indiferent dacă copiii sunt hrăniți cu lapte praf pe bază de proteine din lapte de vacă sau cu laptele de proveniență umană. Aceasta include întârzierea introducerii alimentelor considerate a fi foarte alergene, precum peștele, ouăle și alimentele care conțin proteine din arahide. Nu există date suficiente în privința copiilor mai mari de patru sau șase luni pentru a susține un efect protector al oricărei intervenții în dietă asupra apariției bolilor atopice“.

Cinci luni

Săptămâna 1 Zilele 1–4: Mic dejun din cereale de orez, astfel: Prima zi: o lingură de cereale de orez, plus lapte matern/lapte praf A doua zi: două linguri, plus lapte matern/lapte praf A treia zi: trei linguri, plus lapte matern/lapte praf A patra zi: patru linguri, plus lapte matern/lapte praf Zilele 5–7: Introduceți cina din cereale de orez (patru linguri)

Săptămâna 2 Zilele 1–4: Mic dejun din cereale de ovăz (patru linguri); dejun din cereale de orez Zilele 5–7: Mic dejun și cină din cereale de ovăz (patru linguri)

Săptămâna 3 Zilele 1–4: Mic dejun din multicereale (patru linguri); dejun din cereale de ovăz Zilele 5–7: Mic dejun și cină din multicereale

Săptămâna 4 Zilele 1–4: Mic dejun și cină din cereale de orez, ovăz sau multicereale (patru linguri); dejun din cereale de ovăz

Zilele 5–7: Mic dejun și cină – adăugați două linguri de fructe gătite și făcute piure (sos de mere, de pere, de piersici sau de prune) sau ½ de banană piure la cereale Introduceți numai câte un singur aliment o dată. Dați-i copilului între 3 și 5 zile la rând înainte de a încerca un nou aliment. Între timp, alimentele deja introduse pot fi date din nou.

Trebuie ca părinții să le dea vitamine copiilor? Suplimentele cu vitamine sunt recomandate de Academia Americană de Pediatrie. Până când copilul poate mânca aproximativ 900 g de aliment suplimentat cu vitamine făcut din lapte praf, el trebuie să ia suplimentar vitamina D, care nu există în laptele matern și e insuficientă în cantități mai mici de aliment preparat din lapte praf. Este recomandat orice preparat lichid pentru sugari îmbogățit cu vitaminele A, D și C, cu 400 UI de vitamina D pe pipetă. (Un produs cunoscut este Tri-Vi-Sol.) E necesară o pipetă pe zi până când copilul ajunge să mănânce aproximativ 900 g de aliment preparat pe zi.

Bomboanele vitaminizate – precum jeleurile în formă de ursuleți și bomboanele gumate – chiar conțin vitamine?

Copiii mai mari au și ei nevoie de vitamina D în alimentație. Dacă nu beau cel puțin 200 g de lapte pe zi, ei au nevoie de suplimente cu vitamina D în formă lichidă sau masticabilă. În plus, Academia Americană de Pediatrie recomandă suplimentele cu fier. Jeleurile vitaminizate nu conțin fier și, chiar dacă eticheta afirmă că au fier, el nu este bine absorbit în această formă. Așa că e mai bine să le dați zilnic multivitamine masticabile cu fier care conțin cel puțin 400 UI de vitamina D sau un echivalent lichid de vitamină cu fier.

E sănătos pentru un copil să fie vegetarian?

E posibil să fie sănătos pentru copil să fie vegetarian atât timp cât i se dau suplimente de vitamine cu fier. Dacă acesta nu bea lapte, vitamina D ar trebui să se regăsească în aceste suplimente. Un copil cu o dietă normală ar trebui la vârsta de nouă luni să facă un test sangvin pentru următoarele:

• hemoleucograma – numărătoarea celulelor sangvine, ce include numărarea celulelor albe – leucocite (acestea se luptă cu infecțiile), a celulelor roșii – hematii (acestea distribuie oxigenul) și a trombocitelor (acestea coagulează sângele); • nivelul de plumb, pentru a detecta concentrațiile toxice; • nivelul de fier, dat fiind că fierul este necesar celulelor roșii pentru a transporta oxigenul.

Un copil cu o dietă vegetariană ar trebui să repete testul sangvin la vârstele de 15 luni și la 30 de luni, când ar trebui măsurate și nivelurile vitaminelor D și B12.

Dacă un copil este vegetarian, de unde își ia proteinele și ceilalți nutrienți necesari pentru a crește armonios?

Laptele este hrana perfectă, mai ales dacă e lapte integral și provine de la vaci hrănite cu iarbă. Vacile sunt făcute să mănânce iarbă, nu grăunțe. Anumite varietăți de lapte eco provin de la vaci hrănite cu grăunțe, astfel că nu au acizi omega 3. Dacă copilul nu poate tolera laptele, există lapte de orez și lapte de soia care includ suplimente de calciu și de vitamina D.

Alimentele congelate sunt bune pentru copii? Sunt acestea la fel de sănătoase precum cele proaspete?

Legumele congelate sau conservate (în ambalaje fără BPA – bisfenol A) pot fi la fel de sau mai sănătoase decât legumele proaspete, deoarece în general sunt culese când conținutul lor nutritiv este maxim și apoi sunt congelate sau conservate. Aveți grijă la sarea adăugată la aceste legume. E posibil ca multe legume „proaspete“ din supermarket să-și fi pierdut valoarea nutritivă, iar când părinții gătesc legumele prea mult sau în prea multă apă le pot distruge nutrienții. Astfel că, dacă nu puteți cumpăra legume proaspete, coapte, din zonă și de sezon sau dacă aveți îndoieli în legătură cu prospețimea legumelor de la piață ori cu maniera în care pot fi gătite corect, e mai probabil ca legumele congelate sau conservate (în ambalaje fără BPA) să fie mai sănătoase, mai ales dacă sunt urmate indicațiile de pe ambalaj și sunt alese cele „fără adaos de sare“.

Cum pot să-mi dau seama dacă durerea de stomac a copilului e legată de alimente sau de vreun virus?

Virusurile dau crampe puternice care trec după vomă și/sau diaree, urmate în continuare de diaree. Aceste simptome pot dura ore sau zile. O infecție bacteriană va avea aceleași simptome, dar diareea va fi cu sânge, deoarece bacteriile afectează pereții intestinali căptușiți cu vase de sânge, iar aceste simptome pot dura, la fel, ore sau zile. Febra apare mai ales la infecțiile bacteriene. Un aliment poate genera balonare, disconfort, eventual crampe ușoare și diaree la jumătate de oră după ingerare. Aceste simptome nu vor continua după diaree. Dacă un copil este foarte alergic la un aliment, aceste simptome sunt însoțite de umflarea buzelor și/sau a pleoapelor, tuse, dificultăți la înghițit, urticarie și mâncărimi. Dacă se întâmplă așa ceva, părintele trebuie să sune la 112, pentru că viața copilului este în pericol.

Care sunt cele mai întâlnite situații cu care vă confruntați la cabinet și care pot fi ameliorate printr-o

simplă schimbare?

Copiii între doi și cinci ani sunt deja supraponderali sau obezi. Media copiilor americani care suferă de aceste afecțiuni este de 24,5%. S-a constatat că această condiție de supraponderalitate sau de obezitate se menține în adolescență și la vârsta adultă. Adoptarea unor obiceiuri sănătoase de hrănire și exercițiile fizice regulate făcute de părinți împreună cu copiii încă de când aceștia din urmă sunt la o vârstă fragedă vor îmbunătăți sănătatea părinților și a copiilor. Recomandările Centrului de Supraveghere și Control al Bolilor (CDC) privitor la copii și adolescenți sunt ca aceștia să facă cel puțin 60 de minute de exerciții fizice moderate ca intensitate zilnic, iar adulții să facă cel puțin 2,5 ore de exerciții fizice moderate ca intensitate și două ore de antrenament în forță în fiecare săptămână¹.

Ce lucru îi îngrijorează pe părinți cel mai mult, dar de fapt nu e o problemă?

Febra la copii este lucrul care îi sperie cel mai tare pe părinți. Aceasta nu este de speriat, ci un semn că organismul se luptă activ cu o infecție. Febra la copii este orice temperatură peste 38oC, cel mai bine luată cu un termometru rectal, mai ales la copiii sub doi ani. Febra, dacă nu depășește 40,5oC, e normală și de așteptat să se întâmple în primii ani de viață ai copilului. Infecțiile virale tind să afecteze întregul organism și să provoace temperaturi mai mari decât cele bacteriene, care afectează doar un organ – de exemplu, urechea, gâtul, vezica urinară. Ținerea sub control a febrei este indicată doar pentru a-l face pe copil să se simtă mai bine, astfel încât să poată bea, mânca și dormi. Pentru un copil peste șase luni, ibuprofenul (Advil pentru copii sau Motrin) e recomandat cu o doză de 100 mg/9 kgc la fiecare șase ore cât copilul este treaz. De exemplu, un copil de 9 kg ar avea nevoie de 100 mg (o linguriță) la 6 ore. Un copil de 13,5 kg ar avea nevoie de 150 mg (o linguriță și jumătate) la 6 ore, iar unul de 27 kg ar avea nevoie de 300 mg (3 lingurițe) la 6 ore. Pentru copiii sub 6 luni, acetaminofenul (paracetamol pentru copii) este

recomandat într-o doză de 160 mg/9 kgc la fiecare patru ore cât copilul este treaz. De exemplu, un copil de 9 kg ar avea nevoie de 160 mg (o linguriță) la 4 ore. Un copil de 4,5 kg ar avea nevoie de 80 mg (jumătate de linguriță) la 4 ore din timpul cât este treaz, iar unul de 6,5 kg ar avea nevoie de 120 mg (trei sferturi de linguriță) la 4 ore cât este treaz. Părinții trebuie să cheme doctorul sau să meargă la urgențe dacă, după ce au istrat medicamentele, apare oricare dintre următoarele efecte: • copilul este foarte indispus sau • copilul manifestă alte simptome, precum vomă, erupții sau somnolență neobișnuită sau • febra continuă să crească sau • copilul, în caz că are sub doi ani, continuă să aibă febră pentru încă trei zile. (Sub vârsta de două luni, orice febră este o urgență și nu ar trebui să i se istreze nici un medicament, în afara cazului când acesta e consultat de doctor sau e dus la urgențe.)

Credeți că alimentele pe care le mănâncă copiii le pot afecta comportamentul?

„Suntem ceea ce mâncăm“, în sensul că sănătatea, comportamentul (inclusiv problemele de comportament) și vitalitatea noastră și a copiilor noștri sunt influențate de dieta aleasă. Dacă observați că micuțul este neobișnuit de somnoros după ce mănâncă covrigi, cereale, paste, pizza sau orice produs ce conține grâu, poate fi suspectat de enteropatie glutenică (boală celiacă), mai ales dacă se observă și o încetinire în creștere. Aceasta este sensibilitatea la glutenul care se găsește în grâu, orz, secară și, probabil, în ovăz. Consultați doctorul în această chestiune, dat fiind că un simplu test sangvin poate detecta sensibilitatea la gluten. Gustările al căror nume se termină în „os“ (precum Cheetos, Doritos, Oreos, Fritos, Tostitos etc.) pot fi și ele de vină pentru somnolența, oboseala, amețeala, iritabilitatea sau depresia copilului. Aceste alimente au un conținut crescut de lipide și glucide, dar nici o valoare nutritivă. Simptomele de sevraj după un consum excesiv de grăsimi și zahăr includ somnolența, care este

generată de serotonină, un neurotransmițător produs în organism ca răspuns la consumul crescut de lipide și glucide. Țineți copiii sub observație pentru a detecta alegeri alimentare proaste.

Știm că există vaccinuri ce conțin anumite substanțe la care unii copii pot fi alergici. Prin urmare, dacă există alergii alimentare în cadrul unei familii, recomandați amânarea vaccinării copilului până când se află dacă acesta are alergii alimentare?

Orice vaccin gripal (de tip A sau B) sau orice vaccin pentru febră galbenă sunt contraindicate atunci când copilul suferă de o alergie alimentară potențial letală la ouă. În rest, nici un alt vaccin nu pune probleme pentru copiii cu alergii alimentare.

De ce este calciul atât de important?

E vorba despre densitatea osoasă a copilului. Dacă acesta nu primește îndeajuns calciu, pot apărea probleme – în special la fete. Acestea au nevoie de cât mai mult calciu posibil până la 21 de ani, deoarece depozitele de calciu din copilărie previn osteoporoza la o vârstă mai înaintată. Așa că introduceți mai mult broccoli și iaurt în dieta copiilor.

Ce altceva mai e important pentru sănătatea copiilor?

Atenție la tulburările de somn. Lipsa somnului slăbește sistemul imunitar al copiilor. Știu că mamele cu serviciu nu-și văd copiii decât târziu, astfel că vor săi țină treji, dar trebuie să fie atente la orele de somn ale acestora. Dacă copilul este obosit, el nu va învăța la fel de bine, va fi indisciplinat și va face alegeri greșite. Exercițiul fizic este, de asemenea, esențial. Recomandarea mea este cel

puțin 20 de minute de sport pe zi pentru copil. Sau măcar ieșiți la o plimbare prin cartier după masă. E foarte importantă o pauză de la jocurile video și să-i convingeți pe copii să iasă afară, la dezmorțit.

¹ U.S. Department of Health and Human Services, Physical Activity Guidelines for Americans, disponibil la: www.health.gov/paguidelines/, accesat pe 20 iulie 2009.

CAPITOLUL 3

Schimbați dieta copilului

Sunt o adeptă convinsă a alimentelor integrale naturale. Citesc cu atenție etichetele și încerc să evit alimentele cu mulți conservanți și substanțe sintetice. De aceea cumpăr de obicei alimentele de la un magazin bio. Fursecurile pe care le cumpăr copiilor nu conțin zahăr, coloranți sau conservanți. Sunt un pic mai scumpe, dar merită pe termen lung.

– Bobbi Brown, mamă a doi copii

De multă vreme îmi tot auzeam prietenii din California vorbind despre o femeie extraordinară, Mina Dobic, care preda autovindecarea prin traiul macrobiotic. Mina era celebră pentru folosirea alimentelor eco integrale pentru a-i ajuta pe ceilalți să prevină, să țină sub control sau să vindece boli. A tratat multe celebrități și pe câțiva dintre prietenii noștri care aveau boli grave. Dar cel mai impresionant este felul cum a reușit să se vindece pe sine. Acum 24 de ani, Mina a fost diagnosticată cu cancer ovarian în stadiul IV, care dusese la metastaze la ficat, oase și sistemul limfatic. Doctorii i-au mai dat două luni de viață, dar ea s-a vindecat cu macrobiotice și astăzi e în viață și e sănătoasă. Și continuă acest stil de viață macrobiotic fără abateri. (Povestea Minei Dobic e prezentată în cartea acesteia, My Beautiful Life: How I Conquered Cancer Naturally, tradusă în multe limbi.) Când l-am adus acasă pe Addison de la spital, știam că trebuie să fac mai mult decât să elimin alimentele toxice din bucătărie și să citesc etichetele. Nu spun că știam deja că macrobioticele sunt răspunsul. De fapt, nu știam mare lucru în

această privință, în afară că ideea care stă la bază este de a folosi alimentele întro manieră vindecătoare. Se vorbește despre alimente ca fiind „bune“ sau „rele“ doar când sunt puse în legătură cu greutatea și cu tulburări precum nivelul crescut al colesterolului, boli de inimă și obezitate, dar nu îndeajuns despre cum pot fi acestea folosite medicinal. Dar la momentul respectiv eram pregătită să folosesc lucrurile pe care le luăm de bune în general, precum cumpărăturile la băcănie și gătitul, ca medicament pentru sănătatea familiei mele. Eram, de asemenea, pregătită să fiu deschisă la orice noi informații așa cum nu mai fusesem niciodată. Perioada petrecută de Addison în spital îmi oferea încă o șansă de a învăța. De această dată nu am mai mers doar la doctorii practicanți ai medicinei clasice. Aveam toată prețuirea pentru medicina occidentală – pediatrul nostru e unul dintre cei mai buni, o persoană pe care o respect și care a fost devotată familiei noastre –, dar trebuia să mă ocup de sănătatea fiului meu într-o manieră diferită de această dată. Nu puteam să-l mai văd iar suferind ca în timpul acelei săptămâni de spital. Mai mult, nu voiam doar ca el să se simtă mai bine; voiam să fie sănătos! Voiam să-și fortifice sistemul imunitar. Am sunat o prietenă din California care-mi vorbise despre Mina și i-am cerut să mă ajute să-i găsesc numărul de telefon. După ce am dat de ea, i-am explicat situația noastră și m-am oferit să-i plătesc zborul până la New York. (Am folosit punctele de loialitate de la compania aeriană.) A fost de acord și cam în două săptămâni a ajuns la noi acasă. Cred că, în acest punct al lecturii, mulți dintre cititori vor pufni gândindu-se că nu au banii sau timpul necesar de a aduce acasă un guru într-ale macrobioticii. (Chiar și mie, în timp ce scriu aceasta, mi se pare exagerat.) Da, a fost o experiență scumpă și cronofagă, dar deja fugăreala din fiecare an între cabinetele medicale și vizitele de monitorizare fuseseră scumpe și cronofage. La fel și repetatele vizite la farmacie pentru a cumpăra medicamente – chiar și cu asigurare. Trebuia să iau în calcul imaginea de ansamblu, iar aceasta îmi spunea să găsesc cauza problemelor de sănătate ale fiului meu, și nu doar să atenuez simptomele, cum făcusem până atunci. Eram, de asemenea, nerăbdătoare și disperată să-mi vindec fiul, iar când ești nerăbdător și disperat, faci orice. De obicei vorbesc cu soțul meu înainte de a angaja pe cineva, pentru că poate fi scump și vreau să îi arăt respect, grijă și considerație. În definitiv, nu e același lucru cu achiziționarea unei perechi de pantofi sau a unei poșete. Dar în privința Minei nu am mai întrebat. Era vorba de fiul nostru și de sănătatea lui. Am decis

apoi că fiica mea și cu mine vom urma indicațiile Minei pentru că și noi avem alergii alimentare și probleme de sănătate. De ce să nu profităm toți de cunoștințele ei? Și așa a ajuns Mina la noi. Era foarte știutoare, atentă și expertă în domeniul ei. Era un suflet bun, blând, grijuliu și foarte optimist. Căldura pe care o degaja era atât de ademenitoare, că ne-am atașat de ea foarte ușor și ne simțeam foarte bine în prezența ei. O femeie așa de mărunțică și care a produs schimbări atât de mari – mai bine zis, foarte mari. Dieta macrobiotică este considerată vindecătoare și este cunoscută pentru efectele ei pozitive asupra celor bolnavi de cancer. Dar aceasta este și un mod de viață. Mina nu doar ne-a spus, pe scurt, să nu mai mâncăm alimentele noastre obișnuite, ci ne-a sugerat și produse cosmetice și tipuri de băi. (De exemplu, mi-a arătat cum să fac băi până la brâu cu plante japoneze uscate numite daikon, iar pentru copii – băi cu tărâțe de ovăz.) Dieta macrobiotică se axează nu numai pe ceea ce mănânci, ci și pe modul în care mănânci. Nu trebuie înghițit totul dintr-odată, ci fiecare îmbucătură trebuie mestecată de 30 până la 50 de ori, pentru a fi digerată mai bine. Era clar totuși că să număr de câte ori mestec și să mai conving și doi copii mici să facă la fel nu era ceva realizabil. Astfel că a trebuit să aleg dintre sfaturile Minei pe cele care ar fi funcționat la noi – la fel cum și cititorii volumului din față ar trebui să aleagă din acesta ceea ce ar funcționa la ei acasă. Chiar dacă puteți face doar câteva din lucrurile expuse aici, mai bine mai puțin decât deloc. S-ar putea ca o anumită schimbare să vă facă să vă simțiți atât de bine, că veți încerca alta și apoi încă una și, încet, dar sigur, vă veți schimba viața. Voi descrie mai jos pașii simpli pe care i-am făcut și care au dus la cele mai mari schimbări. Dacă mi-a fost greu? Bineînțeles, dar știam că voi fi un exemplu pentru copii, astfel că nu mă purtam ca și cum ar fi fost greu și încercam să nu mă plâng. Copiii mei sunt foarte activi și le plăcea să meargă la restaurantul din apropiere să ia cheeseburgeri, crochete de pui, cartofi prăjiți și clasicii hotdogi – exact masa tipică a copiilor americani –, așa că nu a fost ușor nici pentru ei. De asemenea, folosirea alimentelor ca medicament era ceva complet nou pentru mine și nu aveam pe nimeni cu care să împărtășesc această experiență: nici unul dintre prietenii mei nu se alimenta în acest fel, iar mama credea că am luat-o razna. Credea că nu le ofer suficientă hrană copiilor mei în creștere. Mai mult, credea că mâncarea pe care le-o dădeam era fadă, pentru că alimentele macrobiotice au alt gust decât cele procesate cu care suntem obișnuiți. Și mai era și soțul meu, care sigur gândea: Iar s-a apucat Erica de experimentele ei ciudate.

Pe lângă faptul că eram obiectul glumelor din partea familiei și a prietenilor mei, mă simțeam ca propriul meu șoarece de laborator. Dar instinctul îmi spunea să pășesc pe acest drum și eram pregătită să fac față greutăților întâmpinate. Sub îndrumarea Minei, am urmat o dietă macrobiotică strictă pentru un an întreg. Unii o pot urma mai mult timp; alții nu. A fost greu pentru familia mea pentru că voiajăm mult, iar fata mea, la vremea respectivă, singura la școală, nu avea voie să-și aducă pachet de acasă, astfel încât să se simtă bine și să vadă că are un sprijin. (Mai multe în capitolul 6, „La școală“.) Totuși am hotărât să încercăm și să urmăm acest drum timp de un an, iar acum îmi pare bine că am procedat astfel. Acum, deși nu mai urmăm strict dieta macrobiotică, încă mai aplic unele din cele învățate în anul respectiv și pe cele despre care chiar cred că au schimbat starea de sănătate a familiei mele. Dacă dumneavoastră sau cineva apropiat aveți o afecțiune gravă și hotărâți să urmați dieta macrobiotică, căutați un expert care are ani de experiență în acest domeniu și care știe avantajele ei. Căutați acele persoane care trăiesc după aceste principii și citiți cât mai mult despre ele. Apoi puneți-le în aplicare – dar gradual. Nu trebuie să spuneți: „Nu pot să fac asta toată săptămâna/luna/anul“. Trebuie să vă axați pe a o face doar astăzi și, înainte să vă dați seama, va deveni parte din viața dumneavoastră. Ceea ce vă voi împărtăși nu este în nici un caz o dietă macrobiotică strictă, ci include unele din elementele care au funcționat cel mai bine pentru familia mea și care pot fi aplicate cel mai ușor în viața de zi cu zi. În momentul în care încercam aceste lucruri pentru copiii mei, eram complet pe cont propriu. Toate erau încercări empirice. Erau experimente pe care le făceam singură. Sper să vă pot scuti de senzația de a te învârti ca o muscă fără cap, prin care am trecut. Aceștia sunt pași practici pe care îi poate face oricine pentru a-și îmbunătăți propria sănătate și pe cea a celor apropiați, folosind produse la îndemâna oricui.

Reduceți numărul alimentelor procesate

Una dintre cele mai drastice schimbări pe care le puteți face în dieta personală este reducerea numărului de alimente procesate. Și nu e chiar atât de greu. De exemplu, în loc de pui congelat și ambalat și legume congelate, folosiți într-o seară la cină versiunile proaspete ale acestor alimente. Timpul necesar pentru

prăjirea crochetelor de pui este mai mult decât suficient pentru a scoate niște broccoli din frigider, pentru a-l tăia și a fierbe la abur. Multe mame cred că ceea ce mănâncă copiii la vârste fragede nu are vreun impact pe termen lung asupra sănătății acestora și trebuie să recunosc că m-am numărat printre acestea. Dar, în fapt, contează. Dacă unui copil i se dă lapte cu ciocolată sau cereale cu zahăr adăugat la micul dejun când acesta are patru sau cinci ani, el va ajunge să aștepte aceleași alimente în fiecare dimineață, dezvoltând o nevoie de zahăr la începutul zilei, și își va forma modul de alimentare după modelul acestor prime opțiuni alimentare. Cel mai probabil, va rămâne cu acest obicei pentru restul vieții. Și cine i l-a indus? Noi, părinții, acasă. Gustările pe care obișnuiam să le dau copiilor mei includeau multe alimente procesate. De exemplu, fiica mea și cu mine obișnuiam să mâncăm chipsuri sau biscuiți cu brânză topită. Făceam aceasta pentru că ni se părea atrăgător și interesant și pentru că mă gândeam: Brânza are calciu, deci trebuie să fie în regulă. Dar, în urma sfaturilor Minei, am schimbat toate acestea. Gustările noastre s-au transformat în alge nori, fursecuri de orez cu nectar de mere, biscuiți de orez brun, păstăi de soia edamame, morcovi feliați, hummus, struguri fără sâmburi și fructe proaspete pasate (vezi „Rețete foarte simple pe placul copiilor“). Deși uneori mai mâncăm și anumite lucruri care nu sunt foarte bune pentru sănătate, aceste gustări sănătoase sunt cele pe care le încurajez la copiii mei.

Treceți pe la raionul de legume și fructe

Înainte de spitalizarea lui Addison, broccoli și mazărea înghețate erau cam singurele legume pe care le mâncau copiii mei. Dacă mâncau spanac, asta era de Ziua Recunoștinței sau la o masă tradițională duminica după-amiază, de trei– patru ori pe an. Dar legumele respective erau fierte atât de mult, încât erau fleșcăite și închise la culoare și probabil nu mai aveau nici o vitamină. Odată ce am schimbat lucrurile, am extins noțiunea de legume la plante precum algele, o rădăcinoasă japoneză numită daikon, varză kale, spanac, sparanghel, anghinare, edamame și ciuperci, printre alte legume pe care nu le mai mâncasem niciodată

(și de care nici măcar nu mai auzisem!). Am început să mâncăm și supe de legume cu ceapă, broccoli, morcovi cu ghimbir și multă supă miso – toate foarte diferite de supele conservate foarte bogate în sodiu cu care eram obișnuiți. Și ce ne mai plăceau acele supe conservate! Mereu crezusem că e cel mai ușor lucru de pe lume să deschizi o conservă de supă și să o încălzești. Dar gătitul unei supe proaspete e la fel de ușor. Nu trebuie decât să arunci legumele într-o oală la fiert, iar apoi le pui întrun mixer pe modul „piure“. Nici măcar nu trebuie tăiate prea mărunt legumele, pentru că odată ce se înmoaie, mixerul face toată treaba. Ideea e că nu trebuie să fii un mare bucătar ca să faci supă proaspătă. Trebuie doar găsite modalitățile simple de a găti și care vă convin dumneavoastră și familiei. (Pentru mai multe detalii, vezi „Rețete foarte simple pe placul copiilor“.) Au fost totuși câteva legume „noi“ în dieta macrobiotică și de care copiii nici nu voiau să audă. De exemplu, Mina a sugerat să preparăm o „salată la presă“, făcută cu varză, castraveți și ridichi care au fost presate cu o farfurie. Știam că pe copiii mei nu-i va entuziasma o astfel de salată (și nu am făcut mare caz de asta), dar mie mi-a plăcut. În definitiv, și eu voiam să profit de sfaturile Minei și să văd efectele pe care ea spunea că le voi simți, precum ameliorarea stării pielii, părului și unghiilor, pe lângă o sănătate generală mai bună. (Și, într-adevăr, am văzut unele din aceste efecte, cum ar fi o piele mai fină.)

Reduceți zahărul

E greu de ales lucrul care a produs cele mai mari schimbări în starea de sănătate a familiei, dar dacă ar trebui să aleg, în vârful listei ar fi renunțarea la zahăr – nu la îndulcitori, la zahăr. (În dieta macrobiotică nu este permis zahărul alb sau brun.) Nu a fost ușor să-l eliminăm din alimentație. Aveam doi copii care voiau dulciuri, între care un fiu pe care-l numeam „copilul meu dulce“. El voia dulciuri dimineața, la amiază și noaptea. (Și mai erau și nevoile mele lunare de zahăr.) Nu voiam să-i lipsesc pe copii de asta sau să interzic desertul. Pe lângă acestea, Mina era o adeptă convinsă a desertului după masă – dar numai versiunile sănătoase. Și am învățat cum să fac dulciuri care să aibă și valoare nutrițională. (Vezi „Rețete foarte simple pe placul copiilor“.) Am înțeles și ce efecte are de

fapt zahărul asupra organismului și am fost uimită să aflu că, pe lângă faptul că oferă pusee de energie urmate de momente fără vlagă, produce supresia sistemului imunitar și afectează toate celulele din organism, inclusiv din piele. Unul dintre deserturile noastre favorite din categoria alimentelor sănătoase a devenit kanten, o versiune japoneză de jeleu care nu conține conservanți și coloranți. E preparat cu agar-agar și plante marine. E uimitor, dar copiilor mei le place și sunt surprinsă și astăzi de bucuria lor de fiecare dată când prepar acest desert. (Vezi rețeta pentru kanten din „Rețete foarte simple pe placul copiilor“.) Am învățat, de asemenea, să apreciem zahărul natural din fructe – în deserturi precum pere cu nectar de căpșune – și am descoperit noi îndulcitori, cum sunt siropul natural de arțar, siropul de orez brun și agavele. Așa că am zis adio zahărului alb și celui brun și bun-venit adevăraților îndulcitori (și nu mă refer la acei îndulcitori în cutiuțe roz, galbene și albastre pe care le deschideți cu dinții). Scopul meu nu era să le interzic lucruri copiilor, ci să găsesc modalități de a prepara alimentele cu care se hrănesc mult mai benefic pentru organismele lor. Așa că m-am apucat de experimentat în bucătărie (lucru pe care încă îl fac) și am reușit să găsesc câteva rețete grozave de dulciuri sănătoase, cum ar fi brioșe, prăjiturele și fursecuri fără zahăr, lapte și ouă. Eu și copiii mei mâncăm și căpșune și afine și facem un nectar de fructe fără lactate, doar cu lapte de orez sau de soia și suc neconcentrat de mere. Copiii mei sunt înnebuniți după asta, iar ce rămâne pun la înghețat, astfel încât să iasă mici acadele. Dacă e vară sau trăiți într-o zonă cu climă caldă tot anul, puteți prepara mai des așa ceva. O altă gustare favorită a Ariannei este granola de casă. Ea a prins rețeta de la cineva care a gătit la noi acasă, dar a îmbunătățit-o și trebuie să recunosc că e mai bună decât a mea. E totuși uimitor faptul că mie nu-mi plăcea să gătesc. Mi se părea că pierd toată ziua ca să fac ceva care era mâncat în câteva minute. Singurul lucru pe care îmi plăcea să-l fac în bucătărie era să mănânc. Dar după ce am angajat-o pe Mina, în loc să mă gândesc la cât timp ia, am început să mă gândesc la beneficiile pentru familia mea. Și a trebuit să învăț să-mi placă gătitul. Și la un moment a început să-mi placă – măcar un pic. A devenit ca un proiect științific amuzant pentru mine să amestec lucruri și să creez ceva delicios și de ținut minte. (Nu iese așa întotdeauna, dar în majoritatea cazurilor!)

Schimbați băuturile

Înainte credeam că primul lucru pe care trebuie să-l dau copiilor dimineața este un pahar de suc. În definitiv, sucul e din fructe, așa că trebuie să fie sănătos, nu? Nu chiar. Când am început să fiu mai atentă, mi-am dat seama că multe sucuri conțin foarte puțin fruct și foarte mult zahăr, iar multe dintre ele sunt concentrate, ceea ce înseamnă un înalt grad de procesare și eliminarea majorității nutrienților. Copiii mei mai beau suc din când în când, dar momentul în care îl beau contează. Să fie chiar înainte de școală? Nu. Pentru că zahărul și chimicalele nu-i vor ajuta să învețe mai bine, să se concentreze, să fie cuminți sau să aibă o zi bună. Dar în weekend sau în vacanță? Da, pot bea niște suc, pentru că atunci stresul școlii nu mai este la fel de mare ca într-o zi normală de școală. Am început și să bem mult mai multă apă. În zilele toride le dau copiilor apă rece să se răcorească, dar de obicei le dau apă la temperatura camerei. Mina ne-a învățat că apa la temperatura camerei este mai blândă cu sistemul digestiv decât cea rece. Îmi încurajez copiii să bea apă având la îndemână o carafă plină și pahare pe masă tot timpul. Am descoperit că dacă e la îndemână, vor bea mai multă apă decât atunci când carafa nu e pe masă. Mai mult, acest lucru îi face să se simtă mai independenți. (Da, există momente în care își iau singuri câte un pahar de apă foarte rece, dar acesta nu e un lucru pe care îl încurajăm.) Înainte de a adopta modul de viață macrobiotic, copiii mei beau suc de ghimbir și băutura aceea verzuie pentru sportivi. Acum, uneori le mai iau câte un suc de ghimbir sau câte un cocteil de fructe dacă mâncăm la restaurant, călătorim cu avionul sau suntem în vacanță, dar rareori acasă. Nu spun că ar trebui interzise băuturile acidulate și dulci; doar că ar trebui rărite. Sucurile din comerț și cele care menționează „dietetic“ pe etichetă sunt pline de zahăr, coloranți și alte ingrediente nocive. Copiilor le place dacă le dau puțin sifon cu anumite ingrediente adăugate. Deci ar trebui să puneți sifon sau apă minerală în orice suc pentru a dilua zahărul sau să puneți felii de portocale sau nectar de agave în apa obișnuită sau carbogazoasă pentru a o îndulci. (Vezi rețetele de la pp. 311–312.)

Evitați alimentele lipsite de vitamine

Aceasta e regula mea de căpătâi și e foarte utilă atunci când trebuie să hotărâți cu ce vă hrăniți copiii. Au bomboanele din punguța aceea vitamine? Nu. Deci care-i ideea în a le da ceva plin de zahăr și coloranți? Doar ca să fie mai la modă? Ca să le lipsească concentrarea? Ca să umble cu mintea încețoșată? Sau ca să-i liniștim ori să devenim brusc cei mai tari părinți? Alternativele la acestea ar fi gustările cu stafide, amestecuri de semințe și brioșe de morcovi, afine sau zucchini. (Gogoșile nu sunt brioșe.) Există mai multe alternative, precum nectar de mere, prăjituri de orez cu miere de manuka sau granola.

Hrăniți-vă bio (când e posibil)

Înainte să pornesc pe acest drum, nu știam foarte exact ce înseamnă „bio“ sau prin ce diferă de „natural“. Doar vedeam „bio“ pe multe produse alimentare. Și a trebuit să aflu. Multă lume crede că „natural“ înseamnă că un aliment provine din pământ, dar nu e neapărat adevărat. Definiția producătorilor de alimente pentru „natural“ nu e totdeauna clară, dar în ceea ce privește eticheta „bio“, adică alimente care au crescut fără pesticide sintetice sau îngrășăminte pe bază de petrol, există anumite reglementări. „Bio“ se referă și la modul în care este produs un aliment. Conform reglementărilor Ministerului Agriculturii din Statele Unite, dacă pe eticheta unui produs e scris „100% bio“, toate ingredientele agricole conținute trebuie să fie bio. Dacă e scris „95% bio“, atunci 95% din ingrediente sunt bio; iar dacă apare „produs cu ingrediente bio“, cel puțin 70% dintre ingrediente trebuie să fie bio. La început am cumpărat numai produse bio. Bineînțeles că a fost scump, dar era în joc sănătatea copiilor mei. Pentru a nu mai da totuși atâția bani pe cumpărături, se pot separa alimentele care trebuie să fie neapărat bio și cele care nu e necesar să fie. Regula de căpătâi? Dacă mâncați un aliment complet, cu tot cu coajă, precum un măr sau o pară, încercați să fie bio. Dar dacă e un aliment care are coajă necomestibilă, cum sunt bananele sau portocalele, puteți ocoli varianta bio dacă nu v-o puteți permite. (Dar spălați bine coaja înainte să tăiați

sau să curățați fructul, astfel încât orice chimicale sau bacterii care se află pe ea să nu ajungă la partea comestibilă.) O altă modalitate de a hotărî la care dintre alimente să alegeți varianta bio este să aflați ce legume și fructe conțin cele mai mari și care cele mai mici cantități de pesticide. Organizația neguvernamentală Environmental Working Group (EWG), cu sediul în Washington, D.C., axată pe sănătatea oamenilor și pe mediu, a făcut o listă cu 12 fructe și plante care sunt cele mai contaminate cu pesticide intitulată „Duzina de ticăloși“ și o listă de 15 plante care au cele mai mici cantități de pesticide, numită „Cincisprezece – nimic nu le întrece“. EWG a făcut aceste liste după ce a analizat informații provenite din aproape 89 000 de teste pentru reziduuri de pesticide care au fost cercetate de Ministerul Agriculturii și de FDA (Agenția pentru Alimente și Medicamente a Statelor unite). (Puteți descărca ambele liste sau aplicația creată de EWG de pe www.foodnews.org.) Vă sfătuiesc să alegeți versiunile bio ale lactatelor și cărnii de pui. Asta pentru că puii, laptele, brânzeturile, ouăle obișnuite pot conține hormoni și antibiotice. Problema cu hormonii este că pot provoca creșteri mai mult decât normale ale anumitor părți ale corpului (de exemplu, sânii la fetițe). Problema cu antibioticele este că astfel primim doze care nu sunt necesare din aceste medicamente. Orice este dat animalelor poate ajunge în organismul dumneavoastră. Odată cu timpul se pare că alimentele bio se găsesc din ce în ce mai ușor și se poate spera că prețurile pentru aceste alimente vor scădea, astfel încât să poată fi achiziționate de oricine dorește să se hrănească în mod curat și benefic. În definitiv, lux e să zbori cu un avion privat sau să te plimbi cu iahtul, nu să mănânci alimente bio, proaspete sau sănătoase. A ne îngriji pe noi înșine și copiii noștri prin hrană nu trebuie să fie considerat un lux.

Hrăniți-vă în ton cu anotimpul

Mina mi-a prezentat ideea de a mânca în ton cu anotimpurile. Când a venit prima oară la noi, era toamnă și aveam ananași, portocale și roșii în coșul de fructe de pe masa din bucătărie.

„Unde cresc ananași și roșii toamna în New York?“, a întrebat Mina. Am ridicat din umeri. N-aveam idee. Apoi mi-am dat seama cât de multe roșii conține dieta copiilor mei, având în vedere tot sosul de paste și ketchupul pe care aceștia le mâncau. „Nu-i de mirare că fiica dumneavoastră are eczeme“, a spus Mina. „Roșiile sunt prea acide pentru a fi mâncate în cantități atât de mari, iar aerul de afară e și foarte rece și uscat.“ Mi-a explicat apoi că ar trebui consumate numai legumele care cresc în anotimpul respectiv și în zonă. „Trebuie să mâncați alimente care o duc bine în zona în care locuiți“, mi-a spus. Deși nu mă mai gândisem niciodată la asta, era foarte logic. (Și m-a făcut să-mi dau seama că niciodată nu m-am gândit de unde vin alimentele noastre.) Am început să mâncăm alimente de sezon și din zonă, precum mere și pere toamna, piersici și roșii vara. Îmi place ananasul și a fost greu să renunț la el, așa că dacă ajung într-un loc cu climă caldă sau tropicală, îmi iau ananas în fiecare zi.

Gătiți mai mult din fiecare fel

Cei mai mulți apelează la mâncare comandată, gata preparată, sau la restaurante deoarece sunt prea ocupați pentru a găti. Și totuși confortul poate avea un preț prea mare, mai ales în privința sănătății. Gătitul acasă e în general mai ieftin decât o masă în oraș și cu siguranță e mai sănătos. Noi mâncăm de obicei alimente gătite acasă deoarece știu de unde provin ingredientele, cum au fost manipulate și cum au fost preparate mâncărurile. Ca să pot împăca gătitul acasă cu programul meu încărcat, gătesc cantități mai mari de mâncare. Nu am timp de gătit în fiecare zi, așa că îmi rezerv o zi pe săptămână pentru asta. Alegeți orice zi vă convine mai mult – și nici nu aveți nevoie de toată ziua, ci de câteva ore. Mie lunea îmi convine cel mai mult, pentru că atunci vine bona. Asta îmi oferă timp pentru cumpărături, pentru a pune fasolea la umflat, a curăța și toca legumele și pentru a face câteva oale mari cu orez, fasole și supă. De foarte mare ajutor este să fac cât mai multă mâncare, astfel încât să am baza pregătită. De exemplu, având o oală de orez gătit deja și varza kale spălată și

tăiată, tot ce trebuie să fac este să călesc un pic varza și, eventual, o garnitură de tofu. Gătitul în cantități mari transformă prepararea unei cine într-un lucru ușor și rapid. Și mai ușurează și pregătirea pachetelor pentru școală și serviciu.

Răspunsuri de la expertul ales de Erica

Stefanie Sacks, specialist în nutriție culinară cu un masterat în științe nutriționale, lucrează direct cu persoane și grupuri pentru a preda o modalitate mai bună de hrănire, în calitate de consilier alimentar, educator în nutriție și bucătar specialist. A studiat alimentele și tehnicile curative mai bine de 25 de ani, și-a luat diploma de master în științele nutriției la Universitatea din Columbia și e absolventă a Natural Gourmet Institute for Health and Culinary Arts. Stefanie este cunoscută pentru competența ei de neîntrecut în crearea unei transpuneri coerente a celor mai recente noutăți din științele medicale referitoare la boli în dieta clientului, având bucătăria drept sediu al educației. Stefanie își implică clienții în procesul zilnic de redefinire a relației acestora cu alimentele în scopul prevenirii bolilor și al refacerii sănătății. În practica ei privată lucrează foarte apropiat de clienți, în intimitatea căminelor acestora. De asemenea, predă și oferă consultații. Lucrează peste tot în Hamptons, New York și în vecinătate și e mamă a doi copii.

Nutriția

Ce înseamnă „natural“ cu adevărat când este vorba despre alimente?

FDA afirmă că a introdus reguli privitoare la termenul „natural“. Conform acestor reguli, sunt alimente care:

• sunt foarte puțin procesate; • nu au ingrediente artificiale (coloranți, arome, îndulcitori sau conservanți chimici); • privitor la cărnuri și pui, sunt foarte puțin procesate folosind o metodă care nu schimbă fundamental materia primă și nu au coloranți, arome, îndulcitori sau conservanți artificiali sau ingrediente care există în mod natural în alimente.

Dar nu e clar la ce se referă ultima condiție, iar eticheta ar trebui să explice sensul pe care-l dă termenului „natural“. Pare să fie foarte clar, dar în realitate e foarte ambiguu, lăsând interpretarea la latitudinea producătorilor alimentari. În fapt, poate însemna exact ceea ce vrea compania producătoare să însemne! Acestea fiind spuse, în ceea ce privește alimentele ambalate, de obicei „natural“ chiar respectă semnificația, dar asta nu înseamnă că nu există arome „naturale“, coloranți „naturali“ și sirop de porumb bogat în fructoză într-un produs cu „natural“ pe etichetă. Nu înseamnă că alimentul nu conține organisme modificate genetic (OMG), despre care vă voi vorbi imediat. Astfel că trebuie să fiți atenți când alegeți. Și luați aminte că nimic din ceea ce tocmai am menționat nu este foarte nociv (în afară de OMG).

Cum se definește „bio“?

În esență, conform Ministerului Agriculturii al SUA, alimentele bio sunt cele care:

• sunt produse prin metode care au grijă de mediu și care nu folosesc adaosuri sintetice, precum pesticidele; • nu conțin OMG;

• nu sunt iradiate; • nu conțin solvenți industriali sau aditivi alimentari sintetici, printre care se numără coloranții, aromele, îndulcitorii și conservanții; • dacă provin din animale, acestea din urmă sunt crescute cu metode lipsite de cruzime și cu acces regulat la pășuni și fără să li se dea în mod normal antibiotice și hormoni de creștere. Pe lângă acestea, furajele lor trebuie să fie bio.

Ce sunt pesticidele și de ce trebuie să le evităm?

Pesticidele, printre care se numără fungicidele, erbicidele și rodenticidele, sunt substanțe chimice folosite pentru a elimina insectele/animalele și plantele dăunătoare (buruienile). Curios totuși că sunt nocive și pentru oameni. Sunt folosite în principal în agricultură și în zonele locuite de oameni – și sunt astfel toxice pentru oameni fie prin direct, fie ca reziduuri în alimente. De asemenea, sunt nocive pentru mediu din cauza nivelului foarte crescut de toxicitate. Pesticidele sunt foarte greu de evitat dacă nu vă hrăniți cu alimente „100% bio“ (așa cum am definit mai sus). Dat fiind că acest lucru nu este posibil pentru marea majoritate a populației, trebuie să știți că pesticidele pot fi consumate în cantități mici. Dar trebuie să faceți tot posibilul să le evitați ori să minimizați expunerea la acestea. (Vezi, în această secțiune de întrebări și răspunsuri, ghidul meu despre cum să te hrănești sănătos fără a cheltui mult.) Trebuie și să spălați foarte bine legumele și fructele. Pentru aceasta, clasica regulă de căpătâi e valabilă: folosiți apa și mâinile sau o perie pentru legume. Când spălați verdețuri, umpleți un castron mare cu apă și puneți-le acolo tăiate sau întregi și vânturați-le prin apă ca să eliminați pământul. Aruncați apa și repetați operațiunea. Când apa rămâne curată, legumele sunt curate. (Uneori trebuie să faceți asta de două–trei ori dacă verdețurile sunt pline de pământ, cum e cazul spanacului.) Apoi tamponați ușor frunzele cu un prosop curat sau cu un șervet ori folosiți un robot de uscat frunzele.

Ce sunt conservanții, care este rolul lor și de ce trebuie să-i evităm?

Scopul conservanților este de a împiedica alimentele să se strice, de a păstra aspectul și caracteristicile naturale ale alimentelor sau de a le mări durata de valabilitate. Eu împart conservanții în două categorii: naturali (buni) și sintetici (nocivi). Conservanți naturali sunt sarea, oțetul, zahărul și alcoolul. Între cei artificiali se numără cei din categoria benzoatului (benzoat de sodiu și acid benzoic), nitriții (ca nitritul de sodiu), sulfiții (ca dioxidul de sulf) și sorbații (precum sorbatul de sodiu sau sorbatul de potasiu). Conservanții naturali nu trebuie evitați, dar cei artificiali, da, pentru că se pare că sunt toxici pentru oameni în anumite feluri sau stări – chiar dacă FDA spune că sunt „în mare parte sigure pentru consum“. Deci citiți cu atenție etichetele alimentelor! Dacă nu faceți aceasta, nu puteți ști ce se ascunde prin alimentele pe care le mâncați.

Ce sunt alimentele modificate genetic sau OMG?

OMG sunt bacterii, plante sau animale al căror ADN a fost modificat cu bună știință, permițând astfel ca anumite gene să poată fi transmise de la un organism la altul – fie că e vorba de specii înrudite sau nu. Un exemplu de transfer de material genetic între specii diferite este constituit de extragerea anumitor gene de la un crevete care trăiește în ape reci și implantarea la roșii pentru a le face rezistente la îngheț. Bioingineria este folosită pentru a da anumite caracteristici recoltelor și a le face rezistente la dăunători (pentru a mări cantitățile de produs final), pentru a da anumitor recolte caracteristici care nu le sunt specifice (precum în exemplul cu roșiile) sau pentru a le crește valoarea nutritivă. Și care este problema? Nu cunoaștem efectele pe termen lung ale ingerării de alimente cu ADN modificat.

Cele patru recolte principale modificate genetic sunt: • porumbul; • bumbacul;

• soia; • grâul. De asemenea, chiar dacă nu sunt încă folosite pe scară largă de agricultori, sunt: • sfecla; • rapița; • papaya; • cartofii; • dovleceii; • zahărul.

Aceste alimente modificate genetic sunt precum niște tentacule care ne acaparează sursele alimentare. Sute de mii de hectare de pământ arabil din SUA sunt folosite pentru a produce alimente modificate genetic. Deși companiile specializate în biotehnologii afirmă că OMG sunt sigure pentru consumul uman, nu cred că știm îndeajuns de multe lucruri despre acestea pentru a le putea mânca fără grijă.

Ce este iradierea?

Alimentele sunt „bombardate“ cu radiații pentru a ucide bacteriile și mucegaiurile care le alterează, astfel încât să-și păstreze aspectul și gustul mai multă vreme. Printre alimentele iradiate se pot afla carnea proaspătă și puii, care ar trebui să aibă menționat acest lucru pe etichetă – conform regulilor FDA. Dar alte alimente care sunt iradiate – precum grâul și făina de grâu, cartofii albi, multe condimente și plante uscate, ouăle proaspete și produsele proaspete – nu trebuie să menționeze acest lucru pe etichetă. Deși mulți sprijină „avantajele“

iradierii alimentelor, acest procedeu se folosește de ani buni (de aproape patru decenii), iar iradierea este permisă de FDA, există încă multe semne de întrebare privitoare la iradiere: „Sunt nutrienții distruși prin acest procedeu?“, „Există riscul unor modificări genetice generate de posibilele substanțe produse de acest procedeu în alimente?“ Cumpărând alimente bio aveți siguranța că nu sunt iradiate, iar multe ierburi uscate și condimente care nu sunt bio au trecut pe etichetă „fără iradiere“.

Ce sunt alimentele procesate și ce sfaturi ne puteți da pentru reducerea cantităților de alimente procesate consumate de familiile noastre?

Prin definiție, alimentele care sunt modificate în orice fel față de starea lor originală – orice de la un măr feliat la un pachet de biscuiți – sunt procesate. Alimentele integrale, pe de altă parte, sunt cele cărora nu li s-a modificat nimic. Puteți reduce cantitatea de alimente procesate consumate de familie alegând o zi în care să gătiți și să puneți mâncarea la păstrat în congelator și frigider – de exemplu, supe și chiftele de curcan. Nu e ceva foarte ușor, dar eu reușesc aceasta chiar dacă trebuie să-mi pun copiii în fața televizorului cât gătesc. De asemenea, când cumpăr alimente, dacă lista de ingrediente e prea lungă (peste cinci sau opt ingrediente) și dacă nu pot pronunța numele unui ingredient sau nu știu ce e, nu cumpăr. Și pentru că sunt așa de pretențioasă în privința ingredientelor, de obicei aleg produsele cu cele mai puține ingrediente, asigurându-mă astfel că au fost procesate cât mai puțin. Dar nu sunt perfectă și uneori cumpăr produse ceva mai procesate; doar că selectez cu mare grijă produsele.

Ce înseamnă „alimentația sănătoasă“?

Am avut la un moment dat un client, Max, a cărui dietă era compusă din tot ce poate fi caracterizat drept „nociv“, de la carne roșie în fiecare zi la alimente procesate „dietetice“. De partea cealaltă era Meg, o clientă care mânca numai alimente integrale, cu adaosuri minime de ingrediente procesate, dar era

„dependentă“ de sucurile dietetice și de guma cu îndulcitori sintetici. Scopul meu pentru Max era să-l determin să reducă carnea roșie la două–trei reprize pe săptămână și să înlocuiască jumătate din alimentele „dietetice“ procesate cu versiunile mai sănătoase. La Meg m-am concentrat pe reducerea cantității de suc dietetic și de gumă prin înlocuirea treptată a acestora cu soluții benefice pentru sănătate, precum sifon cu suc și gumă îndulcită cu un alcool al zahărului, precum sorbitolul (pe care-l consider un îndulcitor natural, dar care poate provoca probleme digestive dacă este consumat în cantități mari). Ce vreau să spun: „sănătos“ este un termen relativ și e diferit pentru fiecare. Oricum, în general, cred că esența alimentației sănătoase constă în: • o dietă compusă în majoritate din alimente integrale. Repet, alimentele integrale sunt cele care nu au suferit vreo modificare față de starea lor originală; • includerea unei diversități de alimente în dieta zilnică, ceea ce înseamnă că ar trebui să mâncați în fiecare zi cereale integrale precum ovăzul sau orezul (sau produse pe bază de grâu integral), legume, fructe, proteine vegetale (fasole), câteva produse animale (opțional) și lipide benefice sănătății (precum uleiul de măsline sau de susan); • mic dejun, prânz și cină cu gustări intercalate. Acestea pot include (dar nu se limitează la) legume și fructe proaspete, nuci, semințe, brânză și biscuiți, supă, fursecuri „sănătoase“ și lapte, chipsuri din cereale integrale cu salsa; • evitarea ingredientelor artificiale (printre care îndulcitorii, conservanții și aromele), a coloranților și a siropului de porumb cu un nivel crescut de fructoză – deși acesta este considerat „natural“, este foarte procesat și poate proveni din porumb modificat genetic; • achiziționarea de alimente bio, dacă se poate; • cumpărarea de alimente produse în zonă, chiar dacă nu sunt bio. Un drum mai scurt până la piață înseamnă o valoare nutritivă mai mare. Și în același timp sprijiniți agricultura locală; • cumpărarea de cărnuri fără nitriți sau nitrați, aditivi chimici care păstrează culoarea și prelungesc valabilitatea, dar despre care se crede că sunt carcinogeni; • din când în când puteți să vă permiteți câte o scăpare! Iar aceasta e diferită pentru fiecare. De exemplu, dacă aveți tendința de a mânca alimente nesănătoase

(carne roșie, alcool, prăjituri și bomboane – înțelegeți unde bat), atunci vă sfătuiesc să faceți aceasta o dată pe săptămână. (Dacă nu, vă veți răzvrăti!) E în regulă și de două ori pe lună. Trebuie ca fiecare să hotărască singur și să țină cont nu numai de relația cu alimentele, ci și de starea generală de sănătate.

