Valori Morale In Lit Pt Copii In Basme Etc 2nf52

Ce învățăminte trage copilul tău din basmele și poveștile pe care i le citești

Literatura pentru copii este un gen care nu se adresează doar copiilor, ci și adolescenților. Începe cu literatura populară, cu basmul şi cu poveştile – cele mai îndrăgite specii literare din literatura pentru copii – şi continuă cu legenda, snoava, apoi cu creaţiile lirice, populare şi culte, cu povestiri şi romane cu tematici dintre cele mai variate. Acest gen de literatură are o valoare etică, prezentând aspectele vieţii în complexitatea ei, oferă modele de viaţă sau, dimpotrivă, exemple negative pe care micii cititori trebuie să le ocolească. Oricât de simple şi uşoare ar părea aceste poveşti, ele nasc în copii, fără îndoială, dorinţa de a fi asemănători cu cei buni care ajung fericiţi și în acelaşi timp se naşte în sufletul lor teama de nenorocirile ce li s-ar putea întâmpla dacă i-ar urma pe cei răi. (Charles Perrault) Cărţile de poveşti cu ilustrate au un rol important în educaţia şi în activităţile de zi cu zi ale copiilor, ele ajutând copiii să-şi dezvolte personalitatea, gândirea, atenţia, imaginaţia, limbajul şi să descopere lumea minunată a cărţilor. După o logică simplă, o planşă cu desene însoţită de text va ajuta copilul să facă o corelare între imagini şi mesajul textului, să descopere relaţia dintre pagini, dintre personaje. Astfel, poate învăţa și afla despre animale, plante, eroi de poveste, obiecte cu care în mod obişnuit nu intră în , peisaje şi alte lucruri care îl ajută să cunoască şi să facă mici corelaţii privind mersul lucrurilor în natură şi în lumea înconjurătoare.

1

Literatura pentru copii are marele dar de a te face să te întorci (cu mintea doar, din păcate) în anii ce ţi se par demult apuşi, când ţi se părea ceva absolut normal că personajele cărţilor vorbeau cu animalele şi plantele, iar viaţa era împărţită între Bine şi Rău, totul era alb sau negru. Copilăria noastră a fost presărată de basme şi poveşti cu Feţi Frumoşi deştepţi şi atotputernici şi Ilene Cosânzene şi zâne naive şi neajutorate sau, din contră, mame vitrege şi vrăjitoare rele şi fără inimă. Băieţii încălecau pe cozi de mătură şi cu un băţ în mână, erau Făt Frumos pe calul său alb şi se luptau cu balaurii şi zmeii ieşiţi în cale. Îmi amintesc deTinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte, de Petre Ispirescu, şi încă zâmbesc… Vremurile au trecut, copiii s-au schimbat. Deunăzi, în parc, o fetiţă stătea călare pe un balansoar şi striga cât o ţineau plămânii „Zboară, Alerg printre Stele, zboară!”. Mama, puţin ruşinată, explica tuturor curioşilor că tocmai i-a citit Îmblânzitorul dragonilor, prima carte din colecţia Cronicile dragonilor, de Lucinda Hare. Antiteza din mintea mea din acel moment mi-a pus în faţă un maraton de citit… Să luăm două cărți pentru copii. Prima lectură la care m-am oprit a fost Tinereţe fără bătrîneţe şi viaţă fără de moarte de Petre Ispirescu (Editura Vellant).

Vă mai amintiți? :) Un împărat şi o împărăteasă umblară zădarnic pe la vraci şi filosofi să caute la stele şi să le ghicească dacă vor face copii; în cele din urmă căpătară ceva leacuri de la un unchiaş, care le prezise că vor avea un singur copil, FătFrumos, dar parte de el n-o să aibă. Împărăteasa, luând leacurile, se simţi

