La Furat De Cai 6h3g49

Ce se întâmplă când un adolescent descoperă că trecutul este un ținut străin, iar viitorul îi este furat de altcineva? Unde își mai găsește locul în această lume devenită fluidă, în care punctele sale de sprijin se năruie ca și cum ar fi fost clădite din nisip? În final rămâne doar propria persoană, singura în care poate avea încredere, și solitudinea în care nimeni nu poate interveni pentru a schimba reperele vieții, rupând zăgazul stabilității și instaurând neprevăzutul, precum un râu pe care buștenii sunt duși de curent, într-o călătorie imprevizibilă către destinația finală.

La furat de cai (un titlu despre care vom descoperi că are și un alt sens) mi-a transmis o stare aparte, legată mai cu seamă de două imagini distincte: o iarnă calmă într-un loc izolat, la capătul unei vieți, și o vară intensă în pădurile norvegiene, la trecerea dintre copilărie și maturitate. Atașate lor au rămas senzații olfactive puternice: miros de rășină și lemn proaspăt tăiat, miros de fân cosit, de aer încins și înmiresmat, de cai și de râu - toate mirosurile care sunt proprii unui loc și nu se repetă niciunde altundeva. Am trăit intens în lumea acestui roman, călărind bușteni pe râu, tăind copaci în pădure, făcând focul în sobă sau punând fânul la uscat în stil norvegian. Desigur, nu știu să fac niciunul din aceste lucruri, dar le-am trăit alături de Trond, băiatul de cincisprezece ani ale cărui repere vitale se năruie în decursul unei veri pline de evenimente.

Pentru Trond Sander - protagonistul și naratorul acestui roman - trecutul înseamnă viața pe care ar fi putut-o avea, dacă altcineva nu i-ar fi luat locul la un moment dat, fără ca el să poată alege sau protesta. După un eveniment tragic, bărbatul de șaizeci și șapte de ani se mută departe de oameni la o cabană din partea de est a Norvegiei. Încă în putere, dar urmărit de angoasa viitorului și a neprevăzutului, el își împarte meticulos timpul pentru a pune la punct casa în care își va petrece ultima parte a vieții. Chiar și în momentele fericite, Trond și-a dorit să locuiască singur, înconjurat de liniște, într-un loc ca acesta. Însă el nu este complet singur aici: o are pe Lyra, cățeaua lui devotată, cărțile lui Dickens pe care le-a iubit dintotdeauna, iar peste râul din apropiere trăiește un alt bărbat aparent necunoscut, de care se leagă însă amintiri dintr-o vară îndepărtată. Identitatea acestui băbat și semnificația mai adâncă pe care o are în existența lui Trond îi zdruncină acestuia planurile unei vieți solitare și autosuficiente, în care a rupt orice legătură cu trecutul dureros.

Toată viața mi-am dorit să fiu singur într-un loc ca acesta. Chiar și atunci când o duceam bine, și asta nu a fost de puține ori. Am avut noroc. Dar și atunci, de pildă în mijlocul unei îmbrățișări, când cineva îmi șoptea la ureche cuvintele pe care voiam să le aud, chiar și atunci mi se făcea dor deodată să mă aflu departe într-un loc unde era doar liniște. (pag. 8)

În 1948, la trei ani după ce nemții părăsiseră Norvegia, un Trond de cincisprezece ani își petrece lunile de vară împreună cu tatăl său, la o cabană aflată foarte aproape de granița cu Suedia. Tatăl este un personaj carismatic, simpatizat de toți, iar băiatul aproape că îl divinizează, copiindu-i peste ani mișcările precise și eficiente. Împreună cu Jon, fiul unor fermieri locali, Trond trece prin aventuri carei împing limitele curajului: călătorii riscante pe buștenii duși de râul vijelios sau furatul cailor ce aparțin unui fermier înstărit. În acele zile de vară, tatăl îl învață ceva important: că el singur își

stabilește limitele durerii; însă îl mai învață și altceva: că nu poți cunoaște pe nimeni cu adevărat, căci până și oamenii cei mai apropiați pot ascunde secretul unei vieți cu totul diferite.