Cum pot mânca alimente sănătoase fără a cheltui mult?

Secretul alimentației sănătoase fără cheltuieli mari constă în negociere. Iată câteva sfaturi: • dacă vreți alimente mai bio, alegeți legumele și fructele ținând cont de „Duzina de ticăloși“ – lista de fructe și legume care conțin cele mai mari cantități de erbicide și pesticide. (Accesați www.ewg.org pentru cea mai nouă listă; există și o aplicație pentru telefon cu aceasta.) De asemenea, legumele congelate nu sunt mai rele decât cele proaspete. Așa că nu vă îngrijorați dacă trebuie să faceți provizii din acestea. Dacă nu reușiți ca totul să fie bio, nu e o nenorocire. A mânca fructe și legume obișnuite e mai bine decât fără nici un fel de fructe și legume; • dacă vreți cele mai sănătoase produse de origine animală, în afară de cele mai scumpe alimente bio de acest fel, le puteți alege pe cele care au fost produse fără hormoni și fără antibiotice. Deși animalele respective au fost hrănite cu cereale, ele sunt totuși tratate fără cruzime; • cumpărați pește pescuit în zonă. Uneori eu cumpăr pește congelat, care are un gust la fel de bun; • ideal ar fi să cumpărați alimente bio ambalate, dar acest lucru nu este întotdeauna posibil. Eu aleg alimentele fără ingrediente artificiale (îndulcitori, conservanți, arome), fără coloranți și fără sirop de porumb cu un nivel crescut de fructoză. Concluzia: alegerile informate sunt cele mai bune alegeri!

CAPITOLUL 4

Cum vă convingeți copiii să mănânce sănătos

Nu poți interzice definitiv zahărul, pentru că acest lucru nu va face decât să determine o dorință ieșită din comun. Am descoperit că le pot da copiilor mei zahăr doar când depun efort fizic, iar după ora 4 după-amiază ciocolata e interzisă, pentru că altfel stau treji toată noaptea. Zahărul e peste tot, astfel că citesc toate etichetele. (Uneori mă simt mai mult poliția dulciurilor decât mamă!) Nu le dau niciodată lucruri fără zahăr, însă pline de chimicale. Prefer zahărul clasic unor chimicale cu care sunt otrăviți șoarecii în laboratoare. Am găsit multe produse care nu sunt atât de nocive și care sunt pe placul copiilor. Știu că întotdeauna se va găsi înghețată la magazin. Doar că încerc să mențin un echilibru.

– Melissa Etheridge, mamă a patru copii

De curând, în timp ce eram în vacanță cu familia și le conduceam pe Arianna și pe o prietenă de-a ei la plajă, le-am auzit pe fete sporovăind pe bancheta din spate. „Vrei să jucăm ceva?“, a întrebat-o Arianna pe prietena ei. „Da“, a răspuns aceasta. „Ce?“ „Una dintre noi alege o mâncare, iar cealaltă vorbește despre ea.“ „Zahăr“, a spus prietena.

„Nu are nici o vitamină“, a spus Arianna. „Îți distruge sistemul imunitar. Nu e bun pentru dinți.“ Abia îmi puteam reține zâmbetul. În ciuda împotrivirilor ei uneori când încercam s-o educ în privința alimentației sănătoase, Arianna înțelesese ceea ce-i spusesem. Mă ascultase. E tot ce-mi puteam dori. Nu știu ce vor mânca copiii mei când vor crește mari, dar, ca un părinte practic ce sunt, trebuie să le asigur un fundament sănătos. Tot ce pot face este să le prezint alimentele potrivite și să îmi asum un rol activ în starea lor de sănătate, astfel încât să pot spune cu mâna pe inimă că am făcut tot ce mi-a stat în putință. Asta e tot ceea ce pot face mamele, tații și cei care îi îngrijesc pe copii. Dar stabilirea acestui fundament sănătos nu a fost ușoară. După cum am mai spus, nu am început să ne ameliorăm dieta până nu ni s-a îmbolnăvit fiul. Înainte de aceasta, copiii mei erau ca toți ceilalți, mâncând meniul cunoscut drept american clasic: pizza, paste, crochete de pui, chifle cu brânză și cartofi prăjiți. Dat fiind că erau sclifosiți la mâncare, erau obișnuiți cu conserve de supă, sărățele și jeleuri de fructe. Singurele legume era broccoli cu lămâie, mazăre verde și spanac ultrafiert la mesele tradiționale de câteva ori pe an. Își începeau ziua cu un pahar de suc de portocale scos din cutie și cu cerealele despre care credeam că sunt sănătoase doar pentru că nu erau glazurate cu zahăr. Ne savuram desertul și aveam ritualul nostru de vineri seara: comandam pizza. (Lucru pe care încă îl mai facem din când în când.) Dar după ce a apărut Mina în viața noastră, a trebuit să schimb gusturile copiilor. Lucru cu atât mai dificil cu cât eu însămi nu fusesem crescută cu o dietă macrobiotică. Mama încerca să ne dea mâncare sănătoasă (de exemplu, pâine integrală în loc de franzelă) și doar o dată pe lună dulciuri. (Când se întâmpla aceasta credeam că luase salariul, dar când am crescut mi-am dat seama că de fapt mama-natură era cea care-o făcea pe mama să vrea dulciuri lunar.) Credea și în gătitul acasă, pentru că era scump de luat masa în oraș. Dar în nici un caz nu mâncam tofu, supă miso sau varză kale. La vârsta adultă îmi savuram frappé-ul de ciocolată și plăcinta cu mere de la cel mai cunoscut producător de fast-food. Îmi plăcea să-mi împrăștii cartofii prăjiți de la fast-food pe hârtia în care venea ambalat cheeseburgerul și să-i înec în ketchup. Beam suc făcut dintr-un praf roșu și suc acidulat de portocale și mâncam acei pufuleți cu brânză care îmi făceau degetele portocalii. La facultate – acadelele, cutiile cu brioșe și chipsurile de porumb îmi umpleau rucsacul

pentru pauzele de masă. Mai și găteam, dar arareori. Ce vreau să spun este că această dietă era un mod de viață pentru toată lumea – normal că și pentru mine. Când a venit timpul să schimb obiceiurile copiilor, a trebuit să iau o hotărâre fermă că voi găsi energia necesară, că mă voi mobiliza și că voi trece la acțiune neîntârziat. Dacă ar fi fost să mă gândesc cât de greu îmi va veni să le schimb alimentația de la crochete de pui în formă de dinozaur și pizza la varză kale, ciuperci și pește sau dacă m-aș fi gândit la ce mă aștepta, probabil că aș fi renunțat. Nu eram nerăbdătoare să ne schimbăm complet dieta, ci eram nerăbdătoare să obțin efectele. Știam că nu avea să fie ușor. Dar îmi spuneam că toate acestea sunt pentru sănătatea noastră. Fiul meu, care pe atunci avea trei ani, era copilul meu dulce. Voia încontinuu dulciuri, bomboane și produse de patiserie, și carbohidrați, cum sunt pastele. (Și când nu știam de sensibilitățile lui alimentare, îl umflam cu alimente de acest fel și îl calmam cu dulciurile care-i plăceau atât. Mă gândeam că e mai bine să mănânce ceva decât să stea flămând.) Așa că am crezut că la el voi avea cel mai mult de muncă. Mă așteptam la scandal și la simptome de sevraj. Pe de altă parte, credeam că va fi ușor cu fiica mea. Era și mai mare. Dar mă înșelasem. A fost tocmai pe dos. Dacă fiica mea se încăpățâna și se împotrivea (lucru care se mai întâmplă și acum), lui Addison i-a luat vreo două săptămâni să se adapteze la noul meniu. Chiar și la frageda vârstă de trei ani, și-a dat seama că atunci când mănâncă mai bine, se simte mai bine. Și astfel am realizat că, privitor la alimentație, nu copiii sunt problema, ci părinții. Noi spunem: „Ei, na. Sigur nu o să mănânce asta“. Ne autoconvingem că trebuie să le dăm copiilor ceea ce le place sau alimente „pentru copii“ ca să-i facem să mănânce. Dorim să evităm certurile. Nu avem energia să facem ce trebuie și așa, fără să ne dăm seama, îi lăsăm pe copii să decidă. Știu asta pentru că acestea erau gândurile pe care le aveam când mi-a spus Mina să-mi iau adio de la pizza comandată, să renunț la proteinele de origine animală și să mănânc supă miso la micul dejun. Nu știe ce spune, m-am gândit. Cum o să treacă copiii mei de la paste și crochete de pui la supă miso și alge cât ai bate din palme? (Trebuie să rețineți că copiii nu mai mâncaseră niciodată supă miso și nici măcar nu auziseră de ea.) Dar eram așa de disperată, că mi-am spus că trebuie să fiu deschisă și să renunț la prejudecăți. În timpul acelui an de dietă macrobiotică, la noi pe masă au ajuns mai multe alimente japoneze decât știam că există, iar multe dintre acestea încă nu lipsesc

astăzi din cămară. Multe din aceste alimente arătau ciudat în ochii copiilor. De fapt, cred că știau mai puține despre mâncărurile japoneze decât majoritatea copiilor de vârsta lor, pentru că alergia mea la pește ne făcuse întotdeauna să evităm restaurantele japoneze. Înainte de aceasta, singurele tipuri de fasole pe care le știau erau fasolea neagră, fasolea pestriță și fasolea pinto. Acum începusem să cumpăr fasole azuki (cu conținut scăzut de lipide și sodiu și nivel crescut de proteine, fibre, carbohidrați complecși, fier și potasiu și despre care se crede că sunt benefice pentru vezică, sistemul reproducător și rinichi, previn cancerul de sân, sunt o sursă bună de energie, conduc la o activitate bună a sistemului digestiv, scad colesterolul și tonifică plămânii). Pe lângă acestea luam și legume marine precum arame, nori (folosit de obicei la sushi), agar-agar, wakame și kombu, care sunt pline de fibre și minerale naturale esențiale ce se găsesc în ocean, ca iod, magneziu, fier, fosfor, potasiu și calciu. În loc de orez alb, cumpăram orez brun cu bob mic – mi s-a spus că e mai ușor digerabil – și în loc de sare de masă am început să folosim două lucruri: unul se numește Sea Veg și conține sare de mare, varec și alge roșii, iar celălalt este oțetul umeboshi, făcut din prune fermentate. (Acum punem umeboshi în multe mâncăruri: și în varza kale, și în spanac și în sushi. Mai multe detalii, în „Rețete foarte simple pe placul copiilor“.) Daikon, o ridiche japoneză, a ajuns de asemenea pe lista noastră de cumpărături. (Daikon e acum ca un medicament pentru mine, ceva ce încerc să am tot timpul la îndemână.) Am început să mâncăm multă supă miso, pentru că e plină de bacterii benefice. În acel an am evitat complet proteinele de origine animală și le-am înlocuit cu proteine din tofu, tempeh, fasole și, ocazional, copiii mâncau pești de apă dulce, precum calcan sau cod. De asemenea, pe listă a intrat și sushi vegetarian. (Și astăzi copiii sunt încântați de sushi.) Pe lângă mâncărurile japoneze, am început să luăm mai multe rădăcinoase și legume, ca varză kale, păstârnac și nap suedez, lucruri pe care nu crezusem vreodată că o să le cumpăr și o să le dau copiilor. Dacă sunteți pregătiți să schimbați dieta copiilor, iată câteva dintre sfaturile care mie mi-au fost utile. Speranța mea este că vor fi utile și pentru dumneavoastră și familie.

Vorbiți-le copiilor despre schimbarea dietei lor

Întotdeauna am vorbit cu copiii mei ca și cum ar fi adulți, fără ocolișuri sau limbajul folosit de obicei pentru copiii mici. Așa că, atunci când a venit vremea să ne schimbăm dieta, nu i-am ignorat pur și simplu și nici nu mi-am folosit autoritatea, spunând: „Mâncăm asta pentru că eu sunt mama“. Nu am apelat la putere sau control. Nu am pus problema în termeni de „a fi șef“ și „a avea dreptate“. Problema era să le pot furniza nutrienți prin intermediul alimentelor și să le explic acest lucru astfel încât să-l înțeleagă, să-l țină minte și să fie mai atenți. Pe de altă parte, nu i-am rugat să facă acest lucru, când ne-am inversat dieta. Leam spus: „Vom proceda în acest fel“. Și am fost atât de clară, sinceră și directă pe cât se poate cu niște copii de trei și de cinci ani. În definitiv, acest lucru avea să le afecteze organismele și papilele gustative și trebuia să țin cont de asta. Un lucru foarte important pentru mine era ca ei să nu se simtă ca și cum i-aș fi pedepsit prin acest nou mod de a ne hrăni. De exemplu, nu i-am spus fiului meu: „Mâncăm astfel pentru că te-ai îmbolnăvit și ai ajuns la spital“. În loc de asta, leam spus copiilor că o dietă sănătoasă e responsabilitatea mea ca mamă. „Mami credea înainte că ceea ce mâncam era bun pentru noi și voiam să vă ofer tot ce vă trebuie, ca o mamă responsabilă“, le-am spus. „Dar acum îmi dau seama că unele dintre aceste alimente nu sunt bune pentru noi.“ Sau: „Mami nu vrea ca tu să fii supărat pentru că te îmbolnăvești și să trebuiască să lipsești de la o aniversare sau să nu te duci la joacă. Ca să nu se întâmple asta, trebuie să facem în felul următor“. Și nu a fost numai o singură discuție, ci mai multe de-a lungul timpului. Și, ca multe alte lucruri din viață, era și este un proces care cere timp. Eu întăresc obiceiurile alimentare sănătoase cu discuții de acest gen chiar și astăzi. Nu știu ce gândeau copiii în timp ce aveam aceste discuții, dar știu că era răspunderea mea să le aduc la cunoștință ce se întâmpla și să fac asta prin discuții. Le-am dat exemple concrete, ca atunci când i-am spus Ariannei: „Ai observat că îți curge nasul după ce mănânci înghețată, lapte sau brânză? Iată unul din efectele secundare pe care le au lactatele în cazul tău“. La un moment dat, chiar după ce a mâncat crochete de pui, i s-a făcut rău și a avut diaree timp de cinci zile. Știam că e de la crochete și am vrut s-o ajut să înțeleagă asta. I-am explicat legătura de cauzalitate dintre crochetele de pui și faptul că s-a îmbolnăvit. Și nu s-a mai atins niciodată de crochetele de la școală! Copiii mei

nu mănâncă chiar tot ce le pun în față, dar faptul că i-am educat în această direcție i-a făcut mai deschiși la alimente bogate în nutrienți. Le-am spus ce vitamine există în alimentele pe care le mănâncă și ce efect au acei nutrienți asupra organismelor lor. A trebuit să găsesc o cale de a-i face interesați. De exemplu, îi spuneam lui Addison: „Calciul din broccoli îți va întări oasele și mușchii“. Uneori, când mâncăm o legumă, jucăm un joc. Le cer să spună ce nutrienți cred ei că se găsesc în leguma respectivă și ce efect are asupra corpului lor. Apoi căutăm pe internet împreună, astfel încât copiii pot vedea dacă au avut dreptate și, în același timp, învață câte ceva despre nutriție.

Mâncați cât se poate de des împreună cu copiii

Chiar dacă scopul inițial al acestei noi alimentații era să îmbunătățesc starea de sănătate a fiului meu, am hotărât să pășesc și eu pe acest drum. În primul rând, nu voiam să se simtă ca și cum ar fi avut ei o problemă. Apoi, aș fi fost ipocrită dacă le-aș fi cerut copiilor să mănânce într-un fel, în timp ce eu mâncam altceva. (Uneori mamele tind să facă acest lucru, insistând pe lângă copii să termine toată farfuria cu broccoli și să mănânce echilibrat, în timp ce „mesele“ lor constau din rămășițele din farfurii pe care le înfulecă în timp ce se grăbesc să curețe bucătăria sau din gustările pe care le iau în timp ce pregătesc cina.) Și mai erau și problemele mele de sănătate pe lângă alergii, așa că o dietă curativă nu ar fi putut decât să-mi fie de ajutor. (Și a fost! Pielea a devenit mai fină, am pierdut câteva kilograme, iar afecțiunile de care sufeream, precum durerea din brațul stâng, nodulii din sâni și chisturile ovariene, s-au atenuat.) În timpul zilei sunt o mamă ocupată, ducând copiii de colo-colo, ajutându-i la teme și ducându-i la joacă, la activități extrașcolare și la întâlniri. Dar imediat ce copiii ajung în pat, viața mea se schimbă. Dat fiind că soțul meu e în industria divertismentului, avem des cine neanunțate, evenimente la care trebuie să mergem șic și să ne îndeplinim rolurile în instituțiile caritabile, iar în toate aceste locuri se servește mâncare. Dar odată ce am pornit pe acest drum naturist, am început să iau cina cu copiii înainte să ajung la respectivele evenimente. Aceasta nu numai că mi-a îmbunătățit dieta, dar i-a ajutat și pe copii, deoarece au văzut că îmi schimb cu adevărat obiceiurile alimentare și că facem acest lucru

împreună. Ar trebui să mai adaug aici un amănunt despre soțul meu. Deși fiul, fiica și cu mine am adoptat dieta macrobiotică pentru un an, soțul meu nu a făcut asta. A încercat, dar stilul lui de viață și obișnuințele de la lucru nu îi permiteau să se țină de regulile stricte ale regimului. El lucrează în schimburi și are frecvent întâlniri la prânz și cină, astfel că, deși a văzut la noi efectele benefice și a încercat să adopte dieta macrobiotică, la vremea respectivă nu a fost posibil să continue.

Încurajați-vă copiii să încerce alimente noi

În ciuda tuturor discuțiilor, copiii nu au vrut imediat să mănânce tot ce aveau în farfurii. De multe ori spuneau: „Nu mă ating de asta“, „Ce-i asta?“ sau „Câh!“ Alteori mă întrebau: „De ce trebuie să mâncăm supă miso?“ și „De ce trebuie să mănânc varză kale?“ Dar chiar înainte de a adopta dieta macrobiotică, aveam un principiu clar referitor la mâncare: „Asta avem la masă și nu vreau să aud nimic“. Copiii m-au auzit atât de des spunând asta, că au ajuns să și-o spună între ei când celălalt se plângea de mâncare. „La noi nu e restaurant, ca să comanzi ce vrei“, le mai spuneam. Era mâncarea gătită pentru toată familia și atât. Toți mâncam același lucru. (Și continuăm să facem asta.) Dacă ei erau încăpățânați, le aminteam că persoana fără adăpost din cartier ar fi bucuroasă să aibă la masă ce au ei. Indiferent dacă le plăcea sau nu, le spuneam, trebuie să fim mulțumiți și să apreciem ce avem. Și mi-am menținut discursul chiar și după ce dieta noastră a trecut de la cheeseburgeri și pizza la sushi vegetarian și tempura. În definitiv, eu eram cea care trebuia să mențină optimismul, scopul și constanța lucrurilor. (Ca în multe lucruri în viață, a fi constant e esențial.) Când copiii încercau alimente noi, îi încurajam să guste. Dacă nu le plăcea, nu le dădeam cu forța. N-am spus niciodată: „Terminați tot din farfurie“. Dar nu am abandonat. Chiar dacă nu le plăcea o anumită mâncare la început, continuam să o prepar în speranța că le va plăcea cu timpul. Sunt feluri pe care le-am avut pe masă de sute de ori, iar ei tot nu se ating de acestea – salata verde și roșiile (în ciuda faptului că mănâncă produse pe bază de tomate, cum sunt ketchupul și sosul de roșii). Alte alimente au fost pe masă de sute de ori și le-au plăcut de

fiecare dată, precum căpșunele și afinele. Am început ușurel. Nu le-am dat copiilor o farfurie plină ochi sau un morman dintr-o mâncare nouă. Acest lucru poate fi copleșitor și o risipă dacă nu le place. Așa că le serveam câte o porție mică. Iar dacă voiau mai mult, eram bucuroasă să le dau. Și dacă tot am vorbit de evitarea risipei, mereu m-am asigurat că măcar mie îmi plac mâncărurile pe care le gătesc, astfel încât să nu le arunc dacă lor nu le plac. Când voiam ca micuții să încerce din nou un fel care nu le plăcuse, trebuia să-mi pun creativitatea la lucru. De exemplu, într-o zi le-am gătit dovleac ras. L-au gustat, dar nu le-a plăcut nici unuia. Seara următoare, am luat ce mai rămăsese din dovleac și l-am încălzit și l-am făcut piure cu un pic de lapte de orez, sirop de arțar, agave și scorțișoară. Și au mâncat! Cred că datorită faptului că era dulce și semăna cu piureul de cartofi dulci, pe care-l mai mâncaseră înainte. Existau și momente în care le puneam în farfurie ceva nou fără să le spun nimic. Nu anunțam nimic pentru că nu voiam să le atrag atenția asupra alimentului respectiv. Alteori, când le vedeam privirile mirate („Ce-i asta?“), le spuneam: „Nu vreau să aud că nu vă place cum arată sau că nu vreți să mâncați. Încercați. Dacă nu vă place, nu trebuie să mâncați și puteți apoi vorbi despre ce gust are“. Am încercat și să-i fac pe copii conștienți de papilele lor gustative. Odată, când am făcut varză de Bruxelles, Addison s-a întors spre Arianna și i-a spus: „Crezi că o să-mi placă varza de Bruxelles?“ Ea gustase mai înainte și nu era prea entuziasmată. Dar înainte să poată răspunde, i-am spus lui Addison: „Papilele tale gustative sunt diferite de cele ale Ariannei. Lasă-le pe ele să hotărască dacă le place varza de Bruxelles, și nu pe ale Ariannei“. Și așa a făcut. Deși papilele lui i-au spus că nu-i place această nouă legumă, mai târziu i-a spus surorii sale că „nu e așa rea“. Iar Arianna, care gustase varza de Bruxelles și nu-i plăcuse, a cerut acest fel seara următoare. Așa da progres!

Lăsați copiii să vă ajute la cumpărături

Am început să-mi iau copiii cu mine când cumpăr alimente de când erau mici,

pentru ca ei să afle de unde vine mâncarea și să ia direct cu alimentele. De fiecare dată când vin la magazin cu mine, îi las să aleagă un aliment nou. Dacă îi las să aleagă singuri, asta face obiectul ales mult mai interesant pentru ei. Așa a început fiica mea să mănânce zmeură. I-am spus că ar trebui să încerce un fruct nou. A ales zmeura, a gustat-o și i-a plăcut. (Din păcate, în aceeași zi, fiul meu a ales kiwi și nu i-a plăcut.) Pentru a transforma cumpărarea alimentelor într-o experiență amuzantă și educativă și pentru a nu-i lăsa pe copii să se plictisească, fac legătura cu lecțiile de citire și de matematică. De exemplu, le spun: „Am nevoie de opt mere bio. Vedeți să fie mere Gala“. Ei mă întreabă cum se scrie bio și Gala și pornesc în căutarea lor. Nu hoinăresc pur și simplu prin magazin, iar această mică libertate îi entuziasmează și-i face să se simtă de ajutor. E un efort comun. Transformați raionul de legume și fructe în locul unde ei pot fi de ajutor. Aceste standuri au produse bogate în nutrienți. În definitiv, la raionul cu gustări pot fi ispitiți de imaginile ademenitoare de pe ambalaje și se pot agăța de alimente de proastă calitate. Îi și pregătesc pe copii înainte de a intra în magazin: „Mergem acum la aprozar. Veți putea alege fructe și legume noi și cereale, iar mami va face restul cumpărăturilor“. Așa reușim să nu stăm mult la cumpărături.

Gătiți versiuni diferite ale mâncărurilor care deja le plac copiilor

A fost o vreme când copiii nu voiau să mănânce quinoa simplă. (Semințele de quinoa sunt bogate în proteine și sunt extraordinare ca garnitură sau ca bază pentru salate.) Apoi, într-o zi, pe când mâncau orezul brun care le plăcea foarte mult și pe care-l consumau de ceva vreme, mi-a venit o idee. M-am hotărât să amestec quinoa cu orez brun și să văd ce se întâmplă. Așa am făcut și au început să mănânce! Eram atât de bucuroasă, că simțeam că plesnesc dacă nu spuneam ceva, dar nu voiam să fac mare caz de asta, așa că am tăcut (însă eram numai zâmbet pe dinăuntru). Acum ei spun: „Dă-mi, te rog, quinoa“.

Puneți condimentele la lucru

Uneori, tot ce trebuie să fac pentru a-i convinge pe copii să încerce o nouă mâncare este să-i las să experimenteze cu condimentele. La orez, de exemplu, uneori punem sos de soia. Sau îmi las fiul, căruia îi place ketchupul, să-și pună un pic pe varza kale, dacă asta îl ajută să ajungă la vitaminele aflate în ea. Nu voiam să facă asta de fiecare dată când mănâncă varză kale, dar e una dintre combinațiile care-i plac. Lămâile au fost de mare ajutor. Le place să stoarcă un pic de zeamă de lămâie pe legumele lor. Ideea este să experimenteze, să găsim modalități ca ei să încerce ceva nou fără să toarne zahăr sau sare deasupra. Copiii mei știu că mănâncă broccoli sau ciuperci, dar uneori le place să le mănânce într-un anume fel și nu am nici o problemă cu asta. Câtă vreme le mănâncă, nu o să le spun și cum să o facă. Pentru că ar fi un grad de control prea mare.

Vorbiți-le despre fructe și legume

O prietenă mi-a spus că micuții ei nu mănâncă legume, așa că le face ea suc din ele. Sucul proaspăt de legume e grozav, dar e important ca ei să vadă legumele care sunt făcute suc. De exemplu, fiicei mele nu-i plac afinele și nu le mănâncă goale. Dar cum acestea sunt pline de antioxidanți și alți nutrienți, i le pun în nectarul de fructe. Ea știe că acestea sunt acolo și îi place nectarul, așa că funcționează. Fac acest lucru pentru că am credința că trebuie să lărgim orizonturile copiilor în ceea ce privește mâncarea, deoarece va veni ziua în care va trebui să facă propriile alegeri alimentare. Dacă nu văd acum ce mănâncă, se poate să nu aleagă aceste fructe și legume când vor fi pe cont propriu, pentru că nu vor ști ce sunt. Tindem să ne atașăm de ceea ce cunoaștem. Îi putem învăța despre legume și fructe la fel cum îi învățăm despre litere, numere și anotimpuri. Oare nu dorim ca ei să cunoască și alte fructe decât bananele, portocalele și merele pe care le văd la școală sau în cărțile cu poze? Chiar vrem să-i limităm în această privință?

Nu interziceți dulciurile și categoria „ceva bun“

Copiii mei primesc dulciuri și „ceva bun“? Desigur. Din când în când le dau dulciuri sau bunătăți, dar vitaminele au prioritate. Dacă mai vor ceva după masă, mai întâi trebuie să termine legumele din farfurie. De exemplu, dacă la masă au varză kale, orez brun și chifle cu curcan, mai întâi trebuie să dispară varza ca să mai capete altceva. Nu spun că trebuie să curețe farfuria sau să mănânce tot: nu cred în așa ceva. Dar trebuie să mănânce legumele. Din când în când le iau ceva bun. De exemplu, copiilor mei le plac gogoșile dintr-un anume loc din New York, acolo sunt singurele pe care le poate mânca fiul meu, date fiind alergiile sale. Așa că în câte o vineri la întâmplare iau pentru copii acele gogoși uriașe și dulci. E în regulă dacă ei mănâncă așa ceva din când în când, pentru că știu ce au avut la micul dejun în ziua respectivă și știu ce vor avea la cină – cel mai probabil, un fel plin de nutrienți. (Și chiar dacă nu, e în regulă. Nu-mi fac probleme, pentru că nu mănâncă gogoși tot timpul.) Petrecerea de aniversare a fiicei mele a fost într-un bine cunoscut loc cu bomboane din New York. Oamenii au fost foarte mirați că tocmai eu, dintre toate mamele, îmi las fiica la o petrecere acolo. Când m-a rugat Arianna pentru prima dată, am spus nu, pentru că acel loc e complet opusul lucrurilor în care cred și al ceea ce sunt și al ceea ce îmi doresc pentru copii. Nu există măcar câțiva nutrienți în tot ce au ei acolo – grămezi de zahăr, coloranți și chimicale –, așa că de ce să-mi las fiica și pe copiii altora să se umple cu așa ceva? Dar chiar înainte să spun nu, mă gândeam la varianta asta. Mi-am dat seama că nu vreau ca Arianna să crească cu senzația că îi lipsește ceva sau să o fac curioasă în privința unui loc spunându-i că e interzis. Am hotărât să-i las ei decizia în urma unei experiențe cu câteva efecte negative acum, decât să-i las curiozitatea să crească și să devină o problemă mai târziu. Totuși am pus câteva restricții în privința cantităților de bomboane și de zahăr pe care le vor mânca. De exemplu, am fost de acord cu pungile de bomboane umplute asortate, dar le-am spus celor de acolo să nu servească sucuri acidulate sau plate, iar la desert, să fie numai tort, fără înghețată. Dacă vreau să iau pentru mine sau copii ceva bun care e un „desert ambalat“, caut versiunile ce au ambalate fiecare bucată. De exemplu, în loc să iau o cutie de 30 de fursecuri, iau una cu porțiile ambalate individual. Așa avem un control

asupra cantității pe care o mâncăm. Când copiii primesc punga cu fursecuri, ei știu exact câte sunt acolo și că după ce le termină, gata. Și dat fiind că aceste porții sunt ambalate, pot ascunde în cămară ce e în plus pentru altă dată. (Acestea sunt lucrurile pe care trebuie să le ascundem de copii, nu fructele și legumele.) La fel și cu gogoșile acelea mari de care am mai vorbit: aduc acasă doar câte una de fiecare. Le mâncăm, le savurăm și trecem mai departe. Limitarea cantităților chiar ajută – la fel cum ajută coacerea propriilor dulciuri, dar în varianta sănătoasă. Când mergem la restaurant sau la cină la altcineva, nu fac mari nazuri în legătură cu ceea ce mănâncă copiii (bineînțeles, în afară de alimentele la care sunt alergici). Dacă vor un cheeseburger, un frappé sau desert, de obicei sunt de acord. De ce? Pentru că sunt o adeptă a echilibrului. Știu că 90% din ceea ce mănâncă e proaspăt, sănătos, neprocesat și în mare parte bio. Merg pe varianta cea mai bună. Dacă vor copiii ceva bun, nu aleg varianta fără grăsimi sau cu înlocuitori de zahăr. Dacă tot e să mănânce așa ceva, le iau produse clasice. Nu sunt cele mai sănătoase, dar de multe ori ingredientele din produsele fără grăsimi și zahăr au substanțe sintetice, ceea ce este mult mai rău.

Nu aduceți acasă alimente nesănătoase

O mamă m-a întrebat cum mi-am făcut copiii să mănânce sănătos. „Uneori nu am ce să fac și-i dau fiului meu din fursecurile pe care le avem“, mi-a spus cu un ton supărat. Dar dacă aduceți acasă sau aveți un dulap plin cu alimente nesănătoase, atunci acestea sunt lucrurile pe care le vor dori copiii. Dacă nu țineți așa ceva în casă sau aveți doar foarte puține, atunci nici nu mai există discuție. Mai mult, le facem un deserviciu copiilor având alimente nesănătoase în casă.

Găsiți momentele educative

Într-o zi, când Arianna se pregătea de școală, mi-a spus: „Mami, dacă ai putea mânca numai lactate pentru tot restul vieții sau numai carbohidrați, pe care le-ai alege?“ Nu am spus: „Nu știu de ce mă întrebi asta. Nu mănânc așa ceva și nu știu de ce ai mânca tu“. Mi-am dat seama că e momentul potrivit să clarific câteva lucruri și să o fac să-și dea seama de acestea. Și am profitat de ocazie. „Păi, să vedem. Lactatele duc la inflamații, tumori, fac să curgă nasul și produc urticarie“, am spus, bucuroasă de situație. „Iar carbohidrații mă îngrașă, mă balonează și mă constipă. Știi ce? Nici o variantă nu e în regulă, dar cred că aș alege carbohidrații.“ Voiam să-i explic diferențele dintre acestea, dar nu voiam să se simtă ca și cum i-aș da lecții. Prin acest răspuns i-am arătat destule lucruri.

Învățați-vă copiii să fie recunoscători pentru hrana pe care o au

La noi în casă, mereu Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru mâncarea din fața noastră. Copiii sunt conștienți că noi suntem pe cale să luăm masa, dar că există undeva oameni care flămânzesc. Încerc să-i fac conștienți de faptul că în lume există copii care nu au nimic. Înainte de fiecare masă spunem și „Mulțumesc, Doamne, pentru ziua de astăzi. Mulțumesc, Doamne, pentru această mâncare. Amin“. Aducem mulțumiri Domnului indiferent de locul unde ne aflăm sau de companie. Ne spunem rugăciunile și în hoteluri sau restaurante. I-am învățat pe copii să nu spună niciodată „Mor de foame“. Dacă spun asta, îi întreb: „Azi ai mâncat? Ieri ai mâncat?“ Ei încuviințează. Apoi le explic: „Atunci nu muriți de foame. Există persoane care nu au ce ați mâncat voi ieri sau astăzi“. Îmi aduc aminte de fiica mea, care, la șapte ani, spunea: „Mami, era aproape să zic că mor de foame. Dar în loc de asta o să-ți spun că-mi este foarte, foarte foame“. Am zâmbit ușurată pentru că prinsese ideea.

Alegeți-vă cuvintele cu grijă

Încerc să nu folosesc termenul „rău“ privitor la mâncare sau „rău pentru voi“. De

asemenea, am hotărât să nu le spun lucruri precum: „Dacă mănânci asta te îngrași“ sau „Mâncarea aceea te va menține în formă“. Nu vorbesc despre greutate și explic clar că la noi în casă „dietă“ înseamnă „modalitate de alimentare“, nu un fel de a pierde sau de a câștiga în greutate. Greutatea nu contează; importantă e sănătatea. Încerc să leg alimentele de sănătatea copiilor într-o manieră pozitivă și să le explic ce vitamine se găsesc în acestea.

Nu folosiți alimente din motive emoționale

Nu pot ști cum vor alege copiii mei să se simtă bine sau să sărbătorească atunci când vor crește mari, dar ca mamă și în calitate de cea mai importantă persoană care are grijă de ei, e de datoria mea să le arăt anumite lucruri. Așa că încerc să nu creez legături între alimente și stări emoționale. De exemplu, nu spun: „Ești supărat, hai să luăm o înghețată“ sau „Ți-e rău de la școală, hai să facem prăjituri“. Pe de altă parte, nici nu spun: „Ai luat notă mare la test, hai să luăm gogoși“ sau „Ai fost așa de bun la concurs, uite o acadea“. Alimentele nu sunt de pus pe rană. Nu folosesc vreun aliment ca recompensă sau ca pedeapsă. (Faptul că profesorii dau bomboane e un lucru care mă scoate din minți.) Dacă sunt supărați, le spun copiilor să scrie despre asta, să deseneze sau să-și elibereze sentimentele în alt fel. Țipă sau lovește perna. Găsește ceva care să te liniștească. Dacă e cazul să sărbătorim sau să le ofer o recompensă, o fac prin îmbrățișări și sărutări, o vedere cu un mesaj optimist sau mici fleacuri. Scopul meu este să folosesc alimentele în forma cea mai simplă și în scopul pentru care acestea există, adică să hrănească mintea, trupul și sufletul, și le explic clar acest lucru. De multe ori le spun: „Mâncăm pentru că alimentele sunt combustibilul trupurilor noastre. Mâncăm ca să putem să ne mișcăm și să ne bucurăm“. E important să le reamintim copiilor că ceea ce introduc în corpul lor are influență asupra felului cum se simt. Dacă nu le spunem noi asta, de unde să afle?

Țintiți către echilibru

Fac eforturi să nu-i lipsesc pe copiii mei de ceva și nu-i silesc să mănânce ceva ce nu le-a plăcut după ce au gustat. Trebuie să găsiți un program alimentar potrivit pentru dumneavoastră și pentru copii. Alimentația sănătoasă va deveni un mod de viață pentru întreaga familie dacă insistați pe acest lucru. Nu caut extremele, ci echilibrul. Uneori e greu și nu reușesc în fiecare zi. Dar o viață sănătoasă este posibilă. Și a încerca e mai bine decât să nu faci nimic. Nu a fost ușor, dar a meritat. În definitiv, vizitele la pediatrul nostru, mai ales cu Addison, s-au rărit de la câteva ori pe lună la o dată pe an, cu ocazia examenului medical pentru școală. La început, pediatrul a fost surprins de acest lucru și chiar m-a întrebat dacă merg și la alt doctor. Am zâmbit în fața acestui semn al evoluției noastre și am asigurat-o că singura schimbare importantă pe care am făcut-o a fost în dietă. Acum, când mergem la controalele anuale, le spune copiilor: „Sigur funcționează dieta cu care vă ține mama“. Și sunt de acord cu ea. A fost nevoie de eforturi pentru aceste schimbări, dar ele au avut o mare (adică imensă) importanță pentru sănătatea fizică a copiilor și pentru comportamentul lor – valabil și în cazul meu.

Răspunsuri de la expertul ales de Erica

Medicul Fred Pescatore a beneficiat de pregătire în medicina clasică și practică medicina nutriționistă, fiind autorul a câteva cărți importante în domeniu, precum The Allergy and Asthma Cure, Feed Your Kids Well, Boost Your Health with Bacteria și The Hamptons Diet, bestseller editat de New York Times. Este președintele Asociației Internaționale și Americane a Profesioniștilor din Domeniul Nutriționismului și conduce Medicine 369, o instituție medicală integrativă din New York.

Sfaturi de alimentație potrivite pentru copii

Cum procedați în cazul în care copilul face mofturi la masă?

Masa este unul din testele la care copiii ne supun cel mai des. Nu le permitem să nu se spele pe dinți sau să nu facă baie. Dar când ajungem la masă, fac tot ce pot să fie după voia lor – iar noi le permitem asta. Cercetările arată că trebuie să le dăm un aliment de 25 de ori (și trebuie să-l guste de 25 de ori) înainte să-l accepte, deoarece trebuie să se obișnuiască cu el. Din păcate, aici renunță cei mai mulți părinți. Dar vă garantez că dacă puneți un fel de mâncare pe masă de îndeajuns de multe ori, la un moment dat îl vor mânca și chiar le va plăcea. (Spun asta din experiența pe care am avut-o timp de mulți ani cu părinții și copiii lor.) În cazul în care copilului îi place spanacul, dar nu-i place sau nu vrea să încerce varza kale, puteți încerca să le amestecați. Începeți cu 90% spanac și 10% varză kale. Data următoare, treceți la 80% spanac și 20% varză kale; apoi 70% spanac și 30% varză kale; și tot așa până va rămâne numai varză kale. E important să nu vă abateți nici un pas în privința dietei sănătoase a copiilor. Trebuie să fiți fermi pe poziție. Nu vă îngrijorați, copilul nu va muri de foame. Nu veți fi părinți răi dacă spuneți: „Ori mâncați asta, ori nu mâncați deloc“ sau „Trebuie să vă terminați legumele“. De fapt, veți fi un părinte mai bun. Există și modalități interesante în care puteți prezenta alimentele sănătoase. Încercați piure de cartofi cu conopidă sau faceți crochete de pui cu făină de orez brun. Sunt foarte gustoase. De asemenea, cu cât începeți dieta sănătoasă mai devreme, cu atât vă va fi mai ușor, deoarece le veți forma gustul. Alimente ca varza kale, orezul brun și tofu li se vor părea normale. Mai mult, diversitatea este o parte foarte importantă a dietei fiecăruia și mai ales a copiilor. Ei învață foarte multe despre lume în fiecare zi. E sarcina noastră să le deschidem și să le îmbogățim viețile pe cât putem.

Care sunt cele mai nocive alimente și băuturi pe care le putem da copiilor?

Din păcate sunt multe, dar cele mai rele sunt următoarele:

• Sucurile acidulate. Nu doar pentru că sunt artificiale, ci și pentru că fac

mai fragil sistemul osos. Iar sucurile dietetice nu sunt deloc mai bune decât celelalte. Aspartamul a fost pus în legătură cu sute de probleme ale dezvoltării creierului la copii, iar sucraloza a fost legată de deficiențe neuronale. De ce să le dați copiilor ceva ce le împiedică dezvoltarea creierului? Când copilul vrea o băutură acidulată, dați-i sifon aromatizat. • Zahărul. Zahărul poate genera multe probleme la vârsta adultă, dar lucrurile încep în copilărie. Acest îndulcitor scade sistemul imunitar, produce carii dentare și poate genera probleme de comportament, dezechilibre hormonale și obezitate, printre altele. Mai mult, are o valoare nulă din punct de vedere nutritiv. De cele mai multe ori, zahărul satisface foamea, astfel că nu mai lasă loc pentru alimentele care au o valoare nutritivă. E pur și simplu nesănătos. Din nefericire, cantitatea medie de zahăr pe care o mănâncă un copil din ciclul primar este de 33 de lingurițe pe zi, iar cantitatea medie de zahăr consumată anual de un adolescent este de 67,5 kg! E greu de conceput așa ceva, dar mare parte din zahăr e ascuns în alte alimente. Nu e vorba doar de bomboane, se găsește și în produse precum sucul de fructe, lapte, cereale, gustările pline de conservanți, pâine, fasole, ketchup, paste și sos de paste. Acum e ușor de văzut cum se ajunge la asemenea cantități. Și sunt și multe alte cuvinte pe etichete care de fapt înseamnă zahăr. De exemplu, miere, suc concentrat de fructe, malț de orz, sirop de arțar, agave, sirop de orez, zahăr de trestie și fructoză. Cercetați etichetele și dacă apare ceva care se termină în -oză sau -ol, e tot zahăr. • Făina de grâu. Dacă nu am mânca făină de grâu, am fi toți cu 80% mai sănătoși. Aceasta este un aliment procesat, iar prin prelucrare sunt eliminați toți nutrienții, tot ce e mai bun din grâu. Drept rezultat, are un nivel crescut de calorii, dar unul scăzut de nutrienți. De asemenea, multe persoane au alergii sau sensibilități alimentare la grâu și nici nu știu acest lucru. Sfatul meu este să consumați hrișcă, amarant, quinoa, alac și cașă. • Sucul de fructe. E plin de zahăr, fără nutrienți, iar studiile arată încontinuu că, cu cât copiii beau mai mult suc de fructe, cu atât se îngrașă mai tare și crește riscul de diabet. Mulți părinți bine intenționați au concluzionat greșit că înlocuirea sucurilor acidulate cu sucuri de fructe este un lucru sănătos. Dar e o prejudecată periculoasă. Zahărul acționează asupra organismului în același fel, indiferent de maniera de istrare. Din punctul meu de vedere, sucul de fructe nu are absolut nici o valoare nutritivă. Cantitatea de vitamina C pe care o luăm dintr-un pahar cu suc e

prea mică pentru a compensa cantitatea de zahăr pe care o absorbim.

De ce este foarte periculos pentru copii să mănânce alimente de tip fast-food?

Nu e sănătos pentru copii pentru că acestea nu conțin nimic bun. Doar o grămadă de grăsimi și de sodiu, fără nici o valoare nutritivă. Carnea e cu hormoni de creștere, care pot cauza obezitate și, posibil, cancer, iar cartofii cresc într-un sol lipsit de nutrienți. Ca să nu mai menționăm acrilamida, ce apare în timpul prăjirii și despre care se știe că e cancerigenă. Nimeni nu ar trebui să mănânce cartofi prăjiți sau pizza în fiecare zi. Ar trebui să fie ceva doar ocazional, și cu cât eliminați obișnuința de a mânca alimente de tip fast-food din rutina copiilor și a dumneavoastră, cu atât mai bine. Plus că puteți prepara acasă variante mai sănătoase ale acestor alimente, cum sunt crochetele de pui. (Vezi rețeta de crochete de pui de la p. 271.)

De ce sunt considerate nesănătoase alimentele procesate?

În timpul procesării, vitaminele și mineralele naturale sunt eliminate din alimente. În cel mai bun caz, acestea sunt înlocuite cu versiunile lor sintetice, pe care organismul nu le poate absorbi imediat sau complet, ceea ce le face inutile din punct de vedere nutritiv. În cel mai rău caz, acești nutrienți naturali nu sunt înlocuiți cu nimic. Scopul producătorilor alimentari este de a face alimente mai ieftine și cu un termen de valabilitate crescut, dar astfel rezultă alimente care nu mai sunt la fel de benefice pentru noi cum erau în starea originară. Procesarea alimentelor în diverse feluri a făcut posibil să fie hrăniți mai mulți oameni decât oricând înainte. Din păcate, adeseori acestea sunt preparate cu uleiuri vegetale parțial hidrogenate – despre care se știe că cresc riscul de îmbolnăviri (boli de inimă, colesterol crescut și obezitate).

Ce le spuneți adulților care zic: „Ei, doar sunt copii. Sunt tineri, așa că nu contează ce mănâncă“?

Nimic nu e mai departe de adevăr. În fapt, ceea ce mănâncă acum copiii influențează în mod esențial ce vor mânca mai târziu. Acesta e secretul. Acum e vremea când se formează organismele lor, iar alimentele sunt esențiale în această privință. Dacă organismele lor nu se formează cum trebuie acum, vor avea probleme mai târziu. Mult mai des decât se crede, oamenii nu renunță cu vremea la obiceiurile alimentare din copilărie – le mențin toată viața. Ca părinți, știm că în general obiceiurile, valorile și regulile pe care le inculcăm copiilor le vor folosi în viață. Și totuși nu renunțăm la prejudecata că, privitor la obiceiurile alimentare, copiii sunt o specie diferită de restul umanității prin aceea că regulile unei judecăți normale și cele ale legilor de cauzalitate nu li se aplică. Alimentația constă din obișnuințe. Astfel că dacă prinzi obișnuințe alimentare bune în copilărie, acestea rămân pentru restul vieții. E nevoie de dăruire și de multă muncă pentru a le forma copiilor obiceiuri alimentare adecvate. Dar într-un final vor fi recunoscători pentru ele, la fel și dumneavoastră. Acestea fiind spuse, nu e niciodată prea târziu pentru a adopta o alimentație sănătoasă.

Copilului meu îi place și simte nevoia de zahăr. Cum îl pot ajuta să scape de acest obicei?

Începeți să-i reduceți gradual porția, pentru că nu puteți să-l supuneți pe un copil la o abstinență bruscă atunci când e obișnuit cu dulciuri. De exemplu, dați-i 10 drajeuri de ciocolată astăzi, 9 mâine, 8 în ziua următoare și tot așa. Apoi transformați zahărul în ceva bun ocazional, nu într-un aliment zilnic.

De ce nu sunteți de acord cu consumul de lapte de vacă la copii?

Laptele de vacă este groaznic. Trece prin pasteurizare, care-i poate distruge valoarea nutritivă, și prin omogenizare, care face ca lipidele și colesterolul din

acesta să fie mai susceptibile de a se oxida și de a forma radicali liberi. (Radicalii liberi au fost asociați cu tumorile, cu boli autoimune și alte boli grave și cu multe procese dăunătoare organismului.) Laptele de vacă ne umflă, duce la producerea de mucus suplimentar și conține 13 grame de zahăr pe porție. Laptele de vacă este și foarte alergen, fiind probabil cel mai important alergen în cazul majorității copiilor. Deși se spune despre lapte că este o sursă grozavă de calciu, ceva de care are nevoie un copil în creștere, poate fi absorbit mai mult calciu din frunzele de un verde închis, precum varza kale, sfecla elvețiană (mangold) și broccoli, din alune și din pielea de pește. De asemenea, laptele, împreună cu alte alimente care nu sunt bio, precum ouăle, poate conține hormoni de creștere, care sunt, se pare, vinovați pentru faptul că o treime dintre copii sunt obezi, că unele fete au menstruație la șapte ani, iar unor băieți le cresc sâni. Dar există alternative. Le puteți da copiilor lapte neîndulcit de soia sau de orez sau chiar de migdale. Acestea sunt mult mai puțin alergene decât laptele de vacă. Dacă începeți să le dați copiilor aceste băuturi îndeajuns de devreme, nici nu-și vor da seama că mai există și, un alt fel de lapte. Dar dacă deja consumă lapte de ceva vreme, atunci nu trebuie să schimbați brusc laptele de vacă cu cel de soia. Acesta va avea un gust diferit, iar copilul va observa că ambalajul e diferit de cel cu care era obișnuit. Mai degrabă ar trebui să procedați în același fel ca la spanac și varza kale: porniți cu 80% lapte de vacă și 20% lapte de soia sau de migdale. Apoi treceți la 70% lapte de vacă și 30% lapte de soia sau de migdale și așa mai departe.

De ce este atât de important să consumăm alimente de sezon?

• Când mâncați alimente care nu aparțin anotimpului respectiv, acestea vin de obicei de la distanțe foarte mari către dumneavoastră. Primul lucru evident e că mediul este afectat prin acest import de alimente de la 10 000 de kilometri. • În plus, nu avem nici un control asupra pesticidelor și erbicidelor care sunt folosite în alte țări. • De multe ori, alimentele care vin de foarte departe sunt culese mai devreme decât trebuie și nu sunt coapte la momentul respectiv, astfel că pentru

conservarea lor sunt folosite substanțe chimice. • Când alimentele trebuie să facă un drum lung până la noi, se pot pierde nutrienții. • Cred că un alt motiv important pentru care trebuie să mâncăm ceea ce crește în anotimpul respectiv este că noi suntem parte a mediului, iar organismele noastre sunt programate să facă lucruri diferite în anotimpuri diferite. Strămoșii noștri care locuiau în peșteri așa funcționau. De asta erau vânătorii și culegătorii atât de sănătoși. Ei nu aveau avioane ca să le aducă iarna ananas din Hawaii. Nu. Se hrăneau cu ceea ce era potrivit cu lunile în care se aflau și cu ce era la îndemână. Noi nu suntem departe din punct de vedere genetic de aceștia. Nu cred că organismul nostru este făcut să digere ananas și mango în mijlocul iernii în New York.

Ce strategii pot folosi pentru a-mi ajuta copilul să-și schimbe obiceiurile alimentare?

Înainte să consult un pacient, îl rog (pe el sau pe părinții acestuia) să țină un jurnal alimentar, care conține înregistrarea a tot ceea ce a mâncat pe o perioadă între trei zile și o săptămână. Acesta include gustările (chiar și guma), mesele principale și băuturile. Înainte să-i schimbați copilului stilul de viață alimentar, țineți un jurnal alimentar. Apoi hotărâți schimbările pe care le veți aplica obiceiurilor alimentare detectate. Subliniați punctele problematice sau acele elemente care se vor schimba odată cu dieta lui și selectați alimentele și băuturile care sunt substitute sănătoase pentru elementele respective. În acest fel, copilul va ști că are controlul asupra a ceea ce mănâncă și va fi încurajat să participe activ. Puteți, de asemenea, să-i vorbiți despre posibilele piedici din calea unei alimentații sănătoase și să faceți o listă de alimente sănătoase pe care le poate el mânca. (Puteți face chiar un concurs pentru a vedea cine poate adăuga mai multe alimente pe listă.) Când procedați astfel, copilul devine mai degrabă parte a soluției decât a problemei, ceea ce vă crește șansele de succes.

Cum pot fi evitate răcelile și gripele care bântuie anual în școli?