2

însărcinată. Dar înainte de ceasul naşterei, copilul se puse pe plâns şi tăcu numai după ce împăratul făgădui să-i dea Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte. Copilul creştea şi se făcea din ce în ce mai isteţ şi mai înţelept. La 15 ani ceru împăratului ce-i făgăduise la naştere şi, neputându-i da, porni săşi caute însuşi făgăduinţa. Şi-a ales un cal bubos şi slab, dar îngrijit cu orz fiert în lapte, îi căzură bubele şi rămase un cal trupeş cu 4 aripi (…) Calul l-a sfătuit să ia hainele şi armele care în tinereţe îi aparţină împăratului. Au pornit înainte, pe drum intrând pe teritoriile a doi monştri feminini, Gheonoaia şi Scorpia. Amândouă sunt învinse de erou, dar nu omorâte, căci primeia îi taie un picior, celei de-a doua – un cap. În sfârşit, ajung într-o câmpie înflorită, unde palatul zânei Tinereţe fără bătrâneţe era înconjurat de o pădure deasă şi păzit zi şi noapte de fiare sălbatice. Acestea vor să-i omoare, dar atunci apare stăpâna locului, o zână înaltă, subţirică şi drăgălaşă şi frumoasă, care le îmblânzeşte. Făt-Frumos se însoţi cu cea mai mică dintre surorile zânei, care îi dete voie să umble oriunde primprejur, nu însă prin Valea Plângerei. Dar după câteva zile, vânând, a intrat acolo involuntar şi i s-a făcut dor de părinţi. Făt Frumos hotărăşte să se întoarcă acasă, deşi zânele i-au spus că părinţii lui nu mai trăiesc de sute de ani şi că se tem că şi el poate nu se va mai întoarce. Calul năzdrăvan este de acord să-l ducă până acolo, dar cu promisiunea eroului că va fi lăsat să se întoarcă imediat. Aşa se şi întâmplă. Pe drum, când trecea pe moşiile celor doi monştri învinşi, a văzut acolo nişte oraşe, iar întrebând despre Scorpia şi Gheonoaia, a auzit că ele sunt nişte poveşti pentru copii. Barba şi părul eroului au albit. Ajuns la palatul tatălui său, a văzut dărâmături şi nişte buruieni crescute pe ele. A coborât într-o pivniţă, fiind deja cu barba albă până la genunchi, a găsit un tron hodorogit. A ridicat apoicapacul chichiţei, şi un glas slăbănogit îi zise: - Bine ai venit, că de mai întârziai, şi eu mă prăpădeam. O palmă îi trase Moartea lui (…) şi căzu mort, şi îndată se şi făcu ţărână. A urmat apoi colecţia semnată Lucinda Hare, Cronicile dragonilor. De fapt, primul volum, Îmblânzitorul dragonilor (Editura Litera), fiindcă acum aştept cu sufletul la gură apariţia de sub tipar a celui de-al doilea!

3

Domniţa Quenelda a avut dintotdeauna o legătură magică cu dragonii. Într-o lume vrăjită în care oamenii sunt aliaţi cu dragonii şi cu gnomii împotriva maleficilor goblini se naşte Quenelda, copilul din flori al Contelui Rufus DeWinter, campionul reginei. Fetiţa se naşte cu un har deosebit, despre care ştiu doar profesorul ei, mai-marele dragonilor, gnomul Tangnost, tatăl ei şi dragonii, har pe care şi-l ascunde sub hainele de băiat, sub atitudinea superioară, dar totuşi hotărâtă şi plină de curiozitate: poate comunica telepatic cu dragonii. Pentru a-i permite să devină prima (şi singura) fată din Garda Dragonilor, cel mai râvnit lucru în Domul Dragonilor de către copiii din familii înstărite, tatăl ei îi pune mai multe condiţii: cât timp el este la război, fata trebuie să înveţe toate tacticile de mânuire a dragonilor, trebuie să îl instruiască pe Rădăcină, scutierul său, cel mai pricăjit şi mic gnom din Împărăţiile Celor Şapte Mări şi să aibă grijă de singurul dragon de luptă tratat vreodată după o bătălie, Două Înghiţituri şi Te-ai Dus. Fata îşi ia în serios angajamentul, Rădăcină nu numai că devine (singurul) prieten al domniţei, dar învaţă să nu îi mai fie frică de dragoni. Când Domul Dragonilor este ameninţat de un complot mortal, pus la cale de Marele Maestru, domniţa Quenelda şi curajosul ei scutier reuşesc să dejoace planurile uneltitorului perfid. Cartea, prima de acest gen pe care o citesc, mi-a dat oarecare emoţii. Este pentru prima dată când personajul principal e o fetiţă de numai 11 ani care se comportă ca un băieţandru, căreia îi place să se îmbrace ca şi băieţii, căreia îi plac turnirurile şi nu ceremoniile de la curte. În calitate de femeie-inginer, această carte mi-a adus satisfacţie: uite că egalitatea între sexe se poate învăţa încă din copilărie. Copil fiind, adoram fardurile mamei pentru că aşa mi 4

