Moara Cu Noroc Comentariu Pe Scurt 10706a

Moara cu noroc de Ioan Slavici Opera ”Moara cu noroc”, publicată în anul 1881 în volumul ”Novele din popor”, este o nuvelă psihologică, realistă, prezentând atât aspecte din societatea ardelenească de la sfârșitul secolului al 19-lea, cât și o analiză psihologică a personajului principal, care se degradează sub puterea banului. Tema este constituită de consecințele nefaste pe care setea de înavuțire le are asupra vieții sufletești a individului. La baza ei stă convingerea autorului cum că goana după bani distruge echilibrul sufletesc al omului, generând numeroase rele și ducând la pieire. Nuvela este de factură clasică, fiind alcătuită din 17 capitole încadrate de vorbele înţelepte ale bătrânei soacre : ”Omul să fie mulțumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăția, ci liniștea colibei tale te face fericit”. Acest îndemn stă la baza întregii acţiuni, fixând destinul personajelor în funcţie de respectarea sau nerespectarea lui. Perspectiva narativă este obiectivă, realizată la persoana a III-a de către un narator omniscient, omniprezent, neimplicat în acțiune. Tehnica punctului de vedere se regăsește în intervenţiile simetrice ale bătrânei soacre, personaj episodic, dar care exprimă cu autoritatea vârstei mesajul moralizator al nuvelei. În expozițiune se conturează dimensiunea spațială a acțiunii: cârciuma de la Moara cu noroc este aşezată la răscruce de drumuri, izolată de restul lumii, înconjurată de pustietăţi întunecoase. Semnele părăsirii anticipează destinul tragic al familiei: vechea moară ”cu lopețile rupte și cu acoperământul ciuruit de vremurile ce trecă peste dânsul” domină cadrul creat de narator. Ghiţă se dovedeşte la început a fi harnic şi priceput, iar primele semne ale bunăstării nu întârzie să apară: ”bătrâna privea la câteșipatru și se simțea întreținută, căci avea un ginere harnic, o fată norocoasă, doi nepoți sprinteni, iară sporul era dat de la Dumnezeu, dintr-un câștig făcut cu bine". Intriga prezintă apariţia lui Lică Sămădăul la cârciumă, şeful porcarilor şi al turmelor de porci din împrejurimi. Acesta îşi impune de la început regulile: ”Eu sunt Lică, sămădăul... Multe se zic despre mine, și dintre multe, multe vor fi adevărate și multe scornite. [...] Eu voiesc să știu totdeauna cine umblă pe drum, cine trece pe aici, cine ce zice și cine ce face, și voiesc ca nimeni afară de mine să nu știe. Cred că ne-am înțeles!?". Deși este conștient de faptul că Sămădăul reprezintă un pericol pentru el şi pentru familia lui, Ghiţă nu se poate sustrage influenţei malefice pe care acesta o exercită, şi nici tentaţiei îmbogăţirii. În cadrul desfășurării acțiunii, mai întâi, Ghiţă îşi ia măsuri de apărare împotriva lui Lică: merge la Arad să-şi cumpere două pistoale, îşi ia doi câini pe care îi întărâtă împotriva turmelor de porci şi angajează o slugă, pe Marţi, ”un ungur înalt ca un brad". Cu toate acestea, personajul principal începe să devină

mohorât, violent, și să aibă gesturi de brutalitate neînţeleasă faţă de Ana. La un moment dat, el ajunge să regrete că are familie, pentru că nu-şi poate asuma total riscul îmbogăţirii alături de Lică. Prin intermediul monologului interior sunt redate frământările acestuia: „Ei! ce să-mi fac!? Așa m-a lăsat Dumnezeu! Ce să-mi fac dacă e în mine ceva mai tare decât voința mea!? Nici cocoșatul nu e însuși vinovat că are cocoașă în spinare". Datorită generozităţii Sămădăului, starea materială a lui Ghiţă este tot mai înfloritoare, dar începe să-şi piardă încrederea în sine. Îşi îndeamnă soţia să joace cu Lică și distruge imaginea pe care ceilalţi o aveau despre el, ajungând să fie implicat în furtul de la arendaş şi în uciderea unei femei şi a unui copil. Reţinut de poliţie, acestuia i se dă drumul numai pe ”chezăşie". Prin faptul că a jurat strâmb la proces, acoperindu-i nelegiuirile lui Lică, Ghiţă devine complice la crimă. Hotărăşte totuşi să-l dea în vileag cu ajutorul jandarmului Pintea, dar îi va oferi dovezi despre vinovăţia Sămădăului numai după ce îşi va putea păstra jumătate din sumele aduse de acesta. Punctul culminant se atinge atunci când Ghiţă, orbit de furie, îşi aruncă soţia în braţele lui Lică. Speră până în ultimul moment că se va întâmpla o minune şi că Ana va rezista influenţei malefice a acestuia. Dezgustată însă de laşitatea lui Ghiţă, care se înstrăinase de ea şi de întreaga familie, într-un gest de răzbunare, ea i se dăruieşte lui Lică. Dându-şi seama că soţia l-a înşelat, Ghiţă o va ucide pe Ana. La rândul său, acesta este ucis de Răuţ, din ordinul Sămădăului, iar Lică, pentru a nu cădea viu în mâinile lui Pintea, se sinucide, izbindu-se cu capul de un copac. ”Sancţionarea drastică a protagoniştilor e pe măsura faptelor săvârşite"(Pompiliu Marcea). Deznodământul surprinde incendiul care mistuie cârciuma de la Moara cu noroc în noaptea de Paşti, singurele personaje rămase în viață fiind bătrâna şi copiii, fiinţele cu adevărat morale. Nuvela se încheie în mod simetric cu expozițiunea prin vorbele bătrânei, care pune întâmplările pe seama destinului necruţător: ”Simțeam eu că nu are să iasă bine; dar așa le-a fost dat!". Ghiţă este personajul principal al operei, masculin, individual, urmărit pe parcursul întregului fir epic. Nemulţumit de condiţia sa socială, el tinde în mod firesc spre bunăstare şi îşi convinge familia să se mute pentru trei ani la cârciuma de la Moara cu noroc. Deşi caracterizat inițial direct drept harnic, bun meseriaş, trudind pentru fericirea familiei sale, blând şi cumsecade, după apariţia lui Lică devine ”mai de tot ursuz” şi ”pus pe gânduri”. Odată cu sosirea Sămădăului la han începe şi procesul de înstrăinare al lui Ghiţă faţă de familia sa. Gândurile, gesturile, faptele personajului se constituie într-o magistrală caracterizare indirectă: se poartă brutal cu Ana şi cu cei doi copii, iar, la un moment dat, ajunge să regrete că are o familie. Lică Sămădăul este un personaj realist, ce are o stăpânire fascinantă asupra celorlaltor personaje. Portretul său fizic este bine conturat: deși porcar, el

purta ”cămașă subțire și albă”. Se comportă ca un stăpân peste oameni și locuri, prezentându-se în mod autoritar. Simbol al degradării morale, Lică se conduce după legi proprii care diferă față de cele ale statului. Bun cunoscător de oameni, el exercită asupra Anei o fascinație demonică. Așadar, consider că prin analizarea conflictului interior al personajului principal, prin finețea demonstrată în detectarea zonelor obscure ale psihicului uman și prin includerea ideii moralizatoare, opera ”Moara cu noroc” este o nuvelă psihologică unică în literatura realistă, o capodoperă a lui Ioan Slavici.