Prin alimentație corectă! Alimentația greșită îi face pe copii să fie bolnavi tot timpul. Eliminați zahărul și drojdiile din dieta copilului – aceste alimente produc supresia sistemului imunitar. (Când se înmulțește prea mult candida albicans, o ciupercă-simbiont din organismul nostru, aceasta devine dăunătoare pentru sănătatea majorității oamenilor, inclusiv a copiilor.) Drojdiile se găsesc în pâine, mai puțin în acele produse pe care scrie „fără drojdie“, dar dacă doriți o dietă lipsită de drojdii, trebuie să eliminați și zaharurile și legumele cu un conținut înalt de carbohidrați, precum cartofii, mazărea, porumbul și fasolea lima. De asemenea, dați-i copilului probiotice – bacterii benefice care mențin starea de sănătate a stomacului. (Unui copil i se pot da probiotice de la vârsta de trei luni. Începeți cu cele sub formă de pudră.) Acest lucru e important, pentru că așa se formează 80% din sistemul imunitar. Hrăniți-vă pe cât posibil cu alimente adevărate, integrale. Orice aliment este bun dacă e direct din pământ sau înoată în ocean, dar dacă e atins de mâna omului, feriți-vă de el! Asta le spun copiilor pe care-i consult – și aceștia nu se îmbolnăvesc niciodată, nu răcesc și nu lipsesc de la școală.

De ce e important să le dăm copiilor probiotice de fiecare dată când iau antibiotice?

Probioticele sunt opusul antibioticelor. Sunt bacterii benefice, sănătoase, care din păcate sunt eliminate odată cu cele nocive atunci când copilul ia antibiotic. Intestinele omului trebuie să mențină un echilibru fragil între toate tipurile de bacterii prezente în sistemul digestiv. De fiecare dată când se produce un dezechilibru, pot apărea simptome. În definitiv, aceste bacterii joacă un rol esențial în sprijinirea și protejarea funcțiilor imunitare și intestinale. Trei dintre bacteriile cu cel mai crescut rol protector sunt Lactobacillus acidophilus, Bifidobacterium bifidum și Lactobacillus bulgaricus. De obicei prescriu produse care le conțin pe toate acestea.

Care este cea mai bună băutură pentru copii?

Apa este vârful piramidei. Și vă sfătuiesc să o transformați în băutura de bază a copiilor (și a dumneavoastră). Un obicei benefic pentru copil este să bea lichide în mod constant pe tot timpul zilei. Chiar dacă nu vă e sete, tot e important să beți apă. Apa este esențială pentru viață. Ajută la reglarea temperaturii organismului, protejează articulațiile, elimină toxinele, menține puterea și rezistența, protejează organele și țesuturile și transportă nutrienții la fiecare celulă din organism. Când vă este sete, sunteți deja puțin deshidratați. Unele dintre simptomele obișnuite ale deshidratării sunt migrenele, oboseala, înroșirea pielii, starea de amețeală și gura uscată. Se crede că în timpul unei deshidratări cronice, organismul produce mai multe histamine, substanțe care duc la multe reacții alergice. Regula mea de căpătâi este că o persoană trebuie să bea o cantitate de apă de același număr de uncii (o uncie = 28,3 g) cu numărul de kilograme al corpului. De exemplu, dacă copilul are 40 de kilograme, ar trebui să bea cel puțin 40 de uncii (circa 1,1 litru) de apă pe zi. Acest total nu include alte băuturi, cu excepția ceaiurilor de plante fără cafeină și a apei carbogazoase.

Ce alte sfaturi aveți pentru stabilirea unor obiceiuri alimentare benefice?

• Nu forțați niciodată copilul să termine tot din farfurie. Acest lucru nu face decât să stabilească un obicei prost. Presiunea pusă pentru a mânca tot din farfurie nu face decât să sprijine un tipar de a mânca în exces sau, mai rău, vreun alt tip de tulburare a conduitei alimentare. • Mâncarea e mâncare, și asta e tot. Nu-i asociați alte conotații. Trebuie să fim tot timpul atenți să nu o folosim ca recompensă sau pedeapsă. Pe termen lung, mituirea cu alimente creează mai multe probleme decât cele pe care le rezolvă. • Cumpărați doar acele alimente care vreți să constituie dieta copilului și permiteți-i acestuia să aibă un cuvânt de spus în alegerea lor.

CAPITOLUL 5

Obiceiuri sănătoase acasă – copii sănătoși

Când eram însărcinată, am studiat și am citit mult și am început să fiu foarte atentă la ceea ce mă înconjoară. Mi-era foarte clar că trebuia să-mi iau măsuri de precauție cât mai devreme posibil. Ca mamă, vrei să construiești mediul cel mai bun cu putință pentru copil, vrei să faci o lume curată și sigură. Tot ce folosesc este netoxic, de la detergentul de rufe și produsele pentru curățenie la scutecele ecologice. Nu cumpărăm decât fructe și legume bio și folosim veselă de sticlă în loc de plastic. Prefer ca micuții mei să aibă jucării netoxice din lemn: dacă ar fi după mine, acesta ar fi singurul lor fel de jucării.

– Nicole Richie, mamă a doi copii

Într-o dimineață, când fiica mea avea în jur de nouă luni, am aruncat o privire în pătuț să văd dacă s-a trezit. În loc să o găsesc dormind tun sau zâmbindu-mi, am văzut sânge. Mult. Era sânge pe fața ei, pe cămășuță și pe pătuț. Cearșafurile și pernițele erau acoperite de sânge. La început nu mi-am dat seama de unde provine, dar după ce am curățat locul am realizat că e de la bărbia fetiței. Am crezut că e doar un incident izolat, dar, spre surprinderea mea, același lucru s-a întâmplat a doua zi dimineață. Și în următoarea. Și a continuat timp de luni întregi. (Cantitatea de sânge era atât de mare că am făcut poze să le arăt pediatrului și altor doctori la care am mers.) Am mers cu ea la pediatru și la câțiva dermatologi, care mi-au spus că Arianna avea o dermatită. Acesta e un lucru care se întâmplă când pielea intră în cu o substanță iritantă. Era clar că pe Arianna o mânca pielea atât de tare și o deranja atât de rău, că își scărpina bărbia încontinuu în timpul somnului, și tot acest scărpinat dusese la sângerări. Dermatologii consultați i-au prescris diverse creme, dar nici una n-a funcționat,

nici măcar cele cu corticosteroizi locali. Iar Arianna a continuat, cu pauze, să se scarpine la bărbie pentru încă un an și jumătate. Mi-a devenit clar că originea acestei iritații era ceva cu care intra în acasă, așa că am început munca de detectiv pentru a descoperi ce este acel „ceva“. Dat fiind că avea bărbia însângerată după ce dormea, m-am gândit că trebuie să fie ceva din camera ei. Asta mi-a adus aminte de o iritație pe care o căpătasem imediat după absolvirea facultății. La vremea respectivă încercam sămi dau seama ce să fac cu viața mea. Dat fiind că nu mai stăteam în apartamentul pe care-l folosisem în timpul facultății, m-am mutat la o prietenă care m-a lăsat să stau la ea până reușeam să-mi dau seama ce vreau să fac în continuare. La scurt timp după ce am ajuns la ea, pielea mi s-a umplut de erupții și mă mânca de-mi venea s-o iau razna. Îmi aduc aminte că stăteam pe canapea lângă ea uitându-ne la televizor și că mă scărpinam de parcă aveam purici. Acest lucru a continuat timp de săptămâni bune. Apoi, într-o zi, am întrebat-o pe prietena mea dacă pot să fac curat cât e ea la serviciu. (Era un apartament frumos, dar avea nevoie de un pic de curățenie.) După ce a fost de acord, mi-am suflecat mânecile și am dat cu aspiratorul, am șters praful și am curățat toate ungherele acelui loc. Am șters praful de pe frigider și am spălat podeaua de sub mobile. În timp ce făceam curat, am observat că în fiecare cameră exista câte un odorizant din acelea electrice pline cu un lichid vâscos ce dădea un parfum puternic. În acel moment mi s-a aprins beculețul și m-am gândit că asta trebuia să fie problema, așa că am scos unul din priză, l-am mirosit și avea un parfum înțepător de puternic. Cu permisiunea prietenei mele, am aruncat toate acele odorizante. Am schimbat și detergentul pe care-l foloseam și am luat în loc unul fără miros. După câteva zile am început să observ primele schimbări. Și după o vreme mâncărimile au încetat, iar pielea a revenit la normal. Și aceasta nu a fost singura mea experiență cu probleme dermatologice. Începând din facultate și timp de câțiva ani după, am avut o urticarie îngrozitoare la ambele subsuori. A apărut și a dispărut încontinuu timp de patru ani și, deși mam mutat din Colorado în Atlanta și apoi în California în acel interval, nici un dermatolog consultat nu a putut să mă ajute. Toți mi-au dat câte o cremă de uz local care avea efect câteva zile – sau cel mult două–trei săptămâni –, dar urticaria revenea constant când era cald. Era clar că aceste soluții temporare nu ajungeau la rădăcina problemei. Ajunsesem dependentă de un tip de cremă, iar când se făcea foarte cald, urticaria se agrava. În pofida acestei urticarii, îmi spuneam că tot trebuie să mă rad sub braț, pentru că nu se putea să stau și cu urticaria aceea neplăcută, și cu păr la subsuori.

Dar, în continuare, subsuorile mele emanau un miros foarte neplăcut și arătau îngrozitor, complet jenant, iar pielea mă mânca atât de tare că mă trezeam cu sânge sub unghii de atâta scărpinat în timpul somnului. Și, pe deasupra, durerea provocată de pielea iritată și rănită era de neat. Mă deranja de îmi venea să plâng. (Slavă Domnului că nu exista un bărbat în viața mea la momentul respectiv, pentru că iritația aceea l-ar fi pus pe fugă!) Când m-am mutat în sudul Californiei, unde climatul necesită maiouri, rochii de vară și costume de baie, eram depășită de situație. Într-un final, vărul meu, care lucra la o emisiune TV, mi-a spus despre Majid Ali, acupuncturist autorizat și specialist în fitoterapia chineză, despre care îi tot vorbise un coleg de la lucru. (Deși nu e medic, eu îl numesc totuși dr. Majid.) Eram sceptică. Dar pentru că toate vizitele la dermatologi, o biopsie și un drum la urgențe nu au rezolvat nimic, mi-am spus că nu am nimic de pierdut. După cum s-a dovedit, am avut mult de câștigat. Dr. Majid a fost primul care ma tratat și cu altceva în afară de medicina occidentală, iar la vremea respectivă nu mai știam pe nimeni cu o cunoaștere atât de profundă și amănunțită a corpului uman. M-a întrebat dacă mă rădeam la subsuori și am răspuns afirmativ. Apoi ma întrebat dacă îmi lăsam aparatul de ras la duș cât nu-l foloseam și dacă mai folosea același duș și altcineva în afară de mine. Răspunsul la ambele întrebări era „da“. Mi-a explicat că atunci când îmi las aparatul de ras la duș, pe acesta se pot depune microbi care pot produce iritații. Și că atunci când mă rad la subsuori porii pielii sunt deschiși, lăsând să pătrundă ingredientele toxice din deodorant (precum aluminiul) și microbii de pe lamă. Organismul meu încerca să elimine aceste toxine prin locul pe unde pătrunseseră acestea. Dr. Majid mi-a mai spus ceva complet nou: „Trebuie să vă schimbați dieta și să faceți o cură de detoxifiere“. Oare ce să însemne asta? m-am întrebat. Mi-a recomandat plante cu gust neplăcut, dar care s-au dovedit a fi un miracol și o binecuvântare. Trebuia să țin în gură o lingură de astfel de plante măcinate și apoi să le înghit cu un pahar de apă. M-a sfătuit, de asemenea, să evit orice lactate și drojdii și să măresc masiv cantitatea de apă băută. Trebuia să înlocuiesc grâul cu alac și sucul acid de portocale, pe care-l beam în fiecare dimineață, cu o anume marcă de suc de mere bio (R.W. Knudsen). „Tot ce mâncați vă alimentează problemele“, mi-a spus. Da, plantele erau respingătoare la gust și știam că va fi greu să renunț la alimentele pe care le mâncam zilnic, dar eram disperată să găsesc o rezolvare.

Nici un alt doctor nu-mi mai spusese aceste lucruri. Totuși, m-a avertizat: „Situația se va agrava înainte să se rezolve, pentru că trebuie eliminate toxinele“. Și a avut dreptate. Iritația s-a răspândit până la încheieturile mâinilor, a căpătat o culoare vineție și un miros amar. La început am fost furioasă pe dr. Majid, frustrată fiind că iar nu s-au rezolvat lucrurile. Poate că nu știe despre ce vorbește, mă gândeam. Dar nu am renunțat și, cam după o lună de detoxifiere împreună cu noul mod de alimentație, iritația a început treptat să dispară. La un moment dat a dispărut complet și definitiv. Eram încântată. În fapt, eram șocată. Stătusem timp de patru ani așa, folosind creme care nu funcționau întotdeauna, suferind continuu de senzația de arsură, de sângerări, de mâncărimi și de miros urât, iar acum se terminase. Nu m-am mai atins de lame de atunci – acum doar îmi epilez subsuorile – și nu folosesc deodorante: doar apă de trandafiri când e cazul. Privind retrospectiv, îmi dau seama că dr. Majid nu m-a ajutat numai pe termen scurt, cu subsuorile, dar m-a pregătit pe termen lung, căci mi-a deschis ochii la alternativele medicinei occidentale, m-a făcut conștientă de efectul toxinelor asupra organismului și m-a făcut să înțeleg cum simple schimbări în alimentație pot produce o transformare a întregii vieți. Aceste două experiențe personale m-au convins că iritația de la bărbia Ariannei era provocată cel mai probabil de vreo toxină pe care încerca să o elimine organismul ei. Și așa am ajuns să fac schimbări prin casă încercând să îndepărtez toxinele. Am început să observ unde petrece cel mai mult timp, văzând în orice un posibil vinovat. Era un joc de-a ghicitul. Arianna era primul meu copil și era fetiță, așa că nu mă dădusem în lături de la nimic când i-am decorat camera. Avea covoare plușate roz-deschis și draperii groase, lungi și moderne. Avea un scăunel tapițat cu pernuțe frumoase și peste tot pe rafturi și podea erau o mulțime de animale de pluș adorabile. Dar când a apărut iritația, a trebuit să aleg între un copil sănătos și o cameră drăguță de fete. Și am început să fac o mulțime de schimbări. La început m-am simțit ciudat în timp ce făceam asta și întorceam casa pe dos încercând să aflu ce o deranja pe fata mea, dar a meritat. Cred că schimbările acelea au oprit iritația și probabil au contribuit la sănătatea tuturor. Mai jos voi prezenta măsurile pe care le-am luat pentru ceea ce am numit „aruncarea prostiilor din casă“. Casa mea e acum complet lipsită de prostii.

Începeți cu patul

Saltelele și pernele

Salteaua era unul dintre lucrurile care stăteau cel mai aproape de fața Ariannei când aceasta dormea. Așa că am învelit-o cu o pătură împotriva prafului de la acarieni. Acarienii sunt organisme microscopice despre care se crede că sunt unul dintre cei mai răspândiți factori declanșatori de simptome alergice precum mâncărimile, strănutul, rinoreea, congestia și pielea inflamată sau infectată; de asemenea, se crede că agravează astmul. Pentru a crește și a se înmulți, acarienii se hrănesc cu celulele moarte care cad în mod natural de pe pielea noastră și au nevoie de umezeală. Dat fiind că petrecem perioade îndelungate în pat, ni se exfoliază celulele moarte, transpirăm și respirăm în timpul somnului, pernele, saltelele și paturile noastre devin un loc ideal pentru acarieni. Deși nu pot fi înlăturați definitiv din perne și saltele, cel puțin un cearșaf antialergic a pus o barieră între Arianna și aceste animăluțe microscopice, pentru că acesta e făcut dintr-o țesătură care nu lasă acarienii să treacă. Când Arianna a mai crescut și a început să doarmă cu pernă, i-am cumpărat perne hipoalergenice pe care le-am învelit în așternuturi împotriva acarienilor.

Așternuturile

Am schimbat detergentul de haine pentru copii cu un produs natural fără substanțe sintetice. Cât timp am fost însărcinată, eram ca majoritatea mamelor care adună detergenți recomandați pentru nou-născuți. Îmi plăceau pentru că aveau un miros atât de proaspăt și ademenitor și, ca mulți dintre noi, am fost condiționată să cred că mirosul „proaspăt“ al copilului înseamnă că hainele, cearșafurile, prosoapele – și copilul – sunt curate. (Acum mi se pare o prostie, pentru că nou-născuții au un miros natural curat, proaspăt și pur de la ei înșiși.

Nu au nevoie de nici un potențator de miros.) Iar acele mirosuri sunt în realitate chimicale și arome care pot produce iritații. Problema e că se poate să nu știi că aceste lucruri te afectează, deoarece disconfortul poate fi foarte subtil (de exemplu, o migrenă, senzația de arsură la ochi, o jenă în gât, rinoree, strănut, tuse). Balsamurile pentru haine conțin și ele aceste ingrediente, așa că le-am abandonat și pe acestea. Și le-am înlocuit cu un produs natural fără substanțe sintetice și fără parfum. (Notă: Asigurați-vă că pe produs scrie „neparfumat“, nu „fără miros“. „Fără miros“ înseamnă de fapt că producătorul a folosit un ingredient sintetic pentru a masca mirosul detergentului, iar acel agent poate fi de asemenea iritant.) Cel puțin o dată pe săptămână spălam așternuturile și cearșafurile antiacarieni în apă fierbinte – nu caldă –, pentru că apa fierbinte ajută la îndepărtarea acarienilor. De asemenea, le puneam în uscător la temperatură înaltă.

Cercetați pereții

Pereții din camera Ariannei erau de un roz-deschis frumos cu îngerași pictați pe deasupra. (Pentru că ea e îngerașul meu.) Dar nu știam dacă lucrătorii folosiseră vopsele netoxice, iar dacă nu folosiseră, atunci poate că ceva din aerul pe care-l respira Arianna o deranja. Așa că am revopsit camera cu o vopsea pe bază de apă, care este mult mai ecologică. A fost dificil și a creat mult deranj, dar sănătatea ei e pe locul întâi.

Scăpați de praf

Covoarele

Camera Ariannei avea un covor roz gros pe care stătea tot timpul. Era frumos și

foarte potrivit pentru o cameră de fete, dar am descoperit că îi afecta pielea și că covoarele sunt printre cele mai nocive lucruri care pot fi puse în camera copilului. Fibrele acestora rețin alergeni potențiali precum praful, mucegaiurile, acarienii și murdăria. Uneori acestea nu pot fi îndepărtate cu aspiratorul. De fapt, aspiratorul doar le aduce la suprafața covorului și le împrăștie în aer. Am început treptat. Mai întâi am scăpat de covoarele de pluș care acopereau toată podeaua și am pus un covoraș – unul drăguț cu cuvinte în spaniolă, pentru ca Arianna să le poată învăța. Îmi plăcea la nebunie. Dar când tot nu a dispărut iritația, am scos și covorașul și am lăsat podeaua de lemn goală. Acum nu mai era foarte confortabil de stat pe jos, dar nu mai existau aceleași riscuri ca atunci când stătea pe un covor plin de praf – sau așa credeam. După câțiva ani am descoperit că lemnul podelelor era lăcuit cu poliuretan. Această substanță poate emana compuși care irită plămânii, printre altele. Dar acum deja se născuse Addison, care stătea în aceeași cameră cu Arianna, așa că am găsit un site cu produse ecologice și am comandat parchet de bambus pentru a acoperi podeaua. (Nu e la fel de drăguț precum covorașul spaniol, dar e benefic pentru sănătate.)

Draperiile și perdelele

Am scos și draperiile lungi și frumoase din camera Ariannei, dat fiind că și acestea adunau praf. Erau făcute dintr-un material gros, greu, lung până la podea și nu puteau fi puse în mașina de spălat, așa că nu le puteam spăla prea des. Tot ce puteam face era să le scutur, dar tot ieșeau norișori de praf când făceam asta. În locul lor am pus jaluzele, care sunt mai ușor de curățat și nu adună atâta praf ca draperiile.

Jucăriile de pluș

Una din cele mai dificile părți ale eliminării obiectelor nocive a fost aruncarea animalelor de pluș ale Ariannei. Erau drăguțe, adorabile, tot ceea ce îți poți

imagina în camera unei fetițe. Nu dormea cu ele, dar erau în leagăn în timpul zilei. Unul care îmi plăcea în mod deosebit era un cățel roz uriaș de la cunoscutul magazin de jucării FAO Schwarz, care stătea în colțul camerei. Era atât de mare și confortabil, că într-o zi Arianna a adormit pe el. Din nefericire, aceste jucării adună acarieni, praf și alte lucruri care provoacă strănut, dificultăți în respirație, mâncărimi și erupții. Chiar dacă le luam din pătuț când dormea, tot puteau lăsa alergeni după ele și nu puteam tolera acest risc. Acum, copiii mei au câteva animale de pluș, dar nu-i las în pat cu ele. Le spun: „E foarte drăguț, dar acest lucru blănos are murdării pe care nu le putem vedea. Nu ținem în pat lucruri murdare“. Dacă copilul are o jucărie de care nu se poate despărți, încercați să o spălați des la mașină cu apă fierbinte și să o puneți în uscător la temperatură înaltă pentru a elimina acarienii. Alternativ, se pot pune jucăriile de pluș care nu pot fi spălate la mașină – cum sunt animalele și pernele decorative – în congelator pentru câteva ore. Da, în congelator: temperaturile scăzute pot elimina acarienii.

Păturile

Deși Arianna era doar un copilaș și nu dormea cu pături, a primit câteva, foarte frumoase, în dar. Erau făcute din tot felul de materiale, iar unele erau chiar personalizate cu monograma ei. Foloseam unele dintre ele în căruț când o scoteam la plimbare, deoarece nu erau în direct cu pielea ei: le puneam peste haine. Am păstrat o parte ca amintiri, iar pe restul le-am donat.

Transformați-vă casa într-un loc „fără încălțări“

Oricine venea la noi se descălța înainte de a intra pe ușă. (Și acum e la fel.) Indiferent dacă locuiți în New York sau la țară, încălțările pot transporta substanțe chimice, precum azbestul, rodenticidele, murdăria, pipi și caca de câine și alergeni pe podeaua pe care copiii se joacă, se tăvălesc și scapă jucăriile

înainte de a le duce la gură. (Dacă aveți animale de companie, e posibil ca acestea să și lingă podelele.) În aceeași ordine de idei, nu las pe nimeni să se așeze pe pat în hainele purtate afară (pe care le numim „haine de afară“). La fel ca și încălțările, hainele pot aduce de afară murdărie, ploșnițe de pat și alte lucruri, precum polenul, care pot declanșa alergii. Niciodată nu ne așezăm pe pat cu hainele de afară, dar sunt momente în care soțul meu vine acasă și se așază în pat. Dar numai până îi spun copiii: „Ridică-te, tăticule! Ești cu hainele de afară!“

Analizați produsele de curățenie

Citiți etichetele

Următorul pas în eliminarea prostiilor din casă a fost să caut sub chiuvetă și să citesc etichetele produselor pe care le foloseam. Majoritatea erau pline de substanțe sintetice care ajung pe farfurii, pahare, piele, mobilă și în cadă. De exemplu, când foloseam un detergent care previne petele de pe pahare, rămânea un reziduu care nu putea fi văzut tot timpul cu ochiul liber. Mi-am dat seama de asta când l-am văzut împrăștiindu-se în momentul în care puneam paharul în apă. Și când mi-am dat seama că există posibilitatea ca fiica mea și, apoi, fiul meu să înghită aceste chimicale sau ca acestea să intre în cu pielea, am încetat să folosesc substanțe de limpezit ori detergenți lichizi sau praf obișnuiți și am ales mărci ecologice.

Folosiți produse naturale

Pe lângă produsele ecologice de curățenie în bucătărie, am început să curăț prin casă cu un amestec de apă și oțet, pe care îl puneam în pulverizatoare. Mă

foloseam de acestea (și acum fac la fel) pentru curățatul podelelor și ferestrelor. Nu e cel mai atrăgător miros, dar nu are substanțe sintetice. Am folosit și detergent lichid mentolat din ulei de măsline de la Dr. Bronner, pentru a spăla podelele, a curăța frigiderul, a spăla cada și blatul meselor. Nu conține nimic sintetic, astfel încât puteți chiar face baie cu el. De asemenea, clătesc un pic cada înainte să las copiii să se spele. Nu vreau ca ei să intre în cu reziduurile de la produsele de curățenie pe care le-am folosit acolo. De obicei acestea nu produc nimic grav, dar pentru un copil cu pielea sensibilă ar putea fi iritante, și nu vreau să-mi asum riscul. Am renunțat și la înălbitori. Știu că sunt considerați o modalitate foarte bună de a face curat, mai ales când e vorba de microbii din casă. Dar nu voiam în casă acele substanțe puternice și periculoase și în nici un caz nu voiam să le folosesc pentru a curăța jucăriile pe care cel mai probabil Arianna și Addison le vor băga în gură. Pentru a curăța aceste articole, o dată pe săptămână umplu o cadă cu apă fierbinte și cu un detergent fără substanțe sintetice și înmoi acolo jucăriile. Uneori mai pun oțet sau bicarbonat de sodiu în apă. (Ariannei îi place să facem asta împreună. Se distrează aruncându-și jucăriile în cadă.) Le las să stea peste noapte, le clătesc bine dimineață și le pun la uscat pe un prosop. Am aruncat și jucăriile țiuitoare din plastic (precum rățuștele) care captează apă înăuntru. Am făcut asta după ce am remarcat zonele întunecate din jucării, acolo unde sunt mai transparente. Era mucegai care creștea acolo din cauza mediului închis și umed. Am încetat și să folosesc substanțe chimice de curățat covoarele. Acestea pot fi nocive pentru copii. (Mai multe detalii în secțiunea „Răspunsuri de la expertul ales de Erica“ din capitolul de față.) În locul lor presar bicarbonat de sodiu pe podea și dau cu aspiratorul. Atenție totuși să nu faceți acest lucru în preajma copiilor cu probleme ale aparatului respirator superior.

Puneți produsele unde nu pot ajunge copiii

Am încetat și să țin produsele de curățenie sub chiuveta din bucătărie. Culorile

lor vii pot fi prea atrăgătoare pentru copiii curioși. (Asigurați-vă mereu că acestea au capacele bine strânse când sunt folosite prin casă.) Dacă sunteți nevoiți să țineți produse de curățenie în bucătărie, folosiți o încuietoare pe care să nu o poată deschide copiii pentru a face dulapul inaccesibil sau țineți-le într-o cutie pe care să nu o poată deschide. Sunt adepta păstrării acestor produse departe de alimente și pe un raft cât mai sus sau într-o debara unde nu pot ajunge cei mici.

Atenție la produsele cosmetice ale copiilor

Înainte să înceapă Arianna să se scarpine la bărbie, foloseam produse pentru copii făcute să nu fie agresive cu pielea acestora. Dar când m-am uitat la ingrediente, am văzut substanțe chimice și parfumuri. (Mi s-a părut ciudat că cineva chiar putea să creadă că aceste produse nu afectează pielea copiilor!) Așa că am căutat produse mai puțin agresive și fără parfumuri și substanțe sintetice. Fără miros. Nimic ce ar putea irita când este inhalat. În locul loțiunilor am folosit ulei de măsline și de nucă de cocos pentru părul și pielea Ariannei, lucruri cu care uneori ne dădea mama pe mine și pe sora mea când eram mici. Și nu am folosit niciodată spumante pentru baie, din cauza ingredientelor (și a riscului de infectare a tractului urinar și de iritare a vaginului). Mai mult decât atât, eram îngrijorată de efectele pe termen lung ale chimicalelor din săpunul pentru spuma de baie. Din ziua în care s-a născut Arianna, am folosit o marcă de scutece naturale fără substanțe sintetice. Acestea nu sunt la fel de groase sau la fel de absorbante ca mărcile obișnuite de scutece, astfel că trebuie schimbate mai des, și nici nu au acel miros de „copil curat“, care e în fapt o substanță artificială. Când s-a născut Arianna, nu am folosit acasă nici șervețele pentru copii. În loc de acestea am folosit bucăți de pânză de bumbac umezită când trebuia să-i schimb scutecul. Apoi luam un șervețel și-i tamponam pielea până se usca. Pentru mine era mai ușor, pentru că nu trebuia să merg până la magazin să mai cumpăr șervețele. De asemenea, era mai ieftin să folosesc pânză de bumbac. Având un nou-născut, trebuia oricum să spăl mult; ce însemnau câteva bucăți de pânză în plus?

Nu lăsați nimic la voia întâmplării!

O altă modalitate prin care am crescut nivelul de sănătate de la noi din casă a fost să fiu mereu pregătită pentru urgențe. Iată mai jos câteva dintre măsurile pe care le iau.

Primul ajutor

Țin în casă o trusă completă de prim ajutor și iau una cu noi când călătorim. (Dacă aveți mașină, vă sfătuiesc să țineți una și acolo. Nu se știe niciodată când apare nevoia.) Numai că eu am adăugat și articole homeopatice. Printre acestea se află gel de arnică, foarte bun pentru cucuie și vânătăi; alifie de gălbenele pentru arsuri; cremă antiseptică de ceai verde, care poate fi folosită pentru curățarea unei tăieturi. Mai țin acolo și Benadryl pentru reacții alergice, EpiPen pentru crize alergice grave și numerele de telefon ale medicilor noștri.

Numerele de telefon pentru urgențe

Apropo de numere de telefon: păstrez o listă de numere de telefon pentru urgențe în mai multe locuri din casă, cum ar fi în dulăpiorul cu medicamente din baie și în bucătărie. Aceste lucru e important în caz că nu sunt acasă și avem o bonă sau o rudă care să aibă grijă de copii. Lista cuprinde numerele de telefon ale doctorilor noștri, ale celui mai apropiat spital, ale spitalului unde s-au născut copiii, ale celor mai apropiate rude și al unui prieten de familie apropiat. E important să existe și un număr al unui centru din apropiere specializat în diagnosticarea otrăvirilor.

Instrucțiuni de folosire pentru EpiPen

Am și un afiș care arată cum se folosește EpiPen, în caz că acasă e cineva care trebuie să-l aplice copiilor sau pe un oaspete, dar nu știe cum.

Faceți baia un loc sigur pentru copii

Îmi aduc aminte că atunci când eram mică furam dropsuri de tuse din baie și le mâncam ca pe bomboane. Acestea erau medicamente, dar eu nu știam asta. De aceea mă asigur că tot ce e în baia copiilor nu îi pune în vreun pericol. De ce? Pentru că baia e de obicei un loc pe care copiii vor să-l exploreze. E ceva care-i atrage la un loc închis și unde se găsește apă – toaleta, chiuveta, cada. E pur și simplu prea ademenitor și captivant. Când fiul meu avea în jur de patru ani, obișnuia să intre în baie, să umple chiuveta cu apă și să facă o piscină pentru supereroii lui. Punea acolo tot ce găsea. Din fericire, nu ajungea decât la săpunul lichid, pasta de dinți și loțiuni, dar pentru copiii mei orice poate deveni obiectul unui experiment științific – lucru periculos, pentru că nu poți ști ce vor face cu acesta.

În caz de incendiu

Am acasă și extinctoare. Unul e sub chiuveta de la bucătărie și unul la ușa din spate, unde se află mașina de spălat și uscătorul. Din fericire, nu a trebuit să le folosim până acum, dar nu poți ști niciodată. Îndemn pe toată lumea să cumpere extinctoare, indiferent dacă au sau nu copii. Le puteți face și cadou celor dragi. Și verificați periodic termenele de valabilitate.

Răspunsuri de la expertul ales de Erica

Jeffrey C. May este specialist atestat în calitatea aerului din interiorul locuințelor, cu diplomă de master în chimie organică la Universitatea Harvard. Este fondatorul May Indoor Air Investigations și cercetător principal la această companie din Massachusetts axată pe testarea calității aerului din interiorul locuințelor și care detectează problemele legate de mucegaiuri și mirosuri. El este și autorul volumelor My House Is Killing Me!: The Home Guide for Families with Allergies and Asthma și My Office Is Killing Me!: The Sick Building Survival Guide, și a colaborat la scrierea The Mold Survival Guide: For Your Home and for Your Health și Jeff May’s Healthy Home Tips. Mi-ar fi prins bine să-l fi știut pe Jeff atunci când Arianna avea iritația la bărbie. Dar l-am întâlnit mult mai târziu, când mi l-a recomandat un medic. La vremea respectivă, Addison avea o iritație puternică la nas cauzată de particulele rămase în aer în urma renovărilor de la școala unde învăța. Experiența și cunoștințele lui Jeff sunt uimitoare.

O casă mai sănătoasă

Care este cel mai important pericol ascuns din casele noastre?

Cred că e vorba despre mucegaiurile care cresc pe praful din sistemele de aer condiționat sau pe praful din covoarele puse pe beton. Chiar și sporii morți de pe mobila veche care este ținută într-un subsol sau garaj umed pot reprezenta o problemă dacă sunt deranjați. Puțină lume știe că mucegaiurile pot crește pe praful de pe materialul izolator din fibră de sticlă din locurile înguste și umede și din subsoluri, iar aceste colonii pot fi o sursă importantă de spori. Mucegaiurile pot fi identificate și eliminate, dar cele ascunse sunt mai greu de găsit, astfel că

puteți fi expuși în continuare la spori și să suferiți efectele.

Ce riscuri pentru sănătate prezintă mucegaiurile? De unde putem ști dacă avem mucegaiuri?

Unele din simptomele clienților mei includ astm puternic, tuse cronică, migrene (de multe ori asociate cu congestia sinusurilor) și oboseală. Când sunt eliminate mucegaiurile din mediul în care locuiesc, acești clienți ne spun de obicei că li s-a ameliorat starea de sănătate. Un miros închis arată că există mucegaiuri, dar nu toate produc acest miros. De aceea, eliminarea prafului și eventual testarea aerului, ca parte a unei investigații profesioniste, pot fi de ajutor.

Care sunt cele mai toxice lucruri din casă?

Chimicalele toxice pot afecta majoritatea celulelor și organelor oricărei persoane, în timp ce alergenii îi afectează doar pe cei care au fost expuși anterior la aceste substanțe și au devenit sensibili la ele. În orice discuție despre toxicitate trebuie să luăm în calcul calea prin care intră în organism: inhalare vs ingerare. Substanțele din casă care sunt toxice atunci când pătrund în organism prin ingerare sunt majoritatea produselor de curățenie, pesticidele și vopselele. Unele mucegaiuri produc micotoxine (substanțe foarte toxice) și nu există nici o îndoială că ingerarea anumitor alimente mucegăite poate duce la boli grave. Substanțele care sunt toxice dacă sunt inhalate cuprind monoxidul de carbon de la instalații încălzire cu funcționare defectuoasă, vaporii puternici de solvenți și fumul de la foc sau chiar de la țigări. Fiecare are nivelul său de sensibilitate, astfel încât unii reacționează mai puternic la toxinele din mediu. De exemplu, cei cu sensibilitate multiplă la substanțe chimice pot avea mintea încețoșată și migrene de la expunerea la concentrații aparent inofensive de parfumuri, miros de combustibili, produse de combustie și pesticide.

Există lucruri pe care multă lume le consideră sănătoase sau inofensive, dar care în realitate sunt periculoase?

Da. • Chiar și alimentele „bio“ pot fi contaminate prin ul cu bacterii, mucegaiuri sau insecte, mai ales dacă nu sunt depozitate corect. • Aromaterapia răspândește în aer chimicale, care, chiar dacă provin din surse „naturale“, tot conțin substanțe cu potențial iritant și/sau toxic. Aici sunt incluse uleiurile esențiale, care sunt substanțe chimice nu cu mult diferite de (și, în multe cazuri, identice) cele extrase din substanțe petrochimice. • Lumânările creează o ambianță plăcută, dar produc particule de funingine care sunt nocive atunci când sunt inhalate și care pătează tavanul și pereții. • Purificatoarele de aer ionizante produc ozon, un gaz iritant și unul din principalii compuși ai smogului. • Umidificatoarele cu pulverizare pot fi contaminate cu bacterii, drojdii sau mucegaiuri. • Sistemele de aer condiționat montate pe pereți și la ferestre și sistemele centrale de aer condiționat pot răspândi alergeni microbieni dacă nu sunt întreținute corect. • Uneori, părinții unui copil cu alergii la animale de companie pun un acvariu în camera copilului, ca înlocuitor pentru un câine sau o pisică. Aerul barbotat în apa acvariului poate fi o sursă de alergeni microbieni sau de altă natură. În plus, acarieni foarte alergeni pot sălășlui pe capacul acvariului, unde au umezeală din abundență și hrană, dacă firimiturile pentru pești nu sunt înlăturate cum trebuie.

Ce riscuri pentru sănătate există dacă punem covoare în camera copiilor?

Am luat probe de praf de pe sute de covoare, dintre care multe erau noi, și am fost uimit de cantitățile de alge, mucegaiuri, piele exfoliată de la animalele de companie, drojdii și bacterii pe care le-am găsit. Covoarele noi pot fi contaminate cu colonii microbiene ca rezultat al tehnologiilor de fabricare sau al procedurilor de depozitare. Unele covoare noi emană gaze toxice. (Emanarea gazelor este evaporarea lentă a chimicalelor sau a mirosurilor de pe o suprafață.) Chiar și covoarele de lână pot fi periculoase dacă fibrele se deteriorează și produc concentrații mari de fragmente microscopice de lână care pot cauza tuse sau iritații ale ochilor. Un covor „folosit“ poate conține alergeni de la animale de companie, mucegaiuri sau bacterii de la substanțe vărsate anterior, scurgeri sau curățări neprofesioniste. Eu prefer podelele goale în camera copiilor, mai ales dacă aceștia au alergii sau astm. Puteți pune un covoraș de bumbac, ce se scoate cu ușurință pentru a face curat.

Care sunt riscurile folosirii aparatelor de curățat covoare într-o casă unde sunt copii?

Copiii petrec mult timp pe podea, astfel încât ul pe care-l au ei cu orice se află pe covor e mult mai puternic decât cel al adulților. Detergenții pentru covoare sunt substanțe chimice care pot lăsa reziduuri. Covoarele (de orice dimensiune) pot deveni contaminate cu colonii microbiene dacă rămân umede prea mult timp după ce sunt curățate. Mulți părinți încearcă să scape mai ieftin spălând singuri covoarele. Echipamentele de închiriat nu sunt niciodată la fel de eficiente în înlăturarea umezelii precum cele profesionale. Orice covor rămâne umed mai mult de o zi și începe să miroasă ciudat ar trebui înlăturat. Nu e nevoie să folosiți chimicale pentru a curăța covoarele. Puteți trata covoarele cu aburi fierbinți, care distrug acarienii, puricii și unii alergeni. Acest tratament, care e foarte diferit de „curățarea cu abur“, nu lasă în urmă multă umezeală, astfel încât covorul se usucă repede.

Datul cu aspiratorul e o idee bună sau proastă când avem copii cu alergii/astm?

Praful este tot ce poate fi mai rău pentru cei care suferă de alergii și astm, deci este foarte important să fie minimizate cantitățile de praf din toată casa, și mai ales în dormitorul copiilor. Este esențial, în orice caz, să fie folosit un aspirator cu filtru HEPA, de preferință cu sac de unică folosință. Dacă aspiratorul este fără sac colector, goliți conținutul containerului afară. Nu uitați să dați și pe sub mobile și în spatele acestora. Aspiratul în forță răspândește praful, așa că mișcați lent duza aspiratorului pe suprafața covorului. Studiile au arătat că aspirarea repetată este cea mai eficientă în îndepărtarea prafului, așa că aspirați meticulos câteva minute, repetând mișcarea continuu pe aceeași suprafață. Rețineți că nu puteți îndepărta tot praful din covor. În cazul în care copilul este deosebit de sensibil la praf, nu ar trebui să fie în cameră când se dă cu aspiratorul. Dacă vremea permite, puteți deschide o fereastră la cameră sau să puneți un ventilator la fereastră, astfel încât praful din aer să fie scos afară.

Privitor la vopsea și tapet – există vreun risc pentru sănătate? Care sunt cele mai bune vopsele ce pot fi folosite în casă?

Cele mai bune vopsele sunt cele pe bază de apă sau care au niveluri scăzute de emisii ale compușilor organici volatili. Dacă vreți să aveți siguranța emisiilor acestor compuși de la o anumită vopsea, aplicați un pic pe o bucată de lemn. Lăsați să se usuce și vedeți dacă mai are miros după o zi sau două. Cel mai probabil, nu e o idee bună să puneți tapet în băi, deoarece umiditatea crescută poate cauza colonii de mucegaiuri pe hârtie sau pe clei. Tapetul de vinil poate deveni o problemă în clădirile cu aer condiționat care se află în zone cu climă caldă și umedă. Umezeala poate fi reținută în spatele tapetului și poate duce la colonii de mucegaiuri și la miros de rânced.

Care este cea mai bună idee pentru curățarea suprafețelor pe care le ating și de pe care mănâncă copiii și sugarii, precum jucăriile lor, tăvița de la scaunul în care sunt hrăniți și marginile pătuțului?

E bun orice detergent pentru suprafețe și cu apă. Multă lume le curăță cu oțet, dar mie nu-mi place mirosul. După spălarea unei suprafețe, mai întâi clătiți-o și

apoi uscați-o. Evitați șervețelele parfumate, care pot lăsa reziduuri. Cel mai bine este să folosiți șervețele de hârtie sau cârpe pe care le puteți spăla des în loc de bureți care se pot infecta cu bacterii. Dacă un burete emană un miros „amar“ din cauza coloniilor de bacterii, acesta va lăsa acel miros pe suprafața cu care intră în . Și nu uitați să curățați una din suprafețele pe care sugarii le ating frecvent și de unde mănâncă: mâinile voastre.

De ce e o idee bună să ne descălțăm înainte de a intra în casă?

Pe tălpi pot fi aduse polen, mucegaiuri, pesticide și chiar praf de plumb. Solul din apropierea caselor vechi poate conține niveluri ridicate de plumb de la vopselele de pe aceste clădiri și de la camioanele și mașinile care funcționează cu benzină îmbogățită cu plumb. Descălțarea la ușă nu numai că ajută la păstrarea curățeniei din casă, dar reduce și expunerea la alergenii și toxinele din exterior.

Există vreun risc în a avea prea multe aparate electrice băgate în priză în camere?

Cele mai mari riscuri în folosirea electricității sunt incendiile și electrocutările. Cablurile electrice nu ar trebui să stea sub covoare sau să fie în cu aparate electrice de încălzit plasate aproape de podea. Prizele de podea sunt periculoase pentru că dacă intră o agrafă un sau un alt obiect din metal în ele, pot apărea un scurtcircuit și foc. Copiii mici care se târăsc sau se joacă pe jos au acces foarte ușor la prizele de podea. De aceea, toate prizele din raza de acțiune a copilului trebuie protejate cu capace speciale. Unele studii arată că expunerea la niveluri scăzute de câmp electromagnetic poate genera anumite simptome, dar aceste teorii sunt foarte controversate în comunitatea științifică.

Există produse obișnuite de curățenie care pot fi luate de oriunde și care prezintă riscuri pentru sănătate?

Dacă dumneavoastră sau oricine din casă aveți astm sau orice tulburare respiratorie, e bine să evitați produsele de curățenie pe bază de solvenți sau pe cele cu mirosuri sau parfumuri puternice. Când sunt folosite astfel de produse, țineți ferestrele deschise, pentru o bună ventilație. Cine este sensibil la astfel de produse nu ar trebui să fie prezent în momentul în care sunt folosite. E bine să nu fie folosite spray-uri, pentru că răspândesc chimicalele în aer. Atenție să nu amestecați anumite produse de curățenie. Orice conține înălbitori nu ar trebui amestecat cu produse care conțin amoniac. Când aceste substanțe intră în , este eliminat un gaz toxic.

Care sunt cele mai sănătoase modalități de a curăța casa și hainele?

• Faceți des curățenie, cel puțin o dată pe săptămână, și evitați produsele parfumate. • Folosiți un aspirator cu filtru HEPA pentru toată casa, dat fiind că aspiratoarele obișnuite răspândesc alergeni și substanțe iritante. • Dacă angajați o firmă profesională de curățenie, nu le permiteți niciodată să-și folosească aspiratoarele lor la dumneavoastră în casă: prin acestea, casa se poate contamina cu piele exfoliată de animale de companie și cu spori de mucegaiuri din locuința altcuiva. • Ștergeți cu grijă praful și țineți o fereastră deschisă, pentru ventilare. • Dacă aveți alergii sau astm, purtați o mască de unică folosință N95 cu două bretele. Cele cu o singură bretea și măștile de spital care se prind de urechi nu sunt eficiente. • Familiile în care există alergii și astm nu ar trebui să spele hainele cu detergenți care conțin enzime, pentru că acestea pot agrava simptomele de astm. Verificați întotdeauna etichetele, chiar dacă pe produs scrie „natural“ sau „bio“. • Nu folosiți folii de balsam pentru rufe în uscător pentru că acestea lasă

reziduuri chimice pe haine, ce pot fi iritante pentru persoanele sensibile. • Curățați mobilele tapițate cu un aspirator cu filtru HEPA; apoi tratați-le cu aburi – dar nu cu utilaje de curățat cu aburi. Pentru persoanele cu alergii, cea mai bună soluție este mobila din piele.

Care este cel mai des cumpărată substanță chimică pe care nu ar trebui să o avem în casă?

Într-un cuvânt, pesticidele. Acestea includ naftalina, spray-urile pentru albine și viespi și chiar anumite varietăți de sol pentru ghivece. Nu țineți sol cu pesticide sau erbicide în subsol sau în garaj, pentru că aerul circulă din aceste locuri în spațiile locuite.

Podelele din lemn lăcuite cu substanțe poliuretanice sunt periculoase sau toxice?

Sublimarea gazelor din lacurile cu poliuretan depinde de solvent. Lacurile pe bază de apă tind să fie mai puțin problematice. Emisiile din lacurile pe bază de solvenți (care sunt mai rezistente decât cele pe bază de apă) pot dura câteva zile, dar asta nu e o problemă de obicei. Eu am avut necazuri cu un lac cu uscare rapidă pe bază de uretan pe care l-am aplicat în bucătărie și care a emis vapori timp de o lună. Nici nu puteam intra în bucătărie și a trebuit să instalez două ventilatoare care să funcționeze continuu, unul de isie a aerului și celălalt pentru evacuare, și să izolez bucătăria de restul casei.

Care este cea mai prețioasă informație pentru părinți pentru a menține în casă un mediu sănătos?

Țineți sub control umiditatea relativă din casă. În cele mai multe climate, dacă aceasta trece de 50% în spațiile înguste sau în beciurile neînchise, peste 60% în

beciurile închise sau peste 80% în camerele de la nivelurile supraterane, sunt condiții foarte bune pentru dezvoltarea mucegaiurilor. Iar unde sunt colonii de mucegaiuri, există de obicei și acarieni care se hrănesc cu mucegaiuri și alte insecte care o duc foarte bine la umiditate crescută. Aceste creaturi produc materiale fecale alergene. Și acarienii obișnuiți au nevoie de umiditate pentru a supraviețui, prin urmare, dacă țineți sub control umiditatea relativă, țineți sub control populațiile de acarieni. Când dormim, eliminăm prin respirație și transpirație umezeală care este captată de saltele, perne și așternuturi. O altă cale de a evita expunerea la acarieni este de a folosi la toate saltelele, pernele și așternuturile învelitori special create pentru a nu-i lăsa să treacă. Folosiți învelitori cu garnitură poliuretanică, ce nu lasă umezeala pe care o producem să intre în saltele și perne.

E o problemă dacă inhalăm eventuali compuși emanați de aceste căptușeli poliuretanice?

Din câte cunosc, aceste căptușeli nu emană gaze. Pe de altă parte, am întâlnit învelitori din bumbac ce nu aveau randament din cauza mărimii porilor din material (care permit alergenilor produși de acarieni să iasă dintr-o saltea infestată). Mai mult, aceste căptușeli poroase, fie ele din poliesteri sau din bumbac, permit umezelii să pătrundă în saltea. Astfel, dacă acolo există o colonie de acarieni, ea nu va dispărea niciodată având umezeală la dispoziție. Căptușeala poliuretanică împiedică mare parte din umezeală să ajungă la saltea. Învelitorile mai ieftine pot fi folosite pe paturile cu arcuri.

Există vreun risc dacă ducem hainele la curățătorii chimice?

Pentru majoritatea persoanelor nu prea e nici un risc. Pentru cei care sunt sensibili la chimicale, emanarea compușilor poate fi o problemă, astfel că în acest caz hainele aduse de la curățătoria chimică ar trebui lăsate câteva zile pe umeraș într-o cameră bine ventilată. O alternativă la curățătoria chimică clasică pe bază de percloretilenă este cea care folosește dioxidul de carbon lichid. Este o

metodă foarte „ecologică“ și există câteva firme care o folosesc.

Cine suferă de alergii de sezon ar trebui să țină ferestrele închise sau deschise?

Aici este dilema celor cu alergii. Există totuși ventilatoare dotate cu filtre – pot fi folosite acestea, cu condiția ca filtrul să fie menținut uscat. E bine de știut ce alergeni se află în aer (polen de la iarbă sau pomi, mucegaiuri etc.) și să fie închise ferestrele când zboară liberi alergenii care produc simptome.

CAPITOLUL 6

O viață bună la școală

Dacă noi, părinții, nu ne luptăm pentru copiii noștri, nimeni nu o va face. Trebuie să facem scandal și să nu ne oprim niciodată. Când mă văd venind cei de la școală, își dau ochii peste cap și își fac curaj pentru că vine „uraganul Holly“! Îmi place asta, pentru că știu că ei nu pot trece peste mine. Îmi fac datoria! Lăsați teama la o parte și concentrați-vă pe faptul că dacă nu vorbiți în apărarea lui, copilul va avea de suferit. Timpul nu ține cu noi, așa că statul pe tușă nu poate fi acceptat. Dacă rețineți acest lucru, ursoaica mamă din voi va ieși din hibernare, se va trezi și va sta de pază. Martin Luther King a spus: „Viețile noastre s-au încheiat în ziua în care tăcem despre lucrurile cu adevărat importante“.