se sugerase de la bun început: femeia trebuie să fie înaltă, slăbuţă, să se aranjeze, să poarte fuste şi rochii, să fie cochetă. Când mi-am dezvoltat propria personalitate, mi-am dat seama că toate acestea nu îmi sunt tocmai pe plac: prefer oricând o pereche de blugi în detrimentul unei fuste, a sta mai mult de 5 minute în faţa unei oglinzi ori de câte ori ieşi din casă mi se pare o risipă de timp, timp pe care îl consider mult prea preţios ca să îl irosesc cu lucruri atât de puţin importante sufletului meu. S-a constatat că un copil care are încă de mic o carte de poveşti în mână va fi curios să cunoască acea carte, să îi vadă imaginile, iar apoi, pe măsură ce creşte, să citească poveştile şi să evadeze în lumea lor. La vârsta preşcolară, efectele educative realizate prin creaţiile literare se opresc mai mult la însuşirea noţiunilor morale şi sensibilizarea vieţii afective a copilului. Tot legat de afectivitate s-a observat că succesul literaturii la preşcolari este asigurat prin puternica încărcătură afectivă a textului. Lectura basmelor şi poveştilor prezintă o deosebită importanţă educativă şi prin reliefarea calităţilor eroilor, care constituie pentru copii modele demne de urmat. Să vedem cum se aplică această idee celor două cărți despre care vorbeam mai sus. Una din principalele învățături este tăria de caracter. Din punct de vedere moral, copilul apreciază cu mai multă uşurinţă şi obiectivitate conduita altora decât propria lui comportare. Înţelege mai uşor ce este “bine” şi ce este “rău” din comportarea altora decât din propriile sale fapte. În acest sens, un rol însemnat îl au exemplele pozitive arătate copiilor la momentul oportun. Adresându-se emoţiei celor mici, creaţiile literare le câştigă sufletul oferindule eroi cu fapte şi calităţi morale deosebite cu care copilul se identifică de multe ori, luându-le ca model. Din ambele cărți, copiii învaţă să fie curajoşi şi dârji, perseverenţi şi hotărâţi, modeşti şi harnici, cinstiţi şi drepţi, învaţă să fie prieteni adevăraţi, iar morala din poveste contribuie la formarea normelor de conduită socială. Făt Frumos, personajul principal al basmului lui Petre Ispirescu, apare aici ca un învingător de monştri. Deşi are doar 15 ani, este foarte curajos, hotărât şi plin de iniţiativă. El își îngrijește singur calul, își asumă responsabilitatea