Oamenilor le place să le vorbești despre tine, câte puțin, pe un ton modest, confidențial și au senzația că te cunosc, dar nu este așa, ei știu câte ceva despre tine, pentru că ceea ce află sunt fapte, nu sentimentele tale și nici opiniile pe care le ai, sau modul în care ceea ce ți s-a întâmplat și hotărârile pe care le-ai luat te-au făcut să fii cel care ești. Ceea ce fac ei este să completeze cu propriile lor sentimente, opinii și presupuneri și să-ți creeze o nouă viață care are prea puțin de-a face cu viața ta, și astfel ești în siguranță. (pag. 61)

Per Petterson transmite extraordinar de bine și de credibil trăirile și gândurile unor vârste diametral opuse, unite însă de firul comun al aceleiași existențe (chiar dacă este o existență împărțită în „înainte” și „după”). Adolescentul Trond nu înțelege și nu cunoaște multe lucruri din jurul lui, dar nici nu își bate capul cu ele. El observă, dar nu își pune întrebări: nu știe ce face prietenul său în timpul când el se întoarce la Oslo, cu ce se ocupă tatăl pentru a-și câștiga existența sau de ce este primit cu răceală de familia lui Jon. Adultul Trond este angoasat de timp și de viitor, de neprevăzut și de neputință. Pentru el, știrile și-au pierdut din importanță, trecerea într-un nou mileniu nu înseamnă nimic, iar bărbatul a întors spatele lumii și vrea să facă totul singur, fără ca altcineva să îi dea puterea și sensul acțiunilor sale.

Au trecut mai mult de cincizeci de ani de atunci, eram copii, eu aveam cincisprezece ani și eram încă speriat de tot ce se întâmpla în jurul meu și eu nu înțelegeam, deși știam că nu sunt departe de a înțelege și dacă aș fi întins mâna cât puteam eu de mult, aș fi putut atinge și simți cum stăteau lucrurile. (pag. 84) Vreau să pun la punct casa pe îndelete. Timpul este important pentru mine acum, îmi spun. Nu că ar trece repede sau încet, însă trebuie să fie timp, ceva în care să trăiesc și să îl umplu cu lucruri materiale și activități care să îl împartă, așa încât să fie bine organizat și să nu dispară atunci când nu sunt atent. (pag. 9)

Niciun detaliu din această poveste nu este întâmplător, căci toate își vor găsi un loc și un sens pe măsură ce ne apropiem de final. Per Petterson nu dezvăluie totul dintr-odată, ci îl lasă pe cititor să își pună întrebări la care va răspunde mai târziu. În unele momente, personajul său completează, cu propria imaginație, golul momentelor la care nu a fost martor - așa cum face și Arvid Jensen în Blestem curgerea timpului. Însă în cel mai important aspect al vieții lui Trond, scriitorul nu va da nicio rezolvare, respectând parcă dorința personajului său de a rupe orice legătură cu trecutul, fără a umple cel mai mare vid al existenței sale.

***

După ce am terminat Blestem curgerea timpului de același Petterson, am citit două capitole dinLa furat de cai, apoi am lăsat cartea deoparte cu regret. Aveam altele de terminat. Însă gândul mi-a rămas la povestea începută, pentru că întrezărisem acolo o lume vie, palpitândă, care mă chema înapoi. Voi ați mai pățit așa ceva? Am rezistat cât am rezistat (din motive prostești), dar apoi am revenit la Per Petterson și minunata sa carte - care, între timp, și-a făcut loc printre romanele mele favorite.

Stilul lui Petterson mi s-a părut un pic diferit de cel întâlnit în Blestem curgerea timpului (dar pe acesta l-am citit în engleză), însă am regăsit aceeași aplecare spre fine observații psihologice și gestuale, același umor, aceeași redare fidelă a gândurilor și a senzațiilor. Chiar și temele sale par a fi în esență aceleași: părinți care dezamăgesc într-un fel sau altul, conflicte rămase nerezolvate, adevăruri aflate doar pe jumătate, un trecut refuzat și renegat. Frustrările și angoasele recurente mă fac să cred că scriitorul este cel care îmbracă haina feluritelor personaje, împrumutându-le propriile trăiri și sentimente - însă nu am de unde să știu asta cu certitudine.

Per Petterson este un povestitor extraordinar, cu un ochi pătrunzător pentru detalii, stări și sentimente, pe care le transmite cu o surprinzătoare ușurătate, trezind mici revelații și recunoașteri. Chiar și atunci când nu se întâmplă nimic deosebit, ca plimbările pe cărări înzăpezite sau prin păduri de pini încinse de soarele arzător al verii, cuvintele lui trasmit o anumită plăcere calmă și liniștitoare, un anumit confort mental pe care mi-e greu să îl explic. Probabil că nu orice cititor va percepe în același mod lectura acestei cărți, însă mie mi-a creat niște stări și imagini foarte puternice - iar asta nu se întâmplă prea des. Se întâmplă rareori ca un roman să fie încărcat cu o conștientizare a sentimentului că viața este precară așa cum este acest roman, scris de un norvegian, Per Petterson. La prima vedere cu o imagine narativă simplă, romanul se dezvoltă încet și în mod captivant pe câteva planuri cronologice care în mod evident se vor lega către finalul poveștii.