– Holly Robinson Peete, mamă a patru copii

Fiul meu era la vârsta când trebuia să intre în primul an de grădiniță, când am aflat că are astm și o mulțime de alergii. Addison fusese diagnosticat cu astm indus de frig, ceea ce însemna că vremea rece provoca simptome precum crize de tuse. Am crezut că asta va fi o problemă în timpul petrecut pe acoperiș – echivalentul pauzelor de la școală. (Pentru că locuim în New York, copiii de la grădinița respectivă mergeau pe acoperiș să se joace, iar nu pe terenul de joacă, cum se întâmplă la alte școli.) Dar apoi m-am gândit: Cât poate să alerge într-un spațiu mic precum acela al unui acoperiș? La începutul toamnei, Addison nu avea nimic, dar din noiembrie a început să tușească și să îi fie rău de fiecare dată când ieșea afară. Începusem să-l trimit la școală cu un fular să-l poarte la joacă pe acoperiș, să-și acopere gura, dar când

nici acesta n-a mai fost de ajutor, nu am mai știut ce să fac. Era o situație nouă pentru mine. (Deși Arianna a mers la aceeași grădiniță, ea nu a avut probleme.) Probabil că trebuie să stea înăuntru în pauza de joacă, mi-am zis. Când le-am comunicat aceasta educatorilor, s-au uitat la mine de parcă vorbeam o limbă străină. Așa că am mers la directoarea grădiniței. „Fiul meu are astm provocat de frig“, i-am explicat. „Trebuie să stea înăuntru în timpul pauzelor de joacă.“ Aceasta a dat din cap în semn de nu. „Toți copiii aflați la această vârstă trebuie să facă sport și să se joace afară o perioadă în fiecare zi“, a spus. „E legea statului New York.“ „Acest lucru poate e valabil pentru copiii de acolo“, am spus, arătând spre un grup de copii așezați pe covor. „Dar fiul meu are o problemă de sănătate. Nu poate ieși afară la –5 grade.“ În timp ce vorbeam, directoarea continua să clatine din cap. Se purta de parcă eram unul dintre acei părinți tiranici care pur și simplu nu vor să-și lase copilul afară pentru că e frig. Și pot spune, după reacția ei, că a avut de-a face cu mulți astfel de părinți: avea discursul pregătit și nu era luată prin surprindere. Dar eu nu încercam să fac pe șeful sau să mă cert; încercam doar să protejez sănătatea copilului meu. În pofida protestelor mele, grădinița a refuzat să dea curs cererii mele. M-am oferit chiar să vin în timpul pauzelor de joacă în fiecare zi și să stau cu el, ca să nu deranjez educatorii. Fără succes. Mi-am petrecut toată iarna supărată și plângându-mă de asta, dar nu s-a schimbat nimic. Când s-a încălzit vremea, am respirat ușurată, pentru că astmul provocat de frig nu mai era o problemă, dar eram în continuare foarte dezamăgită de grădiniță din cauza lipsei lor de competență și eficacitate. La finalul lunii august, în timpul verii dinaintea celui de-al doilea an de grădiniță al lui Addison, am primit un telefon de la mama celui mai bun prieten al său. Grădinița se deschidea în septembrie, chiar după Ziua Muncii (prima zi de luni din septembrie), iar mama respectivă era îngrijorată. Fiul ei fusese diagnosticat recent cu astm și nu trebuia nici el să iasă în frig. Știind prin ce trecusem în anul precedent, m-a întrebat supărată: „Ce-o să ne facem cu copiii la grădiniță?“ Primul meu gând a fost: Ce-o să facă grădinița? Nu e responsabilitatea lor? În anul respectiv am așteptat să văd dacă frigul îi va mai face probleme lui Addison, sperând că îi trecuse. Dar când temperaturile scăzute au coborât peste

New York, au început și crizele de tuse ale lui Addison. Era clar că plămânii lui încă nu puteau a frigul. Mă săturasem. M-am dus iar la directoare. „Vorbim despre sănătatea fiului meu“, am spus. „Trebuie să rămână înăuntru în timpul pauzelor de joacă. Spuneți-mi ce trebuie să fac pentru asta.“ „Trebuie să fim siguri că există o motivație medicală pentru care nu poate ieși afară“, a spus directoarea. „Trebuie un bilet de la medic.“ Așa deci, mi-am spus. Nu-mi trecuse prin cap să fac rost de un bilet de la medic. Am telefonat pediatrului în aceeași zi. A trebuit să scrie o recomandare ce spunea că fiul meu nu trebuie să ia cu aerul rece sau să se joace afară la mai puțin de 15oC. Dar problemele nu s-au oprit aici. „Și ce vom face cu el?“, a întrebat o educatoare. „Păi trebuie să vă descurcați cumva“, am spus. „Se află în grija voastră.“ În definitiv, fiul meu poate că a fost primul din grădinița respectivă care nu putea ieși afară pe frig, dar cu siguranță nu avea să fie ultimul. Eu doar deschideam calea pentru ceilalți. Ar fi bine să găsească o soluție, mi-am spus. Și la un moment dat au găsit. În unele zile Addison stătea în biroul directoarei, citind sau desenând, iar alteori stătea în clasă împreună cu o educatoare. Educatoarele nu erau prea bucuroase de situație. Le stingherea în timpul când voiau să ia o pauză sau să pregătească sala pentru activitatea următoare. Înțelegeam asta. Dar era o problemă de sănătate, iar dacă era lipsit de sănătate, tot restul era irelevant. (Un amănunt: în timpul celui de-al doilea an de grădiniță al lui Addison, celălalt băiat stătea în clasă împreună cu el în timpul pauzelor de joacă pe acoperiș din același motiv; în timpul celui de-al treilea an, mai erau încă patru copii care trebuiau să stea înăuntru.) Din nefericire, aceasta nu a fost singura dată când a trebuit să mă lupt pentru a mi se înțelege punctul de vedere la școlile unde învățau copiii. Într-o zi, infirmiera de la școala primară unde mergea Arianna mi-a spus că nu-i poate da fetei medicamentele homeopatice pentru tuse pe care le trimisesem la școală. De ce?, m-am întrebat. E pentru că sunt de la un magazin naturist, și nu de la farmacie? Infirmiera a continuat, spunându-mi că nu cunoaște marca și că nu fusese instruită în istrarea unor asemenea medicamente. Mi-a spus: „Pot să-i dau doar de data aceasta, dar atât“. Nu înțelegeam, pentru că avea rețetă de la pediatru în care erau menționate exact cantitățile care trebuia să-i fie date

fiicei mele. În ciuda acestui fapt, infirmiera refuza să-i dea copilului meu ceva de care avea nevoie. Nu mă puteam gândi decât la cât de retrogradă părea infirmiera respectivă, mai ales în secolul al XXI-lea, când din ce în ce mai mulți oameni adoptă homeopatia și remediile alternative. Încăpățânarea și lipsa ei de competență ca membră a personalului medical școlar mă deranja. A trebuit să mă lupt și ca fiica mea să-și aducă prânzul de acasă, pentru că, după cum am mai spus, la școala respectivă copiii trebuiau să mănânce alimentele de la cantină. La vremea respectivă, majoritatea acestora aveau un nivel ridicat de procesare, iar multe dintre ele erau cu zahăr (un exemplu fiind sandviciuri din pâine albă cu peltea!). Aveam două motive pentru care voiam ca Arianna să-și aducă prânzul de acasă, pe lângă faptul că avea alergie la arahide. Când era în clasa zero, venea aproape zilnic plângându-se de dureri de burtă. La început am crezut că e pe fond nervos; în definitiv, era la o școală nouă, iar clasa pregătitoare e foarte diferită de grădiniță. Dar durerile de burtă au continuat timp de săptămâni întregi, dincolo de momentul în care am știut că se acomodase și că se simțea bine și fericită la școală. Am întrebat-o ce mânca la prânz și mi-a spus de chiflele pe care le mânca în fiecare zi. La început nu am dat importanță faptului. În definitiv, chiflele sunt uscate și aparent inofensive – sau așa am crezut până am dus-o la dr. Pescatore în legătură cu durerile ei de burtă. El a întrebat-o ce mănâncă mai des, iar ea i-a spus despre chifle. „Mănâncă prea multă făină de grâu, gluten și drojdie“, a spus. „Bineînțeles că o doare stomacul.“ Era tocmai vara în care venisem cu Addison de la spital. Deci, pentru mine, o chiflă goală și uscată părea mai bună decât carnea servită la școală, pe care-i spusesem Ariannei să nu o mănânce. Dar odată ce dr. Pescatore m-a făcut conștientă de problema cu chiflele, am mers la învățătoarea Ariannei și am întrebat-o dacă fata mea își poate aduce prânzul de acasă. „Mănâncă doar chifle pentru că nu este altceva de mâncare“, i-am explicat. I-am povestit chiar și de vara prin care trecusem și de bacteria îngrozitoare care-l dusese pe Addison de urgență pe masa de operație. Dar învățătoarea a clătinat din cap în semn de „nu“. „Politica școlii interzice mâncarea din afară“, mi-a spus. Nu înțelegeam cum vine asta, mai ales știind că sunt aduse frecvent alimente de aniversări, serbări și zile speciale, precum Ziua Multiculturalismului. După aceasta am fost să vorbesc cu asistenta medicală a

școlii. Încercam doar să adun informații și să găsesc niște răspunsuri. „Mergeți la directoarea școlii primare dacă doriți“, m-a sfătuit. Așa am și făcut. Am stat în biroul ei plângând în timp ce îi împărtășeam experiența devastatoare pe care o avusese Addison cu bacteria aceea primejdioasă și letală. Directoarea ciclului primar era prietenoasă și înțelegătoare, dar tot nu o interesa că voiam ca Arianna să-și aducă prânzul de acasă. Scuza pe care mi-a servit-o a fost că școala e îngrijorată că copiii ar lăsa alimente în dulapurile lor, iar asta ar genera probleme cu rozătoarele. Serios? Acesta e singurul motiv?, m-am gândit. Cei de la alte școli nu se temeau, iar această școală avea alimente în clădire. Ceea ce nu aveau era un sistem care să le permită copiilor să-și aducă mâncarea de acasă și care să-i învețe cum să o arunce la gunoi în mod corect, așa cum făceau cu mâncarea de la cantină. De asemenea, mulți copii aveau oricum în dulap gustări pe care le mâncau după școală. (Ai mei sigur aveau.) Problema nu era cu rozătoarele, ci cu birocrația. Și asta le-am și spus. Nu vorbeam școala de rău, dar eram enervată de lipsa de competență în domeniul nutriției – mai ales în aceste timpuri moderne și la o școală progresistă. Pentru mine, problema nu părea a fi constituită de rozătoare, ci, pe scurt, de cineva căruia îi păsa mai mult de statistici decât de copiii noștri. Cred că am enervat-o pe învățătoare cu discursul meu despre alimentele de la școală, pentru că atunci când ne-am văzut din nou mi-a spus: „De ce nu vă alăturați comitetului care se ocupă de alimente?“ Există un astfel de comitet? m-am mirat. Deja progresăm. Eram bucuroasă. Dacă cei mici nu-și puteau aduce mâncare la școală, poate cel puțin puteam îmbunătăți calitatea alimentelor servite la cantină. Din păcate, bucuria mea a fost scurtă. Când am intrat în comitetul însărcinat cu alimentele, scopul principal era eliminarea chiflelor din meniu. Dar nu pentru că erau nesănătoase, ci pentru că erau îngrijorate celelalte mame de faptul că pruncii lor se îngrașă mâncând numai chifle la prânz și mai mult de una odată. După ce am aflat de comitet, am fost la singurele două întruniri ale acestuia. De ce doar două? Pentru că, după ce au scăpat de chifle, au scăpat și de comitetul însărcinat cu alimentele. După aceea, nimănui nu i-a mai păsat ce alimente le sunt servite copiilor. În ciuda eforturilor mele, de atunci nu a mai existat un comitet însărcinat cu

alimentele. Când am pus la școală problema creării unuia, cineva m-a îndrumat către asociația părinților, iar răspunsul lor a fost: „Acum nu avem în plan crearea unui comitet însărcinat cu alimentele“. Da, m-am gândit să încerc singură să creez un grup și să adun acasă mamele care gândeau ca mine pentru a discuta problemele alimentare de la școală. Dar nu aveam la cine să mergem cu doleanțele noastre. Cine ne-ar fi ascultat, dat fiind că aceasta nu era pe lista de priorități a școlii? Mai importante erau programele de matematică și științe; sănătatea nu se afla în orizontul lor. Nu am fi avut nici un sprijin. La scurtă vreme după aceasta, Arianna a venit și m-a întrebat dacă poate încerca crochetele de pui de la școală. „Te rog, mami“, m-a implorat. „Toți le mănâncă și arată așa de bine!“ E clar că după vara cu Addison eram atentă la multe alimente, mai ales că aveam idee de unde provenea carnea servită la școală. Dar, după destule insistențe, m-am înduplecat. Și ambele am învățat o lecție, căci a avut diaree cinci zile, imediat după ce le-a mâncat. I-am spus asistentei de la școală despre aceasta și am întrebat-o dacă mai lipseau copii din același motiv. Răspunsul ei? „E o epidemie de gastroenterită.“ Dar Arianna nu a avut febră sau alte simptome ale gastroenteritei. Nu era gastroenterită, ci ceva din mâncare. Îmi ajunsese. M-am gândit din nou: Gata. Trebuie să încep să ascult de vocea interioară. Acasă puteam controla ce mâncau copiii și voiam același lucru pentru timpul pe care-l petreceau la școală. Am mers din nou la asistentă și la directoare să vorbesc despre posibilitatea ca Arianna să-și aducă prânzul de acasă. Dar de data aceasta nu m-am dus să le cer voie. Le-am spus: „Ce trebuie să fac pentru ca Arianna să-și poată aduce prânzul de acasă?“ „Trebuie să existe un motiv medical pentru care nu poate lua masa la cantina școlii“, mi-a spus directoarea. Iar cu nota de la medic! L-am sunat pe dr. Pescatore, care diagnosticase motivul durerilor de burtă ale Ariannei (care, apropo, au încetat când chiflele au dispărut din meniul școlii). A scris o notă, care a trebuit modificată de câteva ori până a fost acceptată de școală, pentru că era necesar să precizeze ce i s-ar putea întâmpla Ariannei dacă ar fi mâncat alimentele lor, potențialele efecte secundare, motivul medical și așa mai departe. (Părea că devenise un fel de joc, cu mine singură împotriva întregii conduceri a școlii.) La un moment dat au acceptat nota și după multe lacrimi, nervi și birocrație, fiica mea a avut permisiunea școlii de

a-și aduce mâncare de acasă. După ce au acceptat nota, mi-au spus că Arianna nu mai are voie să ia prânzul servit la cantină și că nu avea voie să ia parte la serbări sau să mănânce orice altceva în școală. Nu avea voie să mănânce bomboane dacă profesoara de științe le făcea o surpriză sau prăjituri dacă erau aduse de un coleg pentru aniversare. Am fost foarte dezamăgită de aceasta. Nu de faptul că nu avea voie să mănânce aceste alimente, ci de faptul că cei de la școală considerau în regulă să ostracizeze un copil din cauza problemelor de sănătate ale acestuia. Nota de la medic arăta clar ce avea voie Arianna să mănânce. Totuși, școala îi interzicea orice și nu lăsa nici o portiță pentru a o include în rândul celorlalți. După acestea, a trebuit să-i duc Ariannei propriile provizii de bunătăți și să o rog pe profesoară să i le dea când vine alt copil cu dulciuri pentru colegi. Am rugat-o de asemenea să mă anunțe din timp când se va serba în clasă aniversarea unui coleg cu bunătăți aduse de părinți. În felul acesta îi puteam trimite Ariannei ceva asemănător. Nu am cerut școlii să le prepare pentru fiica mea, să-i asigure dulciurile, să folosesc bucătăria lor ca să le gătesc sau doar ca să le încălzesc; tot ce ceream era să-mi comunice datele acelor evenimente. Părea o cerere simplă, dat fiind că acestea sunt pregătite cu mult timp înainte. La început profesoara a încuviințat, dar după ce a discutat cu conducerea școlii, au spus că e prea multă muncă și că nu vor putea să anunțe. Eram fără cuvinte și înmărmurită. Nu aveam nici o problemă cu faptul că aveam nevoie de acte oficiale care să justifice ca Addison să stea în clasă în timpul pauzelor de joacă sau ca să-i dau Ariannei mâncare de acasă. Dar odată ce am obținut aceste justificări, le-am păstrat cu grijă. Am fotocopiat notele de la medici și le-am pus la dosarele copiilor de la cabinetul medical în caz că am fi avut nevoie de o nouă notă anul următor sau pentru orice eventualitate. Am păstrat copii și pentru mine și le-am pus într-un dosar special dedicat școlii. Sfatul meu este să păstrați acest fel de documente și să nu le aruncați niciodată, pentru cazul în care școala le rătăcește sau apar probleme similare. (Faptele s-au petrecut acum câțiva ani și tot mai am notele și documentele, chiar dacă am schimbat școlile.) Cereți școlii și doctorului să le semneze și să le dateze. Dacă e un e-mail, tipăriți-l, deoarece calculatoarele se pot strica. Trebuie să aveți dovada fizică pentru a vă sprijini argumentele. Nu fac toate acestea deoarece aș fi o mamă sărită și obsedată de soarta copiilor ei

(deși sunt sigură că exact asta era imaginea pe care o percepeau anumite persoane care nu cunoșteau detaliile situației noastre). Nu fac toate acestea la cererea copiilor. Nu le fac pentru a pune bețe în roate școlii. (În definitiv, faptul că Arianna își poate aduce mâncarea de acasă înseamnă mai multă muncă pentru mine, pentru că trebuie să o pregătesc în fiecare dimineață.) Le fac pentru că sănătatea copiilor mei e importantă pentru mine. E pe primul loc. Noi suntem vocile copiilor noștri cât timp sunt mici și nu se pot apăra singuri. Iar în anumite situații, suntem tot ce au ei. Dacă noi nu-i apărăm, atunci cine o va face? Nimeni. Nu trebuie să ne fie teamă să vociferăm. E ca situația unui client la restaurant. Dacă serviciul sau alimentele nu sunt satisfăcătoare, acesta va spune ceva. Când vine vorba de școala la care învață copiii, lucrurile nu ar trebui să stea deloc altfel. Acolo ei își petrec mare parte a zilei. Acolo învață. Școlile nu ar fi școli fără copii și părinți. Noi schimbăm lucrurile. Așa că puteți sta pe tușă ca spectatori sau puteți îmbunătăți școala la care merge copilul, crescându-i nivelul de competență și cunoaștere. Ca să nu fiu greșit înțeleasă, nu vreau să spun că trebuie să intervenim și să ne handicapăm copiii rezolvându-le orice problemă legată de școală. De exemplu, într-o zi Arianna a întârziat la școală deoarece avusese o programare devreme la doctor. Era supărată că lipsea de la școală pentru că trebuia să predea tema la una din ore. Când am ajuns la școală, am văzut că învățătoarea ținea o altă oră. „Mami, intri tu să-i dai tema?“, m-a întrebat Arianna emoționată. „Păi nu eu învăț aici“, i-am spus. „Nu e tema mea. Eu am terminat clasa a patra.“ Am înțeles că Arianna nu voia să o întrerupă pe învățătoare, mai ales în fața clasei, dar era problema ei. Am încurajat-o să intre și să predea tema. „Intră în clasă și cere-ți scuze că o întrerupi, dar că ai avut o programare“, i-am spus. În definitiv, trebuie să știe cum să comunice în acest gen de situații. „Poți să o faci. Dacă poți face un cal să sară, poți intra și face acest lucru“, i-am spus, amintindu-i de abilitățile ei de călărie. În scurt timp, Arianna și-a adunat curajul și a intrat în clasă. A supraviețuit emoțiilor și cred că i-a mărit încrederea în sine să facă ceva de care-i era frică, să vadă că situația s-a rezolvat și că a fost mai bine decât și-a imaginat. Dar când e vorba de alte lucruri – probleme importante, precum sănătatea – contează vocea părinților. Contează indiferent dacă e o școală publică ori una

privată. Contează chiar dacă plătiți toate taxele sau sunteți caz social. Au fost momente la ambele școli despre care am vorbit aici când mai mult ca sigur eram mama-problemă. Dar nu-mi păsa. Eu îi duceam pe copii la cabinetul medical. Eu îi îngrijeam când se îmbolnăveau. Eu eram cea epuizată. Eu eram cea care nu gândea după tipare. Eu eram cea care știa că nu este prea în vârstă sau prea bună pentru a mai învăța sau pentru a deveni mai conștientă. Eu eram cea care învăța câte ceva de la fiecare vizită la medic. De multe ori noi, mamele și tații, simțim că nu prea avem de ales. Dar avem. Avem puterea de a alege în orice situație. Trebuie doar să fim proactivi. În nici un caz nu spun să faceți totul în locul copiilor. Sau să faceți mare caz de lucruri neimportante. Eu spun să-i ajutăm – mai ales când e ceva legat de sănătatea lor. Am auzit la un moment dat de un elev de la clasa zero de la școala unde mergea fiul meu și care s-a molipsit de vărsat de vânt. O colegă nu fusese vaccinată, așa că cei de la școală i-au sunat pe părinții acesteia și le-au spus că fata trebuie să stea trei săptămâni acasă pentru a fi siguri că nu s-a molipsit și ea. Asta m-a pus pe gânduri. Dar au închis și școala și au dezinfectat-o de virusul varicelei? Nu. Copilul cu varicelă umblase deja prin toată școala. Atinsese cărțile din bibliotecă, balustradele, obiectele din sala de sport și multe alte lucruri de prin școală. Microbi de la el erau acolo. Școala era deja expusă virusului. Dacă pe părinții copilului nevaccinat nu îi deranja ca acesta să meargă la școală, care era problema școlii? Noi nu le spunem copiilor sănătoși să nu meargă la școală când apar infecții cu streptococ. În loc să reacționeze copiii când se îmbolnăvesc, școlile ar trebui să le protejeze sănătatea. Școlile trebuie să știe că sănătatea copiilor este prioritară. Vreau să pornesc o mișcare. Vreau ca școlile să îi asculte pe părinți. Pentru că aceste lucruri merg dincolo de sănătate. Îi afectează pe copii și stima lor de sine. De exemplu, dacă într-o școală se servesc arahide, copiii alergici la ele pot fi așezați la altă masă și riscă să fie ostracizați de colegi. Poate că unor copii nu le pasă de asta, dar pe alții îi afectează și îi face ținte ale hărțuirii. Mai rău, ei pot să creadă că școala e de partea hărțuitorilor. Nu spun că arahidele ar trebui interzise în școli, dar părinții ar trebui să știe și cum să-și protejeze copiii din punct de vedere afectiv. Folosiți-vă rațiunea și nu așteptați să se întâmple tot ce poate fi mai rău pentru a face schimbări. Învățați să deveniți mai conștienți. E ușor și e gratis.

Răspunsuri de la expertul ales de Erica

Dacă ai noroc, treci prin școală și îți găsești profesorul – acela care crede în tine, te încurajează și te inspiră. E acel profesor pe care pur și simplu nu-l poți da uitării, ale cărui lecții merg dincolo de ore și care se păstrează mult timp după anii de școală. În cazul meu este vorba de profesorul din clasa a cincea, Jan Schlossberg. Sora mea, care e doar cu un an mai mică decât mine, a fost în clasa doamnei Schlossberg în anul următor și a avut aceleași sentimente ca și mine. Doamna era o persoană magică. Nu a făcut nimic în plus pentru mine și nu eram favorita ei. (Deși aș fi vrut să fiu.) Dar m-a făcut să mă simt în siguranță, într-un mediu plăcut, îngrijită și plină de încredere. Știam că ținea la mine și că-mi dorea numai binele. Mă sprijinea fără să arate acest lucru. (Pe lângă acestea era și frumoasă, strălucitoare ca Susan Lucci – culmea rafinamentului pentru copiii din vremea aceea –, cu părul, machiajul și unghiile întotdeauna îngrijite.) Nici eu, nici sora mea nu am putut s-o uităm pe doamna Schlossberg. Chiar și la vârsta adultă, de fiecare 30 aprilie, ne sunăm și una dintre noi spune „La mulți ani, doamnă Schlossberg!“ (Singura aniversare a altcuiva când ne sunăm e cea a lui Michael Jackson, pe 29 august – ca să vă dați seama cât de mult o stimăm pe doamna Schlossberg.) A devenit un joc să vedem care sună prima. Deși, mai bine, acum putem suna, trimite e-mailuri sau flori direct doamnei Schlossberg, deoarece e prezentă încă în viețile noastre ca prieten care tot mai are ce să ne învețe. Când am crescut, eu și sora mea am încercat timp de ani întregi să-i dăm de urmă, în zadar însă. Dar într-o zi, când sora mea stătea acasă pentru că avea gripă, a decis să mai încerce o dată. De această dată a reușit și am reluat legătura prin telefon după mai bine de 28 de ani de la terminarea cursurilor cu ea. Când sora mea și cu mine i-am relatat ce rol a avut în viețile noastre, a spus că nu și-a închipuit că a avut atâta influență asupra noastră. Astăzi, doamna Schlossberg e tot profesoară și sunt sigură că a acumulat, în urma celor trei decenii de învățământ, un munte de înțelepciune gata de oferit. Am auzit un părinte care o numea „îmblânzitoarea de copii“. Știe nu numai cum să predea, nu numai ceea ce are nevoie un copil și ce merită acesta, dar și cum să mențină deschis dialogul dintre părinți și profesor. Este un profesor nemaipomenit și când mă refer la ea pot spune cu mâna pe inimă că este CEL MAI BUN profesor CARE A EXISTAT VREODATĂ! Mai jos, Jan Schlossberg, mamă a doi copii, ne împărtășește din experiența ei.

Relațiile cu școala

Ce cale eficientă au la dispoziție părinții pentru a comunica cu profesorii și conducerea școlii printrun dialog deschis?

Comunicarea ar trebui să fie emblema oricărei școli. Serile părinților și ședințele părinților cu profesorii sunt mijloacele oficiale de comunicare. Dar dacă există probleme care-i preocupă pe părinți sau profesori, ar trebui făcute ședințe suplimentare. Părinții au dreptul neîngrădit de a se întâlni cu profesorii și de a discuta cu ei și cu conducerea școlii. Dat fiind că profesorul cunoaște cel mai bine situația copilului, e întotdeauna de preferat ca părinții să discute problemele mai întâi cu profesorii. Dacă problemele nu se rezolvă, atunci este normal ca în discuție să fie inclus un cadru istrativ pentru un dialog fără întreruperi.

De ce e important ca părinții să se implice în activitatea școlii la care merg copiii lor și în educația acestora?

Se spune că „e nevoie de un sat întreg pentru a crește un copil“. Implicarea parentală este esențială pentru dezvoltarea copiilor. Fiecare școală are politica ei privitoare la implicarea părinților. Dar eu cred totuși că școlile care încurajează implicarea parentală creează un interes întemeiat față de școală. Pe când eram la studii avansate, unul din profesori ne-a spus: „Școlile se vor ridica întotdeauna la nivelul așteptărilor părinților“. Școlile bune deja fac aceasta, dar toate ar trebui să fie deschise la contribuțiile părinților.

Care sunt cele mai bune căi pentru un părinte de a se implica în activitățile școlii la care merg copiii săi și în educația acestora?

Întrunirile comitetului de părinți și ședințele asociațiilor de părinți sunt căi excelente de implicare. Ședințele părinților pot ajuta la înțelegerea problemelor.

Care sunt primele măsuri ce trebuie luate când copilul are probleme cu un profesor?

E o problemă pe care nu o pot sublinia îndeajuns. Începeți cu profesorul. Dacă problema implică un anumit profesor, acestuia ar trebui să i se dea în primul rând ocazia să rezolve problema. Dacă problema continuă, atunci e important să fie adusă conducerea la discuții.

Care sunt cele mai mari greșeli pe care le fac părinții în relația cu profesorii/școala?

Când un părinte își transformă profesorul copilului într-un adversar mai degrabă decât într-un aliat, profesorii pot deveni defensivi. Majoritatea profesorilor iubesc copiii și se preocupă de crearea unui mediu academic propice. Ei vor ca elevul să aibă succes sub supravegherea lor. Dacă părintele intră în „modul ofensiv“, atunci dialogul devine abrupt și greoi. Dacă părintele sau profesorul își exprimă îngrijorarea în legătură cu ceva, iar problema este rezolvată direct, fără acuzații sau furie, atunci se poate găsi o rezolvare. Profesorii au aceeași nevoie de a fi pe placul celorlalți, la fel ca în orice altă meserie. Ei vor ca elevii lor să reușească.

Ce poate face un părinte dacă copilul se apucă de plâns de fiecare dată când trebuie să plece la școală și spune că nu vrea să meargă? Ce putem face în acest caz?

Este foarte important de discutat cu profesorul. De multe ori problema poate fi

rezolvată ușor și repede. Dacă ea persistă, nu renunțați. Anunțați profesorul. E posibil să fie benefic să fie implicat și copilul în această discuție. Perseverența și răbdarea sunt calități nobile. Părinții vor fi întotdeauna cei mai buni apărători ai copilului. Eu mi-am apărat fiii până au fost în stare să-și ia apărarea singuri. Și profesorii vor ce e mai bine pentru copil. Este esențial faptul ca micuțul să știe că are permanent un sprijin în părinte. Copilul are nevoie să știe că nu înfruntă singur problema. Fiți sinceri. Spuneți-i că îi acordați tot sprijinul și ajutorul. Dacă un copil mai mic nu e în stare încă să descrie problema în cuvinte, atunci tot trebuie să vorbiți cu învățătorul. Profesorii sunt instruiți să-i înțeleagă pe copiii mici și ar trebui să poată identifica problema.

Cum trebuie să abordați școala dacă cel mic are o alergie alimentară sau altă problemă de sănătate?

Înainte de începerea școlii, cereți o întâlnire cu învățătoarea și asistenta medicală a școlii special pentru problema respectivă. E important ca învățătoarea să știe despre alergiile alimentare. Dacă micuțul este alergic la iarbă, flori și plante, învățătoarea și cabinetul medical ar trebui să cunoască acest lucru. Ei ar trebui să știe și ce medicamente sau tratamente ar trebui să folosească în cazul unei crize a copilului. E esențial să fiți proactivi. În cazul în care copilul este vegetarian, e important ca școala să fie informată de acest lucru. Înainte de petrecerea dinaintea vacanței de iarnă sau de o sărbătoare, întotdeauna îi informez pe părinții elevilor mei și îi las să aducă variantele vegetariene ale prăjiturilor.

Dacă există o problemă legată de performanțele copilului la ore și nu vrem să așteptăm până la întâlnire pentru a rezolva problema, ce ne sfătuiți să facem?

Punctul central este comunicarea. Dacă problema apare înainte de întâlnirea programată, învățătoarea ar trebui anunțată cât mai grabnic. Puteți face aceasta printr-un telefon sau prin e-mail. Dacă credeți că e nevoie de o întrevedere în persoană, atunci aveți dreptul să programați una. Să nu vă fie niciodată teamă de

a pune întrebări unui cadru didactic. O parte din munca acestuia constă tocmai în comunicarea cu dumneavoastră. Profesorii vor ca părinții să fie mulțumiți de dezvoltarea copilului.

Se consideră că cei mici nu spun întotdeauna adevărul sau nu includ toate aspectele esențiale în relatarea problemei pe care o au la școală cu profesorii. Ce sfat ne dați în acest caz?

Aceasta este o problemă dificilă. Imaginați-vă că se pun față în față cuvântul profesorului adult cu cel al unui copil de cinci ani. Acestea fiind spuse, eu mereu le-am spus părinților că dacă cred o parte din ceea ce spune copilul lor despre profesor, eu voi crede o parte din ceea ce se spune despre profesor. Înainte ca un părinte să reacționeze exagerat la ceea ce-i spune copilul despre o anumită situație, este imperativ ca acesta să vorbească cu profesorul. Nu pun sub semnul îndoielii credibilitatea copilului, dar uneori imaginația unui copil poate schimba anumite detalii și fapte dintr-o întâmplare. Așa că, înainte să porniți pe acest drum, e important să-i prezentați problema profesorului.

Ce părere aveți despre recompensele în bomboane sau alte bunătăți oferite de profesori elevilor?

Eu nu sunt foarte convinsă de recompensarea zilnică a elevilor cu bomboane. Înainte de toate, nu-mi place să recompensez rezultatele bune la învățătură prin dulciuri. Stimulentele, premiile și recunoașterea din partea colegilor sunt alternative mai bune la recompensele cu dulciuri. Dar, foarte rar, dau ca recompensă câte unui copil o bombonică. De Sf. Valentin, le dau uneori elevilor mei câte o bomboană în formă de inimioară. Iar asta de obicei înainte de petrecerea dinaintea vacanței. De obicei, prefer totuși să nu folosesc alimentele drept recompensă pentru învățătură.

Știți vreun secret pentru a ajuta un copil care nu stă liniștit sau care nu se poate concentra la școală?

Un copil ceva mai imatur poate avea nevoie de mai multă atenție. De multe ori, un sistem bazat pe stimulente rezolvă această problemă. Această tehnică este numită modificare comportamentală. Implicați întotdeauna părinții când abordați această cale. De exemplu, dacă un copil a avut o zi grea ascultând și muncind în echipă, atunci părintele va ști acest lucru. Copilul pleacă acasă cu o notă și un bilețel. De multe ori îi dau un telefon sau îi trimit un e-mail părintelui despre ceea ce s-a petrecut la școală. Eu cred că dacă părinții sunt la curent, atunci noi și ei muncim în echipă. Le cer părinților să aibă o „discuție“ cu copilul despre cum i-a fost ziua, să clarifice ce s-a întâmplat și să sugereze ce alte alegeri comportamentale ar fi putut fi făcute. Când copilul primește un anumit număr de calificative „foarte bine“, el poate fi recompensat cu o jucărioară sau cu o carte. Dacă problema nu se rezolvă, s-ar putea să fie nevoie de altă abordare. De exemplu, dacă un copil e mereu impulsiv, putem lucra cu o hartă a comportamentului făcută special pentru impulsivitate. Dacă nu a avut o zi reușită, atunci pot sugera area unei „consecințe“. Îmi place să folosesc termenul „consecință“. Ca oameni, trebuie întotdeauna să ăm consecințele unei anumite alegeri. Cred că și un copil de cinci ani poate învăța ce înseamnă termenul consecință. E responsabilizarea lui pentru comportamentul adoptat. Harta comportamentală va fi făcută pentru a rezolva problemele specifice ale copilului. Probleme mai grave, precum deficitul de atenție/tulburarea hiperkinetică, pot necesita ajutorul unui pediatru. Ținerea sub control a dietei copilului poate ajuta în multe dintre aceste cazuri.

Credeți că există vreo legătură între dieta copilului și capacitatea acestuia de a se concentra și de a sta liniștit la ore?

Absolut. Orice copil are nevoie de un mic dejun bogat în proteine, carbohidrați și fructe. Gustarea de după acesta ar trebui să conțină brânză, fructe și câțiva biscuiți. Prânzul, din nou, ar trebui să conțină proteine, carbohidrați, legume și fructe. Copiii muncesc și se joacă foarte intens. Proteinele și carbohidrații le dau energia necesară pentru a se concentra și a învăța.

Respectul pare să fi scăzut în multe școli din toată lumea. Credeți că acest lucru este legat de faptul că elevii li se adresează profesorilor pe numele mic în loc de adresarea mai oficială, precum doamna Schlossberg sau doamna Jan?

Eu nu pot preda în lipsa respectului. Dar înainte ca un profesor să pretindă respect, acesta trebuie să le arate elevilor ce înseamnă respectul. Înainte de toate, eu păstrez întotdeauna o atitudine respectuoasă față de elevi. Spun întotdeauna „te rog“ când le cer să facă ceva și „mulțumesc“ după ce au răspuns. Țin să mă bucur în fiecare clipă alături de ei pentru că sunt niște oameni extraordinari în miniatură. În clasa mea țin „x-ul magic“. Acesta e pur și simplu o bandă colorată pe covor, în formă de „x“. Dacă un copil a răspuns la o întrebare, îi cer să stea pe „x-ul magic“. Apoi îi trimitem bezele în semn de apreciere. Această idee vine de la un minunat profesor, Michael Brandwein. Acesta consideră că mai întâi trebuie tratat copilul cu respect, înainte de a cere să fii tu însuți tratat cu respect. Nu pot pretinde respect doar pentru că sunt profesor. Munca mea constă în a arăta respect încontinuu, până când devine un automatism la elevi. E posibil ca „x-ul magic“ să nu fie potrivit pentru elevii mai mari, dar ideea în sine poate fi folosită. De asemenea, le vorbesc elevilor pe un ton foarte blând. Le vorbesc în mod repetat despre „puterea cuvintelor“. Dacă îl rog foarte blând pe un elev să înceteze o anumită acțiune, cuvintele mele ar trebui să răsune puternic în mintea acestuia. Toate acestea fac parte din a-i învăța respectul. Deși se poate să fiu de modă veche în ceea ce privește adresarea cu „doamna Schlossberg“, nu cred că adresarea pe numele mic răpește ceva din respectul pe care insist să mi se acorde. Calitatea mea de ființă umană este aceeași cu a elevilor mei. Îi fac să înțeleagă ce ne face să ne simțim bine și ce ne rănește. Încerc prin jocuri de rol să modelez tipul de comportament pe care vreau să îl încurajez. Când vreau să captez atenția elevilor mei, simpla mea prezență ar trebui să fie îndeajuns ca ei să se oprească din ceea ce fac. Fără cuvinte, fără strigăte – doar prezența mea. Acesta este respectul în forma sa cea mai înaltă.

Dacă ați avea de ales la ce școală să vă trimiteți copilul, căror lucruri ar trebui să le fie acordată atenție în compararea școlilor?

Toți părinții ar trebui să pună o mulțime de întrebări în legătură cu acest subiect.

Răspunsurile primite ar trebui să vă ghideze în alegerea unei școli. Ar trebui să cereți să faceți o vizită în timpul orelor. Fiți atenți la copiii de acolo. Par implicați? Par fericiți? Clasele sunt colorate? Există o atmosferă magică? Lucrările copiilor sunt expuse într-o manieră interesantă? V-ați simți bine într-o astfel de clasă? Sunt clasele atrăgătoare? Profesorii par voioși și implicați? Majoritatea școlilor au o declarație programatică ce explică foarte bine rolul școlii respective. De exemplu, o școală care se axează mai mult pe științele umaniste – scris, literatură, artă și muzică – vor preciza acest lucru în declarația lor programatică. Școlile tradiționale vor avea o abordare mai clasică a învățăturii. Aceasta este o abordare mai strictă. E foarte eficientă pentru anumite categorii de copii. Școlile religioase predau etica și valorile pe baza anumitor dogme. Misiunea părintelui este să se gândească ce valori primează în familia sa. Oferă școala sprijin pentru valorile personale și ale familiei dumneavoastră? Dacă da, atunci va fi o alegere fericită.

Cum putem afla dacă copilul are o problemă la școală? Care sunt semnele la care trebuie să fim atenți?

Dacă copilul nu poate descrie în cuvinte problema, fiți atenți la semnele de stres. De exemplu, un copil care e de obicei ascultător devine deodată capricios și îndărătnic. Copilul poate avea tulburări de somn sau se trezește în timpul nopții. Refuzul de a mânca și pierderea apetitului sunt adesea semnale ale stresului. Uneori îi cer unui elev să facă un autoportret în cadrul clasei. Acesta poate servi ca punct de plecare pentru discuție. Când detectați semne de stres, comunicați-le imediat aceasta profesorilor. Exprimați-vă îngrijorările și încercați împreună să găsiți o soluție la problemă.

CAPITOLUL 7

Călătorind cu copiii

Când plec într-o călătorie cu copiii mei, le dau cât de multe informații posibil despre ceea ce se întâmplă. Asta îi face să simtă că dețin controlul. Ca să nu se plictisească, apelez cu plăcere la jucăriile tradiționale. Creioanele colorate, cariocile, Etch A Sketch și cărțile audio sunt de departe preferatele familiei mele. Călătoriile sunt un prilej de detașare și de relaxare. Durează puțin până când copiii se desprind din lumea invadată de internet în care trăim, dar odată ce au făcut-o, e minunat să-i vezi dându-și frâu liber imaginației.

– Veronica Webb, mamă a doi copii

Cândva, pe când Arianna avea șase ani și Addison patru, am mers toți trei și cu mama mea la Miami, Florida. După ce am ajuns în aeroport și am coborât din avion, ne-am îndreptat spre baie. (Este una din regulile mele majore pentru călătorii: când găsești o baie, întotdeauna să-i duci pe copii.) Imediat ce am intrat în baie, am observat că un supraveghetor din aeroport ștergea pe jos cu o substanță de curățat strălucitoare, roz ca o gumă de mestecat, cu un puternic miros de chimicale. Aproape imediat, Addison a spus: „Mami, miroase urât“. Apoi a început blestemata de tuse. Tușea îngrozitor. Era clar că inhalase vapori din detergentul acela roz și aceștia îi afectaseră respirația. A ținut-o așa câteva minute, chiar și după ce am ieșit repede din baie. Am încercat să-i dau să bea apă, dar degeaba. Apoi am ieșit din aeroport ca să luăm mașina închiriată. După ce am urcat, am lăsat geamul în jos, gândindu-mă că tocmai de aer curat avea nevoie Addison. Navea. Continua să tușească și nu părea să-i treacă. În cele din urmă, l-am pus să

tragă o dată din inhalatorul pentru astmatici pe care îl iau cu mine pentru cazuri de urgență – mai ales când plecăm la drum. Nu l-am folosit decât de câteva ori, și nu-mi place s-o fac, dar în situația respectivă am simțit că n-aveam de ales. Eram într-un oraș străin, și Addison avea un acces de tuse. Și, bineînțeles, naveam să risc sănătatea copilului meu când nimic altceva nu mergea. După ce a inhalat, s-a simțit ceva mai bine, dar tot tușea. În momentul acela eram cam agitată. Inima îmi bătea nebunește. Am încercat să gândesc pozitiv, dar în același timp speram și mă rugam ca acea călătorie la Miami să nu includă și o vizită la urgențe. Ne-am învârtit cu mașina căutând un magazin cu produse bio, și m-am bucurat teribil când am zărit unul Whole Foods. I-am lăsat pe copii cu mama în mașină, iar eu m-am repezit înăuntru în căutarea unor lucruri care, m-am gândit eu, ne-ar fi de ajutor, ca de exemplu uleiul esențial de eucalipt. (Am spus ne-ar fi pentru că nu era vorba numai despre Addison. Deși el era cel care suferea fizic, noi, restul, sufeream emoțional. Eram toți în aceeași oală.) După ce am luat repede uleiul esențial, am avut din nou noroc și am văzut un supermarket în același centru comercial unde era și Whole Foods. Am cumpărat de acolo un vaporizator. Când m-am întors la mașină, l-am pus pe Addison să inhaleze uleiul de eucalipt, deoarece se știe că ajută când simți că te sufoci și eliberează căile respiratorii. I-am turnat câteva picături și pe gulerul tricoului, ca să inhaleze până la hotel. Odată ajunși în cameră, am pus uleiul de eucalipt în vaporizatorul pe care îl cumpărasem și am adăugat apă. Așa că mirosul de eucalipt s-a împrăștiat în cameră. Din fericire, toate astea au funcționat. Am relatat acest episod deoarece e un bun exemplu pentru cât de important este să fii pregătit atunci când călătorești cu copiii, mai ales cu unii care au probleme de sănătate. Este și un exemplu despre cum învăț în permanență ceva nou. De exemplu, nu m-aș fi gândit niciodată să includ în mod obișnuit uleiul de eucalipt în trusa mea de voiaj. Îl foloseam acasă, dar nu m-am gândit niciodată să iau și la drum. Dar după experiența din Miami, nu mai merg nicăieri fără el. Familia noastră călătorește adesea în interiorul și în afara Statelor Unite, atât cu ocazia călătoriilor de afaceri ale soțului meu, cât și pentru vacanțe, și facem asta de când copiii aveau șase săptămâni. Se întâmplă adesea și ca soțul meu să fie ocupat, iar copiii să nu aibă școală, așa că merg numai eu cu ei doi. Întotdeauna mi-a plăcut să călătoresc, și simt cumva că am avut o viață de nomad înainte de a avea copiii. Nu trebuie să renunți la a călători, și nu trebuie să fie cu mult mai

complicat doar pentru că ai copii. Cel mai important lucru pe care l-am învățat în anii de când călătoresc împreună cu copiii mei este că dacă nu ești pregătit, asta poate duce la frustrare, stres și anxietate. Dacă ești pregătit pentru orice, devine mai simplu. Nu avem un glob de cristal, ca să știm ce ne rezervă ziua de mâine. Dar organizarea și controlul asupra situației ne pot fi de folos. Iată câteva dintre lucrurile esențiale care ne ajută să facem călătoriile cu copiii mai ușoare, mai sigure și mai distractive.

Evitați emoțiile inutile

Din cauza programului neobișnuit al soțului meu, planurile noastre de vacanță se pot schimba într-o clipită, așa că încerc să nu le spun copiilor cu prea mult timp înainte. Prefer să-i surprind cu o vacanță la care nu se așteptau decât să-i dezamăgesc anulând una de care știau. De aceea aștept până în dimineața călătoriei ca să le spun. Un alt motiv pentru care amân e acela că entuziasmul pentru viitoarea călătorie îi poate împiedica să doarmă sau îi face să pună un milion de întrebări. Așa că trebuie să evităm așteptarea și posibilele dezamăgiri. Nu știi niciodată când vremea, o schimbare de planuri sau un alt factor îți poate anula călătoria.

Simplificați controlul de securitate

• Pregătiți-vă pentru controlul de securitate. Dacă mergeți cu avionul, lăsați-vă o marjă de timp pentru efectuarea controlului. Iar dacă sunteți cu copiii, fiți pregătiți pentru cazul în care ar fi nevoie să se descalțe sau să-și dea jos gecile și luați-le aparatura din genți. Întotdeauna îi las pe copii să treacă înaintea mea prin porțile de control și țin la mine în geantă toate obiectele electronice (iPod, iPad, iTouch, laptop și DVD-playerele portabile). Astfel, sunt singura care trebuie să-și golească geanta, copiii mei nu răscolesc prin rucsacuri și genți.

• Nu vă încărcați cu bagaje. Încerc și să călătoresc fără bagaje grele. Acum, că au mai crescut copiii, mă asigur că pot să-și ducă singuri aproape toate lucrurile. Când erau mai mici, regula era că dacă nu pot duce niște lucruri fără să mă chinui, nu le mai iau. Îmi repetam că nu e o călătorie pentru tot restul vieții, așa că nu era nevoie să car toată casa. • Cumpărați băuturile după ce ați trecut de control. Deoarece nu ai voie să treci prin porțile de control cu apa ta îmbuteliată sau cu alte băuturi, cumpărăm apă când suntem aproape de poarta de îmbarcare. La fel, poți avea o băutură în avion, dar nu va fi servită decât după ce avionul urcă și sunt îndeplinite condițiile de siguranță. Ce te faci dacă ți se face sete, trebuie să iei o vitamină/un medicament sau ai nevoie să-ți clătești gâtlejul înainte? Fiți pregătiți. Dacă mergem cu mașina și avem cu noi pe cineva care de obicei are rău de mașină, iau la mine și un suc cu ghimbir (și o pungă de plastic suficient de mare, în caz că vomită. Ni s-a întâmplat de două ori). • „Tranzitați“ căruciorul. Când Arianna și Addison erau mai mici, luam căruciorul până la poarta de îmbarcare și apoi îi făceam „tranzitul“. Adică îl împingi până la ușa avionului, apoi îl lași într-un loc anume, de unde un angajat al companiei îl ia, îl strânge, și când ajungi la destinație îl găsești la ușa avionului. Îți face viața mult mai ușoară, și îl poți folosi ca să cari lucrurile în interiorul aeroportului, înainte de îmbarcare. (Să aveți doar grijă să nu-l încărcați prea tare, altfel se poate răsturna. Poate fi foarte periculos dacă e și copilul în cărucior; puteți în schimb să aranjați lucruri sub scaunul căruciorului). Dacă aveți doi copii mici, din proprie experiență vă spun că un cărucior dublu nu prea merge în aeroport. În schimb, am luat un adaptor din acela gen skateboard care se poate pune în spatele căruciorului, așa încât Arianna putea să se dea pe rotile în vreme ce Addison stătea în cărucior. Iar dacă ea nu voia, foloseam platforma aceea pentru bagaje.

Să aveți la îndemână gustări (suficiente)

Pentru că sunt alergici și prefer să le dau copiilor mei o mâncare adevărată, nu din avion, sunt obișnuită să avem cu noi mâncare de-a noastră. Și când

călătorim, mă asigur că avem din belșug. În aeroporturi nu se găsește întotdeauna ceea ce pot și ce vor să mănânce copiii mei, ca să nu mai spun că mâncarea de acolo e scumpă. Mai știu și că nu trebuie să contez pe ceea ce se servește în avion. În ultima vreme, cantitatea și calitatea mâncării pe care o oferă variază foarte mult, nu numai de la o companie la alta, dar și de la o cursă la alta. Așa că, dacă la zborul dus găsim ceva ce putem mânca, la întors nu servesc întotdeauna aceeași mâncare. De asemenea, chiar dacă au sau nu alergii alimentare copiii, compania de zbor nu poate servi nici un aliment și nici o băutură până când avionul nu decolează de pe pistă și nu ajunge la o anumită altitudine. Dacă li se face foame copiilor mai devreme – și alor mei li se cam face –, ai încurcat-o dacă nu ai propriile gustări. În plus, s-a mai întâmplat să fim blocați pe pistă din cauza unei întârzieri și ar fi trebuit să mai așteptăm încă 45 de minute sau mai mult până să vină mâncarea. Când am la mine mâncarea de acasă, sunt gata pentru orice întârziere, și scap de un stres în plus, acela de a avea în grijă niște copii prost dispuși. (Noi provocăm stresul, nu copiii noștri. Dăm vina pe cum se poartă ei, dar de fapt e din cauză că nu am fost noi pregătiți.) Concluzia este că, atunci când copiii sunt prost dispuși și flămânzi, călătoria poate fi enervantă pentru voi toți. Când sunt mulțumiți și fericiți, sunteți și voi mulțumiți și fericiți, iar călătoria poate fi chiar distractivă. Printre gustările mele preferate pentru drum sunt sandviciurile cu curcan, sosul de mere, covrigeii, brioșele, chipsurile și jeleurile de fructe. (Pentru că sunt gumoase, jeleurile de fructe îi ajută pe copii să nu li se înfunde urechile la decolare și la aterizare. Și încerc să cumpăr unele cât de cât sănătoase.) Așa după cum aminteam în primul capitol, iau uneori în avion alimente cum ar fi sos de mere și iaurt. Pentru că sunt lichide, în mod normal nu pot fi trecute prin controlul aeroportului, așa încât am la mine o scrisoare datată și semnată de doctorul nostru prin care explică ce alergii au copiii mei și ce alimente trebuie să avem la noi. Mi-a fost de mare ajutor în câteva ocazii.

Alegeți-vă strategic locurile

Când călătoresc doar cu copiii (fără un alt adult), iau bilete la clasa a II-a, ca să fie cât mai rentabil. Iau trei locuri grupate și eu stau în mijloc, ca să pot să am

grijă și de copilul din stânga, și de cel din dreapta. În acest fel scăpăm de întins lucruri peste culoar sau peste brațele străinilor, și nu-i aud pe copii strigând: „Mami, unde mi-e jocul, unde mi-e cartea? Vrei să mi le dai, te rog?“ Stând în mijloc, pot să mă aplec ușor și să ajung la bagajul de mână așezat sub scaunul din față ca să cotrobăi după ce ne trebuie. Soluția asta pare să funcționeze pentru noi și face drumul ceva mai puțin stresant. Suntem la un loc, mulțumiți, sătui și pregătiți! Încerc să nu iau locuri la limita dintre compartimente, unde nu sunt scaune în față, așa că n-ai unde să-ți pui geanta.

Luați cu voi distracția pentru copii

În timpul drumurilor lungi, sau în caz de întârziere, copiii se pot plictisi și nu au stare și, repet, un copil prost dispus poate face ca acea călătorie să fie neplăcută – chiar foarte neplăcută – pentru voi și pentru cei din jur. Când copiii mei erau mai mici, făceam adesea drumul Atlanta–New York și înapoi. Nu știu din ce motiv, zborul spre Atlanta avea întotdeauna întârziere. Primele dăți, nu aveam la mine suficiente lucruri cu care să se joace copiii, și nici ceva gustări, pentru că mă gândisem că vom ajunge la timp. Să spunem doar că n-a fost prea comod. Tot scotoceam prin poșetă ca să văd cu ce-aș putea distra un copilaș de doi ani, având în același timp grijă de un bebeluș. Uneori a fost un breloc cu lanternă, al cărei flash îl proiectam pe spătarul scaunului din fața mea. Fiecare călătorie te învață ce să mai iei cu tine data viitoare, și eu sigur mi-am învățat lecția după zborurile astea: niciodată să nu pleci de acasă fără ceva de mâncare și ceva pentru distracția copiilor, atât pentru drum, cât și după ce ajungeți la destinație.

• Hârtie și markere lavabile. Nu contează cât de mare este copilul, markerele și un bloc de hârtie pot fi o sursă uriașă de distracție. Copiii pot să deseneze, să joace Spânzurătoarea și „X și O“, să-și deseneze conturul mâinilor ori să scrie o povestioară. Da, trăim într-o lume ultratehnologizată, dar clasicele creion și hârtie pot să-i țină pe copii foarte ocupați. Aruncați pur și simplu într-o pungă din plastic un bloc de hârtie sau câteva coli, împreună cu markere, creioane colorate sau carioci, și v-ați aranjat. Dacă aveți copii mici, puteți adăuga și niște abțibilduri, va fi distractiv.