5

pentru faptele sale și, mai ales, indiferent de obstacolele întâlnite pe drumul spre obținerea tinereții fără bătrânețe și vieții fără de moarte, nu renunță, nu se lasă bătut, ci înfruntă impedimentele plin de vitejie. Aceeași responsabilitate și vitejie o arată și Quenelda, fetița minune de numai 11 ani din romanul Lucindei Hare, care nu stă pe gânduri când trebuie să îngrijească dragonii sau când trebuie să sară în apărarea tatălui său, aflat în pericol de moarte. Este cea mai bună lecţie cu care se poate alege un copil aflat în perioada învăţării, când creierul său absoarbe orice informaţie ca un burete: viața trebuie trăită așa cum este ea, trebuie să fii curajos, hotărât și să faci ceea ce îți place și îți dorești. Această ultimă învățătură poate fi din nou regăsită în ambele cărți: Făt Frumos merge până la capătul lumii ca să primească ceea ce i s-a promis la naștere, indiferent de ce spun ceilalți sau de obstacolele întâlnite (învingerea Gheonoaiei și vindecarea ei, lupta cu Scorpia, sora Gheonoaiei, ambele blestemate de părinți pentru răutatea lor și transformate din fete frumoase în ”lighioaie” și care ”vor să-și răpească una de la alta pământul”), iar Quenelda refuză viața plină de lux și ceremoniale pompoase de la Curtea Reginei în favoarea vieții de luptător, din dragoste pentru dragoni și în pofida bârfelor și jignirilor de care are parte din partea tuturor, inclusiv a fratelui său (lupta alături de Două Înghiţituri şi Te-ai Dus împotriva dragonului carnivor deghizat în erbivor al Marelui Maestru). Cu cât mai mult face cunoştinţă copilul cu literatura, cu atât devine mai bun, mai drept, mai cinstit cu sine şi cu cei din jur, mai sensibil, formându-și totodată deprinderea de a fi încrezător în forţele proprii. A educa modestia la copil înseamnă a forma o atitudine justă faţă de propriile calităţi îmbinată cu încrederea în forţele proprii. Făt Frumos nu se laudă cu izbânzile sale. El este modest și milos. Cu toate că Gheonoaia și Scorpia îl provoacă la luptă și ar face tot posibilul să îl pedepsească pentru îndrăzneala de a le călca teritoriul, după ce le învinge, acesta le vindecă, Gheonoaiei îi pune piciorul tăiat la loc, iar Scorpiei, capul tăiat cu săgeata. Quenelda ajunge să se autoeduce și să fie extrem de miloasă și modestă, de asemenea. Dacă la început este arogantă și plină de sine pentru că știe multe lucruri despre dragoni, mult mai multe decât toți tinerii de vârsta ei, până la finalul romanului ajunge să învețe ce

6

înseamnă smerenia și milostenia: în timpul luptei, Quenelda nu vrea să ucidă dragonul carnivor, vrea doar să îl determine să renunțe la luptă. La finalul luptei, ea regretă deznodământul și, deși este lăudată de toată lumea pentru curaj și hotărâre, nu se arată mândră de manevrele de luptă efectuate sau de reacțiile celorlalți, se gândește doar la modul în care ar fi putut evita acel deznodământ. O altă lecție importantă este responsabilitatea faţă de animale. Fie că este vorba despre calul năzdrăvan (în Tinereţe fără bătrîneţe şi viaţă fără de moarte), fie că vorbim despre un dragon (în Îmblânzitorul dragonilor), copiii învaţă că animalele nu sunt doar o simplă distracţie. Necuvântătoarele cuvântă, își exprimă sentimentele şi durerile și astfel îi fac pe copii să empatizeze cu ele. Tinerii cititori descoperă că animalele trebuie îngrijite (la început, calul esterăpciugos şi bubos şi slab, dar îngrijit de Făt Frumos, se transformă, îi apar patru aripi; dragonul este rănit în lupte, e pe moarte, însă sub atenta îngrijire a Queneldei, acesta se recuperează). Animalele se dovedesc a fi extrem de recunoscătoare faţă de noii lor stăpâni, scăpându-i din primejdii şi ascultându-le şi respectându-le dorinţele. Și chiar dacă în mitologia populară dragonul, un şarpe uriaş şi puternic, cu solzi şi cu aripi, ce varsă foc din gură, ar putea fi văzut ca un balaur (deci având conotaţie negativă), în romanul de faţă el este un animal ca toate celelalte, cuminte, ascultător şi plin de afecţiune. Dejucarea complotului mortal, respectiv încercările prin care trece Făt Frumos, au rolul de a provoca la gândire rapidă, la reacţie de moment, la stăpânirea fricii şi la eroism, iar întâia victorie a eroului este cea pe care o va repurta asupra lui însuşi. Astfel, isprăvile celor doi protagonişti sunt nişte fapte de natură iniţiatică, cu rolul de a le spori încrederea în sine şi de a le demonstra virtuţile. Ceea ce pot învăţa copiii din aceste două cărţi este că există situaţii în care trebuie să te bazezi pe instinct şi să reacţionezi pe moment, dar şi că orice decizie sau acţiune are repercusiuni asupra ta şi asupra celorlalţi. Aceste rânduri sunt pur subiective. Un mare om (David Hilbert) spunea că “Fiecare om posedă un anumit orizont. Când se îngustează și devine infinit de mic, el se transformă în punct și atunci zice: ‘Acesta este punctul meu de vedere.’”. Aşadar, din punctul meu de vedere, rolul literaturii pentru copii 7

