Crezul ortodox Cred întru Unul Dumnezeu, Tatăl Atotstiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, tuturor văzutelor și nevăzutelor. Și întru Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii. Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut; Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut. Care pentru noi, oamenii, și pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Fecioara Maria, și S-a făcut om. Și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponțiu Pilat și a pătimit și S-a îngropat. Și a înviat a treia zi, după Scripturi. Și S-a înălțat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui. Și iarăși va să vină cu slavă, să judece viii și morții, a Cărui împărăție nu va avea sfârșit. Și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit, Care a grăit prin prooroci. Întru una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică. Mărturisesc un botez întru iertarea păcatelor. Aștept învierea morților. Și viața veacului ce va să vie. Amin! Crezul romano-catolic Cred într-unul Dumnezeu, Tatăl atotputernicul, creatorul Cerului și al pământului, al tuturor celor văzute și nevăzute. Cred într-unul Domn Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, unul născut, care din Tatăl s-a născut mai înainte de veci. Dumnezeu din Dumnezeu. Lumină din Lumină. Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut dar nu creat, de o ființă cu Tatăl, prin care toate s-au făcut. Care pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire s-a coborât din ceruri. S-a întrupat de la Duhul Sfânt, din Maria Fecioară și s-a făcut om. S-a răstignit, sub Ponțiu Pilat, a pătimit, și s-a îngropat. A înviat a treia zi după scripturi și s-a suit la cer; șade de-a dreapta Tatălui și iarăși va veni cu mărire să judece pe cei vii și pe cei morți, a cărui împărăție nu va avea sfârșit. Cred în Duhul Sfânt, Domnul și de viață dătătorul, care de la Tatăl și de la Fiul purcede, care împreună cu Tatăl și cu Fiul este adorat și preamărit și a grăit prin profeți. Cred într-una sfântă, catolică și apostolică Biserică. Mărturisesc un botez spre iertarea păcatelor. Aștept învierea morților și viața veacului ce va veni. Amin.
Tipăriruri: În slavonă: • • • • • • • •
Octoihul mic (1557) Triodul-Penticostar (1558, la Târgoviște) Triodul de post (1578) Tetraevanghelul slavonesc (1562); (1579); (1583) Slujebnicul slavonesc (1568) Sbornicul slavonesc (1569); (1580) Octoihul mare (1574-1575) Psaltirea slavonă (1568-1570); {1572-1573)
În română: • • • • • • • • • • •
Întrebare creștinească sau Catehismul (cca 1560); studiile mai vechi propun anul 1559 Tetraevanghelul românesc (1561) Pravila sfinților părinți (1560-1562) Apostolul românesc (1566), datat anterior 1563 Tâlcul evangheliilor sau Cazania I (cca 1567), datat anterior 1564 Molitvenic rumânesc, tipărit ca anexă la Cazania I (cca 1567), datat anterior 1564 Psaltirea (1568) Psaltirea românească (1570) Liturghierul românesc (1570) Psaltirea slavo-română (1577) Evanghelia cu învățătură sau Cazania a II-a (1581)