• Un dispozitiv pentru vizionat filme. Poate fi orice, un DVD-player portabil, un laptop, un iPod sau un iPad. Dar dacă este un DVD-player, nu uitați să luați și niște DVD-uri. (Pare elementar, dar mie mi s-a mai întâmplat să uit DVD-urile!) Sau dacă ați descărcat filme, verificați că ele sunt în aparat și că se deschid. Puneți în bagaj și căști, ca să nu-i deranjați pe ceilalți călători cu sonorul de la filmul copilului. (Căștile date sau vândute în avion nu se potrivesc întotdeauna pe capul copilului sau nu sunt compatibile cu dispozitivul tău, pot avea alt fel de mufe.) Chiar dacă nu ești adeptul folosirii electronicelor de către copilul tău, consider-o o excepție, care poate fi salvatoare în caz de întârziere majoră sau de criză (a copilului sau a ta). Și nu uita să încarci aparatele înainte de a pleca de acasă și să iei încărcătoarele cu tine! • O jucărie sau două. Nu e nevoie să împachetezi toată camera copilului sau să umpli o valiză numai cu jucării. Ia doar câteva lucruri potrivite pentru vârsta lui cu care să-și petreacă timpul. Și, dacă se poate, nu-l întreba pe copil ce vrea să iei. Am făcut asta o dată, și Addison a înșfăcat o cutie imensă cu figurine de supereroi (un Buzz Lightyear imens și o cutie întreagă cu personajele din Povestea jucăriilor). E bine câteodată să iei la tine jucării de care copilul uitase; o să fie încântat. (Dacă se satură din nou de ele, în loc să le pui la loc în bagaj, poți oricând să le dai cuiva pe unde mergi sau să le lași în camera de hotel, cu un bilețel pentru cameristă că poate să le păstreze ori să le doneze.) • Cărți. Ai grijă doar să nu fie cartonate și de dimensiuni prea mari, ca să nu-ți îngreunezi bagajul mai tare decât e nevoie. Cărțuliile de jocuri sunt grozave pentru copii și se găsesc pentru toate vârstele, de la simple cărți de colorat și „unește punctele“ la labirinturi și cuvinte încrucișate pentru cei mai mari. Culegerile cu exerciții de matematică și compunere sunt foarte bune și ele, și fac călătoria un pic educativă. Dacă este vreo carte din care copilul tău insistă să-i citești în fiecare seară, nu trebuie s-o cari cu tine. Înregistrează-te citind-o și pune înregistrarea când ești în călătorie. (E minunat să faci asta și când trebuie să pleci la drum fără el, astfel încât să-ți poată auzi vocea cât ești departe.) • Jocuri. Variantele de voiaj ale jocurilor și jocurilor de cărți preferate ale familiei tale sunt ușor de transportat, chiar și într-un bagaj mic de mână, și pot oferi ore întregi de distracție. Pachetul nostru de cărți Uno ne însoțește pretutindeni. Îl pun pur și simplu într-o pungă resigilabilă și-l arunc în

poșetă. Pe când copiii mei învățau să citească și matematica elementară, luam cu mine cartonașe didactice. • Jocuri clasice. De multe ori, când copiii mei erau mici, erau foarte fericiți cu un joc gen Ala-Bala-Portocala. Mai poți să le arăți poze din telefonul tău și să jucați Ghici cine e? • O păturică preferată sau un animăluț din pluș. Dacă este vreo păturică sau un animăluț din pluș pe care copilul trebuie să le aibă ca să poată adormi sau doar ca să se simtă liniștit, luați-le cu voi. Mai ales dacă mergeți într-un loc străin și credeți că o să aibă nevoie de acel obiect ca să se simtă în siguranță și în largul lui. (Dar fiți atenți să nu uitați să le luați înapoi acasă.)

Faceți provizii pentru bebeluși

Pentru niște omuleți așa de mici, se pare că bebelușii au nevoie de tare multe lucruri. Totuși, când copiii mei erau bebeluși, am încercat să iau cu mine numai strictul necesar, cum ar fi scutece, șervețele umede, tampoane pentru sân și lapte praf. Puneam scutecele rămase, nefolosite, într-o pungă de plastic resigilabilă, pe care o foloseam ca sac de gunoi când aveam nevoie să arunc un scutec folosit. Mai luam și pungi de plastic resigilabile de rezervă, puse într-o pungă de plastic resigilabilă, și așa fac și în ziua de azi. Pungile astea sunt bune la orice, de la pus costume de baie ude și lenjerie murdară la pus gustări, depozitat gunoiul sau în caz că îi vine cuiva să vomite.

Luați haine de schimb

Eu am crezut că e un sfat util numai când copiii mei erau foarte mici sau pentru cazul când ar fi avut vreun accident. Dar e valabil și acum, că au crescut, pentru că nu știi niciodată cum se varsă o băutură din cauza unei turbulențe sau din neatenție, sau când se declanșează o diaree subită. Dacă nu aveți hăinuțe de

schimb, copilului o să-i fie frig, n-o să se simtă confortabil și o să vocifereze. Dacă aveți haine de rezervă, îl puteți schimba repede și se va simți bine. Sfatul e util nu numai în ceea ce-i privește pe copii. Eu pun în bagajul de mână și un set de haine de schimb pentru mine. Verific de asemenea să avem hanorace și/sau geci, pentru că, chiar dacă afară e cald, în avion și în aeroport e întotdeauna răcoare, din cauza aerului condiționat. Mai bine să fii înfofolit și să trebuiască să dai jos de pe tine decât să-ți fie frig (sau, și mai rău, să fii nevoit să cumperi un hanorac la suprapreț din aeroport pentru că dârdâie copiii). Dacă plecăm de undeva unde e frig și copiii sunt îmbrăcați de iarnă, dar mergem spre un loc unde e cald, ei își iau pe sub pulovere tricouri sau maiouri, ca să se poată dezbrăca atunci când ajungem. La extrema cealaltă, dacă plecăm de undeva în tricouri cu mânecă scurtă și în pantaloni scurți, pun în bagaj tricouri cu mânecă lungă și hanorace pe care le pot pune pe ei în avion. În bagajele de mână mai sunt și paltonașe și căciuli cu care se pot îmbrăca atunci când ajungem.

Fă-ți propria trusă de voiaj

Fie că plecăm pentru o noapte sau pentru două săptămâni, în partea cealaltă de oraș sau în afara țării, nu plec de acasă fără o trusă de voiaj alcătuită de mine. Ea conține obiectele esențiale pe care le am mereu în caz că se îmbolnăvesc sau se lovesc copiii. Nu se știe niciodată. Pot fi sănătoși când pleci în vacanță, dar se molipsesc de ceva sau se lovesc când ești departe de casă. Dacă nu ai la tine ce trebuie, o să te stresezi și o să te extenuezi alergând după ajutor.

• Un termometru. Odată eram în Caraibe, Arianna avea șase luni, și m-am trezit într-o dimineață că are diaree și îi este cald. L-am sunat pe medicul nostru pediatru, și primul lucru pe care l-a întrebat a fost „Are febră?“ Habar n-am de ce luasem un termometru cu mine, dar mă bucur că l-am luat, și de atunci am unul cu mine în fiecare călătorie. Febra indică ceva, așa că indiferent la ce doctor apelezi ori la ce spital îți duci copilul, temperatura e o informație necesară și importantă.

• Antitermice. Dacă folosiți așa ceva, luați-le cu voi. Eu am la mine și un antitermic clasic, cum e ibuprofen, și o versiune homeopatică. Uneori găsești în alte țări mărcile principale de medicamente antitermice, uneori nu. Magazinele nu sunt mereu deschise atunci când ai nevoie, iar dacă ești în aeroport sau la magazinul de cadouri al hotelului, s-ar putea ca antitermicele să fie scumpe ori să fie alte mărci decât cele cunoscute. • Numere de telefon ale doctorilor. Sunt memorate în telefonul meu mobil, dar tot le am scrise și pe o foaie, pe care o țin în trusa de medicamente/cosmetice, în caz că nu am mobilul la îndemână sau dacă stă altcineva cu copiii. • Brățările medicale ale copiilor. Din cauza alergiilor, le-am luat copiilor mei brățări medicale pe care să le poarte când călătorim. Sunt foarte importante și dacă îi duc la un club al copiilor sau îi las acasă la un prieten. În astfel de situații, eu îi spun unei bone despre alergiile copiilor mei, dar e posibil ca ea să uite să le transmită și celorlalte bone. (Copiii mei poartă brățările și în primele săptămâni de școală, până când învață profesorii ce alergii au, și în timpul excursiilor cu școala, pentru că e posibil ca părinții însoțitori să nu-mi cunoască copiii.) Se găsesc tot felul de brățări medicale drăguțe, la modă, pe care cei mici chiar vor vrea să le poarte. • Brățara mea medicală. Și eu port o brățară medicală în călătorii. Este foarte important s-o am dacă sunt singurul adult care-i însoțește pe copii. Ei știu la ce sunt eu alergică, dar s-ar putea să nu-și amintească într-o situație de criză. • Un inhalator cu albuterol. Deși îl folosim rar, se întâmplă uneori, ca atunci în aeroportul din Miami, să fie necesar. Vreau să fiu pregătită și responsabilă pentru orice eventualitate. • Benadryl și seringi cu epinefrină (EpiPen). Repet, nu sunt specialistă în medicină, dar dacă unul dintre noi are o reacție alergică, vreau să fiu pregătită. Nu uitați să puneți și instrucțiunile de utilizare a EpiPen, în caz că un însoțitor de zbor sau un alt străin trebuie s-o folosească pe voi sau pe copii. Și asigurați-vă că nici unul dintre medicamente nu este expirat. • Cardurile de asigurare de sănătate. Dacă trebuie să mergeți la un doctor când sunteți în deplasare, el nu va avea un dosar cu informațiile voastre, ca

medicul de familie, așa că luați-le cu voi. • Cardurile medicale ale copiilor. Sunt niște carduri pe care medicul meu pediatru ni le-a dat când s-au născut copiii și pe care actualizează, la fiecare control periodic, greutatea, înălțimea și informațiile despre vaccinurile făcute. (Chiar dacă ați ales să nu îi vaccinați, vreți totuși să aveți celelalte informații actualizate și la îndemână.) Eu fotocopiez cardurile, las originalele acasă și iau cu mine copiile. În felul acesta, în caz de urgență medicală, voi ști ce vaccinuri au făcut deja copiii mei. La urma urmei, nu cred că vreți să i se facă un vaccin copilului dacă nu are nevoie, iar dacă, dimpotrivă, nu i s-a istrat un vaccin anume și este o urgență, medicul trebuie să știe și asta. • Remedii homeopatice. Nu uitați să luați cu voi produse cum ar fi crema cu extract de ceai, antiseptică, bună pentru curățarea tăieturilor; ulei de eucalipt, care este bun pentru inhalații și eliberează căile respiratorii, tratează tusea și nasul înfundat; arnică, bună pentru vânătăi și febră musculară; și cremă de gălbenele, pentru tăieturi, arsuri, piele crăpată și julituri. • O trusă homeopatică. Eu am comandat una online. Include o sută de remedii homeopatice, tubulețe mici cu prafuri pe care le puteți lua pentru o multitudine de afecțiuni. Trusa are un remediu pentru orice problemă – de la intoxicații alimentare la înțepături de albină și infecții la urechi – și durează ani întregi. Trusa mai include și o broșură care descrie întrebuințarea fiecărui remediu homeopatic. • O pernuță cu apă caldă/rece. Acest recipient din cauciuc se aplatizează când e gol, așa că nu ocupă mult spațiu în bagaje. Este ideal pentru umplut cu gheață sau cu apă fierbinte, ca să aline febra musculară, întinderile de mușchi, umflăturile și vânătăile. • Brățări cu acupresură. Arată ca niște brățări obișnuite, dar au o biluță de plastic care apasă pe un anumit punct de presiune de pe încheietura mâinii și alină răul de mișcare. Eu am și mărimea pentru adulți, și pentru copii, în caz că i se face cuiva rău. Sunt utile pentru călătoriile cu avionul, mașina, vaporul, trenul – orice implică mișcare. • Pungi de plastic resigilabile. Au un milion de întrebuințări, iar una din ele

este ca pungă cu gheață: umpleți punga pur și simplu cu cuburi de gheață. Le puteți folosi și dacă i se face rău cuiva în mașină, sau dacă cel mic are nevoie să meargă la baie, dar nu este nici o toaletă în apropiere. (Da, puteți folosi o pungă de plastic resigilabilă pentru urină. La urma urmei, cred că e mai sigur pentru copil să stea în mașină decât să iasă să facă pipi pe marginea drumului.) • O scrisoare de consimțământ parental. Oricând călătoresc fără soțul meu, mai ales în afara țării, am grijă să am la mine o hârtie semnată de el, cum că a luat la cunoștință și este de acord să ies din țară singură cu copiii. Este posibil ca autoritățile din aeroport, angajații companiei aeriene ori cei de la Imigrări să n-o ceară, dar ar putea-o face cândva. Vreau să fiu pregătită pentru orice eventualitate.

În cazul în care călătoriți frecvent, vă sugerez să aveți trusa de voiaj pregătită în permanență. Eu n-o desfac niciodată pe a mea; doar o completez dacă am folosit anumite obiecte din ea și verific dacă acelea cu termen de valabilitate – medicamente, unguente, creme – nu sunt prea vechi.

Alegeți cu grijă hotelul

Din cauza alergiilor copiilor mei, încerc să mă cazez la hoteluri unde au un portar non-stop. În acest fel, mă poate ajuta cineva dacă copiii necesită îngrijiri medicale; în general portarii sunt disponibili zi și noapte. Dacă hotelul nu are portar, informați-vă unde se află cel mai apropiat spital. Nu știi niciodată când vei avea nevoie. (Din proprie experiență, de obicei tocmai în toiul nopții se îmbolnăvește careva.)

Luați-vă toate măsurile ca alergiile să nu vă afecteze prea mult călătoria

Am mai menționat acest lucru în primul capitol, dar cred că merită repetat. Dacă mergeți într-o țară a cărei limbă nu o cunoașteți, asigurați-vă că puteți descrie alergiile copiilor în limba respectivă. Încercați să găsiți un localnic care vă vorbește limba – fie înainte de a pleca, fie la hotel. Spuneți-i la ce sunt alergici copiii și întrebați-l cum se traduce în limba lor. Rugați-l să vă și scrie cuvintele pe o hârtie, astfel încât ulterior, la spital sau la cabinetul medical, dacă nu vă faceți înțeleși, să-i arătați doctorului traducerea scrisă. Eu iau cu mine și un ghid de conversație. Există aplicații pe telefon pentru limbi străine, dar mai bine nu depindeți de ele, pentru că e posibil să nu aveți semnal sau să se descarce telefonul. (Pentru mai multe informații, vezi capitolul 1.)

Răspunsuri de la expertul ales de Erica

Sara Keagle a fost însoțitoare de zbor la o mare companie aeriană din Statele Unite timp de 18 ani, iar în ultimii 20 de ani a lucrat în industria transporturilor. Ca atare, a avut ocazia să vadă foarte multe familii călătorind. Aceasta, la care se adaugă pasiunea maternă, o fac o sursă de neprețuit pentru idei și sfaturi de călătorit cu copiii. Pe site-ul său The Flying Pinto (theflyingpinto.com), ea împărtășește din propriile experiențe și oferă o imagine de dincolo de cortină. Ea a mai creat și găzduiește, împreună cu alții, un podcast popular, The Crew Lounge, care le oferă ascultătorilor săi o viziune unică asupra vieții și a carierei unui însoțitor de zbor. Sara a colaborat de asemenea la blogul The Wall Street Journal’s Speak Easy și colaborează cu diverse companii media naționale, printre care USA Today, The Wall Street Journal, MSNBC, The New York Times, Budget Travel, Trip Base și Washington Post. Are o fetiță în vârstă de patru ani.

Sfaturi de călătorie

Care sunt cele mai importante cinci lucruri de pus în geantă când ai un bebeluș?

1. Scutece și șervețele. Regula mea de aur este un scutec pentru fiecare oră de drum plus cinci. Au loc destul de des întârzieri provocate de o defecțiune sau de vreme, și am văzut mulți părinți rămași fără scutece în timp ce erau blocați în avion. Și nu-i nici o plăcere pentru nimeni! Dacă vi se întâmplă, căutați alți călători care au cu ei copii mici. 2. Provizii de mâncare. Dacă alăptați, foarte bine; dacă nu, luați suficient lapte praf. Și aici, destul pentru drum plus o rezervă. Verificați întotdeauna pe site-urile companiilor aeriene dacă laptele praf, laptele și laptele de mamă sunt acceptate în cantități mai mari de un litru. Este o idee bună și să încercați să hrăniți bebelușul în timpul decolării și al coborârii. Îl va ajuta, dacă i se înfundă urechiușele. Zgomotul de la decolare o adormea întotdeauna pe fetița mea. 3. Pungi de plastic resigilabile. Sunt ideale pentru pus scutece folosite și/sau haine murdare. O însoțitoare de zbor nu vă va scăpa niciodată de un scutec murdar, chiar dacă adună gunoiul. Nu pentru că ar fi răuvoitoare. Dar însoțitoarele de zbor umblă cu mâncare, și gunoiul nostru este depozitat în bucătărie, iar normele de igienă prevăd că scutecele murdare vor fi aruncate de pasageri în gunoiul din baie. 4. Haine de rezervă. Luați schimburi pentru cel mic, un tricou în plus pentru mami sau tati și o păturică sau două. 5. Dopuri pentru urechi. Eu iau pentru toți vecinii din avion, în caz că situația scapă de sub control. Mă stresez mai puțin știind că le am.

Care sunt cele mai importante lucruri de pus în geantă când ai un copil de 1–2 ani sau mai mare?

1. Gustări. Alegeți niște gustări sănătoase. Poate credeți că dulciurile ar fi o idee bună în avion, dar e mai bine să le dați copiilor după ce ați ajuns la destinație. E mai bine ca glicemia să nu fluctueze. Nucile, batoanele de

cereale și fructele sunt gustări ideale. Pentru zboruri mai lungi, eu pun la pachet paste integrale (ușor de mâncat cu mâna) și amestecuri de legume congelate (au timp să se dezghețe). Gândiți-vă ce le place copiilor voștri, e sănătos și nu murdărește prea tare. 2. Șervete de masă de unică folosință și șervețele. Le găsiți în majoritatea supermarketurilor și sunt necesare. Dacă puneți unul pe tăblia pliantă după ce ați decolat, copiii pot să mănânce și să se joace la adăpost de bacterii. Îngrijitorii avionului au la dispoziție, în medie, șapte minute ca să facă curat între două curse, așa că tăbliile sunt șterse de obicei o singură dată pe zi. 3. Ceva cu care să-și petreacă timpul copiii. Luați ce îi place copilului vostru. DVD-playere, cărți, albume cu abțibilduri, păpuși din hârtie, creioane triunghiulare (ca să nu se rostogolească) și cărticele de desenat cu carioci care se șterg, astea ar fi niște idei bune. 4. Sticle goale de apă. După ce ați trecut de control, umpleți-vă întotdeauna sticlele la dozatorul de apă. Astfel economisiți timp (pe care s-ar putea să nu-l aveți) și bani (pe recipiente din plastic).

Există o vârstă/un interval de vârstă ideală pentru a începe să călătorim cu copiii?

Dacă aveți ocazia, eu zic că cu cât mai devreme, cu atât mai bine. Stabiliți împreună cu medicul de familie care ar fi momentul potrivit pentru a începe. Fetița mea a mers cu avionul cam o dată la două luni de când era un bebeluș. Adoră să zboare și e unul dintre cei mai buni pasageri pe care-i știu eu, adulți sau copii!

Este nevoie să folosim un scaun auto în avion, și pentru ce vârstă? Sau nu e riscant să ținem bebelușul pe genunchi?

Scaunul auto nu e obligatoriu, dar recomandarea mea este să folosiți unul până

când copilul ajunge la greutatea de 10 kilograme. (Puteți cumpăra o curea care vă permite să-l atașați de troler). În caz de accident sau de turbulență, nu este sigur să țineți bebelușul în brațe, iar dacă faceți asta, vă asumați un risc conștient.

Ce recomanzi pentru urechile copiilor la decolare și la aterizare?

Recomand orice îi face să sugă, de la alăptat la sticlă, suzetă sau gumă de mestecat pentru copiii mai mari. Este important și să bea multă apă, pentru că aerul uscat din cabină poate usca mucusul nazal și atunci e mai probabil ca trompa lui Eustachio (ce reglează presiunea în urechi) să se înfunde. Dacă știți că micuțul are probleme cu urechile sau e răcit, vă recomand să-i istrați ibuprofen cam cu jumătate de oră înainte de decolare și, dacă zborul durează mai mult decât intervalul recomandat pentru următoarea doză, încă o dată la aterizare.

Care sunt cele mai bune locuri din avion când călătorim cu copiii – de exemplu, în spatele avionului, la mijloc, în față? La culoar sau la geam? La capătul compartimentului?

Locurile din spatele avionului sau aproape de baie sunt bune pentru familii, dar dacă aveți un copil mic, unele avioane sunt dotate cu coșulețe pentru bebeluși pe care le montează la capătul compartimentelor pentru perioadele de zbor mai lent. (Verificați la companie când faceți rezervarea.) Am descoperit și că le place să se uite pe geam!

Dar când copilul este alergic la un anumit aliment sau gustare servite în avion (cum ar fi alunele), ce facem în acest caz?

Dacă știți că este alergic la ceva anume, discutați cu reprezentantul companiei de zbor atunci când luați biletul. Chiar dacă ei sunt de acord să nu servească mâncarea la care e alergic copilul vostru, e posibil ca alți pasageri să aibă la ei așa ceva. Eu aș anunța ofițerii de îmbarcare și însoțitoarele de zbor, ca să poată face un anunț. Nu uitați că nu orice companie va fi de acord, așa că asigurați-vă că aveți medicamentele necesare în bagajul de mână, și nu în cele din cală.

Privitor la îmbarcarea copiilor în avion, care sunt argumentele pro și contra urcării înaintea celorlalți pasageri?

Există cu siguranță câteva argumente pro. Vă puteți instala fără să aveți în spate călători care așteaptă și prindeți cele mai bune locuri în compartimentele pentru bagaje de deasupra. Eu prefer să apuc să scot jocurile și ce mi-ar mai fi necesar înainte să se dea semnalul de punere a centurilor. Argumentul contra este că, oricând un copil trebuie să stea locului mai multă vreme, e problematic, și cu cât stă mai mult, cu atât e mai rău. Ideal ar fi să călătorească cu doi adulți. Unul se joacă până în ultimul moment cu copiii în zona de îmbarcare, storcându-i, în cel mai fericit caz, de ultima picătură de energie, în vreme ce al doilea adult (pe post de catâr) îmbarcă toate catrafusele.

Care este cea mai bună metodă de schimbat scutecul unui bebeluș în avion?

Unele avioane au măsuțe de înfășat la baie. Dacă vi se pare absolut necesar să schimbați copilul pe loc, nu-l așezați pe tăblia pliabilă. Amintiți-vă, acestea nu sunt șterse între zboruri.

Dacă zburăm numai noi cu un copil și trebuie să mergem la baie, ce putem face? E bine dacă rugăm o însoțitoare de zbor să aibă grijă de el?

Eu, una, caut o altă mămică din apropiere. Dacă fetița mea doarme, o rog să o supravegheze. Dacă e trează, vine cu mine la baie. O puteți ruga pe însoțitoarea de zbor, dar unele companii au reguli care le interzic însoțitoarelor să țină un bebeluș în brațe. Care este cea mai bună metodă să-i ținem pe copii ocupați în timpul călătoriei cu orice mijloc de transport (avion, mașină, tren)? Depinde de copii. De preferat ar fi orice activitate silențioasă care le place și acasă. Unora le place să se uite la filme, altora să scrie în jurnal, să coloreze sau să scrie în caietele de activități.

Dacă nu ne-am înarmat cu jucării și jocuri, ce sugestii ai ca să nu se plictisească micuții?

Povești sau jocuri creative. Eu am descoperit un joc de memorie grozav, plecând de la un joc de cărți care se cheamă 52 de lucruri de făcut în avion. Cineva începe spunând „Mi-am pus în valiză...“; următorul spune „Mi-am pus în valiză (obiectul menționat de primul jucător și încă unul)“. Și tot așa, fiecare mai adaugă câte un obiect și le repetă pe toate celelalte deja spuse până când cineva uită un cuvânt. Sau îi puteți cere unui vecin un pix și să jucați X și O și/sau Spânzurătoarea folosind spațiile albe de pe broșura de călătorie.

Ce facem dacă nu avem la noi alimente și copilului i se face sete sau foame înainte ca însoțitoarea de zbor să aibă voie să servească ceva?

Nu plecați niciodată de acasă fără ceva de mâncare. Dacă totuși se întâmplă, cumpărați măcar ceva din aeroport. Dacă nu aveți timp și sunteți în criză, explicați-i situația însoțitoarei de zbor. Dar nu uitați că e posibil să nu aibă cum să vă ajute. Și în acest caz, eu, una, aș apela la o altă mămică. Deseori am ajutat mămici care nu aveau ce să le dea copiilor găsind una care avea.

Cum să ameliorăm relațiile cu ceilalți pasageri din avion dacă avem un copil care țipă?

Dopuri pentru urechi. Puneți-vă o punguță cu dopuri în geantă. Asta va sparge gheața, plus că e greu să fii supărat pe cineva care se străduiește. Nu uitați însă că unii vor fi ostili și nervoși indiferent de ce faceți voi ca să îndreptați lucrurile. Se vor mai găsi și unii care cred că orice faceți este greșit. Împărțiți dopurile și faceți cum e mai bine pentru copilul vostru. Bebelușii plâng. Cei mai mărișori fac scene, mai ales dacă sunt stresați, așa că trebuie să aveți grijă și de voi. Pregătiți-vă pentru drum, faceți bagajele din timp, faceți tot posibilul ca micuțul să fie liniștit și relaxat, iar odată ce ați epuizat toate soluțiile, relaxați-vă, știind că în cele din urmă va obosi și probabil va dormi tot restul drumului.

Cum este cel mai bine să pregătim un copil sub doi ani sau unul mai mărișor pentru o călătorie?

Acordați-vă un răgaz. Copiilor li se transmit stările voastre: dacă sunteți stresați, vor fi și ei. Lăsați-vă timp să comunicați pe înțelesul lor și spuneți-le ce-i așteaptă. Implicați-i cât de mult posibil în planificarea călătoriei. Dacă sunt mici, citiți-le din timp cărți despre zbor, arătați-le avioane pe cer și treziți-le entuziasmul pentru călătorie. Pe cei mai mari îi puteți antrena punându-i să vă ajute la împachetat, să facă liste cu ce trebuie luat etc. Dacă mergeți într-un loc nou, duceți-vă la bibliotecă și citiți despre acel loc. De asemenea, avertizați-i din timp pe copii că vor trebui să poarte centura de siguranță pe tot timpul zborului. Dacă sunt preveniți, s-ar putea să fie mai ușor.

Ce sfaturi ai pentru trecerea cu copiii prin controlul aeroportului?

Dacă aveți un bebeluș, luați-vă o eșarfă portbebe. Astfel aveți mâinile libere, și în general agenții de control nu vă vor pune să-l scoateți. Verificați și în acest sens site-urile companiilor. Nu uitați că pot fi cozi lungi la control, mai ales dacă

e sezon de vârf. Copiii își pot pierde răbdarea, așa că gândiți-vă la niște activități. Copiii ar trebui să poarte încălțăminte ușor de dat jos și hăinuțe fără catarame.

Din punctul de vedere al unei însoțitoare de zbor, care ar fi câteva dintre cele mai enervante lucruri pe care le fac părinții călătorind cu copiii, și care ar fi soluțiile?

Cele mai enervante lucruri pe care le fac părinții sunt provocate de lipsa de experiență. Majoritatea nu s-au aflat niciodată într-un spațiu atât de îngust împreună cu copiii lor, decât poate în mașină, și copiii nu se pot mișca. Printre cele mai deranjante lucruri pe care le fac părinții sunt că îi lasă să alerge ca nebunii, să se joace cu butonul pentru chemat însoțitoarea de zbor și (una din obsesiile mele) să facă mizerie și să n-o strângă. Cum poți evita aceste situații? Având la tine ceva care să-i țină ocupați și nedându-le prea multe dulciuri înainte sau în timpul zborului. Dacă vi se pare că veți avea multe de aruncat, cereți-i însoțitoarei de zbor să vă pună un coș de gunoi lângă scaune. Dacă jocurile gălăgioase și jucăriile care fac zgomot mai merg, majoritatea companiilor aeriene impun regula că pentru orice aparat cu sonor aveți nevoie de căști. Există niște căști grozave, concepute anume pentru copii, cu control al volumului (ca să nu le explodeze time). Dacă avem de ales, în ce perioadă a zilei este cel mai bine de călătorit cu copiii (cu orice mijloc de transport)? Cu cât mai devreme, cu atât mai bine. Toți veți fi odihniți, iar dimineața sunt șanse mai mari să plecați la timp. Dimineața sunt mai puține întârzieri. De obicei acestea apar mai târziu în cursul zilei.

Dacă este bolnav copilul și deja am cumpărat bilet, să-l anulăm sau mergem așa, ca să nu pierdem banii?

Asta chiar depinde de voi și de copil. Ce problemă are? Dacă e o ușoară răceală,

eu i-aș da ibuprofen înainte de zbor și gata. Dacă are febră, aș renunța. Nu uitați, veți fi expuși la mulți microbi în timpul călătoriei. Eu aș pune sănătatea copilului mai presus de bani.

Ca persoană din interior, ne poți spune câte ceva despre igiena din avion?

Sigur. Veți intra în cu microbii a sute de persoane doar punând mâna pe ușa de la baie. Cei care fac curat în avion au foarte puțin timp la dispoziție între curse și nu apucă să șteargă mânerele ușilor. Asta înseamnă că dacă aveți cursă la 8.00 p.m. și avionul a mai efectuat încă cinci sau șase zboruri în ziua aceea, fiecare cu câte 140 de călători… faceți și voi socoteala! Sunt microbi din întreaga lume. În primul meu an ca însoțitoare de zbor m-am îmbolnăvit de mai multe ori decât în tot restul vieții mele. Țineți cont de asemenea că, atunci când merg cu avionul, majoritatea oamenilor sunt stresați. Adăugați la asta și oboseala din timpul zborului și... voilà! Tot ce-ți trebuie ca să te îmbolnăvești. Deci iată ce puteți face. Spălați-vă pe mâini, nu puneți mâna pe față și aveți grijă să luați la voi șervețele antibacteriene. Când sunt acasă nu folosesc decât săpun, dar pe drum apelez la produse antibacteriene.

Când călătorim cu un copil de vârstă școlară, e mai bine să-și ducă singur bagajul sau să-l ducem noi?

Până când nu sunteți sigur că este în stare să aibă grijă în permanență de propriul bagaj, faceți ceea ce eu numesc o „valiză de familie“. Depinde în foarte mare măsură de câți ani are copilul vostru și de distanța/durata călătoriei. Dacă cel mic are valijoara lui (e greu de rezistat; sunt tare drăguțe), ghici cine o va căra? Da, voi! Mie în trolerul meu de 50 cm îmi încap hainele mele și suficiente hăinuțe pentru doi copii. Folosesc și o geantă gonflabilă, în care, după ce am ajuns la destinație și am despachetat, pun hainele murdare. Când faceți bagajul pentru întoarcere, apăsați doar pe ea ca să scoateți aerul – nu e nevoie de un aspirator.

Cu câte bagaje ne sfătuiești să călătorim?

Eu recomand cât mai puține posibil. Câte o geantă de mână de 50–56 cm pentru fiecare adult, o geantă cu mânere pentru fiecare adult și o ladă frigorifică pentru gustări. Dacă țin neapărat să ducă și ei ceva, eu le-aș da copiilor un rucsăcel foarte ușor, cu o jucărie de pluș sau altceva foarte ușor în el. Verificați să încapă în geanta voastră dacă e nevoie.

Mai ai și alte sfaturi pentru călătoriile cu copiii?

Da.

• Dacă sunteți singură și aveți mai mulți copii, solicitați ajutor atunci când vă înregistrați. Lumea se gândește în general să ceară o mașinuță electrică după ce aterizează, dar puteți cere una și ca să ajungeți la poarta de îmbarcare. • Alte produse recomandate atunci când mergeți cu avionul cu copiii sunt șampoanele și produsele de baie solide. Nu veți sta cu grijă că s-ar putea să curgă și ușurează trecerea prin controlul de securitate. • Luați lucruri pentru bebeluș atât cât vă trebuie pentru ziua cât sunteți pe drum, iar restul comandați-le pe site-uri specializate, astfel încât să le găsiți când ajungeți la destinație. Veți economisi o grămadă de spațiu în bagaj și nu va fi nevoie să alergați la magazin după o zi lungă pe drum pentru că ați uitat ceva. • Nu uitați, cu cât sunt mai mulți copii, cu atât aveți dreptul la mai multe bagaje de mână (unul de persoană plus poșetă, geantă pentru scutece, geantă frigorifică etc. – adică de fapt două de persoană, una mare, una mică). Nu irosiți dreptul respectiv cu valize mici de copii. Luați în schimb o geantă frigorifică și umplețio cu gustări suficiente pentru ziua respectivă. Există modele atașabile pe care le puteți monta sus pe troler.

• Dincolo de toate acestea, nu uitați să vă bucurați de călătorie. Eu consider zborul cu avionul un mod de a petrece momente prețioase împreună cu familia mea, neîntrerupte de activitățile de rutină. Renunț la tehnologie și mă joc cu copilul meu. • Când urcați în avion, întrebați-o pe însoțitoarea de zbor dacă cel mic ar putea merge să-i salute pe piloți. Celor mai mulți dintre aceștia le place să le arate copiilor puntea de zbor. Nu uitați să vă acordați un răgaz și să vedeți ziua prin ochii copiilor voștri. Poate fi miraculos.

PARTEA A DOUA

Un copil împlinit emoțional

CAPITOLUL 8

Cum să-i crești pe copii în spiritul respectului, al responsabilității și al disciplinei

Am avut de făcut față provocării de a-mi crește singură cele trei fiice. Meseria de părinte nu vine cu un manual de instrucțiuni, dar m-am aruncat cu capul înainte și am făcut tot ce mi-a stat în putință. Mi-am dat seama că pentru a-mi îndeplini cu succes datoria trebuia să mă fac auzită și înțeleasă, așa că mi-am format o voce a autorității care a ajuns să fie respectată și ascultată. Prin stilul acesta autoritar, am câștigat liniște în casă. M-am străduit, pas cu pas, să le dezvolt un caracter bun. Copiii au fost atenți la mine și au înțeles că dacă mă uit într-un fel anume sau dau cumva din cap, nu-i a bună.

– Margie Sherard, mamă a trei fete

Într-o zi, pe când fiica mea avea trei ani, am făcut împreună niște prăjiturele. După ce am făcut compoziția și am copt prăjiturelele, le-am ornat cu glazură roz, apoi Arianna, foarte încântată, a presărat pe deasupra inimioare colorate din fondant. Îi plăceau la nebunie, era teribil de entuziasmată. Am mâncat fiecare câte o prăjiturică delicioasă, iar pe celelalte le-am așezat pe un platou drăguț și le-am pus deoparte, pentru ziua următoare. Fusese un moment extraordinar între noi două. Dar seara, pe când o pregăteam de culcare, Arianna s-a obrăznicit. Nu mai țin minte exact ce a făcut, dar s-a comportat cum nu trebuie. Așa că am amenințat-o: „Dacă mai faci asta“, i-am spus eu cu o voce severă, „prăjiturelele ajung direct la gunoi“. După câteva minute, a făcut tocmai ce o avertizasem să nu facă. Mă

punea la încercare. Amenințarea că arunc prăjiturelele la gunoi îmi cam scăpase fără să mă gândesc. Vai de mine, mi-am zis în sinea mea. O să aruncăm bunătate de prăjiturele! Atunci mi-am dat seama că aș vrea să-mi retrag amenințarea, dar mai știam și că trebuie să fac din acel episod o lecție pentru amândouă. Ea trebuia să învețe că Mami vorbește serios, iar eu trebuia să învăț să fiu consecventă. Așa că n-am dat înapoi. Nu i-am mai dat încă o șansă. Am mers până la capăt. Am dat-o jos din pat pe Arianna (știu că seamănă puțin a episod din Mommy Dearest, dar nu a fost chiar așa de rău!) și am mers spre bucătărie. Ea venea după mine, strigând din toate puterile: „Mama, nu! Nu prăjiturelele mele! Nu!“ M-am ținut tare. Am intrat în bucătărie și am luat platoul cu prăjiturele. Dar n-aveam de gând să le arunc în gunoiul din bucătărie, unde ar fi fost la vedere. Nu, nu. Voiam să vadă că nu glumesc și că prăjiturelele alea chiar dispar, așa că am ieșit pe holul clădirii și am deschis ușa de la ghenă. Trebuia să vadă cu ochii ei cum drăguțele sale prăjituri se pierd în hăul acela întunecat. Țipa și plângea. Mă durea sufletul s-o văd așa, dar știam că e o lecție necesară. Făcea o adevărată scenă. N-a fost plăcut, dar știam că dacă cedez și nu fac ce am zis că fac și nu mă impun, pe viitor spusele mele n-o să mai cântărească mult în ochii ei. Și că s-ar putea să nu mă mai ia în serios când vine vorba de disciplină și de consecințele unui comportament intolerabil. Cealaltă metodă care a dat roade a fost „privirea aceea“: mă uitam la ea într-un fel anume și înțelegea că nu-i a bună. Nu era nevoie să spun nimic. Ajungea să-i arunc „privirea aceea“ și stătea cuminte (bine, de cele mai multe ori). Metoda a funcționat irabil cam până pe la cinci ani. Din păcate, „privirea aceea“ n-a mers și pentru Addison. (La el funcționa mai bine „pusul la colț“ când era mic). Pe el îl făcea doar să plângă. Îl afecta în alt mod, ceea ce m-a învățat că, dacă ai doi copii, nu înseamnă neapărat că la ambii va merge același tip de educație. În prezent, în loc de „privirea aceea“, fac așa: le spun că o să număr până la cinci și că atunci când ajung la cinci, voi pune în practică pedeapsa cu care i-am amenințat. De exemplu, să spunem că Addison joacă un joc video și îl chem la masă. Dacă îl chem de două ori și el tot nu se dezlipește de joc, îi spun: „Încep numărătoarea, și când ajung la cinci, nu mai ai voie să te joci pentru tot restul zilei. Încep să număr. Unu, doi...“ De obicei, până ajung la trei, el deja e cu noi la masă. Procedez așa cu ambii copii. Metoda chiar a funcționat la mine și a fost o adevărată salvare după ce n-a mai mers cu „privirea aceea“.

Iubirea severă nu e lucru ușor. E dureros să-i disciplinezi, dar și să trăiești cu niște copii neascultători. Dar dacă îi menajezi când sunt mititei, pentru că nu vrei să facă o criză, trebuie să fii pregătit să suporți consecințele atunci când ajung la 13, 14 sau 15 ani. Nu spun „da“ la orice când sunt mici pentru că nu vreau să cresc niște copii cărora nu li se poate spune „nu“ când mai cresc. Să spui mereu „da“ e o cale ușoară de a pierde controlul asupra copiilor. Mă întreb adesea de ce oare mamele și tații se tem într-atât de răbufnirile copiilor. De cele mai multe ori, acesta este singurul mod prin care copilul nostru știe să-și exprime emoțiile. Așa învață cum să facă sentimentelor care îl copleșesc adesea. Fiecare copil este unic și reacționează diferit la anumite tipuri de corecție. Eu doar vă împărtășesc aspecte de acasă, din experiența mea, despre copiii mei. Trebuie să aflați ce este bun pentru voi și pentru copiii voștri, dar un lucru e sigur: disciplina e esențială pentru a avea copii fericiți, bine-crescuți (ca să nu mai vorbim despre sănătatea mamelor). E vital să-i menținem sănătoși, dar e la fel de important să ne asigurăm că se dezvoltă emoțional, aspect pe care ne vom axa în a doua parte a cărții.

Puneți-vă în practică amenințările

Este una din soluțiile mele pentru a-mi disciplina copiii. Recent, am observat că se ciondănesc mai mult ca de obicei, și mă săturasem să-i văd așa. Înțeleg că e o diferență de doi ani între ei, că trebuie să împartă aceeași cameră și că ajung să se calce pe nervi reciproc, dar ciondăneala asta permanentă, pentru toate nimicurile, mă adusese la capătul răbdărilor. Așa că le-am luat computerele și jocurile video până la vacanța de primăvară, care era cam peste șase săptămâni. Le-am mai spus și că întâlnirile de joacă sunt anulate până când ajung să se înțeleagă între ei. „Nu mai aveți voie să vă aduceți prietenii acasă dacă nu puteți rezolva situația și nu vă purtați frumos unul cu celălalt“, le-am spus. Mai târziu, în aceeași zi, Addison mi-a zis: „Mami, am hotărât că o să ne înțelegem bine“.

Dar mai auzisem eu din astea. „Vreau să văd ceva concret“, i-am răspuns. Ceea ce vreau să spun e că trebuie să observ la ce țin copiii și să mă folosesc de acele lucruri ca să-i disciplinez. De exemplu, fiul meu e foarte pasionat de consolele lui de jocuri Wii și Xbox, de laptop și în general cam de tot ce e legat de tehnologie, așa încât dacă îl ameninț că îi iau obiectele respective, pare să înțeleagă. Jocurile video nu sunt importante pentru Arianna, însă întâlnirile de joacă, da. După părerea mea, copiii ar trebui să câștige aceste lucruri, nu să le primească pur și simplu. Trebuie să fiu consecventă în educație, la fel cum trebuie să fiu consecventă în iubire.

Cum să faceți ca bunele maniere să conteze

Pentru mine, bunele maniere sunt foarte importante. Lumea s-a schimbat mult față de vremurile când erau copii străbunicii, bunicii noștri sau chiar noi. Însă, doar pentru că lumea se schimbă într-o clipită, iar comunicarea se face în mare măsură prin tehnologii avansate, nu înseamnă că nu mai trebuie să cunoaștem manierele de bază și să le transmitem copiilor noștri. Nu înseamnă că trebuie să ne pierdem abilitatea de a interacționa cu ceilalți. Să ne amintim de Aretha Franklin cântând R-E-S-P-E-C-T. Trebuie să ne respectăm copiii, iar ei trebuie să ne respecte pe noi. Este unul din motivele pentru care copiii mei împart aceeași cameră. Vreau să-i învăț să respecte spațiul și lucrurile altcuiva. Mi-am învățat copiii să privească în ochi pe oricine, de la frizerul de câini la profesorul de pian, inclusiv pe mine și pe tatăl lor. Când se duc să se joace acasă la alt copil, vreau să-i salute pe părinții acestuia, sau pe bonă, înainte de a merge în camera copiilor. Iar când s-a terminat întâlnirea, vreau să-i mulțumească adultului și să-i spună la revedere. Eu așa făceam când eram mică. Foarte mulți copii nici nu-i mai bagă în seamă pe adulții care se află în cameră. Nici măcar cu un simplu „bună“. (Ce mă scoate din sărite e atunci când adultul care îl însoțește nu observă sau nu-i atrage atenția copilului să salute.) Trebuie să-i educăm pe copii să se poarte astfel, și numai noi putem s-o facem. Îmi amintesc că am auzit odată o mămică întrebându-l pe educatorul fiului ei: „Ați putea, vă rog, să-l

învățați pe Aidan să spună te rog și mulțumesc când e acasă?“ Dar nu e de datoria noastră, ca părinți? Nu profesorul trebuie să facă asta. Noi, părinții, suntem dascălul permanent din viața copiilor noștri. Profesorii sunt puși acolo ca să le hrănească mințile și să le stimuleze educația. Ei îi sprijină cu afecțiune și îi formează în răstimpul cât sunt la școală, în grija lor, și le pot consolida buna purtare. Dar cade în sarcina noastră să-i învățăm cum să se poarte. Iar eu, una, iau foarte în serios această sarcină. Recent, am făcut o călătorie cu avionul împreună cu copiii mei, și la sfârșit, o doamnă a venit la mine și mi-a spus: „Aveți niște copii foarte bine-crescuți“. Iam mulțumit, dar în sinea mea mă gândeam: Dar ce fel de copii vezi tu de obicei? Cum ar fi trebuit să se poarte? Și aici ajungem la o altă regulă de-a mea, și anume: dacă nu ai ceea ce eu numesc „instructajul de acasă“, n-o să-l faci la restaurant. Vreau să spun că atunci când suntem acasă, îi învăț pe copii cum să se comporte în lume. Copiii mei compun și mesaje de mulțumire pentru cadouri; din câte știu eu, puțini mai fac asta în ziua de azi. E ceva elementar, dar foarte important. La urma urmei, e chiar așa de greu să scrii un bilețel de mulțumire sau un e-mail ca să mulțumești pentru un cadou și să-ți arăți considerația pentru cineva? Un alt lucru pe care au trebuit să-l învețe copiii mei a fost să spună „scuză-mă“ atunci când vor să mă întrebe ceva în timp ce vorbesc la telefon sau cu un alt adult. Uneori se conformează, dar de multe ori trebuie să le spun: „Nu vezi că vorbesc cu cineva?“ sau „Dacă vezi că mami vorbește cu cineva, trebuie să spui „Îmi cer scuze, mami“. Le-am mai atras atenția și că, numai pentru că spun ei „Îmi cer scuze“, nu înseamnă că o să mă opresc imediat din discuție și o să le las pe toate baltă. Sub multe aspecte, educația și buna-creștere necesită un efort permanent. Nu e ca învățatul la oliță, odată ce și-au dat seama cum funcționează, gata. Sunt unele lucruri pe care trebuie să îi înveți în permanență. Uneori mă simt ca un disc stricat și mă satur eu să mă tot aud reamintindu-le copiilor să facă asta și asta, dar până la urmă învață.

Dați-le responsabilități copiilor

La noi acasă, copiii au sarcini și responsabilități. Dacă nu le îndeplinesc, nu-și primesc alocația de sâmbătă. Îndatoririle lor casnice includ: să-și facă patul, să pună masa, să hrănească câinele, să păstreze curățenia în cameră, să aducă ziarele și (din când în când) să ducă gunoiul. Nu consider că ar trebui răsplătiți copiii pentru lucruri pe care e normal să le facă, așa că nu spun niciodată: „Dacă te îmbraci, îți dau x, y și z“. Nu vreau ca ei să-și îndeplinească sarcinile numai în ideea că vor fi răsplătiți. Vreau să o facă pentru că așa e normal. Îndatoririle sunt parte a reponsabilității de a avea propriul tău pat, un câine etc. Când le dau alocația, mă asigur că ei știu pentru ce e. „Nu e un premiu“, le spun. „Ați muncit pentru ei.“ Că veni vorba despre alocație și despre bani: înainte de a intra într-un magazin le spun copiilor cât pot să cheltuie. Stabilim asta de la bun început, ca să nu fie loc de târguială și de certuri odată ce am intrat. Astfel, copiii mei învață aritmetică și sunt obligați și să se uite la etichetele cu prețul obiectelor pe care și le doresc. Nu le cumpăr ceva de fiecare dată când mergem la magazin, dar când e cazul, așa procedez. Dacă au la ei banii din pușculiță, își pot cumpăra ceva cu aceștia.

Așteptați puțin, până vă calmați

Nu demult, într-o dimineață, m-a sunat șoferul autobuzului școlii ca să-mi spună că ai mei copii se ciondănesc în autobuz, și că nu e prima dată. Șoferul! Am încremenit. Nu mai fusese niciodată cazul să mă sune cineva în privința comportamentului copiilor mei. L-am rugat pe șofer să mi-i dea la telefon și le-am spus: „Ați încurcat-o serios! Vedeți voi când ajungeți acasă“. Când i-am luat de la școală în ziua aceea, le-am spus: „Voi vă dați seama cât e de grav, dacă a fost nevoie să mă sune șoferul autobuzului, când era pe drum, în timpul serviciului, ca să-mi spună cum se poartă copiii mei?“ Nu știu de ce erau așa de puși pe harță, dar e clar că era o problemă care depășise zidurile camerei lor și ale casei și ajunsese până în autobuz, ceea ce era inacceptabil. Că a fost nevoie să mă sune șoferul era un semnal de alarmă pentru

mine. Însemna că trebuia să fiu atentă la ceva sau să procedez altfel. Situația respectivă m-a învățat că a fost bine că n-am reacționat imediat. Am avut timp berechet să mă calmez. De dimineață și până după-amiază la 3, când iam luat de la școală, am avut când să mă gândesc cum să rezolv problema, și am hotărât să nu țip la ei, să nu mă enervez, ci să-i fac să înțeleagă că mi se pare foarte grav și că era intolerabilă purtarea lor. A funcționat. Mai târziu în acea zi, le-am vorbit despre problemă și ei m-au ascultat. Erau numai ochi și urechi. Mai întâi, l-am lăsat pe fiecare să-și prezinte versiunea lui. Apoi le-am spus: „Veți scrie de cincizeci de ori N-o să te mai necăjesc, Arianna și N-o să te mai necăjesc, Addison“. Trebuiau să mai scrie și „Îmi pare rău că team necăjit, Arianna“ și „Îmi pare rău că te-am necăjit, Addison“, și să-mi dea foile cel târziu până duminică dimineața la ora 10. Dacă nu, aveam să le confisc aparatura electronică până după vacanța de primăvară. Când au terminat de scris, i-am ajutat să lipească foile pe pereții camerei lor, ca să aibă sub ochi faptul că au promis să nu se mai poarte așa. Le interzisesem și să se uite la televizor, să folosească telefonul și să se ducă la joacă în weekend. Și mai trebuiau și să îi ceară scuze șoferului de autobuz. Inițial, intenționasem să-i pun să scrie un bilețel de scuze, dar m-am răzgândit: „Mai bine, luni dimineața la prima oră, vă duceți la el, îl priviți drept în ochi și vă cereți scuze pentru felul cum v-ați purtat“. M-am gândit că o să le fie mai greu așa decât să scrie un bilețel și să i-l dea pur și simplu. În încheiere, le-am spus că dacă nu-și revizuiesc comportamentul, o să le donez electronicele unui străin. Știau că nu glumesc, că o să mă țin de cuvânt. Una din întrebările lor nevinovate a fost: „Putem să ștergem informațiile personale de pe ele înainte să le donăm?“ Iar la sfârșit i-am pus să semneze un contract ce prevedea toate sancțiunile de mai sus. I-am pus să-l citească cu voce tare și să-mi confirme că au înțeles, ca să nu poată spune mai târziu: „A, dar n-am știut“. Faptul că m-am abținut să reacționez pe loc mi-a dat răgazul să diger ce s-a întâmplat și să mă gândesc cum să reacționez la faptele lor. În loc să fiu furioasă, am reușit să le vorbesc pe un ton calm, dar ferm. N-am ridicat vocea. Și m-am făcut ascultată. „Când eram la școală, am mers la un moment dat cu autobuzul școlii și mama n-a vorbit niciodată cu șoferul“, le-am spus. „El n-a sunat niciodată la noi acasă.“ Au înțeles. M-am simțit bine rezolvând situația cu calm

și după oarecare reflecție. Cred că de multe ori reacționăm impulsiv și prea în grabă. Mi-a fost de mare ajutor faptul că am aflat dimineața devreme și că a trebuit să amân discuția cu ei până când au ieșit de la școală. De atunci, relația dintre ei s-a îmbunătățit simțitor. Tot se mai ciondănesc, dar nu în fiecare dimineață și în fiecare zi după ore.

Creați un front comun

Acasă la mine, eu sunt tartorul. Când soțul meu îi ceartă pe copii, spune lucruri de genul „Dacă mai faci, îți tai mâna“. Bineînțeles, ei știu că n-o să se întâmple asta, așa încât cred că vor scăpa basma curată cu el. (Și adesea chiar scapă.) Uneori, copiii mei încearcă să profite de asta. Sunt în stare chiar să-l sune la serviciu pentru a-l face să revoce o hotărâre de-a mea. Mă văd nevoită să le spun că mie nu îmi este tată, ci soț. Eu sunt adultul în casă și eu răspund. Când îl implică și pe el, adesea nu-i spun toată povestea. Odată, când îi lăsasem fără electronice până la vacanța de primăvară (care era peste o lună), am auzit-o pe Arianna întrebându-l pe tatăl ei dacă îi dă voie să-i folosească iPhone-ul. „Dar iPod-ul tău ce are?“, a întrebat-o, la care ea a răspuns: „Mami mi l-a luat și nu mai vrea să mi-l dea înapoi“. Nu era varianta completă. Avea să și-l recupereze în vacanța de primăvară – un mic detaliu pe care l-a „omis“.