este de a educa, de a da o lecţie de viaţă. Copiii trebuie să înveţe din faptele şi greşelile altora, vor avea toată viaţa de adult la dispoziţie să înveţe din propriile greşeli.

Surse: Eva Monica SZEKELY, “Literatura pentru copii şi tineri”, Editura Universităţii “Petru Maior”, Târgu – Mureş, 2006

Rolul literaturii pentru copii in formarea prescolarului - concluzii Literatura pentru copii constituie o sursa inepuizabila de exemple frumoase de comportare oglindite în mici antiteze între personaje, ne ofera consecintele neascultarii sau ascultarii, vredniciei sau lenei, cinstei sau necinstei, adevarului sau minciunii, ne prezinta trasaturi pozitive ale unor eroi: vitejia, curajul, întelepciunea, stapânirea de sine, devotamentul, prietenia sincera, dar si trasaturi nedemne, condamnabile ale unor personaje: viclenia, zgârcenia, lacomia, siretenia, îngâmfarea. Copiii traiesc cu intensitate alaturi de eroii îndragiti ai operelor literare, se bucura când acestia depasesc obstacolele ivite în cale si se întristeaza când acestia au de suferit. Este de necrezut cu câta sete si afectiune privesc copiii morala ascunsa în haina basmului, îi vezi tristi si disperati când eroul sau eroina povestirii relatate sunt în impas si îndura suferinte apoi striga de bucurie când vine întorsura fericita si personajele iubite sunt salvate. În calatoriile provocate de imaginarul din basme si povesti, copilul se simte fericit, participa afectiv si este alaturi de eroii pe care îi însoteste si la bine si la rau imitându-i mai târziu în activitatea lor. Continutul povestilor si basmelor îl transpune pe copil într-o lume mirifica, îi cultiva fantezia si visarea. Ele au încântat întotdeauna copilaria tuturor generatiilor si, totodata, acestea constituie un mijloc important care contribuie la largirea orizontului copilului. Literatura pentru copii îsi gaseste un larg auditoriu în rândul tinerilor tocmai pentru ca apeleaza la afectivitatea lor, aceasta contribuie la cunoasterea prin intermediul imaginii artistice a lumii înconjuratoare, largirea sferei de reprezentari despre cele petrecute anterior dar si la formarea unei atitudini corespunzatoare. Copilul este creatorul propriilor imagini, povestitorul fiind cel ce le sugereaza verbal. Efortul copilului de asi imagina si întelege nu poate fi conceput în afara unei gimnastici intense a memoriei, a gândirii, a vointei si a limbajului. Patrunzând într-o lume noua pe care n-o cunoaste, copilul încearca sa si-o imagineze si sa judece dupa propriile idei faptele prezentate. Basmele au o mare forta de atractie în special asupra vârstelor mici. Ele au fermecat copilaria tuturor generatiilor, i-au alimentat elanurile, imaginatia deschizându-i astfel cai de acces câtre nenumaratele taine ale Universului. Este stiuta marea lor valoare instructiv-educativa si formativa; aceasta în primul rând pentru ca basmele sunt tablouri ale vietii, reflectând în ele problemele majore ale existentei: nasterea, casatoria, calitatea fizica si morala a copiilor, a parintilor buni sau vitregi, ridicarea prin merite a tânarului sarac, originea bogatiei si a saraciei, valoarea conduitei morale, aspiratia si posibilitatea omului de a birui boala si moartea, spatiul si timpul, de a supune fortele ostile ale naturii, de a-si face viata mai usoara si mai frumoasa. Valoarea educativa a basmului consta în reliefarea unor calitati morale cu care sunt înzestrate personajele pozitive: curaj si vitejie, hotarâre si perseverenta în îndeplinirea telului, spirit de sacrificiu, prietenie si umanism,