Primele pagini ale romanului ne prezintă relatarea unui bătrân pe nume Trond Sander care și-a achiziționat de puțin timp o casă micuță de lângă un lac din partea de est a Norvegiei, în căutarea vieții liniștite pe care și-a dorit-o mereu. Nimic special până în acest moment, cu excepția faptului că naratorul nu încearcă să insinueze sau să propună cititorului o poveste dezarmantă de viață care l-a adus până aici. Dimpotrivă, acesta afirmă că a fost un om norocos în viață, iar recunoașterea dorinței din tinerețe de a fi singur se află în prezentul său solitar ("˜deranjat"™ doar de câinele său).

Acest lucru se schimbă printr-o întâlnire neașteptată cu singurul său "˜vecin"™ din pădure, care iși pierde câinele. Familiaritatea chipului acestui vecin îl trimite pe narator către un moment din anul 1948, aparent lipsit de vreo legătură directă cu prezentul.

În acea zi de vară, Jon - prietenul lui Trond - îi propune acestuia să meargă la furat de cai, fără vreun motiv anume (având în vedere că acei cai aparțineau unui vecin). Expresia va rămâne în memoria lui Trond, în vârstă de 15 ani atunci, pe de o parte fiindcă reprezintă începutul verii ale cărei evenimente îl vor forma, iar pe de altă parte, datorită semnificației pe care o are această expresie pentru tatăl său (despre care tânărul Trond va afla în acea vară detalii despre activitățile din timpul războiului).

Evenimentele verii acelui an aduc pentru prima dată în fața lui Trond realizarea că viața este foarte precară, amintiri care sunt prezentate în paralel cu prezentul, un prezent care îl face pe cititor din ce în ce mai conștient de sentimentul pe care Trond îl refuză categoric, și anume teama de moarte.

Narațiunea pe un ton modest a lui Trond ar putea sugera o serie de evenimente minore din acea vară, fapt infirmat totuși pe parcurs, însă nu putem spune despre coincidențe și legătura cu prezentul că nu sunt cel puțin așteptate. Trond descoperă în vecinul său o umbră a trecutului, dar explicația vine că evenimentul este o coincidență pe care nu ai putea să o pui vreodată într-un roman (ceea ce mi se pare extrem de rezonabil).

Narațiunea dublă se dezvoltă din acest punct, în trecut vedem dramele tinereții, iar în prezent încercarea neașteptată de a accepta concluzia trecutului și tema principală, anume precaritatea vieții.

Personajele sunt extrem de palpabile, prezentul lui Trond este cât se poate de aproape de cititor, prin imaginile descrise prin fraze scurte, în timp ce naratorul parcă te invită să trăiești alături de el rememorarea anului 1948, prin fraze ample, venite parcă dintr-un ocean de amintiri refulate până în acest moment.

Pe măsură ce înțelegem viața lui Trond, constatăm relația acestuia cu tatăl său și cu persoanele aflate în jurul său în acea vară, observăm întâlnirile din prezentul său singuratic, și ajungem treptat să vedem cum pierderile simțite inițial din perspectiva tânărului capătă noi rezonanțe prin ochii batrâni ai prezentului.

Temele cu incarcatura morala, atacate intr-o carte-bijuterie a stilului auster, au primit votul de incredere al cronicarilor celor mai prestigioase publicatii occidentale.

Virtutile celui mai recent roman de Per Petterson, pe care Cotidianul vi-l ofera miercuri, au fost imediat evidentiate atit de cronicarii norvegieni, cit si de criticii unor publicatii de prima mina precum „The Guardian", „The Independent", „Kirkus Review" sau „Publishers Weekly".