Dați tonul

Este o vorbă, „Faptele sunt mai elocvente decât vorbele“, și e perfect adevărată când vine vorba de copii. Ei ne privesc în permanență. Sunt oglinzile noastre. De aceea trebuie să-i respectăm, pe ei și pe cei din jur, pentru că ne privesc și ne ascultă mai mult decât credem noi. Conștient sau nu, îi învățăm bunele maniere și cum să se comporte. Acum câțiva ani, fiul meu mi-a atras atenția că mereu îmi verific e-mailul pe

telefon în prezența lor. „Nu-i adevărat“, m-am apărat. Dar, când am început să mă urmăresc, mi-am dat seama că, în timp ce eram cu ei, dădeam telefoane și răspundeam la e-mailuri. Am realizat că îi luam de la școală, le dădeam un pupic mare și o îmbrățișare, îi întrebam cum a fost la școală, și apoi – bum, mă apucam de verificat e-mailurile. Copiii mei m-au taxat pentru asta și aveau dreptate. Ceea ce mi-au spus m-a făcut să-mi dau seama că nu le dedicam 100% din timpul meu. Nu se bucurau de întreaga mea atenție. Acum îmi las uneori BlackBerry-ul acasă, nu îl mai iau când îi duc sau îi aduc de la școală. Îmi venea greu la început, pentru că mă obișnuisem într-atât să stau lipită de el și să fiu mereu în cu ceilalți, dar îmi spun că acelea sunt momente pe care le petrec cu copiii mei. Ce este mai important de-atât?

Învățați-vă copiii să fie exemple pentru prietenii lor

Este important ca fiica și fiul meu să-și învețe prietenii cum să se poarte la noi acasă. Le-am explicat că felul lor de a se purta va modela comportamentul prietenilor lor. Trebuie să arate respect pentru căminul nostru și pentru lucrurile din el. De exemplu, îi spun lui Addison că, atunci când sora lui nu e acasă, trebuie să fie categoric și să le spună prietenilor lui că nu au voie să se atingă de lucrurile ei. Copiii pot fi tare curioși. S-ar putea ca unii să vrea să se joace cu anumite obiecte și să le desfacă (și din greșeală le pot strica), dar i-am reamintit că trebuie să ceri voie ca să te joci sau să pui mâna pe obiectele altcuiva. Copiii mei mai știu acum că e important să-și îndemne prietenii să facă ordine când au terminat joaca. Înainte, prietenii lor plecau și rămâneau vraiște o grămadă de jucării și de jocuri care trebuiau strânse. Acum au învățat să spună: „Facem toți ordine“. La început li s-a părut ciudat, dar când își dau seama că nau chef să strângă singuri (știu că eu n-o să-i ajut, pentru că nu eu am făcut dezordine), le spun celorlalți. Când știu că joaca se apropie de sfârșit, le reamintesc cu blândețe, întrebându-i: „Ați făcut ordine, copii?“ Asta îi încurajează pe copiii mei să-i antreneze pe ceilalți la făcutul curățeniei înainte de a pleca.

Răspunsuri de la expertul ales de Erica

Marianne Williamson este un maestru spiritual apreciat în întreaga lume și autoare de bestselleruri. Șase dintre cele zece cărți publicate de ea au fost pe lista de bestselleruri ale New York Times. Patru dintre acestea au fost nr. 1 în lista de bestselleruri New York Times. A Return to Love este considerată o lectură obligatorie pentru Noua Spiritualitate. Un pasaj din carte, care începe așa: „Teama noastră cea mai mare nu este că nu suntem la înălțimea unei situații. Cea mai mare teamă a noastră este că suntem cumplit de puternici...“ – atribuită adesea, în mod eronat, lui Nelson Mandela –, este considerat imnul generației contemporane de cercetători. Cel mai recent bestseller New York Times al lui Marianne este A Course in Weight Loss: 21 Spiritual Lessons for Surrendering Your Weight Forever, care a fost selectat de Oprah pentru lista ei cu lucrurile favorite pe anul 2010. Printre celelalte titluri se numără The Age of Miracles [Vârsta miracolelor, tradusă în română], Everyday Grace [Grația de fiecare zi], A Woman’s Worth, Illuminata, Healing the Soul of America și The Gift of Change. Marianne s-a născut în Houston, Texas. În anul 1989 a fondat Proiectul Angel Food, un program prin care persoanelor imobilizate bolnave de SIDA din regiunea Los Angelesului li se duce mâncare la domiciliu. În prezent, Proiectul Angel Food deservește zilnic peste o mie de persoane. În decembrie 2006, un sondaj efectuat de revista Newsweek a desemnat-o printre cei mai influenți 50 „baby boomers“. Marianne are o fiică.

Educați cu iubire

Care este legătura dintre spiritualitate și educația copiilor?

Cred că scopul este să modelăm principiile universului pentru copiii noștri. Pe de o parte, universul este iubire infinită. Pe de altă parte, există consecințe, iar regula cauză–efect se aplică tuturor lucrurilor pe care le facem. În existența copiilor, la fel ca în a adulților, un univers plin de o infinită iubire este cel mai

bine parcurs cu intenția și cu dorința de a face lucrul corect.

Care este rolul unei mame sau al unui tată în educația copiilor?

Prea multor oameni le e frică în prezent să-și exercite rolul de părinte; așa că, după părerea mea, ajung să fie mai puțin decât părinți. De unde să știe un copilaș să spună „bună“, „te rog“ și „mulțumesc“ dacă nu-l învață cineva – și da, dacă este nevoie, atunci când sunt foarte mici, insistând în acest sens? Să-l învățăm bunele maniere este un dar pentru copilul nostru; îi va fi de folos mai târziu. Întradevăr, când sunt micuți nu înțeleg de ce sunt importante bunele maniere, dar mai târziu în viață vor fi astfel pregătiți să câștige mai mult, să reușească într-o mai mare măsură, dacă au aceste deprinderi de relații interumane. La fel și în ce privește somnul suficient, a spune adevărul, a nu fura ori a nu minți, a-ți face ordine în cameră, a fi sârguincios la școală, a te juca frumos cu ceilalți ș.a.m.d. Nu este corect să-i împovărezi pe copii lăsând lucrurile de felul acesta la alegerea lor sau așteptându-te ca ei să înțeleagă cât de teribil de importante sunt pentru tot restul vieții lor. Educația, atunci când e făcută cu seriozitate, precum și cu iubire, este un dar făcut de părinte copilului.

Cum îi sfătuiești pe părinți să-și disciplineze copiii, dintr-o perspectivă spirituală?

Disciplina nu este ceva rău. Cel mai bine disciplinăm modelând disciplina iubirii. Dar iubirea disciplinează. Scopul suprem este să cultivăm în copilul nostru un echilibru organic de a trăi corect, dar până când acest simț se dezvoltă pe deplin în interiorul lor, este de datoria noastră să ținem cârma micii lor corăbii. Și e de folos întotdeauna să le explicăm, pe înțelesul lor, motivele pentru care le cerem ceva. „Insist să rămâi acasă în după-amiaza asta pentru că ești obosit și ai amețeli. Știu că ți se pare că n-ai nevoie de somnic, dar eu sunt mama ta și știu că ai. Și eu știu mai multe despre lucrurile astea, pentru că sunt om mare și sunt

mămica ta. Îmi pare rău dacă ești supărat din cauza asta, și ai voie să fii supărat. Dar rămâi acasă și te odihnești, și îți promit că o să ai un somn dulce. Și, da, o să-ți citesc din nou Cartea iepurașului. Hai să mergem s-o căutăm.“

Este ceva rău în a le spune „Nu“ copiilor tăi?

Nu! Iubirea ne face mereu să dăm un răspuns plin de iubire, dar uneori în viață acesta este „Nu“. Oricine nu îi refuză nimic copilului său îi face un deserviciu, pentru că într-o bună zi acel copil va pleca din casa părintească și va ieși în lume, unde unii îi vor spune nu. Dacă-i învățăm pe copii să respecte autoritatea corectă, le facem un bine, iar când sunt mici, autoritatea suntem noi (și profesorul la școală etc.). Un copil lipsit de experiența emoțională și psihică de a întâmpina și refuzuri va deveni un adult prost-crescut, căruia i se pare că i se cuvine orice, care nu este în stare să lucreze în echipă și căruia îi lipsesc reperele. În general, cineva care nu e destinat succesului. Acestea fiind spuse, oricând putem spune „Da, fă așa“ în loc de „Nu, nu face așa“, este grozav. Cineva m-a învățat asta pe când fiica mea era foarte mică, și a fost un sfat foarte util. „Pune vasele în chiuvetă, dragă“ sună mult mai bine decât: „Să nu lași niciodată vasele murdare pe masă“.

Influențează atitudinea noastră ca părinți modul în care ne educăm copiii și cât de eficienți suntem?

Sigur că da. Iar asta include și faptul că trebuie să înțelegem că le suntem mamă sau tată, nu cel mai bun prieten.

Cum sugerezi că ar trebui să-i învățăm pe copii respectul față de ceilalți?

În primul rând, și mai ales, explicându-le „de ce“. Cel mai bine e să începem să-i

învățăm principiile spirituale ale vieții de la o vârstă foarte fragedă. „Știi, scumpul meu, tot ceea ce facem ni se întoarce. Știai asta? Dacă mă port frumos cu prietenul meu, el se va purta și mai frumos cu mine! Dacă sunt rea cu prietenul meu, va fi și el rău cu mine!“

PĂRINTELE: Te-am văzut cumva luându-i mingea lui Joshua? De asta plânge? COPILUL: [Stă îmbufnat] PĂRINTELE: Scumpule, așa a fost? De ce-ai făcut asta? COPILUL: Pentru că voiam mingea! PĂRINTELE: Joshua știa asta? COPILUL: Nu. PĂRINTELE: Și atunci de ce nu i-ai spus? COPILUL: Nu știu. PĂRINTELE: Păi atunci, dacă nu știa că o vrei și i-ai luat-o pur și simplu, nu ți se pare normal să plângă? Tu n-ai plânge dacă ți-ar face cineva la fel? COPILUL: Ba da... PĂRINTELE: Atunci hai să mergem să vorbim cu Joshua, bine? Și poți să-ți ceri scuze de la el! Vino, dragul meu! Merg și eu cu tine...

Dacă ai avea ocazia să-ți crești din nou copilul, există ceva ce ai face altfel?

Întâi de toate, regret fiecare moment pe care l-am petrecut departe de fiica mea în primii ei cinci ani de viață. Acum înțeleg pe deplin că, până la vârsta de cinci ani, tot ceea ce noi spunem și facem merge direct în căpșorul lor și devine

esențial. Nu m-am dăruit emoțional maternității atât cât aș fi dorit, și asta aș face dacă aș avea o a doua șansă.

Care sunt câteva metode prin care le putem insufla copiilor noștri simțul răspunderii?

Trebuie să-i facem să înțeleagă că au o răspundere față de noi și de restul familiei. Asigurându-ne că se comportă responsabil cu ceilalți copii, cu hainele lor, cu propriul lor corp, cu spațiul lor. Cu cât punem mai mult în practică aceste lucruri când sunt foarte mici, cu atât devine mai ușor ulterior. Dacă aștepți până la vârsta când „dau ochii peste cap“, e cam greu să începi cu „Chiar ar fi cazul ca tu să...“

Cum putem să-i învățăm spiritualitatea pe copii?

Cea mai bună cale de a-i învăța pe copii spiritualitatea este de a o adapta contextului. • Faceți-vă rugăciunea împreună cu ei înainte de culcare. • Rugați-vă alături de ei atunci când au o problemă. „A, știu! Haideți să ne rugăm și să-i cerem Domnului o minune!“ Și apoi rugați-vă. • Învățați-i iertarea. „Păi, dacă Jimmy a fost obraznic la școală azi, trebuie să fie foarte trist. Poate că și casa lui e tristă, sau mămica și tăticul lui sunt triști. Să ne rugăm pentru el!“ Și apoi rugați-vă. • Învățați-i să se roage pentru vindecare. „O să te duc la doctor dacă nu te simți mai bine în curând. Acum hai să spunem o rugăciune și să-l rugăm pe Domnul să-ți treacă durerea de burtică“. Și apoi rugați-vă.

Ai câteva lecții pentru părinți pe care ni le poți împărtăși din propria experiență?

Consider că adolescența implică riscuri serioase în America zilelor noastre. Nu contează în ce mediu socioeconomic trăiți, nu vă amăgiți singuri: mai des decât credeți, în baia școlii se găsesc cristale de metamfetamină. Așa că eu cred că unii dintre noi au tendința să se culce pe-o ureche înainte de a fi cazul. Doar pentru că un copil știe să traverseze strada singur nu înseamnă că e și în siguranță. Iar fetele nu ar trebui să meargă nicăieri singure. Ar trebui să fie mereu măcar o altă fată cu ele. Chiar și la farmacie. În cazul meu, la un moment dat am avut încredere să i-o încredințez pe fata mea cuiva în care n-ar fi trebuit să am deloc încredere. Când era mică, eram obsedată să verific CV-urile, să obțin referințe etc. Dar când a ajuns adolescentă, am început s-o las mai moale, și a fost o greșeală.

Cum putem să disciplinăm fără a ne simți vinovați?

Nu ar trebui să ne simțim vinovați decât dacă facem ceva greșit. Odată ce înțelegi că disciplina făcută cum trebuie, cu afecțiune, este un gest de iubire, nu te vei mai simți vinovat. Iar copiii vor întotdeauna să ne facă să ne simțim vinovați pentru că i-am pus să facă ceva împotriva voinței lor. Trebuie să învățați să luați asta în glumă, să treceți peste accesul lor temporar de ură. Este unul din momentele acelea, „o să-mi mulțumești mai târziu“.

CAPITOLUL 9

Alimentați curiozitatea copilului

Organizați ieșiri și puneți la dispoziția copiilor instrumente cum ar fi culori pentru pictură, hârtie, piese Lego, cursuri etc. Creați oportunități pentru ei și observați-le reacțiile. Încurajați-le creativitatea. Faceți lucruri împreună. M-am asigurat întotdeauna că avem în casă instrumente muzicale. Am făcut lucru manual. Am colorat și am dansat prin casă (cu fiul meu). Când s-a arătat interesat de tobe, am cumpărat un set ieftin de plastic, iar când a împlinit patru ani, l-am dat la cursuri.

– Pattie Mallette

Când copiii mei erau de vârstă preșcolară era destul de greu să găsesc activități creative pentru ei. Pe atunci, dacă desenam cu un creion colorat pe o bucată de hârtie, era interesant să urmărească cum apare conturul pe hârtie. Le plăcea mult să modeleze forme diferite și să ruleze plastilină colorată (Recunosc, îmi plăcea și mie!). Puteam de asemenea să inventez jocuri și activități pentru ei. De exemplu, luam paie, le tăiam și spuneam: „Să le lipim pe o coală“, iar asta era o activitate pasionantă. Le plăceau și jocurile cu tablă și pioni, preferatele lor erau Lumea lui Candy și jocurile de memorie.

Organizați ieșiri

Am încercat să le stimulez creativitatea prin ieșiri simple. Nu vorbesc despre ieșiri departe de casă sau care necesită mulți bani. O plimbare în jurul blocului sau până la colțul străzii poate aduce conversații și observații interesante. Sau puteți merge la un muzeu ori la o galerie de artă. Nu le spuneți copiilor unde mergeți, ci doar câteva cuvinte, cum ar fi: „Mergem undeva și, când ajungem acolo, mă vei ajuta să găsesc niște lucruri“. În felul acesta ei trăiesc o aventură și sunt încurajați să observe lucrurile din jurul lor. Am făcut deseori așa cu Arianna și Addison, astfel încât ei să vadă și să treacă prin multe situații, să vadă multe imagini care să le stimuleze mintea. Puneam prânzul la pachet, eram deci pregătită pentru o oprire în parc și încercam să îi fac să se simtă bine și să se implice în activități jucând jocuri cum ar „Ce spionez“ la muzeu sau aduceam carioci și hârtie și îi puneam să deseneze ce au văzut. Nu trebuie să petreceți ore întregi la muzeu – nu e ceva foarte atrăgător pentru copiii mici. Chiar și o vizită scurtă aduce beneficii. Uneori mergeam la muzeu fără un scop anume sau ne uitam prin magazinul cu suvenire. Deseori vizitele acelea ne tentau să vizităm o anumită expoziție, pentru că vedeam un tricou sau o carte care ne interesa. Am încercat de asemenea să caut expoziții interactive – îmi amintesc de una la care copiii stăteau pe o plută de bambus și pluteau pe un râu improvizat – sau pe cele ce includeau lucrurile pe care le iubeau micuții mei, cum ar fi elicoptere pe tavan. În mașină sau în drumul spre casă îi întrebam pe copii: „Ce v-a plăcut la expoziția de azi?“ sau „Vreți să mai mergem acolo?“ Alteori mergeam acasă și îi rugam să deseneze ceea ce au văzut.

Fiți creativi cu obiectele din casă

Vasele și tigăile sunt minunate pentru copiii mai mici, cum ar fi preșcolarii. Aceste obiecte de la bucătărie îi țin ocupați pe micuți în timp ce gătiți sau trebuie să faceți altceva în casă. Dați-le mai multe vase și capace, iar ei vor încerca să descopere ce capac se potrivește la fiecare vas. Pot să facă melodii ritmate dacă lovesc linguri de lemn de vase. Puteți umple un vas de plastic cu apă cu săpun și să lăsați copilul să își creeze propriul proiect adăugând ketchup, ulei, fasole, orez și așa mai departe. Joaca cu vase de bucătărie este la îndemână și le dă copiilor

posibilitatea să fie creativi. Chiar și cele mai obișnuite obiecte din casă pot stimula imaginația copiilor. Îmi amintesc că într-o zi, când copiii erau mai mici, am primit o cutie cu obiecte pe care le comandasem. După ce am golit cutia, Addison s-a băgat în ea, iar Arianna îl împingea prin casă. Apoi au făcut un colet din ea și jocul s-a transformat în „Unde este Addison?“ Câteva zile mai târziu, Addison colora pe cutie. A stat prin casă o săptămână sau două, apoi am aruncat-o.

Faceți ca activitățile creative să fie ușoare

Acum, când copiii mei sunt la școală, uneori nu este atât de ușor să îi antrenez în activități creative. Ei doresc să fie provocați și implicați. Am observat că nu mai scot jocurile la fel de des ca înainte. Am încercat să schimb locul jocurilor pe rafturi, unele fiind mai vizibile decât altele, dar nu a fost de mare ajutor. Cred că, indiferent de vârsta copilului, este mai greu să îi implici în activități creative întro lume consumată de tehnologie. Nu mă deranjează tehnologia dacă este prezentă în mică măsură, dar poate duce la activități strict independente. Mă refer la jocurile video pe care copiii le joacă în camera lor și din cauza cărora pot deveni retrași și izolați. Pentru a evita acest lucru, atunci când copiii stau la calculator sau folosesc alte dispozitive electronice, încerc să îi fac să nu stea în camera lor. Îi pun să își folosească dispozitivele într-o cameră unde suntem împreună, cum ar fi în biroul meu sau la bucătărie. Nu fac asta numai pentru a-i putea observa și a controla la ce se uită, dar și ca să evit să fie izolați. Altfel, riscă să devină singuratici, să se simtă izolați și, în loc să socializeze, să devină din ce în ce mai atrași de un aparat, nu sunt conectați la spiritul uman. Copiii mei trebuie împinși puțin pentru a fi creativi, încerc așadar ca activitățile creative să fie mai ușoare și mai accesibile. Avem o masă mică pentru pictură în bucătărie, cu scaune mici, de când erau ei mai mici. I-am găsit un loc în bucătărie pentru a le încuraja creativitatea. Pe ea sunt mereu hârtie, carioci și abțibilduri. Am descoperit că dacă las lucrurile astea într-un dulap, copiii nu le iau niciodată, dar dacă sunt la vedere, îi încurajează să se exprime. Acum ei scriu și desenează chiar și pe masă și nu mă supăr, pentru că este masa lor. Îmi place să văd ce idei le vin. Ariannei îi place să scrie, așa că ea scrie povești, iar lui

Addison îi place să deseneze, așa că își face o versiune proprie de carte, lucruri pe care nu le făceau când instrumentele acestea erau strânse. Țin prin preajmă și seturi de creație, cum ar fi un set pentru felicitări, un set pentru capsat și materiale atractive cum ar fi lipici, bucăți de țesături și foarfece. Deseori, eu trebuie să fiu cea care îi împinge pe copii să aibă activități creative, dar odată ce încep, pare să le placă. Este important să vă învățați copiii să stea într-un loc, să se bucure de liniște și să învețe să găsească singuri activități ca să se simtă bine.

Aduceți jocurile

Copiilor și mie ne place mult să jucăm jocuri împreună. În afară de Uno, un joc de cărți pe care îl luăm peste tot cu noi, țin în poșetă carioci și hârtie, așa că atunci când mergem la restaurant sau suntem într-o sală de așteptare, copiii pot juca Tic Tac sau Spânzurătoarea. Jucăm și Eu spionez, Ai prefera să… sau un alt joc pe care copiii îl numesc Cât de bine mă cunoști? (pentru acest joc ei aleg o persoană din cameră și trebuie să spună cât de bine cunosc acea persoană, de exemplu, care este culoarea preferată, programul TV sau mâncarea preferată a acesteia, sau trebuie să răspundă la întrebări cum ar fi dacă persoana ar vrea să meargă în Italia ori să mănânce pizza sau paste. Gătim și facem prăjituri împreună pentru a fi creativi. Jocurile Lego sunt o metodă minunată pentru stimularea creativității, ca să nu mai spunem de ajutorul pe care îl dau copiilor în ce privește dezvoltarea abilităților motorii fine. Sunt seturi cu care se joacă ani la rând și totodată unele dintre jucăriile care par să crească odată cu ei. Addison este obsedat de Lego și îmi place mult să văd creațiile sale. Jocurile Lego sunt și dificile, pentru că sunt ambalate în seturi diferite, unele conțin numai piese, iar altele oferă instrucțiuni pentru construirea unui anumit obiect. Lui Addison îi plac acestea din urmă și înțeleg de ce. Este o adevărată provocare să răstorni o pungă plină de piese Lego și să creezi un obiect real cu care te poți juca, cum ar fi o mașină, un sediu de pompieri, o casă sau un personaj dintr-un film. Unele seturi sunt dificil de construit și enervante, dar pentru mine asta face parte din procesul de creație.

Încurajați-le preferințele

Când vine vorba să găsesc activitățile care le plac copiilor mei, acum, când sunt mai mari, mi-am dat seama că este important să fiu atentă la ce iubesc copiii și să încurajez acele activități creative. Concentrați-vă pe activitățile la care sunt buni, nu pe cele la care doriți să fie buni. Este o diferență și este important să fiți conștienți de ea. De exemplu, este posibil să doriți să joace baseball, dar copilul mai degrabă se joacă cu piesele Lego; ajutați-l să se dezvolte la asta. Sau poate fiicei dumneavoastră îi place să își dea unghiile cu ojă, așa cum îi place Ariannei. La început mă înnebunea mirosul, dar mi-am dat seama că era o activitate creativă pentru ea, așa că odată am așezat-o într-o zonă bine aerisită și i-am explicat că nu poate folosi oja de unghii la ea în dormitor, unde ar fi inhalat acel miros în timp ce dormea, dar am acceptat că era o activitate creativă pe care ea dorea să o facă. (Și este ceva la care a devenit destul de bună. I-a venit recent ideea să folosească scobitori pentru a face puncte pe unghii, iar acum își colorează fiecare unghie, de la mână sau de la picior, cu o culoare diferită.) Un mod de a cultiva o activitate îndrăgită de copil este să căutați cursuri în zonă. Veți fi surprinși să descoperiți câte lucruri există. De exemplu, pentru că Addison este răbdător și foarte atent la toate detaliile legate de piesele Lego, am căutat și am găsit un curs de robotică pentru el, la care folosesc piese Lego și pun baterii înăuntru. Nu auzisem de robotică până ce nu am făcut căutări, și s-a dovedit a fi perfect pentru el.

Încurajați lectura

Cărțile sunt un alt mod de a le induce copiilor o stare creativă, indiferent de vârsta lor. Când copiii mei învățau să meargă, nu plecam niciodată din casă fără o carte. Țineam mereu o carte în geanta cu scutece sau cu șervețele și o scoteam și citeam când eram pe drum. Sau jucam un joc cu ea întrebându-i pe copii unde vedeau anumite forme, culori sau rugându-i să găsească obiecte de pe pagină.

Am luat chiar și cărți speciale pentru baie. Un lucru simplu, cum ar fi să stați împreună cu copilul pe o bancă sau în cadă cu o carte, este surprinzător de amuzant pentru amândoi. Pentru copiii mici, nu aveți nevoie întotdeauna de o carte pentru a-i atrage. Alegeți doar o fotografie pe care o aveți în telefon și spuneți-le să vă arate anumite lucruri. Pe măsură ce copiii au crescut și au învățat să citească, cărțile au continuat să fie o modalitate plăcută de petrecere a timpului, căci ei îmi pot citi mie, iar eu le pot citi lor.

Jucați jocuri în mașină

Când suntem în mașină, fac ca atmosfera să fie antrenantă și creativă cu ajutorul mai multor jocuri. Copiii prietenei mele ne-au învățat câteva jocuri în care încercăm să descoperim cât de multe numere de mașină din alte zone vedem sau câte nume de companii aeriene știm. Se pot încerca și alte variante – câte nume de străzi ne aducem aminte sau câte adrese de-ale prietenilor știm.

Lăsați-i să se îmbrace singuri

Cred de asemenea că este bine să lăsăm copiii să poarte ce haine doresc. Poate părea că nu are legătură cu subiectul, dar consider că face parte din procesul de învățare a libertății de exprimare. Nu încerc să dețin controlul asupra hainelor pe care le poartă copiii mei – chiar dacă nu se potrivesc. (Dar mă asigur că sunt haine potrivite pentru vremea de afară sau locul în care mergem. De exemplu, dacă mergem la un restaurant, trebuie să poarte haine decente, nu hainele pe care le-ar purta în parc.) Părinții pot controla situația când fac cumpărăturile pentru copii – cumpăr ce haine doresc să aibă copiii mei, ce le stă bine și ce cred că este potrivit –, dar când trebuie să se îmbrace, este alegerea lor. Nu numai că face parte din a-și exprima creativitatea, dar îi învață și să ia decizii. Îi încurajez să ia propriile decizii. Este dreptul lor.

Fiecare copil are propriul stil și gust, iar eu îl încurajez în acest sens. Copiii știu ce le place și ce nu le place. Fiica mea este la vârsta la care trebuie să o iau cu mine ca să probeze hainele; nu pot să presupun doar că i se va potrivi ceva. Deseori alege lucrurile pe care le preferă, nu neapărat ce îmi place mie, și o las să facă cum dorește. Mă opun numai dacă o haină nu este potrivită pentru vârsta ei.

Apreciați-le eforturile

Când este vorba despre lucrările de artă pe care le fac copiii, fie că sunt lucrări de la școală sau de acasă, cred că trebuie expuse. Nu trebuie să le puneți o ramă scumpă sau să le așezați într-un loc foarte vizibil din casă. Dar atârnați-le undeva. Se vor simți mândri și le va arăta că nu vă este rușine de ei. Eu înrămez și găsesc un loc pentru toate lucrările copiilor. Se păstrează și memoria acelor vremuri vie pentru noi.

Răspunsuri de la expertul ales de Erica

În cele ce urmează, profesoara mea din clasa a cincea, Jan Schlossberg, răspunde la mai multe întrebări, de data aceasta despre cultivarea creativității copiilor. Ca profesor cu experiență de treizeci de ani, are multă înțelepciune de împărtășit.

Copiii creativi

Ținând cont de tehnologia avansată de astăzi și de multele lucruri care sunt la dispoziția copiilor acum, ce efecte vedeți asupra copiilor (pozitive sau negative)?

Sunt vremuri palpitante pentru a crește. Copiii noștri sunt mai sofisticați și mai informați, deoarece tehnologia le permite să găsească răspunsurile imediat. Copiii sunt mai pricepuți la tehnologie. Acesta este, evident, un lucru bun. Programele pe calculator încurajează deseori gândirea analitică. Multe programe încurajează gândirea creativă și liberă. Ca profesoară, folosesc deseori calculatorul pentru a face predarea mai atractivă.

Ce impact credeți că poate avea tehnologia asupra creativității copiilor noștri?

Cred că este extrem de important pentru un copil să experimenteze pictura întâi cu pensule, culori și hârtie. Experiențele de bază cu materiale artistice sunt extrem de importante pentru dezvoltarea copilului. Joaca cu plastilină, hârtie colorată și creioane colorate le dă voie copiilor să se distreze. Acest tip de gândire deschisă nu are noțiunea de „bun sau rău“. Dacă dorește să deseneze un dovleac triunghiular mov, copilul poate să o facă. Totuși, cred că tehnologia încurajează gândirea creativă. De exemplu, sunt programe de arhitectură uimitoare care încurajează lucrul cu designul, formele și funcțiile. Sunt multe programe inspirate de scriere care pun bazele scrisului. Așa cum se întâmplă cu toate celelalte în viață, calculatoarele trebuie utilizate cu măsură. Dacă sunt folosite ca singura sursă de gândire creativă, atunci aceasta este o alegere îndoielnică. Pentru echilibru, copilul are nevoie atât de experiențele de bază, cât și de provocările tehnologiei.

Cum pot părinții să controleze tehnologia folosită de copiii lor, astfel încât aceștia să nu se izoleze?

Părinții trebuie să fie pe deplin conștienți de timpul pe care îl petrec copiii la calculator. Pentru primii zece ani, ai mei au avut voie numai la calculatorul familiei. Eu supravegheam mereu și ei știau ce pagini pot accesa pe internet. Am

avut multe discuții despre pericolele internetului. Când copiii au crescut, le-au crescut și responsabilitățile și libertatea. Am permis să aibă calculator la ei în cameră, dar cu următoarea regulă: toate ușile trebuie să rămână deschise. Erau conștienți de consecințe dacă îmi înșelau încrederea. Abordarea trebuie să fie una plină de bun-simț. Copiii în creștere trebuie să facă un sport de echipă, să joace tenis sau golf. Trebuie să aibă prieteni de joacă. Trebuie să alerge, să sară și să se joace în nisip. Trebuie să meargă la filme și să citească multe cărți. Nu ar trebui să stea la calculator nelimitat. Nu i-aș da voie unui copil să aibă un BlackBerry. Utilizarea nesupravegheată a internetului aduce multe probleme. Comunicarea este cheia. Formulați reguli clare. Asigurați-vă că nu există lucruri neclare. Fiți clari și conciși. Dacă copilul nu respectă una dintre regulile stabilite, ar trebui să existe o consecință pe măsură. Cu alte cuvinte, îi sunt luate jucării la care ține sau nu primește desert. Apoi, încă o dată, discutați. Conversația după aplicarea pedepsei are o importanță crucială. Apoi îmbrățișați și sărutați copilul. Va înțelege ce înseamnă să înșeli încrederea părintelui. Va înțelege de asemenea că este foarte iubit.

Care sunt unele dintre metodele cele mai eficiente de cultivare a creativității preșcolarilor?

Pentru copiii foarte mici, totul ar trebui să se bazeze pe atingere și experiență. De exemplu, dacă îi învățați despre culoarea galbenă, puteți aduce un castron mare cu lămâi și banane. Copilul ar trebui să se poată juca cu fructul galben și să îl guste. Puteți colora cu degetul, cu galben, cu culorile Play-Doh, să faceți budincă galbenă sau mămăligă și să beți limonadă – toate aceste activități vin în ajutorul explicațiilor conceptului, dar oferă și momente de spontaneitate și creativitate. Dați-i copilului posibilitatea să exploreze liber cu mai multe activități tactile care favorizează creativitatea. Mai mult, sunt o mare susținătoare a muzicii clasice. Încurajez folosirea muzicii de Mozart, Bach sau Vivaldi ca fundal sonor pentru a da o stare de curiozitate minții. Complexitatea notelor muzicale încurajează activitatea creierului. Încălzește și inima.

Care sunt cele mai bune moduri de cultivare a creativității pentru copiii din primele grupe de la grădiniță?

Ce este creativitatea? Este gândirea deschisă fără răspuns corect. Gândirea creativă a fost numită gândire laterală. Creativitatea implică gândirea. Pentru copiii mici, trebuie creată o atmosferă deschisă. În primele grupe de grădiniță, copiii învață multe aspecte ale creativității. Când este învățat cum să distingă o siluetă de fundal, copilul deprinde o abilitate importantă în procesul de dezvoltare. Copilul va desena deseori o imagine cu o singură culoare. Treptat, după mai multe activități, el va începe să distingă cățelul din fundalul cu parcul. Cât lucrați la această abilitate, puteți da voie creativității să se manifeste. În perioada sărbătorii de Halloween, le cer de obicei copiilor să facă un dovleac mov, pătrat, cu două pietre prețioase ca ochi. De ce trebuie să fie dovlecii mereu rotunzi și portocalii? Le cer să inventeze un creion magic care poate face desene magice. Copiii mici au nevoie de exprimarea liberă a experiențelor. Desenatul cu degetul este un mod minunat. Este distractiv să pictezi cu budincă, iar crema de ras verde înainte de ziua Sf. Patrick aduce multe râsete. Inventivitatea cultivă gândirea creativă. Fundele, abțibildurile, paiele de plastic, tuburile de carton și alte lucruri care în mod normal ar fi aruncate pot fi reciclate și transformate în cele mai inspirate invenții.

Care sunt cele mai bune moduri de cultivare a creativității copiilor din clasele mai mari – a III-a, a IV-a, a V-a?

Creativitatea nu apare dintr-un gol. Este un tip de gândire care are o structură. Dacă învață această structură, atunci copilul va avea o „hartă mentală“ a procesului creativ. Într-un fel, nu este corect să îi ceri unui copil să fie creativ. Se începe de la procesul de brainstorming. Să pornim de la aceeași problemă de schimbare a creionului în alt lucru. Sunt trecute toate ideile pe o tablă. Doar scrieți ideile copilului acolo. Nu ar trebui făcută nici o evaluare în acest moment. După ce tabla a fost umplută cu idei, luați un creion de altă culoare și încercuiți ideile care vă plac cel mai mult. Ștergeți-le pe celelalte. Ordonați această listă până când ajungeți la cele mai bune două sau trei idei. Dacă îi cereți copilului să scrie ceva despre acest creion nou inventat, atunci scrieți subiectul în partea de

sus a paginii. Apoi începeți să scrieți detaliile acestei idei. Încurajați dezvoltarea aceleiași idei. Descrierile numeroase vor da viață ideilor. Căutarea ideilor, evaluarea și dezvoltarea fac parte din procesul care încurajează creativitatea. Dr. J.P. Guilford a descris în modelul său de structură a intelectului acest tip de gândire creativă. Nu este corect să îi cerem unui copil să „scrie“. Folosirea repetată a acestui proces ajută la structurarea gândirii creative.

CAPITOLUL 10

Încurajați copilul să fie darnic

Mottourile mele sunt „Serviciile aduse celorlalți sunt chiria pe care o plătesc vieții“ și „Cine primește mult așteaptă mult“. Și folosesc orice oportunitate să îi învăț pe copii aceste lecții importante pentru că eu cred că nu sunt niciodată prea mici ca să audă despre voluntariat și că trebuie să creștem copii recunoscători și darnici. Copiii mei știu că atunci când primesc un dar, trebuie să dea și ei un dar. Au călătorit în țările cele mai sărace din lume și atunci când se plâng de ceva, le spun că trebuie să fie recunoscători pentru binecuvântările lor, iar mesajul ajunge imediat unde trebuie.

– Malaak Compton-Rock, mamă a trei copii

Acum câțiva ani, când fiica mea avea aproape opt ani, ambalam împreună cadouri de Crăciun. Cumpărasem un portofel pentru una din surorile mele. Nu știam dacă avea nevoie de portofel, dar știam că plănuia să călătorească în străinătate. „Știu“, am spus eu cu voce tare, „voi pune niște bani în portofel“. Nici nu m-am gândit că Arianna auzise – am realizat după câteva minute. „Mami, vreau să pun și eu niște bani în el, pentru că știu că lucrurile merg prost acum“, a spus ea, referindu-se la situația dificilă despre care tocmai vorbisem. „Vreau să îi dau mătușii niște bani de la mine.“ „Bine“, am spus. Am fost mișcată. Era dulce. Apoi a mers în camera ei și s-a întors după câteva minute ascunzând ceva la spate. Mi-am imaginat că avea un

dolar sau doi. „Mamă, să nu spui nimic. Vreau să fac asta din proprie inițiativă fără să îmi spui cât pot să dau sau să știi ce sumă“, a spus ea. „Dau cât îmi spune inima.“ „Nu trebuie să îi ascunzi“, i-am spus. „E treaba ta și îți promit că nu voi spune nimic.“ Ea mi-a dat banii: patruzeci și cinci de dolari pe care îi scosese din pușculița ei. Am fost uimită și m-am simțit mândră pentru că unul dintre mesajele pe care am încercat dintotdeauna să le transmit copiilor mei este să împartă ce au. Vreau să îi educ în spiritul generozității, un spirit pe care sper că îl vor păstra toată viața. Încerc să nu le spun ce să dăruiască sau să îi judec pentru ce dau. A dărui înseamnă a dărui. Încerc de asemenea să le explic că orice primesc, fie că este un dolar sau ceva de îmbrăcat, trebuie să împartă cu cei care nu sunt la fel de norocoși. De exemplu, când cumpăr o pereche de pantofi noi pentru copii, ei știu că trebuie să găsească acasă o pereche pe care să o dea și eu nu spun nu, fie că este o pereche purtată sau una nouă. Vreau să fie alegerea lor. Este la fel și cu banii, fie că sunt bani primiți sau parte din banii lor de buzunar de duminică sau pentru vacanță, sau pentru ziua lor, sau bani pe care i-au câștigat. Eu numesc asta cele trei litere: împarte, economisește și cheltuiește. Și aceasta este ordinea în care îi încurajez să-și amintească de cele trei atunci când e vorba de bani. Vreau să îi învăț să se gândească mai întâi la altcineva. Când erau mai mici, aveam un borcan de plastic în bucătărie pe care îl numeam „borcanul familiei“, și apoi am dat toți banii strânși pentru a face un act de caritate sau unei persoane care avea nevoie, cum ar fi o persoană fără casă. Acum, când sunt mai mari, borcanul familiei s-a transformat în plicul familiei, dar conceptul este același. Nu le spun niciodată ce sumă să împartă sau cui să dea banii. Le spun doar să aprecieze ce au primit și să împartă cu ceilalți. Uneori, după ce fiica mea primea bani, mi-i dădea și spunea: „Mama, vreau să trimit banii aceștia în Africa“; sau, după un dezastru mare, cum ar fi cutremurul din Haiti sau cel mai recent din Japonia, amândoi copiii au venit la mine cu bani ca să îi doneze ori au contribuit la fondurile strânse la școală. Când Arianna era mai mică, s-a gândit că această „împărțire“ îl includea și pe fratele ei. Îmi amintesc cum s-a dus la el odată și i-a spus: „Uite un dolar pentru tine. Vreau să împart banii ăștia“. Alteori, voiau să împartă cu bunica (mama mea) sau îmi dădeau doar mie niște bani fără să spună cui voiau să îi dea. Altă dată, când

Addison avea cinci sau șase ani, mi-a dat doi dolari și a spus că banii erau pentru prietenii lui, cei doi gemeni. Am păstrat banii aceia într-un plic până m-am întâlnit cu mama lor, ceea ce s-a întâmplat după vreo șase luni. Am început să fac donații când copiii mei erau mici, dar i-am făcut să fie conștienți de actul de donație încă de când aveau doi sau trei ani. La vârsta aceea poate sunt prea mici să înțeleagă, dar nu cred că este vreodată prea devreme pentru a începe să vorbești cu copiii despre lumea din jurul lor. Un alt lucru pe care îl facem în mod obișnuit este să trimitem pachete cu lucrurile noastre într-un sat din Africa. Am aflat de el când fiica mea era la grădiniță și am participat la o activitate caritabilă organizată de școala ei. Se strângeau fonduri pentru o organizație din Kenya, iar persoana responsabilă a stat puțin de vorbă cu noi. I-am spus că doream să ajut satul acela, așa că am aflat informații și de atunci am trimis pachete. De câteva ori pe an umplu o cutie (de orice dimensiune) cu obiecte puțin folosite de noi, cum ar fi haine, pantofi, cărți, stilouri, carioci, cărți de colorat, rucsacuri, jocuri și pijamale. (Nu trimitem haine care sunt rupte sau deteriorate, nici jucării și jocuri care nu mai pot fi folosite.) Asemenea multor copii din această țară, ai mei au prea multe (mai mult decât aveam eu la vârsta lor) și vreau să înceapă de devreme să se gândească la ceilalți. Când copiii mei erau mult mai mici, adunam lucrurile pe care urma să le donez în timp ce ei dormeau sau erau la școală. Am făcut o curățenie serioasă la jucăriile și jocurile lor dând la o parte lucrurile despre care știam că nu-și mai amintesc că le au sau pe care nu le mai atinseseră de secole. Făcând aceste sortări pentru donații cât erau copiii la școală sau dormeau, am evitat ca ei să devină prea atașați de lucrurile pe care nu le doreau cu adevărat, dar de care nu voiau să se despartă. Acesta a fost doar începutul pentru mine, pentru că îi implicam și în restul activității caritabile spunând: „Vom face curățenie. Mergeți la voi în cameră și găsiți lucruri pe care vreți să le donați“. Aceasta încă face parte din ritualul nostru de donații. Adună toate lucrurile cu care vor să contribuie. Uneori se atașează de lucruri – chiar și de haine care nu le mai vin. Addison s-a supărat când am vrut să dau perechea lui preferată de adidași, care îi erau mici. Îi luaserăm o pereche nouă, așa că i-am spus să o dea pe cea veche. „Dau oricare alți pantofi“, mi-a spus el, „dar nu pe aceia“. Nu am avut nimic împotrivă. În momente de acestea le amintesc copiilor că un alt băiat sau fată au mult mai

puțin și chiar au nevoie de lucrurile acelea. Trebuie să spun lucruri cum ar fi „Vom da lucrurile acestea unor oameni care nu au multe și care au într-adevăr nevoie. S-ar putea să le aducă un zâmbet și să le încălzească inima“. De obicei funcționează. Alteori, sunt uimită de generozitatea lor când donează o jucărie sau un lucru nou cumpărat și pe care l-au adorat, sau îmi aduc o grămadă de lucruri să le pun în pachet. Poate nu înțelegeau multe din ce făceam când abia învățau să meargă, dar până au ajuns la patru sau cinci ani, donațiile au devenit un lucru normal din viața lor. Uneori în timpul anului, copiii îmi aduceau câte ceva, chiar și atunci când nu pregăteam pachetul, și spuneau: „Vreau să donez asta“. Eu trimit pachetele direct la persoana pe care am cunoscut-o la acțiunea de caritate, iar ea le împarte în sat. Îmi place să trimit donații acolo pentru că știu exact unde merg. Ceea ce i-a ajutat pe copiii mei să dorească să împartă lucrurile lor este faptul că bărbatul căruia i le expediem ne scrie scrisori și include fotografii cu copiii din Africa care poartă hainele pe care le-am trimis. Devine un lucru foarte concret astfel. În loc să trebuiască să își imagineze că jucăriile și hainele lor merg într-un loc necunoscut, ei de fapt văd o fotografie cu un copil care poartă pijamaua lui Addison sau pantofii Ariannei. Ei văd de asemenea cât de slabi sunt copiii aceia și cum copii de vârsta lor înoată în hainele purtate de ei, pentru că le sunt atât de mari. Sau văd un băiat care poartă pantofii Ariannei sau un copil de unsprezece ani căruia îi vin hainele pe care le purta Arianna când avea doar cinci ani. Uneori primim chiar fotografii cu adulți care poartă hainele copiilor și asta ne arată cât de puțin au acești oameni, cum trebuie să se descurce cu ce au prin muncă. Îi ajută pe copii să își amintească de tot ce au și de binecuvântările pe care le-au primit. Îi face de asemenea să se simtă bine pentru că ajută alți oameni și să știe că poate dacă nu ar fi dat ei pantofii, băiatul acela nu ar fi avut nimic de purtat. Le amintesc deseori Ariannei și lui Addison de asta. Vreau să se gândească la ei și să aibă grijă de ei, dar să știe că este la fel de important să împartă ce au cu cei care au nevoie. Prin acest proces, copiii mei nu învață numai despre donații. Învață și văd de asemenea cum funcționează procesul de reciclare.

Răspunsuri date de expertul ales de Erica

Încă o dată, minunata mea profesoară din clasa a cincea, Jan Schlossberg, are o

viziune grozavă despre acest subiect al cultivării generozității în inima copiilor și despre cum să îi învățăm să facă activități de voluntariat.

Să-i facem pe copii să le pese

Care sunt câteva metode pentru a implica copiii de școală în activități de voluntariat?

Lecțiile despre compasiune încep de la o vârstă mică. Folosiți zile importante cum ar fi Crăciunul, Paștele sau altele ca pe o ocazie de a dărui. Puteți face împreună periodic curățenie în camera copilului. „Ce-ar fi să dăm cărțile tale vechi și jucăriile unor copii care nu au multe jucării?“ Luați copilul cu dumneavoastră atunci când donați jucăriile. Lăsați-l să vadă unde merg jucăriile. Una din elevele mele a creat o organizație numită Books and Blankies. A făcut pături mici și a organizat un punct de colectare de carte la școala noastră. Ea și mama ei au donat cărțile și păturile altor școli. Această acțiune a avut mult succes și eleva mea a învățat o lecție. Alți copii nu sunt la fel de norocoși ca ea. Donațiile pot lua multe forme. În afara lucrurilor tangibile, pot însemna a face voluntariat în cadrul organizațiilor care salvează animale, în cămine de bătrâni, spitale, cantine, misiuni de salvare – organizațiile ce au nevoie de oameni care să ajute alți oameni. Convingerea mea este că un copil de cinci ani poate începe să înțeleagă ce înseamnă a da mai departe. Dacă un copil merge la un centru de salvare a animalelor, îi va fi de folos capacității sale de a empatiza. Dacă aduce pături și alimente, începe să realizeze că animalele sunt victime neajutorate și au nevoie de ajutorul nostru.

Este o vârstă la care copiii ar fi prea mici pentru a putea fi implicați în activități de voluntariat sau de caritate?

Cred că vârsta de cinci ani este perfectă pentru a începe dezvoltarea înțelegerii conceputului de caritate și a da mai departe. Copiii mai mici sunt destul de implicați și văd lumea prin ochii lor tineri, prin prisma nevoilor și dorințelor lor.

În cazul unor dezastre cum ar fi cele din Haiti și Japonia, ați observat ceva la școală sau ați făcut ceva împreună cu elevii pentru a aduce o contribuție?

Absolut. Școala mea a început imediat să strângă fonduri pentru victimele din Haiti și Japonia. În afară de strângerea de fonduri, elevii noștri au scris scrisori copiilor din aceste două țări. Este o organizație numită Generosity Water, care construiește fântâni în țările în curs de dezvoltare. Am strâns suficienți bani pentru a construi două fântâni. Copiii și-au adus pușculițele, au făcut treburi în plus, cum ar fi să vândă limonadă pentru a strânge bani pentru această organizație.

Credeți că prietenii prin corespondență sunt de ajutor pentru copii ca să învețe mai multe despre lumea din afară? Care este beneficiul?

De-a lungul anilor, elevii mei au avut prieteni prin corespondență și cred că experiențele au fost remarcabile. Relațiile create au fost de multe ori emoționante. Mai sunt și alte moduri de a crea acest fel de relații. Un exemplu este utilizarea cărții Flat Stanley de Jeff Brown. Este o poveste încântătoare despre un băiețel pe nume Stanley Lambchop, care a fost făcut plat în urma unui accident cu o bibliotecă ce a căzut peste el. La început, familia lui era extrem de supărată, dar în cele din urmă ei au început să înțeleagă că existau și avantaje în a fi turtit. Putea călători cu ușurință și avea adevărate aventuri. Folosind cartea noastră Flat Stanley, le-am scris celorlalte școli americane, care s-au distrat și ele cu Stanley. Există și o pagină web Flat Stanley, flatterworld.com, prin care alte școli ne pot a. Anul acesta am scris unor școli din Kaplan, Louisiana, Austin, Texas și New York. Am scris scrisori, am făcut desene despre California de Sud, am făcut fotografii cu școala noastră și le-am arătat frânturi din viața noastră. Au făcut și ceilalți la fel pentru noi. Am aflat despre Mardi Gras, golful

Mexic și languste. Făceam hărți cu toate regiunile cu care comunicam. Elevii au realizat cel mai mult că ceilalți copii erau foarte asemănători cu ei. A fost o aventură senzațională. Copiii au învățat despre geografia altor țări și despre cum trăiesc alți oameni. Este o experiență pe care o vom repeta cu siguranță. Experiența Flat Stanley este o metodă extraordinară pentru a le prezenta copiilor lumea. Puteți face asta și singuri. Copilul își poate crea singur propria pagină Stanley și să o trimită altor copii din lume. Este o experiență minunată.

A-ți dărui inima este o expresie foarte frumoasă. Cum să o folosim?

Este foarte important să îți dăruiești inima. Eu încep prin a-i lăsa pe copii să vadă ce fel de om sunt și cum sunt ca profesor. Le împărtășesc copiilor în fiecare zi ce simt. Deseori încep ziua cu un exercițiu de vizualizare. Le cer copiilor să își imagineze o cutie mare de satin cu o fundă frumoasă. Apoi le cer să își imagineze că se uită înăuntru. În acest moment, le spun să deschidă ochii. Am o cutie de satin deschisă cu ceva strălucitor înăuntru. Înăuntru este „ziua de azi“. Presar sclipici peste copii, spunându-le că ziua de azi este un „dar“ pe care ți-l oferi singur. Este a ta, poți face cum dorești. Dacă dorești să ai o zi magică, vei avea. Dacă vrei să ai o zi morocănoasă, sunt șanse să se întâmple chiar așa. E în regulă să ai o zi morocănoasă, dar este important să îi învățăm pe copii că pot face o alegere. A-ți dărui inima înseamnă să îți exprimi sincer sentimentele și să-i învățăm pe copii să facă la fel. Predarea folosind modele se numește a modela. Modelarea legată de comunicare trebuie să fie făcută într-un mod plin de bunătate, exprimarea bunătății, a face acte care să dovedească bunătatea – toate sunt lecții importante pentru cei mici. Trebuie să le stimulăm mintea și inima. Asta fac părinții și profesorii buni.

CAPITOLUL 11

Cu dragoste față de copii

Rolul unei mame nu se sfârșește niciodată, dar se modifică încontinuu. Fiica mea, Kirby, are 22 de ani, iar fiul meu, Will, 21. Când erau mici, am insistat pe lucrurile esențiale: să facă diferența dintre ce e bine și ce e rău, să fie manierați, să dea dovadă de bunătate și responsabilitate. Știam că un copil observă și copiază orice gest pe care îl face părintele, fiind conștientă de propriile mele acțiuni și de modul în care acestea urmau să fie interpretate de copiii mei. Pe măsură ce au crescut, nu au mai avut nevoie de mine în aceeași măsură ca la început. La un moment dat intervine o mare schimbare, dar chiar și acum am tendința de a-i bombarda cu afecțiune și sfaturi (de multe ori nesolicitate). În continuare țin cont de părerea mea, iar eu de a lor. Din punctul meu de vedere, cea mai validă definiție a succesului este aceea de a crește copii sănătoși, fericiți, plini de compasiune, capabili să gândească. Nimic altceva nu e mai important.