8

respectarea cuvântului dat si îndeplinirea angajamentului luat, dârzenie si tarie în înfrângerea piedicilor si greutatilor. Copiii trec prin stari emotive diferite, de la teama pentru raul care ar putea s-o piarda pe eroina îndragita, la bucuria ca a scapat cu bine din toate încercarile pricinuite de personajele negative. Bunatatea, cinstea, curatenia sufleteasca, marinimia sunt rasplatite totdeauna, poate mai târziu, dar nu niciodata. Basmul îi incinta pe copii si datorita frumoaselor imagini vizuale construite prin comparatii cu elemente concrete pe care copiii le retin. Povestile despre animale îsi au originea în timpurile foarte vechi din istoria oamenilor, când omul era mai slab decât animalele. Creatorul popular, inspirându-se din lumea animalelor, a creat povesti în care le-a personificat, atribuindu-le însusiri omenesti si darul de a vorbi. Mai târziu, personajele ¬- animale capata trasaturi comico-satirice.

Rolul literaturii pentru copii in formarea morala a prescolarilor Literatura ca arta a cuvantului, prin intermediul careia realitatea este recreata in toata complexitatea ei, ofera copilului un univers de gandire si sentimente, de dorinte si indrazneli. Formarea si modelarea caracterelor, deprinderea copiilor cu normele de comportare civilizata, cultivarea sentimentelor moral - patriotice, umanismul, dragostea fata de patrie, perseverenta, respectul pentru munca si cei care muncesc, sunt cerinte la realizarea carora opera literara, prin specificul ei aduce o mare contributie. Charles Perrault credea in influenta binefacatoare a basmului si marturisirea acestuia constituie prima contributie teoretica in problema rolului educativ al literaturii pentru copii la o varsta frageda copiii nu pot avea o notiune clara asupra ideii de bine si rau. O astfel de notiune se insuseste treptat. Pentru aceasta, in copilarie, este nevoie de haina plina de vraja si de mister a basmului'. Povestile si basmele au ramas de-a lungul timpului, operele cele mai indragite de copii. Prin basme si povesti, copiii isi imbogatesc sufletul si mintea gasind comoara intelepciuni populare. Prin morala lor pozitiva si usor de receptat povestile au o deosebita insemnatate educativa. Oamenii au introdus in basm dorinta lor de libertate, de dreptate, de cinste, adevar, bine si frumos. Din basme se desprind inceputurile luptei dintre cei bogati si cei saraci; basmele povestesc despre rai si buni, despre pedepsele primite de raufacatori. Basmul oglindeste optimismul sanatos, increderea in fortele proprii, in izbanda dorintelor sale, in victoria dreptatii, adevarului, a cinstei. Afirmand victoria binelui asupra raului basmele infatiseaza plastic cele mai frumoase insusiri ale poporului. Basmele creeaza o atmosfera de optimism de incredere in viitor, oricat de greu este prezentul, de aceea in basm ies invingatoare fortele binelui, care doboara pe cele rele, malefice. Basmele pun in lumina o multitudine de insusiri pozitive, care sunt aprobate si adoptate prin stari afective de simpatie, de iubire, de compasiune si in acelasi timp combat manifestarile negative care sunt amendate, dezaprobate de cei care le asculta sau le citesc. Pentru ilustrarea temei generale a basmului, lupta dintre bine si rau, personajele sunt si ele grupate. Trasatura de caracter, pentru a fi accesibila copilului, este accentuata la maximum. Personajele au insusiri exceptionale, antonimice. Unele sunt personificari ale bunatatii, dreptatii, frumusetii, curajului, vitejiei, cinstei, iar cele opuse sunt simboluri ale prefacatoriei, urateniei, rautatii, lasitatii. Basmele, exprimand intelepciunea si nazuintele oamenilor, necazurile si bucuriile lor, relatiile dintre oameni, ii ajuta pe copii sa inteleaga multitudinea aspectelor vietii. Determinandu-i pe copii sa inteleaga care este cauza conflictului dintre personaje, de ce unele sunt bune si altele sunt rele, copiii isi pot forma reprezentari si notiuni despre oamenii care sunt cinstiti, curajosi, viteji, perseverenti, prin comparatie cu cei rai, lasi, lenesi, mincinosi, prefacuti.