„La furat de cai" este o emotionanta poveste despre regrete si povara sentimentului de vinovatie, toate cu radacini dureroase in adolescenta personajului principal al cartii, Trond Sander. Ajuns la virsta senectutii, Sander decide sa se smulga din viltoarea civilizatiei si sa se retraga intr-o cabana izolata dintr-un tinut pustiu si inghetat din estul extrem al Norvegiei. Intimplari aparent marunte il arunca insa in trecut, mai precis intr-una dintre verile adolescentei, cind ceea ce ar fi trebuit sa fie o escapada fireasca intre doi camarazi, furtul unor cai, se termina cu urmari tragice. Episodul trait la 15 ani continua sa-l bintuie pe Trond, iar sechelele nu se lasa vindecate o data cu trecerea virstelor. Intriga se ramifica, feliile temporale se amesteca, tensiunea creste, grad cu grad, iar finalul se asterne just peste increngatura de dileme si poteci narative.

„Un roman impresionant, de un curaj moral exemplar si rar intilnit, care etaleaza in mod convingator indivizi cu destine, caractere si optiuni diferite", nota Paul Binding intr-un numar din „The Independent". Cronica din „Kirkus Review" completa seria de recomandari: „Proza obsesiva, minimalista si ritmul gradat cu o mina de expert il transforma pe discretul scriitor intr-o prezenta plina de autoritate". In „Booklist", Petterson era comparat cu Cather, Steinbeck, Berry si Hemingway, iar „The Guardian" descria romanul ca fiind „o capodopera in miniatura despre moarte si deziluzie, intr-o insula nordica".

„Intriga este atit de subtila incit abia sesizezi momentul in care se ridica o intrebare si i se gaseste apoi un raspuns inteligent. Dar, spre sfirsit, cind toate elementele se completeaza, vedem ce elegant a construit Petterson problematica, aruncindu-ne intr-un mister din care nu vrem sa ne smulgem pina in momentul in care ni se prezinta solutia finala", consemna criticul de la „Sunday Telegraph". In siajul celorlalte recomandari, o cronica din „Entertainment Weekly" aprecia maniera aparte in care Petterson reuseste sa jongleze cu cronologia, sa amplifice misterul, camuflindu-l intr-o retea de intrigi, si sa repuna in discutie nuclee tari ale gindirii europene, cum ar fi liberul arbitru si determinismul.

O carte scrisă ordonat, ușor de citit oriunde, chiar și în metrou. Rigoarea nordică își face simțită prezența în narațiune dar și în structura și felul de a fi al personajului principal.

Trond Sander, are 67 de ani și trăiește retras la marginea unui sat, într-o cabană pe care a cumpărat-o anume după moartea soției pentru a-și vedea în liniște de ultimii ani din viață. Când își dă seama că cel mai apropiat vecin este un om pe care l-a cunoscut în copilărie, Trond se afundă în rememorarea verii în care a împlinit 15 ani.

E ultima vară pe care a petrecut-o cu tatăl său. Mai apoi, acesta părăsește familia și, cu iluziile copilăriei spulberate, Trond intră în adolescență. Tatăl, eroul pe care nu-l mai vede niciodată, își păstrează un loc de cinste în amintirile lui. Dragostea față de natură și felul în care Trond înțelege să abordeze munca fizică, întrebându-se, în prealabil, cum ar fi rezolvat EL problema, sunt metode prin care tatăl supraviețuiește în fiu. Vara aceea fatidică a lui 1948 este povestită în amănunt. Atunci Trond își pierde cel mai bun prieten, vinovat că unul din frații lui a murit în timp ce se afla în grija sa, descoperă că și adulții sunt oameni supuși ispitelor când îl vede pe tatăl lui sărutând-o pe mama acestui prieten și are primele impulsuri sexuale.

Titlul este dat de întâmplarea care deschide cartea - Trond si Jon, prietenul lui, merg să fure caii vecinului împreună. Pentru adulții din sat, "mersul la furat de cai" este parola sub care transportau documente și oameni în Suedia în timpul ocupației germane.

Povestea este tristă dar nu lipsită de speranță. Ca în viață, aș zice.

În încheiere, un citat care mie, mi-a plăcut foarte mult: "Oamenilor le place să vorbești despre tine, câte puțin, pe un ton modest, confidențial și au senzația că te cunosc, dar nu este așa, ei știu câte ceva despre tine, pentru că ceea ce află sunt fapte, nu sentimentele tale și nici opiniile pe care le ai, sau modul în care ceea ce ți s-a întâmplat și hotărârile pe care le-ai luat te-au făcut să fii cel care ești. Ceea ce fac ei este să completeze cu propriile lor sentimente, opinii și presupuneri și să-ți creeze o nouă viață care are prea puțin de-a face cu viața ta, și astfel ești în siguranță."