– Gayle King, mamă a doi copii

Deunăzi, când copiii au pierdut autobuzul spre școală, am început să plâng. Mam înmuiat toată și m-am prelins de-a lungul peretelui (cum se întâmplă în filme) și am rămas acolo o vreme, plângând cu sughițuri. Privind înapoi acum, cu mintea limpede și după ce a trecut ceva vreme de atunci, mi se pare o prostie, dar atunci a reprezentat un moment crucial pentru mine. Am realizat că, oricât aș fi făcut pentru cei din jurul meu în fiecare zi, nu era suficient, trebuia să o regăsesc și să mă conectez cu femeia din mine, din nou. Altfel, aș fi avut parte doar de stres, aș fi continuat să-mi neglijez sănătatea și să le țin predici altora. Până la urmă, nimeni nu e perfect, dar cu toții devenim mai buni pe parcurs – în

aceeași situație eram și eu. Faptul că am scris această carte nu înseamnă că nu mai am de învățat. În acea zi eram atât de stresată din mai multe motive: de luni de zile nu mai fusesem la sală, din cauza unui accident minor pe care-l avusesem când am luat un taxi odată, deci nu mai putusem elimina toată energia negativă acumulată pe parcurs, cariera soțului meu era într-o fază de tranziție, iar eu eram foarte implicată în tot felul de comitete legate de școală. Pe lângă toate acestea, stăteam acasă și aveam grijă de copii, ocupându-mă de nevoile lor, atât fizice, cât și emoționale, iar termenul-limită de finalizare a acestei cărți se apropia vertiginos. Lucrasem la ea ore întregi, în fiecare zi, iar când nu lucram, mă gândeam la ea încontinuu. De ce? Deoarece speranța mea este aceea de a crea ceva care să-i ajute pe ceilalți. Scopul acestei cărți este acela de a contribui la bunăstarea celor inocenți: copiii noștri. Sper ca măcar un simplu lucru din cele pe care le împărtășesc în aceste pagini să poată influența viața cuiva, deoarece adeseori un lucru mărunt poate schimba într-o mare măsură viața ta și a copiilor tăi. Când privesc înapoi, la momentul în care am apucat-o pe acest drum – ziua în care Addison zăcea bolnav pe jos în baie –, realizez cât de dificil a fost și cât de departe au ajuns copiii mei. Sunt pe deplin recunoscătoare că am trăit această experiență, deoarece, când mă gândesc prin câte am trecut, știu că totul a avut un motiv: acela de a vă împărtăși ceea ce am învățat. Vă rog să nu mă înțelegeți greșit; chiar și acum sufăr când îmi amintesc de Addison în spital. Dar această suferință nu m-a copleșit. M-a determinat să fac ceva, să învăț de pe urma acestei experiențe și a traumelor inerente. Mă folosesc de tot ceea ce am învățat de pe urma acestei experiențe pentru a-mi ajuta copilul, familia și pe voi, sper. Sunt foarte recunoscătoare că ambii copii trăiesc și sunt sănătoși. De asemenea, sunt extrem de fericită că mi-am ascultat vocea interioară și m-am lăsat călăuzită de ea când am decis să urmez acest drum. Când Addison era bolnav, eram doar o tânără mamă contestând deciziile unor experți privind problema noastră, oameni cu ani de pregătire și de experiență. Tot ce s-a întâmplat în acești ani s-a dovedit a fi un succes datorită intuiției – am avut încredere în intuiția mea, am ascultat-o și m-am folosit de ea. Apoi, toate și-au găsit rezolvare. Oricât de mult v-ați dori să ignorați această voce interioară sau să încercați să anticipați posibilele consecințe, nu faceți asta. Această intuiție există cu un motiv; acela de a vă călăuzi, mai ales când rolul pe care îl îndeplinim este acela de mamă, tată sau asistent maternal.

Când m-am căsătorit și, ulterior, am devenit mamă, nu aveam absolut nici o idee despre toate acestea. Totul era nou pentru mine, iar eu eram acasă, singură, încercând să mă lămuresc într-un fel sau altul, în timp ce soțul meu era la serviciu. Cred că am avut încrederea necesară de a o apuca pe acest drum deoarece, anterior acestui capitol din viața mea, am petrecut ore întregi vizionând Oprah la sfârșitul anilor ᾿90. (Erau orele mele de terapie gratuită.) Cam pe atunci am început să mă accept și să încerc să fac ceva pentru mine, deoarece simțeam că ceva foarte important urma să se întâmple. Știam că într-o bună zi voi deveni mamă. Dar pentru a fi mama și persoana ce mi-aș fi dorit să fiu, mai aveam mult de lucru. Trebuia să mă vindec și să mă simt împlinită, dar nu aveam pe nimeni care să mă călăuzească, în afară de Oprah. Și propria-mi intuiție. Vocea interioară mi-a fost călăuză. Cu toții o avem. Hai să ne folosim de ea! Faptul de a da naștere unui copil sau de a fi suficient de norocos să iubești unul este o binecuvântare. Ne-am dorit acest copil, dar ce-o să facem de acum încolo? Să aduci pe lume un copil presupune să-ți asumi responsabilitatea, în sensul strict al cuvântului. Este de datoria noastră să le asigurăm mult mai mult decât strictul necesar, de exemplu hrană, adăpost și îmbrăcăminte. Copiii noștri nu ne aparțin; noi doar îi luăm cu împrumut pentru o perioadă. Suntem doar recipientul folosit pentru a li se da viață. Datoria noastră, responsabilitatea noastră este aceea de a ne expune copiii unor diverse situații și de a învăța odată cu ei, dar, de asemenea, pentru ei. Încercarea constantă de a-i face să devină conștienți de tot ceea ce îi înconjoară presupune parcurgerea unui drum fără întoarcere, un drum pe care îl apuci în ziua în care, din bărbat sau femeie, devii tată, mamă sau asistent maternal. Analizați care vă sunt opțiunile și dați-vă silința pentru a face viața mai bună pentru voi înșivă și pentru copiii voștri. Explorați, aveți încredere și credeți. Bucurați-vă de acești ani. Cu multă dragoste și înțelegere,

Erica

Rețete foarte simple pe placul copiilor

Noi, adulții, trebuie să ne unim și să le oferim copiilor noștri informații utile și realiste. Trebuie să îi învățăm cât trebuie să mănânce, cum să evite alimentele procesate și cum să gătească mâncăruri sănătoase. De asemenea, este vital să facem în așa fel încât să luăm masa împreună, cât de des cu putință. Pe noi ne au ca exemplu, deci noi suntem cei care dăm tonul. Hai să depunem efort pentru a face din bucătărie un loc sănătos pentru a fi împreună.

– Ricki Lake, mamă a doi copii

Din ce ați citit până acum în această carte, probabil reiese că sunt o bucătăreasă. Nu sunt. Înainte ca Addison să fie internat, uram să gătesc. Trăiam cu impresia că petreceam o întreagă zi în bucătărie doar pentru a găti o mâncare ce urma să fie devorată în câteva minute. Detestam să mă aflu în bucătărie – iar faptul că am un capitol întreg doar cu rețete este o surpriză chiar și pentru mine. Dar, odată ce am decis să urmez acest drum, am realizat că mâncarea pe care o preparam era importantă pentru sănătatea familiei mele. La început nu îmi plăcea deloc. Detestam să spăl și să toc alimentele. Majoritatea prietenilor mei spuneau că este o plăcere să gătești, deoarece făceau asta în timp ce serveau un pahar de vin, și chiar așa părea văzând gustările și paharele interesante de vin. Dar eu nu consum alcool și nici nu aveam o bucătărie imensă, dotată cu de toate, cum vezi la televizor. Ceea ce mă motiva să stau în bucătărie era faptul că-mi doream ca fiul și fiica mea să mănânce sănătos. Mă simțeam bine să știu că îi hrăneam cu mâncare proaspăt gătită. Am descoperit emoția, curiozitatea și provocarea de a mă uita la toate acele ingrediente și de a mă hotărî ce să fac cu ele. Acum, gătitul este pentru mine ca un fel de experiment științific și reușesc să duc la bun sfârșit ce am început gândindu-mă la rezultatul final. În ceea ce privește acest demers, am realizat două lucruri: în primul rând, nu trebuie să gătesc după rețete care să-mi ia ore întregi, ce presupun parcurgerea

unor pași complicați sau care să necesite folosirea diverselor aparaturi și unelte scumpe de bucătărie. În al doilea rând, pentru mine este o adevărată satisfacție să gătesc mâncăruri pe care familia mea le adoră și care sunt foarte sănătoase. De fapt, întreg procesul este mult mai plăcut și chiar merită efortul. La fel de important pentru mine este și recompensa pe care o primesc din partea soțului și a copiilor mei, un mic gest de apreciere, în momentul în care încerc o rețetă nouă. (Aceste semne de apreciere pe care le primesc din când în când îmi dau o satisfacție deosebită!) Pentru a evita ca gătitul să devină o corvoadă pentru mine și familia mea, ținând cont și de programul meu încărcat, am început să pregătesc mai multe lucruri și în cantitate mare într-o zi. Toate astea îmi iau câteva ore bune din ziua respectivă, dar fac posibil ca tot ce pregătesc la prânz sau la cină în toate celelalte zile să dureze doar câteva minute. Nu e nevoie să fii bucătar sau expert în arta culinară ca să faci asta. Nu trebuie decât să mergi la bucătărie și să experimentezi. De asemenea, nu e necesar să ți se îmbolnăvească copiii pentru a aborda gătitul într-o manieră sănătoasă. Prin simplul fapt că le pregătești mâncare proaspătă și hrănitoare, le insufli o mentalitate sănătoasă în ceea ce privește hrana și le oferi vitaminele și nutrienții de care au nevoie pentru a crește. În continuare vă prezint niște rețete simple, sănătoase și fără grăsimi, pe care le prepar familiei mele. Niciuna dintre aceste rețete nu necesită prea mult timp sau abilități deosebite. De asemenea, nu conțin produse lactate, făină albă, ouă, zahăr, sare de masă, alune sau nuci. Sunt rețete inventate de mine, pe care familia mea le adoră și care neau satisfăcut și hrănit sănătos. Ce alte pretenții mai putem avea?

Câteva sfaturi privind gătitul

Iată câteva sfaturi utile care se aplică multora dintre rețetele prezentate în continuare: • Când asezonați o mâncare, prima dată încingeți tigaia. Puneți tigaia pe plită,

dați drumul la gaz, iar în timp ce se încălzește puneți ingredientele cu care asezonați direct în tigaie, înainte de a pune ingredientele principale, de exemplu pește sau tofu. • Pentru multe din rețetele următoare aveți nevoie de oțet umeboshi, alge de mare (eu folosesc marca Maine Coast Sea Vegetables), suc de lămâie sau suc de limetă. Cantitatea menționată în fiecare rețetă este doar o recomandare. Vă sfătuiesc să condimentați după gust. • Ingrediente de tipul legumelor de mare, al oțetului umeboshi și kombu pot fi găsite în majoritatea magazinelor cu alimente organice, la secțiunea: origine japoneză. Alte ingrediente, cum ar fi agavă sau mierea de Manuka, pot fi achiziționate din magazinele cu alimente organice. • Pentru rețetele care necesită o tigaie, vă sugerez să utilizați una din fontă, deși poate fi folosită orice altă tigaie.

Rețete cu dragoste maternă

Aperitive Pui de duminică Pui la întâmplare Tofu delicios Somon în sos de soia Limbă de mare (solă) Cod la cuptor Crochete de pui

Garnituri de legume Broccoli la aburi Broccoli la cuptor cu usturoi și lămâie Mazăre verde la abur Diverse soiuri de varză la aburi Varză kale sote Sparanghel la grătar Morcovi dulci

Varză de Bruxelles la cuptor Piure de morcovi pentru sugari Castraveții surorilor mele

Supe și orez Supă de morcovi cu ghimbir Supă miso Supă de broccoli Orez cu kombu

Boabe Rețeta mamei de linte cu varză kale Fasole adzuki Fasole neagră Tortillas de fasole Hummus

Mâncăruri rapide Chipsuri din varză kale Piure de cartofi dulci Sandviciul de duminică al tatei

Paste din orez brun cu sos marinara Scrob de tofu

Mic dejunuri Nectar de fructe Fulgi de ovăz crocanți Gofre de casă Mochi Chifle cu brânză Pâine prăjită cu agavă și scorțișoară

Dulciuri Fursecuri cu stafide și fulgi de ovăz Banane caramelizate cu înghețată de vanilie fără lactoză Recompense crocante din orez pentru Arianna și Addison Kanten Sos de mere simplu

Băuturi Variantă de sifon Suc acidulat de coacăze Rona

Ceai calmant cu miere de Manuka

Aperitive

Pui de duminică

Am pregătit această rețetă într-o duminică, iar copiilor mei le-a plăcut la nebunie. Acum se numără printre mâncărurile preferate ale familiei. Merge foarte bine cu orez brun sau cu orez iasomie și cu niște legume, pentru un meniu complet. După ce gătiți puiul, păstrați zeama din tigaie. O puteți pune peste orez sau turna peste resturile de pui când îl încălziți a doua zi. Îl va frăgezi și îi va da savoare.

4 porții

Ingrediente 1 pui întreg (de preferință organic), spălat 6 crenguțe de rozmarin 6 căței de usturoi, tăiați jumătăți ¼ cană² de ulei de măsline extravirgin ⅔ cană de suc de limetă proaspăt stors (aproximativ 4 limete) 3 linguri de suc de lămâie proaspăt stors (aproximativ 1 lămâie) ⅛ linguriță de sare de mare

¼ linguriță de alge de mare ½ linguriță de mirin (vin folosit la gătitul orezului) 5 crenguțe de cimbru proaspăt 1 linguriță de oregano

1. Preîncălziți cuptorul la 180°C. 2. Îndepărtați cu un cuțit excesul de grăsime galbenă de pe pui. Puneți puiul, cu pieptul în sus, într-o tavă medie yena sau de ceramică. 3. Adăugați în tavă 1 crenguță de rozmarin și presărați peste pui jumătate din cățeii de usturoi. 4. Amestecați uleiul de măsline, sucul de limetă, sucul de lămâie, sarea de mare, algele de mare, frunzele de la 3 crenguțe de rozmarin și vinul pentru orez (mirin). Turnați peste pui. 5. Adăugați cele 2 crenguțe de rozmarin rămase, cimbrul și oregano în tavă, de jur împrejurul puiului. 6. Acoperiți, dar nu foarte strâns, puiul cu folie de aluminiu pentru a se frăgezi. Folia nu trebuie să acopere colțurile tăvii. 7. Dați puiul la cuptor timp de 1 oră și 30 de minute; ungeți puiul cu ulei din tavă de 3 ori, pentru a nu se usca. 8. Înlăturați folia de aluminiu și lăsați puiul să se mai coacă încă 45 de minute. Ungeți puiul cu ulei de 4–5 ori. (Eu ung puiul cu ulei de mai multe ori, pentru a se frăgezi și a nu se arde.) 9. În ultimele 5 minute, dați cuptorul la 260°C. Astfel, puiul va căpăta o culoare gălbuie și va deveni crocant. (O să arate atât de bine încât n-o să vă lase inima să-l tăiați!)

² 1 cană = 250 ml (n.tr.)

Pui la întâmplare

Am descoperit această rețetă întâmplător. Când a trebuit să pregătesc cina am scos la întâmplare diverse ingrediente din ce aveam în bufet și în frigider, încercând să-mi dau seama ce aș putea găti. Iată în ce a constat experimentul:

4 porții

Ingrediente 1 pui întreg (de preferință organic), spălat ⅓ cană de ulei de măsline extravirgin ½ linguriță de alge de mare 2 frunze de dafin ½ linguriță de usturoi pudră ½ linguriță de condimente pentru pui 1 linguriță de condimente italiene ⅓ cană de suc de limetă proaspăt stors (aproximativ 2 limete) 2 linguri de suc de lămâie proaspăt stors (aproximativ 1 lămâie)

1. Preîncălziți cuptorul la 180°C.

2. Îndepărtați cu un cuțit grăsimea galbenă în exces de pe pui. 3. Turnați în tavă 3 linguri de ulei. Puneți puiul, cu pieptul în sus, într-o tavă; puneți ¼ lingură de alge de mare și frunzele de dafin în interiorul puiului. 4. Întoarceți puiul și presărați ¼ linguriță de usturoi pudră, ¼ linguriță de condimente pentru pui și ½ linguriță de condimente italiene pe cealaltă parte. 5. Întoarceți puiul cu pieptul în sus. Turnați peste el restul de ulei. Adăugați sucul de limetă și de lămâie, restul de alge de mare, usturoiul pudră, condimentele pentru pui și cele italiene. 6. Acoperiți, dar nu foarte strâns, puiul cu folie de aluminiu și lăsați-l la cuptor timp de 1 oră și 30 de minute –2 ore. 7. Ungeți puiul cu ulei de 3 ori pentru a se frăgezi. (Dacă este o pasăre mai mică, e indicat să adăugați 1 cană de apă în tavă, deoarece conținutul de grăsime nu este suficient.) 8. Înlăturați folia de aluminiu după 1 oră și 30 de minute–2 ore și lăsați puiul să se mai coacă încă 30 de minute. În ultimele 5 minute, dați cuptorul la 260°C. Astfel, puiul va căpăta o culoare gălbuie și va deveni crocant.

Tofu delicios

Această rețetă e indicată când vrem să-i determinăm pe copii să încerce tofu. Alor mei le place foarte mult. Să nu uitați să încălziți tigaia în prealabil; apoi adăugați uleiul și bucățile de tofu. Astfel, tofu nu se va lipi de tigaie.

4 porții

Ingrediente 400 g tofu tare, bine maturat, spălat 2 ½ lingurițe de sos de soia (fără gluten sau grâu, dar puteți folosi și un sos de soia obișnuit) 3 linguri de ulei de măsline extravirgin ¼ linguriță de alge de mare

1. Tăiați tofu în 9 bucăți egale. Lăsați să se scurgă pe un prosop de bucătărie timp de 10 minute. 2. Încălziți la foc mic o tigaie mare. Adăugați 2 linguri de ulei, 1 ½ lingurițe de sos de soia și ⅛ linguriță de alge de mare. 3. Puneți în tigaie bucățile de tofu bine scurse, lăsând suficient spațiu între ele pentru a le putea întoarce cu ușurință. 4. Turnați restul de ulei, sos de soia și alge de mare pe deasupra. Dați la foc mediu și prăjiți bucățile de tofu circa 3–5 minute pe fiecare parte, până capătă o

culoare gălbuie.

Somon în sos de soia

De obicei cumpăr somon sălbatic și încerc să pregătesc fileuri subțiri. E foarte important să spălați bine peștele înainte de a-l găti. Eu îl gătesc cu piele cu tot, dar puteți să o îndepărtați dacă preferați.

4 porții

Ingrediente 2 linguri de ulei de măsline extravirgin 2 linguri de sos de soia (fără gluten sau grâu, dar puteți folosi și un sos de soia obișnuit) ¼ linguriță de alge de mare 4 fileuri de somon sălbatic sau aproximativ 500 g de somon sălbatic pe care îl tăiați în 4 bucăți.

1. Încălziți la foc mic o tigaie de mărime medie. Adăugați 1 lingură de ulei, 1 lingură de sos de soia și ⅛ linguriță de alge de mare. 2. Adăugați apoi bucățile de somon, cu pielea în jos. Lăsați-le la prăjit 3 minute. 3. Turnați peste pește restul de ulei, sosul de soia și algele de mare. 4. Întoarceți peștele, acoperiți tigaia și lăsați la prăjit între 3 și 5 minute. (În funcție de cât de groase sunt bucățile de pește și cât de prăjit vă place, lăsați-l la prăjit mai mult timp, dacă îl vreți bine prăjit, sau mai puțin timp, dacă îl preferați

mai crud.)

Limbă de mare (solă)

Copiii mei se dau în vânt după limbă de mare cu garnitură de fasole sau legume, de exemplu varză kale. Uneori presar nori peste niște orez alb sau brun cu bob scurt (nu orez folosit la sushi), peste care adaug peștele. Apoi rulez compoziția ca atunci când prepar burrito, după care o tai felii, obținând astfel propria mea variantă de sushi.

2 porții

Ingrediente 250 g de limbă de mare, o bucată mare, eventual, tăiată în două 2 linguri de ulei de măsline extravirgin, plus cât să turnați peste fileuri ½ lămâie tăiată în 3 felii 2 crenguțe de cimbru proaspăt 4 vârfuri de cuțit de alge de mare 3 vârfuri de cuțit de cimbru uscat, măcinat

1. Spălați peștele și lăsați-l să se usuce pe un prosop de bucătărie. 2. Turnați uleiul într-o tigaie de mărime medie și stoarceți 2 felii de lămâie. Încălziți la foc mic. Puneți câte 1 crenguță de cimbru pe ambele părți ale tigăii. 3. Presărați 2 vârfuri de cuțit de alge de mare în mijlocul tigăii. Adăugați fileurile

de pește, cu partea cu piele în jos, între cele 2 crenguțe de cimbru, și turnați ulei peste ele; stoarceți 1 felie de lămâie și adăugați cimbrul uscat măcinat și restul de alge de mare. 4. Lăsați la prăjit timp de 2–3 minute. Întoarceți cu grijă fileurile și mai lăsați-le la prăjit încă 2 minute.

Cod la cuptor

Iată o altă mâncare de pește foarte apreciată de familia mea. E atât de simplă, încât prepararea ei durează doar câteva minute.

4 porții

Ingrediente 600 g cod, tăiat în 4 felii egale 1 lingură plus 1 linguriță de ulei de măsline extravirgin ½ linguriță de alge de mare 2 linguri de suc de lămâie proaspăt stors (aproximativ 1 lămâie) 2 felii subțiri de lămâie 1 ½ căni de morcov ras

1. Preîncălziți cuptorul la 180°C. 2. Spălați codul și lăsați-l la uscat pe un prosop de bucătărie. 3. Turnați într-o tavă de yena 1 lingură de ulei, ⅛ linguriță de alge de mare și 1 lingură de suc de lămâie. Adăugați codul cu pielea în jos. 4. Asezonați peștele cu 1 linguriță de ulei și restul de alge de mare și de suc de lămâie. Puneți câte o felie de lămâie pe fiecare bucată de cod. Adăugați morcovii

de jur împrejurul peștelui. 5. Acoperiți cu folie de aluminiu și dați la cuptor timp de 15–20 de minute.

Crochete de pui

Această rețetă este soluția ideală când organizați o petrecere aniversară sau un eveniment similar. Este destul de simplu de pregătit. Eu folosesc o pungă de hârtie cerată în care pun făina și puiul crud pentru a le amesteca, deoarece astfel carnea se acoperă de făină foarte repede și uniform, dar nu este obligatoriu să folosiți o pungă. Puteți pune făină de orez brun și amestecul de alge de mare într-un castron, după care dați bucățile de pui prin amestecul obținut.

4 porții

Ingrediente 1 ½ căni de făină de orez brun 2 ½ lingurițe de alge de mare 1 cană de ulei de măsline extravirgin ½ cană de suc proaspăt de lămâie (aproximativ 3 lămâi) 500 g de piept de pui dezosat și fără piele, ce urmează a fi spălat, feliat în fâșii de 5 cm lățime și 10 cm lungime, pe care le bateți cu ciocanul de carne până au o grosime de 0,5 cm.

1. Folosiți o pungă dublă de hârtie cerată în care să amestecați făina și algele de mare. 2. Turnați ¼ cană ulei peste sucul de lămâie. Băgați bucățile de pui în acest

amestec, pe ambele părți, după care puneți-le în punga de hârtie. Scuturați bine. Scoateți bucățile de pui, scuturând ușor excesul de făină de pe ele. Puneți-le pe o farfurie. 3. Încălziți la foc mediu o tigaie mare în care turnați restul de ulei. Puneți jumătate din bucățile de pui și lăsați-le la prăjit timp de 3–4 minute, până devin gălbui. Întoarceți-le pe partea cealaltă și prăjiți-le timp de 3 minute. Lăsați-le pe un prosop de bucătărie din hârtie, ca să se scurgă uleiul din ele. 4. Turnați în tigaie restul de ulei și prăjiți bucățile de pui care au mai rămas. Scurgeți bine uleiul.

Garnituri de legume

Broccoli la aburi

Mi se întâmplă de foarte multe ori, după ce le servesc acest fel de mâncare prietenilor copiilor mei, să primesc a doua zi un telefon din partea mamelor lor. Îmi comunică faptul că, după ce au ajuns acasă, copiii le-au rugat să le facă „broccoli ca la mama lui Addison“ sau „broccoli ca la mama Ariannei“. Acestor mămici nu le vine să creadă că le-au mâncat copiii broccoli și încă cu atâta poftă! Le dau rețeta și rămân uimite de cât de simplu este de făcut. Această rețetă merge și pentru conopidă sau morcovi sau pentru toate aceste legume combinate.

4 porții

Ingrediente 1 mănunchi de broccoli, spălat cu apă rece cu o lingură de sare de mare, iar apoi clătit bine 2 lingurițe de ulei de in sucul de la ½ lămâie

1. Tăiați tijele de broccoli, lăsând aproximativ 8 cm sub căpățână. Tăiați în bucăți normale. Puneți bucățile de broccoli într-o sită pentru fiert la aburi și așezați-o în vasul de gătit. Turnați deasupra 2 căni de apă. După ce apa începe să

fiarbă, lăsați broccoli la aburi între 3 și 5 minute, până devine verde strălucitor. 2. Puneți broccoli într-un castron și turnați deasupra uleiul de in și sucul de lămâie. Amestecați puțin. Poftă bună!

Broccoli la cuptor cu usturoi și lămâie

Acest fel de mâncare delicios merge perfect cu tofu, pește sau pui. Mai poate fi servit și cu paste din orez brun.

4 porții

Ingrediente 1 mănunchi de broccoli, spălat cu apă rece cu o lingură de sare de mare, iar apoi clătit bine 2 linguri de ulei de măsline extravirgin ½ cană de suc de lămâie proaspăt stors (aproximativ 3 lămâi) 3 căței de usturoi, tăiați fin 1 vârf de cuțit de sare de mare 1 lingură de ulei de in (facultativ)

1. Preîncălziți cuptorul la 180°C 2. Îndepărtați tijele de broccoli, lăsând aproximativ 8 cm sub căpățână. Tăiați în bucăți normale, cât o îmbucătură. Puneți bucățile de broccoli într-o tavă de mărime medie. Turnați uleiul și sucul de lămâie. Presărați usturoiul. 3. Lăsați la cuptor timp de 10 minute, scoateți tava din cuptor și întoarceți bucățile pe partea cealaltă. Lăsați la copt încă 10 minute, până când marginile

capătă o culoare maronie-deschis. 4. După ce s-a copt, presărați niște sare de mare și, eventual, turnați deasupra ulei de in. (Nu adăugați uleiul de in înainte de a se coace, deoarece își va pierde proprietățile nutritive.)

Mazăre verde la aburi

Copiii mei și prietenii lor sunt înnebuniți după această rețetă, cum sunt și după broccoli. E foarte bună și ca hrană pentru sugari – dacă dați prin mixer piureul de mazăre și uleiul de in.

4 porții

Ingrediente 1 pungă de mazăre verde congelată (250–300 g) (de preferință organică) 1 ½ linguriță de ulei de in

1. Puneți mazărea într-o sită pentru fiert la aburi și așezați-o în vasul de gătit. Turnați 1 cană de apă. Dați apa în clocot. 2. Lăsați să fiarbă la aburi între 3 și 5 minute, până ce boabele devin verzi strălucitoare și moi la mijloc. 3. Scoateți boabele de mazăre din sită și turnați-le într-un bol. Amestecați cu uleiul de in. Mazărea este gata de a fi servită.

Diverse soiuri de varză la aburi

De obicei gătesc mai multe soiuri de varză după aceeași rețetă, cum ar fi varză kale sau varză albă de toamnă. Indiferent de verzele pe care intenționați să le gătiți, lăsați-le la înmuiat în apă rece, cu o lingură de sare de mare, timp de câteva minute, schimbând apa de câte ori este nevoie până ce frunzele se curăță, în timp ce le frecați ușor cu mâna. Sarea ajută la înlăturarea insectelor ce stau ascunse printre frunze.

6 porții

Ingrediente 1 mănunchi de frunze, de exemplu varză kale sau varză albă de toamnă, rupte în bucăți normale, după ce cotoarele au fost înlăturate. oțet umeboshi (după gust)

1. Puneți varza într-o sită pentru fiert la aburi și așezați-o în vasul de gătit. Turnați 2 căni de apă. Dați apa în clocot. 2. Lăsați să fiarbă la aburi între 3 și 5 minute, până ce frunzele devin verzi strălucitoare. 3. Scoateți-le din sită și puneți-le într-un bol. Turnați deasupra, după gust, oțet umeboshi. Amestecați ușor. Masa este gata.

Varză kale sote

Deoarece consumăm în familie foarte multă varză kale, încerc pe cât posibil să alternez modul în care o gătesc: fie la aburi, fie după această rețetă de sotare. Dacă restul alimentelor pe care le mâncăm nu sunt foarte aromate, prefer să adaug și varză kale sote, datorită faptului că este mai asezonată.

4 porții

Ingrediente 500 g de varză kale 1 lingură de ulei de măsline extravirgin 2 lingurițe de sos de soia 1 cățel de usturoi pisat

1. Încălziți la foc mic o tigaie de mărime medie. Adăugați uleiul, sosul de soia și usturoiul. Amestecați până ce usturoiul capătă o culoare gălbuie. 2. Adăugați varza kale și amestecați încontinuu, timp de 3 minute.

Sparanghel la grătar

Să mănânci sparanghel pe plită e ca și cum ai mânca niște cartofi prăjiți, deoarece sparanghelul devine crocant la margini când este pus pe plită.

4 porții

Ingrediente 1 mănunchi de sparanghel 1 lingură de ulei de măsline extravirgin 1½ linguri de suc de lămâie proaspăt stors (circa ½ lămâie) ⅛ linguriță de alge de mare

1. Tăiați 2,5 cm din tulpina de sparanghel pe diagonală, lăsați 5 minute la înmuiat în apă cu sare, după care clătiți bine. Puneți sparanghelul într-o sită pentru fiert la aburi și așezați-o în vasul de gătit. Turnați 1 cană de apă. Dați apa în clocot, apoi fierbeți la aburi timp de 3 minute. 2. Între timp încingeți grătarul cuptorului. 3. După ce sparanghelul devine moale și capătă o culoare verde strălucitoare, puneți-l într-o tavă de copt prăjituri, într-un singur strat. Asezonați-l cu ulei și suc de lămâie, după care presărați deasupra niște alge de mare. 4. Lăsați în cuptor, sub grătar, sparanghelul asezonat timp de maximum 1–2 minute, până ce devine crocant.

Morcovi dulci

Ariannei îi plac foarte mult acești morcovi, în timp ce Addison îi mănâncă doar dacă sunt foarte dulci. Îi puteți servi bucăți mai mari, cum fac eu, sau piure, obținând astfel un „piure de morcovi“. Dat fiind că acest fel de mâncare este atât de dulce, niciodată nu-i las pe copii să guste dacă este destulă agavă – altfel nu ar mai rămâne nimic.

4 porții

Ingrediente 1 legătură de morcovi (250 g, de preferință organici), tăiați bucăți de 2,5 cm agavă, după gust scorțișoară, după gust

1. Puneți morcovii într-o oală și turnați suficientă apă cât să fie acoperiți. Puneți capacul peste oală. 2. După ce apa începe să fiarbă, lăsați oala pe foc timp de 7–10 minute, până când morcovii sunt suficient de moi încât să treacă furculița prin ei. 3. Stoarceți și scurgeți bine morcovii, apoi puneți-i din nou în oală. Adăugați agava și scorțișoara. Puteți servi masa.

Varză de Bruxelles la cuptor

Iată una dintre rețetele mele preferate și, din fericire, îi place și Ariannei. (Pe Addison nu prea îl încântă, deocamdată, dar eu sper în continuare.)

4 porții

Ingrediente 500 g varză de Bruxelles 1 lingură de ulei de măsline extravirgin 2 linguri de oțet balsamic ½ linguriță de alge de mare

1. Preîncălziți cuptorul la 190°C. 2. Tăiați capetele tulpinilor, apoi tăiați varza de Bruxelles în două. 3. Turnați 2 căni de apă într-o oală de mărime medie cu o sită pentru fiert la aburi, în care veți fierbe varza de Bruxelles timp de 3–5 minute, până ce devine moale la mijloc. 4. Turnați uleiul într-o tavă de copt prăjituri. Adăugați 1 linguriță de oțet balsamic și ¼ de linguriță de alge de mare. Amestecați cu mâna, pentru a acoperi uniform tava. 5. După ce a fiert în aburi, puneți în tavă varza de Bruxelles, cu partea unde ați

tăiat în jos, și turnați deasupra restul de oțet și de alge de mare. 6. Lăsați tava la cuptor timp de 10–12 minute, până ce varza de Bruxelles devine crocantă pe margini. Dacă vă place foarte crocantă, dați cuptorul la maximum în ultimul minut.

Piure de morcovi pentru sugari

Cu așa ceva îmi hrăneam copiii când erau mici. Nimeni dintre cunoscuții mei nu își hrănea copiii cu mâncare organică proaspătă, iar mama mă tachina, spunându-mi că aș putea să pornesc o afacere cu mâncare pentru sugari. Deoarece acest fel de mâncare nu conține conservanți, nu rezistă mai mult de două zile în frigider. Dacă stă în frigider mai mult de atât, trebuie aruncată.

Porție: 1 ½ cană

Ingrediente 5 morcovi mici (de preferință organici), curățați și tăiați bucăți de aproximativ 1 cm

1. Puneți morcovii într-o oală și turnați suficientă apă cât să-i acopere în întregime. Dați apa în clocot. 2. Lăsați să fiarbă morcovii timp de 7–10 minute, până ce devin suficient de moi încât să treacă furculița prin ei. 3. Scoateți morcovii cu o spumieră și băgați-i în mixer cu ½ cană de apă în care au fiert. Amestecați până obțineți un piure.

Castraveții surorilor mele

Surorile mele și cu mine am crescut cu acești castraveți. Era unul dintre puținele lucruri pe care le puteam face când mama nu era acasă. Acum, Arianna îi mănâncă cu plăcere, ca garnitură la masa de prânz sau cină sau chiar și cu o gustărică.

4 porții

Ingrediente 2 castraveți, curățați de coajă și tăiați felii de 0,5 cm rotunde sau lungi ¼ cană de oțet de cidru de mere crude ¼ cană de apă ½ linguriță de alge de mare

Puneți castraveții într-un castron. Adăugați oțetul, apa și algele de mare. Amestecați bine și lăsați să stea sau puneți în frigider timp de 15 minute, după care se poate servi.

Supe și orez

Supă de morcovi cu ghimbir

Această supă poate fi servită drept aperitiv sau mâncare ușoară. Dacă doriți să fie mai puțin consistentă, adăugați mai mult lichid.

4 porții

Ingrediente 14 morcovi, curățați și tăiați bucăți de 2,5 cm 2 linguri de ghimbir curățat, ras (1 bucată de ghimbir de aproximativ 8 cm)

1. Puneți morcovii într-o oală de mărime medie și turnați suficientă apă cât să-i acopere în întregime. 2. Dați în clocot și lăsați să fiarbă timp de 10 minute sau până ce morcovii sunt suficient de moi cât să treacă furculița prin ei. 3. Scoateți morcovii din oală cu o spumieră și dați-i prin blender. 4. Adăugați 1¾ căni din apa în care ați fiert morcovii. Amestecați până obțineți un amestec omogen. Dacă preferați supa mai lichidă, adăugați apă. 5. Stoarceți ghimbirul într-o presă de usturoi. Adăugați sucul la pasta de morcovi

și aruncați resturile de ghimbir. Amestecați.

Supă miso

Miso conține bacterii ce au un efect benefic, vindecător asupra organismului. Am început să mâncăm supă miso datorită Minei. (Pe atunci ne-o servea la micul dejun.) Este important să adăugați miso după ce ați gătit toate celelalte ingrediente, dat fiind că acest condiment își pierde nutrienții dacă este gătit. De asemenea, dacă reîncălziți supa a doua zi, adăugați încă puțin miso, pentru a beneficia de elementele sale nutritive.

4 porții

Ingrediente 5 căni de apă 1 bucată de 2,5 cm de kombu, făcută bucăți 1 bucată de 2,5 cm de wakame, făcută bucăți 120 g de tofu tare, bine maturat, tăiat cubulețe 1 lingură de miso de fasole azuki (poate fi înlocuită cu orz sau orez, după preferință) 1 linguriță de arpagic, feliat mărunt

1. Puneți apa, kombu, algele wakame și tofu într-o oală de mărime medie și puneți la foc mediu. Când apa dă în clocot, reduceți focul și fierbeți la foc mic timp de 10 minute.

2. Luați de pe foc. Puneți miso într-un castron și turnați aproximativ ¼ cană de lichid fierbinte. Amestecați până când pasta miso de dizolvă. Adăugați înapoi în oală amestecul obținut. Amestecați apoi cu arpagicul și masa va fi gata.

Supă de broccoli

4 porții

Ingrediente 1 mănunchi de broccoli, spălat cu apă rece cu o lingură de sare de mare, iar apoi clătit bine alge de mare, după gust

1. Tăiați 2,5 cm din tijă. Tocați mărunt buchetele, iar ce a mai rămas din tijă, în bucăți mai mari. Puneți broccoli într-o oală de mărime medie și turnați apă, astfel încât broccoli să fie în întregime acoperit. Acoperiți oala cu un capac și dați în clocot. 2. Lăsați să fiarbă timp de 10 minute sau până trece furculița prin broccoli. 3. Scoateți broccoli cu o spumieră și puneți-l direct în blender. 4. Adăugați 1½ cană din apa în care ați fiert broccoli și amestecați până obțineți un amestec cremos. 5. Asezonați cu alge de mare, după gust.

Orez cu kombu

Eu gătesc orezul cu kombu. Această algă de mare din familia varegului, de origine japoneză, conține numeroase vitamine și minerale pe care multe alte alimente nu le au. Puteți lăsa kombu sau îl puteți da deoparte când mâncați, după preferință. Cert este că orezul primește o anumită cantitate de substanțe nutritive când îl gătiți cu kombu. Acest fel de mâncare poate fi făcut și cu quinoa în loc de orez.

2 porții

Ingrediente 1 cană de orez alb iasomie sau orez cu bob scurt 1 bucată de 2,5 cm de kombu

1. Lăsați orezul în apă rece timp de 30 de minute. Scurgeți-l și apoi clătiți. 2. Puneți orezul într-o oală cu 1½ cană de apă. (Dacă folosiți orez brun, turnați 2 căni de apă.) 3. Adăugați kombu și acoperiți cu un capac. Când apa începe să clocotească, dați la foc mic, lăsați capacul doar pe jumătate peste oală și lăsați să fiarbă 10–15 minute. (Dacă folosiți orez brun, lăsați la fiert timp de 45 de minute.) 4. Luați oala de pe foc și lăsați orezul să se odihnească timp de 5 minute. Aerați orezul cu o furculiță, iar apoi puteți servi.

Boabe

Rețeta mamei de linte cu varză kale

Am modificat această rețetă cu linte a mamei, pe care o făcea când eram copii. După ce am descoperit algele de mare și umeboshi, am schimbat câte ceva pe ici, pe colo. Puteți, pur și simplu, să puneți lintea peste orez și gata. Din ce rămâne pe a doua zi puteți face o supă dacă adăugați aproximativ ⅓ cană de apă când o încălziți.

4-6 porții

Ingrediente 1 ½ cană de linte uscată 1 bucată de 5 cm de kombu 1 morcov tăiat bucăți de 1,30 cm 1 tulpină de țelină tăiată bucăți de 1,30 cm ½ linguriță de chimion 1 linguriță de curry 1 linguriță de usturoi pudră ½ linguriță de alge de mare

2 căni de varză kale tăiată bucăți normale, după ce ați înlăturat cotoarele 2 lingurițe de oțet umeboshi

1. Alegeți lintea și îndepărtați pietricelele. Clătiți cu apă din belșug. Turnați 2½ căni de apă și lăsați la înmuiat timp de 4 ore. (Eu așa procedez, deși uneori pe pungă scrie 8 ore și este în regulă.) 2. Scurgeți lintea și puneți-o într-o oală cu 5 căni de apă, după care adăugați o bucată de kombu. Dați în clocot, apoi lăsați să fiarbă la foc mic. Luați spuma care se formează deasupra. Lăsați să fiarbă timp de 40 de minute. 3. Adăugați morcovul, țelina, curry și usturoiul pudră. Lăsați să mai fiarbă timp de 15–20 de minute, fără capac. 4. Adăugați varza kale și oțetul. Lăsați să mai fiarbă timp de 5–10 minute.

Fasole adzuki

Am descoperit fasolea adzuki (se mai scrie și azuki) datorită Minei Dobic, iar de atunci o gătesc mereu. Fasolea adzuki conține puține grăsimi și sodiu, dar, în schimb, multe proteine, fibre, glucide și lipide, fier, potasiu. Se spune că este benefică pentru vezica urinară, funcția reproductivă și rinichi, ajută la prevenirea cancerului mamar, asigură o sursă importantă de energie, o digestie normală, reduce colesterolul și fortifică plămânii. Când gătesc fasole adzuki, fac câte o oală mare la început de săptămână și-mi asigur astfel alimentul principal la cină pentru câteva seri. În prima seară o prepar cu orez alb iasomie sau cu varză kale fiartă la aburi. În seara următoare, o prepar cu tofu, varză kale sau orez. În cea de-a treia seară, o întind pe o turtă din orez și topesc sau presar deasupra brânză fără lactoză.

4 porții

Ingrediente 1 cană de fasole adzuki uscată 1 bucată de 2,5 cm de wakame 1 bucată de 2,5 cm de kombu ½ linguriță de oțet umeboshi ¼ linguriță de alge de mare 1 linguriță de miso de fasole adzuki

1. Alegeți fasolea, înlăturând pietricelele. Clătiți cu apă din belșug. Turnați fasolea într-un castron, adăugați 3 căni de apă și lăsați-o la înmuiat peste noapte. 2. Scurgeți boabele și turnați-le într-o oală de mărime medie, în care adăugați 3 căni de apă, wakame și kombu. 3. Acoperiți oala, dați în clocot, apoi fierbeți la foc mic, până ce boabele se înmoaie, timp de 40–50 de minute. Amestecați din când în când în timpul fierberii. 4. Când boabele devin moi, adăugați oțetul, alga de mare și miso de fasole adzuki. Amestecați bine pentru a omogeniza.

Fasole neagră

Fasolea este unul dintre alimentele de bază în familia mea, deoarece o poți găti în diverse feluri. O poți prepara ca garnitură la o altă mâncare, de exemplu tofu sau varză kale. Sau o poți pasa să faci un sos. Fasolea îți oferă posibilitatea de a beneficia de toate substanțele nutritive pe care le conține și de a te bucura de o gamă largă de feluri de mâncare. De obicei gătesc o oală mare de fasole, cât sămi ajungă pentru 8 porții, și le mâncăm pe parcursul săptămânii. De fapt, are un gust și mai bun dacă stă o zi, deoarece astfel devine mult mai aromată, datorită mirodeniilor folosite.

4 porții

Ingrediente 1 cană de fasole neagră uscată 1 bucată de 2,5 cm de wakame 1 bucată de 2,5 cm de kombu ½ cană de coriandru proaspăt, tăiat mare (sau 1 lingură, dacă e uscat) 3 căței de usturoi, pisați 1 lingură de suc de lămâie proaspăt stors (aproximativ ½ de lămâie) 3 linguri de suc de limetă proaspăt stors (aproximativ 1 limetă) ½ linguriță de alge de mare ½ linguriță de oțet umeboshi

1. Alegeți fasolea, înlăturând pietricelele. Clătiți în apă din belșug, apoi turnați fasolea într-un castron și adăugați 3 căni de apă. Lăsați-o la înmuiat peste noapte. 2. Scurgeți boabele și puneți-le într-o oală de mărime medie, la care adăugați 3–4 căni de apă. (Dacă vreți să faceți o iahnie de fasole, adăugați mai puțină apă, iar pentru supă, mai multă.) 3. Adăugați wakame, kombu, coriandrul și usturoiul. Puneți oala la fiert. Dați în clocot, apoi fierbeți la foc mic timp de 1 oră și 15 minute. Amestecați din când în când în timpul fierberii. 4. Când fasolea s-a înmuiat și a devenit cremoasă, adăugați sucurile de lămâie, oțetul umeboshi și alga de mare. Amestecați bine și opriți aragazul.

Tortillas de fasole

Aceasta este o modalitate minunată de a combina fasolea într-o mâncare proaspătă sau într-o gustare. Aceste tortillas sunt delicioase cu umplutură de varză kale sau de broccoli la aburi, ori cu sparanghel la cuptor.

Ingrediente 1 linguriță de ulei extravirgin 4 tortillas de porumb de 15–16 cm 2 căni de fasole adzuki sau neagră gătită (vezi rețeta de fasole neagră) 1 cană de orez brun fiert 1 cană de brânză albă sau de cașcaval fără lactoză, ras 1 limetă tăiată în patru

1. Încălziți la foc mediu o tigaie mică. Turnați uleiul. 2. Puneți 1 tortilla în tigaie și prăjiți-o 1 minut. Întoarceți tortilla pe partea cealaltă și lăsați-o să se prăjească încă un minut. Procedați la fel cu celelalte tortillas. 3. Ungeți fiecare tortilla cu ½ cană de fasole, ¼ cană orez și presărați deasupra ¼ cană de brânză. Stoarceți o bucată de limetă peste tortilla, chiar înainte de a o mânca.

Hummus

Ariannei îi place hummusul cu biscuiți crocanți sau cu pișcoturi, castraveți, morcovi sau măsline. E foarte bun servit ca o gustare sau ca garnitură la cină. Merge foarte bine rece sau la temperatura camerei, la sandvici cu curcan, ca o alternativă mult mai sănătoasă pentru maioneză sau la sandviciurile vegetariene cu avocado. La fel de bine puteți face pâine sau cocă pentru tortilla.

4 porții

Ingrediente 1 ½ cană de năut uscat 2 linguri de ulei de măsline extravirgin ¾ linguriță de sare de mare 3 linguri de suc proaspăt de lămâie (aproximativ 1 lămâie) ½ lingură de oțet umeboshi

1. Alegeți boabele, înlăturând pietricelele. Clătiți cu apă din belșug, apoi puneți năutul într-un castron și adăugați 3½ căni de apă. Lăsați-l la înmuiat peste noapte. 2. Scurgeți boabele și puneți-le într-o oală de mărime medie. Adăugați 5 căni de apă. Dați în clocot, apoi fierbeți la foc mic timp de o oră și jumătate – până ce se înmoaie boabele.

3. Scurgeți năutul cu o spumieră și puneți-l în blender. Adăugați ½ cană din apa în care ați fiert boabele. Amestecați până obțineți un piure omogen. Adăugați uleiul, sarea de mare, sucul de lămâie și oțetul umeboshi. Lăsați-l să stea la temperatura camerei, să se răcească, înainte de a servi.

Mâncăruri rapide

Chipsuri din varză kale

Chipsurile din varză kale sunt perfecte când ai poftă de ceva sărat, dar sănătos. Varza kale devine crocantă cam în 20 de minute. Dacă chipsurile sunt prea uleioase înseamnă că ați folosit prea mult ulei de măsline.

3 căni de chipsuri

Ingrediente 1 căpățână de varză kale (115 g) 1 lingură de ulei extravirgin ¼ linguriță de sare de mare 1½ linguri de suc proaspăt de lămâie (aproximativ ½ de lămâie)

1. Preîncălziți cuptorul la 180°C. 2. Păstrați doar frunzele pe care le rupeți bucăți mari. Spălați în apă rece în care turnați sare de mare. Clătiți bine. 3. Scurgeți varza kale și ștergeți-o ușor, folosind un prosop de bucătărie, pentru a înlătura excesul de apă.

4. Turnați ulei și alge de mare într-o tavă pentru prăjituri în care puneți o coală de hârtie pergament. Adăugați varza kale și asezonați cu sare și ulei. (Deși pare multă, o să scadă la jumătate după ce s-a copt.) 5. Băgați tava în cuptor și lăsați 10 minute. Turnați deasupra sucul de lămâie. Scuturați puțin tava, cum procedați când amestecați o salată. Băgați din nou la cuptor încă 10 minute. 6. Coaceți timp de 20–25 de minute. Varza kale e gata când devine crocantă.

Piure de cartofi dulci

Noi consumăm cu regularitate cartofi dulci. Conțin substanțele nutritive necesare organismului și îi satisfac și pofta de ceva dulce.

4 porții

Ingrediente 2 cartofi dulci mari sau igname (900 g), spălați, curățați de coajă și tăiați bucăți de 2,5 cm 2 lingurițe de unt Earth Balance (disponibil la magazinele cu alimente organice) ½ linguriță de scorțișoară 1 lingură de agavă sau după gust sare de mare, după gust

1. Puneți cartofii dulci într-o oală de mărime medie și adăugați suficientă apă rece cât să-i acopere în întregime. 2. Dați în clocot și lăsați să fiarbă 15–20 de minute sau până ce furculița trece prin ei cu ușurință. 3. Scurgeți cartofii folosind o strecurătoare. Puneți-i înapoi în oală. Adăugați scorțișoară, agavă și sare de mare. Pasați până când obțineți o pastă moale.

Sandviciul de duminică al tatei

Programul soțului meu este foarte încărcat, de aceea nu prea gătește. De obicei îi place să experimenteze la bucătărie la sfârșit de săptămână; așa a inventat și această rețetă pentru sandviciuri. Copiilor mei le place atât de mult, încât m-au rugat: „Trece-o și pe asta în carte!“ Merge foarte bine pentru masa de prânz sau ca gustare după școală.

Ingrediente 3 bucăți de carne de curcan presată 1 linguriță de ulei de măsline extravirgin 3 felii de șuncă de curcan pâine din grâu (noi cumpărăm pâine pe care o poate mânca și Addison, dar orice fel de pâine merge) piper negru măcinat nu foarte fin, după gust maioneză fără ou sau muștar (opțional)

1. Încălziți tigaia timp de 2 minute. Adăugați uleiul și șunca de curcan. Gătiți ținând cont de indicațiile de pe ambalaj. 2. Când s-au prăjit feliile de șuncă, scurgeți-le de ulei, pe un prosop de hârtie. În aceeași tigaie fierbinte puneți la prăjit carnea de curcan presată, timp de 30 de secunde. Întoarceți-le pe partea cealaltă și lăsați la prăjit încă 30 de secunde. (Nu trebuie să o prăjiți, doar să o încălziți.) 3. Încălziți pâinea în toaster (dar nu o prăjiți).

4. Puneți feliile de bacon, carnea de curcan presată și presărați piperul pe o felie de pâine peste care adăugați cealaltă felie de pâine. Adăugați condimente, în cazul în care doriți să folosiți vreunul.

Paste din orez brun cu sos marinara

Nu întotdeauna gătesc ceva de la cap la coadă. Se poate găti sănătos folosind și alimente cumpărate din magazin, cum ar fi acest fel de mâncare. Aceasta este o rețetă pe care o folosesc atunci când vreau să gătesc ceva delicios și sățios, dar nu prea am timp. Pastele din orez brun conțin zaharuri complexe, dar nu și făină albă, iar faptul că adaugi ingrediente proaspete pe lângă cele din sosul din borcan conferă prospețime mâncării. Eu servesc aceste paste cu o garnitură de broccoli fiert la aburi cu ulei de in, iar masa este gata în maximum 15 minute!

4 porții

Ingrediente 2 linguri de ulei de măsline extravirgin 1 pungă de 350 g de paste de orez brun, de orice formă 1 borcan de 450 g de sos marinara organic 5 frunze proaspete de busuioc, rupte bucăți ¼ linguriță de busuioc uscat 1 lingură de suc de lămâie ½ linguriță de sos de soia ⅛ lingură de alge de mare 2 căței mici de usturoi, pisați

1. Turnați 8 căni de apă într-o oală de mărime medie, peste care adăugați uleiul și lăsați apa să fiarbă. 2. Adăugați pastele și lăsați-le la fiert 10–12 minute, amestecându-le din când în când. 3. În timp ce fierb pastele, turnați sosul într-un castron mic. Adăugați busuiocul proaspăt și pe cel uscat, sucul de lămâie, sosul de soia, algele de mare și usturoiul pisat. Fierbeți la foc mic timp de 5–10 minute. 4. Când pastele devin moi, scurgeți-le și strecurați-le, apoi clătiți-le cu apă nici caldă, nici rece. 5. Turnați pastele într-un castron și adăugați sosul. Amestecați bine, iar apoi puteți servi.

Scrob de tofu

Uneori adaug și niște suc de lămâie proaspăt stors peste acest fel de mâncare, depinde de dispoziția în care mă aflu. Ariannei îi place doar dacă pun și niște brânză. Poate fi servită și unsă pe pâine fără gluten și fără grâu. Puteți presăra deasupra și semințe de in sau făină de in.

2 porții

Ingrediente 2 lingurițe de ulei de măsline extravirgin 1 lingură, plus încă 1 linguriță de sos de soia ¼ linguriță de alge de mare 1 pungă de 400 gr de tofu tare, bine maturat, clătit și lăsat la uscat pe un prosop de bucătărie ½ linguriță de praf de curry ¼ linguriță de curcuma 1½ lingură de suc de lămâie proaspăt stors (aproximativ ½ lămâie)

1. Încălziți uleiul într-o tigaie mică la foc mediu. 2. Adăugați sosul de soia și algele de mare. Fărâmițați tofu deasupra tigăii.

3. Adăugați praful de curry și curcuma. Amestecați așa cum procedați pentru scrobul de ouă, timp de 3 minute. Turnați peste tofu sucul de lămâie, amestecați, iar apoi puteți servi.