9

Ascultand basme, copiii participa afectiv alaturi de personajele pozitive, adoptand aceleasi valori morale pe care le reprezinta acestea. In ceea ce priveste personajele rele, care simbolizeaza lacomia, ingamfarea, rautatea, minciuna, copiii vor avea fata de ele o atitudine de dezaprobare, de respingere. Niciodata un copil nu-si va alege ca model un personaj negativ din basm sau poveste. Dorinta lui este sa fie viteaz, curajos, cinstit ca Fat-Frumos, sau alt personaj pozitiv. Tocmai pe aceasta aspiratie a copilului trebuie sa se bazeze educatorul pentru a-l determina sa-si insuseasca toate aceste trasaturi pozitive de caracter. Cu ajutorul metodelor si mijloacelor pe care le poate imbina in mod creativ, si mai ales, cu ajutorul afectivitatii fata de copii, educatorul poate dirija formarea morala a copilului in directia dorita. Exemplul personajului pozitiv din basm sau poveste trebuie sa fie firul calauzitor pe care educatorul trebuie sa-l urmeze. Oralitatea stilului povestilor cu animale le face mai accesibile si mai atractive pentru copii. In decursul timpului, personajele animale au devenit tipuri puternic conturate, ale caror trasaturi caracteriale fundamentale se reliefeaza din epitete si din poreclele care li se dau in toate povestile. Fiecare personaj are o trasatura dominanta: cumatra vulpe este sireata si lacoma; lupul este crud si lacom, fara mila fata de animalele mai mici si mai slabe decat el. El este victima lacomiei si a prostiei. Ursul este greoi la minte si la trup. Uneori el isi intrebuinteaza fara istetime forta fizica (Ursul pacalit de vulpe). Iepurasul e sprinten si gata de fuga ori de cate ori se sperie de ceva (Tomita iepurasul). Capra reprezinta istetimea, harnicia, darzenia si hotararea de a lupta cu dusmanii (Capra cu trei iezi, Iedul cu trei capre), iezii infatiseaza zburdalnicia si naivitatea copilareasca. Aceasta ii duce la neascultarea sfaturilor parintesti. Dialogurile atractive atrag atentia copiilor si contribuie la conturarea mai precisa a personajelor. Toate povestirile au un talc moral care ii ajuta pe copii sa discearna binele de rau, cumintenia de neascultare, viclenia de onestitate, prostia de istetime. Literatura prilejuieste o 'ascultare colectiva' care favorizeaza o are reciproca, verbalizata si apoi stimularea autoexprimarii efective. Copilul este o personalitate in formare, de aceea este necesar sa gaseasca in operele literare lumea lui, personaje ale caror aspiratii sunt identice cu ale lui. Literatura pentru copii contribuie le sistematizarea si largirea cunoasterii vietii si influenteaza nu numai constiinta, dar si viata afectiva. Incetul cu incetul, atitudinea personala va fi subordonata intai cerintelor anumitor norme etice, desprinse din morala intamplarilor din poveste si apoi acestea, la randul lor, vor fi subordonate normelor de conduita sociala. Literatura contribuie la descoperirea altuia, la autoapreciere, apreciere. Imaginarul pornit de la bucuria de 'a face ca', de a trai o existenta care nu este proprie, contribuie la treptata dizolvare a egocentrismului infantil. El ajuta pe copil sa-si' descentreze' viziunea, sa se puna in locul altuia, sa se inchipuie un alt eu, sa realizeze perspectiva de dualitate de care are nevoie comunicarea umana. Copilul, care cu greu dialogheaza in realitate, poate realiza o binevenita dedublare a sa atunci cand se recunoaste in altul, cu ajutorul lumii povestilor. Inainte de a putea intelege ca 'eul' se afla in cu alte 'euri', el se afla in alterego multiplicat in fiecare personaj cu care el simpatizeaza. In lumea povestilor este construita o anumita stereotipie a personajelor si temelor fata de care copilul isi manifesta simpatia sau antipatia, de care isi leaga modelele etice sau isi exprima respingerile. Literatura pentru copii este un adevarat univers al criteriilor morale pentru potentele sale. Creatiile literare, la varsta prescolara, sunt cele care se opresc mai mult la insusirea notiunilor morale si sensibilitatea vietii afective. Textele literare au o incarcatura afectiva pronuntata, le determina copiilor stari emotionale pozitive, atitudini de simpatie si aprobare a comportamentelor personajelor pozitive, si de respingere, dezaprobare a faptelor personajelor negative. Poezia constituie unul dintre sectoarele bogate ale literaturii pentru copii. Muzicalitatea versurilor ii atrage pe copii din primii ani ai vietii. Motivul pentru care poeziile sunt usor accesibile si usor de memorat este conciziunea cu care sunt redate fapte, idei, tablouri sau sentimente. Poeziile pentru copii au o tematica

10

deosebit de variata, fiind abordate cele mai diferite subiecte inspirate din surse multiple. Poezia intermediaza, pe caile ei specifice, integrarea intr-un univers moral, al societatii si al patriei. Cand sunt bine structurate si cu grija cumpanite in vocabularul lor, poeziile trec de la dimensiunile unei lumi miniaturizate la proiectarea dimensiunii reale. Jocurile si versurile lor fac loc, fara sa dispara, si unor personaje care nu mai sunt imagini ale copilariei universale sub tipuri diverse, ci imagini ale realitatilor 'de aici si de acum', ale copiilor din tara. Poezia despre animale este receptata de copii prin antropomorfizare, astfel incat prietenii acestia sunt un fel de alter-ego al copiilor, care le evidentiaza propriul lor 'eu' in fata diferitelor imprejurari de viata. Copiii se regasesc in aceste istorioare, cu jocurile, intamplarile si obligatiile zilnice. Pe masura varstei, pe baza evolutiilor individuale, dar mai ales in cadrul unui colectiv prielnic, de la o grupa la alta, copiii pot fi introdusi in lumea poeziei. Pentru realizarea acestui lucru, am ales poezii cu caracter epic, cu subiecte din viata cotidiana, despre copii si animale, glumete si chiar satirice, pe masura intelegerii copiilor. Proverbele si zicatorile, rod al unui indelungat efort de cunoastere, reprezinta experienta de milenii a poporului si sunt un izvor de intelepciune. Ele constituie nu numai norme de comportare ci si modele de actiune, in cele mai variate imprejurari din viata cu care omul se confrunta.'Proverbul este un moral restrans la cea mai simpla exprimare.' Functia educativa a proverbului este realizata prin faptul ca aceasta spune in mod direct ce este bine si ce este rau in viata, in legatura cu activitatea omului, cu relatiile dintre el si colectivitatea in care traieste. Ghicitorile imbina efortul de a trece cu bine o proba grea, cu placerea poeziei, a ritmurilor care poarta in sine asocieri corespunzatoare. Poezia cantecelor de leagan, cu incarcatura ei afectiva si morala, se poate introduce mai tarziu la grupa pregatitoare, in receptarea si memorizarea de catre copii. O alta specie a genului epic cu profund caracter satiric si moralizator este fabula. Tematica fabulelor este diversa, satira vizand trasaturi negative specifice omului sau societatii. Fabulele pledeaza pentru valorile etice ale umanitatii, avand o puternica valoare educativa. Tudor Arghezi a definit fabula prin fabula: 'Intr-o fabula dibace, adevarul din belsug, E tesut in frumusetea graiului cu mestesug. Poate fi cand poezie, cand suras, cand piscatura, Dupa cum se-ntoarce acul si izvoadele te fura, Altadata-n captusala, pe furis, dar azi pe fata.'

11