Mic dejunuri

Nectar de fructe

Puteți folosi ce fructe doriți. De exemplu, dacă vreți ca nectarul să fie roșu, folosiți mai multă zmeură. Dacă îmi rămâne niște nectar de fructe pe a doua zi, de obicei fac niște acadele de gheață, turnând sucul într-un aparat special pentru așa ceva (comandat online de pe Amazon) sau într-o tăviță pentru cuburi de gheață. Dacă folosiți o astfel de tăviță, puneți o folie deasupra, după ce turnați conținutul în tavă, iar apoi străpungeți folia și introduceți bețișoarele pentru acadele de gheață (pot fi comandate online de pe Amazon sau de la Market America).

4 porții (câte ½ de cană de persoană)

Ingrediente 1 cană de suc de mere organic R.W. Knudsen 1 cană de coacăze neagre 1 cană de zmeură 1 cană de căpșune feliate 1 banană (facultativ, pentru a îngroșa nectarul; mai puteți folosi ½ sau ¾ cană de nectar)

Puneți toate ingredientele într-un blender. Mixați până obțineți un amestec omogen foarte moale, timp de 30–40 de secunde. Turnați în pahare și serviți.

Fulgi de ovăz crocanți

În timpul școlii gătesc zilnic această rețetă, deoarece prepararea ei ia foarte puțin timp și poate fi modificată după gust. Ca toppinguri puteți folosi aproape orice, sugestiile mele incluzând caise proaspete, felii de banană, sirop de arțar.

4 porții

Ingrediente 2 căni de fulgi de ovăz (fără gluten, dar puteți folosi și alte tipuri) ½ cană de stafide ¼ linguriță de scorțișoară 1 lingură de agavă 1 cană de afine sau de zmeură 1 cană de granola

1. Turnați ovăzul și 4 căni de apă într-o oală de mărime medie. Amestecați. Dați în clocot, apoi dați focul mic și lăsați să fiarbă la foc mic timp de 10 minute, amestecând din când în când, până se înmoaie fulgii. 2. Luați oala de pe foc și adăugați stafidele, scorțișoara și agava. Puneți ¼ fructe și ¼ granola în fiecare cană.

Gofre de casă Mochi

Aceste gofre fără lactate, ouă sau grâu sunt printre preferatele copiilor mei și ale prietenilor lor. Lui Addison îi plac cu umplutură de iaurt de fructe de pădure. Puteți presăra pe ele și semințe de in. Noi le mâncăm și ca desert; în acest caz turnăm peste ele niște înghețată de soia sau sirop de ciocolată.

Porții: 4 gofre

Ingrediente ulei de nucă de cocos (este cel pe care îl prefer, deoarece conține foarte mulți nutrienți) 1 pungă de 350 g de pastă din aluat de orez Mochi, rasă sau tăiată în 4 bucăți egale (disponibilă în magazinele cu produse organice, la secțiunea produse congelate) agavă (sau sirop de arțar), după gust

1. Setați dispozitivul pentru coptul grofelor pe 4 sau chiar la o temperatură mai mare. 2. Ungeți cu ulei presa pe care urmează să coaceți grofele și adăugați ¾ cană de pastă din aluat de orez Mochi sau o bucată pătrată. 3. Coaceți fiecare grofă în parte timp de 5 minute sau până ce s-a topit bine. Puteți turna deasupra agavă, sirop de arțar sau fructe proaspete sau le puteți servi simple.

Chifle cu brânză

Acest fel de mâncare merge foarte bine ca mic dejun, prânz sau ca o gustărică cu brânză gustoasă. Eu folosesc brânză de soia, din cauza alergiilor lui Addison, dar merge și cu brânză dulce de vaci sau cu brânză cheddar. Noi preferăm chiflele din alac, dar și cele tradiționale sunt la fel de bune.

Porții: 2 chifle

Ingrediente pastă de brânză din soia 2 chifle, tăiate jumătăți 4 felii de brânză cheddar de soia

1. Întindeți pasta de brânză din soia pe fiecare jumătate a chiflei. 2. Puneți deasupra o felie de brânză. 3. Băgați la cuptor, la temperatură ridicată, timp de 1 minut, până ce se topește brânza.

Pâine prăjită cu agavă și scorțișoară

Iată o rețetă foarte rapidă și ușoară pentru un mic dejun după care Arianna se dă în vânt.

Porții: 2 felii de pâine prăjită

Ingrediente 1½ linguriță de unt marca Earth Balance 2 felii de pâine de alac sau chiar obișnuită 2 lingurițe de agavă ¼ linguriță de scorțișoară 1 linguriță de semințe de in măcinate (facultativ)

1. Întindeți untul pe pâine pe o parte a feliei. 2. Amestecați agava cu scorțișoara într-un castron mic. Întindeți amestecul obținut pe fiecare felie. 3. Puneți pâinea la prăjit timp de 45 de minute, până devine crocantă la margini. 4. Scoateți pâinea din toaster. Dacă doriți, presărați deasupra niște semințe de in pe fiecare felie.

Dulciuri

Fursecuri cu stafide și fulgi de ovăz

Copiilor mei le plac foarte mult aceste fursecuri, ca desert, dar și să le vândă la târgurile organizate de școală în scop caritabil. Sunt simplu și rapid de făcut și foarte sănătoase.

Porții: 24 de fursecuri

Ingrediente 2 căni de fulgi de ovăz ½ cană de stafide 1½ linguriță de scorțișoară 3 linguri de făină de alac ½ cană de sirop de arțar ¼ cană de agavă 1 cană de sos de mere (de casă sau cumpărat) ¾ linguriță de esență de vanilie 1 lingură de ulei rafinat de nucă de cocos

1. Preîncălziți cuptorul la 180°C. 2. Mixați bine ingredientele într-un blender. 3. Luați cu lingura și întindeți compoziția pe o folie de hârtie pergament într-o formă de copt prăjituri și așezați fursecurile lăsând o distanță de 2,5 cm între ele. Turtiți-le puțin cu degetul sau cu dosul lingurii. 4. Coaceți timp de 25 de minute, până devin galbene-maronii.

Banane caramelizate cu înghețată de vanilie fără lactoză

2 porții

Ingrediente 1 banană tăiată jumătăți, pe lungime 3 linguri de înghețată de vanilie din soia sau orez sirop de ciocolată fără gluten sau lactoză frișcă de soia sau de orez (se găsește în magazinele cu produse organice la raionul lactate)

1. Puneți jumătățile de banană în castroane diferite. 2. Puneți înghețată deasupra. 3. Turnați sirop de ciocolată sau frișcă.

Recompense crocante din orez pentru Arianna și Addison

De mulți ani tot fac rețeta asta, iar copiilor mei le place la nebunie. Addison își duce și la școală, de foarte multe ori. Uneori folosesc și afine uscate, zmeură uscată sau chipsuri vegetariene cu fulgi de ciocolată. Dacă le preferați mai groase, folosiți o tavă mai adâncă. Dacă le vreți mai subțiri, alegeți o tavă mai puțin adâncă.

Porții: 18 bucăți de circa 10 cm pătrați

Ingrediente 1 cutie de aproximativ 300 g de cereale organice din orez fără gluten (marca Erewhon) 1 pungă de aproximativ 300 g de smântână marca Suzanne’s Ricemellow (fără lactoză) 3 ½ linguri de unt marca Earth Balance 1 linguriță de esență de vanilie ulei de măsline pentru a unge tava

1. Încălziți smântâna într-o oală mare la foc mic spre mediu. 2. Adăugați untul, amestecând cu o spatulă de cauciuc timp de 5 minute, până ce smântâna și untul s-au topit. 3. Adăugași esența de vanilie. Turnați câte o cană de cereale o dată în oala

fierbinte, amestecând, până când se termină cutia. Amestecați bine. Lăsați pe foc 5 minute. 4. Turnați compoziția într-o tavă de 23 x 33 cm, unsă cu puțin ulei. Nivelați ușor folosind spatula. 5. Lăsați 30 de minute să se răcească și să se întărească. Tăiați în 18 bucăți de circa 10 cm pătrați.

Kanten

Am învățat să fac kanten în anul în care am trecut la dieta macrobiotică, iar copiilor mei le place chiar și astăzi. Kantenul sau agar-agarul este o versiune sănătoasă a jeleului, care se prepară atât de ușor. Îl puteți tăia în pătrate de mărimea prăjiturilor sau îl puteți amesteca până obțineți o cremă. Adăugați niște suc proaspăt de lămâie. Copiii mei sunt înnebuniți după așa ceva!

4 porții

Ingrediente 4 linguri de fulgi de agar-agar 1 litru de suc (eu prefer sucul de rodii combinat cu cel de afine) ½ lămâie (facultativ)

1. Turnați fulgii de agar și sucul într-o oală de mărime medie. Amestecați și lăsați să fiarbă timp de 5 minute. 2. Dați focul mic și mai lăsați să fiarbă încă 10 minute, amestecând din când în când, până când se dizolvă fulgii. 3. Turnați compoziția într-o tavă de copt de 64,5 cm pătrați. Lăsați tava să stea la temperatura camerei până ce nu mai ies aburi din ea. Pe urmă băgați-o la frigider timp de o oră sau până se întărește. Tăiați în bucăți mari sau mici, după preferință, sau amestecați până obțineți o cremă, iar apoi adăugați suc de lămâie.

Sos de mere simplu

Consumăm acest sos de mere ca desert sau ca gustărică. Este foarte bun și pentru sugari. Poate fi întins pe prăjituri din orez, mâncat cu terci de ovăz sau simplu. Îmi place să presar deasupra scorțișoară chiar înainte de a-l servi; poate nu tuturor le place scorțișoara. Pentru a-i da o culoare drăguță, poate fi amestecat cu zmeură. Poate fi păstrat două zile în frigider.

Porții: 4 căni sau cupe

Ingrediente 8 mere Gala sau roșu-delicios (preferabil organice), curățate și tăiate bucăți de 5 cm 550 ml de zmeură (facultativ) 1 vârf de cuțit de scorțișoară

1. Puneți merele într-o oală de mărime medie și adăugați două căni de apă. Puneți un capac, dați în clocot, apoi lăsați să fiarbă 10 minute sau până trece furculița prin mere. 2. Scoateți jumătate din mere cu o spumieră și puneți-le direct în blender. (Dacă folosiți și fructe de pădure, adăugați-le acum.) Faceți un piure. (Păstrați ¼ cană din lichidul în care ați fiert merele pentru a-l pune în blender, dacă vreți.) Turnați într-un castron. Procedați la fel cu restul merelor. 3. Lăsați sosul de mere la răcit. Presărați ușor scorțișoară deasupra fiecărui

castron, dacă doriți.

Băuturi

Variantă de sifon

Când luăm masa în oraș, le dau voie copiilor să bea un cocteil fără alcool Shirley Temple sau limonadă de ghimbir, dar dacă au poftă de o băutură gazoasă și dulce acasă, le fac această variantă de sifon. Copiilor mei le plac lămâile obișnuite și limetele foarte mult și prefer să bea așa ceva decât Sprite. Nu mai vorbesc de faptul că îl bem din pahare, nu dintr-o doză de aluminiu, și folosim ce îndulcitor vrem.

2 porții

Ingrediente 2 căni de apă minerală carbogazoasă sucul de la 1 lămâie, limetă sau portocală 2 lingurițe de agavă (facultativ)

1. Turnați apa minerală în două pahare. 2. Turnați în pahare sucul obținut din stoarcerea fructului preferat de dumneavoastră. 3. Adăugați o linguriță de agavă în fiecare pahar, dacă doriți. Amestecați și să vă

fie de bine!

Suc acidulat de coacăze

Iată o altă metodă de a savura un suc acidulat de fructe care să nu conțină prea multe zaharuri.

2 porții

Ingrediente 2 căni de apă minerală carbogazoasă ⅔ cană de suc de coacăze cu îndulcitor sau suc de mere fără îndulcitor.

1. Turnați apa minerală în două pahare. 2. Adăugați sucul în fiecare pahar. Amestecați și să vă fie de bine!

Rona

Această băutură poartă numele unei prietene care urmează o dietă macrobiotică. A băut-o în fiecare dimineață cât a stat la noi vara trecută, astfel că a început să-mi placă și mie. Acum și eu beau Rona în fiecare dimineață. Veți avea nevoie de un storcător de fructe pentru a o prepara.

4 pahare

Ingrediente 3 castraveți, curățați și tăiați jumătăți, pe lungime 1 rădăcină de aproximativ 10 cm de ridiche daikon, tăiată jumătăți, pe lungime 2 lămâi, tăiate sferturi (organice, de preferință) 5 tije de țelină 3 frunze de varză kale

1. Puneți castraveții, ridichea daikon, lămâile, țelina și varza kale, pe rând, în storcător și mixați-le. 2. Amestecați sucul proaspăt obținut, turnați-l în pahare și beți-l imediat.

Ceai calmant cu miere de Manuka

Mierea de Manuka din Noua Zeelandă este faimoasă pentru multitudinea de proprietăți vindecătoare. Le dau copiilor mei să bea acest ceai când îi doare în gât sau pentru a se încălzi puțin când e frig afară.

2 porții

Ingrediente suc proaspăt de lămâie (½ lămâie) 1 lingură de miere de Manuka (disponibilă în magazinele cu produse organice)

1. Fierbeți două căni de apă. Opriți aragazul sau plita. 2. Adăugați sucul de lămâie și mierea. 3. Amestecați bine, turnați în căni și beți fierbinte.

ALIMENTAȚIA TERAPEUTICĂ

Iată câteva alimente simple, cu proprietăți vindecătoare:

MIERE de MANUKA PENTRU ROȘU ÎN GÂT SAU TUSE: În cazul în care copiii mei au roșu în gât sau tușesc, le dau câte o lingură din această miere ce provine din Noua Zeelandă, recunoscută pentru proprietățile ei vindecătoare. (Câte puțin din această miere merge foarte bine cu prăjituri de orez sau în loc de ceva dulce, mai ales când vrei să-ți dezveți copiii să mănânce zahăr.)

OȚET DE MERE PENTRU ROȘU ÎN GÂT: De obicei încălzesc ½ cană de oțet de mere pe plită. Apoi adaug ½ linguriță de sare de mare, le amestec bine și le dau copiilor să facă gargară până când termină tot lichidul. Le mai dau să bea câte o linguriță de astfel de oțet. Este o metodă bună de precauție când este vreo epidemie de infecții streptococice. Oțetul de mere este recunoscut pentru proprietățile sale vindecătoare în ceea ce privește anumite probleme de sănătate, cum ar fi roșu în gât. Este foarte indicat și atunci când vrei să slăbești.

CEAPĂ ALBĂ PENTRU DURERI DE URECHE: Tăiați o felie rotundă de ceapă albă, suficient de mare cât să acopere urechea. Fierbeți-o în abur timp de 2–3 minute, până ce se înmoaie puțin și începe să-și schimbe culoarea. (Dacă o fierbeți prea mult, o să-și piardă din nutrienți.) Puneți felia întreagă peste urechea care vă doare (nu este nici o problemă dacă vă intră niște zeamă în ureche). Peste felia de ceapă puneți un prosop de hârtie umed și o sticlă cu apă fierbinte sau un prosop de față. Stați cu urechea acoperită astfel timp de 20–30 de minute. Efectuați procedura de două ori pe zi.

CEAI DE MENTĂ ÎMPOTRIVA FEBREI: Fierb apă într-o oală în care introduc apoi patru pliculețe de ceai de mentă. Le fac copiilor o baie cu apă călduță, iar cât sunt în cadă, înmoi un prosop de față în oala cu ceai de mentă și le dau pe la subsuori, pe la baza gâtului și pe cap. (E ca și cum le-ați face o frecție cu ceai de mentă.) După ce ies din baie, îi îmbrac în haine groase – pantaloni de trening, bluză cu mânecă lungă, șosete – și le dau să bea ceva cald, cum ar fi un ceai cu miere de Manuka, înainte să se bage în pat. Pe la miezul nopții, trebuie să-și schimbe hainele, deoarece transpiră abundent, dar acesta este și scopul: datorită ceaiului le scade febra.

Meniu alternativ pentru petreceri onomastice În ultimii ani, copiii mei au fost invitați la nenumărate petreceri onomastice și mereu am fost șocată de meniul oferit: pizza sau crochete de pui. Nu ar fi chiar așa de rău dacă ar mânca asta din an în Paște, dar în cazul copiilor mei, se ivește câte o astfel de petrecere tot la două săptămâni. Un meniu alternativ pentru petreceri onomastice ar putea include următoarele rețete rapide, simple și care au succes în rândul copiilor: crochete de pui, quesadilla (cu carne de pui sau brânză), sparanghel pe plită (care e crocant precum cartofii prăjiți) sau broccoli fiert în aburi. Pe urmă ar merge foarte bine niște fructe feliate sau sos de mere și un suc acidulat de coacăze (sau un pahar de apă minerală cu o felie de lămâie, să-i dea un aspect festiv). Iar apoi se poate servi niște prăjitură de casă. Astfel, toată lumea o să se simtă bine la petrecere și vor avea parte și de ceva dulce!

Mulțumiri

Îți mulțumesc, Doamne – prietenul meu de nădejde –, pentru că mi-ai fost mereu alături, pentru că mi-ai dat prilejul de a împărtăși lumii experiența prin care am trecut. Dacă nu mi-ai fi fost alături, mi-ar fi fost imposibil să fac acest lucru. Îți mulțumesc și Te iubesc cu toată ființa mea. Dragă, uau, uite-o pe Erica, nevestica ta. Îți mulțumesc pentru faptul că m-ai cerut în căsătorie. Asta pe lângă faptul că mereu m-ai tratat ca pe o prințesă, m-ai iubit și m-ai sprijinit. Mi-ai dat în dar cel mai neprețuit cadou: cei doi copii ai noștri. Ne sunt alături Addison și Arianna – Je t’aime. Din inimă pentru copiii mei: Arianna, minunata mea fiică, mi-ai înseninat viața din secunda în care ai venit pe lume. Pe tine te-am născut prima și de la tine am învățat atât de multe despre cum să fiu mamă. Îi mulțumesc lui Dumnezeu în fiecare zi că mi te-a dat. Această carte s-a născut odată cu tine. Mulțumesc. Dai dovadă de atât de multă compasiune, iubire, hotărâre, voință, putere, energie și multe alte calități. Tu mă determini mereu să realizez mai mult și mai mult. Încerc să-ți ofer un exemplu demn de urmat. Tu ai fost cea care a fotografiat-o pe mami în timp ce semna contractele pentru această carte, țopăind de bucurie împreună cu mine și împărtășindu-mi emoțiile. Ai fost mereu gata să mă încurajezi, cea mai înflăcărată susținătoare a mea. Îți mulțumesc. Te ir pentru cât ești de curajoasă și pentru faptul că niciodată nu te dai bătută. Sunt foarte mândră de omul care ești și de cine vei deveni. Ai propriul tău drum de parcurs, așadar urmează-l știind că eu sunt cea mai înflăcărată susținătoare a ta. Urmează-ți calea, fii tu însăți și mereu ascultă-ți vocea interioară. Și nu uita că niciodată nu este prea târziu să-ți descoperi pasiunea, așa cum eu am învățat asta de la tine. Fericirea ta sălășluiește în tine. Gândește mereu pozitiv, fii întotdeauna echilibrată, cinstită cu tine însăți și ai grijă mereu de ceea ce ai mai sfânt – tu. Ador să-ți fiu mămică. Te iubesc și te voi iubi mereu. Îți mulțumesc pentru că ești fiica mea. Te iubesc pe vecie, mami. Addison, iubitul, frumosul meu băiat, ești o binecuvântare. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că mi te-a dat în grijă, putând astfel să învăț cu și de la tine și

să mă luminez datorită spiritului și ascuțimii minții tale. Sunt nespus de recunoscătoare pentru tot prin ce am trecut împreună ca mamă și fiu. Până să vii pe lume, credeam că am învățat tot ceea ce se poate despre a fi mamă. Problemele de sănătate cu care te-ai confruntat au fost, de fapt, o binecuvântare; doar astfel a fost posibil ca această carte să ia ființă, să te ajutăm pe tine și pe mulți alții. Împreună am învățat că multe lucruri sunt posibile dacă credem în înfăptuirea lor. Acceptă pe deplin cine ești și absolut tot ce te definește. Sunt atât de mândră de tine, de modul în care știi să te respecți și să îl iubești pe Addison. Ador persoana pe care o întrupezi, ceea ce vei deveni și accept tot ceea ce ține de tine. Ai mereu grijă de tine și de sănătatea ta și să nu-ți fie teamă vreodată să folosești vocea ce ți-a fost dată pentru a-ți exprima părerile. Concentrează-te asupra aspectelor pozitive ale vieții. Poți observa o schimbare doar dacă schimbi ceva, așadar fii schimbarea de care ai nevoie ca să schimbi ceva! Urmează-ți visele și fii sigur că ai sprijinul meu. Această carte a fost scrisă cu ajutorul tău și încurajările tale, mulțumesc. Te iubesc mai mult decât vei putea realiza vreodată. Iubește-l pe Addison, privește înăuntrul lui și așteaptă răbdător, iar Addison te va îndruma întotdeauna. Răspunsurile de care ai nevoie nu-ți vor fi date cu voce tare. Îți mulțumesc că ești exact așa cum ești. Îți mulțumesc că ești fiul meu. Te iubesc și te voi iubi mereu. Te iubesc pe vecie, mami. Celorlalți copii care au un loc în inima mea: Tony, Aron și Ashley, orice s-ar întâmpla, să știți mereu că vă iubesc pe fiecare dintre voi. Fiți ceea ce Dumnezeu v-a făcut să fiți. Urmați-vă visele și îndepliniți-le. Fiți doar ceea ce sunteți. Nu puteți cumpăra fericirea, dar stă în puterea voastră să o atingeți. Vă iubesc. Părinților mei: Mamă, ai fost mereu prima femeie pe care am idolatrizat-o și pe care am irat-o. Întotdeauna stăpână pe tine, frumoasă, mirosind frumos și atât de grijulie față de fetele tale. Îți mulțumesc pentru viața minunată pe care mi-ai oferit-o și pentru surorile pe care mi le-ai dăruit. Îți mulțumesc pentru toate amintirile frumoase de care am avut parte în copilărie și pe care le port mereu în suflet. De când mă știu ne-ai crescut singură și doar acum înțeleg ce a însemnat asta, cât ai dăruit și la cât de multe a trebuit să renunți pentru a face acest lucru. Îți mulțumesc pentru că ai rezistat și nu ți-ai pierdut cumpătul niciodată, pentru că mi-ai dat voie să-mi iau zborul pentru a experimenta lumea din jurul nostru. Iubesc viața, iar acest lucru se datorează tuturor celor trăite sub oblăduirea ta. Îți mulțumesc pentru tot, mamă. Îți mulțumesc că ne-ai dăruit fiecăreia o parte din tine și pentru că ai fost mereu o mamă nemaipomenită. Îți mulțumesc pentru toate sacrificiile pe care le-ai făcut spre binele meu. Te iubesc pe vecie, îmi ești atât de dragă și sunt nespus de recunoscătoare să te am. Nu vom uita niciodată

nici Volvo-ul tău. Te voi iubi mereu, fiica ta mijlocie. Tată, toate lucrurile care ni se întâmplă în viață se întâmplă cu un motiv anume, după cum bine știi. Îți mulțumesc pentru că faci parte din viața mea acum și pentru că ești un bunic nemaipomenit pentru copiii mei. Ce a fost, a fost, nu mai contează; ce contează cu adevărat este momentul prezent. Îți mulțumesc pentru dragostea ta și pentru toate momentele frumoase de care ne bucurăm împreună. Te iubesc. Brigette, îndeplinește tot ceea ce-ți dorești. Nimic nu ne stă în cale, doar noi înșine! Vreau să știi că te iubesc, voi fi mereu alături de tine, mândră de tine și foarte recunoscătoare că îmi ești soră. Te voi iubi mereu. Angela, sora și prietena mea cea mai dragă, mereu alături de mine orice s-ar fi întâmplat! Gemene, deși nu în adevăratul sens al cuvântului. Știu că râzi acum de faptul că am scris o carte și că am reușit să termin facultatea cu o diplomă. Voi fi mereu alături de tine și îți mulțumesc pentru tot, mai ales pentru că ai stat de atâtea ori cu copiii. Te iubesc nespus. Gabrielle, te iubesc. Ai o inimă atât de bună și ești cu adevărat deosebită. Acceptă felul în care Dumnezeu te-a creat și iubește tot ceea ce ține de tine. Ziua în care ai intrat în viața mea m-a marcat profund. Îți mulțumesc pentru că faci parte din viața mea. Te iubesc. Dragă Nana, pe tine ne bazăm eu și întreaga mea familie. Fără tine nu am fi realizat nimic. Sunt profund recunoscătoare față de tine și față de tot ceea ce ai făcut vreodată pentru mine. Te iubesc mult mai mult decât sunt în stare să arăt. Nana, îți mulțumesc pentru tot ceea ce mi-ai dăruit, mai ales pe mama. Nana, te iubesc foarte mult. Dragă bunicule Holton, îți mulțumesc pentru murăturile cu mărar și usturoi și pentru prăjiturile cu cartofi dulci. Îți mulțumesc pentru faptul că mi l-ai dăruit pe tata. Te iubesc. Doamnă Reir, îți mulțumesc pentru fiul tău și pentru faptul că ne vizitezi. Vă iubesc. Mătușă Carol, îți mulțumesc pentru că ai crezut în mine și în faptul că voi duce acest proiect la bun sfârșit. Ai fost mereu alături de mine și m-ai încurajat de câte ori aveam nevoie de așa ceva. Îți mulțumesc pentru sprijinul și implicarea ta. Te

iubesc mult. Jack, Chris, Quentin, Liberty, Taylor și copiii voștri: mă bucur nespus că suntem o familie. Vă iubesc pe toți. Să nu vă fie teamă să visați. Dacă vă doriți cu adevărat ceva, nimic nu vă poate împiedica să realizați acel lucru! Bunicule, te iubesc și îți duc dorul. Tu ai fost cel care a început această carte, iar eu sunt cea care a terminat-o. Marsha, nașa mea dragă, îmi este un dor nespus de tine – te iubesc. Bliss, te iubesc și îmi lipsești. Mătușă Mert, mă gândesc la tine adeseori. Îmi lipsești. Te iubesc și îți mulțumesc. Aerian, îmi este dor de tine, mai mult decât oricând. Îți mulțumesc pentru faptul că m-ai învățat cum să am grijă de frații tăi. Sunt atât de mândră de tine – te iubesc. Janis, îți mulțumesc pentru că faci parte din viața noastră și pentru că mi-ai îmbunătățit viața prin faptul că vorbești franțuzește cu mine și că m-ai învățat cum să tratez cu un șofer de taxi în Big Apple. Te îmbrățișez cu drag. Nik’ki Hennings, ești ceea ce se cheamă o super-mamă, cu adevărat o mamă extraordinară – nouă copii și ai reușit să nu îți pierzi mințile, să arăți bine și să nu deznădăjduiești. Am învățat atât de multe de la tine, cum să mă implic cu succes în viața copiilor mei și cum să-i implic mereu în ceea ce fac eu. Îți mulțumesc pentru că mi-ai încredințat copiii și pentru că mi-ai dat voie să mă bucur de ei. Ești o persoană deosebită și meriți să ai parte numai de bucurii. Vă iubesc pe toți. Crystal Crystal Crystal, totul a început cu noi două stând de vorbă într-o zi de vară la mine acasă. Îți mulțumesc pentru tot, pentru Lisa, pentru sprijinul și prietenia ta și pentru faptul că m-ai învățat atât de multe lucruri. Te îmbrățișez cu drag. Prietenii mei dragi, știți cu toții la cine mă refer, vă mulțumesc din suflet pentru că am putut să plâng, să râd în prezența voastră, să mă detașez pentru a putea scrie această carte, pentru sprijinul vostru neîncetat, dar mai ales pentru faptul că

mi-ați fost mereu alături. Vă mulțumesc că îmi sunteți prieteni adevărați. Vă iubesc și vă prețuiesc pe fiecare în parte. Ariella, ești nemaipomenită, gata oricând să-mi sari în ajutor. Nu ai idee cât de mult apreciez prietenia ta. Îți mulțumesc pentru dragostea ta. Catherine, îți mulțumesc că ești mereu atât de drăguță, iubitoare, atât de dedicată în tot ceea ce faci – muchas gracias por todo, pupici! Belkis, ești nemaipomenit. Mulțumesc de o mie de ori. Lisette, îți mulțumesc pentru tot ce faci. Zulma, chiar și acum am încă nevoie de tine; îmi este un dor nespus de tine. Yasmine, sunt recunoscătoare pentru faptul că ai venit pe lume. Tuturor fetelor care mi-au permis să le devin mentor: Krystal, Tiranke, Tyanah, Awa, Hawa și Abigail. Sunteți toate deosebite în felul vostru și sunt foarte mândră de voi, fetelor. Vă rog, nu vă fie teamă că țintiți prea sus. Fiți mereu energice și pline de viață. Respectați-vă și iubiți-vă pe voi însevă. Vă mulțumesc pentru că m-ați acceptat în viața voastră. Voi toate îmi aduceți zâmbetul pe buze și iubesc momentele petrecute împreună cu voi. Gândiți pozitiv, citiți și explorați pentru a dobândi înțelepciune, acceptați experiențele prin care ați trecut și veți trece și învățați din greșeli deoarece doar așa puteți învăța lecțiile pe care viața ni le oferă. Cu mult drag, doamna Erica. Mulțumesc colaboratorilor și specialiștilor, tuturor celor care au contribuit cu un citat, cu diverse cunoștințe de specialitate; le mulțumesc pentru timpul și efortul și informațiile acordate, pentru părerile exprimate și pentru că sunt ceea ce sunt. Margie Sherard, Pattie Mallette, Nicole Richie, Lori Stokes, dr. Barbara Landreth, Ricki Lake, Laila Ali, dr. Fred Pescatore, Bobbi Brown, Malaak Compton-Rock, Melissa Etheridge, Gayle King, Sara Keagle, Marianne Williamson, Jeffrey May, Veronica Webb, Stefanie Sacks, Holly Robinson Peete și Jan Schlossberg. Cu toții ați contribuit în mare măsură la scrierea acestei cărți și vă sunt pe veci recunoscătoare. Vă mulțumesc pentru disponibilitatea și efortul dumneavoastră. Vă mulțumesc de o mie de ori – sunteți cu toții niște oameni deosebiți și ați contribuit fiecare cu ceva aparte la scrierea acestei cărți! Această carte nu este doar a mea, este și a dumneavoastră a tuturor! Vă mulțumesc din suflet. Majid Ali, Mina Dobic, lumea trebuie să afle mai multe despre voi. Vă mulțumesc pentru tot ce m-ați învățat, pentru înțelepciunea voastră, pentru faptul că mi-ați vindecat nu doar copiii, dar și pe mine. Sunteți o binecuvântare, fiecare

dintre voi. Simone, Gabriel, dr. Asher, dr. Barbara, dr. Pescatore, dr. Manos, dr. Bayno, dr. Lipman, Ora Abel-Russel, Damien, moașa noastră, Nathalie, Ivonne, Ms. So, Rachel, mulțumesc. Vă mulțumesc vouă și tuturor celor care au contribuit la vindecarea copiilor mei și a mea. Mulțumesc pentru că v-a păsat de soarta noastră, că ne-ați recomandat și ați abordat moduri alternative de rezolvare a problemelor și pentru cunoștințele de specialitate pe care ni le-ați pus la dispoziție. Vă mulțumesc pentru Reiki, Body Talk, osteopatie, îngrijire integrată, homeopatie, masaj, acupunctură, medicină tradițională chinezească, terapie craniosacrală, diapazoane și toate celelalte tehnici pe care le-am încercat. Benny, mereu te-ai arătat interesat de cartea mea, așa că iat-o! Am avut parte de atât de multe lucruri în viață, datorită ție. Îți mulțumesc din suflet pentru că mi-ai fost alături și pentru că ai adăugat glazura pe această prăjitură – te iubesc. Te voi iubi mereu, adolescentule. Jennifer Lopez, ești pentru mine o permanentă sursă de inspirație. M-ai îndrumat și m-ai sprijinit în adevăratul sens al cuvântului și îmi ești o adevărată prietenă la care țin foarte mult. Mereu mă uimești prin faptul că ești ceea ce ești și că ai succes în tot ceea ce faci, atât de natural. Ai fost mereu idolul meu, modelul meu în ceea ce privește stilul, propriul meu E.T. și chiar mai mult de atât. Îți mulțumesc pentru că mi-ai dăruit o bucățică din tine. Faptul că ți-ai răpit din prețiosul tău timp și dedicarea de care ai dat dovadă pentru a scrie prefața la această carte înseamnă enorm de mult pentru mine. Sunt extrem de recunoscătoare și mă simt binecuvântată datorită acestui fapt. Mulțumesc – te iubesc, Mama. Dr. Holly, aveți un loc cu totul special în sufletele noastre. Vă mulțumesc pentru că ne-ați dăruit, mie și întregii lumi, cuvintele dumneavoastră în scrisoarea inclusă în această carte. Vă respect și vă ador. Vă mulțumesc pentru timpul acordat scrierii acestei scrisori pline de înțelepciune și pentru sprijinul acordat din ziua în care ne-am cunoscut, acum mulți ani. Vă sunt pe veci recunoscătoare și vă îmbrățișez cu drag. Chef Chrisi, ne-ai fost un ajutor de nădejde în a ne găsi echilibrul în ceea ce privește mâncarea sănătoasă. Îți mulțumesc pentru că ți-a păsat de sănătatea copiilor mei și pentru interesul și pasiunea ta privind sănătatea. Îți mulțumesc din suflet și te îmbrățișez cu drag.

Chef Isabell, mulțumesc pentru faptul că m-ai îndrumat atât de bine încât am reușit să duc la bun sfârșit această pasiune a mea. Îmi este dor de lipiile cu legume și nori. ☺ Jan Miller, în primul rând, îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru faptul că, la Balul Legendelor, ținuta obligatorie era alb cu negru; la începuturi, noi doi eram precum o rochie cu buline. Cu greu se găsesc oameni ca tine, prietene drag. Îți mulțumesc pentru că ești o ființă remarcabilă și pentru că mi-ai dăruit un dram din talentul tău. Ești o forță incredibilă în orice privință. Mulțumesc că ai crezut în mine și pentru că mi-ai fost alături la greu de-a lungul anilor, pentru că ai înțeles care este scopul acestei cărți, pentru că m-ai înțeles și pentru că mi-ai înțeles și acceptat pasiunea și viziunea. Îți mulțumesc că mi-ai împărtășit din meșteșugul tău și că ești grozav în ceea ce faci. Îți sunt pe veci recunoscătoare. Iată aici rezultatul faptului că ești atât de bun în ceea ce faci. Te iubesc și te ador. Îți mulțumesc. Cu dragoste, Erica. Dupree, Miller și asociații voștri – echipa datorită căreia această carte există astăzi. Nena, Nikki și toți ceilalți, cu toții ați contribuit la realizarea acestui proiect și mereu v-ați dat silința la realizarea acestei cărți. Vă mulțumesc tuturor și vă îmbrățișez cu drag. Michelle Bender, ai supraviețuit. Îți vine să crezi? Ai supraviețuit repetițiilor pentru piesa de teatru Annie, programărilor la neurolog, unui accident de mașină, programărilor la ședințele de acupunctură, problemelor la genunchi, terapiei fizice, unei călătorii la radiologie, unei petreceri aniversare surpriză, petrecerilor aniversare ale copiilor, dusului și adusului de la școală, activităților after-school, fără normă întreagă de îngrijirea copiilor, zilelor cu zăpadă, proiectelor școlare, Palm Spring-ului și multor altor lucruri. Tu, Michelle, fiind mama care ești, m-ai înțeles, m-ai ascultat și ai priceput. Îți mulțumesc că mi-ai fost alături pe tot parcursul acestei inițiative și pentru faptul că mereu ai încercat să-ți ascunzi neliniștile și stresul. Mi-a făcut o deosebită plăcere să parcurg acest drum cu tine și îți mulțumesc pentru că mi-ai fost mereu alături și pentru dedicarea ta. Am realizat de ce sunt în stare dat fiind că am avut în tine partenera potrivită. Îți mulțumesc și te îmbrățișez cu drag! Jonathan, îți mulțumesc și îți sunt extrem de recunoscătoare pentru ajutorul acordat în inițierea acestui proiect. Mulțumesc. Doamnă Lisa Bonner, oriunde v-ați afla, vă mulțumesc pentru toată munca

depusă în corectarea acestui text și pentru faptul că ați tratat cu seriozitate această carte și pentru că i-ați acordat atenția necesară. Vă mulțumesc, Lisa. Jill, îți mulțumesc pentru că ai binevoit să testezi rețetele pentru a te asigura că se ridică la anumite standarde culinare. Apreciez timpul și efortul pe care l-ai depus în realizarea acestui proiect. Îți mulțumesc din suflet. Echipa care s-a ocupat de înfrumusețarea mea cu prilejul lansării acestei cărți: Mylah, ești cu adevărat talentată în aplicarea machiajului. Îți mulțumesc pentru că mi-ai pus la dispoziție această echipă minunată, într-un timp atât de scurt. Îți mulțumesc pentru maestrul stilist, Larry, și pentru Gomillion și Leupold Studios, Steven și Dennis; sunteți cu toții extraordinari și mi-a plăcut la nebunie cum mați aranjat. Datorită inimilor voastre, veți fi mereu capabili să vă înălțați. Vă mulțumesc și vă îmbrățișez cu drag. Tuturor oamenilor deosebiți de la Hachette Book Group și Center Street: sunt binecuvântată pentru că prima mea carte a apărut datorită eforturilor voastre. Vă mulțumesc pentru timpul și munca voastră și pentru faptul că ați reușit să depășiți toate momentele dificile. Vă mulțumesc Rolf, Harry, Barbara, Adrienne, Adlai, Jody, Siri, Andrea, Gina, Shannon, Sarah și celorlalți care au contribuit la publicarea acestei cărți. Vă mulțumesc din suflet pentru implicarea de care ați dat dovadă, pentru dedicarea și sfaturile voastre și pentru faptul că acest proiect s-a concretizat pentru mine și cititorii din lumea întreagă. Cum să crești un copil sănătos există datorită vouă tuturor și sunt recunoscătoare că am avut ocazia de a colabora cu voi. A fost o experiență incredibilă, datorită faptului că am avut ocazia de a colabora cu voi, așadar vă mulțumesc din suflet. Tuturor celor cu care țin legătura pe Twitter și care sunteți prezenți la diverse evenimente virtuale, vouă, celor care ați așteptat răbdători ca această care să fie publicată și care mă sprijiniți în continuare, vă mulțumesc. Sunteți grozavi! Nu vă fie teamă să luptați pentru ceea ce doriți să înfăptuiți. Universului și astrelor le mulțumesc de o mie de ori pentru tot prin ce am trecut și pentru faptul că am răzbit, în cele din urmă. Vă iubesc din tot sufletul și Dumnezeu să vă binecuvânteze!

Erica

Index* ³

A

aburi 20, 153, 157, 261, 273, 275–278, 280, 289, 293, 298, 309 acarieni 47, 139–143, 152–153, 158–159 acidophilus 56–58, 132 acizi grași omega 3 66, 73 ADH (aditiv sintetic) aer condiționat 150, 152, 154, 193 aerisire 236 afecțiuni ale pielii 29, 136, 152 alac 33, 125, 137, 304–306 alergeni 15, 17, 37, 42, 43, 141, 143, 151–155, 157, 159, 160 alergie la alune 22, 26 precauții 202 alergie la crustacee 42 alergie la nuci 26–27, 34, 37–38, 42

alergie la piper negru 25–26 alergie la soia 28, 42 alergii declanșatori comuni ai 46–47 mediul familial și 49 sezonier 160 simptome 42–50, 139 vezi și alergii alimentare alergii alimentare 7, 19, 26, 28, 33–37, 39, 41–44, 49, 58, 60, 78, 82, 125, 177, 188 alge 86, 107, 108, 152, 259, 263–265, 267–271, 280, 282, 284–285, 287, 289, 291, 295, 298–300 Ali, Laila 51 Ali, Majid 137–138, 323 alimente ambalate 96, 103 alimente congelate 62–64, 74 alimente conservate 61, 74 alimente produse în zonă 102 alimente cu conținut scăzut de grăsimi 77 alimente integrale 80, 100, 101, 131 alimente nesănătoase 61, 102, 119, 126, 167 alimente proaspete 64, 74, 85, 93 anafilaxie 27

anotimpuri alergii și 46 alimentarea în ton cu 93, 130 antibiotice 21, 92, 96, 103, 131 anticorpi 43, 45 aparate pentru aerosoli 47 arnică 148, 196 aspartam 69, 124 aspirator, a da cu 135, 141, 146, 153–154, 157, 208 aspirină 47 astm călătoriile și 7, 183–184 mediul de acasă și 33 program nutrițional 49 simptome/semne ale 45–50 autism 67

B

bacterii 56, 74, 92, 98, 151–155, 200, 284 bacterii „benefice“ 56, 108, 131–132, 284

baia 24, 148–149, 230 călătoriile cu avionul și 181, 202–204, 207, 209siguranța în casă și 148–149 balsam de rufe 140, 157 bani de buzunar 245 băutul apei 90, 132, 137 băuturi 36, 61, 69, 90, 124, 129, 130, 132, 187, 311 Benadryl 31–32, 40–41, 72, 148, 195 bicarbonat de sodiu 145–146 boală 12, 21, 42, 45, 49, 57, 62 boala celiacă 77 Brandwein, Michael 181 brățări cu acupresură 197 brățări medicale 195 Brown, Bobbi 80

C

călătorii 183–210 emoțiile și 186, 251 haine de rezervă și 208 hoteluri și 197–198

obiecte strict necesare și 192 vezi și călătorii aeriene călătorii în străinătate 38, 244 calciu 74, 78, 86, 108, 110, 128 calculatoare 170, 240 câmp electromagnetic 156 cancer 51, 60, 80, 82, 108, 126, 289 influența alimentației 60, 82 Candida albicans 131 carii dentare 125 carne 34, 50, 57, 61–62, 72, 99, 101, 102, 126, 165, 168, 271, 297, 316 cărți 24, 42, 68, 117, 123, 172, 191, 205, 236, 240, 247, 249 ceai 132, 148 cu miere de Manuka 314 de mentă 315–316 cereale 60, 70–72, 77, 85, 101, 103, 105, 115, 125, 200, 308 citirea etichetelor 29, 59, 64, 69, 80–81, 98, 157 alimente bio și 157 alte denumiri pentru zahăr și 125 conservanți și 80, 98, 125 ordinea ingredientelor și 60

produse de curățenie și 144 termenul de valabilitate și 61 comportament 123, 220–223 efectele alimentației asupra 77, 125 influențarea 181, 215 probleme la școală 179–180 Compton-Rock, Malaak 244, 323 compuși organici volatili 154 comunicarea 174, 177, 178, 217 condimente 99–100, 116, 265 conservanți 48, 64, 80, 88, 95–98, 101–103, 125, 281 covoare 139, 141, 146, 150, 152–153, 156

D

densitate osoasă 78 dermatită de 135 descălțarea în casă 155 deserturi 88 deshidratare 53 detergent de rufe 134

detergenți pentru covoare 153 dezechilibre hormonale 125 dezvoltarea creierului 124 diabet 42, 51, 126 diaree 52, 55, 67, 74–75, 168, 193–194 dietă fără gluten 29 dietă și nutriție cele mai nocive alimente pentru copii și 67, 124 dieta macrobiotică și 82–84, 105, 107, 112, 309, 313 emoțiile și 121 masa în oraș și 106 monitorizarea ~ 26 nazuri la mâncare 118 dietă vegetariană 73 disciplină 15, 213–217, 226, 230 Dobic, Mina 80, 289, 323 dopuri pentru urechi 200, 205 dormitor 154, 236 drojdii 50, 131, 137, 152 dureri de gât, rețete terapeutice 315 dureri de stomac 165

dureri de urechi, ceapă albă pentru 315

E

eczemă 29, 42, 44, 93 epinefrină 23, 195 EpiPen 23, 31, 36, 40, 148, 195 erbicide 96, 102, 129, 157 erupții 23, 28–29, 42, 44, 67, 69, 77, 135, 143 Etheridge, Melissa 104 eucalipt, ulei esențial 184–185, 196 exerciții fizice 48, 75

F

fast-food 106, 126 făină de grâu 125, 165, 298 febră 75–78, 168, 194, 196, 207 ceai de mentă pentru 315 frigider, curățarea 135, 145

fructe 65, 72, 86, 101–103, 115–118, 180, 200, 316 pesticide și 92, 102 spălarea 92, 97 fructoză 60, 96, 102–103, 125

G

gălbenele, alifie 148, 196 gluten 27, 29, 34–35, 77, 165, 267–268, 300, 302, 307, 308 grâu 25, 29, 34, 67, 101, 165 alergie la 42 alternative la 34, 137 iradierea și 99 modificarea genetică a 45 sensibilitatea la 77, 125 gripă 131, 174 gripele de tip A și B 76 Guilford, J.P. 243 gustări 33, 77, 85, 125, 130 aducerea propriilor 35 călătoriile și 7, 188, 200, 209

efecte asupra comportamentului 68 idei de 86, 91, 101

H

hiperactivitate 67 hormoni, în alimentele de origine animală 92, 96, 126, 129

I, Î

iaurt 33, 63, 72, 78, 189, 303 ibuprofen 47, 76, 194, 202, 207 infecții bacteriene 75 infecții virale 76 ingrediente artificiale 67, 95, 101, 103 cele mai nocive la copii 67 ordinea în care sunt trecute 60, 62 vezi și citirea etichetelor inhalator 22–23, 184

inhalator cu albuterol 32, 195 internet 57, 65, 110, 183, 240 înălbitor 145, 156 îndulcitori artificiali 67, 69 îndulcitori naturali 96

J

jocuri 79, 181, 216–217, 235, 237, 247 creativitatea și 232–234 călătoriile și 192, 203–204 jucării 134, 142–145, 155, 224, 235, 241, 247–249 călătoriile și 183, 191, 204, 206

K

Keagle, Sara 198, 323 King, Gale 253

L

lactate 22, 27–29, 34–37, 39, 41, 67, 88, 110, 120, 259, 303 bio 92, 119, 137 Lake, Ricki 257, 323 Landreth, Barbara 28, 57, 66 lapte alergie la 25, 29–30, 42 alternative la 34, 74, 128–129 astm și 50 beneficii nutritive ale 128 bio 92, 128 zahărul și 125, 128 lapte de soia 25, 67, 74, 129 lapte de vacă. Vezi lapte lapte matern 70–71 lapte praf 67, 70–71, 192, 199 Lego 231, 235 legume 26, 42, 61, 64–65, 72, 85–87, 92–94, 97, 101–105, 108, 124, 131, 134, 180, 200, 259, 261, 263, 269, 273, 325 copiii și 74, 115–118 congelate 74, 85, 102, 200

„Duzina de ticăloși“ și 92, 102 pesticidele și 92, 97, 102 spălarea 97

M

Mallette Pattie 231, 323 mâncărimi 29, 32, 38, 46, 75, 136, 138–139 maniere 217, 223, 226 mască N95 157 mătreața animală 47 May, Jeffrey C. 149, 323 medicamente 21, 24, 27, 30–32, 46–48, 69, 76, 92, 148, 164, 177, 194, 195, 203 medicină alternativă 66, 138 mediul de acasă 134–143 curățarea 148, 153, 155 detoxifierea 138 micotoxine 151 miere de Manuka 91, 260, 262, 314–315, 316 ceai cu 314, 316 miere. Vezi mierea de Manuka

migrenă 29, 44, 46, 69, 132, 150–151 mobilă 144, 150, 154, 157 modificare comportamentală 179 monoxid de carbon 151 mucegai 48, 99, 141, 145, 149–155, 157–158, 160 mucus 45, 128, 202

N

nazuri la mâncare 118 neotam nitriți/nitrați 69 nutriție. Vezi dietă și nutriție

O

obezitate 48, 68, 75, 81, 125–127 organisme modificate genetic (OMG) 96 oțet 50, 97, 108, 145, 155, 259, 276, 280, 282, 287–294 oțet de mere pentru dureri de gât 315

ca produs de curățenie 145, 155 ouă 27–28, 34, 41, 78 alergii la 22, 42 oxidare 128 ozon 152

P

paracetamol 76 parfum 48, 136, 140, 146, 151, 155–156 pasteurizare 128 Peete, Holly Robinson 161, 323 perdele 142 pereți 45, 74, 141, 152, 221 perne 139–140, 143, 159 Pescatore, Fred 24–26, 42, 60, 123, 165, 168 pește 26, 37, 42, 50, 67, 70, 72, 103, 106–107, 128, 259, 268–270, 274 alergie la 26, 42, 107 pesticide 91–92, 96–97, 102, 151, 155, 157 petreceri 35, 316 poliuretan 142, 158–159

poluare 47 praf 135, 139, 141, 150, 152–154, 157 prize electrice 156 probiotice 56, 131 produse cosmetice 82, 146, 194 produse de curățenie 134, 144, 145–146, 151, 156 profesori. Vezi școală proteine 29, 30, 70, 72–73, 101, 107–108, 115, 180, 289 surse vegetale 70, 73, 101, 108, 115 purificatoare de aer 152

R

radicali liberi 128 răceli 11, 131 rău de mașină 187, 197 recipiente 187, 197 recompense 178–179, 262, 308 remedii homeopatice 196 respect pentru ceilalți 180–181, 228 respirație șuierată 45–48

responsabilitate 14, 19, 39, 51, 109, 163, 253, 256 restaurante 36–38, 83, 90, 94, 107, 112, 118, 120, 170, 218, 235, 238 Richie, Nicole 134, 323 rinită alergică 42, 44, 46

S

Sacks, Stefanie 94, 323 saltele 139–140, 159 Sampson, Hugh 69 sare 74, 97, 116, 259, 263–264, 273–274, 276, 278, 285, 294–296, 215 alternative pentru 108 Schlossberg, Jan 173–174, 180–181, 239, 249, 323 scutece 134, 147, 192, 199–200, 209, 237 călătoriile și 199–200 sensibilități alimentare 44, 60, 106, 125 serotonină 77 Sherard, Margie 213, 323 Sicherer, Scott 69 sirop de porumb cu conținut înalt de fructoză 67, 96, 103 sistem imunitar 19, 22, 43, 45, 49, 50, 81, 88, 125, 131

alergii și efectele zahărului asupra 88, 125, 131 efectul negativ al drojdiilor asupra 50, 131 lipsa somnului și 78 solvenți 96, 151, 156, 158 somn 77–78, 135–136, 139, 182, 226–227 sorbat de potasiu 98 sorbitol 101 spiritualitate 225, 229 sport 48, 69, 162, 172, 240 spray-uri pentru insecte 157 steroizi 22–24 Stokes, Lori 19, 323 substanțe toxice 151, 158 sucraloză 124 sucuri dietetice 101 sugari 69, 72–73, 155, 281

T

tapet 154

Taylor, Niki 22, 321 tehnologie, copiii și 210, 217, 239–240 termen de valabilitate 62, 149, 197 termometru 76, 194 test cutanat 22, 25, 43 transport aerian 198 activități pentru copii 204 alegerea locului 202 bilete pentru copii 189, 207 coadă pentru controlul de securitate 206 igienă 203, 207 obiecte ise 209 trusă pentru articole esențiale 199–200 Tri-Vi-Sol (supliment cu vitamine) 71 tulburarea hiperkinetică cu deficit de atenție (ADHD) 180 tuse 20, 29, 44, 46–49, 75, 138, 140, 148, 150, 153, 161–164, 183–184, 196, 315

U

ulei de ficat de cod 66 ulei vegetal parțial hidrogenat 127

umeboshi 108, 259, 276, 287, 289, 291, 292, 294 umidificatoare 152 umiditate relativă 158 urticarie 75, 120, 136

V

vaccinuri 78, 196 vaporizator 184–185 vitamine 63–64, 66, 71, 73, 74, 86, 90–91, 105, 110, 116–117, 121 vomă 53, 67, 74, 77 vopsea 141, 154 vreme rece

W

Webb, Veronica 183, 323 Williamson, Marianne 224, 323 Winfrey, Oprah 225, 255–256

Z

zahăr 34, 38, 41, 50, 57, 60–61, 67, 77, 80, 85, 87–91, 97, 99, 101, 104–105, 116, 118–119, 125–126, 128, 131, 165, 259, 315 zaharină 69

³* Numărul paginilor se referă la ediția tipărită a cărții și la ediția digitală în format